Teoria Și Practica Judo Ului PDF

Mihai-Adrian Sava
Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice 

Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău
Adresa: Str. Mărăşeşti Nr.157, Bacău, România
Tel./Fax: (+4) – 0234/517.715 web: www.ub.ro
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,

SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII
SPECIALIZAREA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ/

SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ
TEORIA ŞI PRACTICA JUDO-ULUI

CURS STUDII DE LICENŢĂ IF/IFR
AUTOR:
Lector univ. dr. SAVA MIHAI-ADRIAN
1
Teoria și practica judoului
Referenți științifici:
Conf. univ. dr. Daniel ROȘU
Universitatea din Pitești
Conf. univ. dr. Bogdan-Constantin RAȚĂ
Universitatea „Vasile Alecsandri‟ din Bacău
EDITURA Alma Mater Bacău
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SAVA, MIHAI-ADRIAN
Teoria şi practica judo-ului : curs studii de licenţă / Sava Mihai Adrian ;
ref. şt.: conf. univ. dr. Roşu Daniel, conf. univ. dr. Raţă Bogdan-Constantin. -
Bacău : Alma Mater, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-527-456-3
I. Roşu, Daniel (ref. şt.)

II. Raţă, Bogdan Constantin (ref. şt.)
371:796.853.23(075.8)
©2015 Toate drepturile rezervate.

Reproducerea parțială sau integrală a textului și conținutului prezentat în această
carte nu se poate face fără acordul prealabil scris al autorului.
În conţinutul acestui curs se regăsesc capitole din „Teoria și practica Judo-ului:

note de curs” – Note de curs pentru studenţii de la IF/IFR, ISBN 978-606-527-
367-2, Editura Alma Mater Bacău, 2014.
2
Mihai-Adrian Sava
Teoria şi practica judo-ului : curs studii de licenţă IF/IFR
DA, VREAU ACEASTA!

JIGORO KANO
3
PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JUDO

 Voi fi mereu stăpânul gândurilor mele şi voi cultiva numai gânduri bune.
În sala de judo îmi voi stăpâni stările sufleteşti pentru a nu îngreuna
munca colegilor mei şi a mea.
 Întotdeauna îmi voi păzi limba pentru a nu rosti cuvinte dispreţuitoare
sau supărătoare. Întotdeauna voi spune numai adevărul. Vreau s-ascult
de două ori, să judec şi apoi să vorbesc. Pentru aceasta am două urechi şi
o singură gură.
 Vreau să-mi supraveghez faptele. Voi lupta numai pentru adevăr, frumos şi
pentru bine. Niciodată n-am să păgubesc pe cineva prin faptele mele.
 Voi glumi şi voi râde cu colegii mei, dar niciodată n-am să iau ceva în
derâdere, n-am să stric momente solemne. Vreau să mă bucur de tot ceea
ce este frumos.
 Voi asculta sfaturile antrenorilor şi ale judoka mai bine pregătiţi şi voi
încerca să le aplic. În situaţii serioase voi rămâne serios. Dacă am alte
păreri personale, le voi arăta pe faţă.
 La orele de antrenament nu voi practica altceva decât sportul nostru:
JUDO. Vreau să-mi concord toate gândurile numai asupra judo-ului. Voi
progresa numai străduindu-mă neîncetat să dau maximum de randament.
Vreau să ajut şi pe alţii să cunoască judo-ul în splendida sa frumuseţe.
 În timpul concursurilor voi lupta curajos şi cinstit. Îmi voi stima
adversarul şi mă voi strădui mereu să obţin victorii pentru echipa şi ţara
mea. Ca învingător nu mă voi înfumura, iar ca învins voi munci înzecit
pentru a mă pregăti.
 La durere nu mă voi tângui, demonstrând stăpânire de sine. Nu-mi voi
indispune colegii prin urlete şi jeluiri. Voi ierta pe cei ce, cu sau fără voia
lor, mi-au pricinuit aceste dureri.
 Voi lupta cinstit şi corect, nu mă voi lăuda şi nu voi căuta să ies în
evidenţă. Dacă voi fi silit să mă apăr, sau să apăr pe alţii în cazul unui
pericol, nu voi porni ca un sălbatec, ci voi folosi forţa şi cunoştinţele mele
numai pentru a înfăptui binele şi a apăra adevărul.
 “Înţeleptul cedează”, spune un vechi proverb. Vreau ca atât în viaţa de zi
cu zi, cât şi la antrenamente, să cedez pentru a învinge. Niciodată n-am să
fug din laşitate şi nu voi ocoli primejdia arătându-i spatele.
DA, VREAU ACEASTA!
JIGORO KANO
4
Mihai-Adrian Sava
OBIECTIVELE DISCIPLINEI
1. Abilitatea de înţelegere, asimilare, explicare şi aplicare a conceptelor

fundamentale specifice judo-ului;
2. Abilitatea de întegrare şi punere în practică a înformaţiilor relevante
specifice judoului;
3. Abilitatea de sintetizare a cunoştinţelor complexe din cadrul diferitelor
ştiinţe în relaţie cu capacitatea funcţională, fizică şi motrică necesare
practicării judoului.
COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA

DISCIPLINEI
1. Abilitatea de angajare a indivizilor/ grupurilor/ organizaţiilor/
comunităţilor în promovarea şi practicarea judo-ului, prin programe
specifice;
2. Abilitatea de selectare, modificare şi aplicare a teoriilor, experienţelor
practice, metodelor şi tehnicilor adecvate pentru a răspunde nevoilor de
performanţă ale indivizilor/grupurilor/ organizaţiilor/comunităţilor;
3. Abilitatea de a folosi efectiv raţionamentul profesional în procesul
instructiv-educativ;
4. Abilitatea de a folosi în mod adecvat şi efectiv metodele de evaluare
analitică şi globală a capacității funcţionale şi motrice a individului;
5. Abilitatea de a aplica în mod corect şi adecvat etapele procesului
instructiv-educativ (învăţare, consolidare, perfecţionare, evaluare
motrică), în strânsă colaborare cu individul/grupul/organizaţia,
incluzând: observaţia, evaluarea, identificarea nevoilor de mişcare şi de
performanţă, formularea scopurilor, planificarea, implementarea
intervenţiei şi evaluarea rezultatelor, pentru a facilita participarea activă,
conform opţiunii acestora;
6. Abilitatea de a formula obiective realiste pentru procesul instructiv-
educativ.
5
Cuprins
MODULUL I. PARTICULARITĂȚILE JUDOULUI ......................................... 8

1.1. PREZENTAREA JUDOULUI CA SPORT – ISTORIE – EVOLUȚIE .............................. 9
1.2. CLASIFICAREA TEHNICĂ A JUDO-ULUI ........................................................... 13
1.3. APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA JUDOULUI ÎN ROMÂNIA ...................................... 19
1.4. TENDINŢELE JUDO-ULUI COMPETIŢIONAL PE PLAN MONDIAL ......................... 24
BIBLIOGRAFIE: ...................................................................................................... 28
MODULUL II. REGULAMENTUL COMPETIȚIILOR DE JUDO............... 28
2.1. SUPRAFAȚA DE COMPETIȚIE ........................................................................... 30
2.2. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI) ........................................................................ 31
2.3. GESTURI ALE ARBITRULUI.............................................................................. 35
2.4. DURATA LUPTEI ............................................................................................. 38
2.5. NOȚIUNI DE IGIENĂ ........................................................................................ 38
BIBLIOGRAFIE: ...................................................................................................... 40
MODULUL III. CLASIFICAREA SPORTIVILOR ÎN JUDO, PE BAZA
CENTURILOR COLORATE. ............................................................................. 41
3.1. CENTURILE COLORATE ................................................................................... 42
3.1.1. Centura galbenă ...................................................................................... 44
3.1.2. Centura portocalie ................................................................................... 44
3.1.3. Centura verde........................................................................................... 44
3.1.4. Centura albastră ...................................................................................... 45
3.1.5. Centura maro............................................................................................ 45
3.2. CATEGORII DE VÂRSTĂ SI GREUTATE ............................................................. 47
BIBLIOGRAFIE: ...................................................................................................... 49
MODULUL IV. NOȚIUNI DE BAZĂ ALE JUDOULUI .................................. 50
4.1. SALUTUL ........................................................................................................ 51
4.2. CLASIFICAREA POZIȚIILOR PE TATAMI ............................................................ 53
4.3. DEPLASĂRILE PE TATAMI ............................................................................... 57
4.4. PRIZA ............................................................................................................ 66
4.5. DEZECHILIBRAREA (SCOATEREA DIN ECHILIBRU) .......................................... 69
4.6. ȘCOALA CĂDERILOR ...................................................................................... 73
BIBLIOGRAFIE: ...................................................................................................... 77
MODULUL V. TEHNICA LUPTEI ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA) ............. 78
5.1. TEHNICA LUPTEI ÎN PICIOARE NAGE-WAZA ................................................. 79
5.2. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA ÎN PICIOARE (NAGE-
WAZA) ................................................................................................................ 79
5.2.1. DE-ASHI-BARAI (secerarea piciorului care înaintează).................... 81
5.2.2. O-GOSHI (aruncarea mare peste şold) ................................................. 82
6
Mihai-Adrian Sava
5.2.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară) ........................................ 84
5.2.4. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold) ..................................................... 85
5.2.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară)........................................ 86
5.2.6. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului).......... Eroare! Marcaj în document
nedefinit.
BIBLIOGRAFIE: ..................................................................................................... 88
MODULUL VI. TEHNICA LUPTEI LA SOL (NE-WAZA) ............................ 89
6.1. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL (KATAME-
WAZA)................................................................................................................ 90
6.2. OSAE-KOMI-WAZA (TEHNICA IMOBILIZĂRILOR) ..................................... 91
6.2.1. Hon-Gesa-Gatame (fixare laterală) ..................................................... 91
6.2.2.Yoko-Shiho-Gatame (fixarea prin controlul celor patru puncte)........... 92
6.3. SHIME-WAZA (PROCEDEE DE STRANGULARE) ............................................ 94
6.3.1. Hadaka Jime (ștrangularea cu mâinile)............................................... 94
6.3.2. Sode-Guruma-Jime (strangularea prin rotirea mâinilor) ....................... 95
6.4. KANSETSU-WAZA (TEHNICA DE LUXARE) ................................................ 95
6.4.1. Ude-Garami (cheia-braţului) ................................................................ 96
6.4.2. Ude-Hishigi-Juji-Gatame (imobilizarea în cruce prin pârghie) ........... 96
BIBLIOGRAFIE: ..................................................................................................... 97
MODULUL VII. COMPONENTELE ȘI PARTICULARITAȚILE
ANTRENAMENTULUI SPORTIV LA JUDO .................................................. 98
7.1. COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN JUDO................................. 99
7.1.1. Pregătirea fizică în judo ....................................................................... 99
7.1.2. Pregătirea tehnică în judo................................................................... 101
7.1.3. Pregătirea tactică în judo ................................................................... 103
7.1.4. Pregătirea psihică la judo .................................................................. 105
7.1.5. Pregătirea teoretică la judo ............................................................... 107
7.2. PARTICULARITĂŢILE JUDOULUI DIN PERSPECTIVA PREGĂTIRII PSIHICE ........ 107
7.3. PARTICULARITĂȚILE EFORTULUI ÎN JUDOUL DE PERFORMANȚĂ................... 109
7.3.1. Sistemul anaerob .................................................................................. 109
7.3.2. Sistemul aerob ...................................................................................... 110
BIBLIOGRAFIE: ................................................................................................... 113
7
MODULUL I. PARTICULARITĂȚILE JUDOULUI
Scop:
 Prezentarea principalelor date istorice cu privire la apariţia judo-ului
pe plan intern şi internaţional;
 Prezentarea clasificărilor tehnice.
Obiective operaţionale:
După studierea acestei unităţi de curs, studenţii vor putea să:
 analizeze cele mai importante repere istorice cu referire la apariţia
judo-ului;
 compare principalele repere istorice ale apariţiei judoului în ţară cu
cele internaţionale;
 să cunoască clasificările tehnice din judo.
8
Mihai-Adrian Sava
1.1. Prezentarea judoului ca sport – istorie – evoluție

Denumirea de judo este cunoscută din vechime și își are originea în
perioada Edo cuprinsă între anii 1603 și 1867. În această perioadă termenul de Judo
este asociat cu arta Jujitsu. La începutul erei Edo Tokugawa Ieyasu, a reușit să
aducă Japonia sub o singură orânduire, astfel că el a fost numit Shogun și a pus
bazele guvernului din Edo. Ca urmare pacea a fost stabilită și timp de 250 de ani
Japonia a cunoscut perioade de dezvoltare pe toate planurile, astfel încât clasa
Samurailor s-a dedicat nu numai studiului Artelor Marțiale, ci și studiului
literaturii, filosofiei, artei în general. Neo-confucianismul a fost o filozofie
puternică în era Tokugawa care punea accentul pe morală și educație. Studiul Judo-
ului în această perioadă care avea multe puncte comune cu Jujutsu, era mai mult de
natură spirituală.
În anul 1860 se naște Jigoro Kano, cel care va pune bazele Judo-ului așa
cum îl cunoaștem în zilele noastre. El s-a dedicat învățării artelor japoneze, în
special Jujutsu, iar după studiul variatelor stiluri de luptă el și-a creat propriul stil
care a dus la înființarea propriei școli la vârsta de 22 de ani, iar apoi a Școlii
Kodakan.
În Judo-ul modern sunt două direcții și anume Judo-ul pentru competiții
când se pune exclusiv accentul pe „a câștiga” și Judo-ul pentru care competiția
reprezintă într-o mică măsură o metodă de evaluare a progresului sportivului
judoka, astfel Judo-ul fiind păstrat la adevăratele sale origini, iar elevul se află în
siguranță. În felul acesta judoka se poate descoperi pe el însuși.
Urmând învățările maestrului Jigoro Kano, în Judo există trei forme de
antrenament principale: randori, shiai, kata. Pornind de aici s-a dezvoltat așa
numita roză a antrenamentului care stă la baza instruirii în Judo în zilele noastre.
Această schemă nouă de antrenament are la bază tot cele trei forme de
exerciții ale sistemului lui Kano, la care se adaugă atemi, aikido, kuatso, dar într-o
pondere mai mică.
9
Randori reprezintă o metodă de antrenament pentru exersarea și
perfecționarea deplasărilor pe saltea, a căderilor, a intrărilor la procedee, a procedeelor
tehnice de atac și apărare. Acest tip de exerciții se realizează cu un partener.
Shiaiul reprezintă în judo lupta propriu zisă și se fînalizează printr-un ippon
sau printr-o superioritate tehnică la limita de timp a unuia din combatanți. Acest tip
de antrenament reprezintă și o măsură de evaluare a sportivului judoka, poate avea
loc în cadrul antrenamentul sau într-un cadru oficial în competiție.
Kata reprezintă un ansamblu de metode tehnice care se aplică în funcție de
gradul de pregătire al sportivului. Această metodă este o metodă perfecționistă,
urmărindu-se ca procedeele să fie executate perfect. Acest tip de antrenament are
un caracter ritual. Aceste procedee se adresează în special sportivilor aflați într-un
nivel avansat de pregătire.
Atât în sistemul de antrenament european cât și în cel japonez prioritatea o
are Randori. Exercițiile Kata au o pondere ceva mai mică, ele fiind mai mult pentru
cei avansați, iar antrenamentul Shiai este cel mai puțin recomandat, având în vedere
că unul dintre principiile fundamentale în Judo este modelarea corpului și a minții
și nu aspectul competițional (Watson, 2008).
Judo este un sport modern cu rădăcini adânc înfipte în tradiția japoneză,
bazat pe principii științifice de bază precum principiile fizicii: Legea I și a II de
mișcare a lui Newton și principii ale psihologiei. Tehnica bună în judo înseamnă
aplicarea forței și a altor resurse în concordanță cu legi naturale și principii care
eficientizează folosirea forței. Astfel, această mentalitate face ca o persoană mai
mică să învingă printr-un antrenament bine gândit un adversar mai mare, mai puternic.
Legile mișcării ale lui Newton scrise în anul 1686, la 20 de ani de la
dezvoltarea teoriei gravității (de asemenea importantă în judo). Aceste legi ale
fizicii sunt foarte importante pentru păstrarea echilibrului sau cum să dezechilibrezi
un adversar înaintea unei aruncări.
Prima lege a lui Newton arată că orice corp va rămâne în mișcare rectilinie
și uniformă atâta timp cât asupra lui nu va acționa un alt corp (o forță exterioară)
10
Mihai-Adrian Sava
astfel încât să îi schimbe starea de mișcare rectilinie și uniformă. Aici intervine
noțiunea de inerție, care este un obstacol major în judo, atunci când se încearcă
aruncarea partenerului/adversarului dintr-o poziție statică. Aplicat în judo aceasta
înseamnă că un adversar în mișcare va avea tendința să se miște în continuare, așa
că atunci când se vrea executarea unei aruncări înainte este mai eficient să oprești
picioarele adversarului din mișcarea lor (Ohlenkamp, 2006), în timp ce corpul, în
virtutea inerției, își va continua mișcarea, ceea ce va dezechilibra cu ușurință
adversarul, indiferent de dimensiunile acestuia, fără a folosi forța.
A doua lege de mișcare a lui Newton explică cum un corp va accelera sau
frâna doar în condițiile în care o forță acționează asupra lui. Legea definește forța
ca fiind masa înmulțită cu viteza, supra timp, ceea ce înseamnă că în condițiile în
care corpul tău se mișcă spre adversarul tău, forța exercitată asupra adversarului
este determinată de masa corpului, viteza corpului și timpul în care se realizează
mișcarea. Este important de știut că în judo, momentul forței aplicat asupra
adversarului este un factor care cauzează dezechilibrarea acestuia, care reprezintă
un obiectiv în judo. Folosirea momentului forței este mult mai eficient decât
folosirea mușchilor pentru a folosi aceeași forță (Ohlenkamp, 2006).
Acestea sunt doar câteva explicații simple despre aplicarea legilor fizicii în
judo, dar nu se limitează aici, ci sunt implicate mult mai mult, acestea fiind aplicate
într-un mod natural și sunt însușite prin practică asiduă, prin proprie experimentare
și instruire.
Alte principii de bază care au aplicații largi și importante în judo sunt:
gravitatea, inerția, forța, forța de frecare, mecanismul pârghiei, puterea,
momentum. Un sportiv judoka ajunge în urma unui antrenament constant la niște
adevăruri absolute, care aplicate în practica judo duc la atingerea cu ușurință a
obiectivelor, implicit a performanței. Astfel, dacă judoka înțelege cum centrul de
greutate al corpului, rigiditatea musculară și alți factori influențează echilibrul, va fi
ușor să învețe și să execute aruncările și alte deprinderi. De asemenea sunt alte
științe care sunt aplicate în judo precum anatomia, biomecanica, kinetoterapia.
11
Astfel este util ca un judoka să înțeleagă cum se aplică blocarea articulațiilor, care
este mecanismul strangulărilor sau unde să aplici presiunea asupra corpului pentru
a obține rezultate maxime (Ohlenkamp, 2006).
De asemenea învățarea căderilor este foarte importantă în judo și de
asemenea se aplică principii cunoscute precum disiparea energiei.
Unul dintre cei mai mari maeștri din judo ai generației trecute a fost Kyuzo
Mifune, care a trăit între anii 1883 și 1965. Mifune a fost unul dintre susținătorii
teoriei sfericității, adică a ideii că mișcările sportivilor ar trebui să fie ca a unei
mingi. Mifune plasa adesea o minge pe saltea pentru a demonstra cum se rotește
atunci când este împinsă sau trasă. El susținea ideea că judoka ar trebui să se miște
în același fel când se acționează asupra lui prin împingere sau tragere de către
adversar. El a concluzionat această idee într-un principiu: „intră la procedeu când
ești tras, întoarce-te când ești împins”. Acesta este un principiu valabil și în aikido,
dar nu trebuie să uităm că acesta împreună cu judo au rădăcini comune în jujutsu
(Pedro & Durbin, 2001).
Antrenorii de judo trebuie să cunoască aceste principii în profunzime astfel
să poată explica cu ușurință elevilor, într-un mod logic, rațional cum funcționează
tehnicile în judo. Astfel sportivii vor învăța într-un mod rațional, ceea ce le va
facilita însușirea tehnicii respective.
Principii înstrucționale pentru judoka cu scopul eficientizării
practicării judo-ului în viziunea lui Ohlenkamp, 2006 sunt:
 concentrează-ți puterea întregului corp pe o parte a corpului a
adversarului pentru a câștiga avantaj;
 aplică-ți întreaga energie în direcția de mișcare a adversarului;
 exploatează mecanismul pârghiei pentru a maximiza forța;
 menține mișcarea adversarului pentru a construi momentul de forță;
 atacă punctul slab al adversarului cu toată forța pentru a obține victoria;
 menține flexibilitatea corpului tău pentru obținerea echilibrului;
 trage când ești împins, împinge când ești tras;
12
Mihai-Adrian Sava
 mișcă-te repede pentru a câștiga o poziție de avantaj;
 intră sub centrul de greutate al oponentului tău pentru a-l ataca;
 păstrează-ți propriul centru de greutate jos, astfel încât să nu poată fi atacat;
 folosește-ți întreaga lungime a corpului ca o unitate pentru a obține cea mai
bună pârghie;
 folosește-ți masa corpului tău, nu doar forța brațelor și picioarelor, pentru a
mări puterea;
 concentrează-ți toată puterea pentru momentul atacului;
 mărește forța de atac prin mărirea vitezei;
 forța mare aplicată asupra ta poate fi folosită împotriva ta în momentul când e
contracarată.
Încă de acum câteva decenii s-a considerat că antrenamentul sportiv
propriu-zis în judo are cinci componente: pregătirea fizică, tehnică, tactică,
teoretică, psihică. La acestea s-au adăugat recent factorii de refacere și
pregătire artistică (Epuran, 2008).
1.2. Clasificarea tehnică a Judo-ului

