DOTAREA TEHNICĂ ÎN AGRICULTURĂ

CONSULTANȚA AGRICOLĂ:
CONCEPT,IMPORTANȚĂ, NECESITATE, PRINCIPII
Conceptul de consultanță
Termenul de consultanță provine de la latinescul consultare, din care a
derivate în franceza termenul de consulter, care înseamnă a întreba, a cere
părerea sau un sfat, dar şi a lua avizul unei persoane autorizate sau a se
sfătui cu cineva.
Consultanța reprezintă o formă de a acorda ajutor cu privire la
conținutul, desfășurarea si structura unei activități.
Consultanta agricola reprezinta un serviciu profesional de consiliere si,
la cerere, de implicare, realizat de către specialiști sau organizații autorizate,
având ca scop sprijinirea producătorilor agricoli sau a altor persoane
interesate de domeniul agriculturii pentru rezolvarea unor probleme sau
atingerea unor obiective.
Consultanța în agricultură reprezintă o profesie care a apărut din
necesitatea de a se asigura asistența de specialitate ( tehnică, tehnologică,
economică, managerială, juridică sau cu caracter social ) producătorilor
agricoli, în vederea eficientizării activității acestora.
 Pentru producătorii agricoli, consultanta constituie o metoda de lucru,
care poate fi folosita pentru rezolvarea problemelor cu care aceștia se
confrunta sau pentru a-şi atinge anumite obiective.
În decursul timpului s-au conturat mai multe definiții ale consultanței,
care se diferențiază din punct de vedere semantic şi stilistic şi care s-au
coagulat în două moduri diferite de abordare a conținutului.
Un prim mod de abordare consideră consultanţa ca o metodă de a
oferi sfaturi şi ajutoare concrete. Se apreciază procesul de consultanţă ca
„formă de a acorda ajutor, cu privire la conţinutul, desfăşurarea şi structura
unei activităţi, acţiune în cadrul căreia consultantul nu răspunde de
executarea acelei activităţi, ci el ȋi ajută pe cei interesaţi“.
Un al doilea mod de abordare presupune consultanţa ca „un serviciu
profesional specializat, realizat de către persoane special instruite şi calificate
într-un anumit domeniu, care ajută, la solicitare, persoane sau organizaţii, într-
un mod obiectiv şi independent, să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele
cu care se confruntă, recomandând soluţii şi ajutând când li se cere,
implementarea acestora“.
Pentru agricultură, consultanţa se poate caracteriza ca un serviciu
profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau pe
baza unui onorariu, de către specialişti sau organizaţii, având ca scop
sprijinirea managerilor exploataţiilor agricole sau a altor persoane interesate
în realizarea unor obiective sau în rezolvarea unor probleme din sfera
agriculturii.

Consultanța agricolă presupune desfășurarea unor activități de tip:

informative, prin care producătorii agricoli obțin informații într-un domeniu
care este mai puțin familiar pentru aceștia ( caracteristicile unor soiuri
sau hibrizi de plante de cultură, performanțele unor utilaje sau mașini
agricole, modul de utilizare şi caracteristicile unor produse chimice de
combatere a buruienilor, bolilor sau dăunătorilor, modalități de obținere
a unor credite, întocmirea documentațiilor pentru obținerea de finanțări,
etc. );
corectiv, prin care se urmărește ameliorarea unei situații ce se
înrăutățește sau este pe cale de a se înrăutății ( starea de sănătate a
unei culturi sau a unui animal, situația economică a exploatației
agricole, scăderea producțiilor medii, diminuarea fertilității solului, etc.);
progresiv, care vizează creșterea performantelor fata de un nivel de
referință ( creșterea producției/ha la o anumita planta de cultura fata de
anul precedent, creșterea producției de lapte pe cap de vaca, creșterea
 fertilității solului, creșterea dimensiunii exploatației, creșterea cifrei de
afaceri, diversificarea piețelor, etc. );
creative, când se solicita crearea unor situații noi, cu caracter inovator
( luarea în cultura a unei noi plante, retehnologizarea exploatației
agricole, creșterea unei noi specii de animale, aplicarea unor noi
tehnologii de producție, etc. ).
Importanța consultanței agricole
Importanta consultantei agricole rezulta din faptul ca acesta asigura:
furnizarea de date şi informații producătorilor agricoli;
furnizarea de sfaturi şi soluții de rezolvare a problemelor cu care se
confrunta agricultorii;
transferarea rezultatelor cercetării științifice de la nivelul unităților de
cercetare si de învățământ superior către producătorii agricoli,
consultanta agricola reprezentând veriga de legătura dintre cercetare /
învățământ superior şi producătorii agricoli;
transferarea noilor tehnologii de producție către producătorii agricoli;
popularizarea noutăților din domeniul agriculturii;
acordarea de asistenta tehnica de specialitate în scopul ajutării
producătorilor agricoli de a identifica, analiza si rezolva problemele cu
care se confrunta, precum si pentru atingerea anumitor obiective;
editarea, multiplicarea şi distribuirea de reviste, ziare, cărți, broșuri,
pliante, filme si alte materiale audiovizuale, cu teme de interes pentru
producătorii agricoli;
realizarea de cursuri de instruire şi perfecționare, destinate producătorilor
agricoli sau altor categorii profesionale din domeniul agriculturii;
crearea de deprinderi practice la producătorii agricoli;
motivarea producătorilor agricoli pentru inițierea unei acțiuni sau activități.
Sarcina principala a consultantei agricole este de a ajuta si sprijinii
producătorii agricoli pentru rezolvarea problemelor cu care aceștia se
confrunta, sau pentru atingerea anumitor obiective cu privire la activitatea pe
care aceștia o desfășoară.
O atenție deosebita trebuie acordata programelor de stimulare a
dezvoltării rurale, programe în care agricultura deține o pondere importanta.

Consecințele unei slabe mecanizări a agriculturii sau a unei dotări

inadecvate se reflectă în: creșterea compactării solului, arătură superficială,
calitatea lucrărilor de îngrijire a culturilor, deteriorarea mecanică a calității
produselor recoltate, creșterea pierderilor la recoltare, întârzierea perioadei
optime de efectuare a lucrărilor, poluarea solului, apei şi aerului, răspândirea
unor substanțe nocive datorită gazelor de eșapament sau a substanțelor
utilizate pentru protecția chimică, etc. De evoluția cantitativă, structurală şi
calitativă a capitalului fix depinde, într-o deosebită măsură, dezvoltarea
economică. Producerea şi utilizarea bunurilor de capital în activitatea
economică a exploatației contribuie la creșterea productivității celorlalți factori
de producție.

Dotarea tehnică a agriculturii constituie unul dintre Mijloacele tehnice

utilizate în procesul de mecanizarea agriculturii trebuie să răspundă anumitor
cerinţe, corespunzător tendinţelor pe plan mondial:
- creşterea puterii tractoarelor şi a lăţimilor de lucru ale maşinilor agricole
pentru a putea realiza mai multe operaţiuni tehnologice la o singură
trecere şi prin aceasta protejarea structurii solului;
- realizarea unui consum raţional de energie;
- extinderea surselor de energie regenerabile;
- creşterea gradului de confort pentru posturile de comandă ale
tractoarelor agricole (limitarea zgomotului, vibraţiilor, temperaturii etc.);
- construcţia modulată a utilajelor agricole pentru o mai bună adaptare la
diverse condiţii de lucru;
- regimuri de lucru diverse şi reglabile adecvate fiecărui proces de
producţie;
- accesibilitate crescută pentru o diagnosticare rapidă.
Utilajele agricole care intră în dotarea agriculturii trebuie să răspundă
anumitor cerinţe:
- să asigure indicii de lucru calitativi corespunzător tehnologiilor de lucru
performante din agricultură;
- să fie modulate şi diversificate, corespunzător sursei de energie
utilizate şi să încarce raţional sursa de energie;
- să aibă caracter multifuncţional, pentru adaptarea la diverse condiţii de
lucru;
- să aibă capacitate mare de lucru şi consumuri mici de energie;
- să aibă durată mare de funcţionare şi siguranţă în exploatare (fiabilitate
ridicată);
- să asigure mecanizarea tuturor operaţiunilor din cadrul tehnologiei de
producţie.
sector şi, implicit, în asigurarea securității alimentare a populației țării.
Elementul decisiv în desfăşurarea proceselor de producţie în agricultură este
conferit de nivelul factorilor de producţie. Capitalul în agricultură, exprimat prin
cantitatea şi calitatea factorilor tehnico-materiali, are nu numai o importanţă
tehnică, ci şi una socială, avînd în vedere faptul că dotarea adecvată a
exploataţiei agricole cu maşini şi echipamente agricole, precum şi cu
construcții cu destinație agricolă, constituie unul dintre principalii factori de
creştere ai productivităţii muncii agricole.
Instalaţia agricolă reprezintă un ansamblu de maşini, agregate,
aparate şi accesorii utilizate pentru efectuarea unor operaţiuni în cadrul
procesului de producţie agricolă. Instalaţia agricolă poartă denumirea lucrării
principale pe care o execută (ex. instalaţia de prelucrare a seminţelor, de
irigat, etc.).
 Procesul tehnologic de lucru mecanizat constă din însumarea
tuturor operaţiunilor şi lucrărilor ce se execută cu un anumit scop, bine
determinat (ex. procesul de lucru al semănatului cu mijloace mecanice).
Executarea operaţiilor în cadrul procesului tehnologic se face într-un
anumit flux.
În industrie, lucrul în flux se caracterizează prin circulaţia continuă a
materiei prime, produselor semifabricate sau fabricate, în ordinea succesiunii
operaţiilor de la intrare până la ieşire, ca semifabricate, piese finite sau
produse.
În producţia agricolă, acest sistem se poate aplica numai când este
vorba de tehnologiile de prelucrare primară şi condiţionare a produselor
recoltate, de pregătire a furajelor sau o serie de lucrări executate la staţionar.
Succesiunea lucrărilor, operațiilor şi fazelor pentru obtinerea
unui produs agricol formeaza fluxul tehnologic al produsului respectiv.
Pot fi luate 2 tipuri de fluxuri:
- discontinue . În majoritatea cazurilor din producţia vegetală
fluxul tehnologic este întrerupt prin perioadele de creştere şi dezvoltare a
plantelor(caracteristice culturii cerealelor, plantelor tehnice, pomicultura,
viticultura)
- continue . O parte de lucrările de recoltare din campania de
vară sau de toamnă se pot executa într-o succesiune continuă, nefiind
fragmentate de perioadele de creştere şi dezvoltare a plantelor. Astfel, fluxul
tehnologic al lucrărilor de recoltare se poate organiza în flux continuu :
recoltat – transportul produselor recoltate – pregătirea terenului pentru
culturile succesive şi semănatul celei de-a doua culturi dintr-un an.

Organizarea fluxului tehnologic continuu în agricultură (acolo unde este

posibil) duce la obţinerea de mari economii de energie şi combustibil, ca
urmare a respectării termenelor optime de efectuare a lucrărilor în condiţiile
respectării cerinţelor agrotehnice.

Aplicarea tehnologiilor moderne în agricultură este posibilă numai

odată cu mecanizarea complexă a procesului de producţie. Dintre
caracteristicile unei tehnologii moderne putem menţiona:
- corelarea judicioasă în timp a diferitelor lucrări succesive pentru a nu
se înregistra întreruperea fluxului tehnologic sau obţinerea unui vârf în
necesarul de utilaje;
- corelarea capacităţilor de lucru a utilajelor care lucrează în flux; o
capacitate de lucru mai redusă a unor utilaje din din fluxul tehnologic se poate
compensa prin mărirea numărului de utilaje;
- corelarea dintre culturile agricole în funcţie de dispunerea în timp a
lucrărilor, pentru a fi posibilă eşalonarea în folosirea normală a utilajelor
agricole;
- corelarea între sursa energetică, utilajele agricole şi mijloacele de
transport, în vederea folosirii cât mai raţionale a puterii tractoarelor

Procesul de producţie în condiţii de mecanizare reprezintă

totalitatea operaţiunilor tehnice de lucru efectuate pentru obţinerea unui
produs finit (ex. arat, discuit, pregătire pat germinativ, semănat, erbicidat,
recoltat, depozitat).
Sistema de maşini reprezintă totalitatea tipurilor de maşini, agregate
şi instalaţii agricole folosite pentru mecanizarea tuturor lucrărilor din cadrul
unui proces de producţie.
Tehnologia de mecanizare reprezintă ansamblul de măsuri tehnice,
economice şi organizatorice pentru folosirea unei game de mașini precis
stabilite, în condiții optime de lucru, în scopul realizării producției agricole
maxime.
Tehnologie de mecanizare = totalitatea proceselor, lucrărilor şi
operațiilor executate cu mașini, instalații, unelte, în vederea obținerii
produselor agricole.
Obiective:
1. alegerea metodei optime pentru executarea fiecărei lucrări:
presupune analiza tipului de lucrare, condiții de desfășurare, alegerea
utilajelor, optimizarea regimurilor de funcționare
2. optimizarea tehnologiei în ansamblu: presupune determinarea
influentelor reciproce dintre doua sau mai multe lucrări din tehnologie şi
corelarea parametrilor funcționali şi de exploatare ai mașinilor utilizate în
tehnologie

Maşina agricolă este maşina de lucru folosită la efectuarea uneia sau

mai multor lucrări în cadrul proceselor de producție din agricultură, în condiţii
optime din punct de vedere agrotehnic. Maşinile agricole sunt prevăzute cu
diverse dispozitive, mecanisme, aparate şi sisteme pentru a putea efectua
anumite operaţii specifice tehnologiei aplicate.
Agregatul agricol reprezintă mijlocul de bază în mecanizarea
proceselor de producţie din agricultură, format din sursa de energie şi una sau
mai multe maşini agricole, utilizat pentru efectuarea mecanizată a uneia sau
mai multor operaţii din cadrul tehnologiei de mecanizare.

Particularităţile folosirii utilajelor agricole

Optimizarea tuturor parametrilor agregatelor agricole, în scopul
reducerii consumului de materiale şi energie în exploatare este o sarcină
importantă pentru
- producătorii(constructorii) de maşini şi agregate agricole noi
- cei care folosesc în exploatare aceste utilaje

- Procesele de producţie din agricultură implică, fie că vorbim de

agregate mobile fie că vorbim de agregate staţionare, în vederea acţionării
organelor active şi respectiv în vederea deplasării(valabil pentru agregatele
mobile) implică existenţa unei surse de energie
- Sunt situaţii in care randamentul de utilizare al sursei de energie este
mai mic decât cel maxim
- Factorii naturali şi proprietăţile fizico-mecanice ale solului produc
modificarea regimurilor de funcţionare ale maşinilor deci – se impune
modificarea permanentă a regimurilor de funcţionare şi elaborarea unei
planificări cu caracter elastic care să se poată adapta altor cerinţe
 - Caracterul sezonier al utilizării maşinilor şi utilajelor agricole impune
un grad ridicat de universalitate al acestora, pentru a fi utilizate la procese şi
culturi diferite şi posibilitatea adaptării mai multor tipuri de maşini pe acelaşi
tractor, pentru o folosire cât mai îndelungată pe parcursul anului

- Perioadele de executare ale lucrărilor fiind scurte – se impune

utilizarea unui număr mare de agregate (neeconomic) sau utilizarea unor
agregate complexe

- Gama foarte mare de culturi agricole, gama variată de lucrări corelate

cu varietatea culturilor şi fazele de dezvoltare biologică – impune o dotare
optimă cu maşini şi echipamente agricole

Agregatul agricol
 Clasificarea agregatelor agricole:

A. După modul cum execută lucrările, agregatele se clasifică în: agregate

mobile, agregate staţionare şi agregate semimobile Agregatele agricole mobile
execută lucrările în deplasare (agregate de arat, de grăpat, de semănat etc.).
Agregatele agricole staţionare execută lucrările fără a se deplasa (agregate de
mărunțit îngrășăminte, de condiționat semințe etc.).

1. mobile

2. staţionare (care utilizează, în principal, motorul electric pentru acționare)

 3. semimobile

B. În funcție de modul de cuplare la sursa de energie agregatele agricole

pot fi :
- cu maşini agricole purtate
- cu maşini agricole semipurtate
- cu mașini agricole tractate
- echipamente şi maşini autopropulsate
 C. După destinația maşinilor de lucru din componentă, respectiv după
numărul lucrărilor agricole executate concomitent, agregatele se clasifică în:
agregate simple şi agregate complexe. Agregatele simple au în componență sursa
de energie şi una sau mai multe maşini de lucru de același fel cu care se execută
aceeași lucrare (tractor cuplat cu o mașină de semănat, tractor cuplat cu două maşini
de semănat etc.). Agregatele complexe au în componență sursa de energie şi două
sau mai multe maşini de lucru care execută concomitent lucrări diferite (tractor cuplat
cu plug şi grapă, tractor cuplat cu cultivator şi grapă etc.).
Prin folosirea agregatelor complexe:
- se reduce numărul de treceri pe suprafața ce se lucrează concomitent cu
reducerea gradului de tasare a solului;
 - reducerea consumul de combustibil, respectiv a consumului de energie;
- se reduc intervalele de executare a lucrărilor, creându-se posibilitatea
încadrării lor în perioadele calendaristice optime.

