Universitatea ’’A.I.

Cuza ’’din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Secția : Management
Anul 1 ,ID

PROIECT – ESEU SEMESTRIAL

SALARIUL CA RECOMPENSĂ A FACTORULUI

MUNCĂ ȘI EVOLUȚIA SA ÎN ECONOMIA
ROMÂNIEI DUPĂ 1990

Student : Carpovici Andreea Cristiana

Matricol : 310440702RSL211021
 Producția reprezintă rezultatul utilizării și combinării factorilor de producție. Prin urmare, fiecărui factor de producție
implicat în activitatea economică i se cuvine de drept un venit pentru contribuția la activitatea economică, iar recompensarea
apare ca necesitate obiectivă pentru continuarea activității. În caz contrar, dispare motivația economică a participării factorilor de
producție la activitățile necesare societății.

Implicarea factorilor de producție în activitatea economică impune necesitatea recompensării (remunerării) lor.
SALARIUL apare ca venit ce revine factorului de producție muncă ca urmare a participării directe a acestuia la activitatea
economică.

În prezent, salariul este recunoscut pretutindeni ca formă principală de venit, beneficiind de o tratare amplă. Noțiunile
teoretice sunt prezentate și aduse la cunoștința elevilor încă din liceu, iar una dintre cele mai importante metode de cercetare
abordate de către mine în acest referat a fost reprezentată de cunoștințele dobândite pe parcursul orelor de economie din liceu.

I. DEFINITIE
În condițiile contemporane, salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit (dupa P. Samuelson el reprezintă cca.
80% din venitul național al țărilor dezvoltate), a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atât retribuirea muncii de execuție
a lucrătorilor propriu-ziși cât și remunerarea muncii celor ce execută activități de concepție și conducere.

Salariul este o categorie economică importantă fiind privită extrem de diferit de către participanții la viața economică.
Pentru angajați salariul reprezintă principala sursă de venit pentru consum și acumulare, iar pentru patron este un cost de
exploatare care poate ajunge uneori la proporții însemnate (între 50 si 80%) în totalul costurilor de exploatare. De aici rezultă
caracterul dual al salarizării: angajatul este interesat de maximizarea salariului, în timp ce patronul urmărește minimizarea lui. 

Aceasta controversă apare în permanență în viața organizațiilor și constituie o sursă de conflict și de numeroase dispute
rezolvate prin intermediul negocierilor. Importanța salariului este dată de faptul că retribuția reprezintă o consecință și o premisă
a unei activități profitabile.

II. PREZENTARE CONCEPT SI FORMELE SALARIULUI.

1. Concept

Munca reprezintă cel mai important factor de producție, fiind singurul factor productiv capabil să organizeze un proces
de producție prin combinarea cu ceilalți factori de producție. Din acest motiv, din veniturile obținute de firmă o parte se
repartizează angajaților, corespunzător contribuției acestora la obținerea rezultatelor, sub forma salariului.

Etimologic, termenul de salariu are o origine latină provenind din cuvântul „salarium” (suma ce se plătea fiecărui soldat
roman pentru cumpărarea sării). Salariul este o categorie istorică de natură socio-economică, ce a apărut numai în anumite
împrejurări social istorice, ale existenţei unor oameni lipsiţi de totalitatea condiţiilor necesare desfăşurării producţiei, dar
autonomi, exceptând forţa lor de muncă. În timp, termenul de salariu s-a păstrat cu sensul de venit bănesc, contractual, al unei
persoane dependentă economic, dar independentă juridic, pentru munca depusă.

1
 Unii economişti consideră că salariul reprezintă preţul muncii, sau remunerarea factorului de producţie- muncă, preţ care
se formează pe piaţă, la fel ca orice alt preţ. Alţi economişti consideră că salariul reprezintă o plată pentru închirierea forţei de
muncă. P. Samuelson1 afirmă că „omul este mai mult decât o marfă, cu toate că e adevărat că omul îşi închiriază

serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este, de departe, cel mai important preţ” .

Majoritatea teoriilor cu privire la salariu consideră în mod just că acesta reprezintă   un venit însușit prin muncă.
Printre cele mai importante teorii amintim:

 Teoria Subzistenței, teoria clasică susținută de economiștii francezi, conform căreia salariul trebuia să aibă
limita maximă doar pentru asigurarea unui trai decent.

