ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

ANALIZA UNUI DISCURS

DISCURS – ansamblu de enunțuri ale unui emițător, care se referă la un subiect unic
ANALIZA DISCURSULUI – analiza conversațională, studierea producției verbale, analiza
enunțurilor în situații de comunicare specifice
PRAGMATICA DISCURSULUI – analiza sintaxei, a semanticii și a pragmaticii care se
interesează de relațiile semnelor cu utilizatorii acestora, de folosirea lor și de efectele produse

Elemente semnificative în analiza unui discurs:

1. Precizarea emițătorului (autoritatea cu care este creditat emițătorul) / receptorului

(destinatarului, participanților la discurs), tipului de canal (oral sau grafic)
2. Specificarea contextului, cadrului spațio-temporal
3. Considerații asupra coerenței mesajului (adecvarea textului la o intenție globală, în
funcție de tipul de discurs – politic, publicitar, religios etc.)

TIPURI DE DISCURS:
- după domeniu: discurs nespecializat (care nu poate fi atribuit unui domeniu de
specialitate), discurs specializat (științific: în matematică, fizică etc.; tehnic:
telecomunicații, petrochimie etc.; profesional: turism, jurnalistică etc.)

MODEL DE ANALIZĂ

Ionuţ Mareş — Cum faci selecţia filmelor? Care sunt criteriile?

Ileana Bîrsan — În primul rând, trebuie să fie pentru intervalul de vârstă potrivit. Nu pot să le
arăt orice. Trebuie să fiu atentă dacă „parental guidance” îmi dă voie să le dau. Cam știu, dar
verific acest lucru. Am verificat pe copiii mei, dar trebuie să știu că nu le arăt ceva ce nu trebuie.
În al doilea rând, criteriile țin de mai multe lucruri: atâta vreme cât vreau să le fac o istorie prin
cinema, fără să le fac istorie, evident că pornesc cu Buster Keaton, Chaplin [...]. Am făcut o
selecţie cronologică. Am început nu numai cu Chaplin, am început și cu „Nanook”, care e film
documentar. Întâi, am avut reticenţe, dar a fost foarte bine primit. Sunt filme care au făcut
istorie şi care au rămas în istoria cinematografului nu neapărat ca filme pentru copii sau despre
copii. Mai am Jacques Tati, mai am Spielberg, ajung la Wes Anderson. E o mică trecere prin
cinema, dar fără să se știe că e o istorie. Nu fac istorie. Le grupez materialele pe mici teme:
prietenie, relaţii între părinţi şi copii, libertate. Dar le iau cronologic, să vedem cum se schimbă,
de exemplu, prietenia între părinți și copii, începând de la filmele mute. Copiii nu-şi dau seama
că fac asta. Nu le dau ani foarte mulţi, dar le scriu numele autorilor şi titlurile filmelor, pentru
că e bine să li se întipărească în minte un nume, un titlu. [...] La cei de liceu, discursul este altul
şi intenţiile sunt altele. Cu cei de la liceu sunt mai multe programe. La cel pe care l-am făcut eu
– o săptămână, cinci zile, în vacanţă, câte un film pe zi – au fost filme mari, din epoci şi spaţii

1/3
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

foarte diferite, dar au fost şi filme precum „Rashomon”, „Opt şi jumătate”, „If”. 
                                    (Ionuţ Mareş, Interviu cu Ileana Bîrsan, în Ziarul Metropolis, 3 mai 2015) 

Textul reprezintă un fragment dintr-un interviu, persoana intervievată fiind Ileana Bîrsan
(emițătorul mesajului). Discursul acesteia este specializat, conținând și o terminologie de
specialitate din domeniul filmului și cinematografiei. Receptorul este unul avizat, interesat de
domeniul specificat, de selecția filmelor și criteriile pe baza cărora se poate face o astfel de
selectare.
Mesajul este coerent și adecvat contextului în care a fost emis (cel impus de acordarea unui
interviu). Ileana Bîrsan susține că filmele trebuie alese în funcție de particularitățile de vârstă ale
spectatorilor, oprindu-se asupra copiilor/elevilor. Întotdeauna se impune acordul părinților
(emițătorul utilizează o expresie din limba engleză, parental guidance). Autoarea vorbește de o
cronologie a filmelor, de o ”istorie prin cinema”, dând exemple de actori și filme (receptorul,
prin urmare, se vrea a fi unul specializat, interesat de domeniu). De asemenea, filmele sunt
grupate după tematică, dar mereu prezentate cronologic și adaptate la vârsta celor care le
vizionează (elevi de gimnaziu ori de liceu).
Canalul prin care se transmite mesajul enunțat mai sus este unul grafic, întrucât interviul
apare într-o publicație: Ziarul Metropolis din 3 mai 2015. Codul prin care se transmite mesajul
specializat este limba română, cu utilizarea unei expresii din limba engleză și a enumerării unor
actori și filme pentru cei avizați, știutori. Cuvintele sunt utilizate cu sensul lor de bază, nu e un
limbaj metaforic, dar apar și unele neologisme, având în vedere profilul intelectual al autoarei.
Discursul este coerent, clar, corect enunțat, precis, subliniind o atitudine sigură a emițătorului,
care răspunde prompt și detaliat la întrebarea jurnalistului.

