SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

Invățământ cu Frecvență
Anul III

FITOTEHNIE I

Noiembrie 2021
 CURS 7
Tehnologia de cultivare a grâului (1)

Obiectivele cursului:
- cunoaşterea cerinţelor grâului faţă de planta premergătoare pentru a decide cea mai favorabilă
amplasare;
- fundamentarea regimului de îngrăşare a culturilor de grâu în funcţie de particularităţile de
nutriţie şi condiţiile concrete de cultivare.

7.1. Amplasarea culturii (rotaţia)

Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare deoarece:

∙ trebuie semănat toamna, destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să
răsară, să înfrăţească şi să se călească pentru a rezista peste iarnă; are un sistem radicular
destul de slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere în profunzimea solului şi de
absorbţie a substanţelor nutritive din sol;

∙ din aceste motive, grâul de toamnă preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care:
→ lasă solul structurat, bogat în substanţe nutritive;
→ permit lucrarea devreme a solului, astfel încât, până în toamnă acesta să
acumuleze apă şi nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunţite
resturile vegetale, care au fost împrăştiate uniform şi, eventual, încorporate în sol.

Plante foarte bune premergătoare pentru grâu:

● mazăre, fasole, borceag, rapiţă de toamnă, in pentru ulei, in pentru fibre, cartof timpuriu şi de
vară, trifoi, cânepă pentru fibre, muştar, năut, bob, sfeclă pentru sămânţă, porumb pentru masă
verde, tutun, coriandru, anason, chimen, mac.

Plante bune premergătoare pentru grâu:

● soia, sfeclă pentru zahăr, cartof de toamnă, floarea-soarelui, porumb pentru boabe şi pentru
siloz, cânepă pentru sămânţă; toate aceste culturi trebuie recoltate până la 10 - 15 septembrie,
pentru a rămâne un interval de cel puţin 2 săptămâni până la semănatul grâului.
 În ultimele decenii, sortimentul de culturi de câmp din agricultura României s-a restrâns
foarte mult, fiind impus tot mai mult de cerinţele pieţei şi mai puţin de considerente de
ordin agronomic. - în prezent, sortimentul se limitează, în principal, la: grâu de toamnă,
orz de toamnă şi de primăvară, porumb, floarea-soarelui, cartof, rapiţă, şi mai puţin soia,
sfeclă pentru zahăr, ovăz.
Rapiţa de toamnă - arealul de cultivare coincide cu cel al grâului; după recoltare, terenul
rămâne curat de buruieni, cu umiditate suficientă şi îmbogăţit cu multă masă organică; prin
recoltarea timpurie şi lucrarea devreme a solului, sunt create condiţii favorabile pentru
descompunerea resturilor vegetale şi acumularea nitraţilor.
Floarea-soarelui - zonele foarte favorabile şi favorabile de cultură a grâului; se recoltează
la sfârşit de august-început de septembrie, ceea ce permite lucrarea timpurie a solului; după
floarea-soarelui, trebuie acordată atenţie mărunţirii şi împrăştierii uniforme pe teren a resturilor
vegetale (eventual urmată de încorporare); solul rămâne destul de sărăcit în elemente nutritive,
fiind obligatorie aplicarea îngrăşămintelor din toamnă, prin care este favorizată şi descompunerea
resturilor vegetale celulozice.
Porumbul pentru boabe - în condiţiile din România, este inevitabilă amplasarea grâului
după porumb din cauza suprafeţelor mari care sunt cultivate cu aceste, dar şi deoarece zonele de
cultivare coincid; respectarea anumitor condiţii poate transforma porumbul într-o bună
premergătoare pentru grâu:
● cultivarea unor hibrizi cu perioadă ceva mai scurtă de vegetaţie, prin comparaţie cu
potenţialul termic al zonei;
● semănatul porumbului în epoca optimă, în teren afânat adânc prin lucrările solului;
● administrarea la porumb, în optim, a îngrăşămintelor, organice şi minerale;
● combaterea foarte bună a buruienilor;
● recoltarea la timp, eliberarea terenului imediat şi bine de resturile vegetale.
 !!! O serie de restricţii limitează amplasarea grâului după porumb:
- trebuie evitată amplasarea culturilor de grâu pe terenurile infestate cu Fusarium, boală comună şi
deosebit de păgubitoare ambelor culturi; din cauza pericolului transmiterii şi amplificării atacului
de fuzarioză şi a contaminării recoltei cu micotoxine, după porumb sunt necesare lucrări ale
solului mai intense;
- după porumb rămân pe teren cantităţi importante de resturi vegetale care pot crea dificultăţi la
semănatul grâului; acestea trebuie cât mai bine mărunţite şi împrăştite pe teren şi, eventual,
încorporate. Pentru descompunerea mai rapidă a resturilor vegetale este recomandată
administrarea unor dozele mai mari de îngrăşăminte cu azot.

