CAPITOL I

MORFOLOGIA APARATULUI GENITAL LA AIMALELE DOMESTICE

Reproducția este funcţia prin intermediul căreia organismele dau naştere unor fiinţe
asemănătoare lor . Sub raport genetic, reproducţia este unirea materialului nuclear al celor două
celule sexuale. Acest fenomen implică întregul material genetic, cum este cazul la animale şi
plante sau numai schimbul unor segmenteale cromozomilor, care se produce la bacterii.
În funcţie de gradul de evoluţie al materiei vii, reproducereaorganismelor se realizează pe
două căi: asexuată sau agamă şi sexuată sau syngamă.
Reproducţia asexuată (vegetativă) caracterizează vieţuitoarele inferioare şi se realizează pe
seama unui singur individ.Ea include trei procese reproductive distincte:
sciziparitatea,înmugurirea (gemiparitatea)şi sporulaţia.
Reproducţia sexuată este proprie animalelor superioare,care fac obiectul zootehniei. Constă
în contopirea a două celule sexuale total diferite: spermatozoidul şi ovocitul, celule care, prin
fecundaţie, vor da naştere unei noi fiinţe.

APARATUL GENITAL FEMEL

Aparatul genital al femelei îndeplineste în organism trei functii:

– elaboreaza gameti feminini;

– secreta o serie de hormoni sexuali;

– asigura copulatia, fecundatia, nidatia si dezvoltarea produsului de conceptie.

Din punct de vedere topografic, organele genitale femele se împart în:

a) externe – (vulva, vestibulul vaginal si clitorisul).

b) interne – (vaginul, uterul,oviductele si ovarele)

Organele genitale externe

VULVA reprezinta orificiul extern al tractuluigenital. Ea este constituita din doua labii, care
sunt reunite prin doua comisuri: inferioara si superioara . Unindu-se,labiile formeaza fanta
genitala.
CLITORISUL este un organ erectil, analog al penisului, rudiment al corpului cavernos, are doua
radacini, un corp si un gland. Clitorisul esteprevazut la extremitatea inferioara cu glandul
clitoridian. In timpul actului sexual sesizeaza excitatiile neuro-sexuale, fiind capabil la erectie
limitata.
VESTIBULUL VAGINAL începe de la fanta genitala si se termina la meatul urinar, fiind un
conduct comun uro-genital. Vestibulul vaginal la animalele mari are lungimea de 8-14 cm.La
vaci, scroafe, oi si capre meatul urinar este precedat de un diverticul suburetral .
Aceastaparticularitate anatomica trebuie luata în seama laintroducerea pipetei în timpul
însamântarii artificiale a vacilor prin metoda tactil-recto-cervicala si lacateterizarea vezicii
urinare. La iepe diverticulul lipseste. Delimitarea vestibulului de vagin se face printr-un pliu al
mucoasei – himenul rudimentar,situat la nivelul orificiului extern al uretrei. La femelele
animalelor agricole himenul (hymen) este redus la un pliu. Uneori, complet dezvoltat, se
întâlneste la scrofite si iepe.

Organele genitale interne

VAGINUL Este un organ musculo-membranos tubular lung, se gaseste în cavitatea pelviana,
fiind delimitat anterior de cervix si posterior de meatul urinar. Dorsal, fata de vagin este dispus
rectul, iar ventral – vezica urinara. Vaginul împreuna cu vestibulul vaginal alcatuieste conductul
copulator.În structura peretelui vaginal sunt trei straturi: mucoasa,musculoasa si seroasa.

La vaca vaginul este lung de 30-35cm, mucoasa formeaza o serie de pliuri longitudinale, care fac
posibila dilatarea acestuia. De o parte si de alta a liniei mediane inferioare se gasesc doua canale
Gartner (ductus Gartneri) care se deschid cu orificii, diametrul carora este de 1,5-2mm lânga
meatul urinar. La scroafa bolta vaginala lipseste si vaginul fara granite pronuntate trece în cervix.

UTERUL este un organ tubular,musculo-membranos, care este destinat adapostirii si asigurarii

conditiilor dezvoltarii produsului de conceptie de la nidatie si pâna la parturitie. Ca topografie,
uterul este asezat în cavitatea pelviana si zona posterioara a cavitatii abdominale (vaca, oaie,
capra, iapa). La unele specii (scroafa, iepuroaica) el se gaseste aproape în totalitate în cavitatea
abdominala. Uterul este suspendat în cavitatea abdomino-pelviana prin cele doua ligamente
largi.Anatomic uterul este format din :

a) -doua coarne uterine

b) -corp uterin
c) -cervix (colul uterin).
La majoritatea animalelor agricole uterul este bicorn. La iepure si alte rozatoare uterul este
dublu, cu doua canale cervicale, care se deschid aparte prin doua orificii externe în vagin.

CERVIXUL este componenta caudala a uterului si reprezinta un organ cilindric cu peretii grosi,
care uneste cavitatea uterina cu cea vaginala. Canalul cervical comunica cu vaginul prin ostiumul
vaginal, iar cu uterul prin ostiumul uterin. Canalul cervical este închis, cu exceptia stadiului de
excitare a ciclului sexual si parturitiei. Cervixul poate ramâne întredeschis si în unele cazuri
patologice (endometrite puerperale, metrita purulenta cronica sau în caz de avort). Anatomic
cervixul este format din doua portiuni: portiunea prevaginala, mai lunga,si portiunea vaginala,
care la unele specii patrunde în bolta vaginala si formeaza o proeminenta.
Mucoasa cervicala formeaza numeroase pliuri longitudinale, care la unele specii depasesc
ostiumul vaginal, se dispun radiar si circular formând «floarea involta» (la scroafe
lipseste).Mucoasa este captusita cu un epiteliu cilindric, ea functioneaza ca o glanda care elimina
mucus cervical ce contine mucina. Acest secret poseda calitati bactericide si bacteriostatice.
Având o sarcina electrica negativa, mucusul cervical formeaza un câmp electric care dirijeaza
spermii spre oviduct. Cantitatea secretului cervical la vacile negestante este neînsemnata, dar în
timpul graviditatii ostiumul vaginal al cervixului este astupat cu un dop de mucus al gestatiei.
Acest dop îndeplineste rolul de bariera si se pastreaza pe tot parcursul sarcinii si în urmatoarele
câteva zile dupa parturitie.În timpul caldurilor mucusul este fluid, transparent si este eliminat
într-o cantitate mare. Musculoasa cervicala este formata din trei straturi: cel intern, circular, fiind
mai gros, la contractarea fibrelor musculare netede asigura închiderea ermetica a canalului
cervical. Stratul extern, din fibre musculare dispuse longitudinal, este mai subtire. Între cele doua
straturi de muschi se gaseste un strat vascular, care este constituit dintr-un tesut conjunctiv
moale. El este strabatut de numeroase vase sangvine si nervi.
Seroasa, care îmbraca cervixul, este continuarea seroasei uterine care se extinde partial si pe
vagin.La vaca cervixul este foarte dezvoltat, de o consistenta tare;are o lungime de 8-12cm (la
cele batrâne 10-15cm), diametrul de3-6cm. Extremitatea caudala a colului patrunde cam cu 2-
4cm în bolta vaginala a cervixului. Mucoasa cervixului formeaza o multime de pliuri
proeminente longitudinale si 3-5 (4) cute (pliuri) transversale, bine evidentiate ale caror vârfuri
sunt orientate caudal. Acest aspect se constata si la nivelul «florii involte».Existenta acestui tip
de cute în canalul cervical provoaca dificultati la cateterizarea uterului.
Canalul cervical este drept si lipsit de cutele transversale, ceea ce permite cateterizarea uterului
cu usurinta chiar si atunci când animalul nu se afla în stadiul de excitare a ciclului sexual.
Portiunea vaginala a corpului patrunde cu 2-3cm în cavitatea boltei vaginale.La scroafa colul
uterin este lung de 12-20cm, îngust.Peretele sau formeaza la interior niste papile (14-20) cu
aspect de pernute, dispuse în doua-trei rânduri succesive care se angreneaza între ele, închizând
foarte bine canalul cervical. Trecerea în uter si în vagin se face prin stergerea acestor papile, fara
un orificiu propriu-zis. Colul nu are proeminente în cavitatea vaginala si nu formeaza floarea
involta.

