CÂTEVA NOȚIUNI DE

PRAGMATICĂ
Etica și deontologia limbajului, Curs 3
 Maximele conversaționale
(Grice)

După Grice, schimburile verbale nu sunt

PRINCIPIUL
succesiuni de enunţuri fără legătură între ele, ci
COOPERATI
expresie a unor eforturi de cooperare.
V
Maxima cantităţii Maxima calităţii Maxima relevanţei Maxima manierei
Cantitatea de Interlocutorii să Corelarea între Modul in care trebuie
informație furnizata spună numai intervenții în cadrul formulate intervențiile în
de fiecare participant adevărul; este unui schimb verbal cadrul unui schimb
la un schimb verbal. exclusă astfel și, în același timp, verbal, reclamând
Aceasta sa se atât furnizarea adecvarea acestora claritate și structurare
încadreze strict în unor informații la tema în discuție. logică a enunțurilor.
limitele impuse de false, cât și a
obiectivele unor informații a
schimbului căror veridicitate
respectiv, să nu fie nu poate fi
nici insuficienta, nici dovedită în mod
excedentară. adecvat de
locutor.
 Încălcări ale maximelor=> implicaturi

Prin implicaturi conversaționale se desemnează un tip special de deducții pragmatice, a

căror validitate este, în cea mai mare parte a cazurilor, limitată la o situație comunicativă
dată. Competenta comunicativă a membrilor unei comunități include și stăpânirea
modului de a jongla cu maximele și a mecanismelor de a decoda enunțurile bazate pe
implicaturi.
Maxima cantităţii Maxima calităţii Maxima relevanţei Maxima manierei
A: Cum ți-a plăcut A: Îți place tabloul Aș mânca o prăjitură. Ești ca o pisică (compliment
ultima lui carte? acesta? (Du-te și cumpără.) sau critică).
B: N-am terminat-o B: Da și nu.
încă. Te duci cumva mâine Cineva nu și-a călcat bluza.
Excelentă friptură! cu mașina la Billa? (ia-
Am stat ore întregi (Despre o friptura mă și pe mine!) Mașina ar trebui spălată din
blocat pe autostradă. tară, lasată pe când în când.
jumătate în Nu eu am vărsat
Ți-am spus de o mie de farfurie) cafeaua pe fața de Dacă toți ar lăsa ceștile de
ori că e un tip neserios. masă. cafea pe masă.
Un urs ca tine se
poate sui să
schimbe becul?
Exerciții
 Vezi exercițiul 1 din fișa de lucru.
Politețea
 Perspectiva curentă asupra politeții este fundamental
prescriptivă. Politețea este înțeleasă ca un set de norme sociale
variabile de la o comunitate la alta – din care decurg reguli de
comportament (inclusiv reguli privind comportamentul
lingvistic) pentru membrii fiecărei comunități considerate.
?
 Puteți da câteva exemple de reguli de politețe?