Soia - este o premergătoare bună (sau chiar foarte bună) pentru grâul de toamnă, deoarece
contribuie la sporirea fertilităţii solului prin azotul fixat simbiotic; trebuie semănate soiuri care
pot fi recoltate până la jumătatea lunii septembrie, terenul să rămână curat de buruieni, resturile
vegetale să fie adunate sau tocate şi împrăştiate uniform pe suprafaţa solului, cu sau fără
încorporare; pe terenurile cultivate cu soia şi bine întreţinute, arătura poate fi înlocuită prin lucrări
superficiale sau se poate semăna direct, în teren nelucrat.
Sfecla pentru zahăr - este o premergătoare bună pentru grâu, cu condiţia să părăsească
terenul suficient de timpuriu; după recoltarea sfeclei, terenul rămâne nivelat, afânat, curat de
buruieni, bogat în elemente nutritive; dacă sunt respectate condiţiile cerute, sfecla poate deveni o
premergătoare foarte favorabilă pentru grâu; pe suprafeţele bine lucrate anterior, semănatul poate
fi efectuat în teren pregătit prin lucrări superficiale sau se poate semăna direct, în teren nelucrat.
Cartoful (de vară şi de toamnă) - este o premergătoare bună (sau foarte bună) pentru grâu
deoarece lasă terenul afânat, curat de buruieni, într-o stare bună de fertilitate.
!!! Nu se recomandă ca grâul să fie amplasat după culturi care lasă solul sărac în apă şi elemente
nutritive (cum sunt sorgul, iarba de Sudan, meiul).
Totodată, este contraindicat semănatul grâului după orz, din cauza bolilor şi dăunătorilor
comuni, nici după lucernă sau pajişti semănate, culturi care lăstăresc puternic după desfiinţare
şi care lasă solul uscat.
 Monocultura de grâu
■ în principiu, nu este de dorit ca grâul să fie amplasat după grâu; în condiţiile actuale
însă, diversitatea culturilor de câmp este restrânsă, astfel că se practică destul de mult cultivarea
repetată a grâului pe acelaşi teren (tab. 1 şi 2);
■ monocultura de grâu este acceptată, de regulă, numai 2 ani şi numai la culturile
destinate consumului; în nici un caz nu se va amplasa grâul după grâu, pe suprafeţele
destinate producerii de sămânţă sau pe terenurile infestate puternic cu boli;
■ în toamnele foarte secetoase (frecvente în România), este dificil de a evita cultivarea
grâului după grâu, deoarece nu este posibilă pregătirea terenului după plantele cu recoltare
târzie destinate iniţial ca premergătoare.
Tabelul 1
Relaţia dintre proporţia suprafeţei de grâu în structura culturilor şi gradul de îmburuienare a terenului la ICCPT -
Fundulea (după I.Boeriu, N.Eustaţiu, 1973)
Proporţia grâului
Masa buruienilor
în structura culturilor Numărul de buruieni la m2
(tone masă proaspătă/ha)
(%)
25 66 1,2
33 87 1,4
50 200 1,5
66 334 3,1
100 660 12,7

Tabelul 2
Influenţa asolamentului asupra atacului unor boli la grâu
(după Maria Popescu, V.Popescu, 1991)
Fundulea Şimnic (frecvenţa atac) (%) Suceava
Fusarium spp. Fusarium spp. Helgaria Blumeria graminis f. sp.
Rotaţia herpotrichoides
% boabe atacate pe boabe pe spice Tritici (intensitate
atac (%)
Monocultură de grâu 20 70 80 80 25

