Cultura de Securitate Si Fenomenul Fake News

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/335727273
CULTURA DE SECURITATE şi FENOMENUL FAKE NEWS
Book · September 2019
CITATIONS READS
0 459
4 authors:
Ruxandra Buluc Ioan Deac

National Defence University of Romania "Carol I" National Intelligence Academy
17 PUBLICATIONS 2 CITATIONS 6 PUBLICATIONS 1 CITATION
SEE PROFILE SEE PROFILE
Razvan Grigoras Ciprian Lungu

World Futures Studies Federation
4 PUBLICATIONS 1 CITATION
4 PUBLICATIONS 0 CITATIONS
SEE PROFILE
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Ruxandra Buluc on 10 September 2019.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

www.proscop.org.ro
Raport
CULTURA DE SECURITATE
şi
FENOMENUL FAKE NEWS
Bucureşti
2019
1
Ra p o r t
Autori: Ruxandra BULUC, Ioan DEAC, Răzvan GRIGORAŞ, Ciprian LUNGU

© 2019 Asociaţia ProSCOP, Bucureşti, România
Raportul poate fi consultat şi pe www.proscop.org.ro.
Asociaţia ProSCOP este o organizaţie cu scop nepatrimonial, fără afiliere politică, ce

contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general.
În vederea realizării scopurilor proprii, Asociaţia ProSCOP susţine relaţii de
colaborare cu organizaţii, asociaţii şi instituţii în diferite domenii de specialitate, locale,
naţionale şi internaţionale care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii profesionale.
Prin editarea materialelor de informare şi ştiinţifice, Asociaţia ProSCOP susţine
promovarea creativităţii, comunicării şi spiritului critic, gândirii libere şi creative.
Formulările şi prezentarea materialului nu reprezintă întotdeauna poziţia Editurii Top Form.

Autorii sunt responsabili atât de alegerea şi prezentarea datelor conţinute în lucrare, cât şi pentru
opiniile exprimate, care nu sunt întotdeauna identice cu cele ale editorului şi nu angajează în niciun fel
răspunderea acestuia.
În lipsa acordului scris al autorilor reproducerea integrală sau parţială a oricărui material scris sau
ilustrativ din această ediţie este interzisă.
CIP nr. 11984/01.07.2019

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Cultura de securitate şi fenomenul fake news: raport / Ruxandra Buluc, Ioan Deac,
Răzvan Grigoraş, Ciprian Lungu. - Bucureşti: Top Form, 2019
ISBN 978-606-8550-86-2
I. Buluc, Ruxandra
II. Deac, Ioan
III. Grigoraş, Răzvan
IV. Lungu, Ciprian
355
Editura Top Form

Editură abilitată de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
(CNATDCU):
- Comisia pentru Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, Categoria Edituri A2, poz. 16
- Comisia pentru Sociologie, Ştiinţe Politice şi Administrative, Categoria Edituri A2, poz. 17
Editură recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior - cod CNCSIS 325
www.geopolitic.ro, editura.topform@yahoo.com;
geopolitica.magazine @yahoo.com; geopolitica.magazine@gmail.com
2
Cu l tu r a d e s e cu r i ta te ş i f e n o m e n u l f a ke n e w s
ARGUMENT
Prezentul raport vine în continuarea studiului privind Promovarea

culturii de securitate elaborat în cadrul Asociaţiei ProSCOP şi publicat în
anul 2018.
Ne-am propus, prin studiul de faţă, să acordăm atenţie unui feno-
men care se manifestă tot mai intens şi mai diversificat în actualitatea
imediată: fenomenul fake news. Cu siguranţă, expresia fake news este
cunoscută astăzi oricui are acces, într-un fel sau altul, la mediul comuni-
caţional, la mass media sau la new media. Fake news este un fenomen
atât de emergent încât a ajuns să să fie utilizat ca o etichetă a „prezen-
tului”, în situaţii în care poate este sau poate nu este cu adevărat vorba
despre fake news. Dar ce este fake news?
Fake news se poate traduce prin ştiri false, expresie care există deja
în terminologia de specialitate a domeniului comunicării, de multă
vreme. Totuşi, fake news sunt mai mult decât ştiri false, mai mult decât
nişte relatări despre evenimente care nu au avut loc, mai mult decât
nişte ştiri care pot fi infirmate prin ştirile corecte, obiective. Fake news
reprezintă mai degrabă informaţii contrafăcute, dar nici aceasta formu-
lare nu e pe deplin mulţumitoare. E adevărat că o parte a literaturii de
specialitate preferă să echivaleze fake news cu dezinformarea. Dezinfor-
marea este, în cea mai largă accepţiune a sa, difuzare de informaţii care
contrazic realitatea. Fake news fac asta, e adevărat, dar nu fac doar asta!
Ele îşi propun ceva mai mult şi ceva diferit: ele nu se mai raportează la
realitate, ci la ceea ce percepe publicul despre realitate, căutând să îi
inducă acestuia percepţii false despre aceasta şi apoi să i le confirme. Fake
news nu se mulţumeşte să contrazică realitatea, ci îşi propune să o
construiască! Astfel, fake news e mai mult decât dezinformare. Fake news
3
Ra p o r t
este un fenomen complex de construire a unei realităţi publice alterna-

