Capitolul I 

Războiul din Bosnia și Hertegovina (1992-1995)

1.1.Războiul din Bosnia și Herțegovina ca etapă de destrămare a fostei Republici Socialiste

Federative Iugoslavia

1.1 Cauzele și circumstanțele Războiului civil din Bosnia și Herțegovina

Cu toate că se dorește ca societatea să devină una globală, în care multiculturalismul să

fie apreciat și să fie respectate valorile fiecărei etnii, naționalitate, rase, orientări religioase sau
sexuale, totuși, se pare că umanitatea mai trebui să parcurgă multe etape până să învețe să fie
tolerantă cu toți semenii, indiferent de particularitățile individuale a fiecărei persoane.
Și dacă se analizează istoria mentalului colectiv, care s-a format pe baza a numeroase
prejudecăți și stereotipuri, pare de înțeles că acest salt înspre multiculturalitate nu poate fi făcut
brusc.
Un alt motiv pentru care a fost posibil ca războiul bosniac să izbucnească și să aibă atăt
de multe victime a fost faptul că după regimul comunist și-a făcut loc unul naționalist, care,
bazându-se tot pe manipularea maselor și pe propaganda, a alimentat ura inter-etnică, și practic
stereotipurile.
Pe plan international circumstanțele păreau inițial propice instaurării mai multor
regimuri democratice, pe fundul încetării Războiului rece și a căderii comunismului în mai multe
state din Europa centrală și de SE.
Însă, istoria a dovedit încă o data, din nefericire că așteptările nu sunt mereu îndeplinite
și în realitate.
Atfel, în cazul Iugoslaviei, aceasta a ajuns să se farâmițeze, însă în urma unor conflicte
violente, ceea ce o face să rămână in istorie ca fostul stat federal care a încetat să mai existe cu
prețul a mii de vieți1.
Odată cu terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, Iugoslavia, datorită sprijinului
obținut de la aliații care au câștigat acest război s-a bucurat de recunoaşterea sa ca stat la nivel
internațional începând din luna martie a anului 19452.
S-a reușit să se ajungă în acest punct și datorită faptului că, în condițiile în care în anii
respectivi terenul politic iugoslav era împărțit în principal între adepții mișcării partizane a cărui
lider era Iosip Broz, cunoscut mai degrabă ca Tito și cei ai regalității, regim care era atunci la
putere, s-a putut să se facă un
compromis și să se formeze ,,un guvern de coaliţie care avea să organizeze alegerile din toamna
anului 19453”.

1
Allcock, J. B. 2000. Explaining Yugoslavia, London: Hurst.
2
Liviu Tatu, documentare, editor: Suzana Cristache Drăgan, Anul 1946: A fost adoptată prima constituţie a
Republicii Federale Iugoslavia (31ianuarie), 31.01.2021, articol disponibil la:
https://www.agerpres.ro/documentare/2021/01/31/anul-1946-a-fost-adoptata-prima-constitutie-a-republicii-federale-
iugoslavia-31-ianuarie
3
idem

1
 Alegerile au fost câștigate de către comunişti, ceea ce a condus trecerea la statut de
republică sub denumirea de Republica Federală Populară Iugoslavia, care a luat ființă în data de
29 noiembrie a aceluiași an4.
A urmat, apoi la sfârșitul primei luni a anului 1946 adoptarea celei dintâi Constituții a
Republicii Federale Populare Iugoslavia5 în cadrul ,,sesiunii comune a Adunării
Constituţionale6”. Inspirația elaborării acestei constituții a fost modelul sovietic, care data din
anul 19367 .
Cu toate că și organizarea politică a statului sub această nouă formă a avut la bază
același model, cum de altfel s-a întâmplat și cu cea economică, cu timpul, RFPI s-a distanțat de
U.R.S.S., desigur, atât cât i s-a permis de către Moscova, în calitate de stat-satelit al ei, având în
vedere că regimul era, totuși, unul comunist, nu doar în politica externă, cât și la nivel social și
economic8.
Așadar, așa cum prevedea și Constituția din 1946 Iugoslavia a ales formula
de ,,federaţie multinaţională9” și se pretindea că forma de a fi condusă era ,,centralismul
democratic10''. Reublicile care făceau parte din această federație erau următoarele șase: Slovenia,
Croația, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru și Macedonia.
În plus, în cadrul Serbiei mai erau incluse și două regiuni autonome, și anume
Voievodina în partea nordică a republicii menționate şi Kosovo şi Metohia în partea sudică 11. S-a
optat pentru formula celor două regiuni autonome deoarece în cazul primeia populația majoritară
era maghiară, iar în cazul celei de-a doua albaneză și s-a considerat că este necesar să le fie
respectate interesele celor două etnii12.
Pe harta de mai jos se poate observa delimitarea teritorială a fiecăreia dintre cele șase
republici menționate, precum și a celor două regiuni autonome:

4
Milica Uvalić, The Rise and Fall of Market Socialism in Yugoslavia, DOC Research Institute Special Reports,
2018, p.2, lucrare disponibilă la:
https://www.researchgate.net/profile/Milica-Uvalic/publication/331223694_The_Rise_and_Fall_of_Market_Sociali
sm_in_Yugoslavia/links/5c6d139f92851c1c9deedda4/The-Rise-and-Fall-of-Market-Socialism-in-Yugoslavia.pdf
5
Mihai-Ştefan Dinu, Influenţa factorilor etnic şi religios asupra dinamicii mediului de securitate, Universitatea
Naţională de Apărare “Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Editura Universităţii Naţionale
de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2008,
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/
influenta_factorilor_etnic_si_religios_asupra_dinamicii_mediului_de_securitate.pdf
6
Liviu Tatu, documentare, editor: Suzana Cristache Drăgan, Anul 1946: A fost adoptată prima constituţie a
Republicii Federale Iugoslavia (31ianuarie), 31.01.2021, articol disponibil la:
https://www.agerpres.ro/documentare/2021/01/31/anul-1946-a-fost-adoptata-prima-constitutie-a-republicii-federale-
iugoslavia-31-ianuarie
7
Milica Uvalić, The Rise and Fall of Market Socialism in Yugoslavia, DOC Research Institute Special Reports,
2018, p.3, lucrare disponibilă la:
https://www.researchgate.net/profile/Milica-Uvalic/publication/331223694_The_Rise_and_Fall_of_Market_Sociali
sm_in_Yugoslavia/links/5c6d139f92851c1c9deedda4/The-Rise-and-Fall-of-Market-Socialism-in-Yugoslavia.pdf
8
ibidem, p.3
9
idem
10
idem
11
Allcock, John B. and Lampe, John R.. "Yugoslavia". Encyclopedia Britannica, 7 May.
2023,https://www.britannica.com/place/Yugoslavia-former-federated-nation-1929-2003. Accessed 24 May 2023.
12
idem

2
 Figura 1.4. Iugoslavia, 1946
Sursa: Allcock, John B. and Lampe, John R.. "Yugoslavia". Encyclopedia Britannica, 7 May.
2023,https://www.britannica.com/place/Yugoslavia-former-federated-nation-1929-2003.
Accessed 24 May 2023.

Această modalitate de a le repartiza teritoriile celor șase republici a urmărit să

estompeze pe cât posibil tensiunile interetnice, de aceea ,,graniţele interne au fost în mod arbitrar
redesenate într-un mod care îi favoriza, din punct de vedere al teritoriului, pe croaţi şi pe
sloveni13”.
În ceea ce privește teritoriile desemnate să facă parte din Bosnia și Herțegovina, chiar
dacă atât sârbi, cât și croații și ar fi dorit fiecare în parte ca acestea să facă parte din republicile
omonime, Tito a decis să devină o republică separate, și, în plus, mai exista încă din acele
vremuri și o populație musulmană destul de consistentă în regiunea respectivă, care , de
asemenea și ar fi dorit o recunoaștere teritorială. Prin urmare, încă din acei ani existau tensiuni
latente în republica respectivă, chiar dacă Tito a știut să le gestioneze.
În ceea ce privește Macedonia, cei mai mulți dintre istorici consideră că a fost ideea lui
Tito de a fi creată pentru ca sârbii, respective croații să aibă o influență mai redusă per ansamblul
federației14. Prin urmare, Iosip Broz a reușit să țină în frâu pornirile etnicilor diverși de a se

Stănescu Manuel, Destrămarea Iugoslaviei: de la slavi la cel de-al Doilea Război Mondial (I),
13

https://historia.ro/sectiune/general/destramarea-iugoslaviei-de-la-slavi-la-cel-de-al-572762.html

3
confrunta. Însă, la moartea sa, survenită în anul 1980 Iugoslavia traversa o criză economică
gravă.
Această situație, care a dus la declinul economic al întregii federații a apărut din cauză
că Tito renunțase la aplicarea sistemului economic centralizat, de inspirație sovietică, ceea ce a
condus la dezechilibre între republici din acest punct de vedere. Astfel, ,,produsul intern brut al
Sloveniei în 1980 era dublu faţă de cel calculat la nivelul Iugoslaviei, în timp ce Kosovo, locuit
de o numeroasă populaţie de origine albaneză, avea mai puţin de o treime din medie15”.
După moartea lui Tito Iugoslavia a fost condusă pe principiul președenției colective,
conform dorinței lui astfel, fiecare dintre președinții
Preşedinţia Colectivă, formată din 8 membri, cu fiecare dintre ei rotindu-se pe postul de
preşedinte pentru 12 luni, era simbolică pentru tipul de instituţie atipică introdusă de Tito pentru
a realiza un echilibru între diversele grupuri etnice şi care s-a dovedit incapabilă să facă faţă
evoluţiei din plan intern şi internaţional. Sistemul comunist, în viziunea unor specialişti, a creat
ideea că politica e de fapt conspiraţie, iar succesul e legat de capacitatea de a minţi;a te menţine
la putere prin orice mijloace era o reminiscenţă directă a statului comunist.