Judoul modern are la bază elementele tehnice de elaborate de Jigoro Kano
şi perfecţionate de către succesorii săi. Procedeele tehnice au fost 4 continuu
adaptate cerinţelor competiţionale cunoscând permanent modificări şi transformări
în vederea eliminării mişcărilor inutile în scopul creşterii vitezei de execuţie şi al
surprinderii adversarului. Cu toate aceste simplificări structura biomecanică şi
conţinutul procedeelor tehnice au fost afectate într-o mică măsură.
Evoluţia tehnicii de competiţie s-a îndreptat spre adaptarea acesteia la
calităţile fizice, morale şi morfofuncţionale ale judokanilor.
Structura de bază a tehnicii rămâne constantă în perioada de învăţare, ea
predându-se în formele clasice. În etapele de perfecţionare şi automatizare a
procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mişcări legate de intrări,
dezechilibrări etc. în funcţie de tipul morfologic al fiecărui judoka.
13
Tehnica judoului se împarte în două grupe mari:
1. Nage-Waza -tehnica luptei în picioare.
2. Katame-Waza -tehnica luptei la sol.
NAGE-WAZA - tehnica luptei în picioare
În Nage-Waza au fost grupate toate procedeele tehnice care se efectuează
din poziţia în picioare. Tehnica luptei în picioare constituie partea cea mai complexă
şi dificilă a pregătirii tehnice.
Procedeele tehnice care fac parte din această grupă se împart în subgrupe în
funcţie de segmentele corpului a căror acţiune au ponderea principală în finalizarea
execuţiei, de exemplu: şold, braţe, picioare.
În totalitatea lor procedeele tehnice din grupa Nage-Waza solicită o bună
adaptabilitate a aparatului locomotor, o coordonare a acţiunilor pentru realizarea şi
fînalizarea fiecărei execuţii tehnice.
Procedeele tehnice componente ale grupei Nage-Waza se împart în tehnica
proiectărilor Tachi-Waza şi tehnica de sacrificiu Sutemi-Waza.
Tehnica de proiectare cuprinde toate procedeele prin care Tori (executantul)
urmăreşte aruncarea lui Uke (adversarului) cu spatele la saltea, controlându-i în
permanenţă acţiunile.
Transmiterea energiei necesară proiectării, legătura pentru finalizarea
atacului se realizează prin:
- braţe şi mâini - tehnica aruncărilor cu braţele Te-Waza
- şold - tehnica aruncărilor cu şoldul Koshi-Waza
- picioare - tehnica aruncărilor cu piciorul Ashi-Waza
Te-Waza (tehnica aruncărilor cu braţele) cuprinde procedeele tehnice care
se realizează în principal prin forţa braţelor şi a umerilor. Aceste procedee
utilizează forţa braţelor pentru transmiterea energiei necesară în partea superioară a
corpului lui Uke şi se execută prin:
 folosirea la maxim a forţei braţelor - proiectarea în genul Uki-Otoshi;
14
Mihai-Adrian Sava
 folosirea forţei braţelor cu contribuţia picioarelor - proiectare în genul
Tai-Otoshi;
 folosirea forţei braţelor cu ajutorul unei mişcări de ridicare a spatelui şi
umerilor - proiectare în genul Seoi-Nage.
Koshi-Waza (tehnica aruncărilor cu ajutorul şoldului) cuprinde procedeele
tehnice care se execută cu ajutorul şoldului cu rol de blocare, ridicare şi de lovire
înaintea proiectării adversarului.
În cadrul acestei subgrupe de tehnici şoldul are un rol important în
transmiterea energiei ca punct de sprijin pentru bascularea lui Uke.
Braţele acţionează prin tracţiune şi ridicare la dezechilibrarea şi finalizarea
fiecărei tehnici.
Picioarele contribuie în următoarele moduri:
 ambele rămân pe saltea şi printr-o extensie puternică asigură ridicarea
lui Uke de pe sol -proiectare în genul Tsuri-Komi-Goshi.
 un picior rămâne pe saltea şi execută mişcarea de ridicare
prin extensie, celălalt picior facilitează răsturnarea lui Uke, proiectare
în genul Harai-Goshi.
Ashi-Waza (tehnica aruncărilor cu piciorul) cuprinde procedeele tehnice
care se realizează prin operaţiunea de blocare, secerare sau măturare efectuate cu
un picior asupra picioarelor sau şoldului lui Uke.
Energia transmisă de piciorul lui Tori asupra lui Uke trebuie să fie
completată de acţiunea simultană a braţelor şi picioarelor prin formarea unui cuplu
de forţe ca în:
 tehnice de secerare-proiectare în genul O-Soto-Gari;
 tehnica de măturare-proiectare ca la Okuri-Ashi-Barai;
 tehnica de blocare-proiectare în genul Sasae-Tsuri-Komi-Ashi;
 tehnica de agăţare-proiectare ca la Ko-Soto-Gake.
15
Sutemi-Waza (tehnica de sacrificiu) cuprinde procedeele tehnice care se
realizează de către Tori prin folosirea energiei de cădere a propriului corp şi
transmiterea ei asupra lui Uke în vederea aruncării acestuia pe spate.
Această grupă de procedee tehnice urmăreşte ca prin propria cădere a lui Tori
(Sutemi) forţa braţelor să fie amplificată pentru scoaterea din echilibru a adversarului.
În funcţie de direcţia de executare a sacrificiului procedeele tehnice se
împart în două grupe:
Ma-Sutemi-Waza (sacrificiu spre spate) în tehnicile în care acţiunea de
sacrificiu a lui Tori se efectuează în plan vertical pe spate;
Yoko-Sutemi-Waza (sacrificiu lateral) în tehnicile în care acţiunea de
sacrificiu a lui Tori se realizează printr-o rulare în spate, oblic pe o parte. În tehnica
de Sutemi se foloseşte următorul cuplu de forţe: acţiunea braţelor este completată
de acţiune unui picior-proiectarea în genul Zoko-Gake; înfăşurarea cu ajutorul
braţelor proiectarea în genul Soto-Maki-Komi; blocare la nivelul şoldului
proiectare în genul Uki-Waza.
În judoul modern, pregătirea tehnică din ce în ce mai perfecţionată dublată
de o accentuată dezvoltare a calităţilor fizice, forţă+viteză, au impus aplicare
principiilor de bază ale tehnicilor de sacrificiu şi în folosire tehnicilor clasice.
Pentru învingerea rezistenţei fizice, împotriva unor adversari înzestraţi cu o
forţă deosebită, se aplică principiul folosirii în totalitate a energiei de cădere a
corpului lui Tori. Pentru dezechilibrarea unor adversari care au o mare mobilitate
de mişcare pe tatami, Tori îşi suplimentează calităţile fizice cu energia pe care
corpul său în cădere o transmite lui Uke.
Această subgrupă este introdusă din ce în ce mai frecvent în procesul de
pregătire a sportivilor de mare valoare, ca o formă de bază pentru perfecţionarea
sportivilor pentru marea performanţă.
Harai-Makikomi - secerarea externă a coapsei prin sacrificiu lateral; O-
Soto-Makikomi - marea secerare prin sacrificiu; Seoi-Makikomi; Uchimata-
16
Mihai-Adrian Sava
Makikomi etc. sunt doar câteva din noile denumiri care au intrat recent în
vocabularul judoului.
Tehnica de sacrificiu are la bază principiul fundamental al judoului
“minimum de efort pentru maximum de eficienţă”. Bine şi raţional folosită, forţa de
cădere a propriului corp contribuie la o economisire a forţelor fizice ale fiecărui
judoka în timpul competiţiilor.
Studiul asupra folosirii forţelor rezultate din căderea corpului stă la baza
perfecţionării stilului de luptă al marilor judokani prin faptul că o tehnică de judo
executată rapid prin sacrificiu elimină posibilitatea de contraatac şi apărare a lui Uke.
NE-WAZA -tehnica luptei la sol
Cea de a doua grupă a tehnicii judoului cuprinde procedeele de control ale
adversarului în timpul luptei la sol.
În tehnicile de control energia corpului lui Tori se transmite în mod direct
asupra corpului lui Uke. Tori şi Uke în lupta la sol se află în contact direct şi
permanent. În Katame-Waza ambii judokani îşi controlează permanent principalele
segmente ale corpului.
În lupta la sol calităţile fizice au un rol deosebit pentru finalizarea
procedeelor tehnice.
Grupa tehnicilor de control cuprinde procedeele tehnice care vizează în principal
controlul trunchiului, umărului, gâtului şi al articulaţiei cotului adversarului.
Katame-Waza cuprinde trei mari subgrupe:
 Osae-Komi-Waza - tehnica de imobilizare;
 Shime-Waza - tehnica de strangulare;
 Kansetsu-Waza - tehnica de luxare.
Osae-Komi-Waza (tehnica de imobilizare) cuprinde procedeele tehnice
care au ca scop fixarea şi controlul adversarului la sol.
Pentru a-l imobiliza pe Uke, Tori trebuie să cunoască tehnica de control a
segmentelor şi aplicarea permanent a unei tensiuni continue timp de 30s asupra
17
corpului acestuia. Se disting două moduri de aplicare a presiunii asupra pieptului şi
corpului adversarului:
 utilizând diagonala imaginară, umăr-şold, drept linie a punctului de
sprijin, procedeu în genul Kesa-Gatame.
Shime-Waza (tehnica strangulărilor) cuprinde procedeele tehnice care se
aplica asupra gâtului adversarului, obligându-l sa ceară prin bătăi repetate pe saltea
sau pe corpul lui Tori întreruperea luptei.
Controlul în tehnica de ștrangulare se efectuează printr-o imobilizare
relativă a umerilor adversarului, care sa-i permită lui Tori aplicarea mâinilor pe
părţile laterale ale kimonoului sau a antebraţului pe gâtul lui Uke.
În funcţie de modul de aplicare a presiunii asupra gâtului se cunosc
următoarele procedee tehnice:
 tensionarea cu ajutorul reverelor kimonoului, procedee gen Okuri-Eri-Jime;
 tensionare cu ajutorul antebraţului, procedee asemănătoare cu Hadaka-Jime.
Efectul urmărit prin executarea presiunilor este:
 respirator, dacă acţiunea de apăsare se produce pe faţa anterioară a
gâtului;
 sangvin, circulator, dacă presiunea se aplică pe partea laterală a gâtului;
 mixt, circulator şi respirator, la apăsările circulare asupra părţilor
laterale şi anterioare ale gâtului.
Kansetsu-Waza (tehnica articulară) cuprinde procedeele care se execută cu
un efort minim, dar care solicită din partea judokanilor o dezvoltare superioară, a
îndemânării şi controlului braţelor, trunchiului şi picioarelor.
Controlul se obţine prin blocarea sau răsucirea unui braţ din articulaţia
cotului. Tehnica de luxare cuprinde procedeele tehnice care se realizează prin:
 extensia braţelor, în care rolul picioarelor este de a-l bloca şi imobiliza
pe Uke la nivelul umerilor, cu scopul de a anihila încercările acestuia
de a se răsturna, procedee de genul Ude-Hijigi.
 extensia braţului cu ajutorul pieptului, în care rolul principal îl are
18
Mihai-Adrian Sava
pieptul care presează şi îl menţine pe Uke culcat la sol, procedee
asemănătoare cu Ude-Garami.
1.3. Apariția și dezvoltarea judoului în România

În 1928 vine la București și predă timp de câteva luni jujițu și judo, unul din
cei mai buni discipoli ai lui Jigoro Kano, Keishici Ishiguro (5 dan) în cadrul unei
campanii de popularizare a judoului la ONEFS.
Cursul este continuat sporadic în perioada 1929-1933 de capitanul Emilian
Teaca care deschide în 1930 primul dojo la București și scrie în 1935 prima carte
de judo intitulată „Arta apărării personale". Sub forma de autoapărare și tehnică
militară, judoul se mai practică în cadrul armatei Române de cațiva entuziaști.
Prima competiție a fost organizata în 1934, protagoniști fiind jandarmii de la
școlile din București, Câmpina și pompierii bucureșteni.
Tot jandarmii au mai organizat o altă întrecere, în 1937, la Ploiești, la care au
participat 8 promoții de ofițeri, subofițeri și militari în termen. S-a luptat la o
singură categorie: open.
Abia în 1950, după razboi, judoul revine în scena sportivă românească. La
Arad, Mihai Botez a reușit, în 1957, să-și înscrie secția de judo de la Uzinele de
Vagoane, în același an prof. loan Avram înfințează un cerc de judo la Institutul
Agronomic din București. Tot atunci prof. Florian Frazzei a organizat și condus un
cerc de judo la Școala Sportivă nr. 2 din Capitală. Doi ani mai târziu, în 1959, un
mare iubitor de judo, Vasile Goteleț, tehnician sportiv a înființat un cerc de judo la
Uzinele Vulcan din Bucureși. În 1960 au apărut centre de judo la Sibiu, Mediaș,
Arad, Iași. Ambasada Japoniei, sensibilizată de pasiunea românilor pentru sportul
național japonez a început să pună la dispoziția practicanților primele materiale de
specialitate privind tehnica și metodica judoului. Un pas însemnat în demersurile
pentru recunoașterea oficială a acestui sport în România avea să-1 constituie
înființarea în 1962 a Comisiei de judo în cadrul Consiliului București pentru
Educație Fizică și Sport. Prin intermediul acestei comisii s-a centralizat activitatea
19
puținelor centre existente, acceptându-se apoi vizita, în 1963, a echipei sindicatelor
din Franța, FSGT care a susținut o dublă întâlnire cu selecționata Bucureștiului.
Meciurile au avut loc pe terenurile arenei de tenis Progresul din Capitală. Spre
marea satisfacție a românilor, prima selecționată a Bucureștiului a câștigat cu 3-2.
În presă încep să apară primele știri și articole de prezentare și popularizare a
judoului. „Sportul Popular" în 7 mai 1964 publică: „s-a descoperit remediul
timidității și al complexului de inferioritate ce-i stăpânesc pe copii". La rândul ei,
"Scânteia Tineretului" din 20 decembrie 1966, publica: „surpriza, răsturnările de
situații, folosirea forței adversarului împotriva lui însuși sunt doar câteva din
laturile gustate ale acestui sport. Judoul dezvoltă gândirea creatoare, asociativă,
îndemanarea, precizia, curajul, spiritul întreprinzator și înteligența" (dupa Muraru,
A., 2007). În ziarul „Munca" din 13 mai 1966, un alt articol susținea că „valoarea
sportivilor japonezi și succesele obținute de ei în foarte multe discipline sportive se
datoresc, în cea mai mare parte, practicării judoului". În 1964 au fost înaintate
memorii în care se detalia dezvoltarea judoului pe cuprinsul țării cu date concrete,
centre, antrenori, competiții etc. Între altele se menționa: „având în vedere
activitatea susținută a secțiilor de judo, propunem înființarea Federației de judo".
Textul avea anexat și un plan de măsuri pentru dezvoltarea judoului în România. În
mai 1967, s-a organizat primul Campionat Național pe Echipe, dotat cu Cupa
Târnava. Competiția a fost organizată fară sprijinul organelor sportive, deoarece
conducera comunistă interzisese tuturor județelor să organizeze competiții și
demonstrații de judo (era considerat sport imperialist și violent). Totuși, concursul
s-a bucurat de un succes deosebit fiind vizionat pe stadionul de fotbal, de peste
10.000 de spectatori. Dar succesul, s-a datorat și largii propagande pe care
cinematografia a făcut-o acestui sport.
Pentru jurnalele de actualități ale studioului Alexandru Sahia, regizorul
Alexandru Ghidali, a realizat un amplu reportaj, care a fost difuzat pe ecranele
tuturor cinematografelor din țară timp de o luna și jumătate. A fost extraordinar
pentru ca tinerii, care nu aveau televizor și nici discoteci, mergeau pe atunci în
20
Mihai-Adrian Sava
număr foarte mare la cinema, imaginile cu și despre judo îndemnându-i la
practicarea acestui sport. Succesul filmului în mass media a contribuit la
sensibilizarea liderilor politici care au decis demararea acțiunilor pentru
oficializarea judoului. În ziua de 21 mai 1968 a avut loc Adunarea Generală care a
ales conducerea noii federații și Biroul federal: secretar responsabil, prof. Anton
Muraru, omul care avea să se afle la timona FRJ până în 1989.
În 19 august 1968 se confirma înființarea FR de Judo cu prof. Anton Muraru
secretar general. Primită cu răceală, noua disciplină olimpică a stat fară buget și
fără sediu, timp de 2 ani. Apoi lucrurile au început să meargă mai bine, în baza
relațiilor bune avute cu Ambasada Japoniei la București, InstitutuI Kodokan
trimițând la București doi mari specialist, campionii mondiali Takesse Matusaka și
Sheizi Shinomaki care au ținut primul curs de formare al antrenorilor, curs la care
au participat 40 de tehnicieni români.
La numai două luni au și fost organizate deja întrecerile primei ediții a
campionatului național pe echipe. Cu stângăciile începutului, cu kimonouri mai
mult sau mai puțin pe măsură judoka combatant, cu procedee tehnice bazate
îndeosebi pe forța brațelor și mai puțin pe subtilitatea tradițională a acestui sport
asiatic, cu multe decizii de arbitraj contestate, campionatul s-a bucurat totuși de
succes, lansând practic judoul ca sport de masă.
În primavara lui 1969, deci la mai puțin de un an de la înființarea Federației,
au avut loc Campionatele Internaționale ale României, una dintre întrecerile care
aveau sa fie organizate an de an, până-n prezent La edițiile inaugurate au fost
invitate puternicele formații ale U.R.S.S., R.D.G., Cehoslovaciei și Bulgariei. Cum
era de așteptat, ai noștri nu prea s-au văzut. Secții de judo apar la Timișoara
condusa de prof. Ali Bogdan, București (prof. Vasile Goteleț care este și primul
arbitru român de judo), Craiova (prof Stelian Ștefănuț), Sibiu (prof Bucur Nicolae)
la Iași (prof. Bordea C-tin) etc.
În 1968 se înființează catedra de judo la IEFS (actualul UNEFS) sub
îndrumarea prof. Hantau loan, unde se formează cei mai valoroși și competenți
21
profesori cu specializare în judo care predau azi în cele mai mari centre de judo din
țară și chiar din străinătate.
Primul succes la o competiție internațională a fost obținut de arădeanul Ionel
Lazăr, la categoria mijlocie, cu prilejul Campionatelor Internaționale de tineret ale
României, în 1971. Cu siguranță, cel mai important moment pentru judo, a fost
participarea echipei României la Campionatele Europene din 1977, de la
Ludwigshafen RFG. Aici au urcat pe treptele podiumului pentru prima dată și
reprezentanții țării noastre. Deschizător de drum a fost regretatul judoka de mare
talent Vlad Mircea Nicolae, medaliat cu aur.
Următoarea ediție a Campionatelor Europene, în 1981, a avut loc în Ungaria,
la Debrecen. În finala categoriei semiușoare ajunsese dinamovistul Constantin
Niculae, un sportiv înalt pentru categoria respectivă, adversar fiindu-i francezul
Thyeri Rey, un tânăr de numai 20 de ani care, cu un an înainte, la Moscova,
devenise campionul olimpic al categoriei superușoare. După numai un an, în 1982,
un alt judoka român, Mircea Franca, de la Nitramonia Făgăraș, a urcat pe cea mai
înaltă treaptă a podiumului de onoare al Campionatelor Europene, la Rostock, în
Germania de Est, depășindu-1 în finală pe Sota Habareli (U.R.S.S), fostul campion
european. Era a 3-a medalie de aur la trei ediții consecutive ale campionatelor
europene și alte succese au valoarea lor, mai ales dacă sunt obținute în arena
marilor competiții.
Debutul la CM a avut loc în 1979, la Paris, și s-a soldat cu două poziții
fruntașe - locurile cinci ocupate de Arpad Szabo, la superușoară și Constantin
Niculae, la semiușoară care obține argintul mondial în 1981. Primul campion
mondial de judo român a fost Lascău Florin care a cucerit titlul pentru Germania
însa a fost nevoie apoi de un deceniu pentru ca judoul românesc să obțină un bronz
la CM prin Adrian Croitoru, la categoria mijlocie, la ediția de la Hamilton
(Canada) din 1993.
Apreciate cum se cuvine au fost și primele medalii olimpice, cele două
medalii de bronz cucerite de Mircea Frajica și Mihai Cioc la JO de la Los Angeles
22
Mihai-Adrian Sava
din 1984. Mihai Cioc ia și aurul la CE din 1987 la Paris, Rinter Simona ocupă și ea
locul 3 la JO de la Sidney, în 2000. Tabloul de onoare al Federației de judo a fost
completat mai târziu și cu alte câteva medalii - unele chiar de aur, obținute la
campionatele mondiale și europene de tineret. Alina Dumitru este astăzi sportiva
romancă cu cele mai multe medalii. România are medaliați de judo la campionatele
europene, mondiale și olimpiade și mari perspective în această disciplină olimpică.
În România judoul a fost dezvoltat pe linie metodică și competițională de
profesori ca: Florian Frazzei, Liviu Urma, loan Hantau, Anton Muraru, Nicolae
Bucur, Stelian Ștefănuț, Ali Bogdan (înainte de 1968-cei care antrenau la data
înființării FRJ)) iar mai tinerii Marius Vizer, Ștefan Vodă, Palarie Cornel, Gelal
Feuzi, Coman Constantin, Dan Deliu, Sorin Dumitrescu, Emanuel Câmpeanu,
Nicolae Marinescu, Ion Moraru, Florin Berceanu, Nicolae Trasca, Vasilan Gicu,
Telechi Mihai, Ion Ene Mircea etc, contribuie din plin la performanțele actuale ale
sportivilor români în această disciplină olimpică. În 2002 s-a disputat la București
cel mai bine finanțat turneu „Master de judo" cu premii totale de 500 de mii de
dolari în care sponsorul principal a fost profesorul și omul de afaceri Marius Vizer
președintele UEJ pe atunci și unul dintre vizionarii și pasionații acestui sport în
România, a ajutat enorm și din punct de vedere material această disciplină olimpică
de combat. Ca o recunoaștere a eficienței managementului la UEJ, în 2007 a fost
ales Președinte al FIJ (Internațional Judo Federațion) fiind primul român cu o astfel
de funcție în rândul disciplinelor de combat.
Tendințele judoului competițional ce se conturează tot mai clar în prezent
pentru specialiștii domeniului sunt:
 numărul de acțiuni tehnico-tactice ofensive a crescut mult față de perioada
de început a judoului competițional, cu toate ca timpul de luptă a scăzut;
 viteza de desfășurare a acțiunilor tehnico-tactice a crescut de asemenea iar
tehnicile periculoase pentru integritatea combatanților au fost în cea mai mare
parte excluse chiar prin reglementări oficiale, procedee precum „foarfeca
laterală" - kani basami sau „secerarea interna a coapsei prin sacrifiiu"- uchi
23
mata makikomi sunt penalizate cu descalificarea, hansoku make pentru cei ce
încearcă să le aplice, deși nu cu mult timp înainte erau apreciate cu ippon;
 gradul de complexitate al tehnicilor s-a amplificat cât și eficacitatea unor
combinații tehnico-tactice noi și surprinzătoare;
 titlurile mondiale sau olimpice nu sunt obtjnute de aceiași judoka de fapt,
sunt tot mai mulți competitori excelent pregătiți la toate categoriile de
greutate, lupta pentru medalia de aur fiind foarte aprig disputată de tot mai
mulți judoka japonezi;
 pregatirea fizică generală și specifică asigură un suport optim desfășurării
unor acțiuni tehnico-tactice deosebite, complexe și cu o frecventă foarte mare;
 timpii morți sunt tot mai scurți și spectaculozitatea crește;
 dacă până mai ieri doar câteva țări contau pentru aurul mondialelor sau
olimpiadelor de judo, azi se remarcă o creștere valorică importantă a
judoului de pe întreg globul, exportul de tehnicitate cât și noile metode de
înregistrare și analiza computerizată a meciurilor au dus la universalizarea
pregătirii și totodată la raspândirea judoului pe toate continentele aceasta
ducând la creșterea concurenței în lupta pentru titluri;
 cele mai noi metode de pregătire fizică și soluții tehnico-tactice
competiționale sunt rapid integrate în lupta pentru cucerirea de noi
medalii la următoarele campionate, dinamica aceasta fiind tendința cea
mai actuală din judoul mondial al acestui început de mileniu III.
1.4. Tendinţele judo-ului competiţional pe plan mondial

