Tratamentul cu insulină în

diabetul zaharat
Introducere și istoric

 Descoperirea insulinei este considerată unul dintre cele mai

importante progrese în medicina modernă.
 O contribuție majoră la aceasta a avut-o compatriotul nostru
Nicolae C. Paulescu, prin experimentele sale făcute cu extract
pancreatic (pancreină), injectat la câini pancreatectomizați, ale
căror rezultate au fost comunicate în vara anului 1921. Însă
administrarea primei injecții cu extract pancreatic la om, în
ianuarie 1922, a adus premiul Nobel numai canadienilor JJR
Macleod și FG Banting.
Insulinoterapia la pacienții cu Diabet
Zaharat tip 1

 Este vitală și esențială în tratamentul pacienților cu DZ 1.

 De obicei se începe cu o doză de insulină în funcție de greutatea
corporală (0.4-1 U/kg corp).
 Majoritatea pacienților diagnosticați cu DZ 1 trebuie tratați cu mai
multe injecții de insulină prandială și insulină bazală sau cu sisteme
de administrare subcutanată continuă a insulinei.
 Cantitatea de insulină prandială ar trebui să corespundă cu
cantitatea de carbohidrați consumați, valoarea glicemiei
preprandiale și cu gradul de activitate fizică, iar perioada ideală
pentru administrarea insulinei variază în funcție de tipul insulinei,
valoarea glicemiei, ora mesei și cantitatea de CH consumată.
Insulinoterapia la pacienții cu Diabet
Zaharat tip 2

Inițierea insulinoterapiei se recomandă în asociere sau nu cu alți

agenți hipoglicemianți:
 La pacienții nou-diagnosticați care reprezintă simptomatologie
caracteristică și/sau HbA1c ≥10% și/sau valori glicemice ≥300
mg/dl;
 La pacienții care nu au obținut un control glicemic bun cu
tratamentul anterior, insulinoterapia nu trebuie întârziată;
 La pacienții care sunt în tratament cu 2/3 agenți hipoglicemianți
care au o valoare HbA1c≥8% și/sau o durată mai lungă de evoluție
a DZ.
Clasificarea tipurilor de insulină

 După origine:
▪ Animale (scoase din uz)
▪ Umane
▪ Analogi
 După durata de acțiune:
▪ Rapidă
▪ Scurtă
▪ Intermediară
▪ Lungă
 Preparatele premixate reprezintă o combinație de insulină cu acțiune
rapidă/scurtă și o insulină cu acțiune intermediară.
Diferențele între analogii rapizi și insulina
umană

Analog rapid:
 intră în acțiune rapid;
 pacientul se poate alimenta imediat după administrare (se poate
administra chiar și în timpul sau după masă);
 durata de acțiune: 4-6 h;
 risc scăzut de hipoglicemie, gustările nu mai sunt necesare;
 program flexibil al meselor și de administrare a insulinei;
 mimează secreția fiziologică de insulină;
 controlează mai ales glicemia postprandială.
Insulina umană:
 intră în acțiune mai târziu, comparativ cu analogii de insulină;
 pacientul trebuie să aștepte 20-40 min înainte de masă;
 durata de acțiune: 8-10 h;
 risc crescut de hipoglicemie, motiv pentru care este, de cele mai
multe ori, necesară introducerea gustărilor;
 program fix de mese și de administrare a insulinei.
 Tipul de insulină Acțiunea începe Acțiune maximă Durata de acțiune
Cu acțiune ultrarapidă Maxim 5 minute de la 1h 3-5 h
Aspart (Fiasp) administrare
Cu acțiune rapidă 5-15 min 90 min 4-6 h
Lispro (Humalog),
Aspart (NovoRapid),
Glulisin (Apidra)
Cu acțiune scurtă 30-60 min 2-3 h 8-10 h
Humulin R, Insuman R
Cu acțiune 2-4 h 4-10 h 12-18 h
intermediară
Neutral protamine
Hagedorn (NPH)
Cu acțiune lungă
Detemir (Levemir) 1-2 h 12-24 h

Glargin U-100 (Lantus, 2-4 h 20-24 h

Abasaglar)
Glargin U-300 (Toujeo) 6h > 24 h
Degludec (Tresiba) 30-90 min 42 h
Factorii care influențează absorbția și
farmacocinetica insulinei

Factorii fiziologici și exercițiul fizic:

 Temperatura organismului;
 Hipoglicemia;
 Deshidratarea;
 Factori hormonali;
 Masaj la locul de administrare;
 Exercițiul fizic;
 Degradarea in situ a insulinei.
Factori structurali:
 Locul de administrare;
 Obezitatea;
 Lipohipertrofia.
 Principalele regimuri de insulină