Cerințe impuse agregatelor agricole

1. AGROTEHNICE: capacitatea mașinii de a executa lucrarea pentru care

este concepută, la indici calitativi superiori

Exemplu:
a. arat - adâncime constantă,
 - răsturnare brazdă,
- mărunțire sol
b. semănat - norma impusă,
- adâncime,
- distanta între plante pe rând,
- densitate,
- uniformitate

2. DE EXPLOATARE:
- utilizarea la capacitatea maximă de lucru
- reducerea forței de muncă
- stabilitatea în lucru pe terenuri orizontale şi în pantă
- manevrabilitate ușoară

3. CONSTRUCTIVE
- simplitate
- rezistență
- montare-demontare ușoare
- siguranță în exploatare(fiabilitate)

Fiabilitatea este probabilitatea funcționării fără căderi a unui sistem

tehnic(organ de mașină, ansamblu, mașină, instalație) într-un anumit interval de timp
şi în condiții de lucru bine stabilite. O mașină agricolă, nouă sau reparată, este fiabilă
dacă, pe o anumită perioadă exploatare prezintă siguranță tehnică, tehnologică şi
realizează indicii calitativi stabiliți, în concordanță cu condițiile de calitate prevăzute
de cerințele agrozootehnice pentru lucrările respective.
Fiabilitatea este condiționată de: durabilitate, timp mediu de bună funcționare,
reparabilitate, timp mediu de reparații, disponibilitate, probabilitate a bunei funcționări
etc.
Conformanţa – este identitatea dintre cerințele constructive şi
funcționale impuse unei maşini şi valorile reale, determinate în mod efectiv la
verificarea şi experimentarea unei maşini
Durabilitatea – este însușirea unui sistem tehnic de a-şi
menține capacitatea funcțională până la reformare, pe o perioadă cât mai
lungă, cu întreruperi pentru executarea diferitelor întrețineri tehnice, revizii,
reparații sau recondiționări

Ex. La piesele nerecondiţionabile(segmenți, garnituri, rulmenți)

durabilitatea este determinată de starea limită(uzura limită maximă) a piesei
respective. La piesele recondiţionabile(arbori, bloc motor, bielă) durabilitatea
corespunde duratei de funcționare până la reformare
 Starea limită – sau uzura limită este determinată de valoarea
maximă a uzurilor până la care piesele pot funcționa fără a influența calitatea
lucrului sau buna funcționare a sistemului tehnic respectiv.
Timpul mediu de bună funcționare – este o caracteristică
cantitativă a fiabilității şi reprezintă media timpilor de bună funcționare a unei
piese sau a unui sistem tehnic.
Repetabilitatea - este o caracteristică a construcție sistemelor
tehnice, de a fi uşor adaptabile lucrărilor de demontare, reparare şi montare
executate în vederea refacerii capacității lor funcționale.
Accesibilitatea – este caracteristica tehnică a unei maşini sau
instalații complexe de a permite constatarea, întreţinerea, reglarea,
demontarea şi montarea ușoară a oricărei piese. O bună accesibilitate duce
la creșterea operativității întreținerilor şi reparațiilor în procesul de exploatare.
Conservabilitatea – este caracteristică unei maşini de a-şi
menține neschimbați parametri constructivi şi funcționali în perioada de
stocare şi transport, în condiții dinainte stabilite.
Timpul mediu de reparații – este un indicator cantitativ al
reparabilității şi reprezintă media timpilor necesari pentru prevenirea,
constatarea şi eliminarea defecțiunilor la piese sau sisteme tehnice.
Mentenabilitatea - este caracteristica unei maşini de a permite
executarea într-o perioadă cât mai scurt timp şi în condiții cât mai comode, a
operațiilor tehnologice privind întreținerile, reviziile, verificările, reglajele şi
reparațiile accidentale la subansamblurile mașinii în concordanță cu condițiile
tehnice şi cerințele agrozootehnice impuse de condițiile de lucru.
Timpul mediu de întrețineri tehnice – este un indicator
cantitativ al mentenabilității şi reprezintă valoarea medie a timpului zilnic
necesar pentru executarea întreținerilor tehnice, verificărilor şi reglajelor
necesare impuse de procesul tehnologic de lucru.
Capacitatea funcțională – este o caracteristică a maşinilor şi
instalațiilor agricole de a se menține în stare normală de funcționare pe o
perioadă cât mai lungă de timp
Disponibilitatea – este un indicator cantitativ al capacității
funcționale şi reprezintă probabilitatea menținerii capacității funcționale(starea
de bună funcționare) a unui sistem tehnic(tractor, mașină, instalație)pe
perioada unei campanii agricole sau pe o perioadă de timp dinainte stabilită.
Disponibilitatea reprezintă procentul din perioada de timp stabilită cât o
mașină poate fi în starea bună de funcționare
Durata de serviciu(durata de viață) – reprezintă perioada
calendaristică de utilizare a unei maşini până la scoaterea din
folosință(casare), când repararea ei nu se mai justifică din punct de vedere
tehnico-economic sau al securității muncii.
Defectarea – reprezintă pierderea capacității funcționale a unei
piese sau a unui sistem tehnic.
4. ENERGETICE:
- utilizarea la maxim a sursei de energie
- pierderi minime prin transmisie şi prin priza de putere
- consumuri specifice reduse

5. ECONOMICE:
- costuri specifice mici
- productivitate mare

6. SECURITATE SI PROTECTIA MUNCII:

- exploatare în condiții comode
- să nu pericliteze sănătatea utilizatorului

Indici de exploatare ai agregatelor agricole

1. ENERGETICI
- viteza de lucru [km/h] / [m/s]
- puterea utilă pentru tracțiune şi acționare Pu [kW] / [CP]
- forța de tracțiune a sursei de energie Ft [daN]
- randamentul de utilizare al agregatului η

2. DE CONSUM
- consum orar Ch [kg/h] / [l/h]
- consum specific la tracțiune Ct [g/kWh} / [g/CPh]
- consum specific pe unitatea de produs Θ [kg/ha] / [kg/t] / [kg/m3]

3. TEHNICI
- număr de intervenții la 1000 h de funcționare
- periodicitatea intervențiilor tehnice efectuate
- ușurința executării intervențiilor tehnice

4. DE COMPORTARE IN EXPLOATARE
- calitatea lucrării executate
- gradul de tasare al solului
- coeficientul de utilizare al timpului de lucru
- siguranță tehnică şi tehnologică

5. SECURITATE IN LUCRU
- stabilitate
- manevrabilitate
- vizibilitate
- comportarea la frânare
 Regimul de lucru al agregatului este dat de
- regimul de funcționare(tractor) - turația motorului, viteza de
deplasare etc.
- regimul de utilizare( ține de mediul de lucru) – panta terenului,
cinematica lucrării etc.

Viteza de lucru este un parametru care influențează:

- capacitatea de lucru (suprafața lucrată) – cantitativ este recomandată
creșterea vitezei de lucru
- indicii calitativi ai lucrării efectuate – creșterea peste anumite limite a vitezei
scade valorile indicilor calitativi sub valorile admise de agrotehnică
- gradul de confort al operatorului agricol – creșterea vitezei de lucru
înrăutățește condițiile de lucru ale acestuia
Pentru o mașină agricolă dată cunoscându-se domeniul vitezelor
agrotehnice(Vmin ; Vmax), viteza de lucru se va alege în funcție de posibilitățile
tractorului şi de condițiile locale, concrete de lucru.

Odată cu schimbarea şi îmbunătățirea construcției tractoarelor şi maşinilor

agricole, precum şi de nivelul cerințelor agrotehnice, se recomandă următoarele
viteze (unele deja s-au atins):

• Arat ………………………………………… 4 - 15 km/h

• Grăpat …………………………………………..5 – 20 km/h
• Cultivație totală ……………………………… 5 – 20 km/h
• Tăvălugit ………………………………….. 7 – 25 km/h
• Semănat cereale păioase ……………… 7 – 20 km/h
• Semănat culturi prășitoare …………… 5 – 15 km/h
• Plantat răsaduri …………………………….0.5 – 2.5 km/h
• Plantat tuberculi cartof ……………………..2.5 – 12 km/h
• Prășit culturi …………………………………. 4 – 15 km/h
• Recoltat cereale …………………………… 3 – 20 km/h
• Recoltat furaje ……………………………… 3 – 25 km/h
• Recoltat sfeclă şi cartof …………………… 2.5 – 15 km/h
• Recoltat legume …………………………… 2.5 – 15 km/h

Limita superioară de viteze este dată de cerințe agrotehnice şi/sau de

vătămarea produselor.
Optimizare = determinarea variantei de exploatare a agregatului
agricol care, din punct de vedere tehnic şi din punct de vedere economic,
realizează, în condițiile date, cele mai bune rezultate (se mai numește şi varianta
optimă).
 Criterii de optimizare.

În general, criteriile de optimizare se referă la:

- executarea mecanizată a lucrării corespunzător cerințelor
agrotehnice impuse de cultură
- folosirea raţională a sursei de energie (tractorul) şi realizarea unei
capacităţi de lucru ridicate
- asigurarea unei siguranțe mari în exploatare şi a unei deserviri
tehnice şi tehnologice ușoare

Calitatea lucrului efectuat de un agregat se apreciază prin indicii calitativi de

lucru determinați pe baza unor măsurători în teren(indicii calitativi au fost
standardizați iar valorile optime ale acestora s-au determinat pe baza încercărilor
mai multor tipuri de maşini).

Calitatea lucrului efectuat de agregat este influențată de;

- parametrii constructivi ai organelor active de lucru
-condițiile de lucru (starea terenului, calitatea lucrărilor precedente,
starea tehnică a organelor active etc.)
- valorile regimului de funcționare al agregatului (viteza de deplasare,
turația prizei de putere etc.)
- alegerea celei mai bune cinematici

Principalele criterii de optimizare a parametrilor utilajelor

agricole sunt:
 capacitatea maximă lucru a agregatelor;
 consumul minim de energie pe unitatea de lucru efectuat;
 consum minim de combustibil pe unitatea de lucru efectuat;
 puterea minimă a sursei energetice a agregatelor;
 masa redusă şi necesarul redus de forță de muncă;
 consum minim de materiale pe unitatea de lucru efectuat;
 pierderi minime la recoltă;
 indicatori de calitate superiori;
 fiabilitatea maximă a agregatului;
 durata maximă de folosință a utilajelor;
 condiții maxime de confort;
 cheltuieli( bănești) minime pe unitatea de lucru efectuat.
 TRACTOARE
Tractoarele sunt autovehicule folosite pentru tracţiune, tracţiune şi
acţionare sau pentru acţionarea maşinilor la staţionar. Ele reprezintă sursa
energetică de bază pentru executarea mecanizată a lucrărilor în agricultură,
respectiv în horticultură.

CLASIFICAREA TRACTOARELOR
Tractoarele se clasifică după mai multe criterii: destinaţie, sistem de
rulare, tipul motorului, puterea motorului etc.
a. După destinaţie, tractoarele se clasifică în trei grupe: tractoare
agricole, tractoare industriale şi tractoare rutiere. Tractoarele agricole, la
rândul lor, se clasifică în patru subgrupe: tractoare agricole de uz general,
tractoare agricole universale, tractoare agricole specializate şi şasiuri
autopropulsate.
Tractoarele agricole de uz general sunt destinate pentru executarea
principalelor lucrări în agricultură: arat, grăpat, tăvălugit, lucrat cu
combinatorul, semănat, recoltat etc. Ele sunt tractoare pe roţi sau pe şenile,
au în general ecartament nereglabil şi lumină la sol de până la circa 350 mm
(ex.: U-445 DT, U-800 DT, S-651 etc.)
Tractoarele agricole universale sunt destinate atât pentru lucrările care
se execută folosind tractoarele agricole de uz general, cât şi pentru lucrări de
întreţinere a culturilor prăşitoare şi pentru transporturi. Ele sunt tractoare pe
roţi, cu lumină mărită la sol de până la circa 750 mm şi au în general o gamă
mai largă de viteze de deplasare faţă de tractoarele agricole de uz general
(ex.: U-445, U-650, U-800 etc.)
Tractoarele agricole specializate sunt destinate pentru executarea de
lucrări în anumite culturi sau pentru executarea de lucrări în anumite condiţii
speciale. Ele sunt tractoare pe roţi sau pe şenile. Tractoarele agricole
specializate după culturi sunt reprezentate prin: tractoare pentru viticultură,
tractoare pentru pomicultură, tractoare pentru legumicultură etc. Tractoarele
agricole specializate pentru executarea de lucrări în anumite condiţii speciale
sunt reprezentate prin: tractoare pentru pante, tractoare pentru terenuri
mlăştinoase etc.
Tractoarele pentru viticultură sunt construite avându-se în vedere ca
acestea să se deplaseze fie printre rândurile de viţă de vie, fie încălecând
rândurile de viţă de vie. Cele care se deplasează printre rândurile de viţă de
vie sunt tractoare pe roţi sau pe şenile, cu lăţime de gabarit redusă, cuprinsă
în general între 800-1100 mm, cu lumină la sol mică şi centru de greutate
coborât pentru a avea stabilitate bună şi atunci când lucrează pe terenuri
înclinate (ex.: U-445 V, U-445 SV). Cele care se deplasează încălecând
rândurile de viţă de vie sunt destinate, în general, pentru a lucra în viile cu
port jos, în şcolile de viţă de vie şi în pepiniere. Ele se caracteri-zează, în
principal, prin lumina mare la sol, cuprinsă, în general, între 1200-1800 mm
(ex. U-445 HC).
 Tractoarele pentru pomicultură sunt pe roţi sau pe şenile, au înălţime redusă
pentru a se putea deplasa pe sub coroanele pomilor şi centru de greutate coborât
pentru a avea stabilitate bună la executarea lucrărilor pe terenuri înclinate (ex.: U-
445 DT, U-445 SM).
Tractoarele pentru legumicultură sunt pe roţi şi se caracterizează prin lumină
mare la sol de până la circa 1200 mm, ecartament reglabil, lăţime redusă a
balonajului la pneuri şi gamă largă de viteze, începând cu viteze de sub 1 km/h (ex.
U-445 L) pentru a putea lucra în agregat cu unele maşini cu alimentare manuală (ex.:
maşini de plantat răsaduri, maşini de plantat cartofi preîncolţiţi) sau care nu pot
executa lucrări corespunzătoare decât la viteze mici de deplasare (ex. maşini de
săpat solul).
Tractoarele pentru pante sunt în principal pe şenile, au ecartament mare şi
centru de greutate coborât pentru a avea stabilitate bună la deplasarea pe terenuri
înclinate (ex.: U-445 SM, U-850 SM).
Tractoarele pentru terenuri mlăştinoase sunt pe şenile sau pe roţi cu pneuri
cu suprafaţă mare de contact cu solul pentru a exercita presiune mică asupra lui
(0,08-0,1 daN/cm2). Unele tractoare pentru terenuri mlăştinoase, numite tractoare
amfibii, au carcasă etanşă şi mijloace de propulsie pe apă.
 b. După tipul sistemului de rulare, tractoarele se clasifică în trei grupe:
tractoare pe roţi, tractoare pe şenile şi tractoare cu semişenile.
Tractoarele pe roţi, după numărul şi felul punţilor, se grupează în: tractoare
pe roţi cu o singură punte, reprezentate prin motocultoare şi tractoare pe roţi cu două
punţi, care la rândul lor pot avea o singură punte motoare (două roţi motoare) sau
ambele punţi motoare (patru roţi motoare).
Tractoarele pe şenile au sistemul de rulare reprezentat prin două şenile.
Tractoarele cu semişenile au sistemul de rulare reprezentat prin roţi în partea
din faţă şi prin şenile în partea din spate.

c. După tipul motorului, tractoarele se clasifică în două grupe: tractoare cu

motoare termice şi tractoare cu motoare electrice.
 Tractoarele cu motoare termice au cea mai largă utilizare. Ele sunt echipate,
în general, cu motoare termice cu ardere internă, cu aprindere prin comprimare.
Tractoarele cu motoare electrice au o utilizare mai redusă. Motoarele
electrice cu care sunt echipate sunt alimentate cu energie electrică fie de la baterii de
acumulatoare, fie de la reţeaua electrică prin cablu.
d. După puterea motorului cu care sunt echipate, tractoarele se clasifică în:
tractoare de foarte mică putere, cu puterea motorului de până la 10 CP; tractoare de
mică putere, cu puterea motorului de 10-30 CP; tractoare de putere mijlocie, cu
puterea motorului de 30-60 CP; tractoare de mare putere, cu puterea motorului de
60-120 CP; tractoare de foarte mare putere, cu puterea motorului mai mare de 120
CP.
d. După puterea motorului cu care sunt echipate, tractoarele se clasifică în:
tractoare de foarte mică putere, cu puterea motorului de până la 10 CP; tractoare de
mică putere, cu puterea motorului de 10-30 CP; tractoare de putere mijlocie, cu
puterea motorului de 30-60 CP; tractoare de mare putere, cu puterea motorului de
60-120 CP; tractoare de foarte mare putere, cu puterea motorului mai mare de 120
CP.

