Sunteți pe pagina 1din 5

BURGHELEA CRISTINA-DANIELA

ANUL III, ASISTENȚĂ SOCIALĂ

1. Care este problema (ca întreg) prezentată în acest caz?


În acest caz ales este vorba despre un copil de clasa a VI-a din cadrul
Școlii „George Bacovia” din București, care, în timpul pauzei, s-a aruncat de
la geamul clasei. Colegii de clasă, în loc să îl oprească, îl încurajau să sară,
spunându-i că nu are curajul necesar să facă acest gest. Până la înfăptuirea
acestei fapte, elevul a mers la Directoare, spunându-i că este supărat din
cauza colegilor săi. Aceasta nu a luat nici o măsură.
2. Care sunt factorii implicați în problema/problemele referitoare la acest
caz?
Acest gest a fost determinat de umilințele și de bătăile suferite din
partea colegilor săi. Aceste fapte l-au împins pe elev la acest gest prin care
dorea să pună sfârșit acestor cumplite chinuri survenite din partea colegilor.
3. Discută aspectele manageriale, organizaționale și tehnologice, ca și
resursele referitoare la acest caz.
Managerul școlii nu a acordat suficientă atenție problemei elevului,
crezând că este o simplă joacă de copii. Organizarea școlii prin care se
prevede ca profesorul de serviciu să fie prezent pe coridor în timpul pauzelor,
a fost înfăptuită doar la nivel formal. Monitorizarea video nu a fost instalată
în sălile de clasă și astfel, tragedia s-a putut desfășura fără probleme atâta
timp cât supravegherea sălii nu era transmisă pe monitorul directorului.
Resurse: https://www.libertatea.ro/stiri/un-elev-din-bucuresti-s-a-
aruncat-pe-geam-satul-sa-fie-batut-de-colegi-3584020;
https://www.antena3.ro/actualitate/elev-bucuresti-umilit-batut-colegi-aruncat-
geamul-clasei-603526.html;
https://ziare.com/social/stiri-sociale/elev-scoala-bucuresti-a-sarit-pe-geam-
reactie-inspector-general-1682864;
https://observatornews.ro/fii-observator/un-elev-sa-aruncat-de-la-etajul-unei-
scoli-din-bucuresti-iar-scenele-au-fost-filmate-ce-lea-spus-colegilor-inainte-
de-a-sari-422975.html;
https://alert24.ro/2021/06/04/un-elev-din-bucuresti-s-a-aruncat-pe-fereastra-
in-pauza-dupa-ce-a-fost-umilit-de-colegi/.
4. Ce rol joacă diferiții paricipanți (decidenți) în întreaga planificare,
implementare și managementul aplicațiilor din domeniul tehnologiilor
informatice (IT)?
Directoarea Școlii nu a acordat atenție suficientă problemei expuse de
către elev. Colegii elevului l-au încurajat să se arunce de la fereastră și nu l-
au oprit în desfășurarea acestui gest. Inspectorul școlar a declarat că fapta
săvârșită a fost doar o joacă de copii, neanalizând gravitatea acesteia. Se
poate observa de altfel și o comunicare insuficientă a elevului atât cu familia,
cât și cu cadrele didactice.
5. Care sunt alternativele posibile și argumentele pro și contra specifice
fiecărei alternative reflectate în organizarea problemei referitoare la cazul
abordat?
Cadrele didactice împreună cu Directoarea Școlii trebuiau să corecteze
comportamentul colegilor elevului, sancționându-i pentru umilințele și bătăile
prin care îl supuneau pe colegul lor. Dacă comportamentul elevilor ar fi fos
corectat din timp, acest gest nu s-ar mai fi petrecut.
Comunicarea mai amănunțită și lipsa ignoranței între profesor și elev ar
fi putut să amâne și chiar să împiedice declanșarea acestui gest. Atâta timp
cât aceste fapte nu s-au înfăptuit, au condus la declanșarea gestului făcut de
către elev.
O altă alternativă ar putea fi reprezentată de derularea unor programe și
activități extra școlare pe tema combaterii bullying-ului care să conducă la
conștientizarea și dezvoltarea unei atitudini critice a elevilor față de această
problemă.
6. Care sunt tehnologiile emergente care ar trebui luate în considerare pentru
a rezolva problemele menționate în caz?
Una dintre tehnologiile emergente care ar trebui luată în considerare ar
putea fi monitorizarea audio-video a sălilor de clasă.
7. Care este soluția finală care poate fi recomandată pentru managementul
organizațional descris în caz? Demonstrează/argumentează soluția pe care o
recomanzi.
Soluția finală este ca întregul corp profesoral să dedice mai mult timp
comunicării cu elevii și să fie cu luare aminte la toate problemele prezente în
interiorul Școlii. Dacă comunicarea ar fi fost mult mai prezentă între
Directoare și elev, cazul s-ar fi putut rezolva și fără a ajunge la acest
eveniment nefericit.

