Modulul 29- ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ ȘI NURSING SPECIFIC

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII

I. Complicaţiile aparatului respirator:

1. Laringotraheita, este determinată de intubaţia traheală și se manifestă prin
senzaţii de usturime şi durere la nivelul laringelui, voce răguşită, tuse uscată.
2. Edemul glotei manifestat prin cianoză, tahipnee, cornaj.
3. Atelectezia pulmonară este cea mai întâlnită complicaţie postoperatorie
pulmonară. Se produce prin turtirea alveolelor dintr-un plămân (masivă), lob (lobară)
sau segment (segmentară). Zona astfel afectată este nefuncţională. Factorii favorizanţi:
dureri şi imobilizare reflexă a bazei toracelui şi diafragmului, pneumoperitoneul,
imposibilitatea tusei. Simptomatologie: junghi toracic sau jenă în inspir, febră, dispnee,
cianoză, matitate, lipsa murmurului vezicular, raluri crepitante.
Tratamentul profilactic se instituie preoperator (aspiraţia secreţiilor bronşice,
suprimarea bronhospasmului, interzicerea fumatului, aerosoli, gimnastică respiratorie),
intraoperator şi postoperator. Tratamentul curativ constă în: bronhoaspiraţie,
antibioterapie, agenţi mucolitici, uneori traheostomie.
4. Complicaţii infecţioase pulmonare (pneumonia, bronhopneumonia, abcesul)
Mijlocul de prevenire îl constituie intubaţia, cu condiţia sterilizării corecte a materialului
de intubaţie.
5. Sindromul Mendelsohn (bronho-alveolita de aspiraţie), este un accident
foarte grav apărut în urma inhalării conţinutului gastric. Simptomatologie: dispnee,
cianoză, tahicardie. Tratamentul profilactic (golirea preoperatorie a stomacului) şi
curativ (intubaţie orotraheală, aspiraţie traheobronşică, corticoterapie, antibioterapie).
6. Embolia pulmonară.

II. Complicaţiile aparatului cardio-vascular

1. Edemul pulmonar acut (EPA) este o manifestare dramatică a unui dezechilibru
circulator brusc, urmat de o inundare a alveolelor pulmonare, a arborelui bronşic şi a
interstiţiului pulmonar cu plasmă necoagulată. Clinic, bolnavul este anxios, cu dispnee
marcată, tahipnee, expectoraţie caracteristică (spumoasă, albă sau roză), cianoză,
tuse. Tratamentul urgent constă din: schimbarea poziţiei bolnavului (fotoliu),
oxigenoterapie, flebotomie (venesecție), eliberarea CRS, administrarea de tonicardiace,
diuretice, bronhodilatatoare, ventilaţie mecanică.

SUPORT DE CURS –
 Modulul 29- ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ ȘI NURSING SPECIFIC

2. Boala tromboembolică este o complicaţie severă postoperatorie. Tromboza

este
mai frecventă după operaţiile care necesită imobilizare.
Simptomatologia este variată: accelerarea progresivă a pulsului, febră în jur de
380C, edem, bolnav agitat. Tratamentul profilactic constă dintr-o bună pregătire
preoperatorie şi o mobilizare activă postoperator. Tratamentul curativ constă din
medicaţie anticoagulantă (Heparină şi Trombostop).
3. Embolia pulmonară este cea mai gravă complicaţie a trombozelor. Ea constă
din migrarea unui embolus în sistemul arterei pulmonare. Factorii favorizanţi sunt:
mişcarea după imobilizarea prelungită, efortul de tuse, efortul de defecaţie. Din punct de
vedere clinic poate fi de mai multe forme: forma letală (moarte subită), embolia
pulmonară masivă (bolnavul este rece, umed, palid sau cianotic, dispneic, puls filiform),
infarctul pulmonar redus, forma frustă. Profilaxia constă în tratamentul corect al
trombozelor, profilaxia emboliei pulmonare.Tratamentul curativ este medical:
vasopresoare în perfuzie, tonicardiace i.v., oxigenoterapie, anticoagulante) şi chirurgical
(embolectomie).
4. Infarctul miocardic acut postoperator prezintă risc crescut la coronarieni, la
pacienţi peste 50 ani, la diabetici. Simptomatologia: hipotensiune, durere, dispnee,
cianoză, slăbiciune cu transpiraţie, colaps, aritmie. ECG pune diagnosticul. Prognosticul
este sumbru. Tratamentul: oxigenoterapie, menţinerea TA, heparinoterapie, tratamentul
tulburărilor de ritm etc.

