Activitate logistică

Obținerea rentabilității pe termen lung, în mediul dinamic al zilelor noastre aflat în

continuă schimbare, depinde, într-o mare măsură, de capacitatea firmelor de a anticipa
schimbarea și de a se adapta în mod planificat. Pentru a răspunde eficient acestei provocări,
firmele trebuie să gestioneze în mod creativ toate resursele necesare dezvoltării și menținerii
competitivității lor pe piață.
În acest context, logistica ocupă o poziție unică care-i permite să coordoneze relațiile
dintre factorii care influențează atât fluxul de informații, cât și pe cel de bunuri, având ca
scop final executarea comenzilor primite (fluxul începe atunci când clientul se decide să facă
o comandă și se încheie atunci când comanda este onorată, iar banii sunt primiți). Firmele știu
că pentru a reuși în conjunctura prezentă, trebuie să adopte o abordare disciplinată și
sistematică a pieței, să stabilească priorități atent alese, să aloce resursele cu cea mai mare
strictețe și să facă uneori compromisuri care cer mult discernământ.
Logistica a constituit din totdeauna o activitate esențială a umanității. Cu toate
acestea, ea nu a fost percepută întotdeauna și în toate domeniile de activitate la adevărata ei
valoare. Importanța logisticii a crescut o dată cu dezvoltarea omenirii de-a lungul secolelor.
Primele utilizări ale termenului au fost făcute de filozofii greci din antichitate, mai
precis de către cei din școala aristotelică. Ulterior, termenul de logistică a fost utilizat în
tehnica militară, obiectul acesteia constituindu-l susținerea primei linii de luptă cu un sistem
complex de depozite, căi de comunicații, mijloace de transport și mijloace de conservare care
permit aprovizionarea frontului de luptă cu furniturile necesare. Prima definire a termenului
de logistică în domeniul militar, care este acceptată și în prezent, a fost dată de generalul
Henri JOMINI (1837) în lucrarea sa privind teoria războiului. O definiție care reflectă
elementele moderne integrate de acest concept a logisticii a fost adoptată de către Council of
Logistics Management (CLM); această viziune a fost „oficializată” într-un dicționar al CLM
sub o formă care, este preluată de majoritatea teoreticienilor și practicienilor în domeniu:
„Logistica este o componentă a SCM (Supply Chain Management) și reprezintă procesul de
planificare, implementare și control al fluxurilor de materiale, de produse, de servicii și
informații relaționale, de la punctul de origine până la cel de consum, în concordanță cu
cerințele clienților”.
Logistica constituie ansamblul activităților care au ca scop transportarea, livrarea cu
cheltuieli minime și în termenul cerut a unei anumite cantități de produs la locul unde există o
cerere pentru acest produs (material, informație etc.).
 Logistica poate fi definită prin cei 8 D: asigură produsul dorit, în cantitatea dorită, în
condițiile dorite, la locul desemnat, la timpul dorit, la clientul desemnat, la costul dorit și în
calitatea dorită de consumator.
În literatura de specialitate nu se face o clasificare a logisticii ținând cont de criterii
unitare, fiecare autor având păreri proprii cu privire la acest lucru. De aceea este foarte
necesară o structurare a clasificării logisticii ținându-se seama în primul rând de natura
proceselor și localizarea desfășurării acestora. Astfel avem logistica internă și logistica
externă.
A. Logistica internă
Se desfășoară în interiorul întreprinderii luată ca un sistem. Ea are ca și activități
specifice manipularea, transportul intern, așteptarea, depozitarea, formarea unității de
încărcătură, controlul. Logistica internă se mai poate numi logistica „producției” deoarece se
desfășoară în special în cadrul întreprinderilor productive sau în interiorul depozitelor marilor
angrosiști, mai ales dacă aceștia realizează pe lângă depozitarea simplă și operații de
reîmpachetare, dezmembrare, formare a comenzilor etc. Logistica este considerată aceeași,
indiferent de locul unde se desfășoară și de condițiile specifice de manifestare a
componentelor logisticii. Se poate considera că limita spațială a logisticii interne este poarta
firmei (poarta de intrare a materiilor prime și materialelor precum și cea de distribuție a
mărfurilor / serviciilor realizate în respectiva întreprindere).
B. Logistica externă
Se desfășoară în exteriorul întreprinderii luată ca și sistem. Ea are ca și activități
specifice manipularea, transportul extern, așteptarea, depozitarea, controlul. La rândul său
logistica externă poate fi împărțită în două categorii:
 Logistica aprovizionării - aceasta cuprinde manipularea, transportul extern,
așteptarea, controlul și se referă la toate materiile prime, materialele,
combustibilii, informația etc. necesare unei întreprinderi pentru o bună
desfășurare a activității. Activitățile specifice logisticii aprovizionării pot fi
realizate de întreprinderea considerată (pentru ea însăși) sau de către alte
întreprinderi partenere, de obicei specializate pe acest tip de activitate.
 Logistica distribuției - cuprinde manipularea, transportul extern, așteptarea,
depozitarea,controlul și se referă la distribuția produselor executate de câtre o
întreprindere. Distribuția poate fi făcută de către întreprindere sau de firme
puternice care au ca și principală activitate doar distribuția mărfurilor.
 Activitățile componente sistemelor logistice sunt: manipularea, transportul, așteptarea,
depozitarea, formarea unităților logistice (unități de încărcătură), controlul. Prin intermediul
acestor activități se realizează aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibil,
energie, se sprijină fabricarea produsului și se realizează distribuția produsului finit.
Manipularea este o activitate care presupune deplasarea unui obiect sau unități de
încărcătură în raza locului de muncă sau în apropierea lui. Distanta de deplasare în cazul
manipulării depinde de tipul locului de muncă și de dimensiunile obiectului. În literatura de
specialitate nu se găsește o definire exactă a lungimii deplasării obiectelor pe orizontală sau
pe verticală în cazul manipulării. Pentru a încerca o delimitare cât mai exactă a acestei
lungimi, obiectele se pot împărți în trei categorii de dimensiuni:
 obiecte micro - cu dimensiunea maximă (lungimea) de până la 1 cm;

