Universitatea din Craiova

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD)

Programul de formare psihopedagogică, nivelul II postuniversitar

PORTOFOLIUL PENTRU EXAMEN

Disciplina

Psihopedagogia adolescenţilor, tinerilor şi

adulţilor

1
 Cerințe

1. Realizaţi profilul bio-psiho-socio-cultural al unui adolescent/tânăr/adult

2. Elaboraţi un eseu (2-3 pagini), în care să abordaţi problema crizelor (tulburărilor)
specific uneia dintre cele trei vârste studiate (adolescenţa, tinereţea, vârsta adultă), precum şi
a modalităţilor concrete de intervenţie psihopedagogică .

2
 1.Grilă de analiză pentru conturarea profilului bio-psiho-socio-cultural
al unui adolescent

Dimensiunea Caracteristici, trăsături Modalităţi, metode, Exemplificări, concretizări,

specifice instrumente de observații,reflecții
identificare a
trăsăturilor
Bio-fizică Cresterea in greutate Observatia -50 kg
Cresterea in inaltime -170 cm
Au loc transformari -Acnee
hormonale -Trezirea impulsului sexual
-Maturizare biologica

Psihică -cautarea identitatii Interviu Chestionar -Imagine de sine

-modificari in plan afectiv Studiu de caz -Timiditate
-Instabilitate
-Tensiuni
-Exuberanta
-Romantism
Socio- relaţională Relatia cu familia Relatia cu Observatia Chestionarul -Posibilitatea de a utiliza
colegii Interviul strategii de rezolvare a
situaţiilor problematice, de
ameliorare.
-Se manifestă capacitatea de
argumentare şi
contraargumentar e, se afirmă
gândirea personală.

Socio- culturală Sistem de valori Apreciaza Teste sociometrice -Se diversifică orientările către
frumosul Responsabilitatea Observarea si domenii profesionale care sunt
Religie compararea propriului considerate de succes.
Relatiile cu ceilalti comportament -Preocupare pentru formarea

3
 2. Elaboraţi un eseu (2-3 pagini), în care să abordaţi problema crizelor
(tulburărilor) specific uneia dintre cele trei vârste studiate (adolescenţa,
tinereţea, vârsta adultă), precum şi a modalităţilor concrete de intervenţie
psihopedagogică .

Adolescenţa este perioada de vârstă cuprinsă între 14-18 ani. Ea este un moment critic din
dezvoltarea individului deoarece acesta caută să se raporteze permanent, la ceilalţi, ca o
persoană autonomă, cu conştiinţa propriei identităţii.

Fizic, insul cunoaşte la această vârstă o dezvoltare accelerată, fetele evoluând mai repede
decât băieţii. De altfel, fetele îşi încheie creşterea fizică la vârsta de 17 ani. Cea mai
mare parte dintre ele (75%) ating faza pubertăţii înainte de 14 ani, pe când băieţii
ajung la acest moment, în majoritatea lor (85%), la 15 ani. Adolescenţii consumă mult
alimentar şi de aceea nutriţia şi programul de masă sunt de o deosebită importanţă.
Psihologic, adolescentul se caracterizează printr-o bogată imaginaţie, el „visează cu
ochii deschişi“, dar şi prin creşterea puterii de judecată. În schimb, memoria este deficitară. În
acest interval de timp individul dezvoltă interese şi abilităţi speciale fără însă a avea
tenacitatea şi capacitatea de a finaliza o acţiune.
Emoţional, adolescenţii sunt foarte sensibili şi de aceea se pot simţi foarte uşor
lezaţi, când se manifestă atitudini ostile faţă de ei. De asemenea, ei dovedesc interes
pentru competitivitate şi sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar permite să-şi
etaleze cunoştinţele şi abilităţile. Social, adolescenţii se caracterizează prin autodefinirea
sinelui în relaţie cu societatea în totalitatea ei, iar identitatea apare ca o poziţie a lor faţă de
lumea în care trăiesc. Din acest status apar probleme specifice adolescenţei: tensiunea dintre
el şi societate, câştigarea independenţei faţă de părinţi, alegerea carierei şi a stilului de viaţă,
viaţa sexuală. Întrucât adolescentul îşi construieşte identitatea, în primul rând, în raportul său
cu familia şi societatea, el exersează experienţe proprii pentru că numai astfel trăieşte cu
convingerea despre oportunitatea lor. Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi
experimente cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent pentru prima oară în viaţă.
Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de identitate. Traversarea acestor
experienţe cruciale este o condiţie obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de
roluri şi statusuri ca viitor adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de
viaţă, decide cum acţionează cu cine se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine
seama de consecinţele şi şi riscurile unora dintre experienţele sale.
Un loc esenţial în adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această vârstă indivizii
dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea
ce este spaţiul familial şi cel şcolar sau al vecinătăţii imediate. Discriminarea de vârstă, este
trăită intens şi contradictoriu de către adolescent fiindcă el crede că nu i se recunoaşte noua sa
poziţie socială de către familie, şcoală şi mediul său de viaţă.