Pe plan internațional, sportul competițional de judo a fost dominat de-a
lungul multor ani de către japonezi, pentru ei Judo însemnând tradiție, experiență
de secole. Se mergea pe principiul sportiv după care cel ce obținea rezultate mai
bune are și metoda de antrenament cea mai bună. Astfel că, sistemul de
antrenament european a avut drept model pe cel japonez, acesta fiind de altfel și
unicul sistem de pregătire în acest domeniu (Hantău, 1996).
24
Mihai-Adrian Sava
Primul campionat mondial de judo a avut loc în anul 1956, iar în 1964 judo
a intrat pentru prima oară în Jocurile Olimpice. Încă din 1956 Japonia a câștigat
cele mai multe medalii de aur. Până în 1999 majoritatea medaliilor au fost câștigate
de către sportivi de sex Masculin, dar acest lucru a început să se schimbe începând
cu acest an când au început să fie cât mai multe medalii câștigate de femei. La
Atena, femeile japoneze au câștigat 5 din cele 8 medalii de aur, astfel Japonia
impunându-și dominanța în lume (Ohlemkamp, 2003).
La toate campionatele mondiale, Japonia s-a impus asupra celorlalte
oponente, ceea ce a devenit o problemă pentru celelalte țări participante și a făcut
ca acestea să își schimbe strategiile. Dacă la primele campionate mondiale (între
1956 și 1979) rata de reușită a echipelor japoneze era de 72% în ceea ce privește
câștigarea medaliilor de aur, începând cu anii 1980 aceasta s-a micșorat în favoarea
altor echipe participante, ceea ce a demonstrat capacitatea oricărei țări de a cuceri
aurul. Astfel s-au remarcat țări precum Franța, Grecia, Belarus, Argentina, care au
reușit să obțină aurul la campionate mondiale. Cu toate acestea, rolul și influența
Japoniei este meritorie pentru judoul mondial, aceasta menținând nivelul
competițional al judoului la nivele superioare și de calitate. În ultimii ani din ce în
ce mai multe țări acceptă provocările venite din partea echipelor japoneze de judo.
Încercarea de a prezerva modelul de antrenament japonez pare una normală
de vreme ce mentorii acestei arte erau japonezii, însă avea și unele neajunsuri. Nu
s-a pus niciodată problema diferențelor morfo-funcționale ale sportivilor japonezi
față de cei europeni. Aceasta a devenit evidentă și s-a pus problema unor noi
cercetări în domeniu cu ocazia rezultatelor foarte bune pe care le-au avut sportivi
olandezi, ruși, față de adversari japonezi cu ocazia unor campionate internaționale.
Astfel că Judo a început să fie adaptat la particularitățile naționale ale fiecărei țări
europene în care se practică acest sport (Ștefănuț, 1983).
În continuare vom face o prezentare a sistemului de antrenament japonez în
Judo și a sistemului de antrenament european, astfel încât să punem în evidență
25
punctele lor comune precum și tendințele pe care le are în dezvoltare Judo-ul
contemporan.
Antrenamentul japonez își are originea în arta jujutsului, din care Jigoro
Kano a preluat tehnicile nevătămătoare asupra corpului, le-a perfecționat și a creat
noul său stil cu tehnici și principii noi, având în vedere nu numai atingerea unei
performanțe fizice, ci și atingerea unui echilibru interior (Hantău, 2005).
Edificatoare în acet sens sunt cuvintele lui Jigoro Kano: „Am constituit un
Judo-Kodokan, asimilând toate calitățile bune găsite în toate școlile jujutsu și
formulând o metodă de instruire în conformitate cu învățăturile științei moderne. În
aceasta eu nu am acordat o importanță exclusivă laturii de competiție a exercițiilor,
așa cum a fost cazul mai înainte, ci am tins spre o combinație de exerciții de luptă
cu antrenarea minții și corpulu ” (Ștefănuț, 1983).
O dată cu includerea judoului la Jocurile Olimpice de la Tokio din 1964, și
ca sport permanent olimpic începând cu Olimpiada de la Munchen din 1972,
aceasta reflectă poziția permanentă pe care a căpătat-o judoul printre sporturile
majore ale lumii (Pop, A., Pop, M., N., 2007).
Judo-ul modern are tendința puternică de a folosi stilul de antrenament
Shiai, în contextul unor timpuri în care se pune foarte mult accent pe aspectul
competițional, de altfel societatea modernă având o mentalitate îndreptată în acest
sens. Asfel că de multe ori ne referim la Judo ca la un sport, deși Judo își are
rădăcini adânc înfipte în Artele Marțiale și în filosofia japoneză. Principiile Judo-
ului au ca scop încurajarea dezvoltării ființei umane, tăria morală și realizarea
ființei umane atât sub aspect fizic, cât și spiritual. Aceste principii sunt în strânsă
corelație cu tehnicile judo și ele trebuie înțelese și aplicate de către profesori ca un
tot unitar. De aceea se încearcă să se țină pasul cu timpurile moderne astfel încât tot
mai multe cercetări se realizează în acest sens. Astfel se păstrează principiile
tradiționale, dar în același timp se dezvoltă noi metode de antrenament astfel încât
Judo-ul competițional să facă față cerințelor sportului modern (Nishioka, 2000).
26
Mihai-Adrian Sava
O tendință nouă în judo este punerea unui mare accent pe lupta la sol, pe
saltea. Astfel, judoka trebuie nu numai să cunoască cum să aplice toate tehnicile pe
saltea, dar trebuie să știe cum să facă față provocărilor din timpul luptei pe saltea.
Cu cât judoka înțelege mai bine conceptul, cu atât va căpăta îndemânări mai bune,
urmând vechiul proverb „în blândețe stă puterea” (Pedro & Durbin, 2001).
Judo este un sport care se bazează pe principii fizice și psihologice. O
înțelegere totală a acestor principii care fac judo-ul să funcționeze se realizează
treptat prin practică îndelungă și persistentă. La baza strategiei judo stă premiza că
doar dimensiunile sportivului și forța brută nu sunt de ajuns pentru obținerea
echilibrului, îndemânărilor și flexibilității în judo (Ohlenkamp, 2006).
Judo are un aspect dual de știință și artă în același timp. Cu toate că
principiile judo-ului sunt în general bine știute și fixe, transmise cu strictețe de la
înaintașii japonezi, cu toate acestea este loc de exprimare liberă în ceea ce privește
modul de antrenament și lupta. Aici imaginația antrenorului și a elevului poate
oferi originalitate fiecărei acțiuni care se petrece în judo, chiar dacă principiile
aplicate sunt tot timpul aceleași. Astfel, judo este în același timp un sport
conservator, dar și cu o deschidere spre modernism, de unde vine printre altele
frumusețea acestui sport-artă.
27
BIBLIOGRAFIE
1. Blumenstein, B., Lidor, R., & Tenenbaum, G. (2005). Psychology of

Sport Training. Oxford, UK: Meyer and Meyer Sport.
2. Hantău, L., Popovici, V., & Goteleț, V. (1972) – Judo. Craiova: Editura
Stadion.
3. Muraru, A. (1988). Judo, pregătirea juniorilor. Bucureşti: Editura Sport-
Turism.
4. Ohlenkamp, N. (2006). Black Belt: Judo Skills and Techniques. London,
UK: New Holland Publishers.
5. Pedro, J., & Durbin, W. (2001). Judo techniques & tactics. London UK:
Human Kinetics.
6. Pop, A., & Pop, M. N. (2007). Judo. Craiova: Editura Universitaria.
7. Pop, A., & Pop, M. N. (2007). Judo instruirea elevilor privind procedeele
tehnice din KYU 5 pentru grupele de începători. Craiova: Editura
Universitaria.
8. Șikorski, W., Mickiewics, G., Majle, B., & Laksa, C. (1987). Structure of
the contest and work capacity of the judo. Proceedings of the International
Congress on Judo Contemporary Problems of Trening and Judo Contest.
9. Ștefănuț, S. (1983). Antrenamentul sportiv în Judo. Craiova: Editura Scrisul
Românesc.
10. Watson, N. B. (2008). Judo Memoirs of Jigoro Kano, Canada: Printed by
Trafford Publishing.
11. Winter, E. (2009). Physiology testing guidelines: the British Association of
Sport and Exercise Sciences. UK: Taylor and Francis e-Library.
Surse Online
1. http: //www.frjudo.ro
2. http://www.dexonline
28
Mihai-Adrian Sava
MODULUL II. REGULAMENTUL COMPETIȚIILOR

DE JUDO
Scop:
 prezentarea principalelor reguli din judo;
 stabilirea principalelor repere specifice judo-ului.
 să cunoască principalele reguli din judo;
 aprecieze care sunt caracteristicele principale judo-ului.
29
2.1. Suprafața de competiție

Suprafața de competiție trebuie să fie de minim 14m x 14m (în cazul suprafeței de
luptă de 7m x 7m, trebuie să fie de minim 13m x 13m) și trebuie să fie acoperită cu
tatami sau cu alt material similar acceptabil, recomandabil în culori aprobate de F.I.J.
Suprafața de competiție trebuie să fie împărțită în două zone, suprafața de luptă și
suprafața de siguranță.
Zona din afara suprafeței de luptă se va numi suprafața de siguranță și trebuie să fie
de cel puțin 3m lățime.
Diferența între suprafața de luptă și suprafața de siguranță este realizată de
culorile diferite ale tatami.
O bandă adezivă albastră și una albă de aproximativ 10cm lățime și 50cm
lungime vor fi lipite în centrul suprafeței de luptă la o distanță de 4m una de alta, pentru a
indica locul pe care trebuie să-l ocupe combatanții la începutul și sfîrșitul luptei.
Banda albastră trebuie să fie la stînga arbitrului iar cea albă la dreapta sa.
Suprafața de competiție trebuie să fie fixată pe o podea elastică sau platformă.
Dacă două sau mai multe suprafețe de competiție alăturate sunt folosite, este
necesară utilizarea unei suprafețe comune de siguranță de minimum 4m.
Un spațiu liber de minim 50cm trebuie menținut în jurul suprafeței de competiție.
Pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, suprafața de luptă trebuie să
fie întotdeauna de 8m x 8m. Suprafața de luptă de 7m x 7m poate fi acceptată ca
dimensiunea minimă pentru celelalte competiții F.I.J.
Tatami
În general măsoară 1m x 2m și sunt făcute din paie presate sau mai frecvent din
spumă presată.
Trebuie să fie tare sub picior și să aibă proprietatea de a absorbi șocul în timpul
Ukemi și trebuie să nu fie nici prea alunecos nici prea rugos. Elementele care
formează suprafața de competiție trebuie să fie aliniate, fără spații între ele oferind
o suprafață netedă, fixată astfel încât să nu se deplaseze.
30
Mihai-Adrian Sava
Platforma
Platforma este facultativă și trebuie să fie confecționată din lemn rezistent,
elastic, măsurând aproximativ 18m pe fiecare latură și nu mai mult de 1m înălțime
( în general 50cm sau mai puțin). Dacă utilizează platforma, este recomandat ca
suprafața de siguranță să fie lată de 4m - 5m de jur împrejurul suprafeței de
competiție ).
Fig. nr. 1. Suprafața de competiție
2.2. Costumul de judo (judogi)

Combatanții trebuie să poarte un costum de judo (judogi) care trebuie să
corespundă următoarelor condiții:
a) Să fie rezistent, confecționat din bumbac sau dintr-un material similar și să fie în
bună stare (fără rupturi sau deșirări). Materialul nu trebuie să fie prea gros sau prea dur,
pentru a nu împiedica adversarul să ia priză.
b) De culoare alb sau aproape alb pentru primul combatant și albastră pentru al
doilea combatant.
31
c) Însemne acceptate:
 Abrevierea Comitetului Național Olimpic (pe spatele bluzei). Mărimea
literelor de 11 cm.
Pentru competițiile F.I.J. și Jocurile Olimpice, numele vor fi indicate pe
o suprafață de 30cm x 40cm.
 Emblema Națională (pe pieptul stâng al bluzei) Mărime maximă 100 cm.
 Marca producătorului ( pe capătul din față jos al bluzei și pe capătul din
față-jos al cracului stâng al pantalonului și pe unul din capetele centurii)
mărime 2 maximă 20 cm . Este permisă plasarea mărcii producătorului
pe una dintre mâneci dar în interiorul suprafeței de 25cm x 5cm în loc de
capătul din față jos al bluzei. Furnizorilor oficiali ai F.I.J. li se permite
plasarea Logo-ului I.J.F. deasupra mărcii producătorului, (în direct contact cu
aceasta).
 Însemne de umeri (de la guler peste umăr în jos pe braț pe ambele părți ale
bluzei). Lungime maximă 25 cm iar lățimea maximă de 5 cm. (trebuie să
fie aceleași însemne sau culori naționale pe ambele părți).
 Spațiul de reclamă pe mâneci, 10cm x 10cm pe fiecare mânecă (pot fi diferite
pe fiecare mânecă). Această suprafață de 100 cm2 trebuie să fie fixată
imediat dedesubt și în contact cu benzile de 25cm x 5cm.
 Indicația privind locul obținut (1, 2-lea, 3-lea) la Jocurile Olimpice sau la
Campionatele Mondiale, pe o suprafață de 6cm x 10cm pe capătul din față jos
stânga al bluzei.
 Numele combatantului poate fi brodat pe centură, marginile inferioare
din față ale bluzei și superioare din față ale pantalonilor și trebuie să fie
de maxim 3cm x 10cm. Deasemeni, numele concurentului sau abrevierea
poate fi plasată (imprimată sau brodată), pe spatele bluzei, deasupra
abrevierii Olimpice Naționale, dar în nici un caz într-o poziție care ar
împiedica un combatant să apuce spatele bluzei. Mărimea literelor va fi
de maxim 7cm înălțime, iar lungimea numelui va fi de maximum 30cm.
32
Mihai-Adrian Sava
d) Bluza de kimono trebuie să fie suficient de lungă pentru a acoperi coapsele,
trebuind să ajungă cel puțin până la pumni atunci când brațele sunt întinse în jos pe
ambele părți ale corpului. Bluza trebuie purtată cu partea stângă peste partea dreaptă și
să fie suficient de largă pentru a se suprapune la nivelul părții inferioare a toracelui cel
puțin 20cm.
Mânecile jachetei trebuie să ajungă maxim până la încheietura mâinii și minim cu
5cm deasupra ei. Un spațiu de 10-15cm trebuie să existe între mânecă și braț (inclusiv
bandajele) pe întreaga lungime a mânecii. Reverul și gulerul trebuie să fie de maxim
1cm groșime și 5 cm lățime.
e) Pantalonii, fără inscripții, trebuie să fie suficient de lungi pentru a acoperi
picioarele, ajungând maxim până la încheietura gleznei și mâinii cu 5 cm deasupra ei.
Un spațiu de 10-15 cm trebuie să existe între cracul pantalonului și picior (inclusiv
bandajele) pe toată lungimea cracului pantalonului.
f) O centură rezistentă, de 4-5 cm lățime, colorată corespunzător gradului
combatantului, va fi legată peste bluză la nivelul taliei cu un nod pătrat cu primele
bucle în interiorul nodului, suficient de strânsă pentru a nu lăsa vesta să iasă ușor
din centură și suficient de lungă pentru a înconjura talia de două ori și să iasă afară
din nod cu 20-30 cm la ambele capete.
g) Combatantele trebuie să poarte sub vestă oricare din :
 un tricou alb sau aproape alb, cu mânecă scurtă, destul de rezistent și
suficient de lung pentru a fi introdus în pantaloni, sau :
 un boddy simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb, cu
mâneci scurte.
h) Standardele oficiale de culoare pentru judogi albastru se află pe scala TP.
33
Dimensiuni judogi:
Fig. nr. 2. Costumul de Judo (Judogi)

Nota : La competițiile F.I.J, U.EJ., pentru controlul judogi se va folosi SOKUTEIKI.
Dacă judogi nu este conform cu reglementările regulamentului, atunci sportivul va fi
descalificat. Dispozitivul de măsură (SOKUTEIKI) va fi disponibil sportivilor
pentru verificare, în sala de încălzire.
34
Mihai-Adrian Sava
2.3. Gesturi ale arbitrului

Arbitrul trebuie să-și însoțească anunțurile cu unul din gesturile descrise mai jos:
 Ippon: Ridică un braț întins deasupra capului, cu palma înainte.
 Waza-ari: Ridică un braț lateral, la orizontală, la nivelul umărului,
cu palma în jos.
 Waza-ari awasete ippon: Face gestul pentru waza-ari urmat de
gestul pentru ippon.
 Yuko: Ridică un braț la 45 o lateral față de corp cu palma în jos.
 Osae-komi: Va întinde un braț în direcția combatanților cu palma
către în jos, cu fața către combatanți, înclinându-și corpul către ei.
 Osaekomi toketa: Ridică un braț înainte și-l agită rapid de la dreapta
la stânga de două trei ori, înclinându-și corpul către combatanți.
 Hiki wake: Ridică o mână în sus, apoi o coboară în față (palma
întinsă, cu degetul mare în sus) și o menține așa o vreme.
 Matte: Ridică un braț, la nivelul umărului, paralel cu tatami arătând
palma (degetele în sus ) către cronometrori.
 Sonomama: Se apleacă în față și atinge cu palmele ambii
combatanți.
 Yoshi: îi atinge ferm cu palmele pe ambii combatanți exercitând o
presiune asupra lor.
 Pentru a anula o opinie deja exprimată: Repetă cu o mână gestul
primei opinii și în același timp ridică cealaltă mână în fața sa
deasupra capului și o agită de la dreapta la stînga de două trei ori .
 Hantei: în pregătirea comenzii HANTEI, arbitrul va ridica ambele
brațe în față, la 45o, cu fanioanele corespunzătoare în mâini, apoi, la
anunțul HANTEI, el va ridica fanionul înalt deasupra capului pentru a indica
opinia sa.
 Kachi: Pentru a indica învingătorul într-o luptă, ridică o mână deasupra
nivelului umărului cu palma în interior sau în sus, în direcția învingătorului.
35
 Nevalabil: ridică o mână (cotul întins) deasupra capului și o agită de la
dreapta la stânga de două trei ori pentru a arăta că o aruncare afară nu este
valabilă; sau o aruncare după semnalul de sfârșit al luptei nu este valabilă;
sau în caz de tehnici simultane (so satsu).
 Pentru a indica combatanților să-și rearanjeze judogi: încrucișează mâna
stângă peste mâna dreaptă la nivelul centurii, cu palmele spre interior.
 Pentru a chema doctorul: se întoarce cu fața către masa doctorului, face un
gest de invitare cu brațul întins, cu palma în sus, dinspre direcția doctorului
spre combatantul rănit.
 Pentru a acorda o penalizare (shido, hansoku-make): Indică cu degetul
arătător, cu pumnul închis în direcția combatantului.
 Non combativitate: Rotește cu mișcare spre înainte antebrațele la nivelul
pieptului, apoi arată cu degetul arătător către combatantul ce este penalizat.
 Atac fals: întinde ambele brațe înainte, cu pumnii strânși apoi face o
acțiune de tragere în jos cu ambele brațe.
 Ashi dori waza : întinde brațul spre exterior, apoi face o mișcare circulară
înspre înterior ca și cum ar apuca un picior.
Yuko Waza-ari Waza-ari-awasete-ippon Ippon
36
Mihai-Adrian Sava
Anularea unei decizii exprimate Osaekomi Osaekomi-toketa
Sonomama Yoshi Matte Non-combativitate
Atac fals Aranjare judogi Hiki-wake Kachi
Acordarea unei penalizări Hantei Hajime ; Sore-matte
Fig. nr. 3. Gesturi ale arbitrului

http: //www.frjudo.ro
37
2.4. Durata luptei

Pentru Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, durata luptei este:
Seniori - Masculin sau Feminin: 5 minute timp real de luptă ;
Juniori - Masculin sau Feminin :4 minute timp real de luptă.
Orice combatant are dreptul să se odihnească 10 minute între meciuri.
Durata luptei și formula de desfășurare a competiției vor fi stabilite prin
regulamentul turneului.
Arbitrul trebuie să fie informat asupra duratei luptei înainte de a intra pe
suprafața de competiție.
Timpul de fixare (osaekomi)
Ippon: total 25 secunde.
Waza-ari: 20 sec. sau mai mult dar mai puțin de 25 sec.
Yuko: 15 sec. sau mai mult dar mai puțin de 20 sec.
O imobilizare de mai puțin de 15 secunde va fi considerată ca un atac.
Dacă osaekomi este anunțat în același timp cu sunetul gongului, sau dacă timpul
de luptă rămas este insuficient pentru a se completa Osaekomi, timpul de luptă va fi
prelungit până când se obține ippon (sau echivalent) sau până la anunțul arbitrului
"toketa" sau "matte".
2.5. Noțiuni de igienă