Epilog și lecții învățate


Redactează un paragraf epilog în care să discuți efectele pe termen lung pe
marginea cazului dezbătut.
Primul efect pe termen lung al acestei probleme poate să fie identificat de
apariția a cât mai multe cazuri de acest gen, în care elevii să se arunce de la
fereastra clasei sau chiar să recurgă la alte situații mai grave.
Al doilea efect poate să fie identificat cu dorința elevului, supus la
umilință și chiar maltratat de către colegii săi, de a nu mai merge la școală și
chiar de a nu mai continua studiile din cauza fricii și a rușinii.
Al treilea efect produs pe termen lung este reprezentat de apariția unor
probleme psihice ale elevului umilit, acesta putând să prezinte un grad ridicat
al depresiei și al altor probleme de acest fel.
Al patrulea efect poate fi reprezentat de afectarea evoluției psihologice a
victimei: imagine de sine negativă, frustrare, teamă constantă, în timp ce
violenta psihologică afectează de obicei stima de sine a elevului, care se va
simți fără valoare și neajutorat.
Consider că un rol important în prevenirea și combaterea bullying-ului îl
reprezintă implicarea elevilor în activități, în proiecte, care să îi scoată din
mediul lor obișnuit şi care să le permită interacțiunea cu alți elevi, dincolo de
cadrul orelor de curs.

Lista surselor adiționale


Pregătește o listă din alte resurse (de exemplu articole incluse în jurnale,
cărți, web sites) care ar putea fi relevante pentru obținerea de informație
adițională (suplimentară) legată direct de cazul tău sau cazuri similare.
Listează instiuțiile/entitățile din industrie pentru care descrierea cazului ar fi
pertinentă.
1. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare
în derâdere a cuiva, de umilire.Poate fi asociat cu termenii de intimidare,
terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat
pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și
autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Se creează astfel o stare de
conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența
fenomenului. Se poate manifesta prin agresivitate fizică sau psihologic, prin
producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt
cuvintele, acțiunele sau excluderea socială. Victima pozează într-o ipostază de
regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate
exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de
neputință.1
1
https://www.monitorulcj.ro/actualitate/69815-cand-profesorii-isi-bat-joc-de-elevi-bullyingul-in-continuare-un-
fenomen
2. Comportamentul bullying în școală este un fenomen existent în multe state ale
lumii. Astfel, potrivit unui studiu, cu privire la sănătatea copiilor din 27 tari, s-
a arătat că, majoritatea copiilor de 13 ani din cele mai multe țări, au fost
implicați în comportamente de tip “bullying” cel puțin o dată.2
3. Bullying-ul face instituția de învățământ un loc nesigur, ceea ce determină o
scădere a performanțelor școlare, un număr crescut de absențe și implicit, în
situații extreme poate conduce chiar la abandon școlar. Este necesar ca tinerii
care agresează, cei care sunt agresați, dar și cei care sunt martori la bullying, să
recunoască fenomenul, să știe cum pot acționa, la cine să apeleze și când.
Considerăm că în realizarea acestui tip de activități este necesară implicarea
activă a tinerilor, aceștia dezvoltându-și o serie de abilități sociale și de
comunicare necesare în viața cotidiană.3
4. Potrivit UNICEF, milioane de copii sunt expuși unui risc crescut să li se
întâmple lucruri rele, pe măsură ce viața lor se deplasează din ce în ce mai
mult pe internet în timpul pandemiei COVID-19. Spre deosebire de bullying-ul
tradițional, cel virtual pune în postura de victimă 24 din 24 copiii, ceea ce
înseamnă că nivelul de stres resimțit crește vertiginos și ajunge să le afecteze
nenumărate aspecte ale vieții. Adesea, se ajunge la stări de anxietate, depresie,
dependență de substanțe și, în unele cazuri, chiar tentative de suicid. Frica și
rușinea, care își fac cuib în sufletul elevilor din cauza umilinței vizibile pentru
toată lumea, ajung să le încețoșeze judecata și luciditatea, fără ca să mai
gândească limpede și rațional pentru prezent și viitor.4

2
http://www.rjap.psihologietm.ro/Download/rjap121_3.pdf
3
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/1p-469-473.pdf
4
Cheianu-Andrei D., Sîmboteanu D., Andrei I., Bullying-ul în rândul adolescenților din Republica
Moldova – UNICEF, Chișinău, 2019, p. 104

S-ar putea să vă placă și