4
 Relaţiile părinţilor cu adolescenţii au particularităţi ce le deosebesc de raporturile
din copilărie. Dacă în copilărie, insul este integrat în actul satelitizării de familie, cu efecte
benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa, adolescentul tinde să fie autonom de familie.
Părinţii nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce este
natural, pentru că la această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire la
conduita şi mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune concomitent cu
aspiraţia adolescentului către individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi
adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de
neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul
excesiv de autonomie al adolescentului. Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l
socializeze pe adolescent orientându-l spre ceea ce va face în viitor, spre viaţa de
adult, acordând o importanţă redusă problemelor specifice vârstei lui. Or, adolescentul
trăieşte puternic tot ce se întâmplă cu el în prezent fiindcă el se confruntă cu aspecte
concrete ale propriei vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el este preocupat, înainte de toate,
de rezolvarea acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în
viitor. Odată cu vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de elan, forţă şi
posibilităţi de a produce ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi
construiască un mod de viaţă propriu. El face în acest fel trecerea de la generaţia familială la
generaţia socială. Apariţia, la adolescent, a reprezentărilor despre sine determină orientarea
lui către unele norme şi valori ale adulţilor ce vizează în special egalitatea tânărului cu
cei maturi, dorind să semene cu aceştia. De altfel, una din aspiraţiile cele mai frecvente ale
adolescentului este cea de a fi adult. De aceea, adolescentul nu mai acceptă vechile norme şi
reguli ce stăteau la baza raporturilor sale, copil fiind, cu adultul. Sunt o serie de
condiţii specifice favorizante pentru perpetuarea atitudinii paternaliste a adultului
faţă de adolescent:

a) poziţia socială a adolescentului este aceeaşi ca în copilărie, el fiind, în continuare, elev şi

deci neimplicat în câmpul muncii;
b) dependenţa lui materială de părinţi;
c) obişnuinţa adultului de a îndruma şi controla copilul, greu de schimbat chiar dacă
părinţii sunt conştienţi de necesitatea schimbării atitudinii lor faţă de adolescent;
d) păstrarea, mai ales în primii ani, de către adolescent a trăsăturilor copilului în
comportare şi infăţişare. Când adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul
vede în aceştia un partener de dialog.
Prin urmare, el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi. Dacă
adultul refuză cooperarea cu adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub diferite
forme, faţă de tendinţa acestuia de a-i îngrădi personalitatea, de a-i orienta modul de
a gândi şi de a acţiona. Raporturile dintre adulţi şi adolescenţi pot deveni conflictuale,
cu deosebire când atitudinea adultului rămâne neschimbată. La unii adolescenţi
asemenea raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării de familie, la ruperea
comunicării cu membrii ei, la evitarea lor şi evadarea din familie, cea mai cunoscută fiind
fuga de acasă
De fapt, are loc emanciparea socială a adolescentului, iar neînţelegerea acestei
particularităţi de către adult este un motiv de naştere a unor raporturi conflictuale.
Adolescenţii nu mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii şi vor un nou tip de
relaţii bazate pe recunoaşterea personalităţii lor. Insuşi modul de adresare de către părinţi,
mass-media sau autorităţi, anume ,,fetiţă” sau ,,băieţel”, poate crea adolescentului frustrări
fiindcă el are sentimentul că este tratat, în continuare, drept copil. În adolescenţă individul se
confruntă cu un set de probleme sociale ce decurg, înainte de orice, din relaţiile cu familia
versus relaţiile cu grupul de aceeaşi vârstă, sau cu mediul în care trăieşte. Tendinţa