Judoul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte față de alte discipline
sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costum specific, pe un spațiu
specific, numai în sală și arareori în aer liber, cu picioarele descălțate etc.
Toate acestea impun respectarea cu strictețe a normelor de igienă individuală și
colectivă, pentru evitarea apariției unor boli, pentru utilizarea științifică a sălilor,
spațiului de luptă etc., pentru desfășurarea în condiții optime a antrenamentelor și
concursurilor.
Se poate vorbi despre igienă la antrenamente și despre igienă la competiții.
Ambele aspecte vizeaza două laturi și anume: igienă individuală și igienă colectivă.
38
Mihai-Adrian Sava
Respectarea și asigurarea normelor de igienă individuală și colectivă revine atât
sportivilor, cât și antrenorilor și tuturor salariților care deservesc bazele sportive în cauză.
Asigurarea igienei individuale facilitează în bună măsură realizarea igienei
colective și realizarea în condiții optime a pregătirii sportive de performanță și a
concursurilor. Sportivii au deci datoria să vină la antrenamente spălați (cu atenție
deosebită în privința picioarelor), să anunțe antrenorul la apariția unei plăgi
infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt, unghiile îngrijite și tăiate
scurt, echipamentul curat, să aibă o pereche de papuci pentru deplasare la vestiare
sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul pentru ștergerea transpirației și unul
pentru baie) și săpun.
Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament, sau cel puțin
o spălare sumară în cazul când lipsește baia, mese la ore regulate și cu un conținut
corespunzător al tuturor principiilor alimentare asigurarea unui regim corect de
viață privind raportul dintre activitatea zilnică și odihnă, asigurarea unui număr
suficient de ore de somn, evitarea alcoolului și tutunului.
Igienă colectivă presupune o curățare zilnică a sălii și a spațiului de luptă,
aerisirea permanentă a sălii încât să se asigure volumul de aer corespunzător
colectivului de sportivi și spectatori, asigurarea unei luminozități satisfăcătoare în
sală, o curățenie desăvârșită a vestiarelor, băilor și grupurilor sanitare.
Este de datoria fiecărui sportiv să respecte normele de igienă individuală și să
contribuie la menținerea igienei colective, combatându-i cu tărie pe cei care le
încalcă (căci din cauza acestora va avea de suferit întreg colectivul de sportivi).
Igienă la competiții presupune aceleași aspecte ca igienă la antrenamente, la
care se adaugă câteva lucruri specifice. Este vorba de un surplus de aerisire a sălii,
o luminozitate corespunzătoare, interzicerea fumatului în sală, delimitarea precisă
a spațiului de acces a publicului și a spațiului pentru sportivi, asigurarea spațiului
necesar încălzirii sportivilor, asigurarea asistenței medicale,
Asigurarea tuturor acestor norme va duce la desfășurarea în bune condiții a
antrenamentelor și concursurilor. Și acest lucru va fi în folosul și spre binele tuturor.
39
BIBLIOGRAFIE
Stadion.
Turism.
Universitaria.
Românesc.
Surse Online
40
Mihai-Adrian Sava
MODULUL III. CLASIFICAREA SPORTIVILOR ÎN

JUDO, PE BAZA CENTURILOR COLORATE
Scop:
 Prezentarea şi eşalonarea centurilor;
 Prezentarea categoriilor de greutate.
 Prezinte în ordinea specifică tipurile de centuri după culori și
procedee,
 Să cunoască categoriile de greutate.
41
3.1. Centurile colorate

Criteriile de clasificare a sportivilor se caracterizează prin originalitate,
precum şi prin capacitatea de stimulare a sportivului. După cum se ştie se foloseşte
centura, care pe lângă necesitatea ei practică, fiind parte a costumului în judo, are şi
o valoare onorifică, simbolizând gradul de măiestrie atins la un moment dat de
judoka, prin culoarea acesteia.
Antrenamentul standard al unui judoka îşi are originea în anul 1895 la
Kodokan, Tokyo, Japonia şi se numeşte Gokyo no Waza. Acest program de
antrenament este compus din 5 programe de instruire numite Kyo, iar fiecare
program conţine la rândul lui câte 8 procedee tehnice ale luptei din poziţie în
picioare. Aceste 40 de procedee se numesc şi procedee de aruncare.
Cele cinci categorii Kyo sunt numerotate în ordine descrescătoare: treapta
de iniţiere (inferioară) este denumită 5 Kyo, iar treapta superioară 1 Kyo.
Culoarea centurii pe care o poartă judoka va oferi informaţii despre cât de
avansat este sportivul respectiv. În continuare, sunt prezentate informaţii despre
gradaţiile în judo.
În judo sunt 16 gradaţii care se pot dobândi. Se începe cu al 6-lea kyu
(centura albă), al 5-lea kyu (centura galbenă), al 4-lea kyu (centura portocalie), al-3
lea kyu (centura verde), al 2-lea kyu (centura albastră) şi primul kyu (centura
maro). La rândul lor, gradaţiile sunt împărţite. Dacă ai dobândit centura neagră,
atunci imediat primeşti gradaţia de 1 dan, urmat de al 2-lea dan, apoi al 3-lea dan,
etc. Cea mai înaltă gradaţie în acest sens este de al 10-lea dan. Jigoro Kano,
întemeietorul judo-ului a fost onorat postmortem cu al 12-lea dan, cu titlul marele
maestru Shihon. Această gradaţie a fost o gradaţie simbolică, onorifică.
Astfel, un începător (neofit), va purta centura de culoare albă (6 kyu),
principalele preocupări ale acestuia în cadrul antrenamentului de judo fiind iniţierea
în elementele de bază ale judo-ului şi învăţarea primelor 8 procedee tehnice din
cadrul programului Kyo.
42
Mihai-Adrian Sava
După parcurgerea şi aprofundarea primelor 8 procedee tehnice, va avea loc
o examinare, iar succesul în urma acesteia, va asigura sportivului centura de
culoare galbenă (5 kyu).
După cum se observă, Kyo şi Kyu sunt doi termeni de sine stătători,
desemnând un program de învăţare, de instruire, respectiv o gradaţie a nivelului de
măiestrie la care a ajuns judoka.
Judoka cu centura galbenă va continua procesul de instruire învăţând
următoarele 8 procedee tehnice, corespunzătoare acestei treapte de instruire, urmat
de o evaluare care îl va conduce la obţinerea centurii portocalii. În acest fel se face
trecerea şi către celelalte centuri (verde, albastră, maro). Evaluarea se face la
sfârşitul fiecărei etape de instruire şi constă în examinarea tehnicilor de aruncare
învăţate, precum şi elemente din lupta la sol.
Durata de pregătire a unui sportiv judoka este de aproximativ 4-6 luni
pentru dobândirea fiecărui Kyu. În acest mod, un judoka are posibilitatea să obţină
centura maro într-o perioadă de aproximativ 3 ani.
Acest proces de instruire care de la centura albă la centura maro reprezintă
doar o iniţiere în judo. La sfârşitul celor 3 ani de antrenament, judoka este
considerat încă un începător. În acest moment el are oportunitatea să continue
instruirea în categoria maieştrilor în judo, el având ca ţel obţinerea centurii negre.
După cum am spus anterior centura neagră are gradaţii de la 1 dan (cea mai
scăzută) la 10 dani (cea mai înaltă). Gradaţiile cele mai înalte sunt obţinute după
mulţi ani de antrenament intens.
Timpul considerat necesar pentru acordarea gradaţiilor centurii negre sunt
după cum urmează: pentru obţinerea gradaţiilor 1 şi 2 dani este necesar un
antrenament de minim 2 ani, 3 ani pentru 2 şi 3 dani, 4 ani pentru 3 şi 4 dani. Prin
urmare, marii maeştrii în judo au obţinut gradaţii înalte ale centurii negre după o
viaţă de antrenamente. Remarcabil, celebrul Kyuso Mifune a avut gradul 10 dani la
vârsta de peste 80 de ani.
43
Tabelul nr. 1. Clasificarea centurilor colorate
Gradația Gradul Denumirea Culoarea centurii
Categoria japoneză În Europa În Japonia
6 kyu - Rokkyu albă albă
5 kyu - Gokyu galbenă albă
4 kyu - Shikyu portocalie albă
3 kyu - Sankyu verde maro
2 kyu - Nikyu albastră maro
1 kyu - Ikkyu maro maro
1 Dan Shodan neagră
2 Dan Nidan neagră
3 Dan Sandan neagră
4 Dan Yodan neagră
5 Dan Godan neagră
6 Dan Rokudan neagră sau roșu și alb
7 Dan Sichidan neagră sau roșu și alb
8 Dan Hachidan neagră sau roșu și alb
9 Dan Kudan neagră sau roșie purpurie
10 Dan Judan neagră sau roșie purpurie
3.1.1. Centura galbenă

În cadrul acestei etape, programa de instruire prevede învăţarea şi
perfecţionarea procedeelor tehnice bazate pe doua prize, în manieră Ai Yotsu,
înlănţuiri şi combinaţii în această manieră. Combinaţiile se bazează pe procedeele
tehnice specifice acestui Kyo.
Procedee tehnice 1 kyo
 de-ashi-barai
 hiza-guruma
 sasae-tsurikomi-ashi
 uki-goshi
 o-soto-gari
 o-goshi
 o-uchi-gari
 seoi-nage
44
Mihai-Adrian Sava
3.1.2. Centura portocalie
În cadrul acestei kyo, programa de instruire prevede învăţarea şi
perfecţionarea procedeelor tehnice bazate pe doua prize, T.S. 180 sprijin mare, în
manieră Ai Yotsu, înlănţuiri şi combinaţii în această manieră. Pentru realizarea
înlănţuirilor şi combinaţiilor se vor folosi tehnicile specifice acestui Kyo.
 ko-soto-gari
 ko-uchi-gari
 koshi-guruma
 tsurikomi-goshi
 okuri-ashi-harai
 tai-otoshi
 harai-goshi
 uchi-mata
3.1.3. Centura verde

Programa de instruire pentru această etapă are ca obiective : învăţarea
şi perfecţionarea procedeelor tehnice bazate pe doua prize, T.S. 180 sprijin
unilateral în manieră Ai yotsu, înlănţuiri şi combinaţii în această manieră. Pentru
realizarea înlănţuirilor şi combinaţiilor se vor folosi tehnicile din acest kyo. În
progresia lui Seoi nage se introduce finalizarea de tip OTOSHI prin tehnicile
Suwari pe unul sau ambii genunchi. De asemenea se foloseşte Ashi Barai la
deplasare laterală şi spre înapoi.
 ko-soto-gake
 tsuri-goshi
 yoko-otoshi
45
 ashi-guruma
 hane-goshi
 harai-tsurikomi-ashi
 tomoe-nage
 kata-guruma
3.1.4. Centura albastră

Programa acestei etape de instruire prevede următoarele obiective:
învăţarea şi perfecţionarea tehnicilor, care permit strategiile de tip Kenka Yotsu,
dar şi atacurile Migi/Hidari cu aceeaşi priză. Se studiază şi tehnicile din Ushiro
Sutemi Waza, precum şi strategii de tip Go no Sen.
Procedee tehnice de 4 kyo
 sumi-gaeshi
 tani-otoshi
 hane-makikomi
 sukui-nage
 utsuri-goshi
 o-guruma
 soto-makikomi
 uki-otoshi
3.1.5. Centura maro

Această treaptă de instruire are ca obiective: studiul celorlalte tipuri de
tehnici, blocajele cu întoarcere la adversar, tehnicile de sacrificiu lateral, Te waza
superioare dar şi Te Waza fără întoarcere cu spatele la adversar. Se pot învăţa şi
tehnicile de tip Maki komi, dar nu sunt obligatori. Ultimele tehnici ce trebuiesc
predate (şi de care se poate face chiar abstracţie) sunt tehnicile de tip Maki komi.
46
Mihai-Adrian Sava
 o-soto-guruma
 uki-waza
 yoko-wakare
 yoko-guruma
 ushiro-goshi
 ura-nage
 sumi-otoshi
 yoko-gake
47
3.2. Categorii de vârstă si greutate
Tabelul nr. 2. Categorii de vârstă și greutate (http://www.frjudo.ro/categorii-de-varsta-si-greutate)
ESALON 2016 TIMP GOLDEN
MASCULIN FEMININ Lupta SCORE
Indiv Indiv :48,52,57,63,70,78,+78
SENIORI >2001 60,66,73,81,90,100,+100 echipe 52,57,63,70,+70 M 5'/ Fara limita de
echipe: 66,73,81,90,+90 F 4’ timp
TINERET 94 - 01 Indiv Indiv :48,52,57,63,70,78,+78 M 5'/ „
U 23 60,66,73,81,90,100,+100/ echipe: 52,57,63,70,+70 F 4’
echipe: 66,73,81,90,+90
JUNIORI I 96- 01 Indiv:55,60,66,73, 81,90,100,+100 Indiv:44,48,52,57, 63,70,78,+78 4’ „
U 21 Echipe: 66,73,81,90,+90 Echipe:52,57,63,70,+70
JUNIORI II Indiv:46,50,55,60, 66,73,81,90, +90 Indiv:40,44,48,52, 57, 63,70,+70 4’ „

CADETI 99,00,01 Echipe:55,60,66,73, 81,90,+90 Echipe:44,48,52,57,63,70,+70
U 18
2001-02 Indiv38,42,46, 50,55,60,66,73, 81,+81 Indiv:36,40,44 3’ „
JUNIORI III- Echipe: 50,55,60,66,73, 81,+81 ,48,52,57,63,70,+70
U 16 Echipe: 44,48,52,57,63,70,+70
JUNIORI - IV 2002-03 Indiv34,38,42,46, 50,55,60,66,73, ,+73 Indiv:32,36,40,44 3’ GS max 2’
U-15 Echipe:46,50,55,60, 66 ,48,52,57,63,+63
, 73, +73 Echipe:40,44,48,52,57,63,+63
COPII-I 2003- Indiv34,38,42,46, 50,55,60,66,73, ,+73 Indiv:32,36,40,44 3’ GS max 2’
U-14 2004 Echipe:46,50,55,60, 66, 73, +73 ,48,52,57,63,+63
Echipe:40,44,48,52,57,63,+63
COPII-II 2004 Indiv:30,34,38, 42,46, 50,55,60,66,+66 Indiv:29,32,36, 40,44, 2’ GS max 1’
U-13 48,52,57,+57
COPII-III 2005 Indiv:27,30,34,38, 42,46, 50,55,60,+60 Indiv:26,29,32,36, 40,44, 2’ GS max 1’
U-12 48,52,57,+57
48
Mihai-Adrian Sava
COPII-IV 2006 Indiv:24,27,30,34, 38,42,46,50,55,+55 Indiv:23,26,29,32, 36,40, 2’ GS max 1’
U-11 44,48,52,+52
COPII- U-10 2007 Indiv:22,24,27,30,34, 38,42,46,50,+50 Indiv:22,24,26,29,32, 36,40, 2’ Fara GS
44,48,+48
Ne Waza Seniori >2001 Indiv/: 66,81,+81 Indiv/: 52,63,+63 M 5'/ GS max 3’
F 4’
Ne Waza U’23 94-01 Indiv/ 66,81,+81 Indiv/: 52,63,+63 M 5'/ GS max 3’
F 4’
Ne Waza U’21 96-01 Indiv/: 66,81,+81 Indiv: 52,63,+63 4’ GS max 3’
Ne Waza Indiv/: 55,66,81+81 Indiv/: 44,52,63,+63 4’ GS max 3’
JUNIORI II 99,00,01
U 18
Ne Waza 2001-02 Indiv:42,50,60,73,+73 Indiv: 40,48,57,+57 3’ GS max 2’
JUNIORI III-
U 16
Ne Waza 2002-03 Indiv: 38,46,55,66,+66 Indiv: 36,44,52,+52 2’ GS max 2’
JUNIORI - IV
U-15
Ne Waza 2003- Indiv: 38,46,55,66,+66 Indiv: 36,44,52,+52 2’ GS max 2’
COPII-I 2004
U-14
Ne Waza 2004 Indiv: 34, 42, 50,60,+60 Indiv: 36,44,52,+52 2’ GS max 1’
COPII-II
U-13
Ne Waza 2005 Indiv:34, 42,50,+50 Indiv:32, 40,48,+48 2’ GS max 1’
COPII-III
U-12
Ne Waza 2006 Indiv:27,34, 42,50,+50 Indiv:29,36,44,,+44 2’ GS max 1’
COPII-IV
U-11
49
BIBLIOGRAFIE
Stadion.
Turism.
Universitaria.
Surse Online
kodokanjudoinstitute.org/en/waza/list
www.judo-info.nl/engels/gradatie
50
Mihai-Adrian Sava
MODULUL IV. NOȚIUNI DE BAZA ALE JUDOULUI
Scop:
 Prezentarea şi eşalonarea principalelor elemente specifice judoului;
 Stabilirea caracteristicilor specifice judoului.
 Clasifice elementele de tactică în funcţie de mai multe criterii;
 Cunoască noțiunile de bază.
51
4.1. Salutul
REI
Judo-ului este un sport, dar în acelaţi timp şi o cultură fizică şi o filozofie.
Unul dintre cele mai importante ceremonii in judo este salutul. Acesta nu este doar
un salut, ci este o demonstraţie a respectului faţă de oponent, faţă de profesor, de
arbitri şi este efectuat la începutul şi la sfârşitul oricărei manifestări în judo
(concurs, antrenament). Rei este expresia japoneză pentru mulţumiri şi politeţe şi
are rădăcini adânci în societatea japoneză. Salutul în judo este foarte important şi
nu este doar o expresie a politeţii, ci este un adevărat ritual. Neefectuarea salutului
poate fi interpretată ca o insultă.
http://www.judotechnik.eu/Motowaza/rei/en_rei.php
Există două tipuri de saluturi: de pe genunchi şi din picioare.
RITSU-REI sau salutul din picioare, este cel mai potrivit mod de saluta
profesorul, de a saluta partenerul înaite de un exerciţiu sau un meci, de a mulţumi
partenerului după exerciţiu sau meci pentru oportunitatea de a învăţa cu el şi de la
el. Fiecare salut reprezintă o promisiune de a respecta principiile judo-ului. Salutul
din picioare se foloseşte şi între echipe la începutul sau sfârşitul antrenamentului
sau meciului.
http://www.judotechnik.eu/Motowaza/rei/en_rei.php
52
Mihai-Adrian Sava
Tehnica de realizare a salutului constă în aplecarea trunchiului înainte la un

unghi de 30°, se menţine această poziţie înclinată pentru o scurtă perioadă de timp,
după care se revine la poziţia iniţială. Salutul se realizează de la o distanţă de 2+4
unul de celălalt.
Fig. nr. 4. Salutul din picioare
ZAREI sau salutul din poziţia şezând, se execută înainte de începutul şi

sfârşitul fiecărei sesiuni de exerciţii. Elevii judoka şi profesorii stau aşezaţi faţă în
faţă.
Fig. nr. 5. Salutul din poziția pe genunchi
53
Tehnica de realizare a acestui salut este ca din poziţia şezând, se trage
piciorul stâng înapoi şi se sprijină genunchiul pe tatami, după care se apropie şi
genunchiul drept, aşezându-se pe călcâie. Capul şi trunchiul trebuie să fie drepte,
cu braţele semiflexate pe lângă corp, iar palmele trebuie să fie sprijinite pe treimea
superioară a coapselor. Apoi se aşază palmele pe tatami la 10 cm în faţa
genunchilor şi se accentuează înclinarea corpului, privirea fiind orientată spre
palme. Se menţine această poziţie o scurtă perioadă de timp, după care se revine la
poziţia iniţială, efectuând mişcările în sens invers.
4.2. Clasificarea pozițiilor pe tatami

SHISEI sau postura sau poziţia corpului
Shisei reprezintă postura sau poziţia corpului unui judoka şi este un element
de bază între tehnicile judo.
Ţelul judoka este ca printr-o tehnică de aruncare să îşi arunce partenerul sau
oponentul într-un mod cât mai corect şi inspirat pe spate. Foarte importantă pentru
succesul unei astfel de tehnici este postura. Un partener sau oponent cu un centru
de greutate jos, va fi mai greu de aruncat decât unul al cărui centru de greutate is
înalt şi cu o poziţie instabilă. Cu alte cuvinte, atitudinea corpului judokanului în
timpul luptei este foarte importantă pentru că de ea depinde declanşarea
procedeelor tehnice de: atac, respingere, contrare, eschivă, contraatac, pe acţiunile
de atac ale adversarului, şi prin urmare succesul de realizare a acestora.
Se disting două tipuri de posturi ale judoka:
 Shizen-tai – postura normală a corpului
 Jigo-tai – postura defensivă a corpului
În funcţie de poziţia picioarelor, aceste două posturi se subdivid după cum
urmează:
54
Mihai-Adrian Sava
SHISEI
MIGI HIDARI HON

Piciorul drept Piciorul stâng Picioarele
în faţă în faţă sunt la acelaşi
nivel
MIGI MIGI HIDARI HIDARI SHIZEN JIGO

SHIZENT JIGOTAI SHIZENT JIGOTAI HONTAI HONTAI
AI AI
Fig. nr. 6. Clasificarea poziţiilor pe tatami
SHIZENTAI sau poziţia naturală.

