Metode de Diagnostic Aparat Respirator

EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A
APARATULUI RESPIRATOR
APARATUL RESPIRATOR
SCHIMBURILE GAZOASE
SCHIMBURILE GAZOASE
SCHIMBURILE GAZOASE
Schimburile gazoase la
nivelul plămânilor
Membrana alveolo-
capilară:
 separă aerul alveolar

de sânge
 constituită din:
 peretele alveolar
 spaţiul interstiţial
 peretele capilarului de
sânge
Schimburile gazoase la nivelul
plămânilor
 aerul alveolar
 bogat în oxigen
 sărac în dioxid de carbon
 sângele venos capilar

 bogat în dioxid de carbon
 sărac în oxigen
 sângele arterial capilar

 îmbogăţit în oxigen
 sărăcit în dioxid de carbon
 CO2
 diferenţa de presiune = 6 mmHg
 coeficient de difuziune = de 20 X > O2  schimburi normale
Schimburile gazoase la nivelul
ţesuturilor
 sângele arterial capilar
 bogat în oxigen
 sărac în dioxid de carbon
 celula
 săracă în oxigen
 îl consumă în cadrul proceselor sale metabolice
 bogată în dioxid de carbon
 îl produce în cadrul proceselor sale metabolice
 O2: sângele capilar arterial  ţesuturi

 CO2: ţesuturi  sângele capilar venos
EXPLORAREA FUNCŢIEI
VENTILATORII
1. Volumele pulmonare statice
2. Volumele pulmonare dinamice
3. Testele bronhomotorii
4. Debitele ventilatorii instantanee

maxime
FUNCŢIA VENTILATORIE
 VENTILAŢIA = procesul prin care

alveolele se umplu cu aer proaspăt prin
succesiunea inspiraţie-expiraţie
 cuantificarea volumului de gaz din plămâni în

anumite circumstanţe - determinarea
volumelor pulmonare
 determinarea vitezei de expulzare a aerului

din plămân - determinarea debitelor
pulmonare
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 Capacitatea vitală cu componentele sale (CV)
 Volumul inspirator de rezervă (VIR)
 Volumul curent (VT)
 Volumul expirator de rezervă (VER)
 Capacitatea reziduală funcţională (CRF)
 Volumul rezidual (VR)
 Capacitatea pulmonară totală (CPT)

VOLUMELE PULMONARE
STATICE
Spirometria
 cu ajutorul spirometrului
 aparat în care subiectul respiră prin
intermediul unei piese bucale
 volumele de aer inspirate şi expirate de
către subiect – înregistrate ca o funcţie
de timp
VOLUMELE PULMONARE
Determinarea
STATICE
 dimineaţa, pe nemâncate
 pacientul nu are voie să
fumeze cu cel puţin o oră
înainte de investigaţie
 subiectului, după ce i se
aplică o clemă nazală este
cuplat la spirometru şi lăsat
să respire normal timp de 1
min
 apoi este solicitat să
execute un
inspir maxim urmat de un
expir
cât mai lent şi mai complet
posibil
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 volumul curent (VT = tidal volume) =
volumul de aer vehiculat în cursul
respiraţiei de repaus
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 capacitatea vitală (CV) = volumul
expulzat din plămâni în cursul
expirului maxim
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 volumul inspirator de rezervă (VIR) =
volumul de aer care poate fi introdus
suplimentar în plămân, de la sfârşitul
unui inspir de repaus
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 volumul expirator de rezervă (VER) =
volumul de aer care poate fi expulzat
suplimentar din plămân, de la sfârşitul
unui expir de repaus
 Scintigrafia – are în principal două obiective:
- studiul perfuziei –se folosesc trasori
conţinând techneţiu 99m injectabil intravenos se
bazează pe intensitatea fixării în ţesutul
parenchimatos,
- studiul ventilaţiei – se administrează
inhalator pe mască de gaze radioactive (xenon,
kripton)- se urmăreşte difuzarea în ţesutul
pulmonar.
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 se ia în considerare cea mai mare valoare a
volumului pulmonar măsurat obţinută după
trei determinări = valoarea actuală sau
reală a pacientului (exprimată în litri sau
mililitri)
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 se preferă exprimarea procentuală a
valorii reale faţă de valoarea ideală a
volumului pulmonar măsurat
 valoare teoretică, calculată cu ajutorul unor formule
de regresie în funcţie de rasă, sex, vârstă şi înălţime
 CV
 valori normale: CV = 80-120% din CV ideal
  CV = SINDROM RESTRICTIV
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 Capacitatea vitală cu componentele sale (CV)
 Volumul inspirator de rezervă (VIR)
 Volumul curent (VT)
 Volumul expirator de rezervă (VER)
 Capacitatea reziduală funcţională (CRF)
 Volumul rezidual (VR)
 Capacitatea pulmonară totală (CPT)

VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 volumul rezidual (VR)
 volum de aer care nu poate fi expulzat din
plămâni nici după un efort expirator maxim
 mijloace de investigaţie mai complexe
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 capacitatea reziduală funcţională
(CRF)
 volumul de aer conţinut în plămâni la
sfârşitul unui expir normal
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 măsurarea CRF -
prin mai multe
metode - metoda
diluţiei heliului şi
metoda
pletismografică
VOLUMELE PULMONARE
STATICE
 putem calcula:
 volumul rezidual (VR) = CRF - VER
 capacitatea pulmonară totală (CPT) = volumul de aer conţinut de
plămâni la sfârşitul unui inspir maxim:
CPT = VR + CV
 se admit variaţii ale valorilor obţinute faţă de valorile ideale
de
 ± 20% pentru CPT şi CRF
 + 50% pentru VR
VENTILATORII

maxime
VOLUMELE PULMONARE
DINAMICE
 volumul de aer expulzat din plămâni în
prima secundă a expiraţiei maxime forţate
care urmează unui inspir maxim = volumul
expirator maxim pe secundă (VEMS)
VOLUMELE PULMONARE
DINAMICE
 se face pe expirograma forţată
obţinută cu ajutorul spirometrului
 aceleaşi condiţii ca la
determinarea CV
 se efectuează un inspir maxim

după care se expiră cu toată forţa
şi rapiditatea posibilă întreaga
capacitate vitală (expir maxim
forţat)
VOLUMELE PULMONARE
DINAMICE
 valori normale:
VEMS = 80-120% din
VEMS ideal
  VEMS = SINDROM
RESTRICTIV
SINDROM
OBSTRUCTIV
VOLUMELE PULMONARE
DINAMICE
 se preferă exprimarea procentuală a
VEMS-ului din CV
 indice de permeabilitate bronşică (IPB) =

indice Tiffneau
VEMS
IPB = X 100
CV
 valoare normală = 70%
  IPB = SINDROM OBSTRUCTIV
VOLUMELE PULMONARE
DINAMICE
 ventilaţia maximă
 performanţa maximă a pompei
toraco-pulmonară şi implicit
capacitatea de adaptare la efort
 volumul maxim de aer care poate fi

ventilat într-un minut
●
 V max. ind = VEMS x 30
  V max. ind. cu mai mult de 20% din

valoarea ideală este patologică
DISFUNCŢIE VENTILATORIE
RESTRICTIVĂ
 CV 
 IPB normal sau 
 VEMS şi V max. ind 
 cauze:
 tuberculoză pulmonară,
alte pneumopatii
interstiţiale difuze
fibrozante
 cifoscolioze, obezitate
OBSTRUCTIVĂ
 CV normală
 IPB 
 VEMS şi V max. ind

 cauze:
 astmul bronşic
 BPCO (bronşita cronică,
emfizemul pulmonar)
MIXTĂ
 CV 
 IPB 
 VEMS şi V max. ind    (sub 30% val. teoretice)
 diagnostic CERT:  CPT
 cauze:
 TBC pulmonar asociat cu
bronşită cronică
VENTILATORII

maxime
TESTELE BRONHOMOTORII
 utilizate frecvent în clinică
 apreciază efectul bronhomotor
 indus de diferite substanţe administrate

sub formă de aerosoli
 pe baza modificărilor VEMS

Testele bronhoconstrictoare
 de provocare a obstrucţiei
 efectuate cu acetilcolină, methacolină,

histamină sau diverşi alergeni
 la indivizii asimptomatici la care

suspectăm anamnestic un astm
bronşic
 testul este semnificativ dacă VEMS

scade cu mai mult de 15 - 20%
Testele bronhodilatatoare
 efectuate cu medicamente -adrenergice

cu acţiune rapidă sau cu
parasimpaticolitice inhalatorii
 la pacienţii cu sindrom obstructiv deja

constituit
 fie în scop diagnostic (evidenţierea originii
spastice a obstrucţiei)
 fie în scop terapeutic (eficacitatea medicaţiei)
 testul este semnificativ dacă VEMS creşte

cu mai mult de 10 -15%
VENTILATORII

maxime
DEBITELE VENTILATORII
INSTANTANEE MAXIME
 se poate face cu ajutorul buclei flux-
volum determinată cu ajutorul
spirometrelor prevăzute cu traductor
de flux
 înregistrarea se face în cursul unui
ciclu respirator maxim şi forţat
 inspiraţie maximă - cât mai rapid posibil
 expiraţie maximă - cât mai rapid posibil
 bucla flux-volum - analiza grafică a
fluxului de aer generat în funcţie de
volumul de aer mobilizat
INSTANTANEE MAXIME
 debitul expirator maxim
instantaneu de vârf (PEFR =
peak expiratory flow rate)
 valoarea cea mai mare a

fluxului atinsă în cursul
expiraţiei forţate
  PEFR cu mai mult de 35%

faţă de valoarea de referinţă
apare în sindromul obstructiv
dar şi în cel restrictiv
INSTANTANEE MAXIME
 monitorizarea astmului bronşic – cu ajutorul “peak-
flowmetrelor” – prezintă 3 zone numite
“astmatozone:
 zona verde – valoare între