CORELAREA PUTERII MAȘINII CU SUPRAFAȚA FERMEI

în vederea achiziționării de mașini agricole prin fonduri FEADR

Conform site-ului FAO, numărul tractoarelor agricole din România, la nivelul

anului 2009 era de 176,841 buc (adică 49,70 hectare lucrate de 1 tractor), în timp ce
în Polonia numărul acestora era de 1,577,290 (ceea ce reprezintă 7,95 hectare de
teren lucrate de 1 tractor).
Din datele centralizate la nivelul MADR, la sfârşitul anului 2013 în parcul de
tehnică agricolă din România se înregistrau 191.301 tractoare (adică 45,99 hectare
lucrate de 1 tractor) și 24.622 combine de recoltat cereale păioase. Trebuie reținut
însă faptul că aproximativ 71,3% din numărul total al tractoarelor înregistrate și
65,8% din numărul total de combine de recoltat cereale păioase au durata normală
de funcţionare depăşită1.
Premize:
- la stabilirea parametrilor s-a considerat operația de arat în sol mediu cu
panta sub 6%;
- pentru suprafețele mici, la stabilirea puterii maxime a tractorului acceptată la
achiziție (CP), s-a luat în considerare operația de scarificare;
- s-a avut în vedere media la nivelul Uniunii Europene care este de 3,26 CP/ha 2.
- la stabilirea puterii maxime a tractoarelor din fermă s-a avut în vedere faptul
că perioada optimă de efectuare a lucrărilor s-a micșorat datorită
schimbărilor climatice, precum și faptul că solurile grele se întind pe o
suprafață mare a țării noastre.
Exemple de calcul:

1
Situatia parcului de tractoare si masini agricole - http://www.madr.ro/culturi-de-camp/situatia-
parcului-de-tractoare-si-masini-agricole.html
2
2015 Country Commercial Guide for U.S. Companies
-http://photos.state.gov/libraries/bulgaria/231771/ PDFs/2015_06_16%20CCG%202015%20FV-1.pdf
 Un beneficiar care are în administrare o suprafață de 15 ha va putea
achiziționa prin fonduri FEADR cel mult un tractor de 60 CP (Coeficient 4 X 15 ha), cu
condiția să nu mai aibă în dotare niciun tractor.
Un beneficiar care are în administrare o suprafață de 20 ha va putea
achiziționa prin fonduri FEADR cel mult un tractor de 80 CP (coeficient 4 X 20 ha) cu
condiția să nu mai aibă în dotare niciun tractor.
Un beneficiar care are în administrare o suprafață de 50 ha va putea
achiziționa prin fonduri FEADR un tractor de maxim 125 CP, sau două tractoare de
puteri mai mici, dar a căror putere însumată nu depășește 175 CP (se ia în calcul
inclusiv puterea celor pe care le deține deja).
La o suprafață de 150 ha se va putea achiziționa unul sau mai multe tractoare
de cel mult 280 CP fiecare, fără ca puterea însumată a tractoarelor achiziționate (se
ia în calcul inclusiv puterea celor pe care le deține) să depășească 450 CP (coeficient
3X150 ha).
ATENȚIE! Achiziționarea mai multor tractoare trebuie justificată în Memoriul
justificativ/Studiul de fezabilitate.

TABELUL nr. 1
privind corelarea puterii tractorului cu suprafața fermei pentru cultura mare

Nr. Suprafața ferma Putere maximă Coeficient pentru Putere maximă

crt. (ha) a tractorului determinarea cumulată a tuturor
acceptată la puterii maxime pe tractoarelor din
achiziție (CP) fermă (CPXha) fermă (CP)
1. 10-50 125 4 175
2. 51-100 200 3,5 300
3. 101-200 280 3 500
4. 201-500 360 2,5 1000
5. 501-800 450 2 1200
6. >801 650 1,5 -
Excepție! Pentru suprafețe de 10-11 ha se acceptă un tractor de 45 CP.

TABELUL nr. 2
privind corelarea puterii combinei cu suprafața fermei pentru cultura mare

Nr. Suprafața ferma Putere maximă Coeficient pentru Putere maximă

crt (ha) a combinei determinarea puterii cumulată a tuturor
. acceptată la maxime pe fermă combinelor din
achiziție (CP) (CPXha) fermă (CP)
1. 100-200 300 2 300
2. 201-400 400 1,5 520
3. 401-600 500 1,3 720
4. 601-900 550 1,2 900
5. > 901 650 1 -
 TABELUL nr. 3
privind corelarea puterii tractorului cu suprafața fermei pentru pomicultură și
viticultură

Nr. Suprafața ferma Putere maximă Coeficient pentru Putere maximă

crt. (ha) a tractorului determinarea puterii cumulată a tuturor
acceptată la maxime pe fermă tractoarelor din
achiziție (CP) (CPXha) fermă (CP)
1. 2-5 70 - 70
2. 5,1-10 100 - 100
3. 10,1-20 120 - 160
4. 20,1-50 120 8 300
5. 51-100 120 6 500
6. 101-200 120 5 800
7. 201-300 120 4 900
8. >301 120 3 -

TABELUL nr. 4
privind corelarea puterii tractorului cu suprafața fermei pentru legumicultură

Nr. Suprafața ferma Putere maximă Coeficient pentru Putere maximă

crt (ha) a tractorului determinarea cumulată a tuturor
. acceptată la puterii maxime pe tractoarelor din
achiziție (CP) fermă (CPXha) fermă (CP)
1. 2-5 70 - 70
2. 5,1-10 100 - 100
3. 10,1-20 125 - 160
4. 20,1-50 200 8 300
5. 51-100 200 6 500
6. 101-200 220 5 800
7. 201-300 250 4 900
8. >301 280 3 -
 PĂRŢILE COMPONENTE ALE TRACTORULUI
Tractorul este format din următoarele părţi principale: motorul; transmisia;
sistemul de rulare; mecanismul de direcţie; sistemul de frânare; dispozitivele de
tracţiune, remorcare şi acţionare; instalaţia electrică; corpul, suspensia şi
echipamentul auxiliar.
Motorul - reprezintă sursa de energie a tractorului. El transformă energia
termică rezultată prin arderea combustibilului (dacă este motor termic), respectiv
energia electrică (dacă este motor electric), în energie mecanică.
Transmisia - are rolul de a transmite mişcarea de la motor la organele de
deplasare, reprezentate prin roţi sau şenile, cu posibilitatea de a se realiza cuplarea
şi decuplarea motorului la transmisie, schimbarea sensului şi vitezei de deplasare,
luarea virajelor şi oprirea tractorului fără oprirea motorului.
Clasificare. După modul de transmitere a mişcării de la motor la roţile
motoare, transmisiile tractoarelor se grupează în: transmisii mecanice, transmisii
hidraulice şi transmisii electrice. După modul de variaţie a vitezei de deplasare,
respectiv după modul de variaţie a raportului de transmitere a mişcării de la motor la
roţile motoare, transmisiile se grupează în: transmisii în trepte şi transmisii fără
trepte. Transmisiile în trepte sunt transmisii mecanice prin care se realizează un
anumit număr de rapoarte de transmitere a mişcării, cărora le corespund viteze
diferite de deplasare. Transmisiile fără trepte pot fi mecanice, hidraulice sau
electrice, cu ele putându-se realiza orice viteză de deplasare cuprinsă între viteza
minimă şi viteza maximă.
1. Transmisiile mecanice fără trepte au în componenţă variatoare mecanice
de viteze, montate în general în locul cutiei de viteze în trepte, prin acţionarea cărora
se realizează modificarea continuă a rapoartelor de transmitere a mişcării, respectiv
a vitezei de deplasare a tractorului.
2. Transmisiile hidraulice sunt transmisii fără trepte, care asigură transmiterea
mişcării de la motor spre organele de deplasare printr-un fluid de lucru reprezentat
prin uleiul hidraulic.
O transmisie hidraulică are ca părţi principale pompa hidraulică şi motorul
hidraulic. Motorul termic cu ardere internă al tractorului acţionează pompa hidraulică
şi aceasta trimite uleiul sub presiune la motorul hidraulic (sau la motoarele hidraulice)
prin care trece punând în mişcare rotorul şi respectiv arborele acestuia, de unde
uleiul se întoarce la pompă, care îl retrimite în circuit către motorul hidraulic (sau
motoarele hidraulice). Modificarea vitezei de deplasare a tractorului se realizează în
general prin modificarea volumului de lucru al pompei hidraulice, respectiv prin
modificarea debitului acesteia.

Schema de principiu a unei transmisii hidraulice

1 - pompă; 2 - distribuitor; 3 - motor hidraulic; 4 - filtru; 5 - regulator (limitator)
de presiune
 Schema unei transmisii hidraulice la un tractor pe roţi, cu două roţi motoare
P - pompă hidraulică; M - motoare hidraulice; D - distribuitor; B - dispozitiv
pentru blocarea hidraulică a roţilor motoare; A - ambreiajul transmisiei mecanice spre
priza de putere; APP - arbo-rele prizei de putere independente

3. Transmisiile electrice sunt transmisii fără trepte care au în componenţă, ca

părţi principale: generatorul sau generatoarele de curent electric şi motorul sau
motoarele electrice. În acest caz, motorul termic al tractorului pune în funcţiune
generatorul sau generatoarele de curent electric care alimentează motoarele
electrice, care transformă energia electrică în energie mecanică, pe care o transmit
roţilor motoare ale tractorului. Sunt realizate atât transmisii total electrice, cu motoare
electrice amplasate la fiecare din roţile motoare, cât şi transmisii combinate,
electromecanice, cu un singur motor electric, care înlocuieşte ambreiajul şi cutia de
viteze în trepte, în rest transmisia fiind mecanică.
Dintre tipurile de transmisii existente, cele mai utilizate sunt transmisiile
mecanice în trepte, cu astfel de transmisii fiind echipate şi tractoarele care se
construiesc în ţara noastră.
4. Transmisiile mecanice în trepte asigură transmiterea mişcării prin elemente
mecanice reprezentate prin arbori, axe, cuplaje, roţi dinţate etc.
În figura se prezintă două scheme generale ale transmisiilor mecanice în
trepte, pentru tractoarele pe roţi, cu două şi patru roţi motoare.

Sistemul de rulare asigură susţinerea şi deplasarea tractorului pe teren.

Principalele tipuri de sisteme de rulare utilizate în construcţia tractoarelor sunt
următoarele:
sistem de rulare pe roţi;
sistem de rulare pe şenile;
sistem de rulare cu semişenile.

Sistemul de frânare asigură reducerea vitezei de deplasare, oprirea şi

imobilizarea tractorului. Sistemul de frânare trebuie să îndeplinească următoarele
cerinţe:
- cuplu de frânare trebuie să fie mai mic decât cuplul de aderenţă, astfel încât
în timpul frânării roata să ruleze pe sol şi nu să alunece, pentru a evita fenomenul de
derapaj şi uzura anvelopelor;
- frânarea să se facă progresiv şi fără şocuri;
- frânarea să fie uniformă pe toate roţile tractorului;
- să excludă total apariţia fenomenului de autofrânare.
După forma suprafeţelor de frecare, frânele se clasifică în:
- frâne cu bandă;
 - frâne cu saboţi;
- frâne cu discuri.
După modul de acţionare sistemele de frânare pot fi:
- cu acţionare mecanică;
- cu acţionare hidraulică;
- cu acţionare pneumatică.

Mecanismul de direcţie asigură modificarea direcţiei de mers a tractorului în

funcţie de necesităţi.

Mecanismul de direcţie trebuie să asigure îndeplinirea următoarelor

cerinţe:
- forţele de acţionare ale volanului să fie cât mai mici posibile pentru a nu
obosi conducătorul, astfel, în mişcare, forţa de acţionare a volanului să fie de maxim
6 daN, iar la staţionar de maxim 12 daN;
- să împiedice transmiterea şocurilor de la roţile de direcţie la volan;
- să asigure stabilitatea tractorului la deplasarea în linie dreaptă, ceea ce
implică o cursă liberă a volanului între 10-15 0;
- să asigure redresarea direcţiei tractorului, adică să existe tendinţa ca la
deplasarea în viraj roţile de direcţie să revină în poziţia corespunzătoare mersului în
linie dreaptă.

După modul de acţionare a roţilor de viraj, mecanismele de direcţie se

clasifică în:
- mecanisme de direcţie cu acţiune directă (mecanică), la care conducătorul
intervine direct asupra roţilor de direcţie, forţa de acţionare a volanului fiind
amplificată de caseta de direcţie;
- mecanisme de direcţie cu servoacţiune, la care rotirea roţilor de direcţie se
face de un servomotor hidraulic iar conducătorul doar comandă execuţia virajului.

Instalaţia electrică a tractoarelor cuprinde următoarele echipamente şi grupe

de consumatori:
- echipamentul de producere, stocare şi reglare a curentului electric
(generatorul de curent, bateria de acumulatori, releul regulator de tensiune şi releul
de semnalizare a încărcării bateriei);

- echipamentul de pornire a motorului termic (electromotorul de

pornire, contactul electromagnetic şi contactul cu cheie);

- grupa consumatorilor pentru iluminat (faruri, proiectoare);

- grupa consumatorilor pentru semnalizare (lămpi de semnalizare

poziţie, schimbare direcţie de mers, frânare, dispozitiv de semnalizare acustică);

- aparate şi dispozitive de comandă şi protecţie, accesorii (cheie de

contact, buton pornire, întrerupător frână, întrerupător semnalizare schimbare direcţie
de mers, butonul claxonului, întrerupătoarele farurilor şi proiectoarelor, prize
electrice, siguranţe fuzibile, electromotorul ştergătorului de parbriz, ventilator de
încălzire).

Dispozitivele de tracțiune, remorcare și acționare formează echipamentul

de lucru al tractorului şi permit acestuia să efectueze mecanizarea unui proces de
lucru, prin cuplarea, tractarea şi acţionarea maşinilor agricole.
 Dispozitivele de tracţiune sunt montate în partea din spate a
tractorului. Ele sunt reprezentate prin bare de tracţiune şi cuple de remorcare.
Barele de tracţiune sunt utilizate pentru cuplarea maşinilor tractate
(care se prind la tractor într-un singur punct) fiind realizate sub două forme:
bară transversală montată în articulaţiile sferice ale tiranţilor longitudinali. Ea
este prevăzută cu orificii şi furcă de cuplare;
bară longitudinală (pendulară) care se prinde cu un capăt sub şasiu iar cu
celălalt pe un suport propriu cu orificii. Pe capătul posterior este montată furca de
cuplare.
Cuplele de tracţiune (remorcare) sunt utilizate pentru cuplarea şi
tractarea remorcilor. Ele se montează la partea din spate a tractorului prin
intermediul unor elemente elastice (de amortizare a şocurilor) sau rigide.
După modul de cuplare, acestea se clasifică în:
cuple manuale;
cuple semiautomate (cuplare automată şi decuplare manuală);
cuple automate.

După tipul remorcii, se împart în:

cuple pentru remorci biaxe;
cuple pentru remorci monoax.

Dispozitivele de acţionare sunt folosite pentru trecerea maşinilor agricole

din poziţia de transport în poziţia de lucru şi invers, precum şi pentru acţionare în
deplasare, în timpul efectuării lucrării agricole. Aceste dispozitive sunt reprezentate
prin instalaţia hidraulică şi transmisia prin priza de putere.
Instalaţia hidraulică are rolul de a acţiona prin intermediul energiei
hidraulice, diversele motoare hidraulice montate pe tractor, maşină agricolă sau
remorcă. Prin intermediul acestor motoare, energia hidraulică este transformată în
energie mecanică.
Din punct de vedere constructiv, instalaţiile hidraulice se împart în:
instalaţie hidraulică cu elemente separate;
instalaţie hidraulică de tip semibloc;
instalaţie hidraulică de tip monobloc.
După modul de funcţionare, se împart în:
instalaţii hidraulice fără reglaje automate;
instalaţii hidraulice cu reglaje automate.

Priza de putere a tractorului este utilizată pentru acţionarea în deplasare sau

la stationar, a organelor de lucru ale maşinilor agricole cuplate la tractor. Pentru a
asigura o funcţionare normală a maşinilor acţionate, este necesar ca arborele final al
prizei de putere să se rotească cu o anumită turaţie şi într-un anumit sens, stabilite
prin norme şi standarde.

Din acest punct de vedere, prizele de putere se clasifică în:

- prize de putere, cu turaţie constantă (prize asincrone), indiferent de viteza

de deplasare a tractorului (turaţia acestor prize este standardizată şi poate fi de 540,
750 sau 1000 rot / min);
- prize de putere cu turaţie variabilă (prize sincrone), la care turaţia arborelui
final este sincronizată cu viteza de deplasare a tractorului;
- prize de putere mixte, care pot funcţiona atât la turaţii constante cât şi
variabile.
 FORȚA DE REZISTENȚĂ LA TRACȚIUNE A MAŞINILOR
AGRICOLE DIN AGREGAT

La formarea agregatelor agricole trebuie să se țină cont de utilizarea

rațională a forței de tracțiune a tractorului, respectiv de încărcarea normală a
acestuia. Forța de tracțiune a tractorului trebuie să asigure învingerea forței de
rezistență la tracțiune a maşinilor de lucru din agregat. Pentru formarea corectă a
unui agregat trebuie să se cunoască sau să se determine forța de rezistență la
tracțiune a maşinilor de lucru din componența lui.
Rezistența la înaintare este influențată de anumiți factori, respectiv :

a. condițiile naturale în care lucrează agregatul

- proprietățile fizico-mecanice ale solului şi plantelor
- caracteristicile microreliefului terenului
- umiditatea solului şi a plantelor
- panta terenului
- calitatea lucrărilor anterioare
b. caracteristicile constructive ale mașinii agricole
- tipul şi numărul organelor active (care lucrează simultan)
- greutatea de exploatare a mașinii
- tipul sistemului de rulare (în principal roți)
- sistemul de cuplare la tractor
- tipul de transmisie de la roțile mașinii la organele mașinii de
lucru acționate de la roți
c. caracteristicile procesului executat de mașina agricolă
- afânare, mobilizare sol, nivelare, dislocare, răsturnare, tăiere
plante
d. condițiile de exploatare ale mașinii agricole
- starea tehnică a organelor de lucru
- adâncimea de lucru
- dispunerea mașinii față de tractor (axată, dezaxată, în lateral)
- viteza de lucru

Forța de rezistență la înaintare a mașinii agricole – componenta orizontală

a reacțiunii maşinilor agricole din agregat, care se opune forței de tracțiune
dezvoltată de tractor.