III. Complicaţiile aparatului renal

1. Retenţia acută de urină este o complicaţie relativ frecventă. Se întâlneşte mai
ales după rahianestezie, după operaţii anorectale, perianale ş.a. Bolnavul acuză dureri
în hipocondru, este agitat, are senzaţii de micţiune, polakiurie. La palpare se constată o
tumoră hipogastrică ovoidală, regulată, netedă, foarte dureroasă, mată la percuţie.
Tratamentul constă în cateterism (sondaj) uretro-vezical. În situaţii extreme, când nu se
poate face sondajul, se practică puncţia vezicii urinare cu un trocar, la 1 cm deasupra
simfizei pubiene.
2. Insuficienţa renală acută postoperatorie (IRA p.o.) este o complicaţie mai rar
întâlnită, ea reprezentând eşecul rinichiului de a se adapta la agresiunea chirurgicală.
Din punct de vedere clinic, oligo-anuria este semnul major, ureea urinară scade, creşte
ureea sangvină şi creatinina.

SUPORT DE CURS –
 Modulul 29- ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ ȘI NURSING SPECIFIC

3. Insuficienţa urinară se datorează germenilor patogeni cantonaţi în aparatul

urinar: colibacilul, proteus, pioceanic. Pacientul prezintă polakiurie, disurie, frison. Se
efectuează urocultura cu antibiogramă. Tratamentul constă în combaterea infecţiei.

IV. Complicaţiile abdominale postoperatorii

1. Ocluzia postoperatorie precoce. Postoperator se cunosc trei forme de
întrerupere a tranzitului intestinal: ileusul comun, ocluzia dinamică şi ocluzia mecanică.
a) Ileusul postoperator comun afectează extremităţile tubului digestiv (stomac,
colon). Abdomenul este uşor meteorizat, dar suplu, nedureros şi se percep zgomote
hidroaerice. Se remite spontan sau la tratament banal.
b) Ocluzia dinamică are drept cauze prezenţa de sânge sau bilă în cavitatea
peritoneală, peritonita, hematomul sau celulita retroperitoneală. Pacientul prezintă
distensie abdominală, vărsături, întreruperea tranzitului, absenţa zgomotelor intestinale.
Radiografia simplă evidenţiază imagini hidroaerice. Se impune intervenţia chirurgicală.
c) Ocluzia mecanică este cauzată de aderenţe nerezolvate, tumori neidentificate,
obstacole cauzate de intervenţie. Tratamentul constă în îndepărtarea obstacolului şi
reechilibrarea hidroelectrolitică.
2. Peritonita postoperatorie precoce este cauzată de dezunirea unor anastomoze
digestive, deraparea unor ligaruri, hematoame suprainfectate. Tabloul clinic are
semnele peritonitei. Tratamentul este complex: reintervenţia chirurgicală, toaleta şi
drenajul cavităţii peritoneale, reechilibrarea hidroelectrolitică.
3. Fistule postoperatorii, sunt consecinţa unor dezuniri parţiale ale anastomozelor
digestive. Cauze: bolnavi anemici, hipoproteici, neoplazici defecte de tehnică etc.
Aceasta impune măsuri speciale de tratament general şi local sau chiar reintervenţia
chirurgicală.
4. Hemoragii postoperatorii, care pot fi: intraperitoneale sau digestive.
a) Hemoragiile intraperitoneale se produc ca urmare a derapării unor ligaturi
vasculare, leziuni vasculare sau a unor viscere parenchimatoase. Bolnavul are semnele
unei anemii acute. Se impune reintervenţia chirurgicală pentru hemostază şi
reechilibrarea hematologică.
b) Hemoragiile digestive se produc prin ulcere de stres, sângerări din tranşele de
secţiune digestivă etc.
5. Pancreatitele acute pot apărea după intervenţii pe stomac, splină etc.

SUPORT DE CURS –
 Modulul 29- ANESTEZIE, TERAPIE INTENSIVĂ ȘI NURSING SPECIFIC

V. Alte complicaţii: supuraţii ale plăgilor operatorii, evisceraţia, escara de decubit.

SUPORT DE CURS –