CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE „RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE FUNDAMENTALE

Lecţiaştiinţifică

Hormonii și preparatele hormonale ale pancreasului.

Preparatele insulinice.

Chişinău
PLANUL:
1. Hormonii pancreasului. Mecanizmul de acțiune a insulinei.
2. Preparatele insulinice. Clasificarea. Indicațiile.
3. Complicațiile insulinoterapiei. Primul ajutor.
4. Antidiabeticele perorale. Indicații. Reacții adverse.

BIBLIOGRAFIA:

1. D.A. Harchevici - Manual Farmacologieşireceptură, Moscova 2010.

2. V.M. Vinogradov - Manual Farmacologieşireceptură, Sanct- Peterburg 2002
3. Sava Nicolai - Manual Farmacologie, Chişinău 2013.
4. Matcovschi C., Manual de receptură, ediţia IV-a, revizuităşicompletată, Chişinău, 2013.
5. Matcovschi C.,Ghidfarmacologic, ediţia IV-a, revizuităşicompletată, Chişinău, 2013.
6. Nicolai S., Scutar C., Cekman I., Farmacologie. Chişinău, C.E.P., Medicină, 2013.

Tema: Hormonii și preparatele hormonale ale pancreasului. Preparatele insulinice.

 Pancreasul secretă 2 hormoni:

1. insulina (celula β a insulelor Langhengars)- produce hipoglicemia;

2. glucagon (α celule)- produce hiperglicemia.

Diabetul zaharat- este o maladie severă cronică, provocată de insuficienţa secreției de

insulină şi se caracterizează prin hiperglicemie, glucozurie; acumularea corpilor cetonici în
sînge cu dezvoltarea cetoacidozei şi cetonuriei.

Remediile utilizate în tratamentul diabetului zaharat se clasifică în:

 Remedii terapeutice de substituţie: insulina şi preparatele ei;

 Remediile antidiabetice perorale:
1. Derivaţii sulfonureei (stimulează secreţia insulinei endogene): tolbutamida clorpropamid
(diabenez), glibenclamid (maninil), glipizid, glicvidon.
2. Bignanidele (favorizează asimilarea glucozei de către ţesuturi şi intensifică glicoliza):
buformina, metformina
3. Remedii care inhibă absorbţia glucozei în intestinul subţire: acarboza (glucobay)

Insulina reprezintă un polipeptid, de aceea se administrează numai parenteral (s/c; mai rar
i/v; i/m), deoarece la administrarea internă se descompun de către fermenţii digestivi. În
practica medicală se utilizează insulina obţinută din pancreasul porcinelor şi bovinelor sau
insulina umană obţinută prin metoda ingineriei genice. Se dozează în UA.
Mecanismul de acţiune a insulinei:
 favorizează asimilarea şi utilizarea glucozei de către ţesuturile periferice (muşchi, ţesut
adipos);
 intensifică formarea glicogenului în ficat din glucoză şi concomitent diminuează
descompunerea lui pînă la glucoză;
 suprimă transformarea aminoacizilor în glucoză (gluconeogenoza).

În rezultatul acestor modificări are loc scăderea nivelului de zahăr în sînge (efect
hipoglicemic). Tratamentul cu insulină a bolnavilor cu diabet zaharat duce la dispariţia
următoarelor simptome pentru aceste maladii: poliuria, polidepsia şi bulemia.

Deosebim 2 tipuri de D.Z.:

o tip I (insulino-dependent): se întîlneşte mai frecvent la copii şi tineri pînă la 30 de ani.
o tip II (insulino-nedependent): se întîlneşte preponderent la maturi după 40 de ani.
Indicaţiile pentru insulină:
 D.Z. de tip I;
 D.Z. de tip II, care nu se supune dietei şi remediilor antidiabetice perorale;
 D.Z. după înlăturarea pancreasului în caz de cancer pancreatic;
 D.Z. la femei gravide;
 Coma diabetică (hiperglicemică).

Clasificarea preparatelor insulinei.

 preparatele insulinei cu dezvoltarea rapidă a efectului maxim (peste 1- 4 ore) şi durată
scurtă de acţiune (4-8 ore);
 preparatele insulinei cu dezvoltarea medie a efectului maxim (peste 6-12 ore) şi durată
de acţiune medie (18-24 ore);
 preparatele insulinei cu dezvoltarea lentă a efectului maxim (peste 12-18 ore) şi durată
de acţiune lungă (24-40 ore): se administrează numai s/c.

Complicaţiile insulinoterapiei.
 hipoglicemie: apare la supradozarea insulinei (vertij, slăbiciune, transpiraţie rece,
tremorul extremităţilor): se cupează această stare prin administrarea zahărului sau
bomboanelor. În caz contrar situaţia se agravează pînă la comă hipoglicemică (pierderea
cunoştinţei, convulsii).În acest caz este necesar de a administra urgent i/v timp de 2-3
minute 20-50 ml soluţie glucoză 40 % sau i/m 1ml glucagon, sau soluţie adrenalină 0,1%-
0,5ml.

 reacţii alergice, care pot fi locale (edem, hiperemie, infiltrate) sau generale (urticarie,
erupţii cutanante cu prurit, temperatură înaltă). În asemenea caz se administrează
suprastin, taveghil sau glucocorticoizi în cazuri severe . Mai frecvent provoacă reacţii
alergice insulina bovină, mai rar cea porcină, insulina umană practic nu produce alergii.

 atrofia sau hipertrofia ţesutului adipos în locul injecţiei (lipodistrofii).

 coma diabetică (hiperglicemică):este cauzată de administrarea dozei neadecvate de

insulină, nerespectarea dietei, situaţii de stres frecvente. Se caracterizează prin intoxicaţia
S.N.C. cu corpi cetonici, amoniac, acidoza sîngelui, deshidratare.
Primul ajutor include:
 înlăturarea rapidă a deshidratării şi cetoacidozei prin administrarea i/v prefuzie a 500 ml
soluţie fiziologică +15-20 UA insulină de scurtă durată, apoi cîte 5-10 UA 1 oră în perfuzie;
 înlăturarea acidozei prin administrarea soluţiei tampon (NaHCO3 4%).

Remediile antidiabetice perorale se administrează:

 în diabet zaharat tip II;
 în D.Z. pe fon de obezitate;
 D.Z. insulinorezistent.
Reacţiile adverse a derivaţilor sulfonureei: manifestări dispeptice; reacţii alergice cutanate;
rar suprimarea hematopoezei.
Biguanidele favorizează asimilarea glucozei de muşchi, are loc glicoliza anaerobă, în
rezultatul căreia se acumulează acidul lactic.
Reacţiile adverse a biguanidelor: greaţă, vomă, acidoză se întîlnesc destul de frecvent de
aceea de unul singur practic nu se utilizează. Se foloseşte în combinaţie cu insulină sau cu
derivaţii sulfonureici.
Acarboza inhibă fermentul intestinului α-glucozidaza, astfel reţine absorbţia glucidelor (în
afară de lactoză).
Ca reacţii adverse pot fi: meteorismul (la 20-30% bolnavi) şi diareie pronunţată.
Glucagonul: polipeptid produs de celulele α-Langhergans provoacă hiperglicemie pe
contul intensificării glicogenolizei şi gluconeogenezei.
Influienţează asupra sistemului cardio-vascular: acţiune inotropă "+"; tahicardie ce este
însoţită de creşterea necesităţii miocardului în oxigen.
Indicaţii:
 comă hipoglicemică;
 insuficienţa cardiacă;
 şoc cardiogen.
Glucagonul se foloseşte rar deoarece are o durată de acţiune scurtă.