Organizarea socială în Grecia Antică

 Societatea grecească din antichitate este structurată pe criteriul de apartenenţă la o anumită clasă
fondat pe naştere. Cele mai multe dintre cetăţile antice au fost conduse direct de totalitatea
cetăţenilor lor şi toate puterile, puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească, emanau
de la Adunarea poporului. 
       Atenienii din perioada clasică au considerat că oraşul lor este reprezentat de mulţimea
cetăţenilor săi şi nu ca o zonă geografică pentru care s-au folosit termeni separaţi: asty (oraş)
pentru a se referi laAtena, sau chora (ţara) pentru a se referi la restul ţinutului Atica. În
momentul de vârf, populaţia din Aticaa fost undeva în jur de 300.000 – 350.000 de oameni.
Distincţia dintre un locuitor născut în Atena şi un rezident era că ultimul nu a avut capacitatea de
a-şi exercita drepturile civice. 
       Societatea ateniană era împărţită în cetăţeni, meteci şi sclavi. 
       Conform surselor contemporane, societatea clasică ateniană a fost dominată de sexul
masculin (cum, de altfel, era cea mai mare parte din lume antică). Într-o perioadă când războiul
devine rutină, soldaţii sunt obligaţi să domine viaţa oraşului. Lor li s-au acordat drepturi civice şi
erau implicaţii în luarea deciziilor cu privire la evoluţiile din oraş. Deşi cetăţenii nu au fost mai
mulţi de 50.000, cea mai mare parte a populaţiei formată din femei, meteci şi sclavi nu a avut
niciodată drepturi civice. Există, de asemenea, şi o distincţie secundară realizată în funcţie de
origine: bărbaţii, femeile şi copiii de origine ateniană au fost cunoscuţi sub numele
de astoi (orăşeni).
       Diferenţele percepute în starea economică s-au făcut remarcate tot timpul în viaţa de zi cu zi,
şi nu rareori au fost asociate cu originea. Oikos, gospodăria familiară, ce reprezenta unitatea de
bază a polisului şi stilul de viaţă al familiei depindea de potenţialul său economic. Casa unui
aristocrat sau a unui potentat financiar era diferită de cea a unei persoane sărace nu numai în ceea
ce priveşte dimensiunea acesteia, dar în ceea ce priveşte şi în rolul jucat de către membrii săi.
       Cu toate că bărbaţii adulţi născuţi şi crescuţi în Atica se bucurau de cetăţenie în conformitate
cu legea, în societatea ateniană nobilii şi locuitorii bogaţi pentru a afirma şi menţine o diferenţă
socială faţă de cei săraci se exprimau prin donaţii, horegia, simpozioane, discursuri publice şi
filozofie. Acestea au fost doar câteva dintre modurile prin care oligoi („cei puţini”)  puteau să
creeze o distanţă  faţă de oi polloi („cei mulţi”). 
       Diferenţele sociale din Atena au fost reflectate şi de ocupaţiile zilnice ale acestora. Trebuie
doar să te uiţi la modul în care scriitorii clasici au descris grupurile sociale în operele lor. De
regulă, scriitorii au provenit din rândul de aristocraţiei sau a celor potentaţi. Pentru descrierea
persoanelor comune au folosit adjective ca „sărac”, „inferior”, „nemernic” sau „banal”, termeni
în contrast cu „bogat”, „bine-născut”, „puternic”, şi „rafinat” folosiţi pentru cei cu putere
financiară.
       Sparta nu se deosebea mult de celelalte state din antichitate, deosebirea constând
organizarea sa pe baze militare, cu reguli ascetice şi de disciplină care au marcat evoluţia vieţii
cetăţenilor ei încă de copii.
       Oamenii din Sparta (lacedemonienii) au fost împărţiţi în trei categorii sociale: 
         ●  cetăţeni cu drepturi depline, cunoscuţi sub numele de spartiates sau hómoioi („cei
egali” sau colegii), care au primit un teren (kláros sau klēros, „lot”) în schimbul serviciului
militar;
         ●  clasa a doua a fost formată din locuitorii de origine doriană
ai Lacedemoniei şi Messeniei (trăind în cca 100 de oraşe) numiţi perieci („locuitorii din
apropiere”). În general, sunt negustori, meşteşugari şi marinari.  Ei nu erau cetăţeni şi aveau
drepturi limitate. Fiind siliţi să presteze serviciu militar, ei prestau roluri auxiliare în campaniile
militare, fiind folosiţi ca infanterie uşoară. Ei nu participă la Adunare şi nu beneficiază de
educaţia statului;
         ●  a treia şi cea mai numeroasă clasă socială au fost formată din hiloţi, aflaţi în
proprietatea statului, folosiţi pentru munca la ferma (klēros) cetăţeanului spartan. Sunt spionaţi
(krypteia) şi în fiecare an li se declară război. 
       Cetăţenii spartani trebuiau să fie soldaţi şi nimic altceva, fiindu-le interzis de a învăţa şi de a
exercita orice activitate comercială. Într-o mare măsură, starea permanentă de război în care se
afla societatea spartană a fost dictată de necesitatea de a păstra cât mai mulţi hiloţi supuşi (6.000
de spartani ţineau în stăpânire o populaţie de 350.000 de oameni). 
       Mai târziu, una dintre problemele majore ale societăţii spartane a fost reducerea constantă a
cetăţenilor cu drept de vot, ceea ce a însemnat, de asemenea, un declin al forţei militare
disponibile: numărul de spartiates a scăzut de la 6.000, în 640 î.Hr. până la 1.000 în 330
î.Hr. Sparta nu se deosebea mult de celelalte state din antichitate, deosebirea constând
organizarea sa pe baze militare, cu reguli ascetice şi de disciplină care au marcat evoluţia vieţii
cetăţenilor ei încă de copii.