În această poziţie judoka este calm, echilibrat, dar într-o stare de aşteptare,
în sensul că este vigilent pentru a putea oricând să treacă la o poziţie de atac sau
apărare, după cum impune situaţia respectivă.
Tehnica de realizare a acestei posturi este: picioarele egal depărtate
cu o distanţă între ele cât distanţa dintre umeri, tălpile aliniate, greutatea corpului
repartizată în mod egal pe ambele picioare, tălpile având vârfurile degetelor uşor
orientate spre exterior.
Adoptarea poziţiei naturale de către judoka are o serie de avantaje precum:
 Centrul de greutate se menţine în interiorul poligonului de susţinere, ceea ce
va conferi corpului un echilibru stabil, indiferent de acţiunile celorlalte
segmente ale corpului;
 Deplasările se pot executa rapid şi sportivul are deschidere spre toate
direcţiile;
 Corpul este relaxat, solicitările asupra grupelor musculare sunt minime.
55
Fig. nr. 7. Poziția naturală
Fig. nr. 8. Poziția naturală spre dreapta Fig. nr. 9. Poziția naturală spre stânga
Cele două poziţii naturale spre dreapta, respectiv spre stânga sunt
caracterizate prin faptul că piciorul drept, respectiv stâng este aşezat la o palmă
distanţă în faţa celuilalt picior. Aceste poziţii sunt folosite în cadrul
antrenamentului la învăţarea tehnicilor pe părţile respective.
56
Mihai-Adrian Sava
3. JIGO-TAI sau poziţia defensivă
Tehnica de execuţie a acestei poziţii este: picioarele sunt mult depărtate,
mult îndoite, genunchii mult flexaţi şi trunchiul va fi înclinat uşor înainte.
Fig. nr. 10. Poziția defensivă

Poziţia defensivă spre dreapta (Migi-Jigotai), picioarele sunt mult depărtate
cu piciorul drept avansat oblic spre dreapta, iar în poziţia defensivă spre stânga
(Hidari- Jigotai), picioarele sunt mult depărtate cu laba piciorului orientată spre
stânga.
Aceasta postură se foloseşte cu scop de apărare, atunci când oponentul
atacă succesiv în forţă.
Avantajele acestei posturi sunt:
 Centrul de greutate al corpului este foarte coborât, contracarând
atacurile adversarului şi împiedicând dezechilibrarea;
 Judoka se poate menţine în luptă mai mult.
Dezavantajele folosirii acestei posturi:
 Dacă judoka stă prea mult în această postură poate fi penalizat;
 Viteza de execuţie şi de deplasare se diminuează, judoka neavând
posibilitatea unei bune execuţii tehnice;
 Se măreşte probabilitatea accidentării sportivului.
57
Fig. nr. 11. Poziția de apărare spre dreapta Fig. nr. 12. Poziția de apărare spre stânga
Studierea şi buna execuţie a poziţiilor corporale trebuie să aibă un caracter

permanent pentru judoka atât la antrenament cât şi la competiţii, deoarece o poziţie
corporală bună permite o bună intrare la procedee, oferă un avantaj asupra
adversarului, precum şi permite judoka să se apere în anumite situaţii impuse de un meci.
4.3. Deplasările pe tatami
SHINTAI sau deplasarea pe tatami

Deplasările în judo pot fi înainte, înapoi sau lateral, la stânga sau la dreapta.
Deplasările precise, bine efectuate, care oferă sportivului un contact permanent cu
tatami au o pondere foarte mare în reuşita efectuării procedeelor tehnice. În caz
contrar, o deplasare defectuoasă, poate face judoka să devină vulnerabil în faţa
adversarului, oferindu-i acestuia oportunităţi de declanşare a atacului.
Factorul care favorizează o deplasare, corectă, echilibrată îl reprezintă poziţia
corpului, care trebuie să fie naturală, relaxată, permiţând tuturor segmentelor corpului
să se mişte, iar centrul de greutate să fie menţinut tot timpul în interiorul poligonului de
susţinere. În timpul deplasării greutatea corpului trebuie să fie transferată pe piciorul
folosit. O deplasare defectuoasă poate determina oscilaţii ale centrului de greutate pe
verticală sau pe orizontală, ceea ce vulnerabilizează sportivul judoka în faţa
adversarului. Din această cauză, judokanii trebuie să exerseze la fiecare antrenament
58
Mihai-Adrian Sava
elementele tehnice ale deplasării astfel încât ei să poată executa cât mai corect
deplasările.
Principalele forme de deplasare sunt: Ayumi-Ashi; Tsugi-Ashi; Tai-Sabaki.
a) Ayumi-Ashi sau mersul normal – este folosit în special în cadrul
tehnicilor din Nage-Waza şi este caracterizat prin faptul că paşii sunt asemănători
cu paşii din mersul normal, având mişcări alternative, depăşindu-se unul pe celălalt
(fig. 12). Diferenţa faţă de mersul normal este că oscilaţiile bazinului în timpul
mersului sunt orizontale şi nu verticale.
http://www.judotechnik.eu/Motowaza/shintai/en_schritte.php
b) Tsugi-Ashi sau mersul cu pas adăugat – se foloseşte în apropierea

adversarului sau ca tactică pentru apropierea de acesta. Mişcarea în cadrul acestui
mers este continuă, un picior urmându-l succesiv pe celalalt, razant cu solul.
Tehnica de efectuare a acestei mişcări este: după realizarea unui pas, indiferent de
direcţie, cu piciorul drept, piciorul stâng îl urmează prin alunecare la 25-35 cm de
primul.
http://www.judotechnik.eu/Motowaza/shintai/en_schritte.php
Fig. nr. 13. Deplasare normală, deplasare cu pas adăugat
59
c) Tai-Sabaki sau deplasarea prin pivotare se foloseşte frecvent în cadrul
competiţiilor, ca element al schimbărilor rapide ale corpului în direcţii diferite şi a
poziţiei adversarilor unul faţă de celălalt. O indicaţie importantă în realizarea
acestei mişcări este ca întregul corp să fie implicat în mişcare, iar umerii să
păstreze aceeaşi linie cu cea care uneşte labele picioarelor. Folosirea Tai – Sabaki
alături de poziţia de atac a corpului sunt foarte importante în cadrul competiţiilor,
iar de modul de utilizare a lor depinde calitatea execuţiilor tehnice.
Tai-Sabaki are ca principiu de bază folosirea raţională a energiei fizice şi
folosirea ei în lupta cu adversarul.
Fig. nr. 14. Deplasare prin pivotare
Tehnica de execuţie a deplasării prin pivotare, Tai-Sabaki, constă în

răsucirea corpului prin pivotare pe partea plantară a labei piciorului şi înaintarea
sau retragerea celuilalt picior. La începutul pivotării, capul se întoarce pe direcţia
deplasării, pentru a asigura o răsucire corectă. Pivotarea se foloseşte cu scopul de a
schimba direcţia de atac a elementelor corpului, precum piept, şold, picioare faţă de
poziţia iniţială.
În competiţii, când judoka ia contact cu oponentul său, corpul devine un tot
unitar. Astfel, braţele încep pivotarea printr-o mişcare antagonistă, braţul drept
efectuează o flexie, trăgând de partea stângă a oponentului, iar braţul stâng în
extensie împinge partea dreaptă a acestuia; trunchiul va efectua o mişcare de
răsucire, fiind direcţionat de cap.
60
Mihai-Adrian Sava
După amplitudinea pivotării deplasarea prin pivotare este clasificată astfel:
- pivotarea mică – prin care se descrie un arc de cerc sub 80˚,
- pivotarea mijlocie – arcul de cerc descris are valori cuprinse între 80˚- 120˚,
- pivotarea mare – măsura arcului de cerc este cuprinsă între 120˚- 180˚,
- pivotarea prin pas adăugat – arcul de cerc descris are măsura de 360˚,
- pivotarea prin săritură – arcul de cerc are valori mai mari de 180˚.
Pivotarea mică se foloseşte pentru execuţia procedeelor tehnice de picior (Ashi-
Waza): De-Ashi-Barai, Hiza-Guruma, Okuri-Ashi-Barai, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi ş.a.
Pivotarea mijlocie se foloseşte în realizare unor tehnici din grupa
procedeelor de picior (Ashi-Waza), de braţ-umăr (Kata-Te-Waza): Uchi-Mata,
Kata-Guruma, Seoi-Nage, Ashi-Guruma, etc., şi a unor tehnici din grupa
procedeelor de şold, ca: Uki-Goshi, Harai-Goshi, Sode-Tsuri-Komi-Goshi, etc.
Pivotarea mare se foloseşte cu preponderenţă în executarea procedeelor
tehnice din grupa tehnicii de şold Koshi-Waza: O-Guruma, O-Goshi, Morote-Seoi,
Tsuri-Komi-Goshi, etc.
Pivotarea prin săritură se foloseşte în special la executarea tehnicilor de
sacrificiu Sutemi-Waza: Uki-Otoshi, Yoko-Otoshi, Yoko-Guruma, Yoko-Gake, etc.
61
În continuare vom prezenta câteva tehnici de pivotare a corpului:
Schema nr. 1.
Poziţia iniţială a oponenţilor este TORI direct în faţa lui UKE. Kumi Kata:
Migi ai yotsu. TORI pune piciorul drept înainte pe diagonală, în faţa piciorului
drept al lui UKE. Această mişcare iniţiază o rotaţie a corpului la 180˚. TORI
finalizează rotaţia punând piciorul stâng spre dreapta, în timp ce menţine rotaţia.
La finalul mişcării TORI se va găsi în contact direct cu UKE, în faţa lui.
62
Mihai-Adrian Sava
Schema nr. 2.
TORI se află în faţa lui UKE, apoi, TORI se deplasează spre stânga, îşi
roteşte piciorul stâng în sensul acelor de cearsornic direct pe direcţia de aruncare,
el nesprijinindu-se pe călcâi. Folosind rotaţia şoldului stâng, iniţiază mişcarea de
rotaţie a întregului corp. TORI execută apoi aceleaşi mişcări de rotaţie cu piciorul
drept finalizând astfel procedeul. La final TORI, nu se va afla direct în faţa lui
Uke, ci puţin spre dreapta lui.
63
Schema nr. 3
TORI se găseşte faţă în faţă cu UKE, Kumi kata: Migi ai yotsu. TORI face
un pas pe înainte, pe diagonală cu piciorul stâng, în aşa fel încât picioarele lui
TORI sunt încrucişate. Piciorul drept al lui TORI iniţiază o rotaţie a şoldului cu o
întreagă rotaţie a corpului de 180˚. La finalul rotaţiei, TORI se găseşte în faţa lui
UKE spatele lui TORI fiind în contact direct cu trunchiul lui UKE. În timpul
rotaţiei TORI trage printr-o mişcare continuă braţul drept al lui UKE pentru a-l
dezechilibra.
64
Mihai-Adrian Sava
Schema nr. 4.
TORI se găseşte direct în faţa lui UKE, Kumi Kata – Migi ai yotsu. Tori îl
forţează pe Uke, ducându-şi piciorul drept înainte, dezechilibrându-l pe Uke
printr-o mişcare de respingere şi totodată trăgându-l de braţul drept înainte.
Tori face un pas mare înapoi cu piciorul stâng. În timp ce Tori îl trage pe Uke
mai mult înainte, el îşi întoarce piciorul drept în sens invers acelor de ceas la
180°, revenind la poziţia anterioară a piciorului său stâng. Această mişcare este
eficientă în cazul în care Tori este împins cu putere de Uke.
65
Schema nr. 5
Poziţia iniţială a oponenţilor: Tori în faţa lui Uke, Kumi kata: Migi ai
yotsu. În schema anterioară observăm că nu există o poziţie intermediară, Tori
sarind direct în poziţia finală su spatele la Uke, în sens invers acelor de ceas.
Această mişcare trebuie să fie spontană şi rapidă deoarece Tori în timp ce face
săritura în aer, acesta poate deveni vulnerabil şi poate fi aruncat cu uşurinţă de
către Uke.
Indiferent de mişcarea de rotaţie efectuată, succesul şi eficienţa acesteia
este condiţionată de postura corporală în timpul mişcărilor, de modul de deplasare
66
Mihai-Adrian Sava
pe tatami. Acestea sunt elemente de bază, interdependente în judo şi necesită din
partea judokanilor studiu aprofundat şi exerciţiu continuu.
4.4. Kumi-Kata sau priza

Priza la judo este acţiunea de apucare a costumului de judo, care se poate
face în mai multe moduri, esenţială fiind la toate nivelurile de desfăşurare a judo-
ului. Există o priză de bază, care se realizează în acelaşi mod indiferent de tehnica
sau acţiunea realizată. De cele mai multe ori succesul unui procedeu de aruncare
depinde de corectitudinea folosirii tipului de priză potrivit. Acesta este momentul
în care judoka deţine controlul asupra adversarului şi îşi pregăteşte momentul în
care îşi poate declanşa atacul şi să folosească procedeul dorit. Tehnicile Kumi kata
se folosesc de asemenea şi în lupta la sol. Dacă tori foloseşte un tip de priză
nepotrivit, este posibil ca Uke să scape de sub controlul lui Tori, şi să întoarcă
meciul în favoarea sa. Tehnicile de strangulare se bazează de asemenea pe tipuri
potrivite ale prizei. Acum este foarte important cum să apuci gulerul lui Uke asfel
încât să obţii efort maxim cu minim de energie.
Fig. nr. 20. Priza fundamentală

În continuare vom face o prezentare a tipurilor principale de priză în judo:
Priza normală sau priza de studiu se foloseşte foarte frecvent în diferite
momente ale antrenamentului sau competiţiei. Tehnica de execuţie a prizei normale
67
constă în apucarea cu mâna dreaptă la mijloc în partea stângă, de partea din faţă a
costumului lui Uke, iar mâna stângă prinde mâneca dreaptă la nivelul cotului.
Oku-Eri-Kumi-Kata sau priza înaltă de rever se execută astfel: se apucă

reverul adânc în spate, la nivelul gâtului adversarului, iar cu mâna stângă se aplică
priza normală de mâneca costumului la nivelul cotului.
Yoko-Eri-Kumi-Kata sau priza laterală de kimonou se realizează astfel:
mâna dreaptă apucă de costum la nivelul axilei stângi a lui Uke, iar stânga apucă
mâneca dreaptă sub nivelul cotului drept.
Mae-Eri-Kumi-Kata sau priza mijlocie de costum este folosită în spec ial
de către judoka cu o talie mică, în care mâna dreaptă apucă kimonoul lateral stânga
la nivelul sternului, iar mâna stângă apucă mâneca dreaptă la nivelul cotului.
Shida-Eri-Kumi-Kata sau priza joasă la nivelul centurii este o priză
folosită în apărare tehnica de execuţie fiind următoarea: mâna dreaptă apucă
costumul la nivelul şoldului drept interior, iar mâna stângă apucă mâneca dreaptă
la nivelul cotului. Prin folosirea acestei prize Tori realizează un blocaj cu mâna
dreaptă, împiedicând toate încercările de Tai-Sabaki ale lui Uke. În acest mod Tori
are control deplin asupra mişcărilor oponentului la nivelul bazinului.
În timpul competiţiilor se folosesc şi alte tipuri de prize:
- priza cu ambele mâini la nivelul pieptului de ambele revere (Morote-
Eri-Kumi-Kata) – în cadrul procedeelor tehnice de umăr;
- priza de ambele mâini (la nivelul inferior) sub cot (Sode-Tsuri-Komi-
Goshi) – la realizarea aruncării pe spate
68
Mihai-Adrian Sava
- priza inversă (Gyaku-Kumi-Kata) – la tehnicile de strangulare Mari-
Komi-Jime, Okuri-Eri-Jime sau Kata-Ha-Jime;
- priza de aceeaşi parte - se foloseşte în lupta cu oponenţii cu priza pe
partea stângă sau a procedeelor tehnice Ippon-Seoi-Nage, Soto-Maki-Komi.
Execuţia acestei prize constă în mâna dreaptă a lui Tori să apuce reverul drept a lui
Uke la nivelul gâtului, în momentul atacului cu Tai-Otoshi sau Seoi-Otoshi, iar
mâna stângă să apuce print-o mişcare rapidă reverul alături de cea dreaptă. Se
poate folosi şi în lupta la sol în cadrul aplicării procedeelor tehnice de strangulare
precum Shime-Waza.
Însuşirea şi execuţia corectă atât a deplasărilor cât şi prizelor trebuie să fie o
prioritate în antrenamentele începătorilor, aceştia conştientizând importanţa pe
care acestea le au asupra viitorului lor în judo.
4.5. Kuzushi sau dezechilibările

Principiul Ju sau al supleţii este unul dintre principiile de bază în judo.
Explicaţia pe care a dat-o fondatorul Judo-ului, Jigoro Kano principiului Ju este
următoarea: "Ce înseamnă în realitate cedare sau supleţe? Să presupunem că forţa
omului este măsurată în unităţi. Spunem că forţa adversarului este de 10 unităţi, pe
când a mea este de numai 7 unităţi. Dacă adversarul mă impinge cu toată forţa lui,
voi fi desigur respins sau aruncat, chiar daca mă opun din toate puterile. Dar, dacă
în loc să mă opun, mă las în voia forţei lui, retrăgându-mi corpul chiar în momentul
când împinge mai tare, atunci natural că adversarul se va apleca înainte,
dezechilibrându-se. În această poziţie, adversarul poate deveni slab, nu din lipsa de
forţă fizică, ci datorită poziţiei defectuoase în care se află, astfel că forţa lui nu va
mai fi reprezentată pentru moment decât prin 3 unităţi în loc de 10, cum ar fi
normal, pe când eu, păstrându-mi echilibrul, îmi voi conserva toate cele 7 unităţi de
forţă ale mele. În acest moment mă voi afla într-o poziţie în care îl pot învinge
folosind doar jumătate din forţa mea. Această metodă este valabilă pentru orice
situaţie." (http://sakuradojotulcea.ro/waza_principii.php)
69
Cu alte cuvinte, dezechilibrul se produce atunci când tragi când oponentul
împinge, şi impingi când oponentul trage.
Dezechilibrarea adversarului reprezintă ţelul final al aplicării oricărui
procedeu tehnic în judo, fiind un element important al jocului de judo. Competiţia
este o dinamică încercare de dezechilibrare a adversarului, fiecare încercând să
scoată centrul de greutate al oponentului din poligonul de susţinere. Un rol
covârşitor în această luptă de dezechilibrare a adversarului îl are forţa aplicată. Un
principiu de bază pe care trebuie să îl urmărească Tori este ca pe timpul acţiunilor
sale să îşi conserve propria energie, prin aplicarea unui efort minim, dar cu
rezultate maxime. Tori va încerca să îşi menţină în permanentă centrul de greutate
în interiorul poligonului său de susţinere, aflându-se permanent într-un echilibru
dinamic. Tori va aplica în mişcarea de tracţiune al lui Uke, principiul fizic al
pârghiilor, unde braţele au rolul de pârghii.
Există opt direcţii de dezechilibrare corespunzătoare poligonului de
susţinere, cuprinse în aşa numitul sistem Happono-Kuzushi:
MAEKUZUSHI USHIROKUZUSHI
Fig. nr. 21. Dezechilibrare spre înainte prin Fig. nr. 22. Dezechilibrare spre înapoi prin
tracţiune împingere
70
Mihai-Adrian Sava
MIGI-KUZUSHI HIDARI-KUZUSHI
Fig. nr. 23. Dezechilibrare lateral dreapta prin

Fig. nr. 24. Dezechilibrare lateral stânga prin
tracţiune laterală
tracţiune laterală
MIGI-MAE-KUZUSHI HIDARIMAE-KUZUSHI
Fig. nr. 25. Dezechilibrare înaite oblic dreapta

Fig. nr. 26. Dezechilibrare înaite oblic stânga
prin tracţiune
prin tracţiune
MIGIUSHIRO- KUZUSHI HIDARIUSHIRO-KUZUSHI
Fig. nr. 28. Dezechilibrare înapoi oblic stânga