CORPUL UTERIN comunica anterior cu baza coarnelor, iar caudal continuat cu cervixul. Are
aspect cilindric, turtit dorso-ventral, la diferite specii de animale evidentiat diferit. La vaca, oaie,
capra si scroafa corpul uterin este slab pronuntat, deoarece nu serveste ca loc pentru dezvoltarea
produsului de conceptie, lungimea lui este de doar 2-3cm.La iapa corpul uterin este usor turtit
dorso-ventral si este mult mai larg decât la alte specii (are lungimea de 15-20cm,latimea de 7-
12cm) si serveste ca loc pentru dezvoltarea produsului de conceptie.
COARNELE UTERINE sunt niste formatiuni tubulare de forma cilindrica sau conica, continua
anterior (scroafa, catea, iepuroaica). Fiecare corn uterin are o curbura mica, pe care se insera
ligamentul larg si o margine posterioara, mai larga, comunica cu corpul uterin.Traiectul
coarnelor variaza de la specie la specie, fiind rectiliniu(catea pisica), curbat cu convexitatea
dorsala (vaca) sau ventrala (iapa) si flexuos (scroafa).La toate animalele lungimea si latimea
coarnelor uterine variaza în functie de vârsta, rasa,nutritie, întretinere si starea fiziologica.La
vaca coarnele uterine cu lungimea de 20-25cm sunt alipite la baza, între ele gasindu-se un
ligament (sept) intercornual de 8-10cm. Dupa acest principiu unii cercetatori considera uterul
rumegatoarelor de tip bicorn subseptat. Zona de unire a bazei coarnelor uterine este marcata la
exterior printr-un sant (brazda, jgheab) longitudinal pe fata dorsala. Aceasta brazda intercornuala
se palpeaza cu mâna prin traversul rectului si are însemnatate la diagnosticarea gestatiei si
sterilitatii. Locul divergentei coarnelor uterine se numeste bifurcatie. De aici coarnele devin
divergente, curbându-se înainte, în jos si lateral (forma de coarne de berbec). Astfel curbura
superioara (curvatura major) e mare, iar curbura inferioara (curvatura minor) – mica. De
curburile mici se prind ligamentele largi. Aproximativ 5cm din vârful coarnelor nu sunt
suspendate de ligamentele largi, ceea ce antreneaza uneori torsiunea uterina la femelele gestante.

La scroafa coarnele uterine sunt lungi (pâna la 1-2m),flexuase, intestiniforme, aproape în

întregime se afla în cavitatea abdominala. Coarnele uterine se deosebesc de intestine prin faptul
ca au un perete mai gros si o consistenta elastica.

Corpul si coarnele uterine cuprind:

1) – mucoasa (endometrul),

2) – musculoasa (miometrul) si

3) – seroasa (foita viscerala a peritoneului).

Endometrul este format dintr-un epiteliu de acoperire si un corion bogat în celule glandulare.
Mucoasa uterina este subtire, cu aspect catifelat, punctata de numeroase orificii glandulare.
Epiteliul de acoperire al endometrului este cilindric si este constituit din celule ciliate si
secretorii. Mucoasa uterina la vaca este dotata cu circa 100mii de glande uterine, majoritatea
fiind concentrate la coarnele uterului. Epiteliul mucoasei si glandele uterine,spre deosebire de
epiteliul vaginului, cervixului si oviductelor, nu secreta copusi ce contin mucina.
La rumegatoare mucoasa uterina prezinta niste formatiuni speciale – carunculi.În corpul uterin
carunculii sunt dispusi neuniform, iar în coarne – în 4 rânduri longitudinale. La vacile negestante
carunculii ating lungimea de 4-14mm, latimea de 3-9 si înaltimea de 1,2-4mm. Numarul lor
variaza: la vaci 86-126, uneori 39-200, iar la oi 88-110. La vaci carunculii sunt bombati, iar la oi
si capre sunt în forma de cupa. Fiecare caruncul are niste adâncituri – cripte, în care se ancoreaza
vilozitatile învelitorii vasculare a fatului. Odata cu instalarea si avansarea gestatiei carunculii se
maresc considerabil în volum si pot fi palpati prin traversul rectului, fapt ce are o însemnatate
practica în diagnosticarea gestatiei.Mucoasa uterina la celelalte specii nu prezinta carunculi.

Miometrul este format din doua straturi musculare: stratul intern, mai gros, format din fibre
musculare netede circulare si stratul extern, mult mai subtire, format din muschi
longitudinali.Între straturile circular si longitudinal se gaseste un strat conjunctiv, format dintr-un
important plex vascular, filete nervoasesi fibre elastice.

Seroasa (perimetrium) este o tunica fibroasa ce acopera uterul si se considera a fi extinderea

ligamentelor largi.

OVIDUCTUL (salpinx) este un organ par, tubular, flexuos si musculo-membranos, care se

întinde din vecinatatea ovarului pâna la vârful cornului uterin. Se gaseste între cele doua foite ale
mezosalpinxului. Lungimea lor la iapa, vaca si scroafa constituie 20-30cm, la oi si capre – 10-
15cm, la catea – 6-10cm, la iepuroaica – 10cm. Morfologic, fiecare oviduct este alcatuit din
patru segmente:
– pavilionul în forma de pâlnie ce se deschide în jurul zonei germinative a
ovarului printr-un orificiu abdominal . Marginea zimtata a pavilionului a primit denumirea de
fimbrie care partial concreste cu ovarul;
– ampula, sau portiunea dilatata,portiune puternic flexata la iepe si vaci cu diametrul de 4-8mm,
ampulele sunt bine evidentiate la scroafe;
– istmul sau portiunea îngusta;
– portiunea terminala, care se deschideîn cavitatea uterina prin orificiul uterin.
Peretele salpigian este format din trei straturi: mucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa, în
deosebi în segmentul ampular si pavilion,formeaza numeroase falduri longitudinale captusite cu
un epiteliu cilindric, ciliat, cilii carora îndreapta curentul de lichid spre uter (cilii lipsesc la
catea). Mucoasa oviductelor si a uterului la vaca, scroafa si iepuroaica prin celulele secretoare,
elimina hialuronidaza, enzima ce participa la procesul fecundatiei.Musculoasa variaza, ca
dezvoltare, cu segmentul salpigian. În zona infundibulului este redusa la un strat subtire fiind din
ce în ce mai dezvoltata în lungul oviductului pâna la vârful cornului uterin.Cercetarea rectala a
oviductelor la animalele mari este dificila. Ele se palpeaza în cazul tuberculozei, salpingitei
purulente si alte stari patologice.

OVARUL organ par, asezat în regiunea sublombara la unele specii si pe planseul cavitatii
pelviene sau în cavitatea abdominala la alte specii. Ovarele îndeplinesc functiile:endocrina si
gametogena elaborând ovule, care în urma ovulatiei nimeresc pe fimbria oviductului.Forma,
volumul si greutatea ovarelor difera în raport cu specia si starea fiziologica a femelelor.La iapa
ovarul este mai mare decât la celelalte animale,având o lungime de 5-9cm, greutatea fiecarei
gonade atinge 40-80g.Topografic ovarul drept este asezat în regiunea sublombara,caudal
rinichiului în planul vertebrelor L3-L4, iar cel stâng –în planul vertebrelor L4-L5. Ovarul are o
forma ovoida,suprafata este neteda. Pe partea supero-posterioara a ovarului se gaseste hilul
ovarului, în care patrunde cordonul vasculo-nervos. Pe fata inferioara ovarul prezinta o sciziune
pronuntata (7mm), în fundul careia se gasestefosa de ovulatie, acoperita cu epiteliu germinativ.
Ovulatia are loc numai la nivelul acestei fose.La vaca ovarele au forma ovala-turtita sau
elipsoida si greutatea de 14-20g, lungimea 3,5-5cm, latimea 2-2,8cm si grosimea 1,5-2cm. De
obicei ovarul drept este mai mare decât stângul. La vitele si vacile tinere ovarele sunt amplasate
în cavitatea bazinului; în gestatie, în cazul atoniei uterului, precum si alte stari patologice,
ovarele si coarnele uterine se deplaseaza în cavitatea abdominala.Suprafata ovarelor este neteda
pâna la pubertate, iar dupa aceea devine neregulata.
La scroafa forma ovarelor este muriforma si este determinata de prezenta unui numar mare de
foliculi sau corpi galbeni. Din cauza aceasta volumul si greutatea ovarelor variaza în limite mari.
La scroafele adulte ovarele au lungimea de 2-3,5cm,latimea 1,5-2cm, grosimea 0,9-1,3cm si
greutatea de 5-9g.În sectiune transversala ovarul este alcatuit: la exterior
– dintr-un epiteliu germinativ sub care se gaseste o fibroasa conjunctiva numita albuginee. Sub
albuginee se disting doua zone: corticala si medulara.
Zona corticala este formata dintr-o stroma conjunctivo-vasculara si parenchimul ovarian, alcatuit
din foliculi si corpi galbeni, care se gasesc în diferite stadii evolutive si involutive.Zona medulara
este formata dintr-un tesut conjunctiv strabatut de o retea deasa de vase sanguine si fibre
nervoase.La ovarul iepei zona corticala este amplasata în imediata apropiere a fosei de ovulatie.
De aceea foliculii se gasesc înauntrul ovarului, mai aproape de fosa ovulatorie. Gradul maturitatii
si marimea foliculului la animalele mari se determina prin cercetari rectale. Foliculul matur la
iapa atinge diametrul de 4-6cm, la vaca – 1-2cm, la oi si capre – 0,5-0,7cm, la scroafe – 1-1,2cm.
Întregul aparat genital la femele se gaseste în cavitatea abdominala si pelviana, suspendat de cea
mai mare parte prin doua pliuri ale seroasei peritoneale – plica urogenitala – denumite
ligamentele largi (ligamenta lata uteri).Ligamentele largi ale uterului se insera în curbura mica a
coarnelor, corp si colul uterului. În cavitatea abdominala ovarul este mentinut de o serie de
ligamente care deriva din ligamentul larg. Marginea anterioara a acestuia, care se insera în
marginea dorsala a aparatului este ligamentul propriu al ovarului (lig. ovarii proprium), iar între
ovar si vârful corpului uterin se afla ligamentul utero-ovarian. Pe partea sa externa, în aceasta
zona, ligamentul larg formeaza un pliu, mezosalpinxul (mezosalpinx), între foitele caruia se
gaseste oviductul.
Aparatul genital femel la bovine:

