BOLI

MOLECULARE
 = boli monogenice cu defectul
molecular genic şi biochimic cunoscut.
ERORI EREDITARE
ALE PURINELOR
 Guta
• transmitere: DA, penetranţă tardivă
• mai frecventă la sexul masculin.
• Clinic:
- hiperuricemie,
- depozite de acid uric la nivelul articular,
- atacuri recurente de artrită,
- frecvent litiază renală.
Guta
 Sindromul Lesch-Nyhan
• transmitere: recesiv X linkată
• debut în primele zile de viaţă
Clinic:
- mişcări coreoatetozice,
- spasticitate cu diplegie,
- automutilare,
- retard mintal.
• diagnostic prenatal-
teste biochimice
DEFECTE GENETICE
ALE HEMOSTAZEI
 Hemofilia A
• r-X linkat det. de deficienţă a factorului VIII
plasmatic.
• Manifestări clinice: la sex masculin,
hemoragii la traumatisme minime şi care
conduc la formarea de hematoame, la nivelul
ţesuturilor moi şi al muşchilor precum şi
hemoragii intraarticulare care evoluează spre
artroză.
• Diagnostic: pe baza măsurării activităţii
factorului VIII.
• Tratament: administrarea factorului VIII.
Hemofilia A
• Hemofilia B:
- recesiv X linkat;
- mutaţia genei pentru factorul IX al
coagulării.
Tabloul hemoragipar este ceva mai
blând şi dependent de tipul alelei
mutante.
DISTROFII MUSCULARE
GENETICE
 Distrofia musculară progresivă
Duchenne
= cea mai severă miopatie,
- cauzată de deficienţa unei proteine –
distrofina,
- sinteza distrofinei este codificată de
o genă de pe cromozomul Xp21.2,
- gena conţine 79 de exoni.
Incidenţa în populaţia generală:

- 1/3500 de nou nascuţi de sex masculin,

- transmisă de mamele heterozigote.
Debut:
- în copilărie, la 3-5 ani,
- primul semn fiind:
-deficitul de forţă musculară la nivelul
membrelor inferioare,
-hipotrofii musculare la nivelul centurii
pelviene, apoi fiind cuprinse şi alte grupe
musculare
- dificultăţi la:
- mers,
- alergat,
- urcatul scărilor,
- cade frecvent,
- prezintă un mod particular de ridicare
(căţărându-se pe el însuşi = semnul
Gowers).
Distrofia musculară progresivă Duchenne
• Evoluţie progresivă:
- apar contracturi, scolioză severă şi lordoză
compensatorie,
- netrataţi pierd abilitatea de a merge după 10
ani,
- imobilizarea survine în jurul vârstei de 17-20 de
ani, când sunt prezente şi tulburări respiratorii şi
de vorbire.
• Decesul survine datorită insuficienţei
respiratorii prin paralizia muşchilor respiratori.
 Distrofia musculară Becker
• = det. de o altă variantă alelică a genei care det.
distrofia Duchenne, pe acelaşi locus, deci având
aceeaşi transmitere recesivă legată de X.
• tablou clinic mai blând,
• evoluţia mai lentă.
• debut:
- în jurul vârstei de 11 ani, miopatia este evidentă.
- Simptom principal: durerea,
- necesită chirurgie ortopedică pentru contracturi şi
scolioză,
- supravieţuirea putând fi prelungită până la 35-40 de
ani.
 Distrofii musculare

• explorări paraclinice la ambele forme:

- creatinkinază crescută,
- EMG-ul prezintă modificări de tip miopatic
- biopsie.
 DISTROFIA MUSCULARĂ FACIO –
SCAPULO - HUMERALĂ
= asociată cu dereglarea organizării
heterocomatinei.
= o boală neuromusculară progresivă,
- transmitere autozomal dominantă > 90% pacienţi,
- afectează mușchii dorsoflexori:
- ai membrelor și
- trunchiului,
• una din genele mutante a fost localizată pe
cromozomul 4q35.
• in 95% din cazuri simptomele se instalează
înainte de 20 de ani.
• cel mai frecvent boala apare între prima şi a
treia decadă de viaţă,
• mai mult de 1/3 dintre pacienţi rămân
asimptomatici.
• au fost descrise şi cazuri cu debut la copilul mic,
dar acestea sunt rare.
Semne clinice:
Faţă:
- slăbiciune a muşchilor
faciali
- dificultăţi la fluierat
sau bautul lichidelor
prin pai
- muşchii extraoculari şi
ai faringelui sunt
afectaţi, afectarea poate
fi asimetrică
Semnele clinice ale bolii:

- afectarea centurii scapulohumerale > 82% pacienţi

- treptat nu vor mai putea să ridice braţele la nivelul
umerilor
- balansul omoplatului
- slăbirea muşchiului pectoral cu coborârea regiunii
axilare anterioare
- diminuarea dorsiflexiei piciorului, slăbirea muşchiului
tibial anterior, muşchii posteriori ai gambei sunt
atrofiaţi
DISTROFIA MIOTONICĂ – BOALA
STEINERT
Distrofia miotonică
= cea mai comună formă de distrofie musculară
la adulți
- distrofie musculară progresivă
- miotonie = incapacitatea de relaxare
(decontracturare) a muşchiului dupa o perioadă
de contracţie mai mult sau mai puţin prelungită.
Transmiterea este autozomal dominanta
Distrofia miotonică
- debutul în: adolescență sau la adulții tineri
- constau în:
- miotonie,
- slăbiciune,
- amiotrofii distale (atrofia mușchilor
membrelor, în special a mâinii) și
- cardiomiopatie (afectarea mușchiului inimii).
Distrofia miotonică poate fi insoțită de:
- cataracta,
- calviție, în special frontală,
- retard mental și
- tulburări hormonale:
- tulburări ale virilității, atrofie testiculară la
bărbați;
- tulburări menstruale, avort recurent la
femei.
 DISTROFIA MUSCULARĂ EMERY -
DREIFUSS

• Distrofia musculară Emery-Dreifuss este o boala

cu transmitere:
- autozomal dominantă,
- recesivă (rareori) sau
- X-linkată.
• Gena codifică o proteină a membranelor nucleare
numită emerină.
SEMNE CLINICE

• amiotrofia (atrofia musculara) și slăbiciunea pot

debuta înaintea vârstei de 20 ani, afectând în
general musculatura brațului (biceps, triceps) și
mai rar, musculatura membrelor inferioare.
• poate afecta și inima, antrenând paralizie
atrială, anomalii de conducere (bloc
atrioventricular), cardiomiopatie (afectarea
miocardului) și un risc crescut de moarte subită.
Diagnosticul se bazează pe:
- datele clinice,
- vârsta de debut,
- antecedentele familiale
Susținut de:
- creșterea usoară a creatinfosfokinazei serice,
- electromiografie și
- biopsia musculară.
Testele ADN confirmă diagnosticul.
Tratamentul :
- are drept obiectiv prevenirea contracturilor,
- utilizarea unui stimulator cardiac (pacemaker)
la pacienții cu tulburari de conducere (bloc
atrioventricular).
 DISTROFIA MUSCULARĂ A
CENTURILOR
• cuprinde un grup de boli, ce afectează mușchii
centurilor scapulară și pelvină (mușchii umerilor
și soldurilor).
• autozomal recesivă (rareori dominantă),
afectează ambele sexe în mod egal.
• debutează în general la adolescență sau spre
varsta de 20-30 ani.
 DISTROFIA MUSCULARĂ A CENTURILOR

• poate atinge și mușchii membrelor, dar

evoluția sa este lentă.
• capacitățile intelectuale nu sunt afectate.
• tratamentul se axează pe prevenirea
contracturilor.
 BOLI GENICE
CU TULBURARI ALE
TESUTULUI OSOS SI
CONJUNCTIV
 Sindromul Marfan
efect pleiotrop
◼Modificări scheletale:
-membre lungi,
-degete lungi şi efilate (arahnodactilie),
-hiperlaxitate articulară, consecutiv luxaţii,
-deformaţii ale coloanei vertebrale (cifoză,
scolioză) sau ale sternului.
Sindromul Marfan
 Modificări cardiovasculare
anevrisme ale aortei,
prolaps de valvă mitrală
 Modificări oculare:
subluxaţie/ectopie de cristalin,
vicii severe de refracţie
Modificările fenotipice din sindromul Marfan:

- = consecinţa unei singure mutaţii genice

→defect în structura primară a fibrilinei
(=componentă majoră a ţesutului conjunctiv).
- deci, apar prin alterarea ţesutului conjunctiv în
diferitele teritorii în care este prezent.
 Osteogeneza imperfecta
• D.A.
• Are la baza tulburări ale țesutului osos și
colagenului
• CLINIC:
• Osteoporoză, fragilitate osoasă, fracturi
• Sclere albastre
• Hipoacuzie―surditate
• Dentinogeneză defectuoasă
 Osteogeneza imperfectă
cauzată de mutația de tip substituție în gena
COL1A1
OSTEOGENEZA IMPERFECTA
Osteogeneza imperfecta
Osteogeneza imperfecta

Smalț gălbui sau gri-albastrui

În funcție de forma alelică sunt 3 forme:
• 2 cu tablou clinic descris,
• 1 formă severă, letală, cu fragilitate
osoasă din perioada prenatală.
OI
 Acondroplazia

⚫transmitere: D.A.
⚫la naştere:

tulburări scheletale
⚫subdezvoltare staturală

⚫perimetrele craniene ramân în limite

normale
⚫forma homozigotă - severitatea tabloului

clinic este mai mare.

⚫apare frecvent prin mutaţie "de novo".
Acondroplazia