 Amabilitate
 Corectitudine
 Respect față de cei în vârstă – formule de politețe, folosirea
persoanei a II-a plural
 Comportament adecvat
 Gesturi specifice comunității
 Marci lingvistice ale politeții: te rog, mulțumesc, scuze...
Politețea în pragmatică
 Ansamblul strategiilor
lingvistice care servesc
la instituirea, menținerea
sau dezvoltarea relațiilor
interpersonale.
 Constantă a
comportamentului
comunicativ.
 Un complement necesar
principiului cooperativ.
Politețea pragmatică
 Perspectiva pragmatică asupra politeții are ca punct de
dezvoltare conceptul de imagine publică a eului individual,
introdus de sociologul Goffman, care consideră că
interacțiunea dintre comunicatori trebuie sa decurgă astfel
încât aceasta sa nu sufere prejudicii.
 Pragmatica politeţii joacă un rol crucial în societate,
„permiţând concilierea intereselor în general divergente ale
lui Ego şi Alter şi menţinând o stare de echilibru relativ şi
totdeauna precar între protecţia de sine şi menajarea
celuilalt” (C. Kerbrat-Orecchioni in P. Charaudeau şi D.
Maingueneau, 2002: 443).
Regulile politeții (R. Lakoff)
 FII CLAR! – regulile conversației
(care se suprapun pe maximele
conversaționale ale lui Grice)
 FII POLITICOS! – regulile
politeții (regula formalității,
regula ezitării, regula egalității).
Regulile politeții (R. Lakoff)
 Regula formalității – menținerea distanței în conversație (construcții
impersonale, pronume de politețe, formule de adresare politicoase – cu
menționarea titlului și a numelui de familie al interlocutorului) -> diferență de
statut între interlocutori;
 Regula ezitării – oferirea unei alegeri (folosirea interogației în locul
imperativelor, folosirea unor mărci ale ezitării: ei bine, bun, în fine, mă rog,
folosirea eufemismelor, folosirea de formule restrictive: într-o anumită măsură,
la drept vorbind etc., cuvinte cognitive: cred, bănuiesc, presupun etc.) -> statut
comparabil, fără ca participanții la comunicare să fie apropiați. (Scuză-mă, aș
putea să te întreb când l-ai văzut ultima oară? Credeți că ați procedat bine?)
 Regula egalității sau a camaraderiei – receptorul să se simtă în largul său
(folosirea persoanei a II-a singular, folosirea prenumelor sau a numelor de
alint, folosirea unor formule ce exprimă solidaritatea: știi foarte bine că…,
înțelegi tu ce vreau să spun… etc.).
EXERCIȚIU
 Cereți o informație oarecare aplicând cele trei
reguli. Vă veți adresa superiorului ierarhic, unui
coleg pe care îl știți din vedere și fratelui / surorii.
Conceptul de faţă / imagine publică
 In decursul interacţiunii individul ia o serie de măsuri
pentru ca nimeni (nici el) să nu îşi strice imaginea
publică (face work).
 Efectul unor anumite intenţii de comunicare asupra
relaţiei sociale (de exemplu afectarea libertăţii de
acţiune a interlocutorului pe care o implică
formularea unei interdicţii constituie o sursă
probabilă de conflict, după cum exprimarea
mulţumirilor complimentelor facilitează stabilirea
unei relaţii amicale) poate fi modulat - amplificat sau
atenuat - prin alegeri strategice de formulări
lingvistice.
 Conceptul de față /
imagine publică (Goffman)

Interacţiunea este experienţa prin care se afirmă apartenenţa

socială a indivizilor şi se construiesc relaţiile lor.
Goffman afirmă:
 Individul adoptă o anumită conduită, în concordanţă cu

imaginea pe care o construieşte, în conformitate cu ceea ce

consideră a fi aşteptările sociale în acea întâlnire;
 Individul trebuie să păstreze această conduită în cursul

întâlnirii (altfel îşi va pierde faţa/imaginea publică);

 Intâlnirea prezintă riscuri legate de natura potenţial

ameninţătoare a acţiunilor;
 Problema permanentă este cea evitării acţiunilor ofensante şi

a reparării ofenselor inevitabil comise.

 Față / imagine publică pozitivă și negativă

De ce există exprimare indirectă?

Sistemul politeţii dezvoltat de Brown &
Levinson (1978) se articulează în jurul
noţiunii goffmaniene de faţă:
1. faţa / imaginea publică negativă care
corespunde “teritoriilor eului” (teritoriu
corporal, spaţial, temporal, mental,
psihic) – dorință de autonomie și
independență;
2. faţa/ imaginea publică pozitivă ca
ansamblu de reprezentări
autovalorizante pe care interlocutorii le
construiesc şi încearcă să le menţină pe
parcursul interacţiunilor (nevoia de
apreciere și aprobare, de a vedea că
Exemple de față pozitivă și față negativă

 Este afectată fața pozitivă când:

 îți este criticată munca;

 Îți este contrazisă opinia.

 Este afectată fața negativă când:

 ești întrerupt atunci când spui ceva;

 Ești rugat să faci ceva pentru cineva și îți este

afectată libertatea de mișcare.

Studiu de caz
 Prietenul tău îți cere să-l duci la aeroport.

