ADMINISTRAREA INSULINEI

Insulina este un hormon secretat de insulele lui Langerhans din pancreas.

Insulina este cel mai important hormon care participă în metabolismul glucidelor.
Insulina scade concentrația glucozei din sânge. Antagonistul insulinei este
glucagonul.
Scopul tratamentului insulinic
 Tratarea diabetului zaharat.
 Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
Calea de administrare
 Calea subcutanată.
 Perfuzie endovenoasă prin tamponarea glucozei cu insulină.
Locul de elecţie pentru administrarea insulinei
 Flancurile peretelui abdominal.
 Regiunea externă a braţului.
 Regiunea anterioară a coapselor.
 Regiunea fesieră.
 Regiunea supra şi subspinoasă.

Locurile de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceeași schemă:

o Dimineața → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
Introducerea constantă în același loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea
respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice
modificate negativ.
Preparate de insulină
• Cu acțiune rapidă – incepe sa acționeze în aproximativ 15 minute.
• Cu acțiune scurtă– ajunge sa acționeze în aproximativ 30 de minute.
• Cu acțiune intermediară – va ajunge în sânge in 2 pana la 4 ore dupa injectare.
• Cu acțiune lenta sau prelungită – durează câteva ore pentru a ajunge in sistemul
sanguin si are acțiune aproximativ 24 de ore.
Forme
 Insulină în flacon de sticla. Din el se poate scoate insulina cu o
seringa care aspira soluția.
 Insulină în seringi preumplute.
 Insulină sub forma de cartuse preumplute (numite si stilouri sau
pen-uri).
 Dispozitiv pompa (sau micropompa) –Dispozitivul care acționează
ca un pancreas sănătos și eliberează treptat, timp de 24 de ore pe zi,
dozele de insulină necesare organismului.

Reguli de administrare

1
  Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
 Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict
supravegheat.
 Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
 Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
 Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
o -Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o -Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
 Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 ,
respectiv 100 unităţi de insulină pe mililitru.
 Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
 Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie
de preparatul de insulină folosit).
Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare
 Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
 Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii
până la uniformizarea lichidului.
 Păstrarea se face la frigider la 4C, ferită de căldură şi lumină.
 Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
 Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Stabilirea dozei necesare
Se fixează o doză individualizată funcţie de:
 Tipul de insulină folosit.
 Numărul de injecţii pe zi.
 Intervalul dintre doze.
 Modificările din alimentaţie.
 Schimbarea programului de activitate.
 Medicaţie complementară.
 Exerciţii fizice, gimnastică.
 Conduită terapeutică postnatală.

Injectarea insulinei
 Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
 Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
 Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat (vezi
injecția subcutanată).
 Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei.
 Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
Reacţii la insulină
Nivelul normal de  glucoză în sângele omului trebuie să se mențină între 70 și 110
mg/dl.
Dacă concentrația de glucoză este mai mică de 70 mg/dl, atunci
este hipoglicemie.
Dacă concentrația se află între 110 – 180 mg/dl, limitele sunt normale și poate
însemna că persoana a consumat recent mese bogate in glucide.
O valoare de peste 180 mg/dl, reflectă hiperglicemie.
Hipoglicemie
→ nivel scăzut de insulină prin:
 Doză prea mare de insulină.
 Absenţa sau întârzierea meselor.
 Exerciţii fizice şi activitate în exces.
 Boală infecţioasă.
 Tulburări de tranzit.
2
  Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
 Boli endocrine.
 Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
 Consum de alcool.
Semnele hipoglicemiei:
 Apar brusc.
 Transpiraţii, tulburări de somn.
 Ameţeală.
 Palpitaţii.
 Vedere neclară – în ceață.
 Tremurături.
 Vorbire neclară.
 Agitație, iritabilitate.
 Senzație de furnicături în mâini.
 Modificări comportamentale.
Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de
glucoză.
Pacienții inconștienți vor primi glucoză pe cale intravenoasă.

Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
 Prin doză insuficientă de insulină.
 Nivel crescut de glucoză în sânge.
 Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
 Febră.
 Infecţii.
Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) amețeală, facies roşu,
sete, pierderea cunoștinței, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie
Kussmaul, tahicardie, deces.

Lipodistrofia
 Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca
lipoatrofie cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat,
pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor.

Alergia la insulină
 Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
 Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot
corpul, respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.