Aparatul genital femel la suine

Fig.2. Aparatul genital femel la suine-aspect dorsal.
1.ovarul drept; 2.bursa ovariană; 3.mezosalpinxul; 4.oviductul drept; 5.cornul uterin; 6.
Ligamentul larg; 7.cornul uterin stang-sectionat; 8.corpul uterului; 9.cervixul; 10.orificiul
cervical extern; 11.pernite cervicale; 12.vezica urinară; 13.vaginul;. 14.orificiul uretral extern;
15. Vestibulul vaginal; 16. Vulva; 17.clitorisul;

Aparatul genital femel la ecvine

Aparatul reproducator femel la pasari

Aparatul reproducător femel se compune din ovar, oviduct şi glandele accesorii. Aceste
organe sunt în fază embrionară pare, însă la majoritatea adulţilor se dezvoltă şi funcţionează doar
ovarul şi oviductul stâng. Ovarul este aşezat anterior rinichiului stâng, mărimea variind în raport
cu ciclul reproductiv. La o serie întreagă de specii o anumită proporţie din femele, uneori ridicată
(ex.: răpitoare de zi) prezintă şi ovarul drept, uneori chiar funcţional.
Oviductul care descinde din canalul lui Müll prezintă de asemenea variaţii de mărime şi masă în
raport cu ciclul reproductiv; se poate lungi de cinci ori. Peretele oviductului prezintă glande şi
musculatură netedă, inelară spre interior şi longitudinală spre exterior fiind căptuşit cu o
mucoasă. În lung oviductul prezintă pliuri cu dispunere spiralată care imprimă oului care coboară
o mişcare descendent-rotativă.
Oviductul prezintă cinci sectoare distincte: în imediată vecinătate a ovarului se găseşte trompa,
cu aspect de pâlnie, care se deschide spre ovăr printr-o fantă şi care prin apropiere faţă de ovăr
captează oul desprins de acesta. Aici are loc şi fecundarea, în interval de cca 15 minute după
ovulaţie.

Urmează magnum-ul, o zona cu pereţi groşi, bogată în glande, unde este secretat albuşul. În
această zona oul staţionează 2-3 ore. Mişcările de rotaţie ale oului fac că proteinele secretate să
se răsucească formând două cordoane, denumite salaze, care menţin gălbenuşul şi apoi
embrionul suspendat în mijlocul oului, discul germinativ găsindu-se întotdeauna în partea
superioară a oului. În istmoviductul suferă o îngustare iar glandele de aici secretă mai întâi
ultimul strat de albuş (cca 10 % din masă) şi apoi învelişul pergamentos format din proteine care
conţin sulf.

Membrană pergamentoasă este dublă iar la capătul bont al oului între cele două foiţe se formează
camera de aer. Din această zonă oul ajunge în uter, o zonă lăţită, cu o musculatura longitudinală
şi transversală puternică şi numeroase glande care secretă mai întâi apă – în această zona albusul
îşi dublează volumul prin hidratare – şi apoi coajă calcaroasă şi cuticulă, un strat subţire,
protector, format din proteine, polizaharide şi lipide de consistentă ceroasă care poate prezenţa şi
pigmenţi. În uter oul staţionează 20-26 ore, primele 6-8 ore fiind destinate hidratarii.

Ultimul sector, vaginul, este separat de uter printr-un sfincter şi prezintă o musculatura puternică
care serveşte la expulzarea oului. Formarea ouălor are loc succesiv, pe traseul oviductului
găsindu-se la un moment dat numai un singur ou.

GLANDA MAMARA

Fiziologia glandei mamare la animalele producatoare de lapte, intereseaza in mod deosebit,

pentru ca produsul sau de secretie laptele constituie un aliment de neinlocuit pentru perpetuarea
speciei la mamifere. In linii generale, lactatia se compune din doua procese independente:
1) secretia laptelui
2) eliminarea (excretia) laptelui.
Aceste doua procese se conditioneaza reciproc in sensul ca, fara secretie, nu se obtine eliminarea
laptelui, iar fara eliminarea laptelui, secretia inceteaza.
Sintetizind datele din literatura de specialitate, se poate afirma, ca pentru secretia lactata
participa combinat cativa factori principali:
1) hormonii ovarului (foliculina),
2) hormonul corpului galben (luteosteronul),
3) hormonii hipofizari (prolactina, lactogenul),
4) impulsurile nervoase, care pleaca de la glanda mamara in timpul mulsului sau suptului
Schema anatomică a glandei mamare la vacă
1.- artera, 2.- cordoane nervoase, 3.- vena, 4.- canale galactofore, 5.- cisterna mamara, 6.-
canal papilar, 7.-sfincterul mamelonar, 8.- pielea glandei mamare, 9.- vase limfatice,
10.ganglioni limfatici

Sectiune sagitala in glanda mamara la vaca

1.- ligament suspensor, 2.- capsula conjunctiva proprie, 3.- cisterna glandei mamare, 4.-
cisterna mamelonara, 5.- ligamentul lateral

Schema structurii alveolei mamare

1.- artera, 2.- lumen, 3.- capilar sanguin, 4.- celule epiteliale secretoare de lapte, 5.- vena,
6.- celule musculare ale peretelui canalului galactofor, 7.- canal galactofor, 8.- canalicul, 9.-
celule mioepiteliale
A.- Reprezentarea schematica a celor trei fazeale secretiei lactate 1.- alveola in faza de
repaos, 2.- alveola in plina activitate, 3.- alveola in faza excretorie
B.- Sectiune transversala in glanda mamara 1.- membrana fine dintre cartiere, 2.- peretele
central, 3.- peretele exterior
C.- Schema celulei mamare 1.- portiunea apicala, 2.- nucleu degenerat, 3.- portiune bazala
permanenta cu zona de ruptura, 4.- mitocondrii, 5.- nucleu, 6.- membrana bazala