tive şi alterate de către actori interesaţi în această finalitate, actori care
apoi vor fructifica în interesul lor situaţiile create.
De aici şi scopul studiului nostru: de a analiza percepţiile publicului
cu privire la efectele pe care fake news le pot avea asupra formării,
dezvoltării şi promovării culturii de securitate. În analiza noastră am
căutat să determinăm tendinţe şi elemente induse de fenomenul fake
news în scopul alterării culturii de securitate, considerând că există
actori interesaţi în afectarea acesteia şi în construirea unor reprezentări
alternative de securitate, care să servească altor scopuri, străine de
interesele de securitate ale României.
Suntem conştienţi că studiul, analiza, interpretările şi rezultatele
noastre sunt perfectibile. Tocmai de aceea, le publicăm pentru a fi
cunoscute, dezbătute şi dezvoltate de toţi cei interesaţi în formarea,
consolidarea şi promovarea unei reale culturi a securităţii.
Prof. univ. dr. Ioan DEAC

Preşedintele Asociaţiei ProSCOP
4
CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................. 7
1. PREMISELE CERCETĂRII.................................................................................. 9
2. METODOLOGIE...................................................................................................27
3. EVALUAREA NIVELULUI CULTURII DE SECURITATE..........................33
3.1. Interesele naţionale de securitate............................................................33
3.2. Dimensiunile securităţii naţionale...........................................................57
4. INFORMAREA ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ................................................61
4.1. Surse de ştiri....................................................................................................61
4.2. Surse de informare........................................................................................68
5. FENOMENUL FAKE NEWS..................................................................................87
5.1. Definire fake news..........................................................................................88
5.2. Actori sociali inţiatori ai fenomenului fake news................................93
5.3. Scopurile fake news .......................................................................................98
5.4. Diseminarea fake news.............................................................................. 106
5.5. Efecte fake news........................................................................................... 110
5.6. Evaluare şi identificare/detectare fake news .................................... 115
6. COMBATEREA FAKE NEWS............................................................................. 119
6.1. Responsabilităţi instituţionale şi individuale.................................... 119
6.2. Acţiuni de combatere fake news............................................................. 126
6.3. Reacţia publică la fake news .................................................................... 132
6.4. Rolul promovării culturii de securitate............................................... 136
CONCLUZII................................................................................................................. 141
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................... 145
5
INTRODUCERE
Într-un mediu dominat de discuţii contradictorii şi ocazional

fataliste referitoare la influenţa pe care fenomenul fake news o are asupra
securităţii naţionale şi internaţionale, considerăm că este necesară
studierea în detaliu şi în mod aplicat a conexiunilor între fenomenul fake
news şi securitizarea sistemelor publice, politice, economice, educaţionale,
financiare, militare etc. Autorii studiului îşi doresc să identifice care sunt
mecanismele care ar putea conlucra în scopul combaterii efectelor fake
news sau chiar în scopul subminării şi blocării realizării efectelor scontate
ale fake news.
În acest sens, ipoteza de lucru de la care s-a pornit pentru realizarea
chestionarului care stă la baza acestui studiu este că se poate stabili o
corelaţie între dezvoltarea unei culturi de securitate şi abilitatea
individuală de a identifica fake news. Mai precis, deţinerea de către o
persoană a unei solide culturi de securitate poate conduce la înţelegerea
modului de manifestare şi de intenţie al fenomenului fake news. În
scopul realizării studiului au fost operaţionalizate conceptele: cultură de
securitate, fake news şi metodele de combatere a fake news. Aceste
operaţionalizări au stat la baza elaborării unui chestionar care în prima
parte îşi propune să măsoare maturitatea culturii de securitate a res-
pondenţilor şi în a doua parte să determine în ce măsură respondenţii
sunt conştienţi de ceea ce reprezintă fake news, de efectele pe care le pot
avea şi ce contramăsuri strategice consideră ei că ar putea fi eficiente în
scopul atenuării sau eliminării efectelor provocate de fake news.
7
Ra p o r t
Aprecierea că fake news reprezintă un fenomen, utilizată în acest

raport, este justificată de amploarea manifestării sociale, efectul
transformator indus în societate privind managementul informaţional şi
efectele multiple în domeniile social, politic, economic şi al securităţii
individuale şi internaţionale.
8
1. PREMISELE CERCETĂRII
În realizarea chestionarului, am pornit de la definirea culturii de

securitate şi a modalităţilor în care aceasta poate fi realizată, de la
definirea fenomenului fake news şi a efectelor acestuia asupra securităţii
şi de la identificarea metodelor instituţionale sau individuale care ar
putea contribui la combaterea dezinformării cauzate de fake news.
Pentru înţelegerea culturii de securitate se impune o explicare a
sintagmei şi a multiplelor dimensiuni ale acestei unităţi sintactice stabile.
Cultura, pe de o parte, este un sistem de valori, practici, compor-
tamente şi aspiraţii care s-au dovedit utile şi benefice în timp pentru
anumite comunităţi şi societăţi în diferite perioade. După cum explică
G. Fisher, „cultura este un construct pretestat, un depozitar de cunoştinţe
care a fost realizat de oamenii care au trăit înainte, un construct care a
fost creat, testat şi împărtăşit la nivel social şi care poate fi transmis
către generaţiile următoare.”1 Cultura este comportament învăţat şi
împărtăşit care sistematizează modul în care oamenii înţeleg şi acceptă
că se fac anumite lucruri pentru beneficiul comunităţii în care trăiesc şi
al societăţii în ansamblu. Prin urmare, cultura este şi un mecanism de
integrare socială, iar, din această perspectivă, un alt aspect al apartenen-
ţei la o anumită cultură trebuie luat în considerare, şi anume obiceiurile
şi tiparele mentale care conduc la dezvoltarea a ceea ce G. Fisher
denumeşte „lentile culturale”2, care afectează şi determină modul în care
membrii unei anumite comunităţi sau societăţi percep, apreciază, raţio-
nalizează anumite problematici.
1 Fisher, Geoffrey (1997) Mindsets. The Role of Culture and Perception in International Relations,
Yarmouth Maine: Intercultural Press Inc., p. 42
2 Ibidem, p. 42.
9
Ra p o r t
Securitatea, pe de altă parte, este agregatul reprezentărilor indivi-

