134.

Administrarea insulinei

Insulina este un hormon secretat de insulele lui Langerhans din pancreas. Insulina este cel mai
important hormon care participă în metabolismul glucidelor.
Insulina scade concentrația glucozei din sânge. Antagonistul insulinei este glucagonul.

Scopul tratamentului insulinic:

• Tratarea diabetului zaharat;
• Normalizarea nivelului glucidic în sânge.

Calea de administrare: Calea subcutanată.

Locul de elecţie:
• Flancurile peretelui abdominal;
• Regiunea externă a braţului;
• Regiunea anterioară a coapselor;
• Regiunea fesieră;
• Regiunea supra şi subspinoasă.

Locul de administrare trebuie alternat, dar vor respecta aceiași schemă:

▬ Dimineața → flancurile abdominale;
▬ Seara → coapsă.

Introducerea constantă în același loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea respectivă, tegumentele
devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate negativ.

Preparate de insulină:
• Cu acțiune rapidă – începe să acționeze în aproximativ 15 minute.
• Cu acțiune scurtă– ajunge sa acționeze în aproximativ 30 de minute.
• Cu acțiune intermediară – va ajunge în sânge în 2 până la 4 ore după injectare.
• Cu acțiune lentă sau prelungită – durează câteva ore pentru a ajunge in sistemul sanguin si are acțiune
aproximativ 24 de ore.

Forme:
• Insulină în flacon de sticlă. Din el se poate scoate insulina cu o seringă care aspiră soluția;
• Insulină în seringi preumplute;
• Insulină sub formă de cartușe preumplute (numite și stilouri sau pen-uri);
• Dispozitiv pompă (sau micropompă) –Dispozitivul care acționează ca un pancreas sănătos și eliberează
treptat, timp de 24 de ore pe zi, dozele de insulină necesare organismului.
Reguli de administrare:
• Preparatul şi doza sunt stabilite de medic;
• Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat;
• Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului;
• Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
• Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
- Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
- Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
• Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi de insulină pe
mililitru;
• Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc;
• Injecţia se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de insulină folosit).

Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare:

• Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă;
• Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea lichidului;
• Păstrarea se face la frigider la 4C, ferită de căldură şi lumină;
• Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii;
• Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate;
• Stabilirea dozei necesare;
• Se fixează o doză individualizată funcţie de:
- Tipul de insulină folosit;
- Numărul de injecţii pe zi;
- Intervalul dintre doze;
- Modificările din alimentaţie;
- Schimbarea programului de activitate;
- Medicaţie complementară;
- Exerciţii fizice, gimnastică;
- Conduită terapeutică postnatală.

Injectarea insulinei:
► Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare;
► Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina;
► Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat (vezi injecția subcutanată);
► Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei;
► Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.

Reacţii la insulină:
Nivelul normal de glucoză în sângele omului trebuie să se mențină între 70 și 110 mg/dl.
Dacă concentrația de glucoză este mai mică de 70 mg/dl, atunci este hipoglicemie.
Dacă concentrația se află între 110 – 180 mg/dl, limitele sunt normale și poate însemna că persoana a
consumat recent mese bogate in glucide.
O valoare de peste 180 mg/dl, reflectă hiperglicemie.
Hipoglicemie:
→ nivel scăzut de insulină prin:
- Doză prea mare de insulină;
- Absenţa sau întârzierea meselor;
- Exerciţii fizice şi activitate în exces;
- Boală infecţioasă;
- Tulburări de tranzit;
- Schimbarea necesarului de insulină a pacientului;
- Boli endocrine;
- Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante;
- Consum de alcool.

Semnele hipoglicemiei:
• Apar brusc;
• Transpiraţii, tulburări de somn;
• Ameţeală;
• Palpitaţii;
• Vedere neclară – în ceață;
• Tremurături;
• Vorbire neclară;
• Agitație, iritabilitate;
• Senzație de furnicături în mâini;
• Modificări comportamentale;
• Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de glucoză;
• Pacienții inconștienți vor primi glucoză pe cale intravenoasă.

Hiperglicemie şi acidoză diabetică:

- Prin doză insuficientă de insulină;
- Nivel crescut de glucoză în sânge;
- Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat;
- Febră;
- Infecţii;
- Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) amețeală, facies roşu, sete, pierderea
cunoștinței, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.

Alergia la insulină:
► Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
► Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie zgomotoasă,
şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.