Fig. nr. 27. Dezechilibrare înapoi oblic dreapta
prin împingere
prin împingere
71
Dezechilibrările trebuie studiate atent de către judoka fiind importante atât
în acţiunea ofesivă cât şi cea defensivă. Printre avantajele aprofundării tehnicii
Kuzushi se numără: învăţarea de dozare efectivă a efortului, dezvoltarea simţului
de anticipare a acţiunilor, coordonarea eficientă a segmentelor corpului, prin
urmare o bună stăpânire a jocului de judo.
În practica judo-ul se cunosc trei tipuri de dezechilibrări:
autodezechilibrarea, dezechilibrarea din poziţie statică şi dezechilibrarea din
poziţie dinamică (din deplasare), prin urmare în literatura de specialitate există
abordări teoretice a lor.
1) Autodezechilibrarea. Pentru predarea acestor noţiuni începătorilor este
nevoie de o analiză a propriei capacităţi de echilibru. Astfel la primele lecţii se vor
efectua exerciţii de menţinere în echilibru sau de scoatere a oponentului din
echilibru. Ca mijloace didactice de realizare a acestor obiective se pot folosi
exerciţii caracteristice de aplecare a corpului în direcţii diferite, exerciţii de
echilibru realizate cu ochii deschişi şi cu ochii închişi, exerciţii de gimnastică, de
mers şi alergare legaţi la ochi. Prin folosirea acestui tip de antrenament încă de la
primele ore, se urmăreşte augmentarea simţului echilibrului.
2) Dezechilibrarea din poziţie statică. Tehnicile de dezechilibrare a
oponentului sunt predate după însuşirea tehnicilor de deplasare pe tatami şi a
prizelor. Dezechilibrările din poziţie statică se clasifică în funcţie de direcţia
înainte sau înapoi.
Dezechilibrarea statică înainte (Mae-Kuzushi):
Poziţia iniţială a oponenţilor: Tori în faţa lui Uke, Kumi kata: Migi ai yotsu.
Tori îl trage pe Uke înainte, îl ridică şi realizează dezechilibrarea pe vârfuri.
Exerciţiul se repetă de mai multe ori, partenerii schimbând rolurile. Aceste
exerciţii au ca obiectiv pregătirea pentru unele procedee tehnice de şold, umăr şi de
secerare.
72
Mihai-Adrian Sava
Dezechilibrarea statică înapoi (Ushiro-Kuzushi):
Poziţia iniţială a oponenţilor: Tori în faţa lui Uke, Kumi kata: Migi ai yotsu.
Tori îl împinge pe Uke cu mâna dreaptă la nivelul reverului, mâna stângă apucând
costumul la nivelul cotului, după care execută o mişcare de ridicare uşoară, astfel
încât greutatea se va deplasa pe spate spre călcâie. Aceste exerciţii sunt utile în
cadrul procedeelor tehnice de picior.
Dezechilibrarea statică laterală (spre stânga sau spre dreapta)
Poziţia iniţială a oponenţilor: Tori în faţa lui Uke, Kumi kata: Migi ai
yotsu. Tori îl trage cu mâna pe Uke în jos în direcţia dezechilibrării, pentru a
determina ca greutatea să se ducă pe piciorul respectiv, apoi îi ridică de rever
partea opusă, astfel încât greutatea oponentului ducându-se pe partea laterală a
tălpii şi ca urmare se produce dezechilibrarea. În sprijinul prevenirii
dezechilibrărilor laterale, se realizează exerciţii de trecere a greutăţii de pe un
picior pe celălalt, cu atenţie astfel încât centrul de greutate să rămână în poligonul
de susţinere.
3) Dezechilibrarea din poziţie dinamică (din deplasare). Acest tip de
dezechilibrări se studiază după ce judoka şi-a însuşit corect formele de deplasare
pe saltea, după ce au fost efectuate exerciţii pentru menţinerea stabilităţii corporale
şi reducerea oscilaţiilor centrului de greutate al corpului în timpul deplasărilor pe
tatami. Acest tip de dezechilibrare este cea mai frecventă şi acest lucru este
explicat prin faptul că în timpul antrenamentului sau al luptei cei doi parteneri sunt
în mişcare.
Schema acestei mişcări de dezechilibrare este clasică, Tori îl trage cu
ambele braţe pe Uke, în direcţia de mişcare a acestuia. Pentru a spori efectul, Tori
poate păşi înapoi cu piciorul drept, determinându-l pe acesta să păşească înainte cu
piciorul stâng, creând astfel o postură instabilă pentru Uke.
Dezechilibrarea este pregătită prin deplasarea Tsugi-Ashi (cu paşi
succesivi), iar tehnica de dezechilibrarea folosită cunoaşte variaţiuni în funcţie de
procedeul tehnic care va fi folosit. De exemplu poziţia braţelor poate fi paralelă cu
73
solul, laterală, de împingere sau de tracţiune. Mişcarea judokanilor poate fi
versatilă, inducând în eroare adversarul prin schimbări frecvente a sensului şi
vitezei de deplasare.
Prin antrenament riguros, judoka va ajunge să cunoască foarte bine
tehnicile de dezechilibrare şi le va adopta în competiţii pe cele care i se par cele
mai potrivite. În acest fel el ajunge să cunoască şi să înţeleagă principii de bază din
judo, filosofia acestui sport şi legătura lui cu celelalte ştiinţe. El va reuşi să îşi
dozeze eficient forţa astfel încât să obţină efecte maxime cu eforturi minime, adică
să înţeleagă şi să aplice principiul de bază al judo-ului, principiul Ju sau al supleţii.
4.6. Ukemi sau şcoala căderilor

Termenul Ukemi semnifică controlul corpului în timpul căderilor. Prin
exerciţii repetate a tehnicilor căderii judoka poate să ajungă să îşi controleze întregul
corp. Rezultatul este unul din obiectele judo-ului: “dorinţa de a arunca şi de a fi
aruncat.” O bună cunoaştere a tehnicilor căderii reprezintă, pe de o parte, o creştere a
siguranţei judokanului, pe de altă parte, o creştere a performanţelor individuale.
Cunoaşterea tehnicilor căderii este obligatorie pentru orice sportiv care practică judo,
deoarece în acest mod se evită accidentările, în timpul procedeelor de aruncare.
Ideea de bază a Ukemi este: forţa impactului lui Uke cu solul, trebuie
distribuită pe o arie cât mai largă a saltelei, în acest fel impactul fiind redus.
Judokanul nu va cădea, ci “va ateriza” pe sol pe o arie cât mai largă, protejându-şi
părţile corporale mai sensibile precum genunchi, umeri, încheieturi, coate, etc. În
timpul luptei corpul este încărcat cu energie cinetică mare şi contează foarte mult
modul în care se face impactul cu solul. De exemplu, dacă înainte de a se atinge solul
cu tot corpul, braţele lovesc salteaua, o parte din energia cinetică este preluată prin
această mişcare, energia fiind parţial distribuită, în acest mod diminuându-se şocul
impactului, deci evitându-se traumatismele. O cădere perfectă este aceea care
permite lui Uke, ca la căderea de la o anumită înălţime, cu viteză mare, energie
cinetică mare, se produce impactul cu solul fără nici un traumatism.
74
Mihai-Adrian Sava
Studii fizice au demonstrat că o bine executată tehnică de aruncare din
picioare, implică forţe de 12 ori mai mari decât greutate corpului lui Uke. Aceste
valori ale forţelor sunt atinse într-o perioadă de timp foarte scurtă de doar 0,2
secunde. Energia cinetică acumulată, poate fi distribuită în funcţie de tehnicile de
cădere aprofundate şi folosite.
Metodica predării judo-ului sugerează ca iniţierea în arta căderilor în judo să
se facă treptat, porning de la poziţii joase, la poziţia de stând şi apoi se va face
trecerea la studiul tehnicilor căderilor din mişcare.
Având în vedere criteriul direcţiei mişcărilor, căderile în judo pot fi de trei
feluri: înapoi, lateral şi înainte.
Căderile spre înapoi (USHIRO-UKEMI)
În cazul unei aruncări, cu foarte puţin înainte ca spatele să atingă salteaua,
braţele vor lovi scurt şi energic salteaua braţele fiind întinse cu palmele orientate
spre sol, într-un unghi de 35-40º cu solul. Poziţia capului trebuie să fiec aplecată
înainte, cu privirea concentrată pe nodul centurii. Judokanii trebuie să fie învăţati
treptat această tehnică, iniţial din aşezat, apoi ghemuit şi la final din picioare.
Fig. nr. 29. Cădere spre înapoi
75
Căderile laterale (YOKO-UKEMI)
Căderile laterale au o tehnică asemănătoare căderilor înapoi, doar că se
efectuează pe partea dreaptă sau stângă. Braţul corespunzător părţii va lovi salteaua
pentru a prelua din energia cinetică totală a corpului şi a amortiza căderea.
Fig. nr. 30. Căderi laterale
Căderile spre înainte (MAE – UKEMI)

a) Căderea spre înainte fără rostogolire
O primă variantă se execută din genunchi, trunchiul cade spre înainte,
sprijinindu-se pe saltea în antebraţele, care vor bate salteaua. Poziţia corpului
trebuie să fie dreaptă, degetele făcând cu salteaua un unghi de45ºspre interior, ceea
ce va permite o distribuire mai bună a energiei în cădere. Alte variante de studiu
sunt din ghemuit şi din săritură.
Fig. nr. 31. Cădere spre înainte fără rostogolire
76
Mihai-Adrian Sava
b) Căderea înainte prin rostogolire
Este de fapt o rostogolire în care cotul drept, şoldul stâng şi picioarele
întâlnesc în mod succesiv salteaua. Capul este aplecat înainte şi se evită
încrucişarea picioarelor la terminarea rostogolirii. La finalul acesteia urmează o
bătaie fermă cu braţul stâng pe saltea, la 30º de corp. Picioarele sunt întinse şi uşor
depărtate.
Fig. nr. 32. Cădere spre înainte prin rostogolire
Pentru a-şi însuşi tehnicile şcolii căderii, tinerii judokani trebuie să fie
antrenaţi prin exerciţii specifice pentru a-şi dezvolta simţul orientării în spaţiu.
Studii medicale au arătat că orientarea în spaţiu la copii începe să se dezvolte în
intervalul 8-10 ani, ceea ce denotă faptul că este prematur să se predea unor copii
de 6 ani anumite tehnici care ţin de şcoala căderilor.
Judokanii cu experienţă ştiu că există momente foarte rapide în timpul luptei
în care impactul cu solul poate fi mai greu controlat, de aceea pe lângă însuşirea
foarte bună a tehnicilor căderii, judokanii avansaţi deţin tehnici de aruncare prin
care ei controlează traiectoria şi mişcarea lui Uke. Aceste tehnici necesită mult
antrenament, deoarece necesită o coordonare corporală perfectă, o tranziţie rapidă
de la starea de relaxare la starea de tensiune, o gestionară rapidă a situaţiilor.
77
BIBLIOGRAFIE
1. Frazzei, F. F. (1972) - Judo. De la centura albă la centura neagră. Editura

militară, Bucureşti.
Stadion.
Turism.
4. Pop, A., & Pop, M. N. (2007). Judo. Craiova: Editura Univerșitaria.
5. Pop A. M. (2005). Judo Îndrumar metodic.București: Editura Fundației
României de Mâine.
6. Pop, A., & Pop, M. N. (2007). Judo înstruirea elevilor privind procedeele
Universitaria.
7. Pop I., & Vodă Şt. (2009). Curs de bază Judo. Cluj-Napoca, Universitatea
Babeş-Bolyai.
8. Ștefănuț, S. (1983). Antrenamentul sportiv în Judo. Craiova: Editura
Scrisul Românesc.
Surse Online
http://www.judotechnik.eu
78
Mihai-Adrian Sava
MODULUL V. TEHNICA LUPTEI ÎN PICIOARE (NAGE-

WAZA)
Scop:
 Prezentarea principalelor procedee de bază;
 Cunoască procedeele folosite la lupta din picioare.
79
5.1. Tehnica de aruncare NAGE-WAZA
Procedeele tehnice din grupa Nage-Waza se împart în două subgrupe şi

fiecare subgrupă se caracterizează prin specificul ei..
T. A. CU AJUTORUL MÂINILOR(
TEHNICA LUPTEI TE WAZA)
DIN PICIOARE
(TACHI WAZA) T. A. CU ȘOLDUL (KOSHI WAZA)
T.A. CU PICIOARELE (ASHI

WAZA)
TEHNICI DE
ARUNCARE
(NAGE T. A. CU SACRIFICIU PE SPATE
WAZA) PROCEDEE (MA SUTEMI WAZA)
TEHNICE CU
SACRIFICIU(SUTE
MI WAZA)
T. A. CU SACRIFICIU PE O PARTE
SAU ÎN UNGHI
(YOKO SUTEMI WAZA)
Prin respectarea principiilor metodice ale procesului instructiv - educativ se

pot efectua transferuri pozitive între procedeele tehnice dintre subgrupe.
Pentru executarea unui procedeu tehnic în procesul de învăţare judokanul
trebuie să respecte o eşalonare metodică a elementelor ce constituie totalitatea
acţiunilor motrice de finalizare a tehnicii propriu-zise. În timpul explicării fiecărei
tehnici, ambii judokani stau în poziţia naturală pe dreapta (Migi-Shizen-Tai).
Fiecare tehnică se descompune în elementele urătoare: dezechilibrarea
(Kuzushi); oportunitatea (Kokoro); intrarea (Tsukuri); explozia finală (Kake);
atacurile succesive (Renzoku); contraatacul (Gaeshi).
5.2. Clasificarea procedeelor tehnice din lupta în picioare (NAGE-
WAZA)
După însușirea corectă a elementelor de bază, luptătorul poate trece la
învațarea procedeelor tehnice din picioare. Lupta din picioare cuprinde un mare
număr de procedee cu ajutorul cărora se poate acţiona asupra unor adversari mai
80
Mihai-Adrian Sava
grei și mai puternici. La învățarea și aplicarea procedeelor din picioare, luptătorul
trebuie să ţină seama de tehnica dezechilibrării adversarului, utilizarea raţională a
forţei, direcţia mișcărilor și momentele de aplicare a forţelor.
Această tehnică cuprinde în general cele mai spectaculoase procedee și se
împarte în două mari grupe:
a) Tachi-Waza, care cuprinde tehnica aruncărilor din picioare;
b) Sutemi-Waza, tehnica de sacrificiu, în care cel care aruncă, coboară el
însusi la sol pentru a-l proiecta pe adversar.
TACHI-WAZA, la rândul ei cuprinde:
 Te-Waza (tehnica cu braţele): aruncări care se realizează în principal, cu
ajutorul braţelor sau al trenului superior.
 Koshi-Waza (tehnica cu șoldul): aruncări în care corpul adversarului se
sprijină pe regiunea bazinului sau în care șoldul intervine activ.
 Ashi-Waza (tehnica cu piciorul): aruncări care se efectuează cu ajutorul
piciorului, fie prin blocări, fie prin secerări cu balansarea mare a piciorului, fie prin
măturări în care laba piciorului acţionează razant cu șoldul.
 Sutemi-Waza, se subâmparte în: MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate) și
YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latură).
Tabelul nr. 5. Tehnica aruncărilor din picioare
TACHI-WAZA (tehnica aruncărilor din picioare)
TE-WAZA KOSHI-WAZA ASHI-WAZA
(tehnica de braţe) (tehnica cu şoldul) (tehnica cu piciorul)
TAI-OTOSHI UKI-OTOSHI HIZA-GURUMA
SEOI-NAGE HARAI-GOSHI O-UCHI-GARI
KATA-GURUMA TSURI-KOMI-GOSHI O-SOTO-GARI
UKI-OTOSHI HANE-GOSHI SASAE-TSURI-KOMI-ASHI
SUMI-OTOSHI O-GOSHI HARAI-TSURI-KOMI-ASHI
- USHIRO-GOSHI, ETC. OKURI-ASHI-BARAI
- - DE-ASHI-BARAI
- - KO-UCHI-GARI
- - KO-SOTO-GARI, ETC.
81
Tabelul nr. 4. Tehnica de sacrificiu
SUTEMI-WAZA
(tehnica de sacrificiu)
MA-SUTEMI-WAZA YOKO-SUTEMI-WAZA
(sacrificiul pe spate) (sacrificiul pe o latură)
TOMOE-NAGE UKI-WAZA
URA-NAGE YOKO-GAKE
SUMI-GAESHI, ETC. TANI-OTOSHI
YOKO-WAKARE, ETC.
5.2.1. DE-ASHI-BARAI (măturarea piciorului care înaintează)

a) Descrierea procedeului
Acest procedeu poate fi descris ca „măturarea” piciorului care înaintează. În
momentul în care Uke pașește cu unul din picioare înainte Tori îi „mătură”
piciorul, momentul oportun aste atunci când Uke își transefră greutatea pe piciorul
care înaintează.
Cea mai bună situație de a ataca este vatunci când Uke înaintează din proprie
inițiativă, pășind cu piciorul drept sau stâng spre înainte. De obicei Tori trebuie să-
și creeze momentul oportun pentru a ataca prin manevrarea adversarului.
Piciorul care atacă se duce razant cu solul, mai exact degetul mic este în
contact cu solul. (Fig. nr. 27).
Fig. nr. 33. DE-ASHI-BARAI (secerarea piciorului care înaintează)
Succesinea metodică de învăţare a procedeului DE–ASHI-BARAI

 Tori atacă succesiv glezna adversarului, fără proiectarea acestuia pe saltea;
 exerciții de dezechilibrare combinate cu lucrul de balans al picioarelor;
82
Mihai-Adrian Sava
 Uke păşește spre înainte. Iar Tori urmăreşte momentul oportun pentru a
ataca;
 dezechilibrarea partenerului de mai multe ori;
 execuţia de dezechilibrare și „măturare” a piciorului care atacă;
 execuţii repetate ale procedeului de pe loc și din deplasare.
Indicaţii metodice
Tori trebuie să se obișnuiască să aprecieze corect distanța față de locul de
contact.
Tori exersează procedeul atacând piciorul avansat al adversarului fără ca
acesta să înainteze.
Este foarte recomandat și exercițiul fără partener. Se poate lucra foarte bine
în fața oglinzii.
Se recomandă să se lucreze pe ambele părți.
O dată cu acţiunea piciorului stâng asupra gleznei oponentului, atacantul,
pentru a accentua viteza căderii, va executa o tracţiune bruscă cu mâna stângă în
jos spre stânga –înapoi.
5.2.2. O-GOSHI (aruncarea mare peste şold)
Descrierea procedeului
Este un procedeu care se efectuează cu mare amplitudine.
Scoaterea echilibru se realizează spre înainte. După întoarcerea spre
adversar, tori îl încarcă și- proiecteză printr-o mișcare de înălțare a bazinului și de
aplecare a trunchiului înainte.
Fig. nr. 34. O-GOSHI (aruncarea mare peste şold)
83
Succesiunea metodică
 execuţia pivotării (Tai-Sabaki) fără partener;
 execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener;
 execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener;
 execuţia dezechilibrării;
 execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din mişcare.
Indicaţii metodice
Se exerseză intrarea prin înaintarea piciorului drept și retragerea celui stâng.
Se repetă încărcarea adversarlui pe spate.
Se repetă aruncarea peste șold.
Se exersează aruncarea începând de la poziția inițială față în față.
5.2.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară)

Descrierea procedeului tehnic
Acest procedeu dă rezultate foarte bune în timpul competițiilor și este
preferat de obicei de sportivii mai înalți.
O-SOTO-GARI este una din cele mai populare aruncări din judo. Mișcările
trebuie să fie relativ rapide. La acest procedeu controlul este mult mai important
decăt viteza.
Față în față cu oponentul în poziția shizentai, o postură relaxată înaltă.
(Tori) apucă adversarul (Uke) de rever, iar cu stânga de mânecă în dreptul
cotului. Se execută dezechilibrarea adversarului spre dreapta sau stânga şi înapoi,
(Tori) înaintează cu unul din picioare în afară, paralel cu piciorul lui Uke şi printr-
o mişcare de secerare oblic în sus, efectuată cu piciorul stâng în afară, paralel cu
piciorul drept asupra gambei drepte, oponentului (Uke) provoacă aruncarea
acestuia cu spatele pe saltea.. (Fig. nr. 29).
84
Mihai-Adrian Sava
Fig. nr. 35. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară)
 ambii parteneri stau în poziție naturală;
 înclinarea trunchiului spre înainte, imitând dezechilibrarea cu braţele;
 se execută secerarea cu balansarea piciorului;
 prizele luate reciproc, pas înainte şi dezechilibrare;
 acelaşi exerciţiu ducând piciorul înainte şi se ia contct cu pieptul
partenerului;
 este recomandat să se execute pe ambele părți.
5.2.4. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold)

Este o aruncare clasică din categoria procedeelor tehnice efectuate cu zona
bazinului. Jigoro Kano este creatorul acestei tehnici. Acest procedeu se realizează
printr-o mare rotație a corpului care necesită o bună îndemânare.
O dată cu deplasarea picioarelor atacantului (Tori) părăseşte reverul
oponentului (Uke), și înconjoară talia adversarului cu brațul și-l aruncă printr-o
mișcare de răsucire a bazinului spre stânga sau spre dreapta (Fig. nr. 30).
85
Fig. nr. 36. UKI-GOSHI (Aruncarea peste şold)
Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic UKI-GOSHI

 execuţia intrării prin pivotare;
 execuţia pivotării şi dezechilibrării;
 execuţia de răsucire a bazinului;
 execuţia globală a aruncării de pe loc şi din deplasare.
5.2.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară)