RM= Rr+ Rf+ Rd+ RT ± Rp+ Ri+ Ra + Rec+ RΔ

în care:
 Rr – forța de rezistență la rulare a mașinii care rezultă din frecarea axelor în
bucșele roților, frecarea obezilor roților pe suprafața solului şi din deformarea solului
de către roțile maşinilor;
Rf – forța de rezistență datorită frecării cu alunecare a mediului de
prelucrat(sol, tulpini, semințe, rădăcini de buruieni, îngrășăminte etc.) pe suprafața
organelor active ale mașinii (brăzdare, cormane, aparate de tăiere, aparate de
distribuție etc.) şi a frecărilor interioare în mediul de prelucrat, ca urmare a acțiunii
organelor active asupra acestuia;
Rd – forța de rezistență la deformare a materialului prelucrat datorită acțiunii
organelor active(deformarea brazdei la arat, afânarea solului la grăpat şi lucrat cu
cultivatorul, deformarea solului de brăzdarele maşinilor de semănat, tăierea
buruienilor în timpul prășitului şi a tulpinilor în timpul recoltatului etc.);
RT – forța de rezistență rezultată din frecările în mecanismele de transmisie;
Rp - forța de rezistență suplimentară la deplasarea pe terenuri în pantă;
Ri - forța de rezistență care apare în timpul mișcării neuniforme a maşinilor,
datorită forțelor de inerţie;
Ra - forța de rezistență a aerului la deplasarea maşinilor;
Rec - forța de rezistență datorită transmiterii energiei cinetice particulelor de
sol în timpul lucrărilor de arat şi de pregătire a terenului în vederea însămânțării ;
RΔ - forța de rezistență rezultată la acționarea a diverse organe active ale
maşinilor agricole de la roți care rulează pe sol(roțile motoare ale maşinilor de
semănat, de plantat etc.)

Forța de rezistență la tracțiune a maşinilor agricole

tractate

Forța de rezistență la tracțiune în gol a maşinilor tractate la

deplasarea pe terenuri orizontale, care este egală cu forța de rezistență la rulare Rr a
roților maşinilor tractate, se determină cu relația:
Rr = fm· Gm, [daN]
în care:
fm este coeficientul de rezistență la rulare a roților mașinii;
Gm - greutatea mașinii repartizată pe roți, în N sau kgf.

Forța de rezistență la tracțiune în lucru a maşinilor tractate la

executarea lucrărilor pe terenuri orizontale Rm, se determină cu relația:
Rm = K· B, [daN]
în care:
K este rezistența la tracțiune a mașinii pe metru lățime de lucru, în
N/m sau kgf/m;
B - lățimea de lucru a mașinii, în m.
Valorile rezistenței la tracțiune a maşinilor pe metru lățime de lucru K,
determinate pe cale experimentală, diferă în funcție de lucrările ce se execută şi de
mașinile folosite, astfel: la grăpat cu grapa cu colți, K = 600 - 1200 N/m; la grăpat cu
grapa cu discuri, K = 2000 - 3250 N/m etc.
Forța de rezistență la tracțiune în lucru a maşinilor tractate la
executarea lucrărilor pe terenuri înclinate R mî, cu deplasarea agregatelor pe linia
de cea mai mare pantă, se determină cu relația:
Rmî = K·B + Gm·sin  = K· B + Gm· i, [daN]
în care:
 este unghiul de înclinare a terenului;
i – panta

În cazul remorcilor

Rr = fr· Gr, [daN] respectiv Gr= G1 + G2

în care:
fr este coeficientul de rezistență la rulare a roților remorcii;
Gr - greutatea mașinii repartizată pe roți, în N sau kgf.
G1 – greutatea remorcii, în N sau kgf.
G2 – greutatea încărcăturii, în N sau kgf.
Pentru deplasarea pe terenuri în pantă
Rrp = fr· Gr + Gm·sin 
La pornirea de pe loc fr este de 1,5…1,8 ori mai mare datorită forței de inerție.

Forța de rezistență la tracțiune în lucru a maşinilor

agricole purtate

Forța de rezistență la tracțiune în lucru a maşinilor purtate la

executarea lucrărilor pe terenuri orizontale Rmp, se determină cu relația:
Rmp = Kp · B + Gm·  p · f, [daN]
în care:
Kp este rezistența pe metru lățime de lucru opusă de mașinile purtate,
în N/m sau kgf/m; Kp  (0,80 - 0,85) K;
Gm - greutatea mașinii purtate, în daN;
p - raportul dintre partea din greutatea mașinii purtate preluată de tractor în
timpul lucrului Gmt şi greutatea totală a acestei maşini Gm
f - coeficientul de rezistență la rulare pe sol a roților tractorului.
Forța de rezistență la tracțiune în lucru a maşinilor purtate la
executarea lucrărilor pe terenuri înclinate R mpî, cu deplasarea agregatelor pe linia
de cea mai mare pantă, se determină cu relația:
Rmpî = Kp · B + Gm· p · f + Gm· i =
= Kp · B + Gm (p · f + i), [daN]
 Forța de rezistență la tracțiune a plugului

Forța de rezistență la tracțiune a plugului, în aceleași condiții de teren,

se schimbă prin modificarea dimensiunilor secțiunilor transversale ale brazdelor şi a
vitezei de deplasare a agregatului de arat. Această forță de rezistență Rp, în principal
în scop de cercetare, se determină cu relația:
Rp = R1+ R2+ R3, [daN]
în care:
R1 = fp·Gp este rezistența opusă de plug datorită forțelor de frecare ce
apar în punctele lui de sprijin (frecarea trupițelor pe fundul şi peretele brazdei,
frecarea axelor în bucșele roților, rezistența la rulare a roților plugului etc.);

R2 = Kd·a·b·nt - rezistența opusă de plug datorită tăierii şi deformării

brazdelor în timpul procesului de arat; ea se consideră independentă de viteză;

R3 = ·a·b·nt·v2 - rezistența opusă de plug datorită energiei cinetice

imprimate particulelor de sol în procesul de răsturnare a brazdei;
fp - coeficientul global de frecare al plugului în brazdă;
Gp - greutatea plugului, în daN;
Kd - rezistența la deformare a solului, în N/m2 sau kgf/m2;
a - adâncimea de lucru a plugului (adâncimea brazdei), în m;
b - lățimea brazdei (lățimea de lucru a unei trupițe), în m;
nt - numărul de trupițe cu care este echipat plugul;
 - coeficient care depinde de forma cormanei şi de proprietățile fizico-
mecanice ale solului, în N·s2/m4 sau kgf·s2/m4;
v - viteza de deplasare a plugului, în m/s.

În calculele curente de exploatare, forța de rezistență la tracțiune a

plugului se determină cu relația:
Rp= Ko·a·b·nt, [daN]
în care:
Ko este rezistența solului la arat, în N/m2 sau kgf/m2.

Forța de rezistență la tracțiune pentru maşini care

pregătesc terenul pentru semănat

R= k• Bl ± Gm• sinα, [daN]

în care k = coeficient de rezistență pe unitatea de lățime de lucru

 Forța de rezistență la tracțiune pentru maşini prevăzute
cu secții de lucru

R = ks• ns ± Gm• sinα, [daN]

în care : ks = rezistența la înaintare a unei secții ,[daN]

ns = numărul de secții

Forța de rezistență la tracțiune pentru maşini de semănat

Rs = Rg + Rb + Rd + Rf
în care :

Rg – este rezistența la deplasare în gol a semănătorii

Rb – rezistența opusă de brăzdare
Rd – rezistența opusă la acționarea aparatelor de distribuție
Rf - rezistența datorată forțelor de frecare ce apar în organele transmisiei şi la
deplasare

Ultimii doi termini din relație , respectiv Rd şi Rf au valori mici, reprezentând

aproximativ numai 2....2,5% din rezistența medie opusă de mașină, deci

Rs = (1,02...1,025)( Rg + Rb)

Rezistența la deplasare în gol a semănătorii este dată de relația:

Rg = f•Gs
în care :
Gs – este greutatea de exploatare
F – coeficientul rezistenței la rulare (f = 0,2…0,25)

Rezistența opusă de brăzdare depinde de tipul brăzdarelor, numărul

acestora, adâncimea de lucru şi proprietățile fizico-mecanica ale solului

Rb = nb• rb
în care:
 nb – este numărul de brăzdare
rb – rezistența la tracțiune opusă de un brăzdar

Valorile medii ale rezistenței la tracțiune opusă de un brăzdar sunt:

- 30...60 N pentru brăzdar de tip ancoră(brăzdar cu unghi ascuțit de
pătrundere în sol) la adâncimea medie a = 3...6 cm;
- 20...30 N pentru brăzdar de tip cultural(brăzdar cu unghi obtuz de
pătrundere în sol) la adâncimea medie a = 2...4 cm;
- 60...150 N pentru brăzdar cu discuri la adâncimea medie a = 4...8 cm;
- 300...450 N pentru brăzdar de tip patină la adâncimea medie a = 6...10 cm.

O relație mai simplificată de calcul:

Rs = ks• B
în care:
ks – este rezistența specifică la semănat, în N/m , ks având valori de
1000....1800 N/m în funcție de tipul mașinii de semănat
B – lățimea de lucru a semănătorii

CAPACITATEA DE LUCRU (DE PRODUCŢIE) A AGREGATELOR

AGRICOLE

Capacitatea de lucru sau de producţie a unui agregat reprezintă cantitatea de

lucru ce se poate executa cu agregatul respectiv în unitatea de timp, în condiții de
utilizare rațională. Ea se măsoară în general în unităţi de suprafaţă (m 2, ha) în cazul
agregatelor mobile sau în unități de masă (kg, t) în cazul agregatelor staţionare.
Unitățile de timp la care se raportează capacitatea de lucru sunt: ora, schimbul şi
campania (intervalul de timp în zile în care trebuie să se execute o anumită lucrare
horticolă). Capacitatea de lucru poate fi: teoretică; tehnică sau reală; efectivă.
Capacitatea teoretică de lucru se calculează luând în considerație
parametrii constructivi şi funcționali ai maşinilor din agregat şi timpul total al perioadei
luată în considerație.
Capacitatea tehnică sau reală se calculează luând în considerație şi
coeficienții de utilizare ai parametrilor constructivi şi funcționali ai maşinilor din
agregat şi ai timpului total al perioadei luată în considerație sau se calculează luând
în considerație parametrii menționați ca valori medii stabilite experimental.
Capacitatea efectivă de lucru se determină prin măsurarea directă a cantității
de lucru efectuată în unitatea de timp.
Cunoscând capacitatea de lucru ce se poate realiza cu un agregat, se poate
determina numărul necesar de agregate cu care fiecare lucrare horticolă poate fi
executată în perioada optimă.
 Capacitatea de lucru a agregatelor staţionare

Capacitatea teoretică de lucru pe schimb W a unui agregat staționar, se

determină cu relația:
W = 3,6 q·T, [t/sch]
în care:
q este capacitatea specifică teoretică de prelucrare a mașinii de lucru din
agregat, în kg/s;
T - timpul total al schimbului, în h.
Capacitatea teoretică de lucru reprezintă un maximum către care se tinde,
dar care nu se poate realiza deoarece capacitatea specifică de prelucrare are valori
diferite în funcție de caracteristicile materialului de prelucrat (umiditate, puritate etc.),
iar timpul total al schimbului nu corespunde, în general, cu timpul efectiv de lucru.
Capacitatea tehnică sau reală de lucru pe schimb W s a unui agregat
staționar se determină cu relația:
Ws = 3,6 qe·Te, [t/sch]
în care:
qe este capacitatea specifică tehnică sau reală de prelucrare a maşinii de
lucru din agregat, în kg/s;
Te - timpul efectiv de lucru dintr-un schimb, în h.
Pentru compararea capacităților teoretică şi tehnică sau reală de lucru se
folosesc coeficienții  şi :

- coeficientul de folosire a capacității specifice de prelucrare a

mașinii de lucru din agregat;

- coeficientul de folosire a timpului total al schimbului

Înlocuind în relația capacității tehnice sau reale de lucru pe q e cu q şi pe Te

cu T şi notând produsul  cu zs, această relație are forma:
Ws = 3,6 qTzs, [t/sch]
în care:
zs este coeficientul general al capacității de lucru pentru agregatele
staţionare.

Bilanțul timpului schimbului de lucru

Pentru mărirea capacității tehnice sau reale de lucru pe schimb trebuie luate toate
măsurile care să ducă la creșterea timpului efectiv de lucru, respectiv la creșterea
coeficientului  pentru a se apropia de valoarea unu. Pentru a scoate în evidență
măsurile ce trebuie luate pentru creșterea timpului efectiv de lucru se face bilanțul
timpului schimbului, care în formă simplificată este dat de relația:
T = Te + t1 + t2 + t3
în care:
t1 este timpul consumat pentru executarea întreținerilor tehnice, în h;
t2 - timpul consumat pentru remedierea defecțiunilor tehnice, în h;
t3 - timpul pierdut din cauza deficiențelor organizatorice (lipsă de material de
prelucrat, lipsă de substanțe toxice pentru tratat semințe, întreruperea lucrului pentru
servirea mesei etc.), în h.
Din relația anterioară rezultă:
Te = T - (t1 + t2 + t3)
Dacă cei doi termeni ai acestei relații se împart cu T, rezultă:

Din această relaţie rezultă că valoarea coeficientului  va fi cu atât mai mare,

apropiindu-se de unu, cu cât suma (t1 + t2 + t3) va avea valoare mai mică. Astfel:
timpul t1 este obligatoriu, dar poate fi micșorat dacă întreținerile se execută cu
personal calificat, având la dispoziție materialele şi sculele necesare; timpul t 2 poate
fi eliminat dacă se fac reparații corespunzătoare, dacă se execută la timp întreținerile
tehnice şi dacă se exploatează rațional agregatul; timpul t3 poate fi eliminat prin
măsuri organizatorice corespunzătoare.

Capacitatea de lucru a agregatelor mobile

Capacitatea teoretică de lucru pe schimb W a unui agregat mobil se

determină cu relația generală:
W = cBvT, [ha/sch]
în care:
 B este lățimea constructivă de lucru a agregatului, în m;
v - viteza teoretică de deplasare în lucru a agregatului, în m/s sau km/h;
T - timpul total al schimbului, în h;
c - coeficient de transformare a cărui valoare depinde de unitatea de măsură
a vitezei de deplasare a agregatului (dacă viteza este dată în km/h, atunci c = 0,1;
dacă viteza este dată în m/s, atunci c = 0,36).
Capacitatea teoretică de lucru a agregatelor mobile, ca şi în cazul agregatelor
staţionare, reprezintă un maximum spre care se tinde, dar care nu se poate realiza
din anumite cauze care vor fi analizate ulterior.
Capacitatea tehnică sau reală de lucru pe schimb W s a unui agregat
mobil, se determină cu una din relațiile următoare:
Ws = 0,1 Be  ve Te, [ha/sch] - dacă ve este în km/h
Ws = 0,36 Be  ve Te, [ha/sch] - dacă ve este în m/s
în care:
Be este lățimea efectivă de lucru a agregatului, în m;
ve - viteza efectivă medie de lucru a agregatului, în km/h sau m/s;
Te - timpul efectiv de lucru dintr-un schimb, în h.
Pentru compararea capacităților teoretică şi tehnică sau reală de lucru, se
folosesc coeficienții ,  şi :

- coeficientul de folosire al lățimii de lucru a agregatului

- coeficientul de folosire al vitezei de lucru a agregatului

- coeficientul de folosire al timpului total al schimbului

Lățimea efectivă de lucru a agregatului este în general mai mică decât

lățimea lui constructivă de lucru (Be  B) datorită cuplării incorecte a mașinii la tractor,
a conducerii neatente a agregatului sau a condițiilor speciale de lucru (ex. la
recoltarea unor culturi de cereale păioase cu producții foarte mari etc.).
Viteza efectivă de lucru a agregatului este în general mai mică decât viteza lui
teoretică (ve<v) datorită patinării roților motoare ale tractorului şi a modificării turației
motorului ca urmare a variației forței de rezistență la tracțiune a maşinilor de lucru din
agregat.
Timpul efectiv de lucru este mai mic decât timpul total al schimbului (T e<T)
datorită timpului consumat pentru deplasările în gol, pentru întrețineri, pentru
remedierea defecțiunilor etc.
Înlocuind în relațiile capacității tehnice sau reale de lucru pe Be cu ·B, pe ve
cu ·v şi pe Te cu ·T şi notând produsul ·· cu zm, acestea devin:
Ws = 0,1 B·v·T·zm, [ha/sch] - dacă v este în km/h
Ws = 0,36 B·v·T·zm, [ha/sch] - dacă v este în m/s
în care:
 zm este coeficientul general al capacității de lucru pentru agregatele mobile;
zm = ·· < 1.
Valoarea coeficientului zm este influențată în cea mai mare măsură de
valoarea coeficientului .
Bilanțul timpului schimbului de lucru
Analiza modului de folosire a timpului se face prin analiza bilanțului timpului
schimbului care, în formă simplificată, se exprimă prin relația:
T = Te + tg + t1 + t2 + t3 + t4
în care:
tg este timpul deplasărilor în gol la întoarcerile la capetele parcelelor şi de la o
parcelă la alta, în h;
t1 - timpul opririlor pentru executarea întreținerilor tehnice zilnice, în h;
t2 - timpul opririlor tehnologice (pentru alimentarea cu seminţe a maşinilor de
semănat, pentru alimentarea cu soluţii toxice a maşinilor de stropit, pentru
descărcarea buncărului la combină etc.), în h;
t3 - timpul consumat pentru remedierea defecţiunilor tehnice, în h;
t4 - timpul consumat din cauza deficienţelor organizatorice (lipsă de
combustibil, lipsă de seminţe etc.), în h.
Din relaţia bilanţului rezultă:
Te = T - (tg + t1 + t2 + t3 + t4)
Dacă cei doi termeni ai acestei relaţii se împart cu T, rezultă:

Din această relaţie rezultă că valoarea coeficientului de folosire a timpului

schimbului se apropie de unu în măsura în care suma valorilor celorlalte categorii de
timp (tg + t1 + t2 + t3 + t4) se micşorează, tinzând către zero. Pentru aceasta trebuie
luate măsurile necesare pentru ca valorile categoriilor de timp tg, t1, t2 să fie cât mai
mici, iar valorile categoriilor de timp t3 şi t4 să fie nule.
Pentru analiza modului de folosire a timpului, se face cronometrarea unuia
sau a mai multe agregate pe un anumit număr de schimburi, cu notarea tuturor
operațiilor şi a timpului consumat pentru ele, după care se totalizează timpul
consumat pentru fiecare categorie de operații şi se calculează coeficienții de utilizare
ai timpului.

