Investigarea tulburărilor aparatului respirator

Respiraţia – procesul care asigură aportul O2 necesar arderilor tisulare şi eliminarea CO2
rezultat.
Explorarea ventilaţiei pulmonare
I. Determinarea volumelor şi capacităţilor pulmonare statice
II. Determinarea debitelor ventilatorii maxime

I. Determinarea volumelor şi capacităţilor pulmonare statice

1. Capacitatea vitală (CV)
2. Volumul curent (VC)
3. Volumul inspirator de rezervă (VIR)
4. Volumul expirator de rezervă (VER)
5. Capacitatea inspiratorie (CI)
6. Capacitatea reziduală funcţională (CRF)
7. Volumul rezidual (VR)
8. Capacitatea pulmonară totală (CPT)

Aceste volume se măsoară utilizând metoda spirografică.

2 tipuri de spirometre:
- de tip umed
- de tip uscat (Eutest)
Capacitatea vitală (CV) – volumul de aer mobilizat în cursul unei mişcări ventilatorii
maxime (inspir maxim, urmat de expir maxim).
CV═VC+VIR+VER
Volumul curent (VC) - volumul de aer mobilizat în cursul unei mişcări ventilatorii de
repaus (în general constant ≈ 500 ml aer).
Volumul inspirator de rezervă (VIR) - volumul de aer care mai poate pătrunde în
plămâni printr-un inspir forţat, la sfârşitul unui inspir de repaus.
Volumul expirator de rezervă (VER) - volumul de aer care mai poate fi expulzat din
plămâni printr-un expir forţat, la sfârşitul unui expir de repaus.
Capacitatea inspiratorie (CI) ═VC+VIR
Volumul rezidual (VR) – volumul de aer care rămâne în plămâni la sfârşitul unui expir
forţat; nu este mobilizabil; nu poate fi măsurat prin spirometrie, ci prin metoda diluţiei
gazelor, cu heliu.
Capacitatea reziduală funcţională (CRF) ═VER+VR
Capacitatea pulmonară totală (CPT) ═CV+VR
CV reală ═ CV măsurată x IBTPS (body temperature, pressure, saturated).
CV teoretică ═ T3 x CCV,vârstă (x 0,90 pentru femei)
Normal, CV reală / CV teoretică ≥ 75 – 80%
Patologic:
Scăderea CV - mai multe grade:
- uşoară – CV reală = 60-70% din valoarea teoretică
- moderată - CV reală = 40-59% din valoarea teoretică
- severă - CV reală - sub 40% din valoarea teoretică
Cauze de ↓ CV: cauze care limitează în special inspirul, amplitudinea mişcărilor
ventilatorii în inspir – disfuncţii ventilatorii de tip restrictiv:
I. Cauze extratoracice care limitează expansiunea toracelui în inspir:
- afectarea centrilor respiratori

1
 - afectarea musculaturii respiratorii sau a transmiterii impulsurilor de la nivelul
centrilor respiratori
- tulburări ale mecanicii toracice
II. Cauze intratoracice care limitează expansiunea plămânilor în inspir:
- afecţiuni pleurale
- afecţiuni mediastinale
o afecţiuni pulmonare

Volumul rezidual (VR)

Creşterea VR – hiperinflaţie pulmonară (umplere excesivă cu aer a spaţiilor alveolare).
Cauze:
1. Stenoza căilor aeriene, mai ales a celor cu diametru sub 2 mm.
2. Scăderea reculului elastic pulmonar
3. Tracţiuni crescute asupra unor acini normali prin procese pulmonare retractile
(TBC, silicoză), deformarea cutiei toracice (cifoză, scolioză)

II. Determinarea debitelor ventilatorii maxime (forţate)

1. VEMS (volumul expirator maxim pe secundă) – volumul de aer expirat în prima

secundă a unui expir forţat, care urmează unui inspir forţat.
Se calculează VEMS real ═ VEMS măsurat x IBTPS
VEMS teoretic ═ T3 x CVEMS,vârstă (x 0,9 pentru femei)
Se raportează apoi VEMS real / VEMS teoretic.
Normal, VEMS real / VEMS teoretic ≥ 75 – 80%.

Patologic:
Scăderea VEMS - mai multe grade:
- uşoară – VEMS real = 60-70% din valoarea teoretică
- moderată - VEMS real = 40-59% din valoarea teoretică
- severă - VEMS real - sub 40% din valoarea teoretică.

Cauze de ↓ a VEMS:
I. Disfuncţii ventilatorii obstructive (DVO): astm bronşic, BPOC, bronşite cronice,
afecţiuni inflamatorii ale căilor aeriene superioare sau inferioare.
II. Disfuncţii ventilatorii restrictive (DVR).
III. Disfuncţii ventilatorii mixte (DVM): emfizemul pulmonar.

2. Indice de permeabilitate bronşică (IPB) sau indice Tiffneau:

IPB ═ VEMS / CV x 100
Normal, IPB ═ 75%-110%.
Parametru care indică existenţa unei tulburări obstructive bronşice.