duale şi sociale conform cărora membrii unei societăţi pot să-şi
desfăşoare activităţile în mod liber şi neexpuşi la ameninţări, protejaţi
de pericole şi cu încredere în progresul viitorului. Securitatea implică
stabilitate pe termen lung a sistemelor economice politice, prosperitate
individuală şi relaţii sociale coezive.
În acest context, cultura de securitate se prezintă ca fiind rezultatul
interacţiunilor sociale care au loc în grupuri, organizaţii, comunităţi,
societăţi preocupate de aspectele securităţii sociale, care au în comun
anumite procese de învăţare şi de acumulare de cunoştinţe în conformi-
tate cu cerinţele indivizilor cu privire la încredere, protecţie şi siguranţă.
Cultura de securitate este adaptativă şi se dezvoltă în relaţie cu evoluţia
societăţii. Ea este împărtăşită de la o generaţie la alta prin variate
interacţiuni comunicaţionale şi comportamente emulative. Scopul culturii
de securitate este de a încuraja activitatea umană liberă, de a stimula
progresul, de a ajuta indivizii să îşi dezvolte competenţele de care au
nevoie pentru a deveni conştienţi de posibile ameninţări şi pentru a le
răspunde în mod adecvat.
Cultura de securitate se modifică, se adaptează atunci când există
suficiente motive care clamează schimbarea, când sunt necesare ajustări
sau când societatea însăşi se modifică fundamental. În ultimii ani, am
observat astfel de schimbări cauzate de procesele informaţionale, şi nu
numai, care pun în discuţie valorile pe care se fundamentează societăţile
liberale şi democrate. Aceste ameninţări subliniază necesitatea pentru
întărirea culturii de securitate, dezvoltarea şi promovarea acesteia astfel
încât să poată crea mediul propice pentru ca indivizii să nu cadă victime
propagandei, dezinformării şi fake news şi să le poată combate în mod
eficient.
Pentru a observa mai bine care sunt elementele culturii de securi-
tate este necesară o analiză a fundamentelor pe care aceasta se bazează.
Studii referitoare la acestea au fost făcute în special în context organiza-
10
ţional, dar ele sunt aplicabile şi în domeniul mai extins al securităţii

sociale, naţionale şi internaţionale. Kai Roer a propus un set de trei
elemente care fundamentează cultura de securitate şi determină gradul
de dezvoltare a acesteia: politicile, tehnologia şi oamenii3. Politicile sunt
reflectarea ideilor, normelor, practicilor specifice unei anumite culturi şi
care au impact asupra securităţii respectivei societăţi. Ar putea fi formu-
late în mod explicit ca legi sau reguli sau ar putea rămâne implicite, dar
împărtăşite şi respectate de membrii respectivei societăţii. Cu toate
acestea, politicile se bazează pe structura normativă pe care indivizii vor
să o respecte şi care reglementează toate aspectele vieţii publice: econo-
mia, educaţia, sănătatea, politica, justiţia, apărarea etc. Tehnologia se
referă la întreg ansamblul de infrastructuri fizice, virtuale sau mentale,
la echipamentele militare, la dotările din domeniul medical, la facilităţile
educaţionale, într-un cuvânt la toate produsele ştiinţifice şi culturale pe
care o societate le-a dezvoltat şi pe care le deţine. Oamenii sunt cei care
produc politicile şi tehnologia şi care beneficiază de pe urma lor. Ei
creează şi folosesc tehnologia, concep şi dezvoltă politicile. Cultura lor
este cea care determină politicile pe care le adoptă şi tehnologia pe care
o dezvoltă. Dar cultura lor mai joacă un rol extrem de important: îi ajută
pe oameni să înţeleagă cum funcţionează societatea în care trăiesc, ce
poate fi îmbunătăţit şi ce pot face pentru a-şi asigura progresul. Mai
exact, oamenii sunt cei care determină gradul de securitate de care se
bucură prin competenţele şi cunoştinţele pe care le au şi care îi ajută să
reglementeze aceste aspecte prin politici şi să dezvolte tehnologii pentru
a le susţine.
Aceste fundamente ale culturii de securitate interacţionează între
ele, nu sunt distincte şi nu operează individual, iar în domeniul culturii
de securitate socială, această interacţiune trebuie analizată mai în
detaliu. Mai precis, în contextul actual al campaniilor de fake news şi
dezinformare se observă cum, pe baza unor dezvoltări tehnologice din
3 Roer, Kai (2015) Build a Security Culture, Cambridgeshire: IT Governance Publishing, p. 30
11
Ra p o r t
new media şi în special în social media, informaţiile distorsionate sau