CAILE GENITALE LA PASARI

La pasari, caile genitale femele sunt reprezentate de oviductul stang, fiind lipsite de portiunea
pentru nidatie, intrucat dezvoltarea zigotului, cuprins in interiorul oului, are loc in exteriorul
organismului in timpul incubatiei.
Oviductul se prezinta ca un organ tubular, foarte sinuos, ce se intinde de la ovar la cloaca.
Fecundatia, transportul zigotului si formarea oului se produc in oviduct. in perioada de ouat.
Oviductul prezinta cinci segmente morfo-functionale: pavilion, magnum, istm, uterus si vagina,
fiecare segment avand un rol bine determinat in formarea oului. in structura peretelui se disting
patru tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa.
Mucoasa este formata dintr-un epiteliu, cu diferite tipuri de celule, si un corion, dezvoltat, cu
numeroase glande. Mucoasa apare foarte plisata, conferind un aspect de labirint lumenului.
Corionul se continua fara o delimitare, cu o submucoasa subtire, formata dintr-un tesut
conjunctiv lax. Musculara cuprinde doua straturi de fibre musculare netede, un strat circular
intern si altul longitudi¬nal extern, despartite printr-un redus strat de tesut conjunctiv lax.
Seroasa este reprezentata de peritoneul visceral zonal.
Pavilionul (infundibulum) prezinta o portiune craniala dilatata, cu aspect de palnie, si o portiune
caudala, mai ingusta. Are o lungime medie de 6 - 9 cm. in pavilion, ovocitul parcurge a doua
diviziune de maturare si are loc fecundatia. in portiunea cranial, peretele oviductului cuprinde
trei straturi: - epiteliul perito¬neal; - un strat de tesut conjunctiv, in care sunt diseminate fascicule
de fibre musculare netede; - un strat epitelial intern, format, in principal, din celule columnare
ciliate. Portiunea craniala prezinta marginile franjurate, acoperite de un epiteliu aplatizat, ciliat.
Mucoasa pavilionului, puternic incretita, formeaza cute ce converg spre portiunea ingustata.
Epiteliul simplu columnar contine patru tipuri de celule: - celule columnare ciliate, nesecretorii,
foarte numeroase; - celule mucoase neciliate; - celule secretoare, situate in partea profunda a
santurilor dintre creste; celulele glandelor tubuiare.
La nivelul portiunii caudale a pavilionului apar glande tubulare, formate din celule joase, cu o
cantitate moderata de granule eozinofilice la polul apical. Fibrele musculare incep sa se
organizeze pe doua straturi.
Celulele columnare prezinta cili si, ocazional, microvili sau expansiuni citoplasmatice alungite.
Mitocondriile, evidente, tind sa se concentreze spre radacina cililor. Unele celule ciliate pot
contine granule secretarii electronodense, dispuse in citoplasma polului apical. Aceste celule sunt
considerate un stadiu intermediar intre celulele ciliate si cele mucoase.
Celulele secretoare cuprind granule secretarii electronodense si prezinta aspectele tipice unei
intense activitati secretarii. La polul apical lipsesc cilii, dar prezinta microvili. Celulele mucoase
apar diseminate in epiteliul de suprafata, lipsind in profunzimea santurilor dintre cutele
mucoasei. Ele prezinta microvili pe suprafata polului apical, care se reduc sau dispar atunci cand
celula se umple cu secretie. Uneori, apar prelungiri ramificate si anastomozate.
Celulele glandelor tubulare sunt de doua tipuri: de tip I, mai rare, si de tip II, mai numeroase.
Celulele de tip I se caracterizeaza printr-un reticul endoplasmic rugos, abundent, cu cisterne
dispuse bazal si cu doua tipuri de granule, unele cu densitate uniforma, si altele, mai rare, cu
miezul mai putin dens si cu un inel periferic dens. Un al treilea tip de celule se caracterizeaza
prin granule cu densitate variata si au fost observate la gaini, in ultimele stadii ale formarii cojii
calcaroase.
Magnum sau camera albuminogena ocupa o mare parte din lungimea oviductului si are rol in
elaborarea albusului. Prezinta un diametru maxim in treimea mijlocie, dupa care descreste spre
istm. in magnum, galbenusul statio¬neaza in jur de 3 ore. Peretii magnumului apar grosi datorita
dezvoltarii mucoasei si straturilor musculare. Mucoasa apare extrem de cutata, prezentand 15-22
pliuri primare, pe care se dispun pliuri secundare si tertiare, marindu-se astfel suprafata
secretorie. Epiteliul de suprafata apare simplu, columnar, inalt, continand celule ciliate si
mucoase inchise. Celulele columnare sunt mai inguste, cu cili la polul apical. Celulele mucoase
inchise au un nucleu discoidal situat bazai si o regiune apicala dezvoltata, continand numeroase
granule secretarii. Cele doua tipuri de celule alterneaza intre ele. inainte de trecerea galbenusului
prin magnum, celulele secretarii apar destinse de granulele de secretie, mascand celulele ciliate.
Dupa trecerea galbenusului, celulele ciliate apar mai evidente, marcand celulele caliciforme
golite de secretie.in corionul mucoasei sunt prezente numeroase glande ce apar mai dezvoltate la
baza pliurilor, dar se deschid pe toata suprafata mucoasei.
Glandele se formeaza prin invaginarea epiteliului de suprafata, prezentand un aspect tubular,
sinuos, frecvent ramificat. Celulele secretarii ale glandelor tubulare apar columnare inalte, cu un
nucleu veziculos, nucleolat, situat bazai. Prezinta microvili pe suprafata polului apical, iar in
citoplasma adiacenta se observa granule de secretie electronodense.
La polul bazai se observa un reticul endoplasmic rugos, cu numeroase cisterne dilatate, pline cu
un material granular dens. Complexul Golgi apare format din numeroase stive de cisterne,
macrovezicule cu material granular si microvezicule. Mitocondriile sunt numeroase si au creste
evidente.
Musculatura magnumului prezinta un dezvoltat strat longitudinal extern, for¬mat din fascicule de
fibre musculare netede, cu directie spiralata, ceea ce face ca galbenusul sa inainteze prin
insurubare, antrenand secretia epiteliului, pentru a forma albusul si salazele.
Istmul se prezinta ca un conduct ingustat.Pliurile mucoasei apar mai reduse in inaltime, orientate
longitudinal si paralele intre ele, fara o directie spiralata. Epiteliul apare simplu, columnar, cu
celule ciliate si celule secretoare de mucus. in corion sunt prezente glande tubulare, insa stratul
glandular este mai redus decat in magnum. Celulele glandelor prezinta toate aspectele
infrastructurale caracteristice unei intense activitati de elaborare si secretie a unor substante de
natura, proteica si muco-poliglucidica. Prin activitatea glandelor din istm se produc membranele
cochilifere ale oului. Musculatura istmului prezinta stratul circular intern mai dezvoltat, in timp
ce stratul longitudinal extern apare mai redus, neorganizat in benzi lon¬gitudinale cu directie
spiralata.
Uterus sau camera cochilifera se prezinta ca o portiune mai dilatata a oviductului in care se
produce coaja calcaroasa, oul stationand aici circa 20 de ore. Peretele uterusului apare mai
subtire, fiind destins de ou. Pliurile mucoasei sunt mai rare, au aspect de frunza, ce alterneaza cu
suprafetele netede. Epiteliul uterusului apare columnar inalt, cu celule ciliate, cu nuclei dispusi
apical si cu celule secretoare cu nuclei bazali. in corion sunt prezente numeroase glande tubulare,
cu celule ce participa intens la elaborarea sarurilor de calciu ce impreg¬neaza matricea proteica a
cojii oului si a cuticulei. Epiteliul mucoasei uterine participa intens la formarea cojii oului,
secretand matricea proteica in care se depun sarurile de calciu in epiteliul uterin exista: - celule
apicale ciliate, care produc si secreta componenta proteica a matricei; - celule bazale, ce intra in
activitate pe masura reducerii activitatii celulelor apicale. Glandele tubulare apar grupate si
cuprind 5-7 sau mai multe celule poligonale, care proemina in lumenul glandular, obstruandu-1.
Glandele uterusului produc, in mai putin de 24 de ore, circa 5 g de calciu, fapt ce solicita o
alimentatie cu un continut adecvat de saruri minerale. Anhidraza carbonica apare foarte activa,
catalizand formarea carbonatului de calciu, preluat dintr-o rezerva denumita „osul foliculinic",
prezent in maduva oaselor lungi. Estrogenii elaborati de celulele interstitiale stromale din ovar
intensifica absorbtia intestinala a calciului alimentar, determinand cresterea calcemiei si
formarea osului foliculinic.Totodata, hormonii tiroidieni si paratiroidieni joaca un rol important
in formarea cojii oului.Musculoasa uterusului apare bine dezvoltata, mai ales la nivelul stratului
longitudinal extern.
Vaginul este o portiune scurta si ingusta a oviductului, interpusa intre uterus si cloaca. La limita
cu uterusul este prezent un sfincter muscular. Mucoasa vaginului prezinta cute joase. Epiteliul
cuprinde celule columnare ciliate si neciliate, mai inalte decat in uterus. Corionul apare lipsit de
glande, cu exceptia portiunii de jonctiune a uterusului, unde exista glande tubulare simple, cu
celule columnare, ce contin lipide si material PAS-pozitiv, lipsind glicogenul. Aceste granule
joaca rolul de adapostire si nutritie a spermatozoizilor.
In musculoasa vaginului, stratul circular intern este foarte dezvoltat.
Formarea oului si deplasarea sa prin cele cinci segmente ale oviductului dureaza in medie 24 ore,
din care: 0,5 ore in infundibul, 3 ore in magnum, 1 ora in istm si 19,5 ore in uterus. Deplasarea se
produce prin contractiile fibrelor netede sub influenta ocitocinei.