80 - 100 % din valoarea teoretică
a PEFR, sau din valoarea maximă
a pacientului
 zona galbenă – valoarea între
50 - 80 % din valoarea teoretică
a PEFR, sau din valoarea maximă
a pacientului
 zona roşie – o valoare
sub 50 % din valoarea teoretică a PEFR, sau din valoarea
maximă a pacientului
INSTANTANEE MAXIME
 utilizare foarte simplă –
automonitorizarea pacientului astmatic
INSTANTANEE MAXIME
 trei măsurători consecutive – se notează
doar cea mai mare valoare în caietul de
supraveghere împreună cu data şi ora
 aşezarea valorilor pe un grafic permite
verificarea – stabilim dacă astmul este bine
controlat sau nu
DIAGNOSTICUL IMAGISTIC AL
APARATULUI RESPIRATOR
METODE ŞI TEHNICI DE EXAMINARE
IMAGISTICE
 Radiografia pulmonară - permite examinarea unor
detalii structurale de fineţe, oferind cea mai mare
cantitate de informaţii pe un plan de proiecţie. De aceea
ea trebuie văzută ca principala procedură de investigaţie
a organelor intratoracice cu calitatea de document.
 Radiografia digitală – a contribuit la sporirea calităţii
informaţiei.
Radiografia toracelui trebuie efectuată în cel puţin două
planuri:
 - de faţă – incidenţa postero-anterioară,
 - de profil,
 - în unele situaţii sunt necesare şi proiecţii oblice -
pentru degajarea anumitor câmpuri
 Radiografia cu raze „ dure „ (cu kilovoltaj ridicat )
permite ştergerea unor structuri evidenţiind prin reducerea
efectului de sumaţie, anumite formaţiuni normale –bronhii,
sau patologice – tumori, adenopatii; aceiaşi tehnică este
utilizată pentru evidenţierea leziunilor costale.
 Radioscopia pulmonară - permite examinare dinamică şi
prin modificarea poziţiei pacientului, se pot face un număr
nelimitat de incidenţe.
Este iradiantă şi subiectivă.
 Tomografia convenţională - permite studiul unor
procese patologice inaparente pe imaginea standard şi
permite studiul proceselor intrabronşice.
 Radiofotografia medicală (MRF ) - imagini pe filme de
dimensiui mici. Ea reduce iradierea, este imagine
obiectivă- este destinată examinării în masă pentru
depistarea de boli profesionale (pneumoconiozele) , boli cu
largă incidenţă -TBC, tumori pulmonare.
 Scintigrafia – are în principal două obiective:
- studiul perfuziei –se folosesc trasori
conţinând techneţiu 99m injectabil intravenos se
bazează pe intensitatea fixării în ţesutul
parenchimatos,
- studiul ventilaţiei – se administrează
inhalator pe mască de gaze radioactive (xenon,
kripton)- se urmăreşte difuzarea în ţesutul
pulmonar.
 Tomografia computerizată şi I. R. M –
utilizate în investigarea organelor
intraparenchimatoase mai ales pentru studiul
proceselor tumorale pleuro-pulmonare şi al unor
afecţiuni mediastinale - inclusiv de natură
vasculară. C.T a înlocuit tomografia plană şi îşi
dispută întâietatea cu I.RM. În patologia pleuro-
pulmonară, reuşeşte să caracterizeze leziunile
focale, multifocale şi difuze, I.R.M are în prezent
aplicaţii destul de limitate.
- Angio-C.T, reconstrucţia 3D C.T şi angio-
I.R.M,– completează investigaţiile.
Fig. 2 a)
Fig.2 b)
Bronhografia – este investigaţia cu substanţă de contrast
iodată, de regulă un produs iodat liposolubil a lumenului
bronşic.Tehnica pune în evidenţă dispoziţia şi ramificaţia
arborelui bronşic, modificările de calibru sau întreruperile
continuităţii lumenului prin obstacole organice - exemplu
bronşiectazia, respectiv în tumorile bronhopulmonare.
Fig. 3
 Explorarea vasculară a mediastinului –
aortografia, cavografia superioară, pot elucida
natura unor formaţiuni expansive de origine
vasculară (anevrisme) sau extensia unor tumori
mediastinale.
 Pasaj baritat esofagian – util în elucidarea
rapoartelor anatomice ale unor formaţiuni
mediastinale.
 Pneumotorax explorator - cu caracter istoric -
se introduce aer în cavitatea pleurală – permite
diferenţierea apartenenţei leziunilor - pulmonar sau
pleural.
 Ecografia transtoracică - pentru peretele
toracic, diafragme, extremităţie mediastinului, cord
şi vasele mari şi evidenţiază colecţiile pleurale
minime, elucidează, rapid, neiradiant, structura
imaginilor (lichid, solid, mixt) din mediastin,
intrapleural.
ANATOMIE RADIOLOGICĂ
 Imaginea normală postero- anterioară: - este formată din
elemente toracice ale conţinătorului şi conţinutului toracic.
Conţinătorul toracic ;este reprezentat de;
 părţi moi toracice, - musculatura toracelui în special din muşchii
pectorali, sternocleidomastoideni, sâni – acestea pot parazita
imaginea toracică.
 scheletul osos, - pe radiografie corect examinată se evidenţiază
primele vertebre dorsale; arcurile costale - anterioare şi posterioare;
claviculele simetrice la egală distanţă de linia mediană; omoplaţii ce
trebuie scoşi din câmpurile pulmonare;arcurile costale pot prezenta
malformaţii cu răsunet clinic –coasta cervicală uni sau bilaterală
datorită compresiunii neurovasculare sau descoperire întâmplătoare-
hipoplazie, hiperplazie, sinostoza, bifiditate, exostoze.
 diafragm, - cu cele două cupole, drept cu 1,5- 2 cm situat deasupra
conturului stâng. Cu opacitatea mediastinală a codului formează
unghiurile cardio-frenice iar cu peretele toracic unghiurilr costo-
diafagmatice care sunt simetrice şi ascuţite.
Fig. 4
 Mediastinul- este alcătuit din imaginea cordului, vase mari, nervi
grupuri ganglionare, esofag.
 Conturul drept în poţiunea superioară este dată de vena cavă
superioară, inferior atriul drept.
 Conturul stâng este format din trei arcuri: superior – butonul aortic,
convex spre stânga, mijlociu sau golf cardiac convex spre dreapta,
inferior dat de ventricolul stâng.
 Pe o radiografie cu raze dure prin opacitatea mediastinală se poate
vizualiza traheea, cu bifurcarea ei în două bronhii principale,în unghi
de 75°.
 Conţinutul toracic ; organele şi structurile din cutia toracică:
plămânii, pleura şi organele ce alcătuiesc mediastinul.
 Plămânii – apar pe radigrafia de faţă ca două imagini radio-
transparente , de formă aproximativ triunghiulară datorat conţinutului
bronho alveolar, delimitate lateral de arcurile costale, medial de
opacitatea mediastinului, iar distal de cupolele diafragmatice.
Arbitral, fiecare plămân este împărţit în patru regiuni fiecare:
-regiunea apicală sau vârful pulmonar, situată deasupra claviculelor
-regiunea subclaviculară, situată sub clavicule şi polul superior al
hilului
-regiunea mijlocie, situată în vecinătatea hilului,subclavicular
-regiunea inferioară, situată îintre polul inferior al hilului şi
hemidiafragm.
 În sens vertical sunt două arii; internă şi externă.
 Transparenţa pulmonară este străbătută de o reţea fină
de opacităţi liniare şi curbilinii datorate reţelei vasculare,
arteriale în special (90%), venoase şi limfatice, -
denumit „desen pulmonar”, sau „tramă pulmonară”.
Această reţea vasculară delimitează lobulii pulmonari.
 Pe o imagine radiografică nu se pun în evidenţă
elemente parenchimatoase mici - unitatea terminală a
parenchimului alveola. Acestea, tributare bronhiolei vor
forma acinul, care la rândul lor vor forma lobulul
pulmonar, ca o unitate morfo-funcţională tributară unei
bronhiole perilobare care este o ramificaţie a unei
bronhii de gradul IV. Acinul este vizibil doar în stări
patologice .
Fig. 5
 Hilurile pulmonare - formate din ramificaţiile arterelor pulmonare,
vene, elemente bronşice, limfatice şi din ţesutul interstiţial. Apar ca
imagini radioopace cu ramificaţii în câmpurile pulmonare. Opacitatea
hilului drept este situat între extremităţile anterioare ale coastelor II şi
IV, iar în stânga hilul este situat cu 1-1,5 cm mai sus fiind mai greu
vizibil datorită suprapunerii opacităţii mediastinale.
Arterele pulmonare reprezintă partea principală în formarea
imaginii pulmonare, ele se vor dihotomiza subţiindu-se treptat dispărând
la ~1-2 cm de peretele toracic-formând „ mantaua pulmonară”.
Prinderea unui vas ortorontgenograd va da o imagine rotundă opacă iar
când este prinsă şi o bronhie –transparentă rotundă, va apărea o
imagine „în ochelar spart”.
Venele nu pot fi diferenţiate de artere acestea având traseu comun
şi cu cel al bronşiilor.
 Foiţele pleurale în condiţii normale nu se evidenţiază, se vizualizează
în urma îngroşării sau când se vizualizează ortorntgenograd scizura
orizontală ce apare ca opacitate liniară fină cu contur bine delimitat.
Poate să se vizualizeze imagini opace ce însoţesc arcurile costale I, II -
se datorează domului pleural.Tot în 1/3 sup se poate vizualiza scizura
venei azygos.
Imaginea normală în incidenţa de profil:
Este incidenţa strict necesară pentru locarizarea imaginilor
de faţă şi permite examinarea leziunilor mascate prin
suprapunere de către opacitatea mediastinală şi a cupolelor
diafragmatice.
 În această incidenţă apare bine evdenţiat anterior
sternul şi posterior coloana dorsală, arcurile vertebrale
se evidenţiază cu traiect oblic descendent. Cupolele
diafragmatice apar una sub alta se vizualizează
anterior şi posterior sinusurile costo-diafragmatice.
Posterior de stern apare un spaţiu transparent,
posterior de cord se delimitează spaţiul retrocardiac.
În porţiunea mijlocie se evidenţiază cele două hiluri
suprapuse.
 Topografia radiologică pulmonară – segmentele
plămânului – importante pentru chirurgie; În
dreapta datorită sizurii orizontale sunt 3 lobi superior,
mijlociu, inferior, în stânga doi lobi si uneori poate fi
prezent şi lobul mediu –lingula.Fiecare lob prezintă
segmente.
Semiologie radio-imagistică
În urma agresiunii exo sau endogene
se produc modificări la nivelul spaţiilor
aeriene bronho-alveolare, în interstiţiu, la
nivelul patului vascular sau cavitatea
pleurală. În urma acestor modificări se
rupe echilibrul normal determinând
apariţia de opacităţi, hipertransparenţe,
sau imagini mixte.
La descrierea imaginilor opace se are în vedere
menţionarea:
 număr –pot fi unice sau multiple
 formă - întinse (lobare,masive) sau circumscrise( liniare,în bandă;
reticulate, liniare pleurale, inelare - cavităţi, nodulare, policiclice-
adenopatii, stelate-cicatrici )
 dimensiune - mici 1,5-10 mm; mari 1-5 cm
 contur – net; difuz- nu se delimitează net de ţesutul sănătos ca în
procese inflamatorii exudative, invadant, infiltrativ constă în
prelungiri în ţesutul sănătos - în ţesutul sănătos vecin - tumori
maligne
 structura – omogenă şi neomogenă
 intensitatea – voalare, mică, medie, mare; în funcţie de opacitatea
mediastinală
 sediul – se apreciază pe radiografii P-A, completat cu radiografia
de profil
 raporturile cu organele din jur – poate să modifice sediul,
forma, funcţionalitatea organelor; prin tracţiune- în adrenţe, prin
aspiraţie în cazul atelectaziei, prin împingere –în procesele
înlocuitoare de spaţiu, sau să nu le modifice deloc.
Imaginile radiotransparente – constau din creşterea transparenţei
pulmonare. Aceste imagini pot fi circumscrise sau localizate, pot fi congenitale
( chiste aeriene , bule de emfizem, plămân polichistic) ; în urma unui proces
inflamator sau tumoral necrozat ; sau în urma unei hiperinflaţii alveolare datorită
unui ventil expirator, ca în cazul bulelor de emfizem, dilataţii broşice.
Emfizem pulmonar
Ca si în cazul opacităţilor se caracterizeză caracterele semiotice.
Imaginile mixte – hidro-aerice - se datorează în special evoluţiei spre necroză sau
evacuare a unui proces patologic şi înlocuirea cu aer. Se întâlnesc în pneumonii ce
abcedează, TBC ulcero-cazeoasă, în tumorilepulmonare, în infectarea chistelor aerice
Sindroame radiologice pleuro- pulmonare
1. sindromul de umplere alveolară – dispariţia aerului din alveole şi