 Teoria productivității marginale a salariilor, teoria neoclasică.

 Teoria negocierii salariului, teoria contemporană, conform căreia salariile se stabilesc pe baza negocierii
dintre sindicate și patronate.

2. Formele salariului

În funcţie de poziţia agentului economic salariul poate fi interpretat ca:

 salariu-cost:
Pentru întreprinzător (angajator), salariul reprezintă suma plătită de acesta, în scopul de a beneficia de rezultatele
obţinute în urma utilizării forţei de muncă a unui lucrător.
Pentru firmă, salariul reprezintă o componentă a costului total de producţie, cuprinzând următoarele categorii: salariul
individual, premiile, diferite avantaje materiale, concediile plătite, cheltuielile cu pregătirea profesională, asigurările şi impozitul
corespunzător. Firmele caută să-şi reducă cheltuielile cu salariile în vederea micşorării costului pe produs, astfel încât să obţină
profit maxim.
 salariu- venit:
Pentru lucrător (angajat), salariul reprezintă venitul ce revine unei persoane pentru participarea la activitatea economică,
în schimbul muncii, ca factor nemijlocit de producţie. Lucrătorii caută să obţină salarii tot mai mari în vederea maximizării
propriilor lor avantaje.

Salariul reprezintă principalul venit al societăţii, reprezentând cea mai mare parte a veniturilor naţionale în
economiile dezvoltate. Salariul condiţionează situaţia economică a unui număr foarte mare de locuitori. În ţările cu economie
dezvoltată, salariaţii reprezintă peste 80% din populaţia ocupată.

1
P.A. Samuelson, Economics, 1973, p.570.
2
 Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, populaţia rezidentă a României la 1 ianuarie 2020 a fost de
19.3 milioane persoane. Potrivit Balanţei Forţei de Muncă la 1 ianuarie 2020, populaţia ocupată civilă era de 8,493 mii persoane,
din care salariaţi 5,481 mii persoane. Cei mai mulţi salariaţi lucrau în sectorul serviciilor (3470 mii persoane) iar în industrie și
construcţii erau ocupate 1880 mii persoane. În agricultură, silvicultură și piscicultură erau ocupate 131 mii persoane. În 2020, rata
de ocupare a resurselor de muncă a fost de 69.6% având valori mai ridicate pentru bărbaţi  (71.8%) faţă de 67.2% pentru
femei.Din cele 8,493 mii persoane ocupate (care au un loc de muncă) doar 5.850 mii sunt salariați ,restul reprezentând patroni
(98,6 mii persoane), lucrători pe cont propriu (1.669 mii persoane), lucrători familiali neremunerați (995 mii persoane).2

Conform prevederilor din Codul muncii salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului
individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu
exprimat în bani. La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală,
caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap,
situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.3

Salariul este supus unor tendințe contradictorii:

 de diferențiere
 de apropiere-egalizare.

            Diferențierea se bazează pe deosebirile dintre aptitudinile salariaților, pe gradul de instruire, pe diferențierea

dintre muncile grele și cele ușoare, munca de zi și cea pe timpul nopții, munca în medii toxice, pe cantitatea de muncă depusă, pe
răspundere la locul de munca și pe rezultatele obținute. Diferențele de salariu stabilite în baza acestor criterii nu sunt contestate
nici de firme, nici de salariați, fiecare putând opta pentru una din muncile plătite mai bine, dacă are pregatirea necesară și
acceptă condițiile de muncă impuse de către firmă.

            Tendința de apropiere-egalizare se manifestă când diferențele dintre diverse tipuri de munci dispar sau se reduc
în mod considerabil, însă este foarte greu să se ajungă la o egalizare absolută. Egalizarea salariilor este greu de realizat datorită
condițiilor de muncă și de productivitate diferite, la care se adaugă anumite concepții cu privire la rasă, sex etc.