APARATUL GENITAL MASCUL

Aparatul genital mascul are rolul de a produce gameţi (spermatozoizi) şi de a elaborahormoni, iar
prin organul copulator (penisul) de a depune sperma în căile genitale alefemelelor.
Gonadele se dezvoltă în cavitatea abdominală în apropierea mezonefrosului, deunde la
majoritatea speciilor migrează ulterior în regiunea inghinală sau perineală (lamasculii unor
mamifere), dependent de specie (fig. 1).După originea embrionară, topografie şi funcţie, organele
genitale suntsistematizate în trei porţiuni distincte:
a). gonada sau porţiunea glandulo-endocrină, reprezentată de testicule;
b). căile conducătoare (sau porţiunea tubulară) formată din canale: epididim, canal deferent şi
canal ejaculator
c). porţiunea urogenitală, reprezentată de uretră, glandele genitale accesorii şi penis

Fig. 1 – Testiculul la taur, armăsar, vier şi câine

1. Faţa laterală; 2. Extremitatea cranială; 3. Extremitatea caudală; 4. Marginea epididimară;

5.Marginea liberă; 6. Corpul epididimului; 6a. Capul epididimului; 6b. Coada epididimului;
7.Canalul deferent; 8. Funiculul spermatic; 9. Plexul pampiniform
Fig. 2 – Aparatul genital la armăsar

1. Foiţa parietală; 2. Foiţa viscerală; 3. Cavitatea pelvină; 4. Loja conjunctivă

retroperitoneală; 5. Teacavaginală; 6. Plica vasculară; 6a. Plexul pampiniform; 7. Plica
canalului deferent; 8. Inelul inghinal intern; 9.Scrotul; 10. Testiculul; 12. Ligam.
Epididimar caudal; 13. Canalul deferent cu segmentul galndular; 13a.Artera spermatică
internă; 14. Ureterul; 15. Vezica urinară; 16. Uretra pelvină; 17. Veziculele seminale;
18.prostata; 19. Glanda bulbo-uretrală; 20. Corpul cavernos al penisului; 21. Glandul
penisului; 22. procesuluretral; 23. prepuţul; 24. Orificiul prepuţial; 25. Inelul prepuţial;
26. Muşchiul retractor al penisului; 27.Muşchiul bulbo-cavernos; 28. Rectul; 29. Anusul;
20. Inelul inghinal superficial; a. Osul coxal; b. Vertebrelelombare; c. Osul sacral; d.
Vertebrele cocciginiene
Fig. 3 – Aparatul genital la taur

1. Peritoneul, foiţa parietală; 2. Peritoneul, foiţa viscerală; 3. Cavitatea pelvină, excavaţia

rectogenitală; 4.Loja conjunctivă retroperitoneală; 5. Teaca vaginală, foiţa parietală; 6.
Teaca vaginală, foiţa viscerală; 6a.Plexul pampiniform; 7. Plica canalului deferent; 8.
Inelul inghinal intern; 9. Scrotul; 10. Testiculul; 11.Epididimul; 12. Ligam. epididimar;
13. Canalul deferent, segmentul glandular; 14. Ureterul; 15. Vezicaurinară; 16. Uretra
pelvină; 16a. Uretra extrapelvină, porţiunea cu „S”-ul penian; 17. Veziculele seminale;18.
Corpul şi porţiunea diseminată a prostatei; 19. Glandele bulbo-uretrale; 20. Corpul
cavernos alpenisului; 21. Glandul penisului; 22, Prepuţul; 23. orificiul prepuţial; 24.
Muşchiul retractor al penisului; 25.Muşchiul bulbo-cavernos; 26. Ampula rectală; 27.
Anusul; 28. Inelul inghinal superficial; a. Osul coxal; b.Vertebrele lombare; c. Osul
sacrum; d. Vertebrele coccigiene.
Fig. 4 – Schema aparatului genital la vier
1. Foiţa parietală a peritoneului; 2. Foiţa viscerală aperitoneului; 3. Cavitatea pelvină; 4.
Loja conjunctivăretroperitoneală; 5. Procesul vaginal peritoneal; 6. Plicavasculară; 7.
Plica canalului deferent; 8. Inelul inghinalintern; 9. Scrotul; 10. Testiculul; 11.
Epididimul; 12.Ligam. Epididimar; 13. Canalul deferent; 14. Ureterul;15. Vezica urinară;
16. Uretra pelvină; 16a. Uretracavernoasă, partea exterioară cu „S”-ul penian;
17.Veziculele seminale; 18. Corpul prostatei şi porţiuneadiseminată; 19. Glandele bulbo-
uretrale; 20. Corpulcavernos al penisului; 21. Glandul penisului; 22.Prepuţul; 23.
Orificiul prepuţial; 24.Muşchiul retractor alpenisului; 25. Diverticulul prepuţial; 26.
Ampula rectală;27. Anusul; 28. Inelul inghinal superficia
Fig. 5 – Aparatul genital la câine
1. Foiţa parietală a peritoneului; 2. Foiţa viscerală;3. Cavitatea pelvină; 4. Loja
conjunctivăretroperitoneală; 5. Procesul vaginal peritoneal; 6.Plica vasculară; 7. Plica
canalului deferent; 8.Inelul inghinal intern; 9. Scrotul; 10. Canaluldeferent; 11.
Epididimul; 12. Ligam. epididimar;13. Canalul deferent, segmentul glandular;
14.Ureterul; 15. Vezica urinară; 16. Uretra pelvină;17. Uretra extrapelvină; 18. Prostata;
19. Corpulcavernos; 20. Osul penian; 21. Glandul penisului;22. Prepuţul; 23. Ostium
prepuţial; 24. Muşchiulretractor al penisului; 25. Rectul; 26. Anusul; 27.Testicul
Fig. 6 – Schema aparatului genital la cotoi
1. Foiţa parietală a peritoneului; 2. Foiţa viscerală; 3.Cavitatea pelvină; 4. Loja
conjunctivă retroperitoneală; 5.Procesul vaginal peritoneal; 6. Plica vasculară; 7.
Plicacanalului deferent; 8. Inelul inghinal intern; 9. Scrotul; 10.Testiculul; 11.
Epididimul; 12. Ligam. epididimar; 13. Canaluldeferent; 14. Ureterul; 15. Vezica
urinară; 16. Uretra pelvină;17. Uretra extrapelvină; 18. Prostata; 19. Corpul cavernos;
20.Osul penian; 21. Glandul penisului; 22. Prepuţul; 23. Ostiumprepuţial; 24.
Muşchiul retractor al penisului; 25. Ampularectală; 26. Anusul; 27. Ganglionii
inghinali superficiali
Fig. 7 – Aparatul genital la iepuroi
1. Glandul penisului; 2. Furoul; 3. Tegumentulprepuţial; 4. Glanda prepuţială; 5.
Muşchiulischio-cavernos; 6. Rădăcina corpului cavernos;7. Glandele Cowper; 8.
Prostata; 9. Veziculeleseminale; 10. Ampula canalului deferent; 11.Coada
epididimului; 12. Capul epididimului; 13.Testiculul; 14. Bursa cremasteriană

Fig. 8 – Aparatul genital la armăsar

1. Tunica vaginală comună; 2. Muşchiul cremaster extern; 3.Tunica vaginală comună
întredeschisă; 4. Testiculul; 5. Capulepididimului; 5a. Corpul epididimului; 5b. Coada
epidididmului;6. Cordonul spermatic; 6a. Plexul pampiniform; 7. Canaluldeferent; 7a.
Ampula canalului deferent; 8. Vezicula seminală;9. Prostata; 10. Glandele bulbo-
uretrale (cu muşchiul uretral şiacoperit de muşchiul ischio-uretral lateral); 11.
Penisul; 12.lamela parietală a prepuţului; 12a. Lamela viscerală aprepuţului; 13.
Glandul penisului; 14. Muşchiul ischio-cavernos; 15. Vezica urinară; 16. Uretra
intrapelvină acoperităcu muşchiul uretral; 17. Vestigiul canalului Muller
(uterulmasculului); 18. Ostium vaginal; 19. Osul ischium