FAȚA POZITIVĂ:
FAȚA NEGATIVĂ:
Ar fi bine să-l duc, pentru
Nu prea îmi convine. N-
că vreau să mă placă și să
am chef să-l duc la
îmi păstrez reputația de
aeroport, pentru ca am
persoană pe care te poți
multe altele de făcut.
baza.
Exercițiu
 Gândiți-vă la două evenimente: unul în care v-a
fost afectată fața negativă și unul în care v-a fost
afectată fața pozitivă. Expuneți cazurile în fața
colegilor, pentru a fi discutate.
Acte de ameninţare a feței / imaginii publice

În orice interacţiune duală pot să apară acte de ameninţare (face threatening

acts) pentru cele patru tipuri de “concretizări” ale feţei:
 Acte ameninţătoare pentru faţa negativă a emițătorului (oferta,
promisiunea care reprezintă o posibilă lezare, erodare a teritoriului);
 Acte ameninţătoare pentru faţa pozitivă a emițătorului (mărturisire,
autocritică, autoacuzare şi alte acte comportamente “auto-degradante”);
 Acte ameninţătoare pentru faţa negativă a receptorului: violări teritoriale
non verbale (agresiuni vizuale şi proxemice, nerespectarea “principiului
cozii”, dar şi violări teritoriale verbale: întrebări indiscrete (citirea jurnalului
intim etc.), acte directive directe, întreruperi etc.
În Germania, o întrebare extrem de frecventă pentru spaţiul românesc
(“Coborîţi la prima?”) va fi percepută drept întrebare indiscretă, neinspirată.
 Acte ameninţătoare pentru faţa pozitivă a receptorului, cum ar fi critica,
reproşul, insulta, batjocorirea, ironizarea.
Exercițiu
 Calificați următoarele gesturi:
 O persoană verifică mesajele din telefonul

partenerului.
 Mărturisirea emițătorului că a fost cel care a

divulgat o informație.
 Emițătorul ironizează receptorul cu privire la

modul cum s-a îmbrăcat.

 Emițătorul se oferă să-l ajute pe receptor să facă un

referat.
 Acte de amenințare a feței

Emițător Receptor
(locutor) (interlocutor
)

Fața pozitivă Fața negativă Fața pozitivă Fața negativă

Scuze: Cred că am Mulțumiri: Critică: Raportul tău Ordin: Dă-mi mai

făcut o greșeală Mulțumesc foarte nu a fost concis. repede cartea.
imensă mult pentru ajutor. Exprimarea Promisiune: Promit
emoțiilor: Te că voi veni mâine.
gândești tot la fostul
iubit, nu-i așa?
Acte de ameninţare a feței / imaginii publice
Aprecierea măsurii în care actul afectează interlocutorii se realizează în
funcţie de trei variabile sociologice:

 Distanţa socială (determinată de natura schimbului - tranzacţional sau

personal - şi atributele sociale stabile);

 Puterea , care instituie o relaţie asimetrică referitoare la direcţia exercitării

puterii (dinspre L sau dinspre I);

 Gradul de interferenţă implicat de actul respectiv în raport cu dorinţa de

autonomie sau de aprobare a individului. Interferenţa se manifestă sub
forma cheltuielii de timp, de informaţie etc.
Acte de protejare a imaginii publice (face saving
acts)

 Vorbitorul spune ceva pentru a diminua o posibilă

amenințare și pentru a proteja fața celuilalt.
-> regula ezitării a lui Lakoff
Ai putea să-mi dai…
Te rog să …
Studiu de caz– acte de amenințare vs protejare a
imaginii publice

 Vecinul pune muzică tare la miezul nopții.

AMENINȚA PROTEJARE
RE (FTA) (FSA)

Oprește muzica asta

E destul de târziu și
asurzitoare imediat.
am dori să dormim.
Unii încearcă să
Nu ați putea da
doarmă. Ești lipsit de
muzica mai încet?
bun simț.
Exercițiu
 Găsiți un exemplu de situație în care v-ați simțit
jignit și alt exemplu în care dvs. ați jignit pe
altcineva. Gândiți-vă în ce categorie de acte se
încadrează.
Acte de ameninţare vs acte de protejare.
Ambivalenţa actelor

