IDEILE PEDAGOGICE ALE LUI ION CREANGĂ – 

MEREU ACTUALE

Ion Creangă a trăit şi activat cu peste o sută de ani în urmă,dar ideile lui privind
şcoala, moştenirea lui culturală sunt şi astăzi actuale. În a doua jumătate a secolului
al XIX-lea Creangă a scris mai multe manuale şi materiale didactice. El își începe
activitatea pedagogică la şcoala primară, unde a muncit 25 de ani.
Pedagogul a fost mereu în căutarea celor mai efeciente căi şi mijloace de
instruire în şcoala primară.
Creangă nu putea accepta vechile metode şi manuale, concepute în baza
îmbinării literelor. În 1868, în colaborare cu alţi învăţători, editează „Noua metodă
de citire şi scriere”, un abecedar pentru clasa I, iar in 1876 – un compendiu pentru
citire şi scriere pe baza sistemului fonetic, în care expunea bazele pedagogice ,ale
metodei instruirii concomitente a elevilor la citire şi scriere. 
O atenţie mare el acordă problemelor de pedagogie generală: cum să organizăm
viaţa elevilor în şcoală, cum să-i aşezăm corect în bănci, cum să comunicăm
eficient cu ei etc. Tot aici expunea 
recomandări privind educaţia fizică şi regulile de igienă.
Creangă înţelegea foarte bine rolul limbii materne în educaţie şi tindea în
manualele sale spre altoirea la copii a dragostei faţă de limbă, folosea pe larg
proverbe, legende, cântece populare. 
Având o grijă deosebită pentru lărgirea permanentă a orizontului elevilor,
recomanda convorbiri zilnice cu copiii despre mediul ambiant, despre munca
creativă a oamenilor. Meritele pedagogice ale Abecedarului şi Compendiului
pentru învăţători ale lui Creangă erau apreciate de către contemporani.
El a adus un mare aport la dezvoltarea literaturii pentru copii. Minunatele
povestiri scrise de el în anul 1871 au întrat în cartea pentru lectura „învăţătorul
copiilor”, care a cunoscut zece ediţii.
Lucrând timp de mulţi ani învățător, a văzut ce lacune sunt în predarea
geografiei. Împreună cu alţi învăţători a scris manualul „Geografia judeţului Iaşi”
(în 1879). Manualul era însoţit de hărţi, planuri şi indicaţii metodice, care
recomandau studierea pe teren a noţiunilor geografice de baza, folosind pe larg
excursiile.
Multe din recomandările lui Creangă în problemele învăţământului, bazate
pe înţelegerea psihologiei copilului, 
pe dragostea şi respectul faţă de el sunt actuale şi astăzi. Şcoala nouă pe care
intenţionăm să o construim, nu poate să nu ţină cont de experienţa marelui pedagog
din Humuleşti.
Ion Ţurcanu, în cartea „Creangă”, dezvăluind specificul pedagogiei timpului
său, recunoaşte: cărţile de şcoală crengiene pot fi de mare folos şi astăzi, atât în

1
activitatea practică de instruire şi educaţie, cât şi în pregătirea cadrelor de
învăţători (p.68). În acest context merită să fie pomenită experimentarea între anii
1865-1866 de către I. Creangă a metodei lancasteriene de predare în şcoala
primară, dirijarea de către ilustrul pedagog a practicii pedagogice 
a viitorilor învăţători-elevi ai şcolii normale de la Trei Ierarhi, cursurile speciale de
etică pedagogică si metodică a predării şi scrisului (ţinute de Ion Creangă) la
cursurile de perfecţionare a învăţătorilor şcolilor primare din Iaşi, elaborarea de
către el a sistemului de atestare a cadrelor didactice.
În 1874 Creangă face o serie de propuneri Ministerului învăţământului cu
privire la constituirea pe lingă şcolile normale a unor grupe, ale căror menire era
pregătirea învăţătorilor pentru minorităţile naţionale: unguri, armeni, sârbi, nemţi,
ruşi, ucraineni etc.
Fără a face parte din protipendada intelectuală de pe atunci şi nefiind tot atât
de şcolit ca unii boieri pretenţioşi de la „Junimea”, el a avut atâta carte, cât i-a
trebuit ca să stea în fruntea mişcării pedagogice din Moldova celei de a doua
jumătăţi a secolului al XlX-lea şi să ne lase nouă, urmaşilor, una dintre cele mai
originale creaţii literar-pedagogice.
Vizitele, inspecţiile în şcolile în care a activat, precum şi creaţia sa au
demonstrat nu numai că stătea în fruntea noutăţilor în instruirea şi educarea
copiilor, dar că era receptiv la orice noutăţi din viaţa culturală. După cum sublinia
marele Eminescu şi alţi contemporani, cunoscători ai problemelor şcolii, Ion
Creangă a produs o reformă adâncă in instruirea elementară.
Trebuie subliniată atenţia pe care o acorda Creangă familiei. Toată
activitatea lui pedagogică şi, în special, tendinţa constantă de a suprima distanţa
dintre el şi copii a demonstrat că el vede clar ruptura familiei de şcoală. Înţelegea
bine nocivitatea acestui fenomen pentru procesul de instruire şi educaţie. De aici şi
insistenţa cu care aborda perfecţionarea sistemului de educaţie socială şi a creşterii
rolului şcolii în viaţă.
Aşadar, viziunea „crengiană” asupra posibilităţii educaţiei copiilor e
atotcuprinzătoare, depăşind cadrul teoriei pedagogice şi al metodicii educaţiei şi
înglobându-şi probleme sociale, precum şi aspecte organizatorice ale
învăţământului, inclusiv crearea condiţiilor materiale necesare desfăşurării sale
normale.
În activitatea sa concretă orice pedagog nu poate ignora nici unul din aceste
viziuni orientate spre obiectivul principal, spre legile fundamentale ale instruirii şi
educaţiei.