chiar false sunt distribuite din ce în ce mai rapid şi nu pot fi controlate,
iar efectele acestora sunt resimţite nu doar la nivel personal, ci şi la nivel
social, afectând încrederea populaţiei în sistemele democratice şi în
instituţiile statului.
Fenomenul fake news este generat şi susţinut de entităţi, procese şi
acţiuni complexe. Astfel, diseminarea fake news este susţinută de subiecţi
umani, numiţi trolls (persoane care lansează în social media o discuţie
provocatoare în scopul de a inflama spiritele şi de a genera un conflict de
opinii, pentru a deturna atenţia de la alte subiecte); este facilitată de
dezvoltări ale tehnologiei, de exemplu, de apariţia bots (aplicaţii pe
internet care permit diseminarea pe scară largă a unor postări fără a fi
nevoie de intervenţie umană şi care astfel pot duce la sporirea profilului
unei pagini sau a unei discuţii din new media, chiar în absenţa interac-
ţiunii umane). În acelaşi timp, amplificarea fake news poate fi susţinută
chiar de apariţia unor noi situaţii ale interacţiunii virtuale, cum ar fi
fenomenul echo chambers (situaţia în care o persoană întâlneşte în
mediul online păreri, opinii, convingeri, atitudini care coincid cel puţin
parţial cu ale sale, dar suficient încât părerile şi convingerile proprii să
găsească confirmări şi consolidări, iar punctele de vedere alternative să
fie desconsiderate sau eliminate); sau de aplicare a unor filter bubbles
(algoritmi funcţionali ai platformelor social media care identifică opiniile
şi interesele utilizatorilor şi personalizează informaţiile care îi sunt
adresate în funcţie de natura opiniilor şi intereselor anterior manifestate,
exprimate).
În paralel, s-au dezvoltat politici şi măsuri de combatere a proli-
ferării fenomenului fake news, care încearcă să ţină pasul cu aceste
dezvoltări tehnologice şi să reglementeze activitatea pe platformele
online, propunând în acelaşi timp restricţii, dar şi sancţiuni. Una dintre
aceste măsuri constă în proiectarea unor platforme digitale care permit
verificarea surselor şi a informaţiilor diseminate, astfel: euvsdisinfo
12
(platformă a Comisiei Europene care îşi propune să semnaleze fake news

care afectează interesele UE şi ale ţărilor membre); detectorul de minciuni
(o iniţiativă a Freedom House România, Frontline Club Bucharest, Geeks
for Democracy şi Stop Fake news, care îşi propune să identifice ştirile
false diseminate în mass-media din România); TrustServista este un
program dezvoltat de specialişti români în IT care foloseşte inteligenţă
artificială avansată pentru a verifica şi analiza conţinuturile online; iar
the International Fact-Checking Network (IFCN) este o organizaţiei non-
profit britanică care se ocupă de identificarea acelor site-uri şi programe
locale care se ocupă de verificarea ştirilor şi desfăşoară campanii adresate
publicului larg pentru a ajuta la identificarea fake news. Companiile
online care gestionează marile reţele de socializare au compartimente
care se ocupă cu verificarea informaţiilor, în scopul blocării difuzării de
fake news apelând chiar la măsura închiderii conturilor care disemi-
nează fake news intenţionat şi abuziv.
Dezvoltarea culturii de securitate se bazează pe un proces extrem
de important: conştientizarea securităţii pe care Roer o defineşte ca fiind
„cunoaşterea sau percepţia unei situaţii sau a unui fapt”4, mai precis, este
vorba despre înţelegerea situaţiilor care ar putea reprezenta riscuri sau
ameninţări la adresa securităţii individuale, a vulnerabilităţilor de care
ar putea profita unii actori interesaţi în a ataca şi a destabiliza societăţile
securitizate, precum şi de identificare a oportunităţilor prin care ame-
ninţările, riscurile, vulnerabilităţile ar putea fi convertite în factori de
sporire a securităţii sociale. Această înţelegere aduce în prim plan
nevoia de a identifica competenţele necesare pentru a răspunde în mod
eficient ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii.
În cadrul acestui proces de conştientizare a securităţii, anumite valori
culturale deja fixate ar putea fi contrazise sau puse la îndoială, iar
disonanţa cognitivă care rezultă astfel ar putea fi dificil de depăşit. Fake
news utilizează exact această disonanţă cognitivă în sensul în care
4 Roer, Kai, op.cit., p. 43.
13
Ra p o r t
promovează naraţiuni care sunt adecvate cu convingerile pe care