Principalele forme ale salariului

i. Salariul individual, care are două forme: salariul nominal și salariul real.
1. Salariul nominal (SN) – suma de bani pe care un angajat o primeşte pentru munca prestată în anumite
condiţii. Acesta poate fi pe oră, pe săptămână, pe luna, brut şi net (fără impozite, taxe), minim, mediu, maxim, bugetar, pe
domeniu/ ramuri, etc.
De regulă, salariul individual brut cuprinde: salariile de bază brute, sporurile, indemnizatiile, sporurile, precum şi alte
adaosuri. Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Mărimea şi dinamica salariului nominal depinde de o serie de factori, printre care:
o raportul cerere ofertă pe piaţa forţei de muncă;
o nivelul de educaţie şi instruire;
2
https://ec.europa.eu/eures/main.jsp?
catId=9545&acro=lmi&lang=ro&countryId=RO&regionId=RO0&nuts2Code=null&nuts3Code=null&regionName=National%20Level
, accesat 05.12.2021

3
http://www.codulmuncii.ro/titlul_4_1.html

3
 o calităţile şi priceperea individului;
o vârsta şi vechimea în muncă;
o mărimea şi importanţa efortului depus;
o productivitatea muncii; 4
o gradul de înzestrare tehnică a muncii;
o rezultatele înregistrate de firmă
o implicarea sindicatului;
o politica statului şi intervenţia autorităţii;
o conjunctura economică, migraţia internaţională a forţei de muncă, etc.

În realitatea contemporană, determinarea mărimii salariul este abordată în contractul de muncă existent şi are două
limite:

 limita minimă (inferioară) a salariului - dată de salariul minim pe economie, adică acel nivel sub care nici o
firmă nu poate coborî salariul. Acesta este stabilit de autorităţile centrale în funcţie de standardul de trai pe care doresc să-l
asigure indivizilor şi de posibilităţile economiei.
 limita maximă a salariului care diferă de la o firmă la alta şi este dată de nivelul productivităţii marginale a
muncii.

Pe termen lung, salariul nominal are o tendinţă de creştere, datorată creşterii produsului intern brut pe locuitor (PIB)-ului
pe locuitor, a productivităţii muncii, creşterii costului resurselor de muncă (a cheltuielilor pentru calificarea forţei de muncă,
transport, hrană, întreţinere etc.), ridicării nivelului de pregătire şi formare profesională, indexării salariilor în raport cu inflaţia,
etc.

2. Salariu real (SR) - reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată cu ajutorul salariului
nominal. Este un indicator al puterii de cumpărare a populaţiei. Necesitatea calculării salariului real este determinată de faptul că
preţurile bunurilor de consum cunosc o anumită dinamică, influenţând nivelul de trai al salariaţilor.

Prin urmare, salariul real este influenţat direct proporţional de mărimea şi dinamica salariului nominal şi invers
proporţional de nivelul şi dinamica preţurilor bunurilor de consum.

SR = ISR = ∙ 100

ISN - indicele salariului nominal;

IP- indicele preţurilor bunurilor de consum.

ISN = ∙ 100 IP = ∙ 100

4
Relaţia care asigură funcţionalitatea sistemului economic (firmă, ramură, economie naţională) este ca dinamica productivităţii
muncii (IW) să fie superioară dinamicii salariului nominal (ISN): IW >ISN
4
 SN0-salariul nominal în perioada de referinţă;
SN1- salariul nominal în perioada de curentă.

ii. Salariul colectiv – suma de bani ce se atribuie în mod global tuturor salariaţilor ca participare la rezultatele
(profitul) acesteia.

iii. Salariu social - reprezintă acea parte din venitul naţional, care prin politica de redistribuire a veniturilor bugetare,
este transferat anumitor categorii de salariaţi ce se confruntă cu riscuri mari (accidente de muncă, boli profesionale, şomaj, etc.).

Forme de salarizare
Formele de salarizare reprezintă modalităţi de determinare a mărimii şi dinamicii salariilor individuale; realizează
legătura între mărimea rezultatelor muncii, partea ce revine salariaţilor, activitatea depusă de ei şi alte elemente de natură
economică, socială, psihologică sau de altă natură.
Se cunosc trei forme principale de salarizare:
a) salarizare în regie sau pe unitate de timp;
b) salarizare în acord (cu bucata sau pe operaţiuni);
c) salarizare mixtă.

a) Salarizarea după timpul lucrat (în regie)

