În opinia lui S.

Cristea, educaţia morală reprezintă dimensiunea cea mai profundă

şi mai extinsă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, proiectată şi
realizată pe baza valorilor etice (2003, p.127), este un fenomen social obiectiv,
deoarece la cei doi poli ai săi se află omul- ființă socială, educatorul și educabilul
și vine să reglementeze relaţiile dintre om, comunitate şi relaţiile dintre actorii
educației.
Educația morală reprezintă un conținut general al educației care exprimă o
dimensiune fundamentală a educației, îndreptată în direcția formării și dezvoltării
conștiinței morale a personalității, care urmărește optimizarea raporturilor sale cu
lumea/ realitatea obiectivă și cu sine/ realitatea subiectivă, la nivel: teoretic, prin
interiorizarea valorii pedagogice a binelui moral, susținută logic (prin noțiuni,
judecăți, raționamente, concepții, doctrine morale); ideologic, prin afectivitate,
motivație, voință morală; normativ (prin axiome, legi, principii, reguli
morale); practic (prin acțiuni și comportamente morale, care asigură aplicarea
valorii pedagogice a binelui moral).
Putem vorbi despre integrarea a două noțiuni angajate în formarea și dezvoltarea
conștiinței morale teoretice: teoria morală cu noțiuni judecăți, raționamente,
concepții, doctrine morale și ideologia morală cu interese, sentimentele, interesele,
trăsăturile care susțin teoria morală. Cele două dimensiuni sunt integrate în: plan
psihosocial, prin convingeri morale care valorifică sentimentele morale ( a iubi
binele moral), inteesele morale ( a fi inteesat să realizezi binele moral) și asigură
astfel trecerea de la teoria morală, la practica morală, dar putem vorbi și despre
integrarea lor în plan filozofic, atunci când vorbim despre norme morale incluse în
documente oficiale.
Cristea S., Educația. Concept și analiză,