înlocuirea cu lichid exudat de natură inflamatorie sau alergică sau
proliferarea celulară de densitate hidrică.Confluarea rapidă se produce
datorită difuziunii lichidului în alte zone alveolare prin porii Kohn şi
canalele Lambert. Se întâlneşte în : pneumonia alveolară,
bronhopneumonie, edem alveolar, infarctul pulmonar.
- 2.sindromul bronşic – se caracterizează prin
obstrucţii a lumenului bronşic, duce la resorbţia aerului
din teritoriul tributar bronşiei ce duce la apariţia unei
opacităti retractile, pot avea mecanisme diferite:
- opacitate retractilă prin obstrucţie bronşică
cauzată de mecanism mecanic( corp străin, cancer
bronhovascular, adnopatii) reflexă (spasm ) sau prin
hipoventilaţie alveolară( intoxicaţii cu morfină,
barbiturice, decubit dorsal prelungit). Datorită obstrucţiei
teritoriul tributaor bronhiei nu va fi ventilat iar aerul va fi
resorbit în sânge , alveolele se colabează prin act reflex
ce duce la contracţia fibrelor elastice şi musculare din
peretele bronşiolelor. Semnele radiologice tipice constau
din: în funcţie de mărimea bronşiei obturate constă din –
deplasarea organelor mediastinale spre opacitate- în
radioscopie se observă pendularea inspiratorie
mediastinului, ridicarea cupolei hemidiafragmului
micşorarea spaţiilor intervertebrale, hiperinflaţie de
vecinătate.
O formă particulară este atelectazia în bandă –de obicei orizontale
sau oblice, cel mai frecvent supradiafragmatic, apar în procese pulmonare
sau subdiafragmatice (peritonite, tumori abdominale), dispar odată cu
afecţiunea de bază.
- colapsul de cauză pleurală, atelectazie pasivă – se
întâlneşte în pneumotorax, colecţii pleurale , toracoplastie.
Fig.10
 - colapsul prin compresiune, atelectazia
compresivă – apare în jurul unei opacităţi
(tumoră pulmonară sau mediastinală), sau
transparenţe (bula de emfizem).
 - colapsul prin fibroză pulmonară
cicatriceală , atelectazie cicatriceală - în
cicatrici tuberculoase postsupurative.
 - colapsul prin creşterea tensiunii
superficiale la nivelul pereţilor alveolari -
atelectazia adezivă ; boala membranelor hialine
a nou-născutului prin lipsa surfactantului, sau
pneumopatiile post-iradiere.
3) Sindromul interstiţial - îngroşarea
ţesutului interstiţial pulmonar,ce poate fi produsă
prin edem interstiţial de diferite cauze, fie prin
proliferarea anormală celulară sau tisulară, în cadrul
unor granulomatoze interstiţiale, fibroze sau
afecţiuni interstiţiale maligne.Toate aceste boli dau
aspect radiologic de „geam mat”, aspect reticular,
nodular, reticulo-nodular şi de „fagure de miere”.
Caracteristic : topografia difuză, fără sistematizare,
conturarea netă, densitatea slabă, lipsa tendinţei de
confluare, evoluţia lentă.
4) Sindromul vascular - modificări date de
vasularizaţie ce apar în olgemie, hiperemie,
hipertensiune pulmonară.
5) Sindromul pleural
- Pleurezia - apare în colecţiile lichidiene pleurale
caracterizate prin: opacitate bazală, care urcă
laterotoracic, descriind o curbă a cărei concavitate
priveşte cranio-medial, cu delimitare difuz (a). In
funcţie de cantitatea de lichid apare şi deplasarea
mediastinului în partea opusă (b).
Pleurezia închistată - Se poate produce în marea cavitate,
interlobar, mediastinal, diafragmatic.
Simfiza pleurală – rezultatul unui proces fibros sau
exudativ ce are ca rezultat lipirea foiţelor pleurale. Cele mai
frecvente localizări sunt: pahipleurita vârfului, bazei,
mediastinală, generalizată.
 Calcificările pleurale : pot avea aspecte diferite,
se datoresc depunerilor de calciu pe pleură, urmare
inflamaţiilor pleurale repetate.
 Pneumotoracele - pătrunderea aerului în marea
cavitate pleurală. Radiologic se manifestă ca o
hipertransparenţă a hemitoracelui cu lipsa desenului
vascular şi colabarea plămânului la hilul pulmonar.
Poate fi total când nu este aderenţă în pleură şi
parţial când există aderenţe .
 Hidropneumotoracele – apare când pe lângă aer
pătrunde şi lichid – aspectul radiologic constă din
imagine opacă bazală cu nivel superior orizontal
indiferent de poziţia bolnavului, la care se adaugă
hipertrensparenţă .
Fig.15
Dignosticul imagistic al
bronhopatiilor
 Bronhopneumopatia cronică obstructivă–
varietate de manifestări clinice, având ca substrat
procese spastice, inflamatorii şi degenerative ale
bronhiilor, în care se poate asocia şi emfizemul.Aspectul
radiologic este variat , important în evaluarea gravităţii
stării prezente este cu privire la circulaţia (perfuzia) şi
ventilaţia proprii cazului investigat. În acest sens alături
de testele funcţionale , examenul scintigrafic de
perfuzie şi cel inhalator aduc informaţii valoroase cu
privire la gradul de reducere a circulaţiei şi ventilaţiei şi
redistribuirea în diferite teritorii pulmonare.
 –
Dignosticul imagistic al
bronhopatiilor
 Bronhopneumopatia cronică obstructivă–
varietate de manifestări clinice, având ca substrat
procese spastice, inflamatorii şi degenerative ale
bronhiilor, în care se poate asocia şi emfizemul.Aspectul
radiologic este variat , important în evaluarea gravităţii
stării prezente este cu privire la circulaţia (perfuzia) şi
ventilaţia proprii cazului investigat. În acest sens alături
de testele funcţionale , examenul scintigrafic de
perfuzie şi cel inhalator aduc informaţii valoroase cu
privire la gradul de reducere a circulaţiei şi ventilaţiei şi
redistribuirea în diferite teritorii pulmonare.
Bronşiectaziile
 dilaţiile perelungite ale bronhiilor unele dintre ele
congenitale (malformaţii structurale) , altele se
datoresc proceselor inflamatorii (slăbesc rezistenţa
pereţilor). Radiologic modificările sunt în regiunile
bazale, ca formaţiuni opace liniare cu contururi
neregulate, când bronhiile sunt golite de conţinut
apar zone de transparenţă crescută, liniare şi inelare
grosolane ; în fazele de supuraţie pot fi observate
imagini hidroaerice,create de staza conţinutului
purulent din cavităţile dilatate.C.T-examen completa
examinarea care tinde să ia locul bronhografiei .
Fig,19
 Corpii străini traheo-bronşici – dau imagini
radiologice produse de bronhostenoză, caracterizate de
modificări statice - poziţie înaltă a diafragmului,
deplasarea mediastinului de aceeaşi parte, scăderea
transparenţei pulmonare, micşorarea cutiei toracice, şi
modificări dinamice –radioscopic deplasarea
mediastinului de partea bolnavă cu ascensionarea
diafragmului de partea respectivă.
Diagnosticul imagistic al proceselor
inflamatorii acute pulmonare.
Pneumonia acută bacteriană:
În funcţie de stadiul de evoluţie modificările
radiologice vor fi oglinda celor morfopatologice.
Faza de congestie alveolară – pereţii
alveolari îngroşaţi – radiografic prezintă drept
corespodent voalul difuz.
Faza de hepatizaţie roşie – pe lângă
pereţii alveolari îngroşaţi apare exudatul seros;
care treptat ocupă alveolele ce au mai puţin aer
– radiografic apare opacitate de intensitate
medie .
Faza de hepatizaţie cenuşie – scade opacitatea în intesitate când
alveolele conţin un rest fluid şi începe să reintre aerul- radiografic opacitate neomogenă
–se trece la faza de resorbţie,
Faza de rezorbţie şi vindecare completă când dispare edemul alveolar şi restul
fluid- radiografic se constată treptat transparenţa pulmonară normală
Bronhopneumoniile
 Fenomenele inflamatorii sunt axate pe o bronhiolă care are
lumenul obstruat, in jurul ei aflându-se concomitent toate
stadiile procesului pneumonic. Radiografic se constată:
- prezenţă de noduli bronhopneumonici
- desen bronhovascular accentuat la nivel hilar dând hilului
un aspect difuz
- ganglionii hilari pot fi tumefiaţi realizând un hil mare
Entitate deosebită este bronhopneumonia stafilococică
ce afectează copii din primul an de viaţă. Radiologic apare
nodulul stafilococic ce poate fi opacitate miliară sau nodulară
pe fond de hipertransparenţă pulmonară sau desen pulmonar
accentuat. Din confluarea acestor noduli stafilococici rezultă
microabcesul stafilococic urmat de apariţia imaginilor buloase
( prin ventil expirator şi a revărsatelor lichidiene in 90 % din
cazuri ).
Supuraţiile pulmonare
 Sunt incluse in această categorie abcesul
pulmonar, gangrena pulmonară.
Abcesul pulmonar
Este caracterizat din punct de vedere al
evoluţiei prin doua etape distincte :
 înainte de vomica purulentă când apare
aspectul unei pneumonii segmentare având o
intensitate mare a opacităţii.
 după vomică realizând imaginea mixtă
hidroaerică .
Gangrena pulmonară
 Asemănător abcesului pulmonar după vomică, la care s-a
supraadăugat o suprainfecţie cu germeni anaerobi.
Pneumonia acută interstiţiară
 Determinată de virusuri (gripal, paragripal, hepatitei
epidemice, rujeolei, varicelei, parotidită epidemică,
adenovirusuri) ce interesează primordial interstiţiul .
Imaginea radiologică se caracterizează prin variabilitate si
polimorfism, consecinţe ale evoluţiei simultane a
modificărilor interstiţiare sudative-alveolare si atelectatice.
Modificările interstiţiare duc la :
- creşterea intensităţii şi dimenisunilor hilului, care
prezintă contururi şterse, de la nivelul lui sunt opacităţi
liniare sub forma de cordoane neregulate, vizibile pană la
periferia câmpurilor pulmonare mai ales posterioare.
- voaloare circumscrisă a unei zone pulmonare
- desen pulmonar accentuat realizând aspect in reţea,
reticulonodular
- prezenţă de cordoane hilare temrinate in măciucă ( prin
atelectazie)
 Fig
PARAZITOZELE PULMONARE
Chistul hidatic pulmonar
 Tumora pulmonară lichidiană produsă de tenia
echinococus. Anatomopatologic este o formaţiune
rotundă, încojurată de membrana proligenă (spre
interior), cuticulă şi adventice la exterior. El conţine
lichid şi „nisip”- scolecşi.
 Radiologic chistul hidatic apare ca o opacitate
rotundă în plin parenchim sănătos, net conturat,
mobil cu respiraţia la radioscopie. Când se decolează
membrana proligenă apare transparenţă între
membrana proligenă şi adventice. Chistul hidatic rupt
are aspect hidro-aeric , când se surainfectează trebuie
făcut dignosticul diferenţial cu supuraţiile pulmonare.
Diagnosticul diferenţal se face cu greutate cu :
cancerul pulmonar, sarcom, metastază.
Diagnostic imagistic al bolilor
pulmonare cronice
Tuberculoza pulmonară
Ciclul infecţiei tuberculoase in
organism are două cicluri distincte:
a infecţia primară caracterizată prin :
- afect primar
- limfangită
- adenopatie
b infecţia secundară produsă prin reactivarea unor
leziuni vechi,primare
Tuberculoza primară
1. Afectul primar radiologic apare ca o opacitate
nodulară omogenă între 0,2 -2 cm localizată în
segmentele cele mai bine ventilate:
posterior,lateral,bazal ale lobilor superiori si inferiori
realizând aspect de focar pneumonic limitat.
Posibilităţile de evoluţie:
- resorbţie completă, cu revenirea la normal a
transparenţei pulmonare
- calcificare, când conturul devine neregulat cu
intensitate mare
- exulcerare cu apariţia cavernei primare.
- fibrozare şi încapsulare cu formare de
tuberculoame
- extinderea la un lob întreg
2. limfangita – opacităţi liniare discrete ce se interpun între
afectul primar şi adenopatie .
3. adenopatia – opacităţi ovalare, unice sau multiple, adesea
cu contur policiclic de mărimi variabile, uni sau bilteral. La
copil este adesea unicul element de manifestare a
primoinfecţiei.
Evoluţia complexului primar poate fi : vindecare prin
calcificări, persistenţa adenopatiei, diseminare miliară,
diseminare in focare Simon,pleurezie sero-fibrinoasă,
pneumonie cazeoasă.
Complicaţiile primoinfecţiei tuberculoase pot fi la nivel
bronşic (fistuleadenobronşice,stenozăbronşică,atelectazie),
la nivelul pleural pleurezia tbc precum si la nivel pulmonar
atelectazii, pneumonii cazeoase.
Complicatiile generalizate se pot produce pe cale
limfogenă, bronhogenă (pneumonia pseudolobară) şi
hematogenă- generalizată = granulie tbc; localizată noduli
Simon, Ashoff.
-Complicaţiile bronşice ale
complexului primar:
1. cavernă ganglionară
dreaptă după fistulă ganglio-
bronşică cu focare de
bronhopneumonie,
2. atelectazie lob superior
faţă şi profil
 Caverna tuberculoasă ; aspectul radiologic este pe
unul dintre elementele complexului primar cu caractere
de cavernă rigidă, cu dinamică lentă, urmată de
instalarea de noi focare de disiminare.
Tuberculoză pulmonară secundară
 sau ftizia datorată reactivării focarelor stabilizate sclero-
calcare ale tbc primar, in condiţiile în care rezistenţa
organismului este redusă.
1.Infiltratele precoce iau naştere din focarele apicale de
diseminare hematogenă Simon. Se constată că nodulii calcari
stelaţi si bine conturaţi capătă un halou inelar de intensitate
mică cu contur şters,cu tendinţă la extindere periferică. Acest
proces poate interesa mai mulţi noduli ce pot conflua şi dau
naştere la infiltratul nodular apical . Acest infiltrat poate
avea dinamica obişnuită a focarului cazeos putăndu-se fibroza
sau în evoluţia nefavorabilă duce la ftizia cronică evolutivă.
2.Infiltrat rotund precoce subclavicular Assman :
Este sub forma de focar exudativ dispus în segmentul dorsal,
retro si subclavicular. Evoluţia este de rezorbţie parţială sau
evoluţia obişnuită a focarului cazeos.
3.Infiltratul nebulos periferic Raedeker este mai frecvent
fiind un proces întins de alveolită exudativă intricată de leziuni
de proliferare dând aspect neomogen; radiologic apare ca
opacitate ce cuprinde în întregime un segement, de regulă
dorsal sau apical cu structră neomogenă.
4. Infiltratul pneumonic segementar este mult similar cu
precedentul cu deosebirea că prinde un segment sau mai
multe.
5.Infiltratul perihilar precoce – este rezultat al unei fistule
adenobronşice cu aspect de alveolită exudativă nesistematizată.
 6. Forme evolutive de ftizie - Dupa evoluţia sub tratament
a ftiziei nefavorabilă focarele cazeoase se închistează
transformându-se în tuberculoame sau se escavează ducând
la ftizia cronică evolutivă. Aspectele cronice ale tuberculozei
secundare sunt :
1. tuberculoza ulcero-cazeoasă cu focare de alveolită
specifică- penumonie cazeoasă şi focare de bronhopneumonie
cazeoasă.
2. tuberculoza fibro-cazeoasă cavitară cronică cu opacităţi
de tip exudativ, densitate medie şi contur difuz asociate cu
leziuni de tip productiv prin opacităţi nodulare şi in benzi, cu
leziuni sclerocalcare cu caracter retractil. ( hil apicalizat şi
deplasat lateral, plahipleurită cu calcificări in pacard şi retracţia
hemitoracelui respectiv ).
3. tuberculoza in focare nodulare cu leziuni nodulare mici
de origine postprimară.
-Aspecte radiologice ale tuberculozei pulmonare secundare;
1. tuberculoză ulcero-cazeoasă, 2. ulcero-cazeoasă-cavitară,
3. fibroasă apicală stângă discretă, 4. fibroasă densă de vârf
pulmonar stg.cu bronşiectazii cilindrice 5. lobită
tuberculoasă retractilă, 6. fibrotorace stg.
Tuberculoză cazeoasă circumscrisă
Este o formă specială a T.B.C-ului când

focarele cazeoase se închistează
transformându-se în tuberculoame. Acesta
cu forma sferică închistat într-un ţesut de
fibroză în interiorul lui se pot depune
săruri clacare având aspect
neomogen,dimensiune de 1-3 cm pana la
6 cm.
Tuberculoza secundara cu predominenţa leziunilor
fibroase
Este o evoluţie a infecţiei tuberculoase în care leziunile
iniţiale sunt rapid urmate de modificări scleroase.
 Tuberculozele fibroase sistematizate
Se manifestă prin întărirea desenului interstiţiar
asociat cu leziuni bronşice şi emfizem pulmonar.
 Tuberculozele fibroase nesistematizate
Au caracter mutilant reprezentat de coplexe primare
calcificate, fibroze după tuberculoze ulcerocazeoase
cavitare şi plahipleurite după colecţii pleurale.
Sclerozele apicale discrete se produc în urma
diseminărilor hematogene. Scleroze dense sunt
urmare a fibrozării unei tuberculoze ulcerocazeoase –
cavitare mai des pe un lob superior- lobită retractilă.
Fibrotoraxul se caracterizează prin opacifierea
masivă neomogenă a unui întreg hemitorace. Pe acest
fond se constată zone transparente- expresii ale
dilataţiilor bronşice, caverne sau bule de emifezem.
Opacităţii i se asociază modificări retractile.
Pneumoconiozele:
Sunt cauzate de inhalarea timp