Porumb-grâu 19 62 70 76 16

Asolament de 3-5 ani 9 30 31 69 12

 !!! Cultivarea repetată a grâului după grâu are o serie de efecte negative:
- îmburuienarea terenului cu buruieni specifice;
- înmulţirea bolilor şi dăunătorilor; dintre boli - fuzarioză, mălură, tăciune, făinare; dintre
dăunători: gândac ghebos, ploşniţe, viermi sârmă, viermele roşu al paiului;
- acumularea unei microflore rizosferice cu efect dăunător.
Ca urmare, grâul reacţionează la monocultura îndelungată prin scăderea recoltelor, care poate fi
evitată prin doze sporite de îngrăşăminte şi prin intervenţii fitosanitare mai intense, care se reflectă
însă în cheltuieli mai mari.
!! În România, cultivarea repetată a grâului pe acelaşi teren se prelungeşte uneori exagerat de
mulţi ani, îndeosebi în micile gospodării ţărăneşti sau unele asociaţii agricole, iar consecinţele sunt
afectarea gravă a mărimii producţiilor.

La rândul său, grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea culturilor: se

recoltează timpuriu; lasă solul curat de resturi vegetale şi de buruieni şi într-o stare bună
de fertilitate.

De accesat!
https://www.facebook.com/ecovisio.moldova/videos/658961564702685/

7.2. Administrarea îngrăşămintelor

Consumul specific de elemente nutritive este relativ redus: 23 - 33 kg N, 11 - 18 kg P2O5, 19 - 37
K2O/1 tonă de boabe+paiele aferente, dar grâul reacţionează bine la administrarea îngrăşămintelor,
deoarece:

∙ sistemul radicular este destul de slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol şi are o putere
mică de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive din rezervele solului;

∙ consumul maxim de elemente nutritive are loc într-o perioadă scurtă, de la alungirea paiului şi
până la începutul coacerii, perioadă în care grâul trebuie să aibă la dispoziţie cantităţile necesare
de elemente nutritive şi în forme uşor accesibile.
 7.2.1. Îngrăşămintele minerale
Azotul:

► este cel mai important element nutritiv: influenţează dezvoltarea vegetativă a plantelor
(formarea de plante viguroase, bine înfrăţite, cu frunze late); frunzele sunt de culoare verde-
închis, ceea ce favorizează procesul de fotosinteză; stimulează formarea componentelor de
producţie; determină productivitatea grâului; sporeşte conţinutul boabelor în substanţe proteice;

► insuficienţa azotului: conduce la formarea de plante mai slab dezvoltate, de culoare

verde-gălbuie, care produc puţin; excesul de azot: determină dezvoltarea vegetativă prea
puternică, înfrăţirea este exagerată; culturile sunt predispuse la cădere; au un consum
mare de apă; se amplifică atacul de boli foliare şi ale paiului; creşte pericolul de şiştăvire
prin întârzierea vegetaţiei;

► La îngrăşarea cu azot a grâului se pot distinge 4 perioade (fig. 1):

→ toamna, înainte de semănat şi concomitent cu semănatul - azotul are ca efect
mai buna dezvoltare a plantelor până la intrarea în iarnă. Pe terenurile agricole
bine cultivate an de an, îngrăşarea de toamnă cu azot nu ar fi necesară, deoarece
cerinţele plantelor sunt satisfăcute de: azotul eliberat prin: mineralizarea
substanţelor organice din sol; rezervele solului; remanenţa îngrăşămintelor
aplicate plantei premergătoare. Agricultorii care deţin echipamentele
corespunzătoare, aplică doze moderate de azot concomitent cu semănatul, pentru a
stimula dezvoltarea plăntuţelor imediat după germinare;
→ la începutul vegetaţiei în primăvară - este obligatorie administrarea
îngrăşămintelor cu azot, prin care se asigură necesarul de azot pentru reluarea
vegetaţiei şi alungirea paiului. În cazul administrării terestre, solul trebuie să fie
îngheţat sau zvântat; ca atare, pentru fertilizarea suprafeţelor mari cultivate cu
grâu în România, lucrarea se începe încă din partea a doua a iernii, pe teren
îngheţat, dar neacoperit cu strat de zăpadă;
→ în anumite situaţii, în faza de alungire a paiului, se recomandă administrarea
unei fracţiuni reduse de azot, pentru a acoperi cerinţele în azot până la înspicat-
înflorit;
 → o aplicare târzie în fazele de înspicat şi până la înflorit, urmăreşte sporirea
conţinutului boabelor în azot şi proteină.

