Sunteți pe pagina 1din 5

ARGUMENT:

Necesitatea educării copilului în spirit activ-participativ în vederea integrării sale

într-o societate dinamică supusă schimbării este o idee pe cât de veche pe atât de

actuală. Învățătorul contemporan exploatează această idee impunând un alt mod de

abordare a conținutului educațional. Promovarea proiectelor de parteneriat educativ

interdisciplinar constituie una din trăsăturile definitorii ale progresului științei

contemporane.

Proiectul de parteneriat educativ interdisciplinar contribuie la adâncirea și

completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor

elevilor, la organizarea plăcută și rațională a timpului lor liber.

Ele prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitățile din cadrul

lecțiilor. Acestea se referă la conținutul activităților, durata lor, la metodele folositeși

la formele de organizare ale activităților.

Conținutul acestor activități un este stabilit de programa școlară, ci de către cadrele

didactice, în funcție de interesele și dorințele elevilor. O altă justificare a alegerii temei

este în funcție de necesitățile, condițiile și presiunile sociale exercitate asupra noului

tip de personalitate urmărit a fi realizat în cadrul procesului instructiv-educativ.

Astfel am ținut cont de comanda societății contemporane care vizează formarea unor

personalități receptive, deschise spre nou și cu evidente înclinații creatoare.

Școlile implicate în această colaborare dispun de resurse materiale și umane ce se

pot adapta la cerințele derulării unui asemenea perteneriat educativ.


Scopul proiectului:

 Constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune la nivelul

partenerilor implicați în proiect;

 Promovarea dialogului și a comunicării între elevii celor două implicate în

acest proiect;

 Programul va reuși înlăturarea barierelor de comunicare între școli și

înscrierea în direcția de dezvoltare a învățământului în cadrul reformei;

 Dezvoltarea cooperării și colaborării între cadrele didactice din din unități de

invățământ diferite;

 Susținerea unor lecții demonstrative, inovatoare, pentru elevii din clasele

simultane;

Obiective:

 Să existe comunicare între elevii școlilor din cele două locaități: Oarța de Sus și

Bicaz;

 Să se lege anumite prietenii între elevii celor două școli;

 Să se desfășoare anumite activități sportive, artistice și literare între elevii celor

două școli;

 Să se desfășoare diverse activități de dobândire de cunoștințe în cadrul lecțiilor

predate cu resurse de pe site/uri educaționale;

 Să existe un comportament atent, tolerant și civilizat între elevi;

 Să realizeze proiecte interdisciplinare comune


GRUPURI ȚINTĂ:

 Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Bicaz

 Elevii și cadrele didactice din Școala Gimnazială Oarța de Sus care luceaza in

regim simultan

PARTICIPANȚI LA PROIECT:

 Eleve din grupul țintă;

 Profesorii și directorii școlilor;

 Părinții elevilor participanți;

LOCUL DERULĂRII PROIECTULUI:

 Școala Gimnazială Bicaz

 Școala Gimnazială Oarța de Sus

RESURSE:

A) Umane – participanți la proiect

B) Materiale – prezentări ppt, cărți de povești, diplome, rechizite, calculator,

imprimantă, flipchart

Activități aducative inetrdisciplinare susținute în cadrul proiectului:

 Anotimpuri văzute prin ochi de copil

 Realizarea de desene, picturi, colaje pe teme educative date


 Metode interactive utilizate în colecțiile de Limba și literatura româna - clase

simultane

 Învățarea prin joc: piesă de teatru

 Expoziții la ambele școli cu imagini din activitățile și cu produsele activităților

elevilor.

EVALUARE:

 Aprecierea permanentă a activității și rezultatelor muncii elevilor: orale,

metoda Galeriei, metoda Outdoor;

 Materiale afișate la panourile claselor și a școlilor;

 Realizarea unui PPT în care este prezentat proiectul, derularea lui, cât și

imagini din activitățile susținute

 Postarea activităților pe site-urile celor două școli


ACTIVITĂȚI INSTRUCTIV EDUCATIVE

Tema Locul Participanți: Perioada: Resurse: Evaluare:


Activității: activității:

Cunoaștere și Șc. Grupul țintă Septembrie Calculator,


prietenie Gimnazială Imprimantă,
Oarța de Sus Flipchart

“Moromeții” Șc. Bicaz Grupul țintă Noiembrie


dramatizare
Descrierea Șc. Grupul țintă Februarie Calculator,
literară – lecție de Gimnazială Imprimantă,
Limba și Oarța de Sus Fișe de
literatura română lucru,
susținută în regin Tablă
simultan
Anotimpuri Șc. Bicaz Grupul țintă Aprilie Fișe de Aprecieri
văzute prin ochi lucru orale
de copil – metoda Caiete Fotografii
Outdoor – Tablă Materiale
realizarea unei expuse la
descrieri în urma panoul
observării naturii claselor
Șc. Mai
Respect tradițiile Gimnazială
locale! Oarța de Sus

Concluzii Șc. Bicaz Grupul țintă Iunie Prezentare Fotografii


PPT Materiale
expuse la
panoul
claselor

S-ar putea să vă placă și