îndelungat a unor particole fine, solide,
dispersate sub formă de praf, a căror
denumire este legată de natura
particolelor inhalate. Bioxid de siliciu-
silicoză, antracit- antracoză. Radiologic
silicoza cuprinde trei stadii.
- stadiul 0 cu opacităţi liniare reticulare
 -stadiul I cu opacităţi liniare plus micronoduli
 -stadiul II, aspect de la stadiul unu, extinse, respectă
vârful şi bazele pulmonare
 -stadiul III, opacităţile micronodulare confluează dând
aspect pseudotumoral
 Complicaţia majoră este grefarea infecţiei tuberculoase
pe plămânul deja afectat realizând silicotuberculoza.
Cancerul bronho-pulmonar
 Cancerul primitiv traheo- bronşic –îşi are
originea în epiteliul mucoasei bronşice de diferite
grade dimensionale. Recunoaşte următoarele
forme principale:
 cancerul bronhiilior mari – forma proximală,
centrală sau hilară,
 cancerul bronhiilor mici – forma distală sau
periferică,
 cancerul alveolar sau bronhiolo-alveolar - singura
formă adevărată de cancer pulmonar.
 Cancerul bronhiilor mari – prezintă o formă
intrabronşică şi una extrabronşică.
 Cancerul intrabronşic – prezintă semne date
de prezenţa tumorii şi semne indirecte. În stadiu
incipient nu sunt semne radiologice evidente,
eventual tomografia poate identifica prezenţa
unei formaţiuni vegetante intrabronşice.
Obstrucţia parţială a bronhiei poate da la început
sporirea transpareţei pulmonare (permite
obstrucţia parţială patrunderea aerului mai puţin
evacuarea lui), apoi când obstrucţia este
completă se instalează atelectazia, apariţia in
interiorul opacităţii a unor imagini transparente
sau hidroaerice de formă neregulată- sugestivă
pentru procesele supurative.
Cancerul extrabronşic
 Cancerul masiv al hilului dă o imagine
opacă, densă, de forma semicirculară sau
semiovală omogenă cu contururi regulate si nete
suprapusă peste hil. În cursul dezvoltării când
creşte apar semnele invaziei parenchimului vecin
pe calea limfaticelor – conturul devine neregulat,
cu prelungiri liniare dispuse radiar de la periferia
formaţiunii spre marginea câmpurilor pulmonare.
Apare modificarea hilului – decelabilă mai ales
CT – traduce apariţia adenopatiei tumorale.
 Cancer bronhogen „ramificat”- in cea mai mare
parte este acoperită de hil şi se evidenţiază cu
predominanţă prelungirile invazive pe calea limfaticelor.
 Cancer lobar- „ pneumonia canceroasa” constituie
dezvoltarea progresivă a uneia din formele descrise
anterior până la prinderea unui lob.Lobul apare intens şi
omogen opacifiat cu scizura împinsă şi adenopatie.
 Studiul computer tomografic este indicat pentru
evidenţierea rapoartelor tumorii cu organele
mediastinale şi al unor detalii structurale inaparente pe
radiografie . Scinitgrafia de perfuzie evidenţiază
modificărie circulatorii consecutive evoluţiei cancerului;
poate releva natura malignă a unor mase opace; cu
agresivitate mai redusă.
 Complicaţiile cancerului central; cancerul
atinge şi infiltrează uneori pleura din
aproape în aproape producând revărsate
lichidiene de obicei cu caracter hemoragic ;
o altă complicaţie necroza şi ulceroza
tumorii, evacuarea ţesutului necrotic într-o
bronhie dau imagini transparente sau
hidroaerice
Cancerul bronhiilor mici( periferic
sau distal)
 se dezvoltă din epiteliul bronhiilor de calibru mic
sau bronhiolelor. Radiologic – opacitate rotundă
sau ovalară omogenă, cu contururi nete, cu
sediul şi dimensiunile variabile dispusă in plin
parenchim pulmonar fără legături aparente cu
hilul. În evoluţie, opacitatea pierde netitatea şi
regularitatea contururilor datorită infiltrării
vecinătăţii pe calea limfatică, la nivelul hilului
apare adenopatia. O formă particulară a
cancerului periferic este cancerul vârfului tumora
Pancuast- Tobias
Cancerul alveolar (bronhiolo-
alveolar-parenchimatos)
 Radiologic opacităţi numeroase, de dimensiuni
diferite,de formă neregulată similare cu focarele
de bronhopneumonie.
Sarcomul pulmonar – Este tumoră
malignă rară cu originea în structurile
conjunctive caracterizată prin evoluţie rapidă şi
poate atinge dimensiuni considerabile.
Radiologic apare ca o opacitate rotundă sau
ovalară unică situată in parenchim aparent
indemn.
Tumori maligne secundare
 Metastaze hematogene de la tumori primare
localizate in piele, os, sân, tiroidă, ovare, rinichi,
testicul – reprezintă primul filtru pentru emboliile
acestor tumori; al doilea filtru pentru emboliile
tumorale au provenienţă din organele tubului
digestiv vehiculate prin calea venei porte; şi al
treilea filtru în cazul tumorilor maligne
pulmonare. Radiologic se manifestă sub aspecte
variate ca număr, dimensiuni. Metastazele
micronodulare se manifestă cu contururi
şterse sau nete diseminate neregulat in ambele
câmpuri pulmonare.Aceaste metastaze mai
poartă numele de carcinoză miliară.
Metastazele macronodulare
 apar ca opacităţi
de formă rotundă,
ovalară, de
intensitate medie
cu diametru de la
unu la câţiva
centrimetri,
dispuse neregulat
în câmpurile
pulmonare.
 Metastaze limfogene întâlnite în
evoluţia tumorilor maligne ale sânului,
mediastinului şi pleurei produc opac
 Tumorile pleurale - pot fi benigne (de
excepţie) sau maligne (cel mai frecvent
mezoteliomul), primare sau secundare. Radiologic
apar ca imagini opace rotunde sau ovalare, unice
sau multiple, alipite peretelui toracic sau
pediculate. Pofi:
- varianta umedă – constă din sindrom pleuretic,
cu pleurezie hemoragică dureroasă, liberă sau
parţial cloazonată.
- varianta uscată - schiroasă, predomnent
deformant retractil; vegetantă, -opocităţi multiple,
dense, omogene, boselate, contur netstării
 C.T, Ultrasonografia, sunt examene ce aduc
informaţii suplimentare.
- Tumoră pleurală dreaptă
mezoteliom
Metastază pleurală la pacientă cu tumoră de sân
Diagnosticul imagistic al mediastinului
 Adenopatiile mediastinale tunorale:
Limfogranulomatoza malignă Hodgkin ; se caracterizează
prin adenopatii tumorale mediastinale bilaterale cu
lărgirea unilaterală a mediastinului. Se mai
caracterizează prin contur convex, cu unul sau mai multi
ganglioni măriţi la nivel hilar; mai pot fi adenopatii cu
contur policiclic; opacitate în coloană; adenopatii cu
opacităţi pulmonare spre parenchimul pulmonar.
Limfosarcomul mediastinal; dă lărgirea mediastinului
bilateral cu contur poliarcuat sau contur liniar; opacitate cu
aspect de butoi a mediastinului.
Reticulosarcomul mediastinal seamănă cu limfosarcomul
mediastinal.
Limfomul mediastinal recidivant malign Brill, Symmers
evidenţiază adenopatii uni sau bilaterale, cu individualizarea
ganglionilor.
Adenopatii din limfoleucoze dau: adenopatii unilaterale; bilateral
izolate; lărgirea difuză a mediastinului.
Adenopatiilei mediastinale maligne metastatice implică în mod
obligatoriu prezenţa in antecedente a unui cancer primar: cancerului
bronşic, esofagian, mamar şi gastric.
-:
Adenopatii mediastinale in cancer renal

Adenopatii mediastinale inflamatorii
 Tuberculoză gangliobronşică este o formă
tumorală a tuberculozei gangliobronşice.
 Sarcoidoza pulmonară sau boala Besnier – Boeck
– Schaumann
 Adenopatii mediastinale inflamatorii acute
 Adenopatiile sindromului Loffgren debutează cu
erupţie cutanată urmată de artralgii şi
adenopatii.
 Adenopatia din tuberculoza secundară
 Alte adenopatii mediastinale; din cursul infecţiilor
pulmonare acute sau cronice; din
pneumoconioze, din bolile dismetabolice- fibroza
chsitică de pancreas, etc; adenopatia
hiperplazică – Castelman de origine
necunoscută.
Bolile mediastinale neganglionare
 Din punct de vedere topografic,
mediastinul se împarte în mai multe loje:
 Lojile mediastinale anterioare – sunt situate anterior
de marginea anterioară a traheei ,împărţită în trei
subdiviziuni:
-Anteriosuperioară unde se găseşte guşa toraciă
-Anteromijlocie unde se regăsesc tumorile timice,
teratoamele şi anevrismele aortei ascendente şi ale
sinusului Valsalva.
-Anteroinferioară unde este sediul chistelor pericardice,
tumori solide precum lipomul şi fibromul.
 Loja mediastinală mijlocie situată între cele două
planuri ce trec prin marginea anterioară şi cea
posterioară a traheei. Este sediul adenopatiilor.
 Loja mediastinală posterioară – situată posterior de
trahee, conţine tumorile neurogene, anevrismele aortei
descendente toracice, guşa plonjantă posterioară,
tumorile esofagiene şi o serie de tumori rare
(meningocelul etc.).
Diagnostic imagistic al patologiei
diafragmatice
Diafragmul entitate anatomică ce separă
toracele de abdomen .
1)Anomalii congenitale: diafragmul
normal poate prezenta formă de arcuri,
sau o buclă antero-mediană dreaptă.
2)Relaxarea diafragmatică; – poziţie
înaltă a hemidiafragmului- poate fi
congenitală sau dobândită (în paralizia de
nerv frenic traumatic, prin eforturi,) .
 3) Hernia diafragmatică caracterizată prin ascensionarea
intratoracică a unui organ abdominal, care se poate
produce prin hiatusul esofagian, prin punctele de minimă
rezistenţă şi posttraumatic.
Punctele de minimă rezistenţă diafragmatice sunt
reprezentate de foramenele Morgagni – ( retrosternal
medial ), fantele Larrey( retrosternal lateral) şi
Bochdaleck (paravertebral stâng).
Examenul nativ pune în evidenţă imagini aerice sau
hidroaerice situate intratoracic .
Fig.45
Examinarea cu substanţă de contrast stabileşte exact
segmentul herniat.
Hernia hiatală – produsă prin hiatusul esofagian ; sunt trei
tipuri:
- hernia prin brahiesofag,
- hernia prin alunecare,
-hernia prin rostogolire.
Fig.47
Examenul nativ evidenţiază imagini transparente,
hidroaerice, supradiafragmatic.Examenul cu substanţă de
contrast în poziţie Trendelenburg stabileşte tipul de hernie
hiatală.
.
4)Interpoziţia freno-hepatică de colon transvers – sindrom Chilaiditi-
radiologic se evidenţiază imagini aerice subdiafragmatice,
hemidiafragm drept ascensionat,irigografia tranşează diagnosticul.
Strategia terapeutică în oncologie
 Diagnosticul de malignitate
 Evaluarea preterapeutică (stadializare, grading, status de performanţă)
 Decizia terapeutică - secvenţializare
 Follow-up
Diagnosticul clinic
Anamneza
Istoricul motivelor prezentării

• fiecare cancer are semne specifice
• durata, evoluţia şi severitatea simptomelor sugerează comportamentul biologic
• întrebări deschise!
Antecedente personale (afecţiuni, intervenţii chirurgicale anterioare)

• existenţa unui cancer în antecedente
• leziuni precanceroase
Diagnosticul oncologic
 Clinic
 anamneză
 examen obiectiv
 sindroame paraneoplazice
 Laborator
 hemogramă
 biochimie
 markeri tumorali
 ex. histopatologic (STANDARDUL DE AUR)
 ex. citologic
 imunohistochimie
 diagnostic molecular – PCR, FISH
 analize citogenetice
 citometrie de flux – leucemii, limfoame
 Imagistică – Rx, echo, CT, RMN, PET, scintigrafie
Diagnosticul clinic
Examenul obiectiv
Tumora primară – orice tumoră accesibilă la palpare va fi documentată cât mai

exact în ce priveşte:
• localizarea
• mărimea
• forma
• consistenţa
• mobilitatea
• infiltrarea structurilor adiacente
• infiltrarea pielii supraiacente
• circumscrisă / infiltrativă?
Diagnosticul clinic
Examenul obiectiv
Ganglionii regionali – documentarea în detaliu a fiecărui grup ganglionar afectat

• modul de diseminare!
Metastazele la distanţă – documentarea în detaliu

• simptomele date de metastazele de la nivelul unui anumit organ sunt identice
indiferent de originea tumorii primare
• modul de diseminare!
Laborator
Analize uzuale
• hemogramă
• teste funcţionale hepatice (transaminaze, GGT, bilirubină)
• teste funcţionale renale (creatinină, uree, acid uric)
• calcemie
• examen de urină
Markeri tumorali
• CA 125 - ovar
• CA 15-3 - sân
• CA 19-9 - pancreas
• CA 72-4 - stomac
• ACE - colorect, sân, pulmon etc.
• PSA - prostată
• -HCG - testicul
• AFP - testicul, ficat
• LDH - testicul, limfom
•-microglobulina – mielom multiplu, limfom
• calcitonina, tiroglobulina - tiroidă
Investigaţii histopatologice
Diagnosticul oncologic de certitudine este ÎNTOTDEAUNA

histopatologic!
Tehnici de biopsie
• Biopsia prin aspiraţie cu ac fin (fine needle aspiration - FNA)

• se foloseşte o siringă cu ac uzuală
• proba extrasă prin aspiraţie este distribuită pe lamă şi vizualizată la microscop
• avantaje – rapiditate, comoditate pentru pacient şi medic
• dezavantaje – arhitectura tisulară e compromisă, rezultatele negative - sigure?
 Clinic
 anamneză
 examen obiectiv
 Laborator
 hemogramă
 biochimie
 ex. citologic
 Clinic
 anamneză
 examen obiectiv
 Laborator
 hemogramă
 biochimie
 ex. citologic

histopatologic!
Tehnici de biopsie
• Biopsia cu ac gros (Core needle biopsy)

• un “pistol” cu ac gros
• acul este gol pe interior şi are un vârf ascuţit şi tăios
• se introduce şi se roteşte acul
• cilindrul recoltat în interior este trimis la ex. HP
• rezultate bune în cazul recoltărilor seriate
• folosit frecvent în cancerul mamar şi de prostată

histopatologic!
Tehnici de biopsie
• Endoscopia
• bronhoscopia
• gastroscopia
• colonoscopia
• cistoscopia
• Citologia
• vaginală
• din spută
Rezultatul histopatologic
 Macroscopic
 Lista probelor prelevate
 Localizarea tumorii
 Dimensiunile tumorii
 Invazia structurilor adiacente
 Microscopic
 Tipul de tumoră şi gradul de diferenţiere
 Radicalitatea intervenţiei
 Invazia structurilor adiacente
 Invazia vasculară, limfatică şi perineurală
 Ganglionii limfatici – număr, efracţia capsulei
 Concluzii
 Diagnostic
 Stadializare patologică
Tehnici speciale
 Imunohistochimie
 marcarea antigenelor specifice de suprafaţă celulară
 permite identificarea ţesutului de origine
 de ajutor în diagnostic, prognostic, decizia terapeutică

 ER, PR, Her2 – în neoplasmul mamar
 CD117 – în GIST
 CD3, CD20, CD45 – în limfoame
 S100 – în melanomul malign
 EGFR – în cancerul colorectal
 FISH
 detectarea anomaliilor cromozomiale
 aplicaţii – supraexpresia Her2 în neoplasmul mamar
 Analize citogenetice
 în special în hemopatiile maligne
 anomaliile cromozomiale prezintă informaţii prognostice şi terapeutice

Investigaţii imagistice
• Radiografie
• toracică
• osoasă
• mamografie
• Ecografie
• mamară
• abdominală
• pelvină
• Tomografie computerizată (CT) Lung mass, CT scan
• Rezonanţă magnetică nucleară (RMN)