Personalul încadrat în această formă de salarizare este plătit după timpul lucrat, fără a se preciza expres cantitatea de
muncă ce trebuie depusă într-o unitate de timp. O anumită cantitate şi calitate a rezultatelor muncii sunt subînţelese pentru că
ele au fost luate în calcul la încadrarea personalului pe posturi şi trepte de salarizare. Unitatea de măsură este tariful mediu al
unei ore de muncă. Este o formă de salarizare simplă de aplicat, se practică în sectoarele unde nu există omogenitatea operaţiilor
sau activităţilor desfăşurate.
Avantajele acestei forme de salarizare constau în garanţia securităţii venitului, flexibilitatea muncii şi absenţa
constrângerii. Dezavantaje: caracterul limitat al venitului; nevoia controlului permanent; nu stimulează şi nu conduce la creşterea
productivitătii muncii.

b) Salarizarea în acord constă în remunerarea pe operaţiuni, activităţi sau pe bucăţi dintr-un produs, nefiind
fixată în mod expres durata timpului pentru efectuarea muncii respective.
Această formă de salarizare este avantajoasă pentru că relevă mai bine legătura dintre mărimea salariului şi efortul făcut
de salariat, tinde să sporească productivitatea, elimină nevoia de control, reducându-se cheltuielile administrative, conţine un

5
sistem variat de penalizări. Salarizarea în acord este uneori criticată, evidenţiindu-se ca aspecte negative: starea de stres a
salariatului privind nerealizarea normei, extenuarea (oboseala) salariatului, fuga după cantitate, unori în detrimentul calităţii.
În funcţie de condiţiile concrete, salarizarea în acord îmbracă următoarele forme:

 în acord direct, când mărimea salariului este direct proporţională cu numărul de produse sau operaţii făcute.
Salariul efectiv se calculează în funcţie de rezultatele obtinute, inmulţind salariul stabilit pentru unitatea de produs (tarif unitar)
cu volumul producţiei;
 în acord progresiv (regresiv) când peste/sub un nivel al rezultatelor tariful unitar se majorează (se
micşorează);
 în acord global, care priveşte o anumită echipă, ce se angajează ca într-o unitate de timp să execute o lucrare
în comun, imposibil de realizat individual, având condiţiile asigurate. Se negociază cu echipa un fond de salarii global pe lucrare
sau proiect, condiţiile în care acesta poate fi mărit sau diminuat şi regula de repartizare pe membrii echipei. Această formă de
salarizare stimulează cooperarea în muncă, reduce conflictele şi competiţia între indivizi.

c) Salarizarea mixtă îmbină avantajele formelor de salarizare în regie şi în acord. Constă într-o remunerare fixă
pe unitate de timp (de regulă o zi de muncă) şi o sumă variabilă, acordată în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice,
tehnologice, de organizare, etc. Fiecare condiţie presupune un tarif după importanţa, volumul şi calitatea producţiei ori
serviciului.
O formă de salarizare care stimulează tot personalul este participarea salariaţilor la rezultatele întreprinderii: este o
formulă suplimentară care măreşte ataşamentul faţă de întreprindere şi preocuparea pentru perfecţionarea activităţii. Se poate
calcula şi aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în funcţie de beneficiul obţinut, de creşterea productivităţii muncii şi de
creşterea capitalului prin surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acţiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit
salariaţilor.

III. EVOLUTIA SALARIULUI IN ROMANIA DUPA ANUL 1990

În 1989, salariul propus de Nicolae Ceaușescu pentru cetățeni era de 2.000 de lei, însă nu existau impozite pentru acest
venit. Dacă rata reală de schimb valutar din acel an, rezultă că un român câștiga 60 de dolari americani.
Schimbarea regimului a adus schimbări și în ceea ce privește salariile din Romania. Primele majorări salariale au avut loc
abia in anul 1991,evolutia salariului minim fiind urmatoarea :
 1 aprilie – 3.150 de lei.
 1 mai - 4.675 lei,
 1 iunie -5.975 lei.