Declaraţia de dragoste, act de “flatare” a interlocutorului, implică în acelaşi timp:

 un risc pentru faţa negativă a locutorului, care se constituie ca “pradă” a “jocului dragostei şi
întâmplării”;
 un risc pentru faţa pozitivă a locutorului în măsura în care această “mărturisire” îl plasează în
condiţie de inferioritate (vezi cazul respingerii declaraţiei de dragoste);
 un risc, în fine, şi pentru faţa negativă a interlocutorului, în cazul în care este percepută ca
violare teritorială (cf. şi C. Kerbrat-Orecchioni, 1992: 172-173).
A da un sfat cuiva presupune:
 Un risc pentru faţa negativă a receptorului, limitându-i libertatea de acţiune;
 Un risc şi pentru faţa sa pozitivă: incapacitatea de decizie;
 Non risc din moment ce semnifică interesul pe care locutorul i-l arată;
 Pentru locutor riscul poate afecta faţa pozitivă în cazul refuzului;
 Faţa negativă a locutorului poate fi de asemenea afectată dacă interlocutorul va face constant
apel la locutorul în luarea de decizii dar şi
 Nu e un risc în cazul acceptării (acordul de tipul “da, ai dreptate”).
POLITEȚE POZITIVĂ ȘI
NEGATIVĂ
 Tipuri de politete:
 Pozitivă: pune accentul pe relația de colaborare cu
interlocutorul și se caracterizează prin adoptarea
unei atitudini de familiaritate fata de interlocutor.
Se manifestă în cadru familiar (distanță intimă).
 Negativă: implica menținerea distanței față de
indivizi și se caracterizează prin atitudine rezervată
față de interlocutor. Se manifestă deseori în
contexte instituționale (distanță socială)
Politeţea pozitivă
“Dacă pierderea feţei este o enormă înfrângere simbolică” (Goffman), va trebui ca
participanţii la interacţiune să realizeze un permanent proces de refigurare (face
work) subsumat politeţii pozitive prin:
 hiperbolizarea aprecierii (“Ai făcut realmente o treabă minunată”);
 manifestarea interesului faţă de interlocutori (expresii fatice, reglatorii);
 marcarea identităţii de grup (prin apelative, niveluri de limbă);
 căutarea acordului (prin selectarea de teme consensuale şi nu conflictuale);
 referirea la cunoaşterea comună (ceea ce Sanda Golopenţia Eretescu numeşte
istorie conversaţională a membrilor unei familii, a doctorului şi pacientului său);
 includerea locutorului şi interlocutorului.

Dacă pentru politeţea pozitivă este caracteristică sublinierea emfatică a aprobării

sau interesului pentru tot ce se leagă de interlocutor, a punctelor comune cu acesta,
a raporturilor de cooperare, pentru politeţea negativă sunt specifice mecanisme de
atenuare a prejudiciului.
 Politeţe negativă

În cazul politeţii negative, este vizată litotizarea comportamentului agresiv prin:

 apelul la formule indirecte;
 minimalizarea intruziunii;
 manifestarea deferenţei;
 Impersonalizare - prezentarea unei interdicții ca regulă generală şi nu ca ofensă
(“Aici nu se fumează”).

În vreme ce politeţea negativă este legată de evitare sau redresarea situaţiei (cf.
Goffman rituri de evitare şi ritualuri compensatoare), politeţea pozitivă este
productivă (cf. rituri de prezentare).
Principiul transcultural al menajării feţelor va putea explica de ce sunt inacceptabile
pragmatic următoarele formulări (corecte, de altfel, din punct de vedere
gramatical):
 “Telefonaţi mâine / mai târziu.” (în loc de “Aţi putea reveni mâine / mai târziu?”)
 “Despre ce e vorba?” (în loc de “Spuneţi-mi cu ce vă pot ajuta.”) dar şi
 “Scuzaţi-mă, am să vă dau doi pumni” (în cazul unei situaţii conflictuale extreme).
Statistică politețe S.U.A. (2010)

