Sunteți pe pagina 1din 2

Nume, prenume: Conica Corina

Sarcina 1
Medicina adolescentului – introducere. Generalități
Studiu de caz:
Imaginați-vă că prestați servicii medicale într-o instituție de învățământ. Directorul școlii
dorește să actualizeze reglementările privind vârsta minimă admisibilă pentru ca
adolescenții să dispună de anumite priorități, precum părăsirea teritoriului școlii la prânz
pentru a merge la cafenelele din apropiere, vizitarea centrului de fitness al școlii, consumul
de alcool la anumite evenimente școlare și piercing-ul în mediul academic. Elevii provin
din familii simple, social vulnerabile, precum și din familii de origine islamică. Chiar dacă
directorul este adeptul ideii că în prezent adolescenții se maturizează mai repede decât
anterior, unii învățători îl contrazic.
S-a propus organizarea unei dezbateri într-u stabilirea limitelor de vârstă pentru activitățile
menționate anterior.
În continuare scrieți un mini-eseu ce ar reprezenta răspunsul Dvs în fața unei astfel de
probleme. Se admite să faceți referire la cadrul legal al RM precum și argumente de natură
medicală.
În calitate de prestator de servicii medicale în instituția de învățămînt școlar , vin cu
urmatoarele recomandări pentru actualizarea reglementărilor privind vârsta minimă
admisibilă pentru unele activități propuse de directorul școlii:
Părăsirea teritoriului școlii de către elevi la prânz pentru a merge la cafenelele din
apropiere trebuie interzisă. Adoptarea si promovarea unui regim alimentar sănătos asigură
o dezvoltarea armonioasă a copiilor și adolescenților, contribuie la prevenirea anumitor
afecțiuni, îmbunătățește starea de sănătate. Cultura alimentatiei sanatoase trebuie educata
incepind cu primul an de viata. Responsabilii institutiilor de invatamint trebuie să asigure o
alimentație sănătoasă și echilibrată a copiilor. Astfel vor fi create meniuri alimentare
universale (adaptate la necesitățile atît fiziolocige dar si socio-culturale, de ex. Copii din
familii islamice ) , care ar asigura necesarul de nutrienți pentru o dezvoltare fizică normală
a organismului.
În ultimul timp rata sendentarismului printre copii dar și adulți este in continua crestere
datorita progresului tehnico-științific, aparitia diferitor gadgeturilor. Practicarea
sportului aduce doar beneficii organismului. Printre acestea se numara previnirea
dezvoltăreii obezității la copii, scade riscul apariției de boli precum diabet zaharat și
hipertensiune arterială la vârsta adultului, organismul devine mai rezistent la infecții.
Astfel, ar fi binevenită vizitarea centrului de fitness al școlii de către adolescenți. Antrenorii
ar putea ghida elevii prin respectarea efortului fizic admis pentru diferite grupe de virste
Conform legislației R.Moldova, minorilor sub 18 ani le este interzis prin lege consumul de
băuturi alcoolice. Consecințele consumului de alcool asupra organismului în
creștere sunt scaderea capacitătii intelectuale, afectarea dezvoltării și funcționarii
organelor interne: cord, ficat, rinichi. De asemnea sub influența alcoolului adolescenții ar
putea să fie tentați să încerce și altfel de „senzații tari” precum droguri, relații sexuale
neprotejate cu riscul de a contacta ITS, sarcină, violență.
Ceea ce tine de piercing cred ca ar putea fi permis de la 16-17 ani, atunci cind adolecentul
are o gîndire mai logică, poate să-și asume responsabilitatea pentru consecinte, cum ar fi
infecția.
Sarcina 2
Grila de Dezvoltare – completați conform datelor literaturii.
Adolescența
Timpurie Mijlocie Târzie
(10-15 ani) (14-17 ani) (16-19 ani)
Întrebare Sunt normal/ă? Cine sunt? Unde mă Spre ce tind?
caracteristică regăsesc?
Probleme majore Creștere furtunoasă a Continu în înălțime Maturitate
de dezvoltare corpului (înățime șigreutate, se fiziologică
și greutate); apariția formează proporțiile
semnelor sexuale corporale specifice
secundare. sexului, dispar
disproporțiileă
creșterea
Îngrijorări de bază Dobândirea Experimentarea Emancipare de
independenței, rolurilor, părinți. Orientare nu
începe îndepărtarea comunicarea cu spre grup dar spre
de familie și crește semenii. Morala persoane separate.
importanța bazată pe Partenerul este ales
semenilor. Încp respectarea conform
conflicte cu părinții. iterdicțiilor. preferintelor
Etapa timpurie de Autodeteminare personale.
formare a conștiinței profesională. Maturizarea
morale. Debutul Identificarea cu conștiinței morale
comportamentelor semenii.
de risc( fumat, Comportamente de
alcool etc.) risc.
Dezvoltarea Trecerea de la Dezvoltarea gândiri Gândire logică.
cognitivă gândirea concretă la abstracte, a Autocontrol
cea abstractă, capacității de a emoțional.
fantezii, prevedea Depășirea crizei de
ergocentrism , consecințele. Trăiri identitate, Orientare
reducerea legate de sexuală clarificată.
capacităților modificările
psihofiziologice și corporale. Conflicte
de a învăța. evidente cu părinții,
Labilitate anxietate sporită.
emoțională Posibilitatea apariției
depresiilor.

S-ar putea să vă placă și