6
  Creșterile au continuat, astfel că la finalul anului, un salariat primea un salariu minim de 7.000 de lei.
Foarte important de subliniat este că leul se deprecia rapid în acești ani ai tranziției. Dacă la 1 februarie 1990, CFSN
stabilea un curs fix de schimb de 21 de lei pentru un dolar, începând cu 1991, un dolar ajungea să coste 60 de lei.
Românii au continuat să se bucure de noi creșteri salariale și în 1992, însă tot pe fondul unei deprecieri continue a leului
în fața valutei .Au fost creșteri succesive, astfel că salariul a trecut prin dreptul valorilor de 9.150, 11.200, 12.920 de lei, ajungând
la finele anului 1992 la 15.215 lei. Privind și paritatea leu-dolar din perioada respectivă,odată cu ultima creștere salarială a anului,
cursul valutar exploda vs. 1991, un dolar ajungând să valoreze 430 de lei românești.
Creșterile salariale au tot continuat și în anul 1993, românii încasând salarii 16.600, 17.600, 30.000, 40.200 și 45.000 de
lei, in luna decembrie. Totuși, în aceeași lună decembrie, un dolar putea fi schimbat pentru 1.140 de lei.
Anul 1994 schimbă frecvența măririlor salariale pentru români. După un apogeu de șase salturi în 1992, salariul crește
acum doar de două ori, la 60.000 și la 65.000 de lei. În iulie 1994, odată cu a doua creștere a venitului minim, dolarul ajunge sa
valoreze 1.686 de lei.
1995 este primul an post-decembrist în care salariul crește o singură dată, la 1 aprilie, românii primind 75.000 de lei.
Cursul valutar nu stă pe loc, dar creșterea se mai temperează, un dolar costând 1.865 de lei.
În 1996, cu câteva luni înainte de alegerile din România, salariul mai crește o dată și ajunge la 97.000 de lei, în vreme ce
cursul valutar propune o rată de 3.144 de lei pentru un dolar.
Cursul valutar continuă să accelereze pe fondul unei inflații explozive în 1997, apărută după o temperare cu unul-doi ani
în urmă. Situația economică dificilă a țării duce la trei creșteri salariale în acest an, de la 150.000 de lei, la 225.000 și la 250.000 de
lei. Cursul valutar din octombrie, luna ultimei creșteri, era însă de 7.702 lei pentru un dolar.
Situația se calmează din nou în 1998, an în care inflația intră pe o pantă descendentă, ce va continua aproximativ un
deceniu. Salariile ajung la 350.000 de lei în aprilie, iar cursul valutar indică 8.380 lei pentru un dolar.
Salariile cresc la 450.000 de lei în mai 1999, iar cursul valutar arată 15.238 lei pentru un dolar. Din 1999 ne vom referi și
la paritatea leu-euro, odată cu intrarea în circulație a noii monede unice. La acel moment, un euro valora 16.201 lei.
Noul mileniu aduce alte schimbări în ceea ce privește veniturile românilor. Salariile cresc la 700.000, respectiv 1.000.000
de lei în februarie, respectiv decembrie 2000. Un dolar se tranzacționa la 25.604 lei, în vreme ce un euro costa 23.012 lei.
În 2001, românii se bucură de 1.400.000 de lei drept salariu minim, dar un dolar ajunge să coste 27.299 lei, iar un euro
24.848 lei. Anul 2002 aduce mai mulți bani în buzunarele oamenilor, 1.750.000 de lei, la un curs valutar de 32.765 lei pentru un
dolar și 28.698 lei pentru un euro.
Salariile continuă să crească pe măsură ce ne apropiem și de denominarea leului. În 2003, venitul minim impus este de
2.500.000 de lei, în 2004 ajunge la 2.800.000 de lei, iar în 2005, la 1 ianuarie, este de 3.100.000 lei.
Denominarea taie patru zerouri din coada leului la 1 iulie 2005. De atunci, apare și diferența între leii vechi, ROL, și leul
nou, cunoscut astăzi ca RON. Astfel, salariul minim în România devine 310 lei, în vreme ce cursul valutar arată astfel: 2,96 lei
pentru un dolar și 3,61 lei pentru un euro.
Denominarea nu aduce mai mulți bani românilor nici la momentul instituirii, nici după. În 2006, românii au un salariu
minim de 330 de lei, iar în 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, salariul ajunge la un minimum de 390 de lei. Cursul
valutar la momentul aderării României la UE arată astfel: 2,61 lei pentru un dolar și 3,39 lei pentru un euro.
În următorul an, salariul ajunge la 540 de lei, iar cursul valutar propune 2,81 lei pentru un dolar și 3,74 lei pentru un
euro. În 2009, românii primesc cel puțin 600 de lei, venitul minim garantat pentru angajați. Cursul crește și el, la 3,19 lei pentru
un dolar și 4,23 lei pentru un euro.