grupurile de oameni deja le deţin, dar care nu sunt congruente pentru o
înţelegere clară şi precisă a lumii contemporane. În timp ce lumea
contemporană presupune schimbări de mentalitate, de atitudini şi de
competenţe ca urmare a evoluţiei tehnologiei şi a politicilor, fake news
susţin valori vechi şi depăşite, atitudini şi comportamente inadecvate
erei digitale. Alimentând tipare mentale, atitudini şi valori vetuste, fake
news subminează evoluţia culturii şi blochează procesul de conştientizare
a noilor realităţi, inclusiv a celor de securitate. Conştientizarea nu este
singura componentă necesară pentru dezvoltarea unei culturi de
securitate puternice şi mature, dar este un element cheie al acesteia,
deoarece încurajează dezvoltarea, evoluţia valorilor, practicilor, com-
portamentelor şi aspiraţiilor benefice pentru societate.
Teoria învăţării sociale poate fi aplicată pentru a identifica proce-
sele prin care oamenii învaţă să-şi dezvolte propria cultură de securitate.
Albert Badura5, susţinătorul teoriei învăţării sociale, afirmă că procesul
de învăţare presupune patru faze: atenţia, retenţia, reproducerea şi
motivaţia. Pentru a măsura nivelul culturii de securitate al respondenţilor
la chestionar, ne-am concentrat asupra primelor două faze: atenţia
acordată evoluţiilor din sfera publică care dictează anumite remodelări
ale comportamentelor cognitive şi digitale deja însuşite, şi reţinerea
modificărilor comportamentale identificate ca fiind necesare şi integrate
în comportamentele deja dobândite.
În prezent, în spaţiul public, se observă două tendinţe principale de
a încerca dezvoltarea culturii de securitate şi a rezilienţei în faţa
campaniilor de dezinformare. În primul rând, se încearcă controlarea
fenomenului fake news prin măsuri reactive care presupun închiderea
de conturi false, administrarea de amenzi şi sancţiuni, corectarea
informaţiilor difuzate etc. În al doilea rând, se pune din ce în ce mai mult
accent pe educarea digitală care presupunere dezvoltarea competenţelor
5 Bandura, A. (1977). Social learning theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.
14
de identificare a ştirilor cu potenţial dezinformator, a competenţelor de

analiză a surselor, de verificare a informaţiilor din mai multe surse, de
controlare a reacţiilor emoţionale şi de dezvoltare a gândirii critice. Cu
toate acestea, în ceea ce priveşte aspectele securitare, considerăm că
este necesară dezvoltarea culturii de securitate, ceea ce presupune
concentrarea pe măsuri proactive, nu doar pe măsuri reactive, care să
încurajeze parcurgerea ciclului complet de învăţare (cele patru faze
menţionate mai sus), nu doar până în faza reţinerii. Prin educare în
spiritul valorilor securitare care aduc bunăstare şi stabilitate socială se
poate încuraja reproducerea comportamentelor dobândite, dar şi moti-
vaţia de a adopta şi a consolida aceste comportamente benefice pentru
societate. Aceste observaţii sunt susţinute de rezultatele chestionarului,
după cum vom preciza în secţiunea de analiză.
O scurtă trecere în revistă a literaturii de specialitate indică
următoarele definiţii şi clasificări pentru fenomenul fake news.
Grupul de experţi la nivel înalt pe problema fake news şi a dezinfor-
mării online instituit la nivelul Comisiei Europene propune o definiţie
pentru termenul de dezinformare: „toate formele de informaţii false,
imprecise, înşelătoare produse, prezentate şi diseminate cu intenţia de a
cauza rău în rândul publicului sau de a obţine profit”6. Motivul pentru
care experţii europeni preferă termenul de dezinformare se datorează
faptului că fake news nu încorporează, în opinia lor, complexitatea
problematicii, deoarece fenomenul pe care încearcă să îl descrie nu se
referă doar la ştiri şi nici nu sunt aceste informaţii pur şi simplu false sau
contrafăcute. Al doilea motiv este dat de faptul că termenul de fake news
este derutant şi a fost însuşit de politicieni care îl întrebuinţează pentru
a-şi promova agenda politică.
Problema fake news şi a efectelor pe care le au asupra societăţii
6 Final report of the High Level Expert Group on Fake News and Online Disinformation
disponibil la, https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/final-report-high-level-
expert-group-fake-news-and-online-disinformation
15
Ra p o r t
este abordată şi de Wardle şi Derakhshan. Ei propun un alt concept care

consideră că descrie într-un mod mai plastic fenomenul: „dezordine
informaţională” pe care o structurează astfel: „(1) informaţii eronate
care sunt informaţii false diseminate fără scopul de a face rău; (2)
dezinformare care reprezintă informaţii false diseminate în mod
intenţionat pentru a face rău; şi (3) informaţii răuvoitoare care sunt
informaţii reale distribuite pentru a face rău, cel mai adesea aducând în
sfera publică informaţii de natură privată.”7
Autorii studiului Fake news. A Roadmap explică faptul că fake news
nu sunt pur şi simplu ştiri false; ele pot fi parţial adevărate în anumite
contexte, pot reflecta valorile şi atitudinile unor anumite grupuri în timp
ce le discreditează pe ale altora. Conform autorilor, fake news îşi propun
să provoace o reacţie în rândul publicului, dar nu comunică cu necesitate
o informaţie şi nici nu reflectă întotdeauna o strategie comunicaţională.8
Fake news sunt cel mai adesea asociate cu propaganda şi cu
dezinformarea. M. Voicu explică diferenţa între aceste două concepte.
Propaganda este definită ca „diseminarea prin mass-media a unor
zvonuri, jumătăţi de adevăr sau minciuni, fără a fi însă, neapărat,
înşelătorie, în timp de dezinformarea reprezintă efortul statului inamic
de a induce în eroare indivizii, grupurile sau guvernele, cu scopul de a
influenţa elitele sau opinia publică străină.”9 Pentru a sintetiza, propa-
ganda nu este întotdeauna negativă, opinie susţinută şi de Barclay10, în
timp ce dezinformarea are întotdeauna intenţia de a fi înşelătoare.
Realitatea este o convenţie care reflectă încercările oamenilor de a
7 Wardle, Claire & Derakhshan, Hossein Information Disorder: Toward an interdisciplinary