Capacitatea tehnică medie orară de lucru Wh a unui agregat mobil. În cazul

în care, viteza este dată în km/h, Wh se determină cu una din relațiile:
Wh = 0,1 Be·ve· , [ha/h]
Wh = 0,1 B·v·zm, [ha/h]

Capacitatea tehnică de lucru pe campanie W camp a unui agregat mobil se

determină cu relația:
Wcamp = Ws·ns·nz, [ha/camp]
în care:
ns reprezintă numărul de schimburi pe zi;
 nz - numărul de zile efective de lucru în campania luată în considerație.

Determinarea numărului necesar şi real de agregate pentru executarea

unei lucrări într-o anumită perioadă de timp

Numărul necesar de agregate N, care trebuie să lucreze efectiv pe toată

durata campaniei în vederea executării unei anumite lucrări în perioada
calendaristică optimă se determină cu relația:

în care:
S este suprafața ce trebuie lucrată (volumul de lucrări), în ha.
Numărul real de agregate Nagr, care trebuie să existe în unitate în vederea
asigurării executării unei anumite lucrări în perioada calendaristică optimă se
determină cu relația:

Numărul real de agregate Nagr față de numărul necesar de agregate N

cuprinde şi o rezervă de reparații (de circa 10%).

CONSUMUL DE COMBUSTIBIL PE SCHIMB

ŞI PE HECTAR LA LUCRĂRILE HORTICOLE

1 Consumul de combustibil pe schimb

Gsch = Ge·Te + Gg·tg + Go·to, [kg/sch]

în care:
Ge este consumul orar de combustibil în timpul efectiv de lucru, în kg/h;
Te - timpul efectiv de lucru, în h;
Gg - consumul orar de combustibil în timpul deplasărilor în gol, în kg/h;
tg - timpul deplasărilor în gol, în h;
Go - consumul orar de combustibil la staționar când motorul tractorului
funcționează cu turația redusă, în kg/h;
to - timpul de funcționare la staționar cu turație redusă a motorului, în h.

2 Consumul de combustibil pe hectar

Consumul de combustibil pe unitatea de suprafaţă lucrată G ha se determină

cu relația:

, [kg/ha]

în care:
Gsch este consumul de combustibil într-un schimb, în kg/sch;
 Ws - capacitatea de lucru a agregatului, în ha/sch.
CINEMATICA AGREGATELOR HORTICOLE MOBILE

Prin cinematica agregatelor horticole mobile se înțelege modul sau metoda

de deplasare a acestora pe suprafața pe care execută o anumită lucrare. Deplasarea
agregatelor se materializează prin traiectoria descrisă pe sol de proiecția centrului
cinematic al agregatului a cărui poziție, în cazul tractoarelor pe roți, se găsește la
intersecția axei roților motoare cu planul vertical - longitudinal de simetrie, iar în cazul
tractoarelor pe șenile coincide cu centrul de presiune al șenilelor pe sol.
Agregatele mobile, în cadrul lucrărilor pe care le execută pe teren, parcurg
distanțe mari, din care o parte pentru lucru efectiv şi o parte pentru deplasările în gol
cu mașinile de lucru în poziție de transport. Deplasările în gol (la întoarcerile la
capetele parcelelor, la trecerea de la o parcelă la alta etc.) fiind neproductive, trebuie
luate măsurile necesare pentru ca timpul consumat pentru ele să fie cât mai mic.

Fig.1 Schemele de întoarcere a agregatelor

mobile la π/2 radiani
Be - lățimea de lucru a agregatului; R - raza
minimă de întoarcere a agregatului; l - lungimea
parcursă de agregat de la comanda trecerii din
lucru în transport sau din transport în lucru şi
până la realizarea acestei comenzi

1. Scheme de întoarcere a agregatelor mobile

La capetele postatelor sau parcelelor agregatul se întoarce în gol pentru a

schimba sensul de deplasare. Întoarcerile se pot face la π/2 rad (90º) sau la π rad
(180º) cu sau fără deplasarea spre înapoi a agregatului.
Întoarcerile la π/2 rad se aplică atunci când agregatul lucrează pe toate
laturile parcelei şi se efectuează la colțurile acestora pentru a schimba sensul de
deplasare.
Întoarcerile la π rad se aplică atunci când agregatul lucrează numai pe laturile
lungi ale parcelelor şi se efectuează pe zonele de întoarcere delimitate la capetele
parcelelor. Când se ajunge pe linia care indică începutul zonei de întoarcere se
comandă trecerea mașinii sau maşinilor de lucru în poziția de transport, operație care
se realizează pe o anumită distanţă l, după care se face întoarcerea după schema
stabilită, apoi se comandă trecerea în lucru care trebuie să se realizeze până la linia
de demarcație a zonei de întoarcere.

Fig. 2 Schemele de întoarcere a agregatelor

mobile la π radiani
R - raza minimă de întoarcere a agregatului;
l - lungimea parcursă de agregat de la
comanda trecerii din lucru în transport sau
din transport în lucru şi până la realizarea
acestei comenzi

În cazul întoarcerilor cu deplasarea agregatului spre înapoi, lungimea

întoarcerii este cu 10-40% mai mică decât lungimea întoarcerii cu buclă, dar se
mărește durata întoarcerii ca urmare a opririlor agregatului şi a schimbării treptelor
de viteză.
Schemele de întoarcere cu deplasarea agregatului spre înapoi sunt
recomandate pentru situațiile în care lățimea parcelelor este mică, lățimea zonelor de
întoarcere este mică (în vii, în sere) sau la executarea lucrărilor pe terenuri înclinate
pentru a se evita pericolul de răsturnare a agregatului în timpul întoarcerilor.

2. Metode de deplasare a agregatelor mobile

Metoda de deplasare se alege în funcție de caracteristicile constructive şi

funcționale ale agregatului, de condițiile de teren (forma geometrică a parcelei,
dimensiunile ei, panta terenului etc.) şi de lucrarea ce urmează a fi executată.
Metodele de deplasare în lucru a agregatelor mobile se clasifică în două grupe:
metode de deplasare în parcursuri circulare şi metode de deplasare în parcursuri
liniare. În cazul metodelor de deplasare în parcursuri circulare, agregatul se
deplasează cu maşina în poziţie de lucru, paralel cu toate laturile parcelei. În cazul
metodelor de deplasare în parcursuri liniare, agregatul se deplasează cu mașina în
poziție de lucru paralel cu laturile lungi ale parcelei, iar la capete se execută
întoarcerile cu mașina în poziție de transport.
Deplasarea în parcursuri circulare a agregatelor mobile se poate realiza după
următoarele metode: metoda de deplasare în parcursuri circulare de la centru spre
margine; metoda de deplasare în parcursuri circulare de la margine spre centru.
Metodele de deplasare în parcursuri circulare nu impun zone de întoarcere a
agregatelor la capetele parcelelor deoarece întoarcerile se efectuează cu mașinile în
poziție de lucru.
Deplasarea în parcursuri liniare a agregatelor mobile se poate realiza după
următoarele metode: la cormană; în părți; combinată (la cormană şi în părți); prin
acoperire; în suveică; în diagonală (cu o singură urmă, cu două urme).
Metoda de deplasare în parcursuri circulare de la centru spre margine
(fig.3) nu impune delimitarea de zone de întoarcere, dar este necesară jalonarea
parcelei, corespunzător schemei, pentru a se marca traiectoria pe care o va urma
agregatul pentru a fi utilizat rațional, în sensul de a se asigura posibilitatea de a se
deplasa în poziție de lucru pe toate laturile parcelei până la marginile acesteia.

Fig. 3 Schema metodei de deplasare în parcursuri circulare de la centru spre

margine
C p - lățimea parcelei

Metoda de deplasare în parcursuri circulare de la margine spre centru (fig.4) nu

mai impune jalonarea parcelei. Lucrarea se începe pe o latură a parcelei şi se
continuă până se încheie în zona centrală.
Fig. 4 Schema metodei de deplasare în parcursuri circulare de la margine spre
centru
C p - lățimea parcelei
Metodele de deplasare în parcursuri circulare se folosesc la recoltarea
plantelor furajere, la recoltarea cerealelor păioase şi la pregătirea terenului pentru
semănat (la grăpat, la tăvălugit). În cazul recoltării, dacă lucrarea începe de la centru
cu maşini care nu au aparat de tăiere dispus frontal, este necesar a se deschide
drum pentru primul parcurs. Dacă recoltarea se începe de la margine, este necesară
rotunjirea colțurilor parcelei pentru a se asigura întoarcerea lină a agregatului şi
evitarea greșurilor. Prin aplicarea acestor metode deplasările în gol sunt mici şi apar
numai la recoltat, spre centrul parcelei, când lățimea părții nerecoltate este mică.
Dacă parcela are suprafaţă mare, se împarte în postate.
Metoda de deplasare „la cormană“ (fig.5) impune împărțirea parcelei în
postate a căror lățime trebuie să fie un multiplu al lățimii de lucru a agregatului. La
capetele parcelelor se delimitează zonele de întoarcere Z i a căror lățime se poate
calcula cu relația:

în care:
l este lungimea parcursă de agregat de la comanda trecerii din lucru în
transport sau din transport în lucru şi până la realizarea comenzii respective, în m;
R - raza minimă de întoarcere a agregatului, în m;
Be - lățimea de lucru a agregatului, în m.

La fiecare parcelă se jalonează axa de simetrie. Agregatul intră în lucru pe

linia jalonată, la mijlocul parcelei, efectuând lucrarea în parcursuri lineare către
margini. La primele parcursuri întoarcerile se fac la 180º cu bucla simplă, iar în
continuare se fac întoarceri fără buclă. Metoda se aplică la arat, semănat etc. În
cazul executării lucrării de arat, la mijlocul parcelei rămâne o denivelare pozitivă (o
coamă), iar la marginile parcelei rămân două denivelări negative (rigole) în urma
ultimelor brazde răsturnate.
La fiecare parcelă se jalonează axa de simetrie. Agregatul intră în lucru pe
linia jalonată, la mijlocul parcelei, efectuând lucrarea în parcursuri lineare către
margini. La primele parcursuri întoarcerile se fac la 180º cu bucla simplă, iar în
continuare se fac întoarceri fără buclă. Metoda se aplică la arat, semănat etc. În
cazul executării lucrării de arat, la mijlocul parcelei rămâne o denivelare pozitivă (o
coamă), iar la marginile parcelei rămân două denivelări negative (rigole) în urma
ultimelor brazde răsturnate.

Fig. 5 Schema metodei de deplasare „la cormană“

Cp - lățimea parcelei; Zi - lățimea zonei de întoarcere

Metoda de deplasare „în părți“ (fig.6) impune, ca şi în cazul anterior,

împărțirea parcelei în postate şi delimitarea zonelor de întoarcere. Agregatul intră în
lucru de la margine pe o latură a postatei şi continuă pe partea opusă, după
întoarcerea fără buclă.

Fig.6 Schema metodei de deplasare „în părți“

Cp - lățimea parcelei; Zi - lățimea zonei de întoarcere

Ultimele întoarceri se fac cu buclă simplă. Metoda se aplică la arat, la recoltat

cartofi etc. În cazul executării lucrării de arat, la mijlocul postatei rămâne o denivelare
negativă, iar la marginile postatei rămân denivelări pozitive.
 Metoda de deplasare „combinată“, la cormană şi în părți (fig.8), impune
împărțirea parcelei într-un număr fără soț de postate şi delimitarea zonelor de
întoarcere. Postatele se lucrează alternativ, la cormană şi în părți. Se lucrează mai
întâi postatele fără soț (1, 3, 5 ...) după metoda „la cormană“ şi apoi postatele cu soț
(2, 4, 6 ...) după metoda „în părți“. Această metodă se aplică la executarea lucrării de
arat în scopul micșorării numărului de denivelări.

Fig.8 Schema metodei de

deplasare„combinată“(la
cormană şi în părți)
Zi - lățimea zonei de întoarcere

Metoda de deplasare „prin acoperire“ (fig.9) constă în împărțirea parcelei

în două jumătăți care se lucrează concomitent. Agregatul intră în lucru pe marginea
din stânga a primei jumătăți, se face întoarcerea fără buclă şi apoi se continuă pe
latura din stânga a celei de-a doua jumătăți a parcelei, după care se execută al
doilea parcurs pe prima jumătate şi se continuă în același mod până se lucrează
toată parcela. Astfel se evită întoarcerile cu buclă. Metoda se aplică la lucrări de
recoltat, lucrări în vii şi în livezi.

Fig.9 Schema metodei de deplasare „prin acoperire“

Cp - lățimea parcelei; Zi - lățimea zonei de întoarcere

Metoda de deplasare „în suveică“ (fig.10) nu mai impune ca parcela să fie

împărțită în postate. Se delimitează numai zonele de întoarcere. Agregatul intră în
lucru pe una din laturile marginale ale parcelei, la capăt, pe zona de întoarcere, se
face întoarcerea cu buclă simplă, după care se execută un alt parcurs pe lângă fâșia
lucrată anterior. Se continuă în același mod lucrarea, parcurs pe lângă parcurs, cu
întoarceri cu buclă simplă, până la terminarea parcelei. Metoda se aplică la
executarea lucrărilor de arat cu pluguri reversibile(fig.11), semănat, plantat(fig.12),
întreţinerea culturilor etc. La executarea lucrării de arat cu plugurile reversibile după
metoda „în suveică“, se elimină prezența denivelărilor reprezentate prin coame şi
șanțuri pe suprafața lucrată.

Fig.10 Schema metodei de deplasare „în

suveică“
Zi - lăţimea zonei de întoarcere

Fig.11 Arat cu plug reversibil

Fig.12 Plantat răsaduri în câmp

Pentru asigurarea echidistanței dintre rândurile extreme la 2 parcursuri

succesive, pentru conducerea agregatului de plantat după metoda de deplasare în
suveică, sunt necesare organe de conducere(în cazul de față marcatoare)

Metoda de deplasare „în diagonală cu o singură urmă“ (fig.13) impune ca

la marginea parcelelor, pe toate laturile, să fie delimitate zonele de întoarcere a
agregatelor. Lucrarea se începe pe o diagonală. Se lucrează mai întâi prima
jumătate a parcelei cu întoarceri cu buclă simplă la margini. În continuare se lucrează
cealaltă jumătate. Metoda se aplică la grăpat.
 Fig.13 Metoda de deplasare „în diagonală cu o singură urmă“
Zi - lățimea zonei de întoarcere

Metoda de deplasare „în diagonală cu două urme“ (fig.14) se caracterizează prin

aceea că pe parcelă se execută deplasări încrucișate, iar câmpul se lucrează de
două ori. Agregatul începe lucrul pe direcţia unei diagonale, face prima întoarcere cu
buclă simplă şi se deplasează în continuare cu întoarceri fără buclă la marginile
parcelei, în sensul de mişcare a acelor de ceasornic, până se ajunge pe cealaltă
diagonală. Forma pătrată a parcelei este cea mai corespunzătoare. Metoda se aplică
la grăpat.

Fig.14 Schema metodei de deplasare „în

diagonală cu două urme“

În cazul utilizării metodelor de deplasare în diagonală, pentru încheierea

lucrării pe parcelă, agregatul se deplasează şi pe zonele de întoarcere.
La executarea lucrărilor pe terenuri înclinate, deplasarea agregatelor
trebuie să se facă pe direcția curbelor de nivel, în parcursuri lineare. Întoarcerile la
capetele parcelelor, în vederea evitării pericolului de răsturnare, se vor face la π
radiani cu deplasare înapoi, sub formă de ciupercă, tractorul aflându-se spre aval,
astfel: agregatul ajuns pe zona de întoarcere, cu mașina în poziție de transport, se
conduce mai întâi spre vale prin mers înainte, apoi spre deal prin mers înapoi, după
care se reintră în lucru pentru parcursul următor.
La executarea lucrărilor în sere, întoarcerea agregatelor la capetele
traveelor este indicat a se face tot cu deplasare spre înapoi.
Aprecierea metodelor de deplasare a agregatelor mobile, din punct de
vedere economic, se face ţinând cont de valoarea coeficientului curselor de lucru C u,
car se calculează cu relaţia:

,
în care:
Le este lungimea totală a deplasărilor în lucru, în m;
Lg - lungimea totală a deplasărilor în gol, în m.
Cu cât Lg este mai mic, Le are valoare mai mare. Ca urmare, capacitatea de
lucru a agregatului va fi mai mare, iar costul lucrării va fi mai mic.