Răspunsul lui Tito la crizele din anii 1960 și începutul anilor ’70 a fost să modeleze un
sistem de „federalism simetric”, în care diferite reguli și ritualuri interne (inclusiv o președinție
rotativă pentru a conduce Iugoslavia după moartea lui Tito) trebuia să fie formale.
Tensiunile naţionale s-au intensificat, iniţial, în Kosovo, la
un an după moartea lui Tito; aici s-a declanşat o revoltă a
populaţiei albaneze musulmane, majoritară (proporţie de 90%),
sub stindardul obţinerii statutului de republică. În replică,
autorităţile sârbe au instituit legea marţială şi au reprimat
populaţia, cu ajutorul armatei şi al poliţiei. Sârbii au adus ca
argument faptul că, după bătălia de la Kosovo Polje (Câmpia
Mierlei), de la 28 iunie 1390, Kosovo a devenit un fel de leagăn al
civilizaţiei sârbe. Zona este presărată cu biserici ortodoxe şi
monumente sârbeşti. Manifestările violente din Kosovo, din 1981,
au alimentat naţionalismul sârbilor şi, implicit, pe cel al croaţilor
din altă zonă iugoslavă, cu toate că ultimii au fundamentat istoric
şi teoretic proiectul „iugoslav” (în secolul XIX). Pentru sârbi,
Kosovo reprezintă un „teritoriu sfânt”, locul unde armatele
creştine au fost înfrânte de otomani şi unde a luat fiinţă Patriarhia
Ortodoxă, ce a jucat un rol important în conturarea identităţii
sârbe. Liderii de opinie, de la Belgrad, în special, intelectualii au
reacţionat rapid şi zgomotos împotriva a ceea ce considerăm un
atac împotriva naţiunii. În 1985, Academia sârbă de arte şi ştiinţă
a elaborat un Memorandum prin care contrazicea modelul politic

14
Mihai-Ştefan Dinu, Influenţa factorilor etnic şi religios asupra dinamicii mediului de securitate, Universitatea
Naţională de Apărare “Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Editura Universităţii Naţionale
de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2008,
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/
influenta_factorilor_etnic_si_religios_asupra_dinamicii_mediului_de_securitate.pdf
15
Stănescu Manuel, Destrămarea Iugoslaviei: de la slavi la cel de-al Doilea Război Mondial (I),
https://historia.ro/sectiune/general/destramarea-iugoslaviei-de-la-slavi-la-cel-de-al-572762.html

4
 titoist. Se susţinea că militanţii comunişti, conduşi de croatul Tito,
au creat Iugoslavia federală pentru a exploata Serbia. În plus,
sârbii ar fi fost supuşi, în Kosovo, unui adevărat genocid practicat
de albanezi. Climatul de nesiguranţă a favorizat, în jurul anului
1987, întărirea grupului naţionalist sârb din Liga Comuniştilor. Ca
efect, grupul condus de Slobodan Miloşevici a devenit majoritar în
partid, iar Slobodan Miloşevici a obţinut preşedinţia Partidului în
Serbia (1986) şi apoi a Republicii Serbia (1989).
Mişcările centrifuge s-au manifestat, totuşi, în republici, atât
în cadrul Ligii Comuniştilor, cât şi în administraţie. În Slovenia,
Parlamentul a amendat Constituţia, renunţând la rolul conducător
al Partidului Comunist; au apărut formaţiuni politice democratice
care au format o coaliţie de opoziţie, în 1989 – 1990. Pe de altă
parte, în Croaţia a avut loc un proces de disoluţie a puterii
comuniste. S-au înfiinţat partide „alternative” cel mai important
fiind Uniunea Democrată Croată, de orientare naţionalistă,