• superioară CT pentru structuri vasculare,
structuri pelvine, cap şi gât
• investigaţie de elecţie în sarcoame
Investigaţii radionucleare
• Scintigrafia osoasă
• metastazele osoase captează tecneţiu
• Scintigrafia tiroidiană
• în cancere tiroidiene cu captare de iod
• Scintigrafia MIBG
• în feocromocitom
Imaginea CT (stânga) arată o tumoră
• Scintigrafia cu octreotid în plămânul dr. Imaginea combinată
PET/CT (dreapta) relevă activitatea
• în tumori carcinoide metabolică a tumorii dar şi localizarea ei
•Tomografia cu emisie de pozitroni (PET) precisă. Imaginea fuzionată ajută la
stabilirea diagnosticului şi extensiei bolii
• se utilizează fluorodeoxiglucoză (FDG) şi la planificarea tratamentului.
• detectează zone de metabolism aerob
crescut tipice pentru afecţiunile maligne
• PET/CT
• combină ambele investigaţii în acelaşi timp
• combină informaţia spaţială de pe CT
cu informaţia funcţională de la PET
METODE DE EXPLORARE
RADIOIMAGISTICĂ
 METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ FĂRĂ SUBSTANŢĂ DE
CONTRAST
RADIOSCOPIA
cea mai simplă, rapidă şi ieftină. Ea constă în examinarea la ecranul aparatului Roentgen
a imaginilor pe care le formează fascicolul de raze X după ce a traversat o anumită regiune
anatomică.
se bazează pe următoarele proprietăţi ale razelor X: propagare în linie dreaptă,
penetrabilitate, absorbţie inegală şi fluorescenţă.
ne furnizează date importante asupra aspectului morfologic
Permite disocierea imaginilor prin posibilitatea examinării bolnavului în mai multe
incidenţe.
DEZAVANTAJELE RADIOSCOPIEI
- Nu identifică leziunile mici (sub 5-6 mm);
- Este o metodă subiectivă;
- Nu se obţine un document pentru controlul ulterior;
- Iradiază mult bolnavul şi examinatorul.
RADIOSCOPIA CU AMPLIFICATOR DE IMAGINE ŞI TELEVIZIUNE
reduce doza de radiaţii cu aproape 50%,

măreşte gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 până la 6.000 ori faţă de radioscopia
obişnuită
realizează imagini care pot fi analizate şi interpretate la lumina zilei
evidenţiază leziuni mici
RADIOGRAFIA
Radiografia este metoda de explorare radiologică care se bazează pe proprietatea razelor
X de a impresiona emulsia filmelor radiografice pe care le face capabile după developare să redea
imaginea obiectului străbătut de fascicolul de raze X.
Imaginea radiografică este negativul imaginii radioscopice
Avantajele radiografiei: este o metodă obiectivă, reprezintă un document care să se poată
compara cu alte imagini, poate pune în evidenţă leziunile mici chiar de câţiva milimetri, iradierea
bolnavului este mai mică.
Filmul radiografic este alcătuit dintr-un suport central de celuloză acetil acetată, de 0,15-
0,25 mm sau dintr-un poliester. De o parte şi de alta a acestui strat urmeză: un strat adeziv, emulsie
fotosensibilă (formată din bromură de argint înglobată în gelatină), un strat protector.
TELERADIOGRAFIA
O radiografie obişnuită se face de la distanţa de 80 cm - 1 m. Distanţa focar - film de 2 m
este considerată distanţa la care razele X sunt paralele, obţinându-se o imagine aproape reală ca
formă, dimensiuni şi detalii structurale
RADIOGRAFIA CU RAZE DURE SAU CU SUPRAVOLTAJ

Acest tip de radiografie se efectuează cu 110 -150 KV şi este utilizată pentru studiul
structurii unor imagini complexe.
RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE

Constă în efectuarea a două expuneri succesive pe acelaşi film.
DIGRAFIA
Este o variantă a radiografiei cu dublă expunere. Digrafia necesită utilizarea unei grile de
plumb aşezată longitudinal care se interpune între bolnav şi film. Se efectuează o primă expunere în
inspir, apoi se deplasează grila lateral, acoperindu-se fâşiile expuse şi apoi se efectuează o a doua
expunere în expir profund.
POLIRADIOGRAFIA
SERIOGRAFIA
În situaţia în care trebuie să se studieze diversele aspecte ale unui organ în mişcare sau
diferitele faze ale aceluiaşi fenomen care se succed în mod rapid, există dispozitive speciale numite
seriografe care permit să se efectueze pe aceeaşi peliculă două sau mai multe radiografii la intervale
de timp mai mult sau mai puţin scurte.
RADIOFOTOGRAFIA MEDICALĂ
Radiofotografia medicală este o metodă de investigaţie radiologică care constă în
fotografierea imaginii obţinută la ecranul de radioscopie, pe filme de 7/7 cm sau 10/10 cm.
AMPLIFOTOGRAFIA
STEREORADIOGRAFIA
Stereoradiografia este o metodă radiologică care permite obţinerea de imagini în relief.
TOMOGRAFIA LINIARĂ
Tomografia, stratigrafia sau planigrafia este o metodă prin care se realizează
reprezentarea radiografică a unui singur strat din grosimea corpului examinat, pe cât posibil degajat
de suprapunerea imaginilor straturilor suprapuse din alte planuri.
Metoda se bazează pe utilizarea unui dispozitiv care permite inprimarea unei mişcări a
tubului radiogen şi a filmului radiografic în timpul expunerii, corpul de radiografiat rămânând nemişcat.
ZONOGRAFIA
Este o tomografie efectuată cu un unghi de baleaj mic 3-6 grade obţinându-se în acest fel
imaginea unui strat de câţiva cm grosime.
PANTOMOGRAFIA
Pantomografia este o metodă de explorare radiologică prin care se obţine o imagine
panoramică a întregii danturi.
ROENTGENCINEMATOGRAFIA
Roentgencinematografia se realizează filmând ecranul întăritorului de imagine. Această
metodă permite obţinerea de secvenţe cinematografice cu o frecvenţă până la 100
fotograme/secundă
XERORADIOGRAFIA
Xeroradiografia este o metodă de investigaţie care se bazează pe proprietatea razelor X
de a produce variaţii de rezistenţă electrică a unor cristale semiconductoare.
TERMOGRAFIA MEDICALĂ
La nivelul pielii se proiectează radiaţiile termice infraroşii emise de ţesuturi şi organe. Ele
pot fi captate printr-un sistem optic, transformate în semnale elecrice şi amplificate electronic.
TOMOGRAFIA AXIALĂ COMPUTERIZATĂ ( T.A.C.)
Nu produce o imagine directă prin fascicolul emergent ci prin intermediul unor foarte
numeroase măsurători dozimetrice cu prelucrarea matematică a datelor culese. Ea construieşte prin
calcul imaginea radiologică a unui strat traversal al corpului examinat.
Din fascicolul de fotoni X emis de un tub radiogen este utilizat numai un mic mănunchi de radiaţii
centrale care traversând perpendicular axa longitudinală a corpului examinat ajunge la un detector
adică un dozimetru care măsoară doza emergentă şi o transformă într-o valoare numerică
proporţională cu coeficientul de atenuare medie a ţesuturilor explorate. Astfel computerul memorează
un număr mare de valori, divizează stratul explorat în numeroase suprafeţe cu secţiune pătrată.
Pentru fiecare din microvolumele realizate de aceste măsurători computerul este capabil
să aprecieze coeficientul de atenuare şi să determine o valoare numerică de radioopacitate sau
radiotransparenţă.
Imaginea reconstruită geometric de calculator este transmisă pe un monitor şi pe o
memorie cu disc dau bandă magnetică.
ULTRASONOGRAFIA
Ultrasonografia este o metodă importantă de investigaţie introdusă relativ recent în
practica medicală. Se bazează pe utilizarea ultrasunetelor care sunt reflectate sub formă de ecouri în
funcţie de proprietăţile mecanice ale ţesuturilor solide şi lichide, proporţional cu rezintenţa la
pătrundere (impedanţă a fiecărui organ).
Ultrasunetele sunt unde mecanice, care au la bază oscilaţiile particulelor materiei. De aceea ele nu
exită în vid şi au o lungime de undă peste 18000 Hz. Cele mai utilizate game de frecvenţe se situează
între 2-10MHz .
Formarea ultrasunetelor - se bazează pe efectul piezoelectric

Ultrasunetele se formează şi sunt recepţionate la nivelul transducerului. Iniţial se utiliza cristalul de
cuarţ. Astăzi în locul cristalului de cuarţ sunt utlizate ceramici sintetice (zirconat de Pb, titanat de Ba)
sau mase plastice (florura de poliviniliden) care produc la o singură stimulare numai 2-3 oscilaţii, ceea
ce permite o rezoluţie mai bună a imaginii.
Transducerul poate fi: liniar sau sectorial (mecanic, convex).
În funcţie de frecvenţă distingem transducer de 2, 3, 5, 6, 7, 10, 30MHz
Sistemul Doppler
Măsurarea vitezei de curgere a sângelui folosind ultrasunetele se bazează pe fenomenul
general prin care frecvenţa unei unde este dependentă de viteza relativă dintre emiţătorul şi receptorul
acesteia
IMAGISTICA PRIN REZONANŢĂ MAGNETICĂ NUCLEARĂ
IRM constituie o metodă de investigaţie care se bazează pe fenomenul fizic al

rotaţiei protonilor de H în jurul axului propriu care se numeşte spin.
În stare de repaus protonii de H din corpul omenesc sunt orientaţi anarhic.
Dacă îi supunem unui câmp magnetic static intens care acţionează din afara corpului la o
temperatură joasă, ei se aliniază cu axul lor paralel sau antiparalel cu direcţia câmpului
magnetic. Sub acţiunea unui alt câmp exterior protonii îşi pierd orientarea şi alinierea
revenind la poziţia lor iniţială de echilibru, trec printr-o fază de tangaj care constă într-o
mişcare de rotaţie analogă mişcării unui titirez în timpul căreia emit un semnal de
rezonanţă recepţionat de bobinele detectoare. Amplitudinea semnalului recepţionat este
proporţională cu numărul de nuclei din probă.
TOMOGRAFIA PRIN EMISIE DE POZITRONI
Unele componente ale materiei vii O, C, N, prin bombardarea cu particole

accelerate de ciclotron pot fi aduse în starea de izotopi radioactivi. Iau naştere astfel
izotopi radioactivi artificiali care au proprietatea de a emite pozitroni o perioadă foarte
scurtă de timp.
EXPLORĂRILE DIGITALE
Achiziţionarea imaginilor digitale constă în convertirea imaginii în date

numerice, numit sistem analog digital şi readucerea pe ecran printr-un convertitor digital
analog a imaginii digitale memorate pe calculator.
Rezoluţia imaginii este limitată la un număr de puncte, date orizontale şi
verticale. Cu cât sunt mai multe puncte, imaginea este mai clară.
Imaginea este definită printr-un număr de nuanţe de gri.
 METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ CU SUBSTANŢE DE CONTRAST
Radioscopia, radiografia şi tomografia axială computerizată permit evidenţierea unor

organe şi formaţii patologice a căror grosime şi coeficient de atenuare realizează
un contrast natural cu ţesuturile din jur. Acest contrast poate fi mărit sau chiar
creat când el nu există prin intermediul aşa-ziselor substanţe de contrast
artificiale. Acestea sunt constituite din elemente sau compuşi cu o greutate
specifică diferită a ţesuturilor examinate şi care intrând în spaţii virtuale sau în
cavităţi naturale realizează un mulaj şi produc imagini de o opacitate
corespunzătoare în cazul substanţelor de contrast radioopace sau de o
transparenţă majoră în cazul substanţelor de contrast radiotransparente
sau gazoase.
Fenomenele de intoleranţă care pot apare în urma utilizării substanţelor de contrast iodate sunt
de regulă uşoare şi dispar spontan. Aceste fenomene pot fi digestive (căldură abdominală,
greaţă, vărsături), respiratorii (prurit nazal, strănut, tuse, senzaţie de constricţie laringiană),
nervoase (senzaţie de nelinişte, cefalee, tulburări vizuale).
Mai rare, manifestările de intoleranţă grave, pot fi şi mortale. Ele sunt cutanate (urticarie
gigantiformă, eritrodermie generalizată, crize astmatice, edem pulmonar acut, edem al
glotei), nervoase (convulsii, comă), digestive (dureri abdominale acute, vărsături
incoercibile), cardiovasculare (colaps, stop cardiac).
In cazul în care reacţia adversă se produce este necesar:

- întreruperea administrării de substanţă de contrast
- puncţionarea, cateterizarea unei vene cu ajutorul unei flexule şi instalarea
perfuziei
- administrarea de hemisuccinat de hidrocortizon în doze variabile între 100 -
1000 mg
- administarea de antihistaminice
- tratament simptomatic (noradrenalină, diazepam, calciu)
- solicitarea serviciului de ATI, în cazul în care cu mijloacele mai sus
menţionate nu se obţin rezultate.
 În poziţia cu faţa la ecran, pentru a putea examina mai bine scizurile se întrebuinţează poziţia numită „ de lordoză”
(Fleischner)
 Radioscopia cu raze dure

Este o metodă radiologică care constă în examinarea cu tensiunea de 120-150 Kv.

RADIOGRAFIA TORACICĂ
Se poate efectua fără substanţă de contrast sau se poate asocia şi substanţă de contrast efectuându-se radiografii în
diferite incidenţe (AP, PA, profil, oblice, etc).
 ANGIOGRAFIA
Constă în injectarea substanţei de contrast în arborele vascular realizându-se astfel angio-pneumografia (prin opacefierea arterelor
pulmonare), flebografia (prin opacefierea venelor) şi limfografia (prin opacefierea vaselor limfatice).
 RADIOFOTOGRAFIA MEDICALĂ
 BRONHOGRAFIA
Metodă care permite vizualizarea lumenului endobronşic; cu SDC
 DIGRAFIA
 TOMOGRAFIA LINIARĂ
 COMPUTER TOMOGRAFIA
 IRM
DIAGNOSTICUL RADIOIMAGISTIC AL
AFECŢIUNILOR APARATULUI RESPIRATOR
 METODE DE INVESTIGAŢIE ALE APARATULUI RESPIRATOR

 RADIOSCOPIA TORACICĂ
Ea ne dă imaginea de ansamblu a aparatului respirator, fără însă să ne poată pune
în evidenţă detaliile fine ale unor leziuni.
În radioscopie se folosesc raze de duritate mijlocie 50-60 Kv la copii şi 70-90 Kv la
adulţi, cu intensitate de 3-4 mA. La distanţă focus-ecran în medie de 50 cm.
Bolnavul se examinează în poziţie verticală şi în poziţie orizontală, prin culcarea
stativului şi în poziţie Trendelenburg.
Examenul radioscopic se face în incidenţele de faţă, oblice şi profil.
IMAGINEA RADIOLOGICĂ A TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI
NORMAL
 În incidenţa postero-anterioară partea dreaptă a filmului trebuie aşezată la stânga
examinatorului. Pentru aceasta arcul aortei este poziţionat spre partea dreaptă a
examinatorului, la fel bula de gaz a stomacului de pe film tot spre partea dreaptă a
examinatorului.
 În incidenţa OAD coloana vertebrală de pe film trebuie să fie aşezată spre stânga
examinatorului, iar cordul şi sternul spre dreapta.
 În OAS coloana vertebrală se aşează spre dreapta examinatorului
SEMIOLOGIA RADIOLOGICĂ A BOLILOR TORACELUI ŞI PLĂMÂNULUI
 Modificările formei cutiei toracice ne pot da aspecte variate: torace cifotic, torace
paralitic, emfizematos, astenic, asimetric, etc.
 Modificările de dimensiuni pot fi simetrice şi asimetrice.