 obiecte mezo - cu dimensiunea maximă (lungimea) de până la 1 m;

 obiecte macro - cu dimensiunea maximă (lungimea) de până la 100 m.

În aceste condiții:
 se efectuează o manipulare (și nu un transport intern) în cazul în care deplasarea nu va
depăși de 5 ori lungimea maximă a obiectului (la deplasări mai mari se poate
considera că vom avea transport intern);
 manipularea se realizează prin preluarea (apucarea) obiectului, ridicarea, deplasarea
pe orizontală sau/și pe verticală și depunerea obiectului;
 manipularea se poate face manual, mecanizat și combinat funcție de dimensiunea
pieselor și de distanța la care se vor deplasa acestea.
Transportul este activitatea de deplasare a obiectelor (unităților logistice) în spațiu pe o
anumită distanță, care trebuie să fie mai mare decât în cazul manipulării (de peste 5 ori
dimensiunea maximă a obiectului). După locul unde se desfășoară, transportul poate fii:
 transport intern (în interiorul întreprinderii) - în acest caz transportul se
realizează între secții și sectoare de activitate precum și în interiorul acestora,
între spații de depozitare, puncte de primire și de expediție, puncte de
verificare și control etc. Deplasarea se poate face cu ajutorul unor mijloace de
transport intern specifice (electrocare, robocare, electro și motostivuitoare,
tractoare, etc.). Distanta maximă parcursă în cadrul acestui transport nu poate
 fi precis definită, ea depinzând de lungimea traseelor din interiorul
întreprinderii;
 transport extern (în exteriorul întreprinderii) - în acest caz transportul se face
pe distanțe medii și lungi cu mijloace de transport adecvate masei, gabaritului
și cantităților de mărfuri necesare aprovizionării / distribuției (autocamioane,
autotrenuri, vagoane, vapoare etc.)
Așteptarea este o staționare care are loc atunci când nu este posibilă executarea unei
anumite activități sau operații asupra obiectelor muncii sau a unităților logistice (unităților de
încărcătură) – așteptare se consideră dacă staționarea este mai mică de o zi. O așteptare de
una sau mai multe zile este considerată o depozitare temporară.
Depozitarea reprezintă activitatea de stocare a obiectelor sau a unităților logistice
(unităților de încărcătură) pe un anumit interval de timp. Funcție de mărimea intervalului de
timp există:
 depozitare temporară (când timpul de depozitare este mai mică sau egală cu 3
zile);
 depozitare efectivă (când timpul de depozitare este mai mare de 3 zile).
Depozitarea se poate face la locurile de muncă în spații special amenajate, pe
platformele și rampele de încărcare-descărcare, sau în depozite special construite în acest
scop în funcție de tipul, natura și forma obiectelor și a unităților logistice (unităților de
încărcătură ce vor fi depozitate (în timpul depozitării, acestea sunt oprite să facă deplasări
nejustificate).
Formarea unității logistice (unității de încărcătură) reprezintă activitatea de pregătire
și grupare într-un tot coerent, în limitele unor anumite dimensiuni și greutăți a mărfurilor de
același tip (în majoritatea cazurilor), ambalate sau neambalate, care păstrează un caracter de
permanență pe toată durata activităților de manipulare, control, transport, așteptare,
depozitare, de la locul de formare până la locul de utilizare.
Dimensionarea unității logistice (unității de încărcătură) depinde de:
 natura și felul mărfurilor;
 posibilitatea de livrare în ambalaj sau nu;
 felul și dimensiunile unității de ambalare;
 tipul și dimensiunea mijloacelor de transport;
 standardele și convențiile interne și internaționale, etc.
 Dimensiunile unității de încărcătură trebuie în general să aibă la bază un modul care
să permită gruparea acestora, astfel încât să se înscrie ca submultipli ai dimensiunii
mijloacelor de transport și ai spatiilor de depozitare. Un astfel de sistem de dimensiuni
implică stabilirea pentru orice fel de marfă, a unor formate sau ambalaje care să permită
constituirea de unități logistice (de încărcătură) modulate, cu ajutorul cărora se obține o
eficiență economică maximă în timpul activităților logistice enumerate mai sus. Unitatea
logistică (de încărcătură) poate fi realizată dintr-un singur obiect sau prin gruparea mai
multor obiecte, precum și a mărfurilor în vrac sau în ambalaje ușoare, pe palete, în conteinere
sau în pachete.
Controlul este activitatea de verificare a concordanței dintre caracteristicile date în
documentația tehnică a unui produs și caracteristicile efective realizate de respectivul produs
în urma realizării ciclului de prelucrare. Controlul poate să fie interoperativ sau/și final,
calitativ sau/și cantitativ. În logistică, controlul este de obicei cantitativ, cel calitativ
realizându-se de obicei în timpul procesului de fabricare.