Prin urmare, procesul destrămării fostei Iugoslavii a fost marcat de ,,Războaiele de

succesiune iugoslavă de-a lungul anilor 1990 – de la scurtele lupte din Slovenia până la
campania aeriană a NATO împotriva Serbiei în contextul conflictului din Kosovo – s-au soldat
cu zeci de mii de oameni morți și sute de mii strămutate16”.
Luând în considerare doar factorii de după anii ’90, se poate spune că primul pas care va
duce la destrămarea Iugoslaviei a fost momentul în care delegații slovenilor decid să
părăsească ,,a XlV-a Adunare Federală a Comuniştilor Iugoslavi în data de 21 ianuarie 1990” 17.
Apoi le urmează exemplu și delaeații croaţi.
Al doilea pas a constat în organizarea unor scrutinuri electorale în Slovenia, Croația,
Macedonia, Bosnia Herțegovina, Serbia și Muntenegru tot pe parcursul anului 1990. Aceastea au
avut o puternică semnificație istorică și au reprezentat o cale importantă înspre democrație,
având în vedere că este vorba despre primele alegeri libere ,,de după al doilea război mondial 18”
Un al treilea pas a constat în demersuri prin care unele state care făceau parte odinioară
din Republica Socialisă Federativă Iugoslavia au început rând pe rând să își declare independența
sau suveranitatea, după caz. Astfel, prima dintre acestea a fost Slovenia, care, ,,a adoptat o
declaraţie asupra suveranităţii acestui stat în Parlamentul său la data de 2 iulie 199019”
A urmat apoi, tot în cazul statului menționat organizarea unui referendum, care a condus
la declararea acestuia ca stat independent începând cu data de
23 decembrie 1990.
În paralel, însă, Slobodan Miloşevici își susținea poziția de a reface fosta Iugoslavie, în
regim confederal. Și pentru că fostele state Iugoslave își doreau să fie independente și suverane,
președintele a recurs la ajutorul armatei. La rândul său Croația a orgazanizat un referendum în
același scop în data de 19 mai 1991.
16
Marc Weller & Stefan Wolff (2006) Bosnia and Herzegovina ten years after Dayton: Lessons for internationalized
state building, Ethnopolitics, 5:1, 1-13, DOI: 10.1080/17449050600579559
17
https://legeaz.net/dictionar-juridic/succesiune-state-urss-iugoslavia
18
https://legeaz.net/dictionar-juridic/succesiune-state-urss-iugoslavia
19
idem

5
 Iugoslavia a încetat oficial să existe în octombrie 1991
Beneficiind de sprijinul armatei, Slobodan Miloşevici a
considerat că poate aborda negocierile interiugoslave de pe poziţii
forte (forţe armate proprii şi-au organizat în ritm susţinut şi
Croaţia şi Slovenia). În replică, autorităţile din Croaţia şi Slovenia
au chemat populaţia la exprimarea opţiunii, prin referendumuri, în
noiembrie 1990 şi mai 1991; alegătorii s-au pronunţat pentru
proclamarea unilaterală a independenţei celor două republici, în
cazul eşuării tratativelor de confederare

un referendum similar are loc în Croaţia (însă este boicotat de populaţia sârbă). în
contextul declarării independenţei Croaţiei, regiunea Crajna, locuită de sârbi, îşi declară
secesiunea. Parlamentele sloven şi croat proclamă încă o dată independenţa, la 25 iunie 1991,
proclamaţie calificată ca ilegală de guvernul de la Belgrad. Dacă armata iugoslavă s-a retras din
Slovenia încă din 18 iulie 1991, conflictul sârbo-croat a luat sfârşit abia în ianuarie 1992. Cele
două state sunt recunoscute de comunitatea internaţională la sfârşitul anului 1991 - începutul
anului 1992.

Figura 1.4. Iugoslavia, 1992

Sursa: Allcock, John B. and Lampe, John R.. "Yugoslavia". Encyclopedia Britannica, 7 May.
2023,https://www.britannica.com/place/Yugoslavia-former-federated-nation-1929-2003.
Accessed 24 May 2023.

Beneficiind de sprijinul armatei, Slobodan Miloşevici a

considerat că poate aborda negocierile interiugoslave de pe poziţii
forte (forţe armate proprii şi-au organizat în ritm susţinut şi
Croaţia şi Slovenia). În replică, autorităţile din Croaţia şi Slovenia
au chemat populaţia la exprimarea opţiunii, prin referendumuri, în
noiembrie 1990 şi mai 1991; alegătorii s-au pronunţat pentru
proclamarea unilaterală a independenţei celor două republici, în
cazul eşuării tratativelor de confederare.
în ceea ce priveşte Bosnia - Herţegovina, o declaraţie a Parlamentului prin care se
proclamă suveranitatea a fost adoptată la 15 octombrie 1991.