Fig. 9 – Aparatul genital la vier

1. Testiculul; 2. Epididimul; 3. canalul deferent;4. vena şi artera spermatică; 5.
Veziculeleseminale; 5a. canalul excretor; 6. Prostata; 7.Glandele bulbo-uretrale; 8.
Penisul; 8a. „S”-ulpenian; 8b. Vârful penisului; 9. Prepuţul; 10.Diverticulul prepuţial;
11. Muşchiul uretral; 12.Muşchii bulbo-cavernoşi; 13. Muşchiul retractor al penisului;
14. vezica urinară

Fig. 10 – Prepuţul la vier

1. Cutisul prepuţului; 2. Ostiumul prepuţial; 3.Lamina parietală; 4. Diverticulul prepuţial; 5.Vase
de sânge; 6. partea cranială a prepuţului;7. partea tubulară a prepuţului; 8. Vârful penisului

Fig. 11 – Penisul la armăsar

1. Prepuţul; 2. lamela parietală; 3. lamelaviscerală; 4. Inelul prepuţial; 5. Vârful penisului;

6.Glandul penisului; 7. Fossaglandului; 8. procesul uretral

Fig. 12 – Secţiune transversală prin corpul penisului la:a) armăsar; b) vier; c) taur

1. Albuginee; 1a. Traveele corpului cavernos; 1b. Septumul penisului; 1c. Corpulcavernos; 2.
Şanţul uretral; 3. Uretra; 3a. Corpul cavernos al uretrei; 4. Muşchiul bulbo-cavernos; 5. Arterele
şi venele dorsale ale penisului; 6. Artera arterei pudende externe;7. Muşchiul retractor al
penisului
Fig. 13 – Penisului la taur (A) şi berbec (B) (extremitatea liberă)

1. Glandul penisului; 2. Coroanaglandului; 3. Gâtul glandului; 4. procesuluretral; 5. Rafeul

glandului; 6. Rafeulprepuţial; 7. Prepuţul; 8. Tubercululstâng; 9. Meatul urinar

Fig. 14 – Penisul la câine

1. Corpul cavernos; 2. Bulbul glandului; 3.Prepuţul; 4. Glandul (porţiunea alungită); 5.Osul

penian; 6. Porţiunea fibroasă a osuluipenian; 7. Uretra; 8. Ţesutul spongios aluretrei; 9. meatul
urinar
Fig. 15 – Prezentarea morfologiei aparatului genital la taur

1. Testicul; 2. Învelitori testiculare; 3. Epididim; 4. Canal deferent; 5. Uretra; 6.veziculele

seminale; 7. Prostata; 8. Glandele bulbo-uretrale; 9. Penis

Organul copulator la pasari

Organul copulator, probabil prezent la stramosii pasarilor, dar si la unele forme recente (ex.: rate)
isi are originea intr-un diverticul al peretelui ventral al urodeum-ului si este erectil datorita
afluxului de limfa erectia durand numai cateva secunde.
Majoritatea pasarilor nu prezinta penis, imperecherea constand in alipirea cloacelor

CAPITOLUL AL II LEA

BIOTEHNICI SI BIOTEHNOLOGII DE REPRODUCȚIE

Însămanțarea artificială este o metodă biotehnică modernă,de dirijare a funcției de

reproducție la animalele de interes zootehnic ,aplicată cu bune rezultate atât pe plan mondial, cât
si în țara noastră.Marea majoritate a specialiștilor consderă că însamanțarea artificială este un
mijloc de bază în scurtarea intervalului între generațiile în vederea ameliorarii animalelor.În
cadrul acestei metode biotehnice,rolul principal in grăbirea ritmului si a gradului de ameliorare îl
are,fără îndoială masculul,prin imensele posibilitați de răspândire, în numeroase și diferite
populații de animale, a unor caractere morfoproductive favorabilr și eficiente sub aspect social și
economic .
Biotehnologia însamânțărilor artificiale s-a extins in practică datorita avantajelor de ordin
zootehnic,sanitar-veterinar, ecoomic și științific.
Aspecte zootehnice ale însămânțărilor afrificiale
Principalul aspect zootehnic este acela ca se utilizează reproducători cu o producție
spermatică cu indici cantitativi si calitativi superiori,astfel încă se grăbește ritmul și gradul de
ameliorare a efectivelor de animale.De asemenea,atât pe plan mondial cât și in țara noastră sunt
utilizași mascului testați în privința transmiterii ereditare a unor însușiri morfoproductive
superioare,astfel încât pe lângă calitatea superioară a materialului seminal,există și testarea reală
a valorii de ameliorare.
În conformitate cu legislația in vigoare,aprecierea valorii zootehnice a reproducătorilor s
face dupa un complex de criterii, pe baza carora se acorda clase partiale de bonitate si anume:
-clasa după origine,în funcție de clasa generală a părinșilor
-clasa după dezvoltarea corporală,în funcție de greutatea corporală și vârstă
-clasa după conformația corporală-construcție,prin examinarea directă a însușirilor de exterior și
constituție
-clasa dupa performanța productivă se acordă la tauri în raport cu valoarea de ameliorare obținută
în urma testarii pentru producțiile de carne și lapte, îincadrarea în categoriile
de„ameliorator”(pentru producția de lapte,pentru producția d carne sau pentru ambele producții)
„infiferent”și”înrăutătitor”(clasat pentru taiere).Pe baza acestor clase parțiale,grupate câte
două,câte trei sau câte patru, se acordă clasa generală a reproducătorului respectiv și se stabilește
valoarea lui productivă.
Aprecierea conformației corporale-constituție se face individual, odată pe an la reproducătorii
utilizați in biotehnologia însămânțărilor artificiale si de fiecare dată când se face aprecierea și
certificarea calității reproducătorilor în vederea vânzării și,respectiv,cumpărarii acestora.Această
apreciere se face in primul rând prin inspecție,preferabil in aer liber sau intr-o sală spațioasă bine
luminată.Examenul prin inspectie al reproducătorilor mascului se face atât în stațiune
patrupedală,cât și în mișcare și se referă la armonia de ansamblu, dezvoltarea corporală a
trenului anterior și mai ales exprimarea dimorfismului sexual,linia superioară,trenul posterior
respectiv crupa si bazinul sub aspectul dezvoltării musculatrii și membrele posterioare,sub
aspctul aplombului ,al chișitelor și organelor.
Consttuția și temperamentul trebuie examinate cu multă grijă și coroborate cu datele
nametice abținute de la îngrijitori sau tehnicianul recoltator.
Pentru masculuii de reproducție și mai ales pentru cei utilizați în biotehnologia
însămânțărilor artificiale este necesar ca aprecierea lor zootehnică să cuprindă in mod
obligatoriu monta de proba,efectuata pe un manechin natural (preferabil o femelă in calduri); la
taurii deja utilizați la însămânțări artificiale aceasta montă de probă se poate face foarte bine
„taur pe taur”,sau pe manechinul artificial.
Prin utilizarea tehnicilor moderne de conservare prin congelare a materialului seminal in azot
lichid,un reproducător de mare valoare zootehnică poate fi utilizat la reproducție mai mulți
ani,chiar după moartea lui( daca s-a constituit un depozit din materialul seminl al acestuia)
Un alt avantaj zootehnic al însămantarilor artificiale îl constituie posibilitatea chimbului
internațional de gene valoroase, fara transport și aclimatizarea reproducătorului,ci numai prin
transportul unor containăre cu azot lichid,care conțin material seminal congelat.Testarea după
descendenți a reproducătorilor înainte de a fi utilizați în reteaua de însamânțări artificiale, se
poate realiza mult mai repede și in conitii de maximă precizie, cu ajutorul însămânțărilor
artificiale(comparativ cu monta naturală).
Prin examenul complex ,zootehnic și sanitar veterinar, se pot depista reproducători cu
diferite anomalii congenitale ale aparatului genital sau cu tulburări ereditare ale
spermatogenezei,care af fi greu sau deloc decelabile în cazul montei naturale.
Astfel se poate aplica o profilaxie genetică a sterilității,care după Gluhovshi si Bistriceanu
constituie o metodă pentru ridicarea continuă a ferilității animalelor de interes productiv și
reproductiv.