7
 Pe fondul crizei economice care a afectat întreaga lume, salariile nu cresc în România în 2010. Este prima dată când se
întâmplă asta din 1990. Totuși, mai mulți bani le sunt oferiți românilor în 2011, anume cel puțin 670 de lei. Curs valutar : 3,19 lei
un dolar și 4,26 lei un euro.
2012 vine cu salarii de cel puțin 700 de lei pentru români, iar următorii trei ani sunt marcați de noi creșteri bianuale.
Astfel, în 2013, salariul ajunge la 750 și 800 RON, crește la 850 și 900 RON în 2014 și urcă la 975, respectiv 1.050 RON în iulie
2015. La acel moment, cursul valutar indică o paritate de 4,03 lei pentru un dolar și de 4,43 lei pentru un euro.
Cei mai apropiați ani de prezent aduc și ei noi schimbări în grilele salariale ale românilor. Salariul minim crește și în 2016,
ajungând la 1.250 RON la 1 mai. Atunci, un euro și un dolar valorau 4,49 lei, respectiv 3,98 lei.
În 2017, românii se bucură de o creștere ceva mai consistentă, salariile minime ajungând la 1.450 RON. În acea vreme,
însă, un euro ajungea să coste 4,51 lei, iar un dolar se tranzacționa pentru 4,24 lei.
O nouă creștere are loc și în 2018, iar de la 1 ianuarie, salariul minim a ajuns la 1.900 de lei. Creșterea consistentă se
justifică prin faptul că au fost transferate contribuțiile de la angajator la angajat. Un euro ajungea și el la 4,65 lei, iar un dolar
scădea la 3,81 RON.
În 2019, românii primesc încă o dată mai mulți bani la salariu, cifra ajungând la 2.080 de lei, în vreme ce un euro se
tranzacționează la 4,70 lei și un dolar la 4,11 lei.
Penultima creștere salarială are loc în 2020, când salariul crește la 2.230 lei, iar valutele arată astfel: 4,30 lei pentru un
dolar și 4,77 lei pentru un euro.
2021 aduce și o nouă creștere salarială, ceva mai timidă, la 2.300 RON, moment în care euro se tranzacționează la 4,87
lei și un dolar la 4,00 lei.
Nota. Toate referințele la salariul minim iau în calcul salariul brut.

De ce sunt importante valorile dolarului și ale monedei euro de-a lungul timpului ? 5Pentru că astfel
putem afla cât de mare a fost puterea de cumpărare a românului de-a lungul ultimelor trei decenii.
În 1992, un român câștiga echivalentul a doar 35 de dolari, iar prima ”sută de dolari” câștigată prin venitul minim impus
de lege a apărut abia în 2005, când un român avea un salariu echivalent de 104 dolari. În ceea ce privește euro, la apariția
monedei, salariul unui român s-ar fi putut transforma în 27 EUR. Prima sută de euro din salariul minim impus de lege apare abia
în 2007, când un român ajunge să câștige 115 EUR.
În prezent, salariul de 2300 de lei se traduce într-o sumă de 575 dolari sau 472 euro. Nivelul taxelor a fluctuat
semnificativ de-a lungul anilor, însă e util să vedem cât înseamnă salariul minim net de acum transformat în dolari sau în euro.
După ce sunt luate toate taxele de către stat, un român care câștigă salariul minim rămâne în mână cu 1.386 RON. Ajustat la
cursul valutar folosit pentru analiza anterioară, rezultă că salariul este echivalentul a 345 dolari sau 283 de euro. 6

IV. CONCLUZII
Consider că cea mai importantă motivație pentru angajați este cu siguranță salariul oferit împreună cu beneficiile
aferente acestuia. Dacă acestea sunt suficiente, productivitatea va crește considerabil. Acest lucru este deja cunoscut în
companiile venite în țara noastră pentru a profita de mâna de lucru, motiv pentru care managerii lor acordă adeseori creșteri
salariale sau bonusuri pentru a menține o atitudine pozitivă și axată pe recompense din partea celor care lucrează pentru ei.