framework for research and policy making, disponibil la https://rm.coe.int/information-
disorder-toward-an-interdisciplinary-framework-for-researc/168076277c, p. 5.
8 Allan, Ioan et al. (2018) Fake news. A Roadmap, Riga: King’s Center for Strategic
Communications and NATO Strategic Communications Center of Excellence, pp. 8-9.

9 Voicu, Marian (2018) Matrioska mincinosilor. Fake news, manipulare şi populism, Bucuresti:
Editura Humanitas, pp. 71-2.

10 Barclay, Donald (2018) Fake news, propaganda and plain old lies. How to find trustworthy
information in the digital age, Rowman and Littlefield Publishers, p. 330
16
percepe şi de a interpreta evenimentele, fenomenele, situaţiile, persoa-

nele într-un mod cât de consensual şi corect posibil. Bineînţeles, din
moment ce accesul la realitate este mediat de valorile, convingerile şi
cunoştinţele personale (aceleaşi elemente pe care le-am menţionat
anterior ca fiind componente şi ale culturii de securitate, evident cu
semnificaţii specifice), precum şi de disponibilitatea fiecăruia de a se
documenta cu privire la ceea ce se întâmplă, e dificil să vorbim despre
accesul la realitatea ca atare. Într-o primă fază, prin medierea conţinu-
turilor informative între membrii unei societăţii, avem acces la ceea ce
se numeşte realitate publică: o realitate de referinţă consensuală,
constituită în urma percepţiei şi reprezentării realităţii, care se produce
în mod liber, deschis, nealterat, la nivel individual, dar care este
confirmată prin interacţiunea comunicaţională cu ceilalţi membrii ai
societăţii. Realitatea publică este astfel dependentă de conţinuturile
informaţionale pe care le vehiculăm între noi, deoarece în lipsa
confirmării interactive, orice percepţie sau reprezentare individuală a
realităţii rămâne doar o experienţă personală incertă. Ca urmare a
interacţiunii şi confruntării interpretative, realitatea publică devine nu
doar primul mediu şi prima instanţă în care se manifestă şi se recunosc
valorile, comportamentele, atitudinile, cunoştinţele comune, ci, mai ales,
o formă de valorizare a experienţei individuale, care nu mai este incertă,
ci devine adevărată sau falsă. Prima experienţă a adevărului, este una
derivată din realitatea publică, inclusiv întreaga familie de concepte
asociate: veridicitate, încredere, legitimitate, siguranţă. Iată de ce
controlul conţinuturilor informative mediate în realitatea publică devine
atât de important, deoarece el permite accesul direct la modul de
valorizare a experienţei individuale şi a adevărului. Iar dezbaterea cu
privire la conţinutul realităţii publice şi la consistenţa adevărului public
este unul dintre motivele pentru care fake news sunt atât de prezente în
societatea contemporană. Aşa cum explică autorii Fake news. A
Roadmap, nu se poate spune că adevărul nu mai contează în societatea
17
Ra p o r t
contemporană. Dimpotrivă, este în continuare important şi dezirabil la

nivel social ca adevărul să fie public şi împărtăşit de oameni.
Dezbaterea însă se concentrează asupra faptului că „ceea ce
constituie o sursă legitimă de adevăr a devenit politizat.”11 Identificarea
unei surse de informaţii de încredere a devenit din ce în ce mai dificilă,
dată fiind multitudinea de informaţii disponibile care pot fi cu uşurinţă
selectate subiectiv astfel încât să se potrivească cu interesele comunica-
torului. O'Connor şi Weatherall propun o serie de modele care explică
modul în care informaţiile ştiinţifice, dar nu numai, sunt diseminate
pornind de la oameni de ştiinţă şi experţi către publicul larg şi către
politicieni. Observaţia de maximă relevanţă pentru studiul nostru pe
care o fac cei doi autori se referă la faptul că un propagandist poate
interveni în acest proces de transmitere a informaţiei şi îl poate distor-
siona. Ei observă că propagandistul nu are nevoie să producă rezultate
frauduloase ale cercetării. „În schimb, prin exercitarea influenţei sale
asupra modului în care rezultate ştiinţifice legitime şi independente sunt
prezentate publicului, propagandistul poate afecta în mod substanţial
convingerile publicului cu privire la faptele ştiinţifice.”12 Aceeaşi idee
poate fi preluată şi aplicată şi în domeniul securităţii, după cum explică
M. Voicu, care subliniază faptul că „fake news creează distorsiuni în
ţesutul social şi în etosul democraţiilor liberale, fiind un simptom al
populismului.”13 Regimurile autoritare se bazează pe faptul că mass-
media nu prezintă evenimentele şi faptele, ci naraţiunile pe care le
sprijină statul astfel încât să provoace răspunsuri emoţionale. Iar dacă
informaţia neveridică este repetată de suficiente ori, devine un nou
adevăr care este acceptat la scară largă.
Modul în care fake news afectează democraţiile liberale este un
motiv de îngrijorare pentru cercetători. După cum explică Richard Paul
11 Allan, Ioan et al., op.cit., pp. 13.
12 O'Connor, Cailin & Weatherall, James Owen (2019) The Misinformation Age. How False
Beliefs Spread, Yale University Press, p. 17.
13 M. Voicu, op.cit.,p. 18
18
şi Linda Elder, democraţia nu poate fi eficientă decât dacă oamenii sunt