Aspecte sanitar-veterinare ale însămânțărilor artificiale

Un aspect important al însămânțărilor artificiale din punct de vedere sanitar-veterinr , îl reprezină
examenul bacteriologic al materialului seminal pe flux tehnologic,de la recoltarea lui și până la
inoculare.Cercetări in această direcție , au fost inițiate și efectuate în țara noastra de C.Grigore,
N.Arvanitopol și V.Curelea.
Există cateva cauze care ar putea schimba locul însămânțărilor artificiale de la pozitiv la negativ
cum ar fi;

-materialul seminal de calitate necorespunzătoare,ejaculate si dozate poluate biotehnologic,

spermograme sub indici minimali,spermograme incomplete și sporadice, tehnologie
necorespunzătoare pentru diluarea și congelarea producției spermatice,folosirea de material
seminal congelat de la tauri fără control eredopatologic și fără testare pentru distrocii.
-tehnologie de inoculare aplicată necorespunzător,greșeli tehnice în timpul decongelării
materialului seminal,inocularea necorespunzătoare,sub aspectul timpului optim,a metodei de
inoculare și a locului de depunere,aspecte imunologice ale titrului anticorpilorantispermatici la
inoculări repetate.
În cadrul problematicii sanitar-veterinare pe care o ridică tehnologia de însămânțare
artificială,trebuie subliniată profilaxia genetică,având în vedere faptl că in lipsa unui control
eredopatologic competent și organizat corespunzător pentru masculii testați,pentru rețeaua de
însămânțări artificiale,apare riscul difuzării rapide,în efective mari, a unor tulburări de natură
genetică,pe de o parte, pe de altă parte și posibilitatea transmiterii rapide a unor însușiri
morfoproductive superioare in cadrul unor efective mari de animale.Sesizând comparativ aceste
avantaje și dezavantaje,legate de numarul foarte mare de decendenti a unui singur mascul,prin
aplicarea metodei biotehnice a însămânțărilor artificiale,apare în mod evident,implicația lor
majoră in reproducția și producția animalelor
 Fluxul tehnologic al însămânțărilor artificiale

Desfășurarea complexului biotehnic al însămânțărilor artificiale cuprinde următoarele

etape de lucru:
-recoltarea spermei
-examenul spermei
-diluarea și conservarea spermei
-inocularea spermei

Recoltarea spermei

Operațiunea de recoltare a spermei constă în provocarea artificială a ejaculării, fără a

avea loc actul sexual între mascul și femelă și fără a se prejudicia sănătatea masculului.

În decursul anilor s-au folosit diferite procedee de recoltare a spermei, cum ar fi: cu
ajutorul condomului, cu ajutorul colectorului de spermă, cu ajutorul buretelui sau prin fistulă
uretrală. În prezent se folosesc alte metode de recoltare și anume:

recoltare cu vaginul artificial

recoltare cu aparatul electroejaculator
recoltare prin masajul ampulelor canalelor deferente și al veziculelor seminale
recoltare manuală
recoltare prin masaj abdominal

Metode și principii de recoltare a spermei

• Recoltarea spermei cu vaginul artificial este cea mai răspândită și mai eficientă metodă
artificială de recoltare a spermei.

Principiul metodei constă în reproducerea condițiilor existente în vaginul femelei în

călduri: temperatura, presiunea și lubrifierea.

Pregătirea vaginului artificial cuprinde următorii timpi de lucru: fixarea cămășii vaginale
la corpul vaginului, dezinfectarea, introducerea apei calde, fixarea paharului colector, lubrifierea
cămășii vaginale, introducerea aerului și luarea temperaturii.

Pregătirea masculului presupune toaleta organelor genitale externe prin spălarea cu apă
călduță ți săpun saun detergent, ștergerea cu un prosop curat și uscat periodic, tunderea firelor de
păr de la nivelul orificiului prepuțial

Recoltarea propriu-zisă cu ajutorul vaginului artificial se face pe o femelă, pe un mascul sau pe

un manechin imobil, confecționat din lemn sau metal.
 Dezinfectația după recoltare se referă atât la vaginele folosite, cât și la sala de recoltare.

Recoltarea spermei cu ajutorul aparatului electroejaculator

Principiul metodei constă în excitarea electrică a centrului ejaculator situat în măduva

spinării, urmată de contracții ale musculaturii netede din pereții căilor spermatice, care duc la
ejaculare. Metoda mai este cunoscuta drept ”ejaculare în furou”.

Se aplică pe scară redusă la berbec, tauri și păsări, atunci când recultarea nu se poate face
prin alte metode.

Recoltarea prin masajul transrectal al ampulelor canalelor deferente și al veziculelor

seminale se folosește la tauri, având ca principiu evacuarea spermatozoizilor și a lichidelor
seminale depozitate la acest nivel, prin masajul amputelor canalelor deferente și al veziculelor
seminale. Ejacularea se produce în mod reflex, fără erecție.

Metoda are unele avantaje: nu necesită aparatură specială, se aplică în orice condiții fără
amenajări deosebite, prelevarea spermei se face fără riscuri pentru operator, chiar dacă se aplică
și la tauri retivi.

Are însă importate dezavantaje:

-necesită personal cu o înaltă calificare și cu o îndemână deosebită
-contactul spermei cu mucoasa prepuțială poate determina contaminarea microbiană a acesteia
-prin masaj poate fi provocată urinarea, ceea ce duce la compromitera ejaculatului
-ejaculatul are un volum mare pe seama plasmei seminale și implicit o concentrație în
spermatozoizi mai redusă
-în momentul recoltării se produce aerarea spermei, care poate fi dăunătoare pentru
spermatozoizi.

Recoltarea prin metoda manuală (masturbație)

Principiul metodei constă în provocarea ejaculării prin compresiuni mecanice exercitate

asupra penisului. În momentul în care începe erecția, tehnicianul recoltator prinnde penisul la
nivelul glandului, cu mâna înmănușată și exercită presiuni repetate până începe ejacularea.
Sperma se colectează într-un recipient pe gura căruia se află o bucată de tifon, pe care va fi
reținută fracțiunea gelatinoasă a spermei.
Metoda este expeditivă, nu necesită aparatură, dar calitatea spermei este inferioară celei obținute
cu vaginul artificial.

Recoltarea prin masaj abdominal este specifică pentru păsări necesitând în prealabil obișnuirea
masculului cu masajul, o dietă hidrică și alimentară de minimum 12 ore prerecoltare.
 Pentru reușita recoltării spermei, la fiecare specie trebuie utilizată metoda adecvată.
Astfel:

-la taur – se folosesc următoarele metode de recoltare a spermei: cu vaginul artificial, prin
masajul transrectal al ampulelor canalelor deferente și al veziculelor seminale, cu aparatul
electroejaculator
-la berbec – se recoltează cu vaginul artificial sau cu electoejaculatorul
-la vier – se face recotarea spermei prin metoda manuală sau cu vaginul artificial
-la armăsar – se folosește recoltarea cu vaginul artificial pe iapă în călduri
-la iepure – cu vaginul artificial
-la păsări – prin masaj abdominal

Evaluarea calității materialului seminal utilizat în biotehnici de reproducție

Scopul efectuării este de a preciza la fiecare ejaculat în parte dacă sperma corespunde
caracteristicilor speciei respective. Momentul în care se realizează examenul spermei ca și
numărul însușirilor variază astfel: prim examen complet și complex în care se verifică anumite
caracteristici ale spermei se realizează după diluarea spermei, iar unele caracteristici ale spermei
sunt verificate și înainte de inoculare.
Examenul spermei

Examenul spermei se realizează în două mari etape:

-examenul macroscopic în cadrul căruia se apreciează: volumul ejaculatului, culoarea spermei,
mirosul spermei, consistența spermei, mișcarea în valuri.
-examenul microscopic se referă la următoarele însușiri: desimea spermei, concentrația spermei,
mobilitatea spermei, examenul morfologic al spermei.

Metode de conservare a spermei

Metodele de conservare se pot grupa în funcție de starea fizică în care se poate păstra
sperma:

I.În cazul păstrării spermei în stare lichidă, se cunosc două metode de conservare:
•conservarea spermei la temperatura camerei
•conservarea spermei prin refrigerare

II.În cazul păstrării spermei în stare solidă, întâlnim ca metode:

•conservarea spermei prin liofilizare
•conservarea spermei prin congelare, cu două variante:
-prin folosirea gheții carbonice la -79 °C
-prin folosirea azotului lichid la -196°C
Păstrarea spermei în stare lichidă.
Conservarea spermei la temperatura camerei.
Temperatura camerei trebuie să fie la 16-17 °C, dar aceasta asigură o conservare de scurtă
durată.
Păstrarea spermei prin refrigerare presupune păstrarea spermei diluate la o temperatură de 0-4 °C
care poate fi realizată în frigider. Este o metodă de scurtă durată, dar mai răspândită decât
metoda de conservare a spermei la temperatura camerei.

Păstrarea spermei în stare solidă

Conservarea spermei prin liofilizare constă în uscarea sub vid fără a se face în prealabil diluarea
spermei.
Conservarea spermei prin congelare se realizează prin scăderea temperaturii sub 0 °C . Această
scădere se poate face utilizând gheață carbonică sau azotul lichid.