Fig. 1. Evoluţia cerinţelor plantei de grâu faţă de azot şi momentele reper de administrare a îngrăşămintelor
(după D.Soltner, 1990, citat de Gh.V.Roman, 1995)

!!! Majoritatea micilor agricultori nu administrează ultimele două fracţiuni deoarece acestea sunt
prea costisitoare, nu este posibilă din punct de vedere tehnic administrarea sau nu sunt disponibile
îngrăşămintele necesare. Pe de altă parte, administrarea îngrăşămintelor sub formă solidă, în
condiţiile unui climat secetos, solubilizarea acestora în sol, absorbţia şi utilizarea lor de către
plante au loc cu întârziere şi sunt puţin eficiente. Acest neajuns este evitat prin administrarea
îngrăşămintelor foliare, eventual concomitent cu tratamente fitosanitare; dozele mici de
îngrăşământ foliar sunt repede absorbite şi utilizate eficient de plante.

► Calcularea dozelor de îngrăşăminte cu azot este o problemă de bilanţ, bazat pe

următoarea formulă de calcul:
DN = Cs x Rs – Ns – Ngg ± Npr, în care:
DN este doza de azot (kg/ha);
Cs = consumul specific (kg N/tona de boabe);
Rs = recolta scontată (t/ha);
Ns = aportul solului în azot, care este apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace şi 60 kg/ha pe
solurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care este apreciat la: 2 kg N/t de gunoi de grajd
administrat direct grâului; 1 kg N/t de gunoi aplicat plantei premergătoare şi 0,5 kg
N/t de gunoi aplicat la planta antepremergătoare;
Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare: se scad 30 kg N/ha după leguminoase
pentru boabe; se scad 20 kg N/ha după borceag şi trifoi; se adaugă 20 - 25 kg N/ha după
floarea-soarelui şi porumb, după care rămân cantităţi mari de resturi vegetale celulozice.
 ! Unii specialişti recomandă introducerea în bilanţul azotului şi a:
- azotului rezidual care rămâne în sol, după recoltarea grâului;
- azotului pierdut în perioada de vegetaţie a grâului (de exemplu, prin levigare).

► Pentru condiţiile din România, mărimea dozelor de azot este cuprinsă între 50 şi 160
kg/ha. Pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare favorabile nu ar trebui
administrate îngrăşăminte cu azot în toamnă. Dacă este necesar, după premergătoarele cu
recoltare târzie, se va administra o fertilizare de toamnă cu 1/3 din cantitatea totală (circa 30 - 40
kg N/ha) înainte de semănat (sau concomitent cu semănatul). Restul de 40 - 80 kg N/ha se
administrează la sfârşitul iernii sau la desprimăvărare. În anumite situaţii, se mai poate aplica o
doză târzie, de 10 - 30 kg N/ha, la alungirea paiului, de dorit sub formă de îngrăşare foliară (tab.
3).
Tabelul 3
Dozele (în kg/ha substanţă activă) de azot şi fosfor cu care s-au obţinut producţii optime economic la grâu
(medii pe 5 ani)
(după Cr. Hera, citat de Gh. Bîlteanu, 1989)
Specificare Doza de îngrăşământ economic
N P2O5
Fundulea (cernoziom cambic) 108 83
Lovrin (cernoziom cambic) 106 92
Turda (cernoziom cambic) 119 84
Podu-Iloaiei (cernoziom cambic) 96 58
Şimnic (preluvosol-roşcat) 85 75
Oradea (brun-argilic) 77 69
Livada (luvosol) 95 65

În primăvară, este recomandată recalcularea dozelor de îngrăşăminte cu azot în funcţie de

