Poezia bacoviană ar fi expresia unei stări de „dezorganizare sufletească”, „de

descompunere a fiinţei organice”, „o poezie de atmosferă”, care converge spre „o

nimicire a vieţii” (Lovinescu). Lumea în „Decor” se prezintă una schiţată, bicoloră:
„Copacii albi, copacii negri”, fără sens şi certitudine, este un prototip imperfect al lumii
arhetipale. Titlul poeziei „Decor”, substantiv comun, nearticulat, fiind un simbol prezent
în versul  al treilea din prima strofă, reluat şi în versul al patrulea din ultima strofă:
„Decor de doliu funerar…”, conturează panorama poeziei, evidenţiînd stările de spirit
dominante, lipsa unui compromis între cele două lumi: proprie şi exterioară.
Determinativul „de doliu funerar” accentuează motivul morţii, a izolării, însingurării
poetului. Acesta fiind dominat de o tristeţe metafizică sugerată de simbolurile
cromatice: „Copacii albi, copacii negri”, „pene albe, pene negre”, de simbolul toposului
„parcul”, de muzicalitatea sumbră a poeziei. Alternarea culorilor „alb”, „negru” relevă
imperfecţiunea şi nebunia lumii. De remarcat este faptul ca această combinaţie
accentuează monotonia existenţială, albul şi negrul, fiind non-culori, sugerează o lume
maladivă, impersonală, absurdă, ştearsă, antinomică, duală şi contradictorie. În limitele
acestor culori, existenţa pare a fi „Pătratul” lui Malevici, în care totul are limite şi nu
există nici o şansă de a evada, nici în tine, nici în exterior. Totul este programat, purtînd
amprentele lumii originare: „În parc regretele plîng iar…”. Simbolul parcului sugerează
iarăşi acele limite, tipare meschine, profane, pămînteşti din care nu poţi ieşi, reflectînd
lumea încremenită demult, moartă, lipsită de logică şi certitudine: „Copacii albi, copacii
negri/Stau goi în pacul solitar”, „… parcul secular”, „…în parc fantomele apar”, „… în parc
ninsoarea cade iar”. Singura stare dominantă este melancolia, tristeţea profundă:
„regretele plîng iar…”. Repetiţia adverbului „iar” evidenţiază ciclitatea lumii, perpetuarea
generaţiilor, imposibilitatea evitării destinului, sugerat prin simbolul păsării cu „glas
amar”, care aduce cu sine sinteza unui implacabil tragism existenţial. „Copacii goi”
schiţează linii drepte, grafate pe tabloul vieţii, accentuînd lipsa diversităţii şi alegerii,
relevînd neputinţa fiinţei umane de a se sustrage esenţelor dure ale Demiurgului, de a
evita monotonia existenţială, spleen-ul. „Golul” relevă lipsa sensului în lumea interioară
şi exterioară. În aceasta atmosferă apar „fantomele” pentru a sugera efemeritatea vieţii
fiinţei umane, pentru a marca tenebrele, haosul şi a evidenţia existenţa lumii de
dincolo, din care tot nu poţi evada… , în care tot nu există o ordine prestabilită,
decorul rămînînd a fi unul: „alb”, „negru”, „un decor de doliu funerar”. Poezia se
structurează pe două planuri: unul lăuntric, personalizat şi altul exterior, al lumii
profane şi meschine. Incapacitatea poetului de a se adapta în lumea profană îi
determină stările de izolare, de tristeţe. Universul natural reflectă sentimentele
poetului, definitivînd disoluţia lumii în linii cromatice, reducînd-o la non-culorile
ei originare: „În parc ninsoarea cade iar…”. Elementele de limbaj poetic, alcătuirea
poeziei din trei strofe cu trei versuri libere, ritmicitatea versului, iambică, prin
contrarea metrică, de 8-9 silabe, prin încremenire, prin rime puţine ar putea
sugera o apocalipsă personală a oricărei fiinţe care şi-a pierdut acel „axis mundi”,
aspiraţiile, idealurile, ascendenţa spre divin şi sacru, care se contemplă în
conştientizarea monotoniei vieţii, obţinînd plăcere de durere.
Bacovia prin „Decor” a reuşit să deschidă perspective adînci de interpretare,
datorită conotaţiilor lirice ale unor motive („pasărea”, „frunze”, „ninsoarea”,
„fantome”) şi laitmotive („alb”, „negru”, „capacii”, „pene”, „parcul”) simboliste
preferate de sensibilitatea poetului: singurătatea, tristeţea, izolarea, neliniştea,
moartea.

Tema şi ideea „Decorului” sînt în concordanţă în unele momente ale vieţii cu

stările mele de spirit. În momentele cînd conştientizez că lumea e aşa şi nu se va
schimba, că umanitatea nu a făcut nici un efort pentru a se schimba, că toate
revoluţiile, toate războaiele nu au fost făcute pentru progres. Progresul e pură
invenţiune…

Nimic nu persistă timpului, numai monotonia, lipsa sensului, omul, viaţa,

moartea…