1.

COMPLICATIILE POSTOPERATORII ALE AP RESPIRATOR

1. Laringotraheita, este determinată de intubaţia traheală. Clinic se manifestă prin senzaţii de

usturime şi durere la nivelul laringelui, voce răguşită, tuse uscată.

2. Edemul glotei. Simptomatologie dramatică: cianoză, tahipnee, cornaj.

3. Atelectezia pulmonară este cea mai întâlnită complicaţie postoperatorie pulmonară. Se produce
prin turtirea alveolelor dintr-un plămân. Factorii favorizanţi: dureri şi imobilizare reflexă a bazei toracelui
şi diafragmului, pneumoperitoneul, imposibilitatea tusei. Simptomatologie: junghi toracic sau jenă în
inspir, febră, dispnee, cianoză, matitate, lipsa murmurului vezicular, raluri crepitante.

4. Complicaţii infecţioase pulmonare (pneumonia, bronhopneumonia, abcesul) Mijlocul de prevenire îl

constituie intubaţia, cu condiţia sterilizării corecte a materialului de intubaţie.

5. Sindromul Mendelsohn (bronho-alveolita de aspiraţie), este un accident foarte grav apărut în urma
inhalării conţinutului gastric. Simptomatologie: dispnee, cianoză, tahicardie. Tratamentul profilactic
(golirea preoperatorie a stomacului) şi curativ (intubaţie orotraheală, aspiraţie traheobronşică,
corticoterapie, antibioterapie).

6. Embolia pulmonară.

Tratamentul profilactic se instituie preoperator (aspiraţia secreţiilor bronşice, suprimarea

bronhospasmului, interzicerea fumatului, aerosoli, gimnastică respiratorie), intraoperator şi
postoperator. Tratamentul curativ constă în: bronhoaspiraţie, antibioterapie, agenţi mucolitici, uneori
traheostomie.

2.Complicaţiile aparatului cardio-vascular

1.Edemul pulmonar acut (EPA) este o manifestare dramatică a unui dezechilibru circulator brusc,
urmat de o inundare a alveolelor pulmonare, a arborelui bronşic şi a interstiţiului pulmonar cu plasmă
necoagulată. Clinic, bolnavul este anxios, expectoraţie caracteristică (spumoasă, albă sau roză), tuse.
Tratamentul urgent constă din: schimbarea poziţiei bolnavului (fotoliu), oxigenoterapie, asigurarea
libertăţii căilor aeriene, administrarea de tonicardiace, diuretice, bronhodilatatoare, ventilaţie mecanică.

2. Boala tromboembolică este o complicaţie severă postoperatorie. Afecţiunea are două aspecte:
procesul de tromboză şi potenţialul ei emboligen. Tromboza este mai frecventă după operaţiile care
necesită imobilizare. Simptomatologia este variată: accelerarea progresivă a pulsului, febră în jur de 38,
senzaţia de tensiune sau crampe dureroase la nivelul moletului, edem, bolnav agitat. Tratamentul
curativ constă din medicaţie anticoagulantă (Heparină şi Trombostop).
3. Embolia pulmonară este cea mai gravă complicaţie a trombozelor. Din punct de vedere clinic poate fi
de mai multe forme: forma letală (moarte subită), embolia pulmonară masivă (bolnavuleste rece, umed,
palid sau cianotic, dispneic, puls filiform), infarctul pulmonar redus, forma frustă.

4. Infarctul miocardic acut postoperator prezintă risc crescut la coronarieni, la pacienţi peste 50 ani, la
diabetici. Simptomatologia: hipotensiunea, durerea dispnee, slăbiciune cu transpiraţie, colaps, aritmie.
ECG pune diagnosticul. Tratamentul: oxigenoterapie, menţinerea TA, heparinoterapie, tratamentul
tulburărilor de ritm etc.

3.COMPLICATIILE APARATULUI EXCRETOR

1. Retenţia acută de urină. Se întâlneşte mai ales după rahianestezie. Bolnavul acuză dureri în
hipogastru, este agitat, are senzaţii de micţiune, face effort să urineze. Tratamentul constă în cateterism
(sondaj) uretro-vezical.În situaţii extreme, când nu se poate face sondajul, se practică puncţia vezicii
urinare cu un trocar.

2. Insuficienţa renală acută postoperatorie (IRA p.o.)- eşecul rinichiului de a se adapta la agresiunea
chirurgicală. Din punct de vedere clinic, oligo-anuria este semnul major, ureea urinară scade, creşte
ureea sangvină şi creatinina.IRA p.o. poate fi: funcţională, asociată altei complicaţii şi adevărată.