informaţi despre toate evenimentele naţionale şi internaţionale, nu doar
despre cele care se potrivesc cu modul lor de a gândi. Aşa cum am
explicat anterior, tehnologia social media încurajează şi favorizează
segmentarea publicului în grupuri de interese care sunt tot mai imper-
meabile pentru membrii altor grupuri şi care devin din ce în ce mai fixate
în valorile, atitudinile şi comportamentele pe care le au, iar dialogul care
ar putea duce la modelarea şi actualizarea acestora dispare. Tehnologia
social media este cea care conduce la polarizare socială de-a lungul unor
linii de demarcaţie dincolo de care membrii unui anumit grup sau unei
anumite comunităţi nu mai pot accepta că există şi alte puncte de vedere
valide, iar dialogul social care poate duce spre progres şi dezvoltare este
complet suspendat. Paul şi Elder precizează faptul că pentru a menţine
un mod independent de a gândi şi pentru a promova gândirea critică,
oamenii trebuie să recunoască „distorsiunile din ştirile naţionale; dacă
nu pot recunoaşte propaganda când sunt expuşi la ea, dacă nu pot
detecta ideologiile şi opiniile partinice, dacă nu pot, în mod rezonabil, să
determine care mesaje din media trebuie completate, analizate din alt
punct de vedere sau ignorate complet”14 atunci vor fi victimele fake news
şi ale intereselor celor care le promovează în sfera publică.
Dar în mediul informaţional contemporan devine din ce în mai
dificilă identificarea ideologiilor şi a opiniilor partinice dacă oamenii nu
sunt expuşi la perspective, la opinii diferite, chiar opuse, pentru a putea
să îşi valideze propriilor convingeri în faţa unor contraargumente. În
2006, Habermas a recunoscut faptul că internetul a schimbat fundamen-
tal modul de funcţionare a realităţii publice: „Creşterea numărului de
camere de chat disparate peste tot pe glob a condus către fragmentarea
audienţelor de masă mari şi concentrate pe o anumită politică în
14 Paul, Richard & Elder, Linda (2004) The Thinker’s Guide for Conscientious citizens on How
to Detect Media Bias & Propaganda in National and World News, The Foundation for Critical
Thinking, p. 2.
19
Ra p o r t
numeroase segmente de public concentrate pe chestiuni particulare.”15

De aceea, izolarea şi polarizarea politică sunt mult mai des întâlnite în
era social media, iar realitatea publică este profund fragmentată. Fără
intenţia sau dorinţa de a colabora, democraţia nu poate supravieţui, şi
chiar abilitatea oamenilor de a percepe lumea în mod corect se
diminuează considerabil.
Faptul că fake news afectează abilităţile oamenilor de a percepe
adevărul, realitatea publică, conduce la consecinţe grave asupra demo-
craţiei pentru că descurajează dezbaterea şi duce la apariţia faliilor în
comunicarea între diferite grupuri, situaţie dezbătută şi de T. Snyder
care explică că în totalitarism, adevărul moare în patru moduri: „(1)
ostilitatea directă în faţa realităţii verificabile, care ia forma prezentării
invenţiilor şi minciunilor ca şi cum ar fi fapte; (2) incantaţiile şamaniste,
(...) care presupun repetare interminabilă, menită să transforme ficţio-
nalul în plauzibil şi infracţiunile în situaţii dezirabile; (3) gândirea
magică sau îmbrăţişarea directă a contradicţiilor; (4) încrederea prost
plasată sub forma afirmaţiilor de auto-zeificare”.16 Iar aceste moduri pot
fi ilustrate: (1) teoria Pământului plat, pericolul vaccinării, teoria conspi-
raţiei universale etc.; (2) fake news au priză la public, sunt inflamatoare
şi generează repetări şi redistribuiri masive în mediul online; (3) acelaşi
preot care condamnă „aşa-zisul progres al tehnologiei, care îndepăr-
tează oamenii de tradiţii” nu vede nici o contradicţie în faptul că alocă
fonduri pentru achiziţionarea echipamentelor audio-video pentru înre-
gistrarea slujbelor şi pentru acţionarea automată a clopotelor; (4)
presiunea pe imaginea personală exercitată în reţelele de socializare
determină mulţi utilizatori să-şi elaboreze o imagine publică până la
falsificare, după care să se identifice cu ea. Dacă nu există o realitate
publică comună şi reală la care se poate recurge pentru a infirma
15Habermas, Jurgen, Speech to the International Communication Association, 2006