Exprimare
directă
Politețe pozitivă 5%
38%

Politețe negativă
57%
 Politeţe pozitivă şi politeţe negativă
Ethos comunicativ

Felurile în care indivizii şi grupurile solicită şi primesc informaţii, scuze,

felicitări a permis degajarea unui profil (ethos) comunicativ care distinge:
 societăţi volubile (italienii, africanii) şi societăţi tăcute (finlandezii,
laponii);
 societăţi cu un grad ridicat de contact (societăţile arabe) şi societăţi cu un
grad scăzut de contact (Europa de Nord, Asia de Sud-Est);
 societăţi consensuale care evită sistematic confruntarea (japonezii şi
conceptul de empatie, inexistenţa unei critici sau unui refuz formulate
direct) şi societăţi conflictuale (israelienii pentru care „disputa” reprezintă
un vector important al sociabilităţii);
 societăţi ale politeţii negative (societăţile occidentale) şi societăţi ale
politeţii pozitive care preferă actele de flatare a feţei interlocutorului
(invitaţii, cadouri, complimente – arabii, latino-americanii);
 societăţile care apără teritoriul (societăţi europene şi obsesia lui privacy) şi
societăţi care apără faţa (societatea arabă a „onoarei” sau cea japoneză a
ruşinii) – cf. şi Kebrat-Orecchioni, 1996.
Politețea în diferite culturi
Exercițiu în echipe
 În ce țară crezi că politețea se manifestă astfel?
RITUALUL POLITETII.
CONCLUZII
În concluzie, ritualul politeţii:
 permite reducerea tensiunilor şi conflictelor
susceptibile să apară în orice interacţiune datorită
coliziunii feţelor;
 tinde să instaureze un echilibru între participanţii
la interacţiune (Brown şi Levinson şi “balance
principle”, “potlatch” la Marcel Mauss: dar /
răspuns printr-un alt dar; vizită / vizită în replică;
“Week-end plăcut / La fel şi dumneavoastră”;
 contribuie la consolidarea coeziunii sociale (cf.
C. Kerbrat-Orecchioni).
RITUALUL POLITETII.CONCLUZII
 Chiar dacă politeţea protocolară, excesivă a dispărut
în mileniul “vitezei”, formulele de mulţumire, de
inaugurare şi de încheiere a unui ritual există în
continuare (“Mulţumesc pentru masă”, “Trebuie
neapărat să ne vedem cât de curând”, “O zi bună”,
“Succes la examen”, “Bon travail”, “Bonne chance”,
“Bon retour”, “Take care”, “Drum bun”, “Bonne
route”).
 “Politeţea este ceea ce îl face pe om să nu fie lup faţă
de om; ceea ce îl scoate din legea junglei şi îl ridică
la statutul de fiinţă umană” (C. Kerbrat-Orecchioni,
1992: 319).
Implicaturi
 Prin implicaturi conversaționale se desemnează un tip special de deducții
pragmatice, a căror validitate este, în cea mai mare parte a cazurilor,
limitată la o situație comunicativă dată. Competenta comunicativă a
membrilor unei comunități include și stăpânirea modului de a jongla cu
maximele și a mecanismelor de a decoda enunțurile bazate pe implicaturi.
 Forme de abatere de la cerințele maximelor:

-         Încălcarea tacită și neostentativă a unei maxime;

-         Sustragerea de la respectarea unei/ unor maxime și a principiului
cooperativ;
-         Sacrificarea uneia dintre maxime când aceasta intră în conflict cu
alta;
-         Incălcarea evidentă a unei maxime sau exploatarea acesteia.
Presupoziții
 Presupozitiile – deductii latente, elemente apartinand fondului de informatii comun; acestea
raman de obicei in fundalul comunicarii.
Implicatia logica /vs./ presupozitie
Ion regreta plecarea Mariei..
-presupozitia : Maria a plecat; implicatia logica : Ion regreta ceva.   
Implicatia logica desemneaza consecinta logica a ceea ce este asertat printr-un enunt.
Presupozitia desemneaza o preconditie a enuntarii cu succes a unei propozitii.
Diferenta dintre ele este data de testul negatiei si al interogatiei. Numai presupozitiile se mentin
in cazul variantei negative sau interogative a propozitiilor, pe cand implicatiile logice sunt
anulate.
 Ion nu regreta plecarea Mariei.   Ion regreta plecarea Mariei?

 Din perspectiva pragmatica, nu continutul propozitional si valoarea de adevar constituie

repere fundamentale pentru definirea presupozitiilor, ci situatia in care este rostit un enunt.
Situatia este caracterizata printr-o anumita configuratie a atitudinilor si a intentiilor
participantilor.
 Presupozitiile nu apartin propozitiilor, ci indivizilor care enunta propozitiile.