EXPLOATAREA AGREGATELOR
AGRICOLE

EXPLOATAREA AGREGATELOR DE ARAT

Arătura reprezintă lucrarea cu ponderea cea mai ridicată d.p.d.v. al

consumului de energie şi al fondului de timp de folosire a parcului de tractoare.
Pentru executarea arăturilor se consumă cea mai mare parte de energie mecanică,
reprezentând circa 30 – 35% din totalul de energie consumată pentru executarea
mecanizată a lucrărilor în producţia vegetală.
Cerințe:
- arăturile să se execute în termenele prevăzute de cerințele agrotehnice,
când umiditatea în stratul arabil al solului este optimă, solul se mărunțește ușor, iar
consumurile de energie sunt minime;
- adâncimea de lucru să se stabilească diferențiat în funcție de limitele
stratului stratului arabil; abaterea maximă față de adâncimea impusă este de ±1 cm;
- solul trebuie să fie bine mărunțit pe întreaga adâncime de lucru; fracțiunile
de sol cu dimensiunea convențională mai mică de 5 cm să reprezinte mai mult de
75% din masa totală de sol mobilizat de plug;
- resturile vegetale şi îngrășămintele organice să fie introduse sub brazdă,
gradul de acoperire cu sol trebuind să fie mai mare de 90%;
- suprafața câmpului arat să fie cât mai netedă, cu brazde bine răsturnate,
fără creste şi șanțuri;
- să nu existe greșuri(suprafețele de teren nearate în interiorul parcelei
reprezintă zone de infestare cu buruieni), iar capetele parcelei să fie bine încheiate,
cu ultima brazdă răsturnată spre interiorul câmpului arat;
- pe terenurile cu unghiul de pantă mai mare de 6 0, arătura să se execute
după curbele de nivel, cu răsturnarea brazdei spre deal şi numai cu pluguri
reversibile

Diferențierea arăturii în funcție de diverși factori(condițiile ecologice, cerințele

plantelor)
Arătura va fi diferențiată în funcție de:
- tipul de sol
- umiditatea la care se lucrează
- starea (culturală) terenului
- cerințele specifice ale plantelor

1 Tipul de sol cu particularitățile sale determină diferențierea lucrării acestuia

în vederea îmbunătățirii şi valorificării superioare a fertilității.
Cernoziomurile, fiind caracterizate prin:
- textură mijlocie
- stabilitate hidrică bună a structurii
- porozitate
- permeabilitate
- capacitate de înmagazinare a apei corespunzătoare unui bun regim
aerohidric

→se lucrează relativ uşor într-un interval larg de umiditate. Adâncimea

arăturii poate varia între 15 – 30 cm şi cu subsolaj(plug echipat cu scormonitori) pană
la nivelul arăturii, iar afânarea mai adâncă prin scarificare poate fi executată mai rar,
numai în condiții de compactare excesivă, cu deosebire pe terenurile irigate.
La solurile brun roșcate, solurile brune în diferite grade de podzolire,
solurile podzolice argiloilluviare şi cele argiloiluviare grele, însușirile hidrofizice sunt
din ce în ce mai puțin favorabile, ca urmare a creșterii conținutului de argilă în
anumite straturi din profilul solului. Adâncimea arăturii poate ajunge le 30 cm, în
unele cazuri trebuind să fie corelată cu grosimea stratului de humus, pentru a nu
aduce la suprafaţă material nefertil.
În condiții de secetă, este necesară reducerea adâncimii arăturii pentru a evita
dislocarea unor bulgări mari şi sporirea consumului de combustibil.
Permeabilitatea relativ scăzută(ea provocând de multe ori băltirea apei la suprafața
solului) poate fi îmbunătățită prin scarificare, afânare adâncă sau desfundare.
Solurile nisipoase permit ca, în anumite situații, aratul să fie înlocuit prin
lucrări cu grapa cu discuri grea sau cu cizelul, precum şi prin aplicarea metodei de
semănat direct în teren nelucrat. Pentru prevenirea şi reducerea eroziunii eoliene,
terenul trebuie sa fie cât mai mult timp acoperit, ceea ce determina ca, pentru
culturile de toamnă arătura sa se efectueze cu 15 – 20 zile înainte de semănat, iar
pentru culturile de primăvară, toamna cât mai târziu sau primăvara devreme. Se mai
recomandă ca arătura să se execute perpendicular pe direcția vântului dominant
care spulberă nisipul. În general, adâncimea de arat variază de la 18 – 30cm, în
cazurile aplicării îngrășămintelor organice şi îmburuienării puternice cu specii perene.

Sărăturile prezintă dificultăți foarte mari la efectuarea arăturilor. La umiditate

scăzută sunt deosebit de compacte, rezultând prin arat bulgari greu de mărunțit, iar
în stare umedă, în urma plugului se formează”curele” care se fragmentează în în
bulgări mari. Trecerea de la starea umedă la cea uscată făcându-se foarte repede,
sărăturile rămân la un conținut optim de umiditate(16 – 17%) pentru arat un timp
foarte scurt, timp în care trebuie să se încadreze executarea arăturii şi la adâncimi nu
mai mari de 20 – 25cm.
Solurile salinizate cu un conținut de săruri peste 250mg/100g sol nu se ară ci se
lucrează cu grapa cu discuri sau cu cizelul.
Ameliorarea si folosirea solurilor sărăturate reprezinta o măsura de protecție si
conservare a fertilității solurilor normale. Lucrările ameliorative trebuie sa realizeze:
- reducerea si îndepărtarea cantității de soluri solubile nocive pana la limitele tolerate
de planta;
- reducerea cantității mari de natriu schimbabil(din sol)pana la limita optima necesara
îmbunătățirii insusirilor de fertilitate;
- îmbunătățirea însușirilor fizice si hidrofizice(reducerea compactării, cresterea
permeabilității), biologice si de fertilitate a acestor soluri(inclusiv a gradului de
aprovizionare cu elemente nutritive) care sa permită cultura plantelor agricole si
obținerea de producții mari si constante;
- asigurarea condițiilor de menținere a însușirilor fizico-chimice, hidrice si de fertilitate
ale solului respectiv realizate in vederea folosirii lui cu randament ridicat.
Pentru stabilirea masurilor (lucrărilor) ameliorative trebuie sa se tina seama
de:
- particularitățile morfogenetice, chimice, fizice si biologice ale solurilor
sărăturate;
- efectul negativ dominant al factorului chimic(ionic) care are rolul determinant
asupra celorlalți factori(respectiv asupra fertilității);
- rolul specific dominant al apei în general ca factor de evoluție si agent de
transport al sărurilor solubile(apa freatica, de irigație, etc.)
Principalele masuri ameliorative si lucrările recomandate:
- Lucrările hidroameliorative pe terenurile sărăturate au ca scop reglarea
regimului hidric al solului. Apa de irigație umectează solul si solubilizează
sărurile, apoi se încarcă cu sărurile solubile scoase din complexul organo-mineral
al solului si sub aceasta forma după procesul de spălare este scoasa din sol si
evacuată în rețeaua de drenaj:
- nivelarea capitala
- irigația(sistemele de irigații)
- desecarea(sistemele de desecare)
- drenajul
- amenajarea terenului
- Lucrările pedoameliorative - au ca obiectiv îmbunătățirea însușirilor
chimice(compoziție chimica si ionica) si a însușirilor fizice în vederea asigurării
regimului aerohidric al solului corespunzător culturii plantelor:
- nivelarea de exploatare
- afânarea adâncă a solurilor sărăturate
- drenajul
- coborârea nivelului freatic de creștere si dezvoltare a culturilor
agricole
- amendarea solurilor sărăturate
- spălarea solurilor sărăturate
 - Lucrările agroameliorative au ca obiectiv principal realizarea unor conditii
normale:
- lucrarea de baza a solurilor sărăturate
- lucrări de fertilizare organo-minerală
- modelarea superficiala
- Asolamentul specific
- Lucrările fitotehnice - sunt specifice etapelor de ameliorare:
- utilizarea plantelor de cultura în funcție de toleranta la salinitate . Ex.
F.Buna orz, orez, sfecla de zahar, rapiță, ricin; BUNA grâu, ovăz, secara, sorg, in,
muștar; SCAZUTA - fasole, soia, mazăre
- Lucrările specifice de control, supraveghere si prognoza sunt necesare
pentru stabilirea evoluției valorilor însușirilor supuse ameliorării, comparativ cu
valorile parametrilor, in vederea menținerii nivelului ameliorativ dobândit pe etape, ca
elemente ele fertilității realizate

Pe terenurile în pantă, lucrarea solului trebuie să contribuie la reducerea

eroziunii, fapt pentru care executarea arăturii se face pe direcția curbelor de nivel,
fără abateri mai mari de 2 – 3%. Aratul pe curba de nivel, față de cel din deal în vale,
contribuie la reducerea scurgerilor de apă cu până la 60 – 70% şi a pierderilor de sol
de 2 – 8 ori.Adâncimea fără a depăși 25 cm, se limitează la grosimea stratului de
humus, (compoziție chimică si ionică)a se evita aducerea la suprafaţă a materialului
fertil.

2. Umiditatea solului în momentul lucrării acestuia determină calitatea arăturii,

mai ales sub aspectul răsturnării brazdei şi al mărunțirii solului.
Intervalul optim de umiditate pentru alunecarea solului este cuprins de regulă între 50
– 70 % din capacitatea de câmp, acesta variind în funcție de tipul de sol între 2 – 4%
pe solurile nisipoase(sub 5% argilă) şi 16 – 22% pe solurile argiloase(cu peste 45%
argilă).
În condiții de secetă, când solul uscat trebuie lucrat trebuie lucrat în vederea
semănatului culturilor de toamnă, pentru a se evita dislocarea unor bulgări mari, se
reduce adâncimea arăturii până la înlocuirea acesteia cu lucrări superficiale la 12-
16cm.
3. Starea culturală a terenului în ce privește îmburuienarea, acoperirea cu
resturi vegetale, nivelarea, etc. influențează stabilirea adâncimii arăturii
Arătura mai adâncă de până la 30 cm se recomandă în cazurile:
- pe terenurile puternic îmburuienate, îndeosebi cu specii perene, unde
adâncimea arăturii contribuie la stârpirea acestora;
- pe suprafețe cu resturi vegetale în cantități mai mari, pentru a realiza o mai
bună incorporare în sol a acestora;
- pe soluri compacte, unde arătura adâncă, însoțită de o afânare suplimentară
prin prezența scormonitorului sau prin scarificare, contribuie la afânarea solului şi
la îmbunătățirea permeabilității acestuia;
- pe terenuri denivelate, pentru asigurarea adâncimii minime de mobilizare a
solului stabilite şi a nivelării suprafeței
 4. Cerinţele specifice ale culturilor determină diferențierea arăturii în ce privește
epoca de efectuare şi adâncimea de mobilizare a solului
Momentul eliberării terenului de cultura precedentă şi condițiile concrete de
lucru determină alegerea sistemului de lucrare a solului, respectiv:
A. Pentru culturile de toamnă şi de primăvară amplasate după
premergătoare timpurii(mazăre, in , grâu)se poate aplica una dintre
variantele:

- discuit şi arat imediat după eliberarea terenului;

- discuit imediat după eliberarea terenului târziu, pe măsură ce mijloacele
mecanice devin disponibile, până la 15 august în sudul țării şi 30 august în nord.

B. Pentru culturile de toamnă amplasate după premergătoare târzii(floarea –

soarelui, soia, porumb, sfeclă) se folosesc metodele:
- discuit de 1-2 ori pentru mărunțirea resturilor vegetale şi arat imediat după
recoltarea plantei premergătoare
- înlocuirea arăturii prin discuire energică a solului de 2 ori în cruce cu grapa
cu discuri grea sau printr-o lucrare efectuată cu cizelul sau plugul cizel.
Procedeul este recomandabil în toamnele secetoase când, prin efectuarea
arăturii rezultă bulgări mari greu de mărunțit;
- dacă volumul de resturi vegetale este mare, înainte de lucrarea solului se
lucrează cu mașina de distrus resturi vegetale , în ambele cazuri anterioare
C. Pentru culturile de primăvară amplasate după premergătoare târzii:
- discuit şi arat

Adâncimea arăturii. Cerințele diferite, față de adâncimea minimă a lucrării,

grupează culturile astfel : cereale păioase 15-20 cm; floarea-soarelui,
leguminoase pentru boabe 20-25 cm; porumb 25-30 cm; sfeclă de zahăr,
cartof 28-30 cm.

Cum alegi plugul în funcție de tipul

solului?
 Soluri cu duritate mare, cu umiditate ridicata, ori terenuri mlăștinoase. Este
recomandata utilizarea unui plug prevazut cu o cormana lamelara, care va mărunți
pământul foarte bine, prevenind, astfel, apariția bulgarilor.
 Soluri cu duritate medie spre scăzuta. Cel mai potrivit este un plug cu o cormana
normala, deoarece acesta asigura o arătura eficienta. Mărunțirea si fertilizarea solului
se fac prin introducerea în pământ a resturilor vegetale si a îngrășămintelor.
 Soluri in panta. Este necesara utilizarea unui plug reversibil, care va răsturna
brazda într-o singura direcție, asigurând răspândirea uniforma a îngrășămintelor si a
apei.
 Soluri mlăștinoase sau argiloase. Ideal este plugul care are cormana lamelara;
fiindcă pământul nu se va lipi de plug, arătura poate fi făcută uniform. In plus, forța
necesara pentru a tracta un astfel de plug va fi cu 20% mai redusa, ceea ce va duce
la un consum scăzut de combustibil.

Plugurile cu cormane lamelare – sunt recomandate datorită capacității lor

de a lucra bine pe solurile grele(ex. solurile grele) respectiv pe solurile cu umiditate
ridicată, caz în care lipirea solului pe suprafața activă a trupițelor clasice împiedică
executarea unui proces normal de lucru.

Plug cu cormane lamelare

Comparând atât din punct de vedere energetic, din punct de vedere al

consumurilor specifice cât şi al aspectelor legate de calitatea lucrărilor cormanele
clasice cu cele lamelare, se pot trage o serie de concluzii respectiv :

• Cormanele lamelare lucrează în condiții foarte bune pe toate tipurile de sol;

• Avantajul principal al cormanelor lamelare este reprezentat de capacitatea

lor de a lucra bine solurile grele şi cu umiditate ridicată;

• Cormanele lamelare reduc dimensiunile bulgărilor de sol, şi realizează o

arătură mai bine mărunțită şi mai uşor de lucrat ulterior;

• În condițiile specifice ale interacțiunii dintre lamele şi sol, acesta nu se

lipește pe suprafața cormanei, indiferent de tipul solului pe care-l  lucrează;

• Cormanele lamelare reduc forța de tracțiune pe toate tipurile de sol, dar mai
ales pe solurile cu umiditate ridicată (pe aceste soluri forța de tracțiune se reduce cu
peste 20%);

• Economia de energie la executarea lucrării cu astfel de cormane, este o

particularitate a plugurilor respective;

• Prin folosirea lamelelor interschimbabile(înlocuibile) se reduc costurile la

piesele de uzură;

• Prezența unei divergențe între lamele, face ca pietrele să se auto elimine.