mai mulţi factori: mersul vremii în iarnă şi la desprimăvărare (care influenţează procesele de
levigare şi de mineralizare); conţinutul în azot al solului în momentul desprimăvărării; starea de
vegetaţie a culturii (densitatea culturii, dezvoltarea plantelor).
Fosforul:
► îngrăşarea cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol din ţara noastră; se
consideră că grâul este cereala cea mai sensibilă la insuficienţa fosforului, aceasta
afectând în primul rând plantele tinere, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat; fosforul:
 echilibrează efectul azotului; îmbunătăţeşte rezistenţa la iernare, cădere şi boli;
favorizează dezvoltarea sistemului radicular şi înfrăţirea; îmbunătăţeşte calitatea recoltei;
grăbeşte maturitatea. La începutul vegetaţiei, plantele tinere de grâu absorb fosforul uşor
solubil din îngrăşăminte şi abia mai târziu au capacitatea de a folosi fosforul din rezervele
solului.
► Pentru calcularea dozelor de fosfor este recomandată formula:
DP= 15 x Rs - Pgg,
în care:
DP este doza de fosfor (kg P2O5/ha);
Rs = recolta scontată (t/ha);
Pgg = aportul gunoiului de grajd în fosfor, apreciat la 1,2 kg P2O5/t de gunoi de grajd, dacă acesta
a fost administrat direct grâului şi 0,8 kg P2O5/t de gunoi, dacă a fost aplicat la planta
premergătoare.

Doza rezultată din calcul se majorează cu 20 - 40 kg P2O5/ha pe solurile cu mai puţin de 5

mg P2O5/100 g sol.
► Mărimea dozei de fosfor este cuprinsă, de regulă, între 60 şi 120 kg/ha. Fosforul sub
formă de superfostat este încorporat sub arătură. Sub formă de îngrăşăminte complexe, fosforul
se poate administra la patul germinativ sau concomitent cu semănatul, iar în anumite situaţii,
chiar la
desprimăvărare.

Potasiul:

∙ este necesar numai pe solurile insuficient aprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K2O

accesibil/100 g sol); potasiul favorizează sinteza glucidelor, sporeşte rezistenţa la ger,
secetă şi boli, inclusiv la făinare, contribuie la menţinerea paielor rezistente şi astfel la
sporirea rezistenţei la cădere. Insuficienţa potasiului determină încetinirea creşterii,
scurtarea internodurilor, cloroză, necroza marginală a frunzelor.

∙ În situaţiile în care compoziţia chimică a solului impune, se pot aplica 40 - 80 kg

K2O/ha, sub formă de îngrăşăminte complexe, la pregătirea patului germinativ (sau sub
formă de sare potasică, sub arătură).
 ! Trebuie subliniat că, într-un sistem intensiv de agricultură, pentru a obţine producţii mari, se
apreciază că administrarea potasiului devine o măsură obligatorie pe toate tipurile de sol din
ţara noastră.

7.2.2. Îngrăşămintele organice

⇨ gunoiul de grajd semifermentat, mustul de gunoi, gunoiul lichid rezultat de la

crescătoriile de animale, nămolurile de epurare, sunt bine valorificate de grâu. Aceste
îngrăşăminte pot fi aplicate direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta
premergătoare (porumb, floarea-soarelui, sfeclă), urmând ca grâul să beneficieze de
efectul remanent.

⇨ Administrarea îngrăşămintelor organice este importantă îndeosebi pe cernoziomurile

argice, preluvosoluri şi luvosoluri (soluri acide, cu multă argilă), precum şi pe solurile
erodate sau prea uşoare, deoarece pe lângă elementele nutritive, ele îmbunătăţesc şi
proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale solului, prin aportul de materie organică.

⇨ Dozele de gunoi de grajd recomandate sunt de 15 - 20 t/ha, încorporate sub arătură.

7.2.3. Aplicarea amendamentelor calcaroase

√ este necesară pe solurile acide, cu pH sub 5,8 şi cu un grad de saturaţie în baze sub 75%;
- pentru ca lucrarea să fie economică trebuie ca, prin amendare, să se urmărească neutralizarea
a 50% din aciditatea hidrolitică;

√ se recomandă, de regulă, 4 t/ha carbonat de calciu (sub formă de piatră de var, dolomit);

√ împrăştierea foarte uniformă şi amestecarea cât mai bună cu solul, urmate de încorporarea
sub arătură, sunt condiţii esenţiale pentru reuşita amendării.
De accesat!
https://www.youtube.com/watch?v=g2U_xJKkQS0
https://www.youtube.com/watch?v=6JOGpd4EQ5s
https://www.youtube.com/watch?v=kCvOAO4NpzA
https://www.youtube.com/watch?v=SCs99_YnloM
https://www.youtube.com/watch?v=2ohGktQehP8
https://www.borealis-lat.com/ro/ro/content/ferti-action/n-fertilization-with-nac-27-n-is-key-success-318