6
 Practic, ,,Iugoslavia a încetat din punct de vedere oficial să mai existe în octombrie
199120”

în perioada 29 februarie - 1 martie 1992, este organizat un referendum, boicotat de

populaţia sârbă. Urmarea acestuia este declanşarea conflictului armat. Noul stat este recunoscut
Comunitatea Europeană şi Statele Unite la 6 aprilie 1992, devenind membru al O.N.U., alături de
Croaţia şi Slovenia, la 22 mai 1992.

în Macedonia, printr-un referendum din 9 septembrie 1991, boicotat de populaţia sârbă

şi albaneză, se decide afirmarea suveranităţii statului în cadrul unei confederaţii iugoslave. Statul
nu este recunoscut imediat de comunitatea internaţională, motivul fiind în principal opoziţia
Greciei faţă de folosirea numelui de Macedonia şi poziţia acestui stat în legătură cu rezidenţii
greci din fosta republică iugoslavă. Recunoaşterea din partea Comunităţii Europene survine la 16
decembrie 1993, sub numele de „Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei”.

La 27 aprilie 1992, Parlamentul iugoslav, compus din reprezentanţii Serbiei şi

Muntenegrului, adoptă Constituţia Republicii Federale Iugoslavia, prin care se afirmă
„continuitatea personalităţii statale, internaţionale şi politice a fostei R.S.F.Iugoslavia”.
Republica Federală Iugoslavia transmite notificări în acest sens statelor şi organizaţiilor
internaţionale.

Bosnia și Herțegovina și-a declarat independența față de fosta Iugoslavie, după Slovenia
și Croația, mai exact la 1 martie 1992, ca urmare a unui referendum care a fost boicotat de o
parte semnificativă a unor cetățeni (care doreau ca BiH să rămână parte a Iugoslaviei).
Bosnia trebuia să fie „purificată etnic”, omogenizată, în ciuda istoriei ei de conviețuire
pașnică și de căsătorii mixte, și să devină parte ori din Serbia Mare, ori din Croația Mare. Cei
aproape patru ani de război în Bosnia au însemnat epurare etnică, cu lagăre de concentrare ca în
Al Doilea Război Mondial, cu gropi comune și violuri în masă și dislocări forțate de populație.
Ceva ce părea inimaginabil pentru Europa, deși se întâmpla și în Rwanda.

20
Milica Uvalić, The Rise and Fall of Market Socialism in Yugoslavia, DOC Research Institute Special Reports,
2018, p.2, lucrare disponibilă la:
https://www.researchgate.net/profile/Milica-Uvalic/publication/331223694_The_Rise_and_Fall_of_Market_Sociali
sm_in_Yugoslavia/links/5c6d139f92851c1c9deedda4/The-Rise-and-Fall-of-Market-Socialism-in-Yugoslavia.pdf

7
 Figura 1.6. Pietre funerare de la Centrul Memorial Srebrenica-Potočari, deschis în
2003, în Bosnia și Herțegovina.
Sursa: Lampe, John R.. "Bosnian War". Encyclopedia Britannica, 16 May. 2023,
https://www.britannica.com/event/Bosnian-War. Accessed 24 May 2023.

Războiul din Bosnia a însemnat și cel mai lung asediu de oraș locuit de civili din istoria
militară modernă – aproape cinci ani –, Sarajevo fiind înconjurat de forțele pro-sârbe. Cea mai
mare atrocitate a acestui război a avut loc în iulie 1995 la Srebrenica, prin uciderea a peste 8.000
de bărbați și băieți bosniaci de trupele lui Ratko Mladić.

Figura 1.5Orașul Saraievo distrus

Sursa: Lampe, John R.. "Bosnian War". Encyclopedia Britannica, 16 May. 2023,
https://www.britannica.com/event/Bosnian-War. Accessed 24 May 2023.

8
 Tabel 1.1 Analiza comparativă Macedonia-Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru)
Sursa: Mihai-Ştefan Dinu, Influenţa factorilor etnic şi religios asupra dinamicii mediului
de securitate21, p. 22

Prin urmare, Războiul civil din Bosnia și Herțegovina a început pe fondul unor tensiuni
etnice dintre albanezii, și sârbii din Kosovo. Kosovo era independentă , iar Milosevici dorea sa
nu mai fie22.