5
Iformațiile cu privire la cursul valutar pentru ROL sunt preluate din arhiva BNR 1991 – 2005
6
https://ro.wikipedia.org/wiki/Salariu_minim_pe_economie

8
 În momentul în care se optează pentru un loc de muncă, fiecare persoană acordă o importanță majoră salariului care i se
va oferi pe parcursul în care va fi angajat la o anumită firmă. Un salariu mai mare va motiva întotdeauna mai mult angajații să iși
îndeplinească responsabilitățile și să muncească în așa fel încât productivitatea muncii să tindă spre maxim. Într-o societate
modernă, factorul muncă nu este omogen și drept urmare contribuția lui în cadrul activităților din societate este diferită de la
individ la individ. Este firesc ca și nivelul salariului să difere de la o categorie la alta de salariați și chiar în cadrul aceleași categorii
de la un individ la altul. Sunt activități la care pot participa numai indivizi bine educati, cu o pregătire profesională excepțională.
Este firesc ca nivelul salariilor pe care îl vor obține asemenea indivizi să fie foarte ridicat. Ei înșiși au cheltuit imens pentru
educația și formarea lor profesională, iar contribuția lor la veniturile firmei este considerabilă.
Este cunoscut faptul că salariile diferă de la o persoană la alta în funcție de diferiți factori, însă există și posibilitatea ca
două persoane care au responsabilități și atribuții identice să aibe salarii diferite. De aceea, firmele impun confidențialitatea
salariilor ceea ce reprezintă pentru ele un avantaj atâta timp cât angajatul nu solicită o mărire salarială.
Orice factor de producție are echivalentul său valoric iar salariul este considerat ca fiind recompensa factorului de
producție MUNCĂ.
În negocierea salariului, patronatul are tot interesul să stabilească un salariu cât mai mult sub productivitatea muncii, iar
salariatul să se apropie cât mai mult de productivitatea muncii. Între aceste două tendințe se stabilește prin negocieri, salariul
concret la un moment dat și pentru un anumit interval de timp. Marimea și dinamica salariului depind în foarte mare masură de
factorii economici, dar și de cei extraeconomici cum ar fi modalitatea organizării în sindicate a salariaților, legislația în vigoare. În
teoria și practica economică se folosesc următoarele tipuri de salarii: nominal, real, colectiv, social.
În concluzie, pot afirma că activitatea economica este zilnic într-o permanentă nevoie de premise care se diversifică
odată cu avansarea societăţii în diferite domenii. Premisele care stau la baza evolutiei societatii, poartă numele de factori de
producţie. Aceștia sunt clasificați pe 3 nivele: munca, natura şi capitalul.
Cel mai important factor de producţie este munca, deoarece ea îi antrenează pe ceilalţi, îi combină şi îi utilizează
eficient. Ea are ca suport populaţia, care diferă de la o ţară la alta, fiind influenţată de o mulţime de factori, printre care cei mai
importanţi sunt natalitatea şi mortalitatea. Munca, generează o mulțime de avantaje în sfera socială, precum: creșterea nivelului
general de educație și de pregătire profesională a forței de munca, asigurarea unui nivel ridicat de sanătate, asigurarea unei
calități ridicate și pentru ceilalți doi factori ai producției: pământul (resursele naturale) și capitalul, etc.

1. Florian Roates, ‘’Economie ’’,Editura Polirom ,Iasi,1998

2. Herman Emilia, ‘’MICROECONOMIE, Fundamente teoretice și aplicații practice’’, Editura acretitată CNCSIS, 2015.
3. Ignat, I. ,Luţac, G.,– Microeconomie, suport curs pe platforma, Editura Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, 2017
4. Ignat, I., Luţac, G., Pascariu, G., Pohoaţă, I., Economie politică, Editura economică, Bucureşti, 2010
5. M. Georgescu, ‘’Economie, Introducere în microeconomie’’, 2000.
6. NS, Labour Force in Romania. Employment and Unemployment, 2015, p.118;
7. P.A. Samuelson, Economics, 1973, p.570;
8. Popescu,C., Clipa. N., Economie Politica, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2000
9. V.Ploae , “Microeconomie”, Editura Ex Ponto ,2002