Pluguri speciale
 Indicii calitativi de lucru la lucrarea de arat
Calitatea lucrării de arat se apreciază prin determinarea următorilor indici
calitativi de lucru:
a) Adâncimea medie a arăturii, , se calculează cu relaţia:

în care: ai = valorile adâncimilor de lucru măsurate cu brazdometrul cu precizia

de 1 cm;
n = numărul măsurătorilor efectuate, cel puțin 20 măsurători pe distanța
de 100 m parcursă de agregatul de arat, corect reglat şi la viteza de
lucru stabilită ca viteză maximă.
b) Abaterea standard față de adâncimea medie a arăturii, ,
se determină cu relația:

c) Abaterea accidentală maximă faţă de adâncimea medie a arăturii, ,

se determină cu relația:

ÎN CARE: = VALOAREA MĂSURATĂ MAXIMĂ SAU MINIMĂ, A ADÂNCIMII

ARĂTURII.
d) Coeficientul de variație a adâncimii arăturii, se determină cu relația:
 e) Lățimea medie a arăturii, se determină cu relația:

în care: Bi = valorile lățimilor de lucru măsurate cu precizia de 1 cm; lăţimea de

lucru măsurată se determină prin diferenţa ce există faţă de o linie de
reper plasată la distanţa de cel puţin 3 m la plugurile cu lăţimea de
lucru de până la 1,35 m şi de 6 m la plugurile cu lăţimea de lucru mai
mare faţă de peretele vertical al ultimei trupiţe a plugului de la o
trecere a agregatului şi peretele vertical al ultimei trupiţe a plugului
de la trecerea următoare, în dreptul locului unde s-a măsurat
adâncimea de lucru;
n = numărul măsurătorilor efectuate, cel puţin 10 măsurători pe distanţa
de 100 m parcursă de agregatul de arat, corect reglat şi la viteza de
lucru stabilită ca viteză maximă.
f) Abaterea standard faţă de lăţimea medie de lucru, se calculează cu
relaţia:

g) Abaterea accidentală maximă faţă de lăţimea medie a arăturii, se

determină cu relaţia:

în care: = valoarea măsurată, maximă sau minimă, a lăţimii arăturii.

h) Coeficientul de variaţie a lăţimii arăturii, CB, se calculează cu relaţia:

i) Gradul de mărunţire a solului arat, Gms, se determină cu relaţia:

(%)

în care: Msci = masa măsurată a solului ce are dimensiunea bulgărilor de pământ

mai mică decât dimensiunea convenţională de 10 cm în cazul
arăturii (conform SR 13230) şi de 5 cm pentru pregătirea patului
germinativ;
Msti = masa totală măsurată a solului; probele de sol se cântăresc cu
precizia de 10 g; probele se iau cu rama ce are suprafaţa de 1 m²,
pe adâncimea arăturii, în cel puţin trei poziţii aşezate pe diagonala
parcelei arate;
n = numărul măsurătorilor efectuate (a probelor luate), care trebuie să
fie de minimum trei.
j) Gradul de acoperire cu sol a masei vegetale, Gav, se determină cu relaţia:
 , (%)

în care: Mvai = masa măsurată a masei vegetale acoperită de sol;

Mvti = masa măsurată a masei totale vegetale; probele cu masele
vegetale se cântăresc cu precizia de 1 g; probele se iau pe o
suprafaţă de 1 m², folosind rama metrică, în cel puţin trei poziţii
aşezate pe diagonala parcelei, înainte de arat şi după arat;
n = numărul măsurătorilor efectuate (a probelor luate), care trebuie să
fie de minimum trei.
Masa vegetală acoperită de sol M vai rezultă prin diferenţa între masa vegetală
totală măsurată în acelaşi loc, înainte şi după arat.
k) Gradul de afânare a solului, Gas, se determină cu relaţia:

, (%)

ÎN CARE:HI = ÎNĂLŢIMEA MĂSURATĂ LA CARE SE RIDICĂ NIVELUL SOLULUI

ARAT FAŢĂ DE NIVELUL SOLULUI NEARAT, CM;
ai = adâncimea măsurată a arăturii, cm;
n = numărul măsurătorilor efectuate, cel puţin 10, dispuse pe 100 m
lungime.
VALORILE ADMISE ALE INDICILOR CALITATIVI DE LUCRU PENTRU
APRECIEREA LUCRĂRII DE ARAT, DETERMINATE CU RELAŢIILE
ANTERIOARE, SUNT URMĂTOARELE:
- ABATEREA STANDARD A ADÂNCIMII DE LUCRU = MAXIMUM  0,1 AM;
- ABATEREA ACCIDENTALĂ A ADÂNCIMII DE LUCRU = MAXIMUM  0,2
AM;
- COEFICIENTUL DE VARIAŢIE AL ADÂNCIMII DE LUCRU = MAXIMUM 
0,1;
- ABATEREA STANDARD A LĂŢIMII DE LUCRU = MAXIMUM  0,1 BM;
- ABATEREA ACCIDENTALĂ A LĂŢIMII DE LUCRU = MAXIMUM  0,2 BM;
- COEFICIENTUL DE VARIAŢIE AL LĂŢIMII DE LUCRU = MAXIMUM  0,1;
- GRADUL DE MĂRUNŢIRE AL SOLULUI = MINIMUM 80 %;
- GRADUL DE AFÂNARE AL SOLULUI = MINIMUM 20 %;
- GRADUL DE ACOPERIRE AL MASEI VEGETALE = MINIMUM 75 %.
Terenul arat trebuie să aibă un aspect uniform, fără greşuri, şanţuri sau
coame (aprecierea se face vizual).

Cuplarea plugurilor la tractor urmărind asigurarea

 stabilității în plan orizontal

Pentru ca agregatul de arat format din tractor + plug să aibă stabilitate

corespunzătoare în plan orizontal, trebuie ca forţa de rezistenţă la tracţiune a plugului
Rp să se găsească pe direcţia axei de simetrie a tractorului, axă după care
acţionează şi forţa de tracţiune a tractorului Ft .
Dacă forţa de rezistenţă la tracţiune a plugului va fi plasată în partea dreaptă
a axei de simetrie a tractorului cu o anumită excentricitate „e”, atunci agregatul va
avea tendinţa să se rotească în plan orizontal, plugul tinzând să intre spre terenul
nearat, situaţie în care valoarea forţei de rezistenţă la tracţiune va creşte cu până la
30 % faţă de condiţia optimă de cuplare.

Condiţia optimă de cuplare a plugului la

tractor
Rp - forţa de rezistenţă la tracţiune a plugului;
Ft - forţa de tracţiune a tractorului

Dacă forţa de rezistenţă la tracţiune a plugului va fi plasată în partea stângă a

axei de simetrie a tractorului cu o anumită excentricitate „e”, atunci agregatul va avea
tendinţa să se rotească în sens invers în plan orizontal, plugul tinzând să intre spre
terenul arat, situaţie în care valoarea forţei de rezistenţă la tracţiune a plugului R p va
creşte cu până la 50 % faţă de condiţia optimă de cuplare.

F F F
t t t

c c’

R R R’’
a b ’ c

Din cele trei situaţii prezentate rezultă că cel mai convenabil este dacă se
poate realiza condiţia optimă de cuplare. Dacă nu se poate realiza această condiţie
atunci rămâne ca situaţie mai convenabilă plasarea forţei de rezistenţă la tracţiune a
plugului Rp în partea dreaptă a axei de simetrie a tractorului cu jumătate din
excentricitatea „e“, situaţie în care valoarea forţei de rezistenţă R p creşte cu circa 15
% faţă de condiţia optimă de cuplare. Astfel, se admite o excentricitate „e“ spre
dreapta a forţei de rezistenţă Rp faţă de axa de simetrie a tractorului cu până la 300
mm la tractoarele pe roți de putere mijlocie şi cu până la 550 mm la tractoarele pe
senile de putere mijlocie, aceste execentricităţi necreind momente mari care să
influențeze negativ direcția de deplasare a agregatului.

În funcție de poziția plugului pe tractor se poate determina relația care face legătura
între ecartamentul tractorului E, lățimea pneului sau a șenilei bo, lăţimea de lucru a
unei trupiţe b, numărul de trupiţe nt şi distanţa ce trebuie asigurată între pneu şi
peretele brazdei (c = 5 - 8 cm) sau între şenilă (care rulează pe terenul nearat) şi
peretele brazdei (c = 8 - 15 cm).
Dacă agregatul este cu tractor pe roţi cu relaţia rezultată din schema
agregatului se poate calcula ecartamentul roţilor tractorului care asigură condiţia
optimă de cuplare a plugului la tractor.
 Ecartamentul roţilor tractorului pentru situaţia menţionată se va calcula cu
relaţia:
E = nt· b + bo + 2 c

Din schema agregatului format din tractorul pe șenile şi plug, rezultă relația
de calcul cu care se va determina numărul de trupițe nt cu care se va echipa plugul în
vederea asigurării stabilității în plan orizontal:
 Pregătirea agregatului de arat pentru lucru:
• Cuplarea plugului la tractor – fie la bara de tracțiune (pentru pluguri tractate)
fie la mecanismul de suspendare (pentru pluguri purtate sau semipurtate)
• Lonjeroanele laterale (tiranții laterali) ale (ai) ridicătorului hidraulic si tirantul
central se vor poziționa astfel
• pentru a = 24-30cm – în punctele inferior de cuplare (prindere)
• pentru a=18-24cm – în punctele intermediare de cuplare la tractor
(sau superioare dacă exista doar doua poziții)
• Se va verifica dacă mecanismul de suspendare permite pătrunderea
brăzdarelor la adâncimea reglată
• Se va încerca o agregare (cuplare) simetrica fata de tractor (a)
• Se întâmpla ca sa existe o asimetrie (dreapta b, stânga c) – motiv de
creștere a rezistentei la înaintare în sol
• Înainte de executarea cuplării se calculează şi se reglează ecartamentul
tractorului astfel incit sa se asigure cuplarea simetrica din punct de vedere al
forțelor si sa se realizeze o arătura încheiată, fără șanțuri intre doua treceri
consecutive ale agregatului
• Corelarea ecartamentului cu construcția plugului se realizează din
condiția cind intre peretele brazdei si rotile din dreapta exista o
distanta astfel incit pneul sa nu frece pe peretele brazdei (c=5-10cm)
• La plugurile reversibile trebuie asigurata distanta fata de peretele
brazdei si pentru rotile din stânga (cind acestea rulează pe fundul
brazdei)
• Ecartamentele cele mai folosite la tractoarele pe roți sunt de 1400-
1500 mm pentru pluguri cu lățimea de lucru până la 90 cm şi de 1600
mm pentru pluguri cu lățimea de lucru până la 135 cm
Toate reglajele se executa pe o platforma dreapta, simulând poziția de
lucru a plugului în câmp:
• Se introduc sub roțile de pe partea stânga cale de lemn cu grosimea
s=a-2-3cm
• Reglarea adâncimii de lucru – din roata de limitare a adâncimii de
lucru (pluguri vechi) sau automat din comanda electronica
• Asigurarea orizontalității cadrului plugului în plan longitudinal (din
tirant central) sau transversal (din tiranți laterali) sau automatizat prin
comanda executata de computerul de bord asupra mecanismului
electro-hidraulic de cuplare
• Se corectează orizontalitățile în primele 2-3 parcursuri în câmp (sau
se autocorectează)

• Lățimea zonei de întoarcere : 5-7m pentru pluguri purtate si 10-12m

pentru pluguri tractate sau semipurtate
 • Zonele de întoarcere se vor prelucra la încheierea lucrului pe toată
suprafața, alegând direcția de mers astfel incit brazdele sa fie
răsturnate spre interiorul parcelei

Deficiențe în lucru ale agregatului de arat

- Plugul nu pătrunde în sol la adâncimea reglata. Cauze:
• Brăzdare uzate
• Reglaje incorecte
• Tiranții laterali montați incorect la corpul tractorului
- Arătura cu denivelări sau șanțuri. Cauze:
• Ecartament incorect reglat
• Conducere incorect a a agregatului
• Trupițe deformate

Exploatarea agregatelor pentru pregătirea patului

germinativ

După executarea arăturilor, în special a celor adânci de toamnă, terenul se

prezintă cu denivelări, bulgări mari, resturi vegetale la suprafață şi cu buruieni.
Pentru aducerea terenului în stare de a fi însămânțat se execută lucrări de pregătire
a patului germinativ, lucrări care constau în:
- mărunțirea bulgărilor
- distrugerea buruienilor
- nivelarea terenului
- introducerea în sol a îngrășămintelor
- crearea unui strat de sol afânat, favorabil germinării semințelor(principalul
scop)
Lucrarea este corespunzătoare din punct de vedere agrotehnic, dacă sunt
îndeplinite o serie de condiții, respectiv:
- se realizează mărunțirea bulgărilor şi afânarea solului pe adâncimea la care
urmează să se însămânțeze;
- se distrug complet buruienile;
- se introduc în sol îngrășămintele minerale şi substanțele de erbicidare
necesare;
- se realizează o tasare ușoară a stratului afânat până la adâncimea de
semănat.

Pentru ca agregatele să poată îndeplini aceste cerințe trebuie ca:

 - în momentul executării lucrării, să existe umiditate suficientă în sol, pentru a
se putea mărunții bulgării şi afâna solul;
- terenul să nu fie puternic îmburuienat sau cu cioate şi pietre;
- lucrarea de arat să nu lase terenul cu denivelări mari, șanțuri sau greșuri.

Pregătirea terenului în vederea însămânțării se poate realiza cu o mare

diversitate de agregate, majoritatea având în componență grape de diferite tipuri,
tăvălugi, cultivatoare sau freze agricole.
Alegerea agregatelor cu care urmează să se efectueze pregătirea terenului
se face în funcție de:
- proprietățile fizico-mecanice ale solului;
- umiditatea solului în momentul executării lucrării;
- starea terenului(gradul de mărunțire a arăturii, gradul de îmburuienare,
existența denivelărilor, etc.)
- cerințele culturii ce urmează a fi însămânțată.Pe terenuri compacte cu teren
bolovănos şi puternic îmburuienat se poate face mai întâi o lucrare de discuit, în una
sau două treceri cu grape cu discuri grele sau mijlocii, urmărind, în principal
mărunțirea bulgărilor şi tăierea buruienilor, apoi o lucrare de cultivație totală sau
grăpare cu grape cu colți , urmărind afânarea solului, distrugerea totală a buruienilor
şi administrarea de erbicide pe întreaga suprafaţă prelucrată.
Pe terenuri ușoare şi mijlocii, cu umiditate optimă şi ogor fără bulgări şi
neîmburuienat, se pot folosi cu rezultate bune grape cu colți sau cultivatoare, în una
sau două treceri, avantajele energetice fiind evidente, comparativ cu agregatele cu
grape cu discuri(se recomandă, în special, în primăvară pentru a evita tasarea
excesivă a solului).

Pregătirea pentru lucru a agregatelor pentru pregătirea

patului germinativ

Tractorul
- ecartamentul roților cât mai mare;
-presiunea aerului în pneurile roților din spate maximă (corespunzătoare
deplasării tractoarelor pe terenuri afânate);
- dacă se utilizează metode pentru îmbunătățirea aderenței la roțile
motoare(roți cu zăbrele, roți duble) presiunea aerului în pneuri se poate reduce la
jumătate;
- dacă roțile motoare patinează peste 15% atunci tractorul se lestează;
- tractoarele pe șenile nu vor avea o patinare mai mare de 7%;
- mecanismele de suspendare la tractoarele pe roți se montează pentru
utilajele purtate similar ca şi pentru plugurile purtate cu excepția orificiului de prindere
a tirantului central, care va fi în poziția de mijloc sau de jos;
- ridicătorul hidraulic va lucra pe poziția de efort controlat;
- pentru utilajele tractate, mecanismele de suspendare se vor monta cu tiranții
longitudinali în punctele inferioare, lanțurile întinzătoare limitatoare în același plan şi
întinse;
 - tiranții verticali(barele de ridicare) ai tiranților laterali se vor fixa de acestea
în orificiile alungite(în șlițuri) sau se va scoate știftul de blocare, pentru a asigura un
grad de libertate în plan vertical.

Pentru grapele cu discuri

- grapele cu discuri purtate se montează pe tractor prin introducerea tiranților
laterali longitudinali şi ai tirantului central al mecanismului de suspendare pe bolțurile
de cuplare, care vor fi asigurate împotriva ieșirii;
- cuplarea grapelor la tractor se face simetric fată de axa longitudinală
- principalele reglaje ale grapelor cu discuri sunt:
 Adâncimea de lucru – se reglează prin reglarea unghiului de atac
al bateriilor cu discuri; la adâncimea maximă unghiul de atac este
maxim şi bolţul. Dacă discurile nu pătrund în sol la adâncimea
dorită, grapa se lestează. La o adâncime mai mică de lucru
unghiul de atac al bateriilor se reduce. Unghiul de atac al
discurilor se poate regla de regulă între 120 şi 200 ,iar masele de
lestare pot avea valoarea de până la 300 kg
 Orizontalitatea cadrului se realizează la grapele purtate cu
ajutorul tirantului central în plan orizontal longitudinal şi din
tiranții verticali laterali în plan în plan orizontal transversal.
 Poziția răzuitoarelor se reglează la o distanţă de 3-5 mm față de
suprafața discului

Pentru combinatoare şi cultivatoare pentru cultivație totală

Principalele reglaje ale combinatoarelor şi cultivatoarelor pentru cultivație totală sunt:
 Adâncimea de lucru se realizează prin reglarea distanței pe verticală între
planul de sprijin pe sol al organelor de lucru şi planul de sprijin al roților de
limitare a adâncimii de lucru care la unele utilaje sunt şi pentru transport, prin
ridicarea sau coborârea roților respective(se ia în calcul şi tasarea solului)
 Orizontalitatea cadrului se realizează similar ca şi la grapele cu discuri cu
mențiunea că orizontalitatea în plan orizontal-transversal, la utilaje tractate,
se realizează cu ajutorul roților de sprijin dreapta şi stânga
 Repartizarea organelor de lucru pe cadrul combinatorului sau cultivatorului se
face pe o platformă beton sau pe un teren bătătorit şi plan; repartizarea
organelor de lucru se face simetric față de axa de simetrie a tractorului şi a
utilajului, care trebuie să fie aceeași. Pe combinator sau cultivator se pot
monta cuțite de tip săgeată cu o zonă de acoperire de 2 - 5 cm, sau de tip
daltă. La cele de tip daltă, distanța între organele de lucru trebuie să fie mai
mică decât 2 ori adâncimea de lucru, pentru a se realiza lucrarea uniformă a
solului.
 Apăsarea pe sol a grapelor rotative se realizează prin tensionarea
corespunzătoare a resorturilor de la paralelogramele deformabile, până când
se realizează o adâncime în sol de 4 – 5 cm.
Pentru tăvălugii inelari
Înainte de cuplarea tăvălugului inelar la grapa cu discuri, în vederea asigurării unei
mai energice mărunțiri a solului în condiții de secetă, în special pentru culturile de
toamnă, se verifică starea tehnică a acestuia, efectuându-se operațiile ca şi la
recepția acestora după reparație, controlându-se existența organelor de legătură
între tăvălug şi grapă. La cuplarea tăvălugului inelar la grapa cu discuri, se va urmări
ca acesta să fie simetric față de axa de simetrie a tractorului şi a grapei cu discuri şi
să cadrul paralel cu suprafața solului.