 Regimul cu insulină bazală:

➢ Schema de tratament cel mai frecvent folosită; se începe de obicei cu o doză

de 10 U/zi sau 0.1-0.2 U/kg corp/zi;
➢ Este frecvent asociată cu metformin sau cu un alt tratament non-insulinic;
➢ Se recomandă în special pacienților cu DZ nou descoperit la care glicemia este
> 200 mg/dl sau HbA1c > 10% și la pacienți în tratament cu antidiabetice orale
cu HbA1c ≥ 8.5%.
 Regimul bazal plus:

➢ Presupune intensificarea insulinoterapiei: în cazul în care necesarul de insulină

bazală crește la 0.7 U/kg corp este necesară adăugarea insulinei prandiale;
➢ Se administrează insulina rapidă la masa cu cea mai mare glicemie
postprandială din zi;
➢ Doza recomandată de inițiere a insulinei prandiale este de 4 U sau 0.1 U/kg corp
sau 10% din doza de insulină bazală.
 Regimul bazal-bolus:

➢ Insulinoterapie intensivă;
➢ Administrarea de injecții prandiale la cele 3 mese principale și cea de-a patra injecție cu
insulină bazală, seara la culcare, acest regim fiind cel mai apropiat de secreția fiziologică
a insulinei;
➢ Se indică în cazul în care ținta glicemică nu a fost atinsă prin regimurile anterioare;
➢ Necesarul de insulină prandială este de aprox. 0.03-0.05 U/kg corp, în funcție de
cantitatea de CH de la masa respectivă, iar de insulină bazală de 0.2-0.25 U/gk corp;
➢ Dozele mai mari de 1.5 U/kg corp indică prezența insulinorezistenței impunând asocierea
cu metformin și tiazolidindione;
➢ Trebuie făcută ajustarea dozelor de insulină permanent.
 Asociere insulină și analog de GLP-1

➢ Pacienții aflați în tratament cu insulină bazală care nu au obținut un control

glicemic adecvat pot beneficia de asocierea unui analog de GLP-1 sau inhibitor
de SGLT2 sau un inhibitor de DDP4, îmbunătățind valorile glicemice, minimizând
riscul de creștere în greutate și scăzând riscul de hipoglicemie.
➢ FDA a aprobat în 2016 o combinație fixă, administrată o dată pe zi, de insulină
bazală și analog de GLP-1: insulină glargin plus lixisenatidă (Suliqua) și insulină
degludec plus liraglutid (indisponibilă momentan în România).
 Tratamentul cu insulină premixată

➢ NPH/Regular 70/30 – 70% insulină NPH și 30% insulină regular;

➢ Lispro 50/50 (Humalog Mix 50);
➢ Lispro 75/25 (Humalog Mix 25);
➢ Aspart 70/30 (NovoMix 30).
Zonele recomandate pentru
injectarea insulinei

https://www.youtube.com/watch?v=RcUspg3jb8Q&feature=emb_rel_end
Dispozitive de administrare
Momentul administrării insulinei

 Insulinele umane se administrează cu 30-45 min înaintea mesei;

 Analogii de insulină se pot administra înainte de masă cu 10-15
minute, iar în cazul insulinei Fiasp cu maxim 2 minute înante de
masă sau chiar și după masă;
 Pentru insulinele umane sunt necesare 3 mese principale/zi și 3
gustări;
 Pentru analogii de insulină nu sunt necesare de obicei gustările.
Efecte secundare ale tratamentului cu
insulină
 Creșterea în greutate: are ca principale cauze: creșterea aportului caloric
pentru prevenirea hipoglicemiilor, reducerea ratei metabolismului bazal
din cauza scăderii valorilor glicemice, revenirea la greutatea anterioară
producerii dezechilibrului glicemic, dozele prea mari de insulină, cu
hipoglicemii ușoare și creșterea apetitului, ceea ce poate genera intrarea
într-un cerc vicios.
 Hipoglicemiile.
 Reacțiile alergice sunt foarte rare. Cele mai frecvente sunt de tipul I,
mediate de imunoglobuline IgE și pot localizate sau generalizate. Reacțiile
locale de tip întârziat sunt excepțional de rare în prezent.
 Edemele insulinice: cauzate de reechilibrarea hidro-electrolitică, la
pacienți anterior deshidratați, și de efectul anti-natriuretic al insulinei. Sunt
tranzitorii și nu necesită tratament specific.
 Lipodistrofiile localizate.