5
manifestă către autonomie poate conduce la nerespectarea nici unei norme sau la
încălcarea oricărui principiu cunoscut în cadrul familiei sau al şcolii. O înţelegere îngustă a
libertăţii îi determină pe unii adolescenţi să comită fapte antisociale. Predispuşi inevitabil
spre devianţă, adolescenţii ajung să nu ţină seama de cerinţele controlului social. Din
cauza interdicţiilor puse de părinţi sau de şcoală, adolescentul acţionează pe principiul
fructului oprit, căutând să cunoască şi să trăiască exact ce i se interzice. Se neglijează de către
familie şi de către societate că la această vârstă individul ţine să arate celorlalţi curajul şi
îndemânarea de a face faţă la situaţii foarte dificile. Bravada, lăudăroşenia, dorinţa de a
epata şi de a imita pe cei de vârsta lor, pentru a fi în pas cu ei, pot conduce la comportamente
deviante, care în anumite contexte devin conduite de delincvenţă.
Adolescenţa se caracterizează şi printr-un anumit mod de comunicare. Mai întâi, să
remarcăm lărgirea ariei de comunicare, de la dialogul predominant cu părinţii la
vârsta copilăriei mici, apoi, în şcoala primară, comunicarea permanentă cu cadrele didactice,
la comunicarea cu toate mediile sociale, aceasta fiind una din modalităţile esenţiale de
manifestare a autonomiei şi identităţii individului.

Un aspect deosebit de important îl constituie tendinţa spre exprimarea într-un

limbaj propriu vârstei. Jargonul şi argoul sunt forme tipice de comunicare ale
adolescenţilor.
Limbajele grupurilor de adolescenţi se disting de limba standard a societăţii. Sunt
adoptate gesturi, moduri şi maniere de vorbire neîntâlnite la alte grupuri de vârstă. În
anumite contexte, adolescenţii creează un antilimbaj, ca mod de comunicare opus celui
oficial. Sunt create cuvinte noi, sau se deformează sensurile termenilor obişnuiţi, sau se
preiau direct din sociodialecte periferice sau din alte limbi. Diferenţele de limbaj privesc mai
ales morfologia şi lexicul şi în mai mică măsură sintaxa şi fonetica. La această vârstă, din
cauza trăsăturilor amintite, există interes pentru consumul de droguri şi stupefiante, fenomen
ce s-a înrădăcinat în societatea românească după anul 1989. Nu mai puţin
semnificativ este consumul de alcool caracteristic, la actualele generaţii de
adolescenţi, pentru ambele sexe. Asociat acestor fenomene este şi fumatul, care a luat
proporţii îngrijorătoare la adolescenţi indiferent de apartenenţa la genul social.

6
 Lipsiţi de o educaţie adecvată în familie sau în şcoli, adolescenţii au un
comportament precar de consum, fără acel spirit de discernământ atât de necesar în
condiţiile diversificării produselor alcoolice, de tutun şi alimentare, inclusiv sub
aspectul calităţii. Delincvenţa juvenilă constituie una dintre problemele specifice
perioadei adolescentine. Încălcarea normelor şi a legilor este generată de nevoia afirmării
individualităţii personale, dar şi de necunoaşterea consecinţelor actelor săvârşite. De
aceea, esenţială în abordarea delincvenţei juvenile este cunoaşterea motivaţiilor ce au stat la
baza actelor antisociale şi a contextelor în care s-au produs. În acest fel se poate stabili
caracterul acţiunilor adolescentului deoarece nu toate actele sale sunt în mod evident
îndreptate împotriva ordinii şi stabilităţii sociale. În acelaşi timp, trebuie
remarcată creşterea ponderii delincvenţei juvenile în ansamblul actelor antisociale după
anul 1989.
Un fenomen accentuat în această perioadă de vârstă este cel al sinuciderilor în rândul
adolescenţilor. Schimbările în sistemul de relaţii al copilului dau un conţinut nou proceselor
de dezvoltare a persoanei şi maturizării sociale în adolescenţă. Iată de ce este important ca
adultul să manifeste iniţiativă şi să ţină seama de cerinţele adolescentului, cu o condiţie
esenţială, şi anume, renunţarea la atitudinea de a socoti tânărul ca pe un copil. De
aici rezultă şi necesitatea luării în considerare a problemelor adolescenţilor din interiorul lor
şi nu de pe poziţia exigenţelor existente în tinereţea adulţilor, invocată adesea de către
aceştia în comunicarea cu adolescenţii.
Un proverb românesc a surprins un asemenea imperativ: „Nu judeca pe tânăr după mintea
celui bătrân, ci pune-te în locul lui şi atunci să-l judeci".

7
 Bibliografie
Veronique Guerin (2018), Criza adolescenței. Mod de administrare , Ed. Niculescu

8
9
10