Unul dintre autorii din literatura de specialitate care a fost preocupat să cerceteze în ce
măsură războiul analizat în cadrul acestei lucrări a fost unul motivat de etnia combatanților este
Nils B. Weidmann, care afirmă în studiul său că în anii anterior izbucnirii acestui
conflict ,,grupurile etnice din Bosnia erau proeminente și vizibile23”. Prin urmare, locuitorii din
zona menționată erau conștienți în permanență atât de propria etnie, cât și a celorlați, de aceea ,
fiecare acorda o mare importanță acestui tip de apartenență.
Desigur că autorul menționat recunoaște că este destul de dificil să își susțină cu
argumente această opinie, având în vedere că este vorba despre modul de a gândi a unor
persoane și de a se raporta la alteritatea aflată în proximitaea imediată a lor24.
Totuși, pentru a-și argumenta asumpția respectivă, Nils B. Weidmann recurge la câțiva
indicatori sociologici. Iar primul dintre aceșia este numărul căsătoriilor mixte între grupuri
etnice, care a fost unul mic, situație, de altfel, semnalată și cu câteva decenii înainte de
izbucnirea acestui război civil, și care a râmas constantă inclusiv în anii ’9025.
21
Mihai-Ştefan Dinu, Influenţa factorilor etnic şi religios asupra dinamicii mediului de
securitate, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Centrul de Studii Strategice de Apărare
şi Securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2008,
https://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/influenta_factorilor_etnic_si_religios_asupra_dinamicii_medi
ului_de_securitate.pdf
22
Bieber, Florian, and Židas Daskalovski, eds. Understanding the war in Kosovo. Psychology Press, 2003.
23
Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role of Ethnicity in Bosnia’s Civil War,
Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831
24
idem
25
Botev, Nikolai. 1994. ‘‘Where East Meets West: Ethnic Intermarriage in the Former Yugoslavia.’’ American
Sociological Review 59 (3): 461–80 apud. Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role
of Ethnicity in Bosnia’s Civil War, Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831

9
 Iar această situație ar sugera că grupurile etnice aflate în teritoriile respective preferau să
păstreze o distanță socială între ele26.
Un al doilea argument adus de către Nils B. Weidmann în favoarea opiniei sale conform
căreia apartenența etnică era foarte importantă pentru populația din zona care va fi una de
conflict în timpul războilui civil analizat constă în rezultatul recesământului realizat în anul 1991
care releva că la întrebarea cu privire la naționalitatea pe care o au, un procent foarte mare dintre
respondenți, și anume peste 90% nu au declarat că sunt iugoslavi, ci și-au declarat etnia27 .
Totuși, Nils B. Weidmann recunoaște că, în ciuda celor două argumente aduse, o atenție
mărită acordată apartenenței etnice de către locuitorii unei anumite zone geografice, nu este un
motiv sufieient pentru ca în timp să se ajungă la un conflict violent între aceștia, chiar dacă de
obicei războaiele civile, după cum o arată istoria omenirii au în general și motivații de această
natură28.
Prin urmare, susține același autor, în cazul Războiului Civil din Bosnia și Herțegovina,
chiar dacă mozaicul etnic prezent în zona respectivă nu a fost cel mai puternic factor care a
condus la izbucnirea conflictului armat, totuși, a fost unul dintre cei mai importanți29.

26
Smits, Jeroen. 2010. ‘‘Ethnic Intermarriage and Social Cohesion: What Can We Learn from Yugoslavia?’’ Social
Indicators Research 96 (3): 417–32 apud. Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role
of Ethnicity in Bosnia’s Civil War, Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831
27
Kalyvas, Stathis N., and Nicholas Sambanis. 2005. Bosnia’s Civil War: Origins and Violence Dynamics. In
Understanding Civil War: Evidence and Analysis, ed. Paul Collier and Nicholas Sambanis. Washington, DC: The
World Bank, 191–230 apud. Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role of Ethnicity
in Bosnia’s Civil War, Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831
28
idem
29
Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role of Ethnicity in Bosnia’s Civil War,
Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831

10
Figura 1.1. Hartă etnică a Balcanilor de Vest la începutul anilor 1990
Sursa: https://historia.ro

11
 Figura 1.2.Distribuția teritorială etnică între sârbi și musulmani în anul 1991
Sursa: Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role
of Ethnicity in Bosnia’s Civil War30

1.1.1.Etapele războiului

30
Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role of Ethnicity in Bosnia’s Civil War,
Journal of Politics, 2011,73 (4):1184, DOI:10.1017/S0022381611000831

12
 Figura 1.3
Teritorii contestate și polarizarea rezidenților
Sursa: Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role
of Ethnicity in Bosnia’s Civil War31

Potrivit datelor existente ,,peste 100 000 de civili au fost uciși și jumătate din populația
Bosniei și Herțegovinei a fost strămutată32”.