Indicii calitativi de lucru la lucrarea cu freza

agricolă

Relațiile de calcul ale indicilor de lucru au fost prezentate la lucrarea de arat

şi au următoarele valori admisibile:
- gradul de mărunțire al solului, Gms 90 %;
- gradul de nivelare al solului, Gns 30 %;
- gradul de distrugere al buruienilor, Gdb 95 %;
- gradul de afânare a solului, Gas 25 %;
- gradul de vătămare a plantelor, Gvp 3 %;
- abaterea standard față de adâncimea medie de lucru, s a ±
0,10 am;
- abaterea accidentală maximă față de adâncimea medie de
lucru, Δa ±0,20 am;
- coeficientul de variație a adâncimii de lucru, Ca ± 0,10.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de grăpat

Indicii de lucru calitativi pentru aprecierea lucrării de pregătire a terenului în

vederea semănatului sunt următorii:
a) Gradul de nivelare al solului, Gns, se calculează cu relația:

, (%)

în care: hii = denivelarea solului măsurată

inițial, cm;
hfi = denivelarea solului măsurată final, cm;
n = numărul măsurătorilor efectuate, cel puţin 10
măsurători în diagonala parcelei.
b) Gradul de distrugere a buruienilor, Gdb, se determină cu relaţia:
 , (%)

în care: Nii = numărul buruienilor aflate la

suprafața solului înainte de trecerea agregatului;
Nfi = numărul buruienilor rămase netăiate după
trecerea agregatului;
n = numărul de măsurători care se efectuează, care
se recomandă să fie de trei pe o suprafaţă de 1 m², efectuate pe
diagonala parcelei, cu precizarea că numărul buruienilor rămase
netăiate se determină după câteva ore după ce a trecut agregatul,
interval de timp necesar pentru ofilirea buruienilor.
Valorile admise ale indicilor calitativi de lucru pentru lucrarea de pregătire a
patului germinativ sunt următoarele:
- abaterea standard a adâncimii de lucru = maximum  0,1 am;
- abaterea accidentală a adâncimii de lucru = maximum  0,2
am;
- coeficientul de variație a adâncimii de lucru = maximum  0,1;
- gradul de mărunțire al solului = minimum 90 %;
- gradul de afânare al solului = minimum 20 %;
- gradul de nivelare al solului = minimum 50 %;
- gradul de distrugere al buruienilor = minimum 95 %.
Aspectul terenului lucrat trebuie să fie uniform, fără greșuri, bulgări mai mari
de 3 cm sau resturi vegetale pe suprafața acestuia. Dacă nu se asigură calitatea
precizată anterior, lucrarea se repetă, iar în toamnele secetoase se recomandă
treceri alternative cu grapa cu discuri şi cu tăvălugul inelar.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de tăvălugit

Valorile admisibile ale indicilor calitativi de lucru sunt următoarele:

- gradul de tasare al solului, Gts 30 %;
- gradul de mărunțire al solului, Gms 65 %;
- gradul de nivelare al solului, Gns 65 %.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de cultivație

parțială(prășit)

Aprecierea calității lucrării de combatere mecanică a buruienilor (prășit) se

realizează prin determinarea următorilor indici:
- adâncimea medie de lucru am (cm), a organelor de extirpare a buruienilor,
cu mențiunea că tehnica măsurării acestei adâncimi este similară ca şi la agregatele
pentru pregătirea patului germinativ;
 - abaterea standard sa (cm), față de adâncimea medie de lucru;
- abaterea accidentală maximă Δa (cm), față de adâncimea medie de lucru;
- coeficientul de variație Ca, a adâncimii de lucru a organului de extirpare a
buruienilor;
- gradul de distrugere a buruienilor Gdb (%) şi gradul de vătămare a plantelor
Gvp (%) care se determină cu relația următoare:

[%]

în care: Npi, Npd = numărul plantelor nevătămate

înainte de trecerea şi, respectiv, după trecerea agregatului la o
probă;
n = numărul de repetiții ale probelor.
Lucrarea de prășit este corespunzătoare din punct de vedere calitativ dacă
indicii determinați au următoarele valori:
- abaterea standard a adâncimii medii de lucru = maximum 0,1
am;
- abaterea accidentală a adâncimii de lucru = maximum 0,2 am;
- coeficientul de variație al adâncimii de lucru = maximum 0,1;
- gradul de mărunțire al solului = minimum 90 %;
- gradul de distrugere al buruienilor = minimum 98 %;
- gradul de vătămare al plantelor = maximum 3 % (prașila I);
= maximum 2 % (prașilele II şi III).

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de afânare adâncă a

solului

Valorile admisibile ale indicilor calitativi de lucru sunt următoarele:

- abaterea standard de la adâncimea medie de lucru, sa
0,05 am;
- abaterea accidentală de la adâncimea medie de lucru, Δa
0,2 am;
- coeficientul de variație a adâncimii de lucru, Ca 0,05;
- gradul de afânare a solului, Gas 20 %.

Exploatarea agregatelor pentru semănat

Mașinile de semănat, prin procesul de lucru pe care-l execută, trebuie să respecte o

serie de cerințe de ordin agrotehnic, dintre care pot fi amintite:
- să poată fi utilizate la semănatul unui număr cât mai mare de culturi;
 - să asigure menținerea constantă a debitelor aparatelor de distribuţie,
respectiv a normelor de însămânţare, în condiţiile respectării vitezelor de
lucru, corespunzătoare condiţiilor de exploatare a maşinilor;
- să asigure obţinerea şi menţinerea uniformităţii de distribuţie a seminţelor
atât pe lăţimea de lucru a maşinii, cât şi pe rând;
- să asigure încorporarea seminţelor la adâncimea reglată iniţial,
corespunzătoare cerinţelor impuse de condiţiile pedoclimatice şi de
particularităţile culturii respective;
- în procesul de distribuţie să nu se producă vătămarea seminţelor.
Îndeplinirea cerinţelor de ordin agrotehnic, precum şi uşurarea exploatării
maşinilor reclamă din partea maşinilor de semănat şi satisfacerea unor cerinţe de
ordin constructiv, respectiv:
- să permită reglarea debitului de seminţe în limite largi, corespunzător
normelor de însămânţare impuse;
- să permită reglarea uşoară atât a distanţei dintre brăzdare, cât şi a
adâncimii de lucru a acestora şi menţinerea constantă a parametrilor
reglaţi;
- să asigure în timpul lucrului o manevrabilitate ridicată şi o deservire
uşoară.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de semănat

Indici calitativi de lucru pentru aprecierea lucrări de semănat sunt următori:

a) Uniformitatea de dozare a seminţelor (%), respectiv constanţa
normei de însămânţare, care la maşinile de semănat în rânduri dese se calculează
cu relaţia următoare:

[%]

în care: Qi (g/probă) = cantitatea

măsurată de seminţe distribuită de aparatele de distribuţie
ale maşinii de semănat în rânduri dese la o probă;
Qm (g/probă) = cantitatea medie de seminţe
distribuită de aparatele de distribuţie ale maşinii de semănat
în rânduri dese la cele repetiţii, care se trebuie să fie
minimum 3.

b) Uniformitatea de distribuţie a seminţelor pe lăţimea de lucru a

semănătorii, UB (%), la maşinile de semănat în rânduri dese, se determină cu relaţia
următoare:
 [%]

în care: gi = cantitatea măsurată de sămânţă

distribuită de aparatul de distribuţie la fiecare brăzdar în parte (g);
gm = cantitatea medie de sămânţă distribuită de un
brăzdar (g)

n = numărul de brăzdare ale semănătorii pentru

semănat în rânduri dese; diferenţa între cantitatea minimă de
seminţe obţinută la un brăzdar şi cea maximă obţinută la alt brăzdar
la o probă nu trebuie să depăşească ±4 % la cereale păioase,
mazăre şi ricin, ±6 % la in, cânepă şi rapiţă şi ±8 % la lucernă, trifoi şi
ierburi. La aparatele de distribuţie cu diferenţe mai mari se reface
reglajul dintre distribuitor şi fundul mobil.
c) Precizia de semănat a culturilor prăşitoare, ca număr de boabe în cuib,
, se calculează cu relaţia următoare:

[%]

în care: ncc = numărul de cuiburi pe proba

luată cu numărul corect de boabe sau tuberculi în cuib (cel pentru
care a fost reglată maşina);
ntc = numărul total de cuiburi pe proba luată.
d) Precizia de semănat a culturilor prăşitoare, ca distanţă între cuiburi pe
rând, Pd (%), se determină cu relaţia:

[%]

în care: ndc = numărul de distanţe corecte între

cuiburi pe rând (respectiv între boabe sau tuberculi pe rând) la proba
luată;
ntd = numărul total de distanţe între boabe sau
tuberculi pe rând la proba luată.
d) Gradul de vătămare a seminţelor Gvs (%) produs de semănători, se
calculează cu relaţia:

[%]
 în care: Msv (g/probă) = masa seminţelor
vătămate din proba luată;
Mts (g/probă) = masa totală a probei de seminţe, care este de
100 g.
Lucrarea de semănat este corespunzătoare din punct de vedere calitativ dacă
indicii determinaţi înregistrează următoarele valori:
- abaterea standard a adâncimii de lucru = maximum 0,2 am;
- coeficientul de variaţia al adâncimii de lucru = maximum 0,2;
- uniformitatea de dozare a seminţelor = minimum 97 %;
- uniformitatea de distribuţie a seminţelor pe lăţimea de lucru:
 cerealele păioase, mazăre şi ricin = minimum 96 %;
 in, cânepă şi rapiţă = minimum 94 %;
 lucernă, trifoi şi ierburi =minimum 92 %;
- precizia de semănat ca număr de boabe în cuib = minimum 80 %;
- precizia de semănat ca distanţă între cuiburi = minimum 50 %;
- gradul de vătămarea seminţelor = maximum 3 %.
Principalii indici de lucru calitativi ai maşinilor de plantat

Aceşti indici sunt reprezentaţi prin:

a) Gradul de vătămare al răsadurilor, Gvr, se determină cu relaţia:

Gvr = 100 [%] 5%

în care: Nrv = numărul de răsaduri vătămate;

Ntr = numărul total de răsaduri de pe lungimea
măsurată.
b) Procentul de goluri, Pg, se determină cu relaţia:

Pg = 100 [%] 7%

în care: Nr = numărul real de răsaduri pe

lungimea măsurată;
Nte = numărul teoretic de răsaduri pe lungimea
măsurată.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de fertilizat

Indicii de lucru calitativi pentru aprecierea lucrării de fertilizat sunt următorii:

a) Uniformitatea împrăştierii pe sol a îngrăşămintelor pe lăţimea de lucru a
maşinii, UB, se determină cu relaţia:
 [%]

în care: qi = cantitatea de îngrăşământ exprimată în g, colectată pe tava sau cutia

de probă; cutiile (tăvile) de probă se aşează una lângă alta,
transversal pe direcţia de deplasare a agregatului, lăsându-se două
culoare pentru trecerea roţilor tractorului (de regulă, cu lăţimea de
0,5 m sau 0,25 m fiecare); cele mai obişnuite tipuri de cutii (tăvi) de
probă sunt cele care au dimensiunile de 0,5 x 0,5 m (0,25 m²), cu
marginile înalte de 20 mm;
qm = cantitatea medie de îngrăşământ colectat pe o cutie;

( )

n = numărul cutiilor; cutiile din extremităţi, în care a căzut o cantitate mai

mică de 80 % din cantitatea medie q m, se elimină; pentru o bună
apreciere a acestui indice se fac trei determinări; pentru o apreciere
imediată la măsurătorile valorilor qi, dacă nu există diferenţe între
aceste cantităţi qi, mai mari de ± 10 % faţă de cantitatea medie q m,
se consideră că îngrăşământul a fost împrăştiat corespunzător.
b) Constanţa de debit a îngrăşământului, Cd, se determină cu relaţia:

[%]

în care: Qi = debitul maşinii care se calculează astfel:

Pi reprezintă cantitatea de îngrăşământ introdusă în bena maşinii, de

regulă 100 la 300 kg (l) iar ti = timpul în care a fost împrăştiat pe sol
îngrăşământul (s);
Qm = debitul mediu;
n = numărul repetiţiilor care se recomandă să fie de trei.

şi

c) Lăţimea de împrăştiere, respectiv lăţimea de lucru a maşinii, B l (m), se

determină însumând lăţimea cutiilor de probă, inclusiv culoarele de trecere a roţilor
tractorului, cutii în care cantitatea de îngrăşământ q i este de cel puţin 80 % din
cantitatea medie de îngrăşământ qm colectat într-o cutie; în acest caz, B l se va
calcula cu relaţia:
, [m]
în care: n = numărul cutiilor de probă cu cantitatea corespunzătoare de
împrăştiat;
 b = lăţimea unei cutii (de regulă 0,5 m);
b0 = lăţimea culoarului de trecere a roţilor tractorului (de regulă 0,5 m).
Lăţimea de lucru Bl se determină efectiv pentru fiecare fel de îngrăşământ
organic (gunoi de grajd sau urină) care se împrăştie.
Valorile admise ale indicilor calitativi de lucru pentru lucrarea de fertilizat
sunt următoarele:
- uniformitatea împrăştierii pe lăţimea de lucru = minimum 80 %;
- constanţa de debit a îngrăşământului = minimum 95 %;
- abaterea standard a adâncimii de încorporare în sol = maximum 0,15
am.

Indicii de lucru calitativi la lucrarea de stropit

Indicii de lucru calitativi pentru agregatele folosite la combaterea chimică a

buruienilor, bolilor şi dăunătorilor sunt următorii:
a) Numărul mediu de picături pe suprafaţa tratată, Npm, se determină cu
relaţia următoare:

în care: Npi = numărul picăturilor pe 1 cm² din proba luată;

n = numărul probelor luate.
Probele se iau pe benzi de hârtie turnesol cu lungimea de 5 cm şi lăţimea de
2 cm, amplasate la nivelul suprafeţei tratate şi dispuse pe o lungime de 100 m.
b) Diametrul mediu al picăturilor, dm (μm), se determină în funcţie de
diametrul mediu al urmei picăturii Dm (μm), urmă măsurată pe lamela de sticlă cu
care se ia proba şi se calculează cu relaţia următoare:

Diametrul mediu al picăturii Dm, se determină cu relaţia:

în care: Di = diametrul picăturilor în intervalul de mărimi stabilit (µm);

ni = numărul de picături în intervalul de timp stabilit, care de regulă,
pentru erbicide, este egal cu 3, respectiv 0 - 200 µm, 200-400 µm şi
400 - 600 µm;
n = numărul total de picături numărate.
c) Constanţa de debit Cd (%), cu precizarea că debitul Qi (l/min) reprezintă
debitul de lichid pe întreaga maşină, respectiv suma debitelor măsurate la fiecare
duză qi (l/min), folosind relaţia următoare:

în care: n = numărul de duze.

d) Uniformitatea de debit pe lăţimea de lucru a maşinii, exprimată prin
coeficientul de variaţie a debitului Cq, obţinut la duze pe lăţimea de lucru a maşinii, în
care sq (l/min) reprezintă abaterea standard de la debitul mediu pe o duză:
în care: qi (l/min) = debitul măsurat la fiecare duză a maşinii, luându-se în
considerare proba de debit măsurată, numai dacă nu există o
diferenţă mai mare de ±5 % între duza cu debitul minim şi
duza cu debitul maxim, debitele fiind măsurate la aceeaşi
probă;
qm (l/min) = debitul mediu pe duză determinat cu relaţia următoare:

Valorile admisibile ale indicilor calitativi de lucru pentru lucrarea de erbicidat

sunt următoarele:
- numărul mediu de picături pe suprafaţa tratată = 200 - 300 picături/cm2;
- diametrul mediu al picăturilor = 200 - 400 µm;
- constanţa de debit = minimum 95 %;
- uniformitatea de debit pe lăţimea de lucru = maximum 0,15.

Indicii calitativi de lucru ai combinelor de recoltat

cereale

Indicii calitativi de lucru ai maşinilor pentru recoltatul culturilor agricole sub

formă de boabe sunt următori:
a) Pierderile totale de boabe, pt (%) se determină cu relaţia:

[%]

în care: M = masa boabelor libere pe sol sau a celor din spicele căzute pe sol, din
interiorul ramei metrice, la o probă, g/m²;
Pb = producţia de boabe, kg/ha.
b) Gradul de puritate a boabelor, Gpb (%) se calculează cu relaţia:

[%]

în care: Mbc = masa de boabe curate din proba luată, g;

Mtb = masa totală a probei luate, g.
Probele se prelevează din buncărul combinei din trei locuri diferite, iar masa
unei probe este de 100 g.
c) Gradul de spargere a boabelor, Gsb (%) se determină cu relaţia:

[%]

în care: Mbs = masa boabelor sparte din proba luată, g;

 Mtb = masa totală a probei luate; probele se iau similar ca şi la punctul b).
Din fiecare probă se aleg pe masă spărturile de boabe (boabele
sparte) care se cântăresc şi reprezintă Mbs, g.
Valorile admise ale indicilor calitativi de lucru sunt următoarele:
- pierderile totale de boabe =
maximum 2,8 % (cereale păioase);
maximum 2,5 % (floarea-soarelui);
maximum 3 % (leguminoase pentru boabe).
- gradul de puritate a boabelor =minimum 98 % (cereale păioase);
minimum 97 % (floarea-soarelui şi leguminoase);
- gradul de spargere a boabelor = maximum 3 % (cereale păioase);
maximum 5 % (floarea-soarelui);
maximum 8 % (leguminoase pentru boabe)