CERINȚĂ / VERIFICARE

După modelul analizei de mai sus, realizați o interpretare/analiză a următorului discurs:

Laurențiu-Ciprian Tudor: – Când v-ați descoperit pasiunea pentru literatură? Când ați știut
că veți fi scriitoare?  

Doina Ruști – Aș putea să spun că m-am născut printre cărți. Toată familia citea, toți aveau
teancuri de cărți pe noptiere, iar una dintre camere era transformată în bibliotecă. Bunică-mea
avea obiceiul să-mi citească din cărțile pe care și le cumpăra pentru ea, romane contemporane,
abia ieșite de sub tipar. Din acest motiv, nici n-am prea citit povești, ci aș putea să spun c-am
intrat direct în literatura mare. Tata citea poezii și teatru, mama proză de dragoste, iar bunicul
meu alegea romane clasice, cu precădere balzaciene.

Într-o zi a copilăriei, când am rămas singură acasă, am descoperit bucuria de a trăi epic, însă
n-am avut idee că voi fi scriitoare decât prin gimnaziu. Prima opțiune a fost de-a mă face
cofetăreasă, ceea ce a speriat-o pe bunică-mea atât de tare, încât în toamna aia nu m-a mai dat
la școală, iar un an întreg a făcut experimente didactice pe mine. De aceea, am ajuns în clasa
întâi cam plictisită, după ce împlinisem deja 7 ani, de unde intenția mea, pe care mi-o mențin și
astăzi, fusese aceea de a începe școala la 6 ani, considerând-o vârsta cea mai bună pentru
abecedar. Primul meu scris, cel de pe caietul dictando, era făcut din monștri, care-și vărsau

2/3
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

sângele în fibra grosolană a hârtiei de-atunci. Nu-mi plăcea să scriu. De fapt, nu-mi plăcea
tocul, mi-era frică de cerneală, în schimb adoram să scriu cu creionul, în special cu cele
chinezești, terminate cu un moț de gumă rozulie. De aceea am și scris greu și puțin, până prin
gimnaziu, când am început să-mi petrec timpul cu prietenul meu violet, LO. Despre el am scris
un nottes, liniat, bineînțeles, căci pe vremea copilăriei mele puteai să mori și nu găseai hârtie
velină. Toată casa era la curent cu vizitele lui LO, pe care chiar și-n ziua de azi îl consider real.
El a fost primul meu personaj.

(Laurențiu-Ciprian Tudor, Interviu cu scriitoarea Doina Ruști, în Revista Literară Libris, 13

ianuarie 2022)

Textul reprezintă un fragment dintr-un interviu, persoana intervievată fiind Doina Ruști
(emițătorul mesajului). Discursul acesteia este specializat, conținând și o terminologie de
specialitate din domeniul literaturii și scrisului. Receptorul este o femeia, așa putem să spunem în
vîrstă, unul avizat, interesat de domeniul specificat. Nu numai interesat, ci și implicat în familie
încă din copilărie în domeniul cărților, romanelor, dramelor și alte. Putem adăuga că din interviu
putem o să vedem și simțim această dragoste pentru cărți și pentru a scrie cărți noi.

Mesajul este coerent și adecvat contextului în care a fost emis (cel impus de acordarea
unui interviu). Doina Ruști susține că ea este născut printre cărți. Toată familia citea cărți. După
cuvintele Doinei una dintre camere era transformată în bibliotecă. Ea aveau bunică care avea
obiceiul să citească din cărțile pe care și le cumpăra pentru ea, romane contemporane, abia ieșite
de sub tipar. Aceste stroafe ne arată că bunica a fost un prieten și ca mama pentru ea. Am spus
așa deoarece, cuvinte ne arătă cum ea iubeau cărți și tot așa bunica. Și de acea Doina n-a citit
povești. Tatăl ei citea poezii și teatru, mama proză de dragoste, iar bunicul ei alegea romane
clasice, cu precădere balzaciene. Într-o zi a copilăriei, când ea a rămas singură acasă, Doina a
descoperit că va fi scriitoarea. Bunică Doinei în toamna aia nu i-a dat la școală, iar un an întreg a
făcut experimente didactice pe ea. Prima scrisoarea care a scris Doina a fost de pe caietul
dictando. Nu-i plăcea să scrie. De fapt, nu-i place tocul, era frică de cerneală, în schimb dorea să
scrie cu creionul. Ea a avut un prieten LO, despre el ea scris un nottes, liniat. El a fost primul
personajul Doinei.

Canalul prin care se transmite mesajul enunțat mai sus este unul grafic, întrucât interviul
apare într-o publicație: Revista Literară Libris, 13 ianuarie 2022. Codul prin care se transmite
mesajul specializat este limba română, cu utilizarea unei expresii din limba engleză (nottes, real,
personaj, și alte) și enumerări ale genului literaturii. Cuvintele sunt utilizate cu sensul lor de
bază, nu e un limbaj metaforic. Discursul este coerent, clar, corect enunțat, precis, subliniind o
atitudine sigură a emițătorului, care răspunde prompt și detaliat la întrebarea jurnalistului.

3/3