1.2. Implicarea comunității internaționale în soluționarea conflictului din Bosnia și

Herțegovina

Misiunea de Poliție a Uniunii Europene (EUPM) în Bosnia și Herțegovina, înființată la

1 ianuarie 2003, este prima misiune lansată vreodată ca parte a Politicii Europene de Securitate și
Apărare (PESD) și ca atare se încadrează în operațiunile civile de gestionare a crizelor ale
Uniunii. De asemenea, face parte dintr-un program cuprinzător de măsuri care vizează stabilirea
și stabilizarea statului de drept în Bosnia și Herțegovina și se preconizează să își îndeplinească
31
Nils B. Weidmann, Violence ‘‘from above’’ or ‘‘from below’’? The Role of Ethnicity in Bosnia’s Civil War,
Journal of Politics, 2011,73 (4):1186, DOI:10.1017/S0022381611000831
32
Marc Weller & Stefan Wolff (2006) Bosnia and Herzegovina ten years after Dayton: Lessons for internationalized
state building, Ethnopolitics, 5:1, 1-13, DOI: 10.1080/17449050600579559

13
sarcinile până la sfârșitul anului 2005. Este succesorul Forței Internaționale de Poliție a
Națiunilor Unite și, deși este condus de UE și peste 50% din bugetul său anual de 38 de milioane
EUR este asigurat direct de Bruxelles, personalul misiunii este format din peste 500 de ofițeri de
poliție din 33 de țări, inclusiv din UE 25. Aproximativ 80% (441) din personal sunt furnizate din
țările UE cu Franța, Germania și Regatul Unit sunt cei mai mari contributori, în timp ce restul de
20% sunt ofițeri de poliție din țări terțe, Turcia fiind cel mai mare contributor din acest grup.
Dintr-o perspectivă juridică internațională, EUPM își trage legitimitatea în parte din Rezoluția
1396 a Consiliului de Securitate din 5 martie 2002 și o decizie anterioară a Comitetului director
al Consiliului de Implementare a Păcii din 28 februarie 2002 de a accepta oferta UE de a asigura
misiunea de poliție în urma încheierea mandatului Misiunii ONU în Bosnia și Herțegovina
(UNMIBH).

Într-o acțiune comună a Consiliului European, adoptată la 11 martie 2002, șefii de stat și
de guvern au convenit asupra condițiilor MPUE și a obiectivelor sale politice și strategice,
inclusiv:

„să păstreze... nivelurile existente de competență instituțională și personală”;

„să sporească, prin monitorizare, mentorat și inspecție, capacitățile poliției, manageriale

și operaționale”;

„să consolideze profesionalismul la nivel înalt în cadrul ministerelor, precum și la

nivelurile de ofițer superior de poliție”;

„să monitorizeze exercitarea unui control politic adecvat asupra poliției”.

Având în vedere provocările actuale la adresa statului de drept în Bosnia și Herțegovina,

EUPM are două priorități: combaterea crimei organizate și asigurarea securității repatriaților. Pe
lângă asistența și formarea tehnică și profesională, EUPM este, prin urmare, implicată și în
crearea și consolidarea structurilor instituționale care vor permite forțelor locale de poliție să
obțină rezultate mai bune în lupta împotriva crimei organizate și în protejarea refugiaților care
revin. Ca atare, acesta contribuie la procesul general de consolidare a instituțiilor început cu
Acordurile de la Dayton în 1995.
La 12 iulie 2004, Consiliul EuropeanCitare(2004a) a decis să preia responsabilitatea de
la NATO pentru asigurarea condițiilor de implementare a Acordului de pace de la Dayton în
Bosnia și Herțegovina. În urma unei decizii a Consiliului din noiembrie a aceluiași an (Consiliul
European,Citare2004b ), a fost lansată Operațiunea Althea, marcând tranziția de la o SFOR
condusă de NATO la o forță a UE (EUFOR). Pe termen mediu, operațiunea este menită să
sprijine progresul Bosniei și Herțegovinei către integrarea în UE, inițial în scopul încheierii unui
Acord de Stabilizare și Asociere. Aceasta, la rândul său, urmează să contribuie la obiectivul pe
termen lung al păcii și stabilității în țară și la eventuala aderare a acesteia la Uniunea Europeană.

Poate mai mult decât orice altă operațiune PESA a UE până în prezent, Operațiunea
Althea exemplifică importanța cooperării între organizațiile internaționale care formează
arhitectura de securitate a Europei. Decizia Consiliului European din iulie 2004 de a prelua de la
NATO în Bosnia și Herțegovina a fost posibilă doar în urma activității SFOR a NATO în țară și

14
a îmbunătățirilor rezultate în mediul general de securitate care i-au determinat pe șefii de state și
de guvern NATO să decidă la Istanbul. Summit-ul din iunie 2004 pentru a pune capăt
operațiunilor și a se pregăti pentru un transfer de responsabilitate către o misiune condusă de UE,
în contextul așa-numitelor aranjamente „Berlin Plus”.Notă de subsol7

Elementul regional în abordarea UE înseamnă și coordonarea cu alte organizații

internaționale active în Balcanii de Vest. Acest lucru se referă în primul rând la ONU și OSCE,
ambele continuă să joace un rol în Bosnia și Herțegovina. EUFOR operează pe baza unui mandat
din capitolul VII, iar într-o rezoluție din noiembrie 2004, ONU a salutat intenția UE de a lansa o
operațiune militară a UE și a autorizat acele state membre ale ONU „care acționează prin sau în
cooperare cu UE să stabilească un plan inițial o perioadă de 12 luni o forță multinațională de
stabilizare (EUFOR) în calitate de succesor legal al SFOR… să ia toate măsurile necesare pentru
a realiza implementarea și pentru a asigura respectarea anexelor lA și 2 la Acordul de
pace”.Citare2004 ).