Patologic:
- IPB – scăzut în DVO
- IPB – normal în DVR
- IPB – mult scăzut în DVM

3. Ventilaţia maximă (VMx) sau debit respirator maxim pe minut (DRM)

- volumul de aer mobilizat într-un minut, în cursul unei ventilaţii maxime
- apreciază rezerva ventilatorie a pacientului.

2
 Teste de bronhomotricitate
Diagnosticul disfuncţiilor ventilatorii
Analiza schimburilor de gaze

Teste de bronhomotricitate
Testele de bronhomotricitate evaluează direct efectul agenţilor bronhoconstrictori sau
bronhodilatatori asupra muşchiului neted bronşic.

Teste bronhoconstrictoare
Testul la acetilcolină:
Se determină iniţial VEMS şi VEMS/CV.
Se administrează acetilcolina sub formă de aerosoli, în 30 sec; după 1-3 minute, se
determină din nou VEMS-ul pacientului.
Interpretare: se consideră semnificativă scăderea VEMS cu 20% faţă de înregistrarea
anterioară, când VEMS iniţial < 2500ml, sau cu peste 10% când VEMS iniţial > 2500ml.
Nu se indică acest test la pacienţii cu obstrucţie bronşică înaintea efectuării testului.

Testul cu alergeni: aceeaşi tehnică, cu administrarea sub formă de aerosoli a unor

alergeni (praf, polen), depistaţi prin reacţii tegumentare.
Teste bronhodilatatoare
- scop diagnostic - pentru a pune în evidenţă originea spastică a obstrucţiei
bronşice găsite la un bolnav, sau participarea spasmului musculaturii netede
bronşice la îngustarea căilor aeriene,
- scop terapeutic, pentru evaluarea eficienţei tratamentului bronhodilatator.
Testul cu derivaţi ai adrenalinei:
După determinarea VEMS iniţial, pacientul primeşte aerosoli cu substanţe
bronhodilatatoare (simpatomimetice sau beta-adrenergice), 3 minute.
La 15 minute, se determină din nou VEMS.
Interpretare: dacă VEMS final creşte cu peste 20% faţă de VEMS anterior, proba se
consideră pozitivă.

Diagnosticul disfuncţiilor ventilatorii

Există 3 forme de disfuncţii ventilatorii (DV):
Disfuncţia ventilatorie obstructivă (DVO): caracterizată prin creşterea rezistenţei
căilor aeriene la fluxul de aer, datorită îngustării lumenului căilor aeriene (obstacol), cu
afectarea în special a expirului.
Caracteristici:
VEMS ↓
Indicele Tiffneau (de permeabilitate bronşică) ↓
VR ↑/normal
CPT şi CRF ↑
CV normală sau uşor scăzută.
Etiologia DVO:
• Afecţiuni inflamatorii ale căilor aeriene superioare
• Afecţiuni inflamatorii ale căilor aeriene inferioare
• Corpi străini intrabronşici
• Astm bronşic, emfizemul pulmonar, BPOC
• Tumori ale căilor aeriene, compresiuni extrinseci asupra căilor aeriene.

3
 Disfuncţia ventilatorie restrictivă (DVR): caracterizată prin scăderea importantă a
amplitudinii mişcărilor ventilatorii, cu afectarea în special a inspirului.
Caracteristici:
CV scade mult (când este sub 50% - restricţie severă)
CPT scade pe seama scăderii CV
VEMS scade proporţional cu scăderea CV
indicele Tiffneau normal.
Disfuncţia ventilatorie mixtă (DVM): asocierea unei DVR cu DVO.
Caracteristici:
CV ↓
VEMS scade mai mult decât CV
indice Tiffneau mult scăzut (uneori sub 40%).

Analiza schimburilor de gaze sangvine:

Măsurarea presiunilor parţiale ale O2 (PaO2) şi CO2 (PaCO2) din sângele arterial
constituie un test important de apreciere a randamentului final şi a eficienţei funcţiei
pulmonare.
Analiza PaO2 – metoda folosită este oximetria – direct, folosind cuve speciale în care se
introduce sângele recoltat dintr-o arteră periferică, sau indirect, prin transluminarea
pavilionului urechii.
Normal - PaO2 ═ 95-96 mm Hg.
Patologic: scăderea PaO2 sub 60 mm Hg în sângele arterial – hipoxemie.
Analiza PaCO2 – prin determinarea presiunii parţiale a acestui gaz în sângele arterial,
după metoda indirectă, care utilizează conţinutul global de CO2 şi pH-ul.
Normal - PaCO2 ═ 35-45 mm Hg.
Patologic: creşterea PaCO2 peste 50 mm Hg – hipercapnie.

Insuficienţa respiratorie – incapacitatea organismului de a asigura O2 necesar arderilor

tisulare.
2 tipuri:
- Tip I – hipoxemie cu normocapnie.
- Tip II - hipoxemie cu hipercapnie.