3. Infectia urinară se datorează germenilor patogeni cantonaţi în aparatul urinar:colibacil. Pacientul

prezintă polakiurie, disurie, frison. Se efectuiază urocultura cu antibiogramă. Tratamentul constă în
combaterea infecţiei.

4.INGRIJIREA PLAGILOR-MATERIALE NECESARE

 pense anatomice si chirurgicale
 -foarfece drepte sau curbe
 -lame bisturiu
 -pense Pean si Kocher
 -sonde
 -chiurete
 -ace
 -portace
 -fire de sutura
 -tuburi de dren
 -campuri chirurgicale sterile si nesterile
 -manusi chirurgicale sterile si nesterile
 -casolete cu comprese,tampoane,mese
 -tavite renale
 -recipiente colectoare
 -seringi
 solutie si unguent cu betadina
  -clorhexidin
 -apa oxigenata
 -cloramina
 -acid boric
 -rivanol
 -oximed
 -alcool sanitar
 -anestezice locale(xilina)

5.INGRIJIREA PLAGILOR-TEHNICA DE PANSAMENT

Medical:

 -profilaxia antitetanica
 -profilaxia antirabica-pt plagile prin muscare
 -combaterea socului daca exista
 -combaterea durerii
 -antibioterapia profilactica

Chirurgical:

 -explorarea plagii si hemostaza(eventual sub anestezie locala)

 -dezinfectia mecanica a plagii-apa oxigenata sau cloramina
 -extragerea corpilor straini
 -excizia chirurgicala a tesuturilor devitalizate,cand este necesar
 -sutura plagii :
a. primar
b. secundara

6. SALA DE PANSAMENTE

7.CLASIFICAREA HEMORAGIILOR DUPA NATURA VASULUI LEZAT

-Hemoragia arterială – sângele are culoarea roşu deschis şi ţâşneşte ritmic;

-Hemoragia venoasă – sângele are culoarea roşu închis şi se exteriorizează sub presiune constantă, fără
pulsaţii;

-Hemoragia capilară – este difuză neavând o sursă anume de sângerare, sângerează în pânză.
8.CLASIFICAREA HEMORAGIILOR IN FUNCTIE DE SEDIU
Hemoragia internă exteriorizată - este o hemoragie internă într-un organ cavitar, urmată de eliminarea
sângelui la exterior pe cale naturală. În funcţie de sursa sângerării, deosebim:

1. Epistaxis – hemoragia mucoasei nazale;

2. Hemoptizia –hemoragia a cărei sursă este la nivelul arborelui respirator.
3. Hematemeza – eliminarea pe gură, prin vărsături, de sânge amestecat cu cheaguri. Sediul
sângerarii este în esofagul inferior, stomac sau duoden.
4. Melena – constă în exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv ca urmare a unei hemoragii
digestive superioare, prin defecaţie.
5. Hematochezia (Rectoragia) -emisia de sange proaspat (roşu) prin anus; este de obicei dovada
unei leziuni situate în partea de jos a tubului digestiv dar poate fi şi rezultatul unei hemoragii
digestive superioare
6. Hemoragia ocultă –sângerare digestivă de mică intensitate dar persistentă
7. Hemobilia- emisia de sânge in caile biliare; de aici sângele patrunde în tubul digestiv şi se
manifestă ca o hemoragie digestivă.
8. Menstre (metroragie) – sângerare de origine uterină, exteriorizată prin vagin, produsă în
intervalul dintre două cicluri menstruale.
9. Menoragia – menstruaţie excesiv de abundentă şi prelungită.
10. Hematuria – sângerarea exteriorizată prin micţiune produsă la nivelul aparatului reno-urinar.

9.HEMOSTAZA CHIRURGICALA
MECANICA:

 Ligatura – legarea vasului cu un fir resorbabil sau neresorbabil

 Cliparea – ocluzionarea vaselor cu clipuri de titan

TERMICA:

 cauterizare, electrocauterizare monopolară sau bipolar

 refrigerare - hipotermie controlată
 chirurgie criogenică cu azot lichid
 laser + fotocoagularea laser cu argon
 ultrasunete ( cavitron )

CHIMICA

 epinefrina
 fibrina
 gelatina – burette
 celuloza - oxigenată ( oxygel )
 oxigenată regenerată (surgicel)
 colagen micronizat aditivat (Tachocomb, TachoSil)
 adezivi tisulari

11.INJ IM 1.TEHNICA

2.COMPLICATII

1.
zonă din care se utilizează triunghiul superolateral extern al fesei.