Diluarea spermei

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un diluant sunt:

-trebuie să conțină substanțe nutritive care să facă posibilă menținerea activității vitale a
spermatozoizilor pe toată perioada conservării
-trebuie să aibă aceeași temperatură cu sperma
-să nu conțină substanțe toxice
-să aibă același pH cu sperma
-să aibă aceeași presiune osmotică
-să se prepare ușor
-să-și mențină proprietățiile timp îndelungat
-să fie aseptic
-să fie economic

Există diferite tipuri de diluant:

•diluant salin cu gălbenuș de ou

•diluant pe bază de lapte: integral, ecremat, praf
•diluant pe bază de fructoză (la suine)

Inocularea spermei la animalele de fermă

Constituie ultima etapă în biotehnologia însămânţărilor artificiale şi constă în depunerea

materialului seminal, în prealabil recoltat, examinat, prelucrat şi conservat sau brut, pe traiectul
căilor genitale ale femelelor în estru. Inocularea prin mijloace artificiale trebuie să ţină seama de
particularităţile fiziologice ale locului de depunere a spermei prin montă, sperma urmând a fi
depusă cel puţin la nivelul segmentului genital femel unde este depusă fiziologic

Prin însămânţare artificială se întrebuinţează numai sperma care a corespuns unor

parametri minimi de calitate şi care provine de la reproducători valoroşi. Funcţie de locul unde se
depune, inocularea poate fi:
-vaginală, care se aplică la mioare şi viţele;
-cervicală, aplicabilă la oi si vaci;
-uterină, practicată la iapă şi scroafă;
- tubară, se aplică la păsări.

Biotehnica transferului de embrioni la animalele de fermă

Transferul de embrioni reprezintă o metodă biotehnologică pentru intensificarea

reproducției în general și a reproducției la bovinele de carne în special, metodă care se află în
plină actualitate științifică atât pe plan mondial cât și în țara noastră. La bovinele de carne,
transferul de embrioni are numeroase avantaje economice, dintre care este de menționat faptul că
se pot obține practic fătări gemelare dirijate în proporție ridicată.

Rata fecundității după transferul de embrioni reprezintă testul de eficiență al biotehnicii.

Prin utilizarea metodei transferului de embrioni se pot obține produși din rase de carne, de la vaci
din rase de lapte. Progresul genetic depinde de posibilitatea obținerii de la animalele cele mai
valorose de descendenți într-un număr cât mai ridicat. Cu ajutorul însămânțărilor artificiale de la
taurul cel mai valoros putem obține peste 50 000 urmași, în timp ce de la o vacă, în toată viața ei
productivă nu se pot obține în medie mai mult de 4-5 viței.
. Evoluția transferului de embrioni pe plan mondial și în România

Cercetătorul Reigner De Graaf a diferențiat, în anul 1853, ovocitele de folicul și a descris

cu exactitate foliculul de bovine și de alte specii. În ceea ce privește fecundația și noțiunile de
segregare, primele observații au fost făcute de Newort, tot în același an. Unirea gameților de
mamifere a fost demonstrată pentru prima dată de Hertwig, în 1875. Barry, în anul 1839 a fost
primul om care a observat spermatozoizii în ovulă. Începând cu anii 1949-1950, cercetările
privind transferul de embrioni se îndeaptră asupra animalelor cu valoare zootehnică ridicată.

Tehnica transferului de embrioni bovini a fost aplicată în scopul ameliorării și înmulțirii rasei
N`Dama care este întâlnită în Africa de Vest și este rezistentă la tripanozomiază.

În țara noastră, primele transferuri de zigoți la animalele domestice au fost efectuate de

V. Oțel și T. Feredean, care au obținut primii produși la speciile de ovine și porcine.

De la apariția primului transplant de zigoți și până în prezent, această biotehnologie a

cunoscut o dezvoltare fără precedent. În viitor, transferul de zigoți poate fi un factor hotărâtor în
procesul de selecție, accelerând programele de ameliorare și influențând pozitiv selecția.

Aspecte zootehnice ale transferului de embrioni

Criteriile de selecție a receptoarelor au în vedere că transferul de embrioni este preferabil

să fie făcut la femele cu vârsta cuprinsă între 18-20 de luni.
 O problemă centrală a transferului de la femela donor la femela primitor, o reprezintă
conservarea zigoților, deoarece eficiența zooeconomică a acestei metode biotehnice, se bazează
pe realizarea practică a separării complete a aspectelor de recoltare față de cele de transfer ale
embrionilor. Conservarea in vivo a ovulelor, zigșilor și embrionilor pentru o perioadă limitată de
câteva zile se face în uterul animalelor de laborator. Conservarea in vitro de lungă durată a
embrionilor este o realizare recentă.

Transferul de embrioni la femela primitor se poate face prinn metode chirurgicale sau
prin metode nesângeroase. Transferul chirurgical se efectuează prin laparatomie, fie ventrală
mediană, fie mai bine în regiunea flancului, fie la nivelul joncțiunii utero-tubare. Metoda
nechirurgicală constă în depunerea embrionilor prin acces vaginal în interiorul uterului fie prin
tunelizare cervicală, fie direct prin puncție transuterină.

Aspecte sanitar-veterinare ale transferului de embrioni

Proprietățile biologice ale embrionului îî conferăun statut particular față de agenții

externi. Embrionul este considerat ca o entitate proprie și distinctă. Perioada in vitro al drumului
embrionului de la femela donatoare la femela receptoare trebuie să fie supravegheată astfel încât
permită eliminarea prezenței evetualilor agenți saprofiți sau patogeni și contactul cu aceștia.
Există patru condiții care trebuiesc îndeplinite de echipele de transfer embrionar:

•competența, un doctor veterinar trebuie să fie responsabilul tehnic al echipei sub aspect
epidemiologic
•material adecvat și separarea netă a lucrurilor numite curate de cele zise murdare
•angajament personal de a urmări toate recomandările de manipulare a embrionilor
•control de calitate asupra cercetării elementelor patogene eventual prezente în mediul
înconjurător al embrionului.

Principalele metode și etape ale transferului de embrioni

Recoltarea zigoților se realizează prin metode sângeroase sau prin metode nesângeroase,
utilizând diferite canule și catetere speciale. Principalele criterii privind selecția donatoarelor
sunt următoarele:
-la vacile de lapte, intervalul între fătare și apariția primelor călduri să fie mai mic de 60 de zile
-intervalul dintre fătare și însămânțarea fecundă să nu depășească 80 de zile
-numărul de doze/gestație să fie mai mic de 1,5. Se exclud femelele la care după examenul
ginecologic s-au diagnosticat: cervix dublu, brida precervicală, hipoplazie ovariană, aderente sau
cicatrice ale cervixului, chiști ovarieni, infecții genitale, etc.

Starea foarte bună de întreținere este esențială, carențele alimentare reducând în mod
drastic răspunsul ovarelor la stimularea hormonală. Indiferent care este metoda folosită, operația
de recoltare a zigoților trebuie recedată de provocarea unei supraovulații pentru a obține un
număr cât mai mare de ovule.
 Selecția embrionilor prin metode stereomicroscopice constituie o etapă obligatorie și
foarte importantă în fluxul tehnologic al transferului de embrioni, etapă care uneori este neglijată
din punct de vedere practic și chiar științific. Evaluarea embrionilor are ca scop eliminarea
vârstei embrionilor și aprecierea normalității morfologice și funcționale ale acestora.
Normalitatea embrionilor se apreciează după forma și mărimea lor.

Selecția embrionilor prin videomicromorfometrie computerizată are la bază sisteme de

achiziție și prelucrare a imaginilor care se doresc a fi modalități de înlocuire a canalului vizual de
percepție uman și implicit subiectiv. Inspectarea și analiza integratoare a unor volume de date,
cum ar fi imaginile video ale gameților și embrionilor, nu se pot realiza fără prezența sistemelor
automate de prelucrare a imaginilor.

BIBLIOGRAFIE
1.CONSTANTIN, Nicolae, Tratat de medicină veterinară, Volumul III, București, Editura
Tehnica, 2003
2.https://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.creeaza.com%2Ffamilie%2Fmedicina
%2FFiziologia-glandei-mamare
https://www.scribd.com/doc/22259527/Aparat-Genital-Mascul-1
3.https://insamintariartificialelaanimale.wordpress.com/2012/04/18/anatomia-si-topografia-
aparatului-genital-femel/
4.https://www.scribd.com/doc/315480737/Aparat-Genital-Femel-Schema