Dr.

Viviana Aursulesei
 capacitatea vitală (CV) – capacitatea maximă de aer care poate fi
mobilizată în cursul unui expir şi inspir maxim. Este formată din:
• volumul curent – volumul de aer mobilizat în cursul unei respiraţii
normale
• volum inspirator de rezervă (VIR) – volum maxim de aer care poate fi
inspirat pornind de la sfârşitul inspirului de repaus
• volum expirator de rezervă (VER) – volum maxim de aer care poate fi
expirat pornind de la sfârşitul expirului de repaus.
 capacitatea vitală forţată (CVF) – capacitatea maximă de aer care
poate fi mobilizată în cursul unui expir şi inspir maxim forţat
 capacitatea reziduală funcţională (CRF) – volumul de aer care se
găseşte în plămân la sfârşitul unei respiraţii normale: CRF = VER +
VR
 volumul rezidual (VR) – volumul de aer care rămâne în plămân la
sfârşitul unei expiraţii complete
 capacitatea pulmonară totală (CPT) – volumul de aer conţinut în
plămân la sfârşitul unui inspir complet: CPT = VR + CV
 Debitele ventilatorii forţate (medii) =
performanţa pompei de aer.
 Metoda se numeşte spirogramă (expirogramă)
maximă forţată şi înregistrează volumul expirator
în funcţie de timp:
• volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) – este
indicatorul cel mai folosit în practica curentă; reprezintă
volumul eliminat în prima secundă a unui expir maxim ce
urmează unui inspir maxim
• raportul VEMS/CV numit indice Tiffneau sau indice de
permeabilitate bronşică (normal 70-80%)
• debitul mediu expirator maxim la 50% din CVF (MEF 50%)
şi la 25% din CVF (MEF 25%), debitul expirator mediu la
jumătatea expirului (MMEF 25-75%)
1. sindromul obstructiv se caracterizează prin:
• scăderea VEMS (sub 80% din valoarea teoretică) şi a indicelui Tiffneau, CV
normală;
• scăderea debitelor medii expiratorii care apare precoce, semnifică obstrucţia
căilor aeriene mici (! VEMS şi VEMS/CV sunt încă normale).
Disfuncţia ventilatorie obstructivă trebuie caracterizată prin:
 severitate în funcţie de scăderea procentuală a VEMS faţă de valoarea teoretică
 reversibilitate (bronhomotricitate) care testează hiperreactivitatea bronşică (prin
spirometrie farmacodinamică )astfel:
• amploarea răspunsului bronhodilatator la un pacient cu obstrucţie bronşică
prezentă. Se efectuează testarea bazală şi la 15-20 de minute după administrarea
unei substanţe bronhodilatatoare pe cale inhalatorie (de ex. Salbutamol).
Creşterea cu cel puţin 12% a VEMS semnifică bronhodilataţie certă.
• testul de provocare cu substanţe bronhoconstrictoare (acetilcolină, metacolină
etc) pentru evaluarea unui pacient suspect de astm bronşic, dar care este
înafara crizei. Scăderea cu ≥ 20% a VEMS este diagnostică pentru
hiperreactivitatea bronşică.
Sindromul obstructiv apare în bronşita cronică, BPOC, astm bronşic, bronşiectazie,
bronşiolita acută. Diagnosticul diferenţial între
 2. sindromul restrictiv are două forme:
 parenchimatoasă determinată de fibroze pulmonare, pneumopatii
interstiţiale (medicamentoase, de iradiere, pneumonii de
hipersensibilizare, vasculite) în care CV, VR, CPT sunt scăzute, iar
VEMS, indicele Tiffneau normale;
 extraparenchimatoasă: boli neuro-musculare care afectează
dinamica respiratorie (paralizia diafragmului, miastenia gravis
etc), boli de perete toracic (cifoscolioza, obezitate, spondilita
anchilozantă) în care VR şi CRF sunt crescute, în timp ce CV este
scăzută. Astfel raportul VR/CV este crescut (> 40%).
 3. disfuncţie ventilatorie mixtă în care toate volumele şi debitele
sunt scăzute cu excepţia VR, care poate fi normal sau crescut.
Apare şi în sindroamele obstructive severe (astm sau BPOC sever),
în care există fenomenul de sechestrare a aerului (˝air trapping˝) şi
hiperinflaţie pulmonară secundară.