Acest procedeu poate fi aplicat atât de pe loc într-o poziție defensivă cât și
din deplasare.Dezechilibrarea se face pe piciorul din spate. Acest procedeu face
parte din grupa Ashi-Waza, care permite multe combinaţii în atac, fiind utilizat
foarte des în competiţii.
Se poate aplica cu uşurinţă când oponentul (Uke) într-o poziţie statică
defensivă sau în poziţie naturală cu tâlpile paralele. Din această poziţie, atacantul
(Tori) efectuează o tracţiune, deplasând piciorul aproape de piciorul partenerului
(Uke). În continuare atacantul (Tori), retrăgând piciorul stâng, înapoia piciorului
drept, pe oponent (Uke) înapoi cu mâna dreaptă, care este în felul acesta
dezechilibrarea înapoi şi spre stânga având greutatea corpului pe călcâi.
(Tori), introduce piciorul între picioarele partenerului (Uke) şi execută o
secerare a gambei a acestuia. Acţiunea de secerare a piciorului este însoţită de o
86
Mihai-Adrian Sava
împingere puternică a partenerului (Uke). Împingerea partenerului este realizată de
brațe, cu ajutorul întregului corp, prin întinderea piciorului de sprijin(Fig. nr. 31).
Fig. nr. 37. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară)
 execuţia de pe loc;
 execuţia dezechilibrării;
 execuţia dezechilibrării cu partener;
 execuţia dezechilibrării şi imitarea secerării;
Indicaţii metodice
Se recomandă ca Tori să execute mișcarea fără partener. Se va urmări ca
lucrul de brațe să fie simultan cu întinderea piciorului de sprijin.
Se execută de pe loc, partenerul este scos din echilibru.
Procedeul poate fi executat atât din deplasare cât și de pe loc.
5.2.6. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului)

Acest procedeu se bazează foarte mult pe acţiunea braţelor. Uke este scos
din echilibru spe înainte. Tori se întoarce cu spatele și pune piciorul în fața acestuia
după care îl proiecteză cu ajutorul brațelor. Piciorul lui Tori bareză piciorul lui Uke
(Fig. nr. 33).
87
Fig. nr. 38. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului)
Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic TAI-OTOSHI:

 dezechilibrarea şi plasarea piciorului din spate în suprafaţa de sprijin a lui Uke;
 se însușește întoarcerea prin retragerea piciorului și se plasează celălalt
picior în fața piciorului lui Uke;
 învățarea dezechilibrării;
 execuţia intrării la procedeu, fără aruncare;
 execuţia corectă a procedeului cu partener pe ambele părți de pe loc;
 acelaşi exerciţiu din deplasare.
Indicaţii metodice
Se recomandă ca în timpul scoaterii din echilibru, tracţiunea să fie spre
axilă, iar cealaltă mână realizează o mișcare spre înainte respectiv spre dreapta sau
stânga oponentului.
88
Mihai-Adrian Sava
BIBLIOGRAFIE

Stadion.
Turism.
5. Pop A. M. (2005). Judo Îndrumar metodic.București: Editura Fundației
României de Mâine.
Universitaria.
Babeş-Bolyai.
8. Ștefănuț, S. (1983). Antrenamentul sportiv în Judo. Craiova: Editura
Scrisul Românesc.
Surse Online
89
MODULUL VI. TEHNICA LUPTEI LA SOL (NE-WAZA)
Scop:
 Prezentarea şi eşalonarea principalelor elemente specifice luptei la sol;
 Cunoască elementele de bază din lupta la sol.
90
Mihai-Adrian Sava
6.1. Clasificarea procedeelor tehnice din lupta la sol (KATAME-WAZA)

Lupta în judo începe din picioare și se urmărește ducerea adversarului la
sol. Lupta poate continua la sol.
Tehnica controlării adversarului la sol (Katame–Waza) cuprinde:
 OSAEKOMI–WAZA - tehnica fixărilor cu scopul de a imobiliza pe
adversar la sol;
 KANSETSU–WAZA - tehnica articulară cu rolul de întinde sau răsuci
articulaţiile pentru a provoca adversarului durere;
 SHIME–WAZA - tehnica ştrangulărilor.
Tabelul nr. 6. Clasificarea tehnicii KATAME-WAZA

OSAEKOMI-WAZA KANSETSU-WAZA SHIME-WAZA
(tehnica fixărilor) (tehnica articulară) (tehnica ştrangulării)
KESA-GATAME UDE-GARAMI NAMI-JUJI-JIME

KAZURO-KESA- UDE-HISHIGI-JUJI-
KATA-JUJI-JIME
GATAME GATAME
UDE-HISHIGI-HIZA-
USHIRO-KESA-GATAME GYAKU-JUJI-JIME
GATAME
KATA-GATAME - HADAKA-JUJI-JIME
KAMI-SHIHO-GATAME - OKURI-JUJI-JIME
KUZURE-KAMI-SHIHO-
- -
GATAME
YOKO-SHIHO-GATAME - -
TATE-SHIHO-GATAME,
- -
ETC.
91
6.2. OSAE-KOMI-WAZA (tehnica imobilizărilor)

Regulamentul din judo precizează că menținerea adversarului cu spatele pe
saltea timp de 30 de secunde asigură victoria adversarului prin ippon.
Imobilizările sunt împărţite în două grupe, după direcţiile de acţiune ale lui
Tori şi anume:
 Imobilizările prin presiune transversală sau în diagonală cu ajutorul
kimonoului, Kesa-Gatame, care cuprind 5 procedee de fixare, la care se adaugă şi
procedeul Kata-Gatame imobilizarea umărului.
 Imobilizările prin control în patru puncte, Shiho-Gatame, care
cuprind 7 tehnici moderne ale judoului şi unele variante care menţin principiile de
bază, dar în care poziţiile prizelor şi a corpului sunt uşor schimbate.
6.2.1. Hon-Gesa-Gatame (fixare laterală)

Hon gesa –gatame se poate traduce prin fixare laterală. Kesa-gatame este
ușor de învățat și este foarte eficientă în competiții.
Tori se așează pe una din laturi, înconjurând brațul adversarului, pe care îl
imobilizează.
Pasul următor Tori își introduce brațul pe sub ceafa adversarului.
Picioarele lui tori sunt depărtate cu genunchii îndoiți.
Fig. nr. 39. Hon-Gesa-Gatame (fixare laterală)

Indicații metodice:
Tori se așează pe diagonala bustului lui Uke.
Tori fixează foarte bine brațul advesarului.
Cu celălalt braț care este la nivelul cefei poate ridica capul adversarului.
92
Mihai-Adrian Sava
Genunchiul drept sau stâng în funcție e ce parte se execută fixarea trebuie să
fie situat cât mai aproape de umărul adversarului.
Tori se deplasează circular pentru a nui permite lui Uke să scape.
6.2.2.Yoko-Shiho-Gatame (fixarea prin controlul celor patru puncte din lateral)

Este o imobilizare care se bazează pe controlul celor patru puncte ale
adversarului.
Tori stă pe genunchi, în unul din cele două flancuri ale adversarului, după
care se apleacă pe pieptul adversarului. Cu un braț prinde centura introducând
brațul printe picioarele adversarului, iar celălalt braț îl duce sub ceafa lui Uke,
încercând să apuce costumul la nivelul urechii din partea opusă.
Fig. nr. 40. Yoko-Shiho-Gatame (fixarea prin controlul celor patru puncte)
Indicații metodice:
Pieptul lui Tori presează foarte bine mijlocul adversarului.
Centrul de greutate a lui Tori trebuie să fie foarte jos pentru a avea un
control cât mai bun asupra adversarului.
Se menține o poziție perpendiculară a lui Tori față de cea a lui Uke.
Genunchii lui Tori sunt apropiați de Uke, unul de umăr celălalt de
șold.Prizele pe costumul lui Uke pot fi diferite în funcție de deplasarea lui Tori.
93
6.3. SHIME-WAZA (tehnica ștrangulărilor)

Acastă tehnică se adresează sportivilor mai avansați.
Tehnica ștrangulărilor se împarte în 7 grupe, după cum urmeză;
- Grupa Juji-Jime;
- Grupa Okuri-Eri-Jime;
- Grupa Hadaka-Jime;
- Grupa Kata-Ha-Jime;
- Grupa Katate-Jime;
- Grupa Morote-Jime;
- Grupa Ashi-Gatame-Jime.
6.3.1. Hadaka Jime (ștrangularea cu mâinile)

Tori ștranguleză cu marginea radială dreaptă sau stângă unindu-și palmele.
Această ștrangulare se poate executa și din culcat dorsal.
Ca tehnică este foarte eficace în competiţii.
Fig.nr. 41. Hadaka Jime (ștrangularea cu mâinile)
94
Mihai-Adrian Sava
6.3.2. Sode-Guruma-Jime (strangularea prin rotirea mâinilor)
Tori stă pe genunchi sau în picioare iar Uke stă așezat. Tori apucă reverul
lui Uke la nivelul pieptului cu policele în afară și îl trage spre umărul adversarului.
Cu cealaltă mână apucă costumul deasupra umărului. Ștrangularea se execută prin
presarea antebrațelor pe gâtul adversarului.
Fig. nr. 42. Sode-Guruma-Jime (strangularea prin rotirea mâinilor)
6.4. KANSETSU-WAZA (tehnica articulară)

Unii autori folosesc termenul de procedeu dureros întrucât provoacă durere
iar alții o traduc ca fiind tehnica luxațiilor, dar acești termini sunt nepotriviți.
Traducerea adecvată a acestui termen este de tehnică erticulară.
Învăţarea tehnicii articulare se bazează foarte mult pe biomecanica
mişcărilor articulaţiilor braţului, cu accent special pe articulaţia cotului. Sportivii
trebuie să cunoască bine limita de mobilitate a articulaţiei cotului.
Această tehnică se împarte în mai multe grupe pe baza segmentului de acţiune.
-Ude-Garami -- cheia brațului;
- Juji-Gatame – în cruce;
- Ude-Gatame – pri apăsare;
- Hiza-Gatame – cu piciorul sau genunchiul;
- Hara-Gatame – cu ajutorul abdomenului.
95
Pentru eficacitatea unei luxaţii judokanul trebuie să posede mobilitate şi
coordonare bună a braţelor, picioarelor şi trunchiului.
Grupa principal a muşchilor implicaţi în reuşita luxărilor o constituie
abdominalii şi extensorii spatelui.
6.4.1. Ude-Garami (cheia-braţului)
Execuţia acestei tehnici articulare are la bază principiul răsucirii braţului.
Uke stă culcat pe spate iar Tori pe genunchi în partea dreaptă cu genunchiul
stâng pe sol aproape de umărul drept al acestuia şi cu cel drept uşor oblic fixând cu
tibia abdomenul lui Uke.
Fig. nr. 43. Ude-Garami (cheia-braţului)
6.4.2. Ude-Hishigi-Juji-Gatame (imobilizarea în cruce prin pârghie)

Tori prinde cu ambele mâini brațul adversarului și îl întinde pentru a putea
executa tehnica articulară. Piciorul lui tori se află la nivelul gâtului lui Uke, pe
deasupra. Tori se culcă pe spate perpendicular pe corpul lui Uke. Tori își ridică
bazinul pentru a crea o presiune la nivelul cotului lui Uke, prin hiperextensia
articulației cotului.
Fig. nr. 44. Ude-Hishigi-Juji-Gatame (luxarea braţului în cruce)
96
Mihai-Adrian Sava
BIBLIOGRAFIE

Stadion.
Turism.
Universitaria.
Babeş-Bolyai.
Românesc.
Surse Online
97
MODULUL VII. COMPONENTELE ȘI PARTICULARITAȚILE

ANTRENAMENTULUI SPORTIV LA JUDO
Scop:
 Prezentarea componentelor principalelor specifice judoului;
 Prezentarea particularităților specifice judoului.
 Cunoască componentele și particularitățile specifice judo-ului.
98
Mihai-Adrian Sava
7.1. Componentele antrenamentului sportiv în judo

Încă de acum câteva decenii s-a considerat că antrenamentul sportiv
propriu-zis în judo are cinci componente: pregătirea fizică, tehnică, tactică,
teoretică și psihică. La acestea s-au adăugat recent factorii de refacere și pregătire
artistică (Epuran, 2008).
7.1.1. Pregătirea fizică în judo

Pregătirea fizică reprezintă baza de plecare în pregătirea oricărui judoka. Ea
trebuie să aibă o pondere mai mare în antrenamentul începătorilor, deoarece la
acest stadiu se formează calitățile motrice.
Antrenamentele în judo trebuie să vizeze o tactică ofensivă, cu treceri
rapide de la apărare la atac și contraatac. Dat fiind faptul că în timpul luptelor sunt
angrenate majoritatea grupelor musculare, este necesară o bună pregătire fizică a
musculaturii.
În opinia lui Ștefănuț,1983 prin pregătirea fizică se urmăresc următoarele obiective :
 formarea și stăpânirea unei mari varietăți de priceperi și deprinderi
de mișcare;
 dezvoltarea indicilor morfo-funcționali ai organismului
corespunzător cerințelor judo-ului;
 dezvoltarea calităților motrice de bază.
Importanța pregătirii fizice se regăsește în faptul că de ea va depinde pe viitor
obținerea performanțelor de către fiecare sportiv.
Pregătirea fizică nu trebuie să se facă brusc, sau „în salturi”, ci treptat,
temeinic, fără întreruperi. Există o tendință naturală de reechilibrare biologică, de
revenire a organismului la starea inițială, respectiv la involuția acumulărilor făcute
când activitatea fizică încetează. Deci, este contraindicată întreruperea pregătirii
fizice chiar și în perioada dintre competiții.
Antrenamentul fizic – se face prin exerciții cu obiecte sau aparate
ajutătoare, cât și exerciții cu partener sau folosind propriul corp.
99
Antrenamentul pentru dezvoltarea vitezei – prin alergări de viteză și de
rezistență, sub diferite forme și în condiții variate. În metodica dezvoltării vitezei se
impune o atenție deosebită în direcția realizării unor îndici înalți pentru viteza de
execuție și de reacție, folosindu-se în acest scop și exerciții la comandă, contra
cronometru, la semnale sonore, etc. (Ștefănuț, 1983).
Pentru dezvoltarea rezistenței este recomandat antrenamentul cu intervale,
la intervale scurte de 40-70 de secunde, rezistența trebuie dezvoltată în regim de
viteză, forță, detentă.
Dezvoltarea forței la judo este importantă, deoarece ea este implicată în
diferite acțiuni precum contracțiile statice din cadrul tehnicii de fixare, ștrangulare
și fixare, precum și contracțiile dinamice în procedeele de aruncare. (Hantău, 1972)
Antrenamentul pentru dezvoltarea forței constă în exerciții de forță și
exerciții de forță-viteză. În aplicarea acestor exerciții trebuie avută în vedere vârsta
sportivului deoarece acestea presupun folosirea unor încărcături de volum mare
care implică grupele principale de mușchi. Aceste exerciții sunt contraindicate în
primul an de pregătire, precum și în activitatea cu copiii și juniorii, deoarece ele
perturbă ritmul de respirație, executându-se uneori chiar cu blocarea cutiei toracice.
De asemenea la copii și juniori există riscul frânării creșterii apariția unor
malformații osteoarticulare (Hantău, 1972). Din această cauză, pentru dezvoltarea
forței la această grupă de copii și juniori se preferă să se folosească exercițiile de
forță viteză, astfel încât accentul cade pe viteza de execuție, încărcăturile fiînd
minime. Dintre exercițiile pentru dezvoltarea forței enumerăm exercițiile cu
haltere, cu puduri, cu extensorul, cu sacul de nisip, exercițiile la aparate, cu
partenerul. Exercițiile pentru dezvoltarea forței-vitezei: exerciții cu gantere, cu
mingi medicinale, cu măciuci, etc.
În pregătirea unui judoka trebuie să se pună accent și pe dezvoltarea
îndemânării, prin care sportivul judoka reușește să își coordoneze precis acțiunile
în situații noi, inconstante, nemaiîntâlnite. Această capacitate a sportivului de a-și
coordona acțiunile presupune o exersare temeinică din punct de vedere tehnico-
100
Mihai-Adrian Sava
tactic. De asemenea trebuie să se creeze condiții de antrenament diferite astfel încât
sportivul să fie pregătit pentru diferite situații ce pot să apară în concurs. Pentru
dezvoltarea îndemânării în cadrul antrenamentelor se folosesc o serie de exerciții
combinate care să conțină alergări, sărituri, cățărări, aruncări (Hantău, 1972) pe
lângă o bună pregătire specifică cu elemente tehnico-tactice din judo.
Pentru dezvoltarea îndemânării, o deosebită însemnătate au exercițiile
efectuate în condiții de echilibru scăzut, exerciții acrobatice, exerciții la aparate de
gimnastică, jocuri sportive, escaladare de obstacole. (Hantău, 1972)
O bună mobilitate este o altă necesitate în jocul de judo. Judoka trebuie să
aibă o mobilitate bună a coloanei vertebrale, a articulațiilor membrelor superioare
și inferioare. Astfel, se creează condiții optime pentru execuții corecte a
procedeelor: aruncări, răsuciri, aplecări, menținerea prizelor pe judogi, balansări,
secerări, etc.(Hantău, 1972).
Dezvoltarea mobilității la judo presupune un antrenament de lungă durată
cu constanță în timp. Deoarece mobilitatea depinde de elasticitatea ligamentelor,
tendoanelor și a mușchilor, dezvoltarea acesteia se face prin exerciții caracteristice
acestor componente. Astfel organismul trebuie pregătit printr-o bună încălzire a
acestor părți. De obicei, exercițiile pentru dezvoltarea mobilității sunt plasate în
cadrul antrenamentelor fie imediat după încălzirea de început, fie spre sfârșitul
lecției atunci când organismul se presupune a fi pregătit. Exercițiile pentru
mobilitate sunt împrumutate din alte ramuri sportive precum atletismul, gimnastică.
Astfel exercițiile de balansare a brațelor sau picioarelor, extensiile, răsucire,
rostogoliri, realizarea ”podului”, sunt doar câteva din tipurile de exerciții ce se pot
aplica în vederea dezvoltării mobilității.
7.1.2. Pregătirea tehnică în judo

Clasificarea elementelor tehnice în judo (waza).
Waza se referă la metodele utilizate pentru a contracara o forță mai mare
prin îndemânare, timp, agilitate. Sunt multe feluri de a realiza o tehnică particulară
101
în funcție de obiectivele strategice, pozițiile luptătorilor, forța, viteza persoanei care
aplică procedeul tehnic, precum și calitățile personale ale judoka.
Este important ca sportivul judoka să învețe o varietate de procedee tehnice,
astfel încât să fie pregătit pentru orice situație care apare. Mulți dintre sportivi au
tehnici preferate pe care le aplică cu încredere împotriva adversarului. Dar chiar și
tehnicile favorite adesea se bazează pe anumite strategii pentru a-l plasa pe
adversar într-o poziție vulnerabilă (Ohlenkamp, 2006).
Waza (antrenamentul tehnic) se împarte în trei mari tipuri:
 tehnica aruncărilor folosite pentru a pune la pământ adversarul,
folosind forța;
 tehnica luptei la sol – de obicei dar nu întotdeauna folosite la pământ;
 tehnica luptei corp la corp folosite doar pentru auto-apărare (tehnici
de atingere a punctelor vitale ale corpului).
Pentru a obține un nivel tehnic superior trebuie să se facă și corelarea cu
dezvoltarea indicilor calităților motrice și cu educarea unor trăsături de voință ca
perseverența, dârzenia, ambiția, etc..
Cerințe în pregătirea tehnică (Ștefănuț, 1983):
 perfecționarea tehnicii nu se poate obține decât printr-o repetare
continuă și consecventă a mecanismului de bază a procedeelor tehnice;
 procedeele tehnice trebuie executate cu multă răbdare, atât din
partea sportivilor cât și a antrenorilor (care trebuie să supravegheze îndeaproape
procesul de învățare);
 nu trebuie să se forțeze nota în învățarea procedeelor, deoarece se
pot învăța deprinderi greșite;
 însușirea tehnicilor trebuie făcută în strânsă legătură cu
particularitățile îndividuale ale sportivilor;
 procedeele tehnice trebuie să fie perfecționate în condiții apropiate
celor de concurs.
102
Mihai-Adrian Sava
7.1.3. Pregătirea tactică în judo
Pregătirea tactică în judo reprezintă procesul pedagogic de însușire a
modalităților de organizare și desfășurare a acțiunilor de mișcare specifice judo-
ului, corespunzător unei concepții de participare la concurs, în vederea obținerii
succesului. Pregătirea tactică în judo este de fapt arta pregătirii confruntării cu
adversarul. (Ștefănuț, S., 1983)
Pregătirea tactică se realizează prin repetarea intensivă, planificată a
exercițiilor tehnice, iar verificarea însușirii acesteia este concursul.
Recomandări cu privire la folosirea tacticii de luptă în judo (Ștefănuț, 1983):
 sportivii trebuie să urmărească dozarea forțelor pe parcursul unei
întâlniri cu un adversar, economisirea lor și realizarea victoriei înainte de luptă;
 urmărirea unor acțiuni decisive, care să ducă la un anumit avantaj
într-un moment al luptei;
 provocarea situațiilor celor mai favorabile în aplicarea eficientă a
tehnicilor proprii preferate;
 utilizarea celor mai îndicate procedee tehnice, în funcție de
particularitățile adversarului ( de ex. poate fi o tactică pentru adversari înalți și o
tactică pentru adversari scunzi, o tactică pentru adversari puternici care luptă în
forță, etc.);
 provocarea lipsurilor și greșelilor adversarului;
 valorificarea luptei în picioare când adversarul este mai slab în acest sens;
 valorificarea luptei la sol când adversarul este mai slab la acest capitol;
 combinarea luptei în picioare cu cea la sol;
 mascarea lipsurilor proprii sau accidente și atragerea în cursă a
adversarului prin simulări pregătite anticipat sau de moment;
 pregătirea adecvată în antrenamente pentru o adaptare rapidă și
eficientă a sportivilor la situații concrete de luptă noi și pentru schimbarea, cu
curaj, a planului tactic stabilit, când acesta nu corespunde;
103
 atacarea repetată și variată a adversarului în punctele sale slabe și
evitarea atacurilor adversarului în punctele slabe proprii;
 dezvoltarea capacității de anticipare a mișcărilor adversarului;
 pregătirea sportivilor pentru realizarea unor manevre tactice cu totul
neașteptate care să ia prin surprindere adversarul;
 folosirea procedeelor tehnice de sacrificiu care pot aduce fie victoria, fie
un avantaj;
 pregătirea sportivilor cu tactica luptei la sol aparent pasivă și
declanșarea unor atacuri sau contraatacuri fulgerătoare; folosirea tacticii de odihnă
pe sol în situații de avantaj, regulamentar, printr-o apărare ermetică, continuă;
 folosirea tacticii a luptei aparent pasive cu atacuri și contraatacuri
neașteptate;
 impunerea propriului ritm de luptă;
 înarmarea sportivilor cu cât mai multe variante tactice pentru lupta
la marginea saltelei;
 înarmarea cu manevre tactice care să permită recuperarea unui
avantaj obținut de adversar sau pentru menținerea unui rezultat și completarea
acestuia până la victorie;
 folosirea regulamentului în scop tactic;
 planificarea pregătirii tactice;
 folosirea de combinații tactice prin îmbinarea a două procedee tehnice
dintre care primul e folosit doar ca fentă pentru a induce în eroare adversarul.
Pentru a realiza manevrele tactice sportivul judoka trebuie să aibă o foarte
bună pregătire tehnică și totodată să dea dovadă de înteligență. perspicacitate.
7.1.4. Pregătirea psihică la judo