În plus, UE coordonează îndeaproape acțiunile întreprinse în cadrul misiunii sale

militare – Operațiunea Althea – cu cele întreprinse în cadrul misiunii sale de poliție – EUPM.
Întrucât ambele aceste operațiuni sunt menite să contribuie la punerea în aplicare deplină a
Acordului de pace de la Dayton, cooperarea este, de asemenea, esențială cu Consiliul de
Implementare a Păcii și cu Biroul Înaltului Reprezentant. Acest lucru este, printre altele, asigurat
de faptul că Reprezentantul Special al UE pentru Bosnia și Herțegovina servește și ca Înalt
Reprezentant.

Indiferent care este perspectiva asupra rolului UE în Bosnia și Herțegovina și în

regiunea extinsă a Balcanilor de Vest, aceasta rămâne cel mai mare donator și organizația cu cea
mai mare prezență în întreaga regiune, care a contribuit în mod semnificativ, parțial în cooperare
cu părți terțe, la stabilizarea ţărilor de acolo şi la reconstrucţia lor până în prezent33.

Capitolul II
Finalitatile Acordului de la Dayton

2.1. Procesul de negociere

În cadrul negocierilor în scopul stingerii conflictului armat din Bosnia-Herțegovina s-a

pus în primul rând accentual pe necesitatea ca în etapa imediată de după obținerea păcii să fie
organizate alegeri electorale care să facă posibile schimbările necesare care să conducă la o
construcție a societății care a suferit din cauza acestor conflicte.

33
Marc Weller & Stefan Wolff (2006) Bosnia and Herzegovina ten years after Dayton: Lessons for internationalized
state building, Ethnopolitics, 5:1, 1-13, DOI: 10.1080/17449050600579559

15
 De altfel, promovarea ideii de alegeri democratice după încetarea ostilităților a fost
principal pârghie folosită în cazul majorității negocierilor care au avut ca scop ajungerea la unele
acorduri de pace în perioada de după încheierea Războiului Rece 34 în cazul războaielor civile. Și,
având în vedere că democrația, în ciuda faptului că și aceasta are anumite limite, este totuși, cel
mai aproape de perfecțiune regim politic pe care l-a putut elabora omenirea până în prezent, are
la bază alegerile libere, de aceea acestea ,,fac parte integrantă din formula de facto pentru
construirea statului post-conflict susținută la nivel international35”.
O opinie asemănătoare cu cea a autoarei menționate anterior avansează și Chris Alden,
care susține că după anii '90 în cadrul negocierilor în scopul de a se ajunge la pace , mediatorii
au au apelat mereu la necesitatea de a se aplica principiile democrației electorale, indiferent dacă
motivația conflictelor respective a fost una etnică sau teritorială.36
Și chiar dacă astfel de așteptări nu erau doar promisiuni deșarte nici din partea
comunității internaționale și nici din cea a negociatorilor, foarte rar, în practică aceste speranțe s-
a reușit să fie duse la îndeplinire. Totuși, în cazul Bosniei și a Herțegovinei, cel puțin până în
prezent, și anume în anul 2023, pacea este menținută, chiar dacă unele tensiuni mai există în
zonă și în prezent.
A fost, totuși nevoie de costuri foarte mari pentru a se reuși să se atingă acest punct, și
să fie și menținută pace ape parcursul atâtor ani.

34
Carrie Manning , Elections and Political Change in Post-War Bosnia and Herzegovina, Democratization, Vol.11,
No.2, April 2004, pp.60-86, Published by Frank Cass, London
35
idem
36
Chris Alden, Mozambique and the Construction of the New African State: from Negotiations to Nation
Building ,New York: Palgrave, 2001

16
 Figura 2.1. Bosnia și Herțegovina în urma Acordului de la Dayton
Sursa: Lampe, John R. , Pickering, Paula and Malcolm, Noel R.. "Bosnia and
Herzegovina". Encyclopedia Britannica, 5 Apr. 2023, https://www.britannica.com/place/Bosnia-
and-Herzegovina. Accessed 24 May 2023.

17