 Mărirea cutiei toracice se caracterizează prin:
coaste orizontale şi mai distanţate
hemidiafragmele mai coborâte
 Micşorarea cutiei toracice se caracterizează prin:
coaste oblice sau apropiate
hemidiafragmele ridicate
 Opacităţile pulmonare numite şi umbre sunt date de afecţiuni
pulmonare, pleurale sau toracice în care substratul anatomo-patologic
produce o absorbţie importantă de raze , comparativ cu plămânul normal.
 Opacităţilor li se descriu următoarele caractere: localizarea, forma,
mărimea, delimitarea, structura, intensitatea, raportul cu organele vecine,
număr.
 Opacităţile punctiforme
 Opacităţile micronodulare
 Opacităţile nodulare mici
 Opacităţile nodulare mari
 Opacităţile întinse
 intensitate mică subcostală

 intensitatea mijlocie costală
 intensitatea mare supracostală
 Imagini radiologice prin exces de transparenţă (hipertransparenţe pulmonare şi
imagini cavitare).
 Aceste imagini apar aşa cum am mai arătat, când fascicolul de raze întâlneşte regiuni
în care absorbţia este mai mică decât în ţesutul pulmonar normal (mai mult aer şi mai
puţine ţesuturi).
 Imaginile mixte rezultă din asocierea opacităţilor cu clarefierile. Ele mai sunt
cunoscute şi sub denumirea de imagini hidro-aerice. Ele apar sub forma unei
opacităţi cu limita superioară orizontală, având deasupra o clarefiere .
MALFORMAŢII TORACO-PULMONARE
 1. malformaţii costale
malformaţiile de număr: coaste cervicale, aplazie totală sau parţială a unei coaste, coaste
rudimentare
sinechii costale
dedublare totală sau parţială a arcurilor costale
 2. malformaţii ale sternului
stern protruziv anterior (torace de porumbel)
stern înfundat (torace de pantofar)
 3. malformaţii ale coloanei toracale: cifoze, scolioze congenitale
MALFORMAŢII ALE PARENCHIMULUI PULMONAR
 Aplazia pulmonară, este o anomalie rar întâlnită, afectează mai frecvent

plămânul stâng.
Radiologic se constată absenţa plămânului, o deplasare a mediastinului spre
partea afectată, ascensionarea diafragmului, hernia plămânului opus.
 Hipoplazia reprezintă o dezvoltare incompletă a unui plămân sau a unui
lob pulmonar
 Scizuri şi lobi accesorii
 Lobul venei azigos este un lob accesoriu care se formează atunci când
arcul venei azigos este localizat deasupra bronşiei principale drepte, astfel
se formează o scizură care are formă de virgulă şi un lob accesoriu.
 Lobul inferior accesoriu este determinat de o scizură accesorie localizată
inferior care porneşte de la diafragm şi se direcţionează spre hil
 Sechestraţia bronho-pulmonară - reprezintă o anomalie congenitală în
care un segment pulmonar este lipsit de vascularizaţie funcţională şi
ventilaţie bronşică, circulaţia fiind asigurată de artere emergente din aorta
toracică.
Chistele pulmonare
 Chistele lichidiene sunt vizualizate sub forma unei sau mai multor
opacităţi rotunde, bine delimitate, omogene, elastice.
 Chistele aerice apar sub forma unor zone hipertransparente cu pereţi
subţiri, dimensiuni variabile, bine delimitate. Ele pot fi solitare sau multiple.
 Pneumatocelele sunt imagini hipertransparente produse printr-un proces de hiperinflaţie în
teritoriul pulmonar al unei bronşiole cu calibru mic având ca mecanism de producere supapa cu
ventil expirator.
 MALFORMAŢIILE VASCULARE
 Agenezie AP
 Hipogenezia AP - sindromul McLeod; este caracterizat prin hipertransparenţă pulmonară, determinată
de un desen vascular sărac
 Anevrismul al AP - reprezintă o dilatare localizată - AP; diagnosticul se confirmă prin grafie pulmonară
digitală, angio CT, angio IRM
 Angioamele - sunt malformaţii vasculare care realizează pe radiografia toracică o opacitate de dimensiuni
medii cu contur neregulat, având în interior calcificări.
 EMFIZEMUL PULMONAR
Este o stare de distensie alveolară (emfizem vezicular) sau pătrunderea
accidentală a aerului în spaţiile interstiţiale (emfizem interstiţial).
 Emfizemul pulmonar difuz, care poate fi după mecanismul de producere:
- emfizem obstructiv hipertrofic
- emfizem restrictiv atrofic, senil
 Emfizemul localizat, care poate fi:
- emfizem bulos
- emfizem compensator, perilezional
 ATELECTAZIA PULMONARĂ
Atelectazia pulmonară este un sindrom care constă în dispariţia aerului din alveole,
colabarea lor, micşorarea segmentului pulmonar interesat, cu păstrarea circulaţiei
sanguine în teritoriul atelectatic.
 atelectazia pulmonară congenitală
 atelectazia pulmonară dobândită.
 atelectazia prin obstrucţia bronşică
 atelectazia prin spasm al parenchimului pulmonar
MODIFICĂRI RADIOIMAGISTICE ÎN AFECŢIUNILE
TRAHEEI ŞI BRONHIILOR
 Modificări de formă şi de sediu

 Corpii străini traheo-bronşici.
 Bronşitele acute
Sunt procese inflamatorii ce afectează difuz mucoasa bronşiilor.
Bronşiolele intralobulare şi alveolele sunt indemne.
 Bronşita cronică.
Procesul inflamator cronic determină leziuni ireversibile ale mucoasei
şi glandelor submucoase, precum şi ale aparatului mioelastic.
 Bronşiectaziile
Bronşiectaziile pot fi congenitale sau dobândite ca urmare a unor procese inflamatorii bronho-pulmonare sau pleurale.
 Stenozele bronşice
-procese endobronşice: corpi străini, dopuri de mucus şi fibrină
-procese parietale: inflamaţii localizate, tumori benigne, tumori maligne
-procese de vecinătate - amprentări ale bronşiilor produse de procese patologice ale organelor din jur: adenopatii, tumori, fibroze, etc.
PNEUMONIA ACUTĂ TIPICĂ
 Etiologie: pneumococul (tip 1,2,3) determină în 90% din cazuri această afecţiune dar
nu se exclud şi alţi agenţi etiologici.
 MODIFICĂRI RADIOLOGICE
Opacitatea este omogenă de obicei unică, graniţele lobare sau segmentare
sunt respectate, delimitarea poate fi netă, liniară (cînd s-a ajuns la scizură) sau difuză
(cînd nu s-a extins încă la întregul segment sau lob), intensitatea este de părţi moi,
ţesuturile din jur rămîn nemodificate.
 Pneumonia stafilococică, care radiologic se prezintă sub formă de opacităţi micro
şi macronodulare, al căror număr şi forme sunt variabile (triunghiulare, rotunde,
ovalare);
-apariţia unei hipertransparenţe centrale, delimitată de un inel opac
(balonizare)-pneumatocel
BRONHOPNEUMONIA SAU PNEUMONIA ÎN FOCARE
 Reprezintă o inflamaţie a alveolelor şi a bronhiilor corespunzătoare, care

cuprinde porţiuni limitate dar diseminate din parenchimul pulmonar şi
interesînd de obicei ambii plămîni.
 noduli miliari

noduli medii şi mari

forma pseudolobară
PNEUMONIA INTERSTIŢIALĂ (pneumonie atipică)
 Forma hilară
 Forma macronodulară cu focare puţine
 Forma micronodulară diseminată

SUPURAŢIILE BRONHO – PULMONARE
 Supuraţiile bronho-pulmonare sunt afecţiuni inflamatorii acute, subacute
sau cronice, care au în comun caracterul supurativ al procesului
inflamator bronho-pulmonar, în cursul căruia se produce necroza
ţesutului pulmonar infectat.
 ABCESUL PULMONAR
-abcesele pulmonare primitive
-abcesele pulmonare secundare
 În evoluţia abcesului pulmonar se descriu 3 faze :
-faza de constituire sau faza pneumonică,
-faza de supuraţie cu vomică,
-faza de abces constituit cu evacuare bronşică.
EXPLORAREA
FUNCTIONALA
PULMONARA
UTILIZAREA PROBELOR
FUNCTIONALE RESPIRATORII
 diagnosticul unor afectiuni ca: BPOC,  aprecierea gradului de invaliditate in
AB, PID scopul expertizarii capacitatii de munca
 cuantificarea gradului de severitate al  evaluarea preoperatorie a riscului

afectiunilor pulmonare pe criterii functional in chirurgia toracica si
functionale extratoracica (in particular chirurgia
abdominala la anumiti pacienti cu risc
crescut: purtatori ai unei afectiuni
 evaluarea evolutiei si prognosticului pulmonare cunoscute anterior, mari
bolii fumatori, obezi, varstnici etc.)
 elaborarea unor date obiective pentru  studii epidemiologice de stabilire a
alcatuirea unor scheme terapeutice si prevalentei si gravitatii unor afectiuni
aprecierea raspunsului la tratament bronhopulmonare cronice (astm,
BPOC)
 monitorizarea starii functionale a
pacientului  obiectivarea unor alterari functionale
asociate cu manifestari clinice discrete.
VENTILATIA PULMONARA
volume si capacitati pulmonare
Determinare prin: Depind de:
 proprietăţile elastice ale
 Spirografie parenchimului pulmonar
şi ale peretelui toracic
 Pneumotahografie
 proprietăţile cailor
aerifere
 Metoda dilutiei gazelor
 forţă de contracţie a
 Pletismografie musculaturii ventilatorii
 radiologie  reflexele pulmonare.

Capacitate vitala
 variatia volumului pulmonar ce poate fi mobilizat
in cursul unei miscari ventilatorii de la pozitia
inspiratorie maxima la pozitia expiratorie maxima
 CV=VT+VIR+VER
 Scadere usoara – de pana la 60% fata de prezis
moderata – 59-40% fata de prezis
severa – < 40% fata de prezis.
 Daca CV e mai mic de 40% din valoarea prezisa

sau sub 1 l e predictor semnificativ de
insuficienta pulmonara
Factorii ce pot detemina scaderea CV
PULMONARI EXTRAPULMONARI
 limitarea expansiunii toracice: cifoscolioza,
 Pierdere de tesut pulmonar sclerodermie, spondiloza anchilopoetica,
distensibil – carcinom bronsic, morb Pott, obezitate, fracturi costale sau
TBC, pneumonie, atelectazie, vertebrale, osificarea cartilajelor
obstructie bronsica, chiste, abcese condrocostale
pulmonare, interventii chirurgicale  scaderea spatiului intratoracic disponibil:
pleurezii, pneumotorax, hernie hiatala,
 cresterea reculului elastic cardiomegalie
pulmonar care limiteaza
expansiunea plamanului: PID,  limitarea miscarilor diafragmatice: oseita,
tumori abdominale, sarcina, interventii
plaman de staza, SDRA chirurgicale pe abdomen
 cresterea volumului rezidual in  depresia centrilor respiratori: hemoragie

cerebrala, TCC, intoxicatii medicamentoase.
afectiuni pulmonare obstructive:
plaman polichistic, emfizem  Disfunctie nervoasa/musculara
pulmonar, obstructie difuza a
cailor aerifere din BPOC sau AB  Lipsa de cooperare a pacientului
Metoda spirografica
 CV  Poza cu respiratia
 CVF
 VC
 VIR
 VER
 CI
 CRF
 VR
 CPT
 CVF=cantitatea de aer  VIR=volum maxim de
eliminata in cursul unei aer ce poate fi inspirat la
expiratii fortate incepand sfarsitul unei respiratii in
de la o pozitie inspiratorie timpul unui ciclu
maxima si terminand in ventilator norma (din
pozitie expiratorie pozitie insiratorie de
maxima. repaus in pozitie
inspiratorie maxima
 Volumul
curent=volum Tidal/VT  VER=volumul maxim de
=volumul de aer inspirat aer ce poate fi expirat la
sau expirat in cursul unui sfarsitul unei expiratii in
ciclu respirator timpul unui ciclu
ventilator normal :
VR=volumul de aer din
CI=capacacitate plamani la sfarsitul unei
inspiratorie=variatia expiratii maxime
volumului pulmonar
din pozitie expiratorie
de repaus in pozitie  VR=CRF-VER
inspiratorie maxima
CI variaza cu postura.
 Crestere moderata: VR
sub 180% din cel
prezis
CI=VT+VIR  Crestere severa: VR
peste 180% din cel
prezis
CRF
 volumul de aer care se gaseste in plamani si caile aerifere la

sfarsitul unei expiratii de repaus ( din timpul unui ciclu
ventilator normal)
 CRF= VR+ VRE
 Peste 120% din prezis= hiperinflatie:emfizem, astm bronsic,

bronsiolita obliterata, expansiunea plamanului restant dupa o
interventie chirurgicala sau expansiunea pulmonara datorata
unei deformari toracice
CRF, VR crescute: hiperinflatia
pulmonara :
 scaderea reculului elastic pulmonar – emfizem (prin ruptura peretilor
alveolari); reanajarea spatiala a fibrelor de elastina si colagen; modificarea
proprietatilor fizice ale fibrelor de elastina si colagen
 stenoza intrinseca a cailor aeriene in astm bronsic, BPOC, DDB →

ingustarea conductelor aerifere, mai ales a celor cu diametrul mai mic de
2mm prin edem si hiperinflatie de mucoasa, secretii in lumen,
bronhospasm, remaniere fibroasa a peretelui bronsic
 tractiuni anormal crescute asupra acinilor pulmonari normali cu imobilizarea

spatiilor alveolare in pozitie inspiratorie: procese pulmonare retractile (TBC,
silicoza), interventii chirurgicale, deformari toracice (exereze pulmonare,
cifoscolioze, spondiloza anchilopoetica).
 !Uneori cresterea VR nu se insoteste de cresterea CRF datorita scaderii VER.
 VR e maxim in criza de AB si in emfizemul primitiv atrofic

CPT: volumul de gaz ce se gaseste in plaman la
sfarsitul unei inspiratii complete maxime
 scaderea CPT (are loc in aceleasi conditii aerice ca si CV)