La judo, principiile psihologiei pot ajuta în înțelegerea timpului de răspuns
al adversarilor în diferite condiții de luptă. Judo este un sport impredictibil cu
răsturnări de situație rapide, astfel încât sportivul judoka trebuie să aibă simțurile
104
Mihai-Adrian Sava
antrenate, „ascuțite”, astfel încât să nu fie luat prin surprindere și acțiunea
adversarului să nu se întoarcă împotriva sa. Starea mentală a sportivului judoka este
foarte importantă și afectează performanța în mod direct. Astfel psihologia
sportului vine cu o serie de tehnici care să echilibreze starea psihică a sportivului
judoka, și totodată să dezechilibreze starea psihică a adversarului. De exemplu,
dacă un judoka este recunoscut pentru capacitatea sa de a instala frica, incertitudinea
sau îndoiala în adversar aceasta oferă libertate în atac (Ohlenkamp, 2006).
De asemenea sportivul trebuie să își păstreze calmul pe tot parcursul luptei
având în vedere stimulii de diverse naturi care pot să apară. Prin bagajul de practici
psihice, sportivul oprește orice acțiune a oponentului său de a acționa asupra minții
sale și de a-l aduce în situații de dubiu sau de pierdere a încrederii în sine.
Pregătirea psihică trebuie să urmărească deplina adaptare a sportivului de
performanță la solicitările antrenamentului și concursului.
Strategia demersului psihologic (Epuran et al., 2008) cuprinde:
 analiza solicitărilor specifice din antrenament;
 analiza solicitărilor din concurs;
 analiza solicitărilor sociale-familiale-ambientale;
 diagnosticarea capacitații psihice actuale a sportivului și prognoza
dezvoltării ei într-un timp rezonabil;
 stabilirea scopurilor performanțiale în timp apropiat și îndepărtat;
 stabilirea obiectivelor globale, generale ale activității sportivului: fînalitate,
motivație, activare, direcții de autoreglare;
 stabilirea conținutului pregătirii – pe factori, mijloace și metode, în timp
apropiat și îndepărtat, ținându-se seama și de condițiile sociale-familiale-
ambientale ale sportivului;
 alcătuirea planurilor concrete-operaționale, pe perioade scurte, medii și lungi,
cu precizarea conținutului pregătirii, a mijloacelor adecvate și a metodelor;
 precizarea modalităților și instrumentelor de evaluare a fiecărei sarcini
prevăzute în schema strategică de acțiune;
105
 acordare de timp și spațiu pentru corectare și ameliorare a întregului demers.
În opinia teoreticienilor Epuran, Holdevici, & Tonița, 2008 obiectivele
realizării pregătirii psihologice sportive sunt:
 cunoașterea particularităților psihologice individuale ale sportivului.
Aceasta se poate realiza prin psihodiagnoza, fișa de caracterizare, profil
psihologic, studiu psihosociologic, alcătuirea socio-diagramei, documente
ale evidenței;
 pregătirea psihologică în cadrul pregătirii psihice de bază;
 pregătirea psihică privitoare la aspectele speciale ale pregătirii sportivilor
pentru concurs;
 pregătirea psihică în antrenament, concurs și în afara activității specifice;
 psihoprofilaxia în perioadele de antrenament și psihoprofilaxia înainte, în
timpul și după desfășurarea competiției;
 psihoterapia în perioadele de pregătire și psihoterapia înainte de concurs,
în timpul și după concurs.
În cadrul pregătirii psihice la judo, este important să se realizeze profilul
psihologic al fiecărui sportiv în parte, acesta reprezentând un punct de plecare în
procesul de instruire psihică.
După Epuran, Holdevici, & Tonița, 2008 realizarea profilului psihologic a
sportivului urmărește:
 particularități ale atenției, vigilența, orientarea activității psihice;
 caracteristicile percepțiilor și reprezentărilor cu accent deosebit asupra
percepțiilor specializate;
 nivelul memoriei vizuale, auditive, motrice;
 nivelul intelectual;
 structura psihomotricâtății;
 aptitudinile;
 echilibrul emoțional;
 temperamentul;
106
Mihai-Adrian Sava
 atitudinile și trataturile de caracter;
 motivația pentru activitatea sportivă;
 integrarea socială a sportivului.
Rezultatele profilului psihologic se concretizează în fișe de caracterizare
psihologică, o bună caracterizare a sportivului/echipei ajutându-l pe antrenor în
planificarea pregătirii psihologice.
7.1.5. Pregătirea teoretică la judo

Ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în vederea cunoaşterii şi
explicării principiilor, regulilor şi metodelor care determină creşterea capacităţii
sale de efort şi de performanţă, ca şi anticiparea concursului următor pentru
abordarea lui adecvată”.
Cunoştinţele teoretice oferă sportivului posibilitatea de a analiza mai bine
pregătirea şi rezultatele obţinute. Cu cât sportivul posedă mai multe cunoştinţe, cu
atât se orientează mai bine în pregătirea lui.
7.2. Particularităţile judoului din perspectiva pregătirii psihice

Atât pe plan național cât și internațional judo-ul devine din ce în ce mai
profesional și competitiv. De aceea în ultimii ani s-a pus din ce în ce mai mult
problema pregătirii psihice ca un instrument important pentru realizarea
performanței. Deși ca ștință psihologia sportului este relativ nouă, cu toate
acestea, cunoștințele despre legătura dintre minte și corp sunt cunoscute de secole.
Psihologia sportului este o știință care vine în ajutorul celor implicați în
procesele sportive, fie sportivi, antrenori, etc. În vederea însușirii unor experiențe
pozitive, de realizare a potențialului lor, și se pare că viața a fost și este cel mai bun
pedagog în acest sens.
Atingerea şi depăşirea limitelor şi a celor mai bune performanţe nu este un
proces facil.
107
Succesul este însoţit adesea de largi doze de stres, dezamăgiri şi adversităţi.
Este greu de imaginat că cineva ar putea face faţă acestor probleme de unul singur,
dar unii sportivi încearcă acest lucru fără să fie conştienţi de efectul benefic pe care
ar putea sa îl aibă suportul psihologic sau social.
A avea un suport psihologic şi social adecvat înseamnă a fi implicat în
relaţii sociale, a fi conectat cu alţi oameni şi a te simţi înţeles şi protejat. Propriile
cercetări sugerează că o pregătire psihică adecvată ar putea conduce la stări afective
pozitive a sportivilor.
Psihologia sportului este un domeniu în continuă dezvoltare atât în lumea
psihologiei cât și a sportului. Pentru mulți sportivi, fie ei de elită, profesioniști,
amatori sau chiar tineri sportivi, performanța nu poate fi redusă numai la efort fizic
superior. Concepte ca vizualizare mentală, crearea de obiective, antrenamentul
motivațional, relaxarea își au bazele într-o puternică pregătire mentală atât pentru
sportivi cât și pentru antrenori.
Judo este un sport care se caracterizează prin dinamism, astfel încât
sportivii judoka folosesc procese cognitive, precum perceperea mediului,
anticiparea actelor adversarului, luarea de decizii și executarea actului planificat.
Aceste procese trebuie aplicate în perioade extrem de scurte de timp, de exemplu în
100, 200 m/sec (Takahashi, 2005). Judo este un sport în care se confruntă două
personalități, două temperamente, care au același scop: să câștige lupta. Ca urmare
nu este o sarcină ușoară să ataci și să te aperi în același timp, și totodată să îți
ascunzi intențiile față de adversar, și totul petrecându-se într-o stare de tensiune
exacerbată. Adversarii îşi studiază reciproc intenţiile şi mişcările încercând să le
dejoace prin intermediul unei game variate de mijloace tehnico-tactice. Sportivul
judoka trebuie să ia decizii sub presiunea timpului scurt în timp ce face față
agresivității adversarului, trebuie să ia decizii de schimbare de tactică în anumite
situații, cu scopul de a atinge obiectivele propuse. Într-un cuvânt, activitățile în
judo necesită răspunsuri rapide, precum și nivele ridicate ale atenției, controlului de
sine, voinței (Blumensteîn, Lidor, & Tenenbaum, 2007).
108
Mihai-Adrian Sava
Atât în antrenamentul japonez cât și în antrenamentul european s-a pus și se
pune accent pe dezvoltarea capacităților psihice a practicanților, în primul rând a
voinței, a perseverenței, fără de care calitățile fizice nu vor avea eficiența necesară.
(Ștefănuț, 1983). S-a dovedit de-a lungul timpului că cel cu o pregătire psihică bună
va învinge un adversar mai sensibil, dar cu o pregătire tehnică adecvată.
7.3. Particularitățile efortului în judoul de performanță

În toate activitățile sportive, dar în particular în judo, contracțiile musculare
au ca sursă de energie acidul adenozintrifosforic (ATP), prezenţa lui fiind
indispensabilă (Ciucurel, 2005). Cantitatea de ATP din muşchi asigură contracţii
musculare pentru 5-6 sec. maxim, chiar la sportivii bine antrenaţi. De aceea ATP-ul
trebuie să se refacă rapid şi continuu la nivel muscular pe seama a trei sisteme energetice:
 sistemul fosfaţilor, caracterizat prin procese anaerobe alactacide;
 sistemul anaerob sau sistemul acidului lactic - proces anaerob lactacid;
 sistemul oxidativ caracterizat prin procese aerobe.
Sistemul fosfaţilor este format din ATP şi creatin-fosfat (CP).
În timpul unei contracții musculare, consumul de ATP creşte de 150 ori.
ATP se descompune în ADP (acid adenozindifosforic) + o moleculă de acid
fosforic + Energie Refacerea ATP-ului se face din creatin-fosfat (CP) CP > C + H3PO4
+ E ADP > ATP Cuplul CP-ATP asigură concentraţie constantă de ATP necesar
pentru perioade scurte de efort maximal (10-15 sec). Din CP se refac 4 moli de ATP.
7.3.1. Sistemul anaerob

În lipsa oxigenului, glicogenul din muşchi se descompune până la acid lactic şi
energie. Acidul lactic este principalul produs de metabolism al glucozei şi determină
scăderea pH-ului intramuscular şi sangvin şi reduce contractilitatea musculară.
Când efortul de mare intensitate continuă timp mai lung, se acumulează în
muşchi cantităţi mari de acid lactic, cauzând oboseală şi în cele din urmă, încetarea
activităţii (Niculescu, 2006).
109
Date fiind efectele nocive ale acidifierii organismului, eliminarea şi
metabolizarea acidului lactic devine imperioasă şi se realizează excretat prin piele
(în cantitate foarte mică), sau metabolizat (ciclul Krebs, resinteză de glucoza,
resinteză de proteine) (Bota, 2002).
Energia furnizată prin acest mecanism ajunge pentru încă 30-40 de secunde de
activitate maximală. Sistemul anaerob furnizează 2,5 moli de ATP.
7.3.2. Sistemul aerob

În prezenţa oxigenului au loc reacţii de ardere. Prin aceste reacţii de ardere,
glucoza se transformă în C02, apă şi energie. Degradarea aerobă a glucozei asigură
un mol de ATP. Randamentul reacţiilor aerobe exprimate în moli de ATP este mai
mic decât prin celelalte două căi.
Durata reacţiilor aerobe este nelimitată deoarece după ce s-a consumat toată
glucoza, dacă efortul continuă, se ard lipidele (acizii graşi) şi în fînal, dacă efortul
continuă şi mai mult se ard proteinele (aminoacizii).
Refacerea potenţialului aerob se face în două etape:
1. În prima etapă se plăteşte datoria de oxigen contractată în timpul efortului.
Plata datoriei de oxigen se face rapid în primele 2-3 min. şi apoi lent până la o oră
în funcţie de durata şi intensitatea efortului;
2. a doua etapă durează câteva zile şi necesită refacerea glicogenului muscular
prin consum maxim de hidrocarbonaţi.
Judo este un sport dinamic şi complex, în care ținând cont de multe
variabile, tactice, tehnice, fiziologice şi psihologice, determină rezultatul fînal.
Sesiunile de instruire în judo au durata în mod normal 2 ore şi constau din tehnici
de judo şi abilităţi specifice, exerciţii şi randori (luptă practică). Este un sport de
scurtă durată, de mare intensitate care durează în medie pe meci 7.18 de minute .
Mai mult decât atât, judo este un sport pe categorii de greutate. Aceasta înseamnă
că este mai avantajos pentru sportivi pentru a fi cât mai aproape de limita
superioară a clasei lui/ei de greutate. Accentul pus pe clase de greutate-obligă pe
110
Mihai-Adrian Sava
sportivii judoka de a se concentra îndeaproape pe greutatea lor şi aportul caloric
(Boisseau, 2005).
În timpul unui meci de judo, principala sursă de energie este anaerobă. În
judo se identifică două profiluri de sportivi judoka: (1) aerob, reprezentat de
sportivii care câştiga lupta spre sau la finalul meciului; (2) anaerob, reprezentat de
sportivii care câştigă de la începutul luptei (Șikorski, Mickiewics, Majle, & Laksa,
1987).
Exerciţiul în judo se caracterizează prin scurtă durată, intensitate mare şi
intermitenţă, urmate fiind de perioade constante în care predomină mişcările de
tragere, împingere, ridicare, apucare care pregătesc pentru următorul efort exploziv.
Mişcările de bază în judo sunt mişcări de apucare a kimono-ului, a gulerului,
mânecii sau partea din faţă a acestuia, cu scopul de a obţine dominarea astfel încât
următoarele izbucniri de efort să exploateze această poziţie de avantaj (Frazzei,
1972). Acestea se petrec fie în poziţia stând, fie la sol depinzând de situaţie, tactica
aplicată sau punctele tari şi punctele slabe ale jucătorului judoka. Activitatea în
judo este împărţită în patru faze de 0-10 s, 11-20 s, 21-30 s şi mai mari de 30s.
Activitatea cu frecvenţa cea mai mare (39%) se regăseşte de obicei în intervalul
11-20 s cu 80% odihnă/pauze în intervalul 10-15 s. S-a observat că în judo
perioadele de 10-30 s de efort alternează cu perioade de 10-15 s de recuperare
activă (Winter, 2009). De asemenea s-a observat că atacurile în judo au loc
aproximativ la fiecare 10-15 s.
În judo, ambele sisteme energetice aerobe și anaerobe sunt utilizate.
Sistemul anaerob produce acele izbucniri scurte și explozive de putere și intensitate
maximă, caracteristice fiind pentru acest sport, în timp ce sistemul aerob contribuie
mai mult la efortul susținut, necesar meciului de 5 minute (Inman, 2004). Ca
urmare pentru a îndepărta oboseala și pentru a menține nivele înalte tehnice este
nevoie de o bună condiție fizică. Cercetările în domeniu au arătat că următorii
parametri influențează performanța în judo: masa corporală, stamina musculară,
rezistența musculară, flexibilitatea, puterea anaerobă și fitness-ul cardiovascular.
111
Cu toate acestea trebuie să reamintim că judo este un sport tehnic și că aceste
caracteristici formează doar fundația pe care sportivii trebuie să clădească
deprinderile tehnice și strategia.
Tehnica în judo necesită mișcări ofensive cât și defensive, care implică
mișcări ale încheieturilor. De aceea antrenorii consideră că flexibilitatea este foarte
importantă fiind implicată și în reducerea accidentărilor. În ciuda acestor
considerații, sportivii judoka se caracterizează printr-o flexibilitate la un nivel normal
(Kapoor, 1989).
Sportivii judoka se caracterizează în schimb prin nivele mai ridicate ale
dezvoltării aerobe și anaerobe în partea superioară și inferioară a corpului.
Cercetările au arătat de asemenea că există o variație considerabilă în maximul de
oxigen necesar și capacitatea anaerobă la sportivii judoka, ceea ce este parțial
atribuit greutății corporale. Anumite observații sugerează că nivelul anaerob versus
cel aerob ar putea influența strategia competitivă, astfel încât sportivii judoka cu
capacitate anaerobă mare sunt mai ofensivi, în timp ce cei cu capacitate aerobă
mare adoptă mai mult un stil de luptă defensiv (Winter, 2009).
112
Mihai-Adrian Sava
BIBLIOGRAFIE
1. Blumensteîn, B., Lidor, R., & Tenenbaum, G. (2005). Psychology of

Sport Training. Oxford, UK: Meyer and Meyer Sport.
2. Ciucurel, C. (2005). Fiziologie. Craiova: Editura Universitaria.
3. Epuran, M. , Holdevici, I., & Tonița, F. (2008). Psihologia sportului de
performanță: teorie și practică. București: Editura FEST.
Stadion
5. Kapoor, S. C.(1989). Judo Karate. Delhi: Ed. Hi-Zeal Graphics.
6. Niculescu, L. (2006). Evaluarea motrică şi somato-funcţională. Craiova:
Editura Universitaria.
7. Ohlenkamp, N. (2006). Black Belt: Judo Skills and Techniques. London,
UK: New Holland Publishers.
8. Șikorski, W., Mickiewics, G., Majle, B., & Laksa, C. (1987). Structure of
the contest and work capacity of the judoist. Proceedings of the International
Congress on Judo Contemporary Problems of Trening and Judo Contest.
Românesc.
10. Winter, E. (2009). Physiology testing guidelines: the British Association of
Sport and Exercise Sciences. UK: Taylor and Francis e-Library.
113

Teoria Și Practica Judo Ului PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teoria Și Practica Judo Ului PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mihai-Adrian Sava

Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice 

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,

SPECIALIZAREA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ/

TEORIA ŞI PRACTICA JUDO-ULUI

EDITURA Alma Mater Bacău

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Roşu, Daniel (ref. şt.)

©2015 Toate drepturile rezervate.

În conţinutul acestui curs se regăsesc capitole din „Teoria și practica Judo-ului:

Teoria şi practica judo-ului : curs studii de licenţă IF/IFR

DA, VREAU ACEASTA!

PRINCIPIILE LUPTĂTORULUI DE JUDO

1. Abilitatea de înţelegere, asimilare, explicare şi aplicare a conceptelor

COMPETENŢE ASIGURATE PRIN PARCURGEREA

MODULUL I. PARTICULARITĂȚILE JUDOULUI ......................................... 8

MODULUL I. PARTICULARITĂȚILE JUDOULUI

1.1. Prezentarea judoului ca sport – istorie – evoluție

1.2. Clasificarea tehnică a Judo-ului

1.3. Apariția și dezvoltarea judoului în România

1.4. Tendinţele judo-ului competiţional pe plan mondial

1. Blumenstein, B., Lidor, R., & Tenenbaum, G. (2005). Psychology of

MODULUL II. REGULAMENTUL COMPETIȚIILOR

2.1. Suprafața de competiție

Fig. nr. 1. Suprafața de competiție

2.2. Costumul de judo (judogi)

Fig. nr. 2. Costumul de Judo (Judogi)

2.3. Gesturi ale arbitrului

Yuko Waza-ari Waza-ari-awasete-ippon Ippon

Sonomama Yoshi Matte Non-combativitate

Atac fals Aranjare judogi Hiki-wake Kachi

Acordarea unei penalizări Hantei Hajime ; Sore-matte

Fig. nr. 3. Gesturi ale arbitrului

2.4. Durata luptei

2.5. Noțiuni de igienă

MODULUL III. CLASIFICAREA SPORTIVILOR ÎN

3.1. Centurile colorate

3.1.1. Centura galbenă

Procedee tehnice 2 kyo

3.1.3. Centura verde

3.1.4. Centura albastră

3.1.5. Centura maro

JUNIORI II Indiv:46,50,55,60, 66,73,81,90, +90 Indiv:40,44,48,52, 57, 63,70,+70 4’ „

MODULUL IV. NOȚIUNI DE BAZA ALE JUDOULUI

Tehnica de realizare a salutului constă în aplecarea trunchiului înainte la un

Fig. nr. 4. Salutul din picioare

ZAREI sau salutul din poziţia şezând, se execută înainte de începutul şi

Fig. nr. 5. Salutul din poziția pe genunchi

4.2. Clasificarea pozițiilor pe tatami

MIGI HIDARI HON

MIGI MIGI HIDARI HIDARI SHIZEN JIGO

SHIZENTAI sau poziţia naturală.

Fig. nr. 7. Poziția naturală

Fig. nr. 10. Poziția defensivă

Studierea şi buna execuţie a poziţiilor corporale trebuie să aibă un caracter

4.3. Deplasările pe tatami

SHINTAI sau deplasarea pe tatami

b) Tsugi-Ashi sau mersul cu pas adăugat – se foloseşte în apropierea

Fig. nr. 13. Deplasare normală, deplasare cu pas adăugat

Fig. nr. 14. Deplasare prin pivotare

Tehnica de execuţie a deplasării prin pivotare, Tai-Sabaki, constă în

Fig. nr. 15. Deplasare prin pivotare

Fig. nr. 16. Deplasare prin pivotare