Inainte de injecţie, pielea se dezinfectează, iar anterior introducerii lichidului, se trage puţin de
piston, pentru a se vedea dacă vârful acului nu a pătruns într-un vas sanguin. Este bine şa se ştie că
la adult, mai ales la femei, stratul de grăsime din regiunea fesieră este de cel putin 2-3 cm, iar
femeile obeze pot să aibă un strat de grăsime de peste 5-6 cm. Trebuie deci ca acul să fie lung de 5-
10 cm si sa ne asiguram că am depasit cu varful lui stratul de grâsime.

După introducerea lichidului si extragerea acului, se aplică pe locul injecţiei un tampon de vata
imbibat cu alcool, cu ajutorul caruia se face un masaj, cu insistenta, timp de 30-40 de secunde.

Este recomandabil ca desupra să se aplice o compresă montata pe o bandă de leucoplast, pentru a

evita patrunderea de germeni pe orificiul de injectie.

2.
Înţeparea unui nerv provoacă dureri vii. În aceste cazuri se va retrage putin acul şi va fi reintrodus în
alt loc.

Daca vârful acului a atins osul, se retrage acul circa 1-2 cm pentru ca varful acestuia să fie strict în
muşchi.

lntroducerea şi scoaterea acului trebuie să se facă cu gesturi scurte şi precise. Acul trebuie să
pătrundă absolut perpendicular pe suprafaţa pielii; altfel exista riscul sa fie îndoit sau chiar rupt.
Înainte de a se introduce acul, bolnavul trebuie să aibă muşchiul relaxat; în caz contrar se vor
provoca dureri mari şi există riscul ca acul să se îndoaie sau să se rupă.
12.Inj IV 1. TEHNICA

2. COMPLICATII

1.
Injectiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe direct în circulatia sanguină.

In mod obişnuit se folosesc: venele superficiale de la mână, antebraţ, plica cotului, brat, gambe, venele
jugulare externe, venele epicraniene; dar nu rareori suntem obligaţi să apelăm şi la vene mai profunde
ca: venele femurale, vena subclaviculară. O venă deosebit de utila fi folosită este vena cefalică, situată la
nivelul fetei antero-externe a treimii superioare a bratului

1.Dupa ce s-au facut manevrele pregatitoare (incarcarea seringii, dezinfectarea pielii, etc) se aplica
garoul la 8-10 cm deasupra locului unde se va face injectia. Garoul trebuie strans astfel incat sa se faca o
buna staza venoasa, sa scoata in relief vena, dar sa nu opreasca si circulatia arteriala.

2.în primul rând se înteapă pielea deasupra locului care este tinut fixat de policele stang; se introduce
acul uşor de-a lungul peretelui anterior al venei – câtiva milimetri oblic, către venă, până când se simte
că a fost înţepată vena; se pătrunde în lumenul venei, se "încarcă" vena pe ac si se continua înaintarea în
lumenul ei încă 2-3 cm, având grijă ca acul să nu iasă prin peretele opus.

3.Controlul prezentei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor pistonul seringii. Dacă acul este în
lumen, în seringa vine sange. În cazul că bolnavul are o presiune venoasă mare, sângele poate intra
singur in seringa sau in perfuzor.

4.După ce ne-am convins că acul este introdus perfect in venă, desfacem garoul, apăsăm pe piston şi
introducem încet solutia. Urmărim ca in tot timpul injectiei sau perfuziei acul să stea corect în venă.

5.După ce am terminat de introdus solutia retragem cu un gest scurt şi rapid acul si aplicam pe locul
punctiei un tampon de vata imbibat cu alcool, care se tine presat pe locul punctiei catva timp cu o
bucata de leucoplast

2.
1. defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau pentru că acul a fost
greşit manevrat şi a perforat vena nepătrunzând în venă;
2. introducerea de lichid iritant paravenos (clorură de calciu, soluţii hipertonice, etc.); acesta poate
determina necroze locale, cu complicaţii mai mult sau mai puţin grave;
3. introducerea de aer intravenos care poate avea ca urmare o embolie gazoasă.
4. neridicarea garoului.
5. Unele substante dau senzatia de căldură sau dau o înroşire a tegumentelor
6. Este bine de ştiut că introducerea in arteră a substantelor iritante poate determina necroza
membrului respectiv.
13.INJ SUBCUTANATE
1.După ce a fost dezinfectata insistent regiunea in care se va face înţepătura, se prinde pielea cu
doua degete de la mana stânga, se face un pliu cutanat şi sub acest pliu, se introduce acul
2.dupa care se apasă pistonul seringii şi se introduce lichidul.
3. Apoi se scoate acul cu un gest scurt şi se aplică la locul injecţiei un tampon de vată îmbibat cu
alcool 25-30sec

14.ENDOSCOPIA DIGESTIVA SUPERIOARA-PREG PAC

endoscopie digestiva superioara(EDS):exploreaza faringele, esofagul, stomacul, duodenul