Sunteți pe pagina 1din 4

 

Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galaţi 

Facultatea de Arte

Specializarea Arte plastice (pictură) 

Anul I, Grupa I

Luchiancenco Delia Cristina

Eseu

Bang Bang, you’re dead 

1.  Consecinţele etichetării asupra dezvoltării personalităţii şi identităţii de sine


2.  Consecinţele agresivităţii verbale şi/sau fizice în şcoală 

Seminar: Departamentul Psiho-pedagogie


 

1.  Consecinţele etichetării asupra dezvoltării personalităţii şi identităţii de sine 

Personajul principal al acestui film, Trevor Adams, este un elev care a devenit victima
unei agresiuni traumatizante din liceu. Frustrarea actului în sine îl determină pe acesta să
ameninţe că va arunca echipa de fotbal a liceului în aer. Pornind de la acest fapt, el este
marginalizat nu numai de colegii lui şi de profesori, care încearcă să-l evite, ci şi de părinţii
acestuia. Acest lucru se datorează unui singur fapt, şi anume, din cauza etichetării lui Trevor ca
fiind exemplul rău pe care nimeni nu ar trebui să îl urmeze. 
Profesorii au o mare responsabilitate. Ei nu numai ca învată minţi tinere, dar aceştia
conturează viitorul. Din păcate, se pare că nu toţi profesorii acordă timp să îşi înţeleagă elevii,
să-i ajute să înveţe doar pentru că unii copii pot fi mai dificili. Profesorii nu ar trebui să îşi
eticheteze elevii în faţa celorlalţi colegi ai lui. O dată etichetaţi, acel nume devine ca o ştampilă
ce nu va dispărea decât în momentul în care ceva se schimbă în viaţa elevului. 
Un elev etichetat ca fiind cel care face numai necazuri, nu numai ca îl face să se simtă
decăzut în ochii colegilor, dar va vrea să se răzbune. Majoritatea nu mai participă la activităţile
şcolare, refuză să mai facă parte din colectiv şi se poate implica în diverse conflicte.  Aceşti elevi
sunt răspunzători de orice lucru rău se întâmplă în şcoală. Profesorii sunt mai puţin tolerenţi cu ei
şi acest prejudiciu se împrăştie imediat printre toţi colegii lui. Acest copil este sortit din start
deoarece acest mediu nu este propice pentru succesul lui personal. Tot ceea ce va vedea acest
copil este eşec şi se va resemna cu gândul că acesta îi este destinul. 
 Nu numai etichetarea ca fiind acel ,,copil rău’’ al clasei este distructivă. La polul opus,
acei copii etichetaţi ca ,,buni’’, pot avea influenţe negative, atât pentru ei cât şi pentru colegii lui.
Aceştia pot realiza faptul că dacă îşi menţin statutul de ,,copii buni’’ ai clasei, mai scapă cu o
temă nefacută, mai este păsuit din când în când dacă nu îşi învaţă o lecţie. Totodată, aceşti elevi
vor avea tendinţa să se plaseze singuri desupra celorlalţi colegi ai lui. De asemenea, această
etichetă poate pune o presiune prea mare pe umerii unui copil care se va simţi obligat să exceleze
în tot. Mai mult de atât, profesorii vor avea tendinţa să îl favorizeze pe el în faţa celorlalti, iar 
ceilalţi să înceapă să-l considere linguşitor. 
Predarea este mai mult decât un loc de muncă. Este impactul pe care îl are asupra vieţilor 
tinere, conturarea viitorului lor. De aceea profesorii trebuie să fie foarte atenţi în dezvoltarea
elevilor lor, trebuie să îi încurajeze de mici, să aibă rabdare cu ei pentru a-i înţelege. 
 

2.  Consecinţele agresivităţii verbale şi/sau fizice în şcoală 

În filmul vizionat, agresivitatea este una dintre cele mai răspândite tulburări de
comportament în rândul elevilor. Acest lucru porneşte tot din cauza etichetării elevilor. Membrii
echipei de fotbal sunt cei care îi instigă şi pe ceilalti la agresiune şi violenţe, cei care etichetează
deoarece aceştia sunt conştienţi de faptul că sunt cei mai populari în şcoală, persoan ele care prin
meciurile câştigate, fac liceul lor mai cunoscut. De aceea ei sunt etichetaţi de profesori ca fiind
elevii buni în şcoală, însă profesorii nu vad totuşi la ce umilinţe îi expun pe ceilalţi elevi,
etichetaţi ca ,,elevii slabi’’. Printr -o situaţie asemănătoare trece şi Trevor, însă acesta nu acceptă
cu uşurinţă această umilinţă. 
Agresivitatea în cazul lui Trevor se manifestă la nivel înalt, el ameninţând că aruncă în
aer echipa de fotbal ca răspuns la agresivitatea celorlalţi faţă de el. Se ajunge în acest punct din
cauza comunicării ineficiente între profesori şi elevi atunci când aceştia au o problemă. Probabil
din teama că nu va fi ascultat de către un profesor, Trevor a incercat sa se descurce singur, el
luptandu-se singur la extreme. Din copilul retras, care nu deranja pe nimeni, care nu era în
centrul atenţiei niciodată, ajunge să fie persoana de care mulţi să se ferească ori să fie luat peste
 picior.
Elevii în general se deschid în faţa unui profesor pe care îl simt apropiat, se inhibă atunci
când cadrul didactic manifestă autoritarism faţă de cei cu rezultate slabe la învăţătură, îşi reprimă
furia atunci când li se face o nedreptate sau sunt etichetaţi ca fiind elevi problemă, creându-se
astfel o ruptură între membrii colectivului clasei,  devin indiferenţi atunci când sunt trataţi cu
indiferenţă. Violenţa psihologică repetată îndreptată împotriva elevilor, poate duce la apariţia
sentimentului de frustrare, care se poate generaliza determinând o schimbare a atitudinii faţă de
 profesor şi faţă de activitatea şcolară în general. Sunt elevi care suferă ca urmare a unor judecăţi
negative ale unor profesori, judecăţi care vin să întărească propriul lor sentiment de îndoială, de
descurajare, de lipsă de încredere în forţele proprii. Acest dispreţ o dată interiorizat, poate
antrena un ansamblu de reacţii comportamentale: lipsa de comunicare, pasivitate la lecţie,
indiferenţă  sau perturbarea lecţiei, apariţia unor atitudini ostile, provocatoare. 
Şcoala  are un rol important de socializare al elevilor, de aceea, profesorii, ca agenţi
educaţionali, sunt direct responsabili de comportamentul elevilor. 
 

S-ar putea să vă placă și