- usoara: 60%<CPT<1,64DRS
x CPT prezis - medie: 59-40% din
prezis
- severa: <40% din prezis
 cresterea CPT : afectiuni obstructive – >120%

din prezis arata hiperinflatie severa.
Scaderea tipica a CRF, VR si CPT
 fibroza pulmonara extinsa - PID de orice cauza
 afectiuni ale cutiei toracice
 afectiuni neuromusculare
 obezitate (CRF scade prin scaderea VER ca
urmare a scaderii compliantei toracice)
 suprimarea unui numar important de spatii
aleveolare in bronhopneumonie, atelectazie,
alveolita, exereza pulmonara
 obliterarea unor conducte aerifere mari.
DEBITE VENTILATORII FORTATE
 Debit=volumul de aer ce poate fi mobilizat
raportat la unitatea de timp.
1.de repaus : inregistrate in timpul miscarilor
ventilatorii de repaus
2.fortate : inregistrate in timpul miscarilor respiratorii fortate.
DEBITE MEDII: volum de aer/timp

MAXIME INSTANTANEE: flux
raportat la volumul pulmonar
TEHNICA INREGISTRARII SPIROGRAFICE A VEMS
 cel care face spirometria trebuie sa
performanta si buna respirare a tehnicii
pentru calitatea testului inainte de a efectua
orice alta procedura sau manevra
 trebuie facuta calibrarea volumului zilnica cu
o seringa de 3 litri
 e bine - ca inregistrarea sa se faca dimineata
 - ca pacientul sa nu fumeze cuo ora
inaintea testului
 - ca inregistrarea sa nu se efectueze imediat
dupa o masa
 - ca pacientul sa aiba o perioada de
15 minute de repaus inaintea testarii
 daca are proteza dentara bine
adaptata nu trebuie indepartata, dara

daca e imperfecta (mobila) trebuie
scoasa
 se masoara greutatea si inaltimea
pacientului fara incaltaminte

 tehnicianul explica tehnica si
instruieste pacientul:
 pozitie corecta cu capul usor
ridicat
 se penseza nasul cu un clip nazal
 se conecteaza bolnavul la
spirograf prin intermediul unei
piese bucale,
 astfel incat sa nu scape aer pe la
colturile gurii
 initial pacientul efectueaza cateva
miscari inspiratorii si expiratorii de
repaus ca sa se adpateze aparatul, apoi
 inspir rapid si complet, urmat de o
scurta pauza de <1secunda, apoi

 expir maxim si fortat pana cand nici un
fel de aer nu mai poate fi expirat (toata

capacitatea vitala), pacientul
mentinandu-si totodata pozitia corecta
 instructia pacientului se face de cate ori este
necesar
 se repeta tehnica de cate ori este necesar, dar
maxim de 8 ori
 in timpul efectuarii spirometriei trebuie urmarit
pacientul daca prezinta vreun discomfort; daca
are ameteli, procedura trebuie oprita datorita
posibilitatii aparitiei unei sincope, lucru mai
frecvent la varstnici cu limitarea miscarilor
respiratorii si a respiratiei
 copiii incepand cu varsta de 5 ani cu o pregatire
potrivita sunt de obicei complianti la efectuarea
spirometriei
VEMS=FEV1: volumul maxim de aer expirat
in prima secunda dupa o inspiratie fortata
Mecanismele scaderii VEMS :  Scădere uşoară: VEMS > de 60% din
 micsorarea calibrului cailor aerifere prezis.
prin edem si infiltratie celulara a  Scădere moderată: VEMS între 59-
mucoasei bronsice, bronhospasm, 40% din prezis
hipersecretie de mucus, alterarea  Scădere severă: VEMS mai mic de
surfactantului in conductele mici, 40% din prezis.
fibroza cailor aerifere
 scaderea reculului pulmonar prin

distrugerea de structuri elastice
(emfizem pulmonar) sau alterarea
aranjamentuluim fibrelor elastice
(hiperinflatie prelungita)
 scaderea fortei musculare
 scaderea volumului pulmonar (PID)

INDICELE TIFFNEAU: indicele de
permeabilitate bronsica=VEMS/CV
 indice important de decelare a obstructiei la flux.
 IT scazut fara alte teste mai sensibile nu poate localiza sediul

obstructiei la flux;
 IT scade atat in procese patologice localizate in caile aeriene
centrale, cat si in cele localizate in caile aeriene periferice;
 daca insa Raw (rezistenta globala la flux) este normala, atunci
scaderea IT semnifica obstructia localizata in caile aeriene
periferice; deci e scazut in disfunctia ventilatorie obstructiva.
 in cazuri rare , IT creste: la debutul bolilor interstitiale pulmonare

cand reculul elastic creste fara ca volumul pulmonar sa scada
ssemnificativ;
 in sindromul restrictiv IT=N/usor crescut.

Debitele medii expiratorii maxime:
FEF 25-75, FEF- 75
 depind numai de proprietatile
mecanice ale plamanilor nu si
de forta musculara
 pot decela obstructii la flux in

caile aerifere periferice in
conditiile unui VEMS si IT
normal.
 semnaleaza prezenta unui

sindrom obstructiv distal
intalnit in forme aparent
asimptomatice de astm
bronsic.
PEF cel mai mare debit atins după un expir forţat
început fără ezitare după un inspir maxim (complet
 Depinde de efortul expirator şi de
volumul pulmonar, de calibrul căilor
aerifere şi de elasticitatea ţesutului
pulomnar, iar cooperarea pacienţilor
este esenţială
 se înregistrează în vârful curbei flux-

volum expiratorii şi se reţine valoarea
maximă din minim 3 grafice valide
obţinute PEF
 se poate înregistra pe curbă flux-volum

sau cu ajutorul unui apărat foarte simplu
numit debitmetru sau peak-flow-metru
 fiziologic variază cu vârstă, sexul şi

înălţimea
 patologic scade în: stenozele aerifere
centrale, astmul bronşic, BPOC
PEF
 PEF este utilizat pentru monitorizarea obstrucţiei şi a răspunsului terapeutic la
pacienţii astmatici; se poate astfel calcula variaţia circadiana a PEF această fiind un
criteriu de apreciere a evoluţiei astmaticilor. O variabilitate mai mare de 15% şi valori
maxime ale PEF în timpul perioadei de monitorizare dacă e <80% din prezis
semnifică un control slab al astmului.
 Variabilitatea circadiană a PEF se calculează după formula:
 PEFmaxim-PEFminim
 Vc=────────────── x 100
 PEF maxim
 PEF reprezintă un criteriu de definire a zonelor de control ale astmului :

 zona verde=astm controlat→PEF=80-100% prezis, Vc<20%
 zona galbena=atentie (posibila determinare a astmului)→PEF=50-80% din prezis,
 Vc=20-30%
 zona roşie=urgenţă medicală→PEF<50% din prezis, Vc>30%.
 Scăderea PEF este întalnită şi in alte condiţii patologice decat cele bronhopulmonare
(miastenia gravis).
IT scazut
VEMS scade
FVC- N/crescut
MEF 50 scade
Sd obstructiv
Sd restrictiv IT N
FVC scade
VEMS scade
Sd mixt IT scade
VEMS scade
CV scade
Indici de elasticitate pulmonara
 Complianta pulmonara statica = raportul dintre
variatia volumului pulmonar si variatia presiunii
transpulmonare ▲V/▲Ptp;
 Complianta pulmonara dinamica =raportul dintre

variatia de volum pulmonar si variatia de presiune
transpulmonara in cursul unui ciclu ventilator.
 Presiunile transpulmonare statice=presiunile

elastice pulmonare=presiunile de recul elastic
pulmonar
Indici de elasticitate pulmonara
 Coeficientul de retractie elastica=raportul
dintre presiunea elastica pulmonara la CPT si
volumul pulmonar la care a fost masurata Pl,el
100%CPT/CPT
 Presiunea de semiinflatie (h)=indice care

incearca sa evalueze proprietatile elastice ale
plamanilor independent de volumul pulmonar;
 Coeficientul K=reciproca presiunii de

semiinflatie
Indicii de elasticitate pulmonara
sunt influentati :
 Fiziologic – de varsta.
 Patologic –diminuarea reculului elastic

pulmonar= plaman hipercompliant
-PL,el CPT scade cu mai mult de 1,64 DRS din prezis
-Cst creste cu mai mult de 1,64 DRS din prezis
-apar in emfizemul pulmonar

AB neintricat.
 cresterea reculului elastic pulmonar=plaman
rigid
- PL,el CPT si PL,el %CPT creste cu > de
1,64DRS fata de valoarea prezisa
- Cst scade
-Apare in: PID ,reducerea

expansiunii toracice, spondilita
anchilopoetica, cifoscolioza, pahipleurita,
miopatii, obezitate.
3)Determinarea rezistentei la flux
Rezistenta la flux =presiunea rezistiva

sau dinamica necesara pentru a
genera un flux de aer (V) de o unitate
(1l/sec).
R=pres/V
Investigarea funcţionala a
circulaţiei pulmonare
1. Electrocardiograma
2. Scintigrafia de perfuzie
3.Cateterismul inimii drepte
4.Ecografia cardiaca Doppler
Investigarea
schimbului gazos in
plamani
Determinarea transferului gazos prin membrana
alveolo-capilara (difuziunea pulmonara):
 capacitatea de difuziune prin membrana alveolo-capilara

masoara transferul unui volum de gaz (O2,CO2,CO)
exprimat in mm3 care difuzeaza prin aceasta membrana
intr-un minut pentru o diferenta de presiune partiala
intre aerul alveolar si sangele capilar de lmmHg (1KPa).
 In locul capacitatii de difuziune se prefera termenul de

factor de transfer gazos (TL) care defineste mai exact
conditiile morfologice si functionale care participa la
procesul complex al transferului O2 intre alveole si
sangele capilar alveolar.
 Metodele de masurare a factorului de transfer
gazos prin membrana alveolo-capilara folosesc
un gaz solubil (O2 sau CO) in sange si in
membrana alveolo-capilara, care se poate
combina chimic cu Hb.
 In clinica se foloseste CO care are o solubilitate

in tesuturi comparabila cu a O2, dar pentru care
Hb are o afinitate de 210 ori mai mare decat
pentru O2.
GAZOMETRIA
 Metoda cea mai buna prin care se evalueaza global functia
expiratorie a plamanilor este analiza sangelui arterial in
repaus si la efort fizic.
 presupune determinarea presiunilor partiale ale O2 si

CO2, pH si SaO2.
 Recoltarea esantionului de sange se realizeaza prin

punctionarea arterei radiala, axilara sau femurala in
conditii strict anaerobe, cu o seringa heparinizata evitand
orice contaminare cu aerul sau prin punctionarea lobului
urechii hiperemiat in prealabil prin aplicarea unui unguent
ce contine un agent puternic vasodilatator sau recoltari pe
cateter
 Sangele astfel recoltat este transportat la laborator si

analizat determinand pO2, pCO2, pH.
PaO2=presiunea partiala a O2 in sangele
arterial sistemic
 se masoara in mmHg sau KPa (1mm=0,133KPa; 1KPa=7,5mmHg
sau 7,5 torri)
 variaza cu varsta→scade cu varsta (limita inferioara=85mmHg la 20
ani, respectiv 70mmHg la 70 ani)
 valori normale=95-96mmHg
 valori patologice→hipoxemie: - usoara: pO2=95-60mmHg
- moderata: pO2=60-45mmHg
- severa: pO2<45mmHg
 In cazul in care pO2 e <60mmHg, adica hipoxemie moderata sau
severa putem vorbi de insuficienta respiratorie.
 pVO2 in sangele venos amestecat:

→se masoara in sangele recoltat prin cateterismul arterei pulmonare
→valori normale, in repaus=37-43mmHg
→variaza cu debitul cardiac si cu consumul de O2 la nivel tisular
→pVO2<28mmHg => sugereaza decompensare cardiaca marcata
paCO2=presiunea partiala a CO2 in sangele
arterial
→nu depinde de varsta
→se masoara in mmHg sau KPa
→valori normale: pCO2=40mmHg+/-5 la patm.=760mmHg
→valori patologice (cresterea >45mmHg=hipercapnie

- pCO2=46-50mmHg=hipercapnie usoara
- pCO2=50-70mmHg=hipercapnie moderata
- pCO2>70mmHg=hipercapnie severa.
 pVCO2=47mmHg=presiunea partiala a CO2 in sangele

venos amestecat.
pH-ul sanguin = logaritmul negativ al
concentratiei ionilor de H+ in sange.
→valori normale=7,35-7,45
→valori patologice: <7,35 => acidemie
>7,45 => alcalemie
SaO2 a sangelui arterial= raportul dintre

Hb oxigenata si Hb totala sau functionala.
→normal=97% la subiectul sanatos cu
pO2=95mmHg
Testarea la efort
 explorare integrata a functiilor pulmonara,
cardiocirculatorie si musculara in conditiile de
crestere a cerintelor metabolice determinate de
activitatea musculara.
Metode de testare:
 covorul rulant
 bicicleta ergometrica (cicloergometru)
 testul de mers (walking test) →se masoara

diferenta parcursa de subiect in 6minute de mers obisnuit, fara
oprire; rezultatele obtinute se coreleaza cu indicii dispneei; este
testul recomandat pentru explorarea bolnavilor cu rezerve foarte
mici.
Indicatiile testului de efort
 obiectivarea acuzelor pacientului, de exemplu: dispneea poate releva
mecanismul prin care este limitata capacitatea de adaptare la efort
ventilator, cardiocirculator, muscular
 poate participa la diagnosticul functional
 poate evalua severitatea unui handicap functional
 poate evalua evolutia bolii
 poate orienta tratamentul si evalua efectul terapeutic
 poate evalua performanta fizica a unui sportiv (supus la eforturi fizice mari)
sau expus la noxe respiratorii
 poate contribui la aprecierea riscului operator, mai ales in interventiile pe

torace.
CONTRAINDICATII
ABSOLUTE RELATIVE
cardiace:  cardiace:
→infarct miocardic <5 zile →infact miocardic recent <1 luna
→ICC,
angor instabil, miocardita, →aritmii ventriculare/atriale rapide
pericardita
→stenoza aortica stransa →boala aortica severa
→BAV grad II/III
→CMHO severa, anevrism
disecant →anomalii ECG de repaus
→HTA nerespondiva la →tahicardie
tratament (>250mmHg) in repaus >120/minut
 diselectrolitemii severe
 pulmonare:  trombembolism pulmonar
→insuficienta respiratorie cu  tulburari neurologice care
pO2<40mmHg determina posibilitatea adaptarii la
→pCO2>70mmHg efortul muscular: AVC, epilepsie
 diabet zaharat dezechilibrat
Evaluarea hiperreactivitaţii
bronsice
 HRB reflectă o stare de sensibilitate anormal crescută a
arborelui bronşic la o mare densitate de stimuli: - nonalergici
- alergici.
Sensibilitatea crescută -->îngustarea lumenului căilor

aeriene --> obstrutia acută la fluxul de aer în conductele
aerifere.
 Obstrucţia bronşica din HRB ≠ bronhoconstrictia.
 teste de bronhoconstricţie evidentiaza răspunsul

excesiv al musculaturii netede a bronhiilor la stimuli a
căror aplicare la subiectul normal rămâne fără efect.
Metodele folosite:
1. teste de provocare bronşica la agenţi farmacologici bronhoconstrictori :
histamina şi metacolinaacele mai utilizate şi mai bine standardizate tehnici; HRB
nespecifică este prezentă atunci când PC20<8mg/ml pentru metacolina;
2. teste de provocare bronşica la agenţi fizici: stimuli hipo sau hiperosmolari,

hiperventilaţie izocapnica în aer uscat şi/sau rece, efort muscular- puţin
folosite;
Reactivitatea bronşica nespecifică poate fi măsurată prin determinarea concentraţiei sau

dozei totale de agent bronhoconstrictor ce detemina o scădere a VEMS cu 20% (PC20
sau PD20), PEF, FEF50 cu 25% şi o creştere a Raw cu 40%.
 HRB nespecifică la o varietate de stimuli este una dintre caracteristicile astmului
bronşic, dar ea nu este totodată şi specifică acestei afecţiuni, putând fi întâlnită şi la
bolnavii cu BPOC, atopicii nonastmatici sau după infecţii virale la nonastmatici
 în aceste condiţii PC20>1mg/ml. Valori ale PC20<1mg/ml sunt suficienţe pentru
diagnosticului de astm mai ales în contextul unei suspiciuni clinice de astm.
 Absenţa HRB nespecifice este rară, dar posibilă în astm, în special în cazurile uşoare.
 Această măsurare a HRB în practică medicală este necesară doar în cazul în care
testul de reversibilitate la bronhodilatator efectuat spirometric nu a evidenţiat
modificări comparabile cu astmul bronşic (VEMS normal).
Teste de bronhodilataţie
 Testele de reversibilitate cu utilizare de medicamente bronhodilatatoare
sunt frecvent utilizate în practică ca parte a testării funcţiilor pulmonare.
 se urmăreşte evidenţierea existenţei HRB prin urmărirea răspunsului la un

medicament bronhodilatator care se administrează unui pacient obstructiv.
 Scopul : a stabili dacă obstrucţia este reversibilă după administrarea

produsului bronhodilatator (semnifică HRB)
şi dacă schema terapeutică este suficientă sau trebuie îmbunătăţită.
 medicamente bronhodilatatoare :
+beta 2 agonişti cu durată scurtă de acţiune: 400Aµg (4puff)
Salbutamol/Ventolin
+anticolinergice: 80Aµg (4puff) Ipratropium bromid
Se măsoară parametrii funcţionali VEMS, PEF, FEF50 şi Raw înainte şi la 20 de

minute după administrarea inhalatorie de Salbutamol şi la 40 de minute
după administrarea inhalatorie de Ipratropium bromid.
Răspuns pozitiv dacă:
 VEMS creşte cu peste 12% (şi minim 200ml)
 PEF şi FEF50 cresc cu 25%
 Raw scade cu 40%.
Toţi aceşti parametri sunt raportaţi la valoarea iniţială.
 Dacă există o suspiciune clinică de astm bronşic, atunci prezenţa

sindromului obstructiv reversibil este suficientă pentru a pune diagnosticul de
astm.
 Absenţa reversibilitatii obstrucţiei bronsice nu exclude astmul

poate fi întâlnită în:
- astm sever cu obstrucţie fixă (dificil de diferenţiat de BPOC)
- astm netratat sau insuficient tratat cu corticosteroizi.
În cazul unui astm bronşic tratat insuficient cu corticosteroizi, acest lucru poate
fi ameliorat prin administrarea unei cure scurte de 7-14 zile de corticosteroizi
po (Prednison 40mg) sau inhalatorie (o perioadă mai lungă), obţinându-se
îmbunătăţirea funcţiei pulmonare, respectiv creşterea VEMS şi evidenţierea
reversibilitatii la beta 2 agonist.
Principalele produse patologice si modul de recoltare
pt. examen bacteriologic
Principii generale de recoltare:
Pentru un examen bacteriologic de calitate este
necesară o spută de calitate. Pentru a se
obţine o spută de bună calitate este necesară
parcurgerea unor mai multe detalii:
- recoltarea se va face înaintea administrării
oricărui antituberculos sau după o întrerupere
de minimum 3 zile;
- recoltarea se va face sub supravegherea unui
cadru mediu instruit, în camere special
amenajate;
- produsele vor fi trimise cât mai rapid la laborator.
Dacă transportul este temporizat, produsele
vor fi păstrate în frigerator
Recoltarea supei începe cu
consilierea pacientului.
 Se va explica ce înseamnă sputa, cum şi când
se recoltează. Pacientul îşi va acorda
consimţământul scris şi se completează
formularul pentru solicitare de spută pentru
examen microbiologic.
 Sputa este un produs patologic rezultat din
hipersecreţia patologică a glandelor mucoasei
bronşice şi/sau al unui exsudat de la nivelul
acestora sau al parenchimului pulmonar.
Recoltarea sputei se realizează în spaţii
special destinate
“Camera de recoltare a sputei”.
 “Camera de recoltare a sputei”. Aceste
încăperi sunt prevăzute un sistem eficient
de ventilaţie, ideal cu presiune negativă.
Supravegherea pacientului în timpul
recoltării este în responsabilitatea unui
cadru medical şi se realizează prin
intermediul unei ferestre. In camera de
recoltare există, de asemenea, lampă de
ultraviolete, frigider, spălător.
 Pacientul având recipientul pentru spută intră în
camera de recoltare şi urmează următoarele
etape:
 deschide prin deşurubare recipientul de
recoltare;
 realizează 2-3 cicluri de inspir-expir profund;
 tuşeşte şi încearcă să mobilizeze secreţia din
bronşii;
 colectează în recipientul de spută aproximativ 5
ml de spută;
 închide recipientul prin înşurubarea capacului;
 rămâne în camera de recoltare până la oprirea
tusei.
 Pentru creşterea ratei de izolare de la
fiecare bolnav se vor recolta trei probe
de spută în două zile consecutive
după cum urmează:
 - o primă probă la prima prezentare a
pacientului la medic, proba care se
recoltează sub supraveghere;
 - a doua probă va fi recoltată a doua zi
dimineaţa, de pacientul deja instruit, iar a
treia probă va fi recoltată tot a doua zi
când pacientul revine la pneumolog
Pentru tuberculoza pulmonară
 * Sputa indusă prin:
 -Spălătura bronşică – uneori bolnavul nu
expectorează spontan, în această situaţie,
expectoraţia este provocată prin introducerea a
aproximativ 10 ml soluţie salină sterilă în orificiul
glotic, ceea ce provoacă tusea şi expectoraţia;
 - Aerosolizarea cu soluţie salină hipertonă
este de asemenea o metodă de provocare a
tusei.
 * Aspiratul traheobronşic recoltat prin
bronhoscop sau fibroscop;
 * Spălătura gastrică se practică la pacienţii care
obişnuiesc să înghită sputa (sugari şi copii mici);
 * Lichidul pleural; * Piese biopsice; * Piese
operatorii
Tuberculoza extrapulmonară
 Produsele patologice se aleg în

funcţie de localizarea bolii. Pot fi
lichide (urina, LCR, lichid de
ascită, sânge menstrual, etc) sau
fragmente de ţesut.
Criterii de calitate ale sputei
Sputa este un produs patologic rezultat din
hipersecreţia patologică a glandelor
mucoasei bronşice şi/sau al unui exsudat de
la nivelul acestora sau al parenchimului
pulmonar
Sputa trebuie sa fie
 mucopurulenta – se formeaza prin amestecul
de mucus si puroi, poate avea diverse
coloratii si poate fi in anumite cazuri fetida
 purulenta, aderenta la peretii vasului colector
Mijloace de recoltare ale sputei
Sputa este un produs patologic rezultat din hipersecreţia
patologică a glandelor mucoasei bronşice şi/sau al unui
exsudat de la nivelul acestora sau al parenchimului pulmonar
 Recoltarea sputei se realizează în spaţii special destinate:
“Camera de recoltare a sputei”. Aceste încăperi sunt
prevăzute un sistem eficient de ventilaţie, ideal cu presiune
negativă. Supravegherea pacientului în timpul recoltării este
în responsabilitatea unui cadru medical şi se realizează prin
intermediul unei ferestre. In camera de recoltare există, de
asemenea, lampă de ultraviolete, frigider, spălător.
 Pacientul având recipientul pentru spută intră în camera de
recoltare şi urmează următoarele etape:
 deschide prin deşurubare recipientul de recoltare;
 realizează 2-3 cicluri de inspir-expir profund;
 tuşeşte şi încearcă să mobilizeze secreţia din bronşii;
 colectează în recipientul de spută aproximativ 5 ml de spută;
 închide recipientul prin înşurubarea capacului;
 rămâne în camera de recoltare până la oprirea tusei.
Pentru creşterea ratei de izolare de la fiecare
bolnav se vor recolta trei probe de spută în
două zile consecutive după cum urmează:
 - o primă probă la prima prezentare a

pacientului la medic, proba care se
recoltează sub supraveghere;
 - a doua probă va fi recoltată a doua zi
dimineaţa, de pacientul deja instruit, iar a
treia probă va fi recoltată tot a doua zi
când pacientul revine la pneumolog.
Examenul microscopic
 = presupune efectuarea de frotiuri, care vor fi colorate
cu coloraţii diferenţiale ce evidenţiază bacilii acido-
alcoolo rezistenţi (BAAR). Pentru evidenţierea
micobacteriilor se folosesc în principal două coloraţii:
Ziehl Neelsen şi coloraţia cu fluorocromi auramină-
rodamină.
 Frotiurile colorate Ziehl Neelsen vor fi examinate la
microscopul optic, iar cele colorate cu auramină-
rodamină la microscopul cu lumina ultravioletă.
 Examinarea presupune parcurgerea a 100 câmpuri
microscopice cu imersia la coloraţie Ziehl Neelsen şi a
30 câmpuri cu obiectiv uscat (40x) pentru coloraţia
fluorescentă. Lamele pozitive în fluorescenţă se
recolorează Ziehl Neelsen pentru confirmare, dat fiind
specificitatea mai scazută a examenului în U.V.
 Examenul microscopic este semicantitativ
Există mai multe scale de apreciere a concentraţiei
bacteriene, cea utilizată în serviciul nostru este
cea elaborată de OMS şi care este descrisă în
continuare:
 Există mai multe scale de apreciere a concentraţiei
bacteriene, cea utilizată în serviciul nostru este cea
elaborată de OMS şi care este descrisă în continuare:
 0 BAAR/100 câmpuri = rezultat negativ
 1- 3 BAAR/100 câmpuri = rezultat negativ – se repeta
 4- 9 BAAR/100 câmpuri = Se comunică numărul exact
de BAAR
 10- 99 BAAR/100 câmpuri = 1+
 1- 9 BAAR/câmp = 2+
 > 10 BAAR/câmp = 3+
Examenul microscopic:
este cel mai rapid mijloc de diagnostic al

tuberculozei;
 -diferenţiază bolnavii intens contagioşi de
cei mai puţin contagioşi;

 - reprezintă un mijloc eficient de
verificare a succesului antibioterapiei



Metode de Diagnostic Aparat Respirator

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode de Diagnostic Aparat Respirator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A

 separă aerul alveolar

 sângele venos capilar

 sângele arterial capilar

 O2: sângele capilar arterial  ţesuturi

1. Volumele pulmonare statice

2. Volumele pulmonare dinamice

4. Debitele ventilatorii instantanee

 VENTILAŢIA = procesul prin care

 cuantificarea volumului de gaz din plămâni în

 determinarea vitezei de expulzare a aerului

 Capacitatea reziduală funcţională (CRF)

 Volumul rezidual (VR)

 Capacitatea pulmonară totală (CPT)

 Capacitatea reziduală funcţională (CRF)

 Volumul rezidual (VR)

 Capacitatea pulmonară totală (CPT)

1. Volumele pulmonare statice

2. Volumele pulmonare dinamice

4. Debitele ventilatorii instantanee

 se efectuează un inspir maxim

 indice de permeabilitate bronşică (IPB) =

 volumul maxim de aer care poate fi

  V max. ind. cu mai mult de 20% din

1. Volumele pulmonare statice

2. Volumele pulmonare dinamice

4. Debitele ventilatorii instantanee

 apreciază efectul bronhomotor

 indus de diferite substanţe administrate

 pe baza modificărilor VEMS

 efectuate cu acetilcolină, methacolină,

 la indivizii asimptomatici la care

 testul este semnificativ dacă VEMS

 efectuate cu medicamente -adrenergice

 la pacienţii cu sindrom obstructiv deja

 testul este semnificativ dacă VEMS creşte

1. Volumele pulmonare statice

2. Volumele pulmonare dinamice

4. Debitele ventilatorii instantanee

 valoarea cea mai mare a

  PEFR cu mai mult de 35%

 zona verde – valoare între

Sindroame radiologice pleuro- pulmonare

1. sindromul de umplere alveolară – dispariţia aerului din alveole şi

Este o formă specială a T.B.C-ului când

Sunt cauzate de inhalarea timp

Adenopatii mediastinale in cancer renal

 Evaluarea preterapeutică (stadializare, grading, status de performanţă)

 Decizia terapeutică - secvenţializare

Istoricul motivelor prezentării

Antecedente personale (afecţiuni, intervenţii chirurgicale anterioare)

Tumora primară – orice tumoră accesibilă la palpare va fi documentată cât mai

Ganglionii regionali – documentarea în detaliu a fiecărui grup ganglionar afectat

Metastazele la distanţă – documentarea în detaliu

Diagnosticul oncologic de certitudine este ÎNTOTDEAUNA

• Biopsia prin aspiraţie cu ac fin (fine needle aspiration - FNA)

Diagnosticul oncologic de certitudine este ÎNTOTDEAUNA

• Biopsia cu ac gros (Core needle biopsy)

Diagnosticul oncologic de certitudine este ÎNTOTDEAUNA

 Invazia structurilor adiacente

 Invazia structurilor adiacente

 Invazia vasculară, limfatică şi perineurală

 Ganglionii limfatici – număr, efracţia capsulei