16Snyder, Timothy (2017) On Tyranny. Twenty Lessons from the Twentieth Century, Tim
Duggan Books, New York, p. 68
20
minciunile, atunci orice naraţiune poate fi acceptată, chiar dacă contra-

zice o alta pe care publicul o acceptase deja. Mulţi promotori de fake
news pretind că ştiu adevărul, că adevărul lor este singurul, că pot să
explice totul, că soluţiile lor sunt cele mai bune şi singurele care ar putea
funcţiona.
Prin subminarea încrederii în realitatea publică, se face loc
apelurilor la emoţii, care câştigă întotdeauna în faţa răspunsurilor
raţionale, rezonabile, cântărite, analizate şi discutate. Apelurile la emoţie
sunt fundamentele psihismului uman profund pe care se produc fake
news, deoarece ele solicită răspunsuri mai rapide din partea publicului,
după cum observă şi O'Connor şi Weatherall. Cei doi cercetători
subliniază faptul că noutatea şi neaşteptatul generează angajarea
publicului, dar nu sunt lipsite de probleme atunci când sunt aplicate la
domenii care au nevoie de un studiu aprofundat, cum ar fi politica sau
economia. Cu toate acestea, „simpla abilitate de a distribui informaţii nu
este suficientă pentru a crea influenţă. Este nevoie şi ca cei către care
informaţia este distribuită să asculte. Şi aici se poate observa valoarea
distribuirii conţinuturilor către grupuri care sunt definite în jurul unui
subiect de interes comun.”17 Iar în acest moment intervine fenomenul
polarizării şi confirmării. O'Connor şi Weatherall explică prin inter-
mediul modelelor ştiinţifice cum funcţionează polarizarea, cum oamenii
ajung să fie complet separaţi, captivi în propriile filter bubbles şi echo
chambers, cum această separare devine atât de netă, încât legăturile
societale sunt pur şi simplu pe punctul de a fractura. Acelaşi punct de
vedere este susţinut şi de M. Voicu, care insistă asupra faptului că atunci
când se vorbeşte despre un nivel strategic, implicaţiile sunt şi mai
sumbre deoarece „campaniile de fake news sunt gândite pentru a semăna
neîncredere şi confuzie, pentru a adânci faliile socio-culturale folosind
tensiunile etnice, rasiale şi religioase. Studiile ştiinţifice demonstrează că
expunerea la fake news, dezinformare sau teorii ale conspiraţiei duce la
17 O'Connor & Weatherall, op.cit., p. 172.
21
Ra p o r t
alterarea percepţiei şi luarea unor decizii în consecinţă.”18 Emoţiile şi

manipularea emoţiilor care rezultă din convingerile bine-înrădăcinate
sunt fundamentul pe care funcţionează fake news.
Prin urmare, prima cauză pentru care fake news se răspândesc cu
atâta rapiditate în societăţile contemporane constă în relativizarea
adevărului, fiecare persoană având acum o platformă pe care poate să îşi
expună propriile interpretări şi prin care poate să atragă suporteri
pentru poziţiile şi opiniile sale. Acest aspect lucrează în combinaţie cu
dezvoltarea tehnologiilor social media care permit izolarea grupurilor
de alte grupuri cu interese divergente şi care practic împiedică dialogul
deschis şi raţional.
O a doua cauză pentru care fake news au un grad atât de mare de
pătrundere în societate se referă la faptul că mass-media recurg la
utilizarea platformelor social media pentru a transmite informaţii şi, în
acelaşi timp, au devenit dependente de finanţarea provenită din publi-
citate. Iar fondurile destinate publicităţii cresc proporţional cu numărul
de click-uri pe care articolele le atrag. Creşterea numărului de click-uri
este asigurată mai degrabă de declanşarea interesului pentru conţinuturi
emoţionale, nu pentru conţinuturi raţionale. Iar după cum am arătat mai
sus, conţinuturile emoţionale îşi găsesc cel mai bine locul pe platformele
de socializare. Cu toate acestea, oamenii le folosesc în continuare ca
principală sursă de informare. Dacă ţinem cont doar de volumul imens
de informaţii disponibile în orice moment pe orice subiect, înţelegem că
abilitatea publicului de a sorta şi de a analiza aceste informaţii este
utilizată şi exploatată la maxim. Sistemul cognitiv uman nu poate
procesa atât de multe informaţii câte pot oferi platformele online, ceea ce
poate conduce către selectarea şi apoi acceptarea acelor informaţii care
au o componentă emoţională, care se potrivesc cu părerile deja deţinute,
indiferent de valoarea de adevăr a informaţiilor, deoarece permit
evitarea stresul cauzat de disonanţa cognitivă.
18 M. Voicu, op.cit., p. 18.
22
Prin urmare, e nevoie de surse de informaţii credibile, de

încredere, pentru ca publicul să nu cadă pradă intenţiilor celor interesaţi
în manipularea realităţii. Autorii Fake news. A Roadmap observă faptul
că politicienii populişti sunt cei mai predispuşi să folosească fake news în
scopul de a submina autoritatea. Tot ei folosesc fake news pentru a pune
la îndoială „sursele de informaţii care în trecut fuseseră considerate
autorităţi în domeniu sau de încredere precum comunitatea ştiinţifică,
pentru jurnalişti şi pentru mediul academic. Aceste acţiuni le permit să
sporească legitimitatea propriilor puncte de vedere personalizate şi
descrise ca autentice. Ascultarea unui expert ar însemna supunerea în
faţa unei autorităţi impuse.”19 Iar această supunere nu mai poate fi
acceptată în era în care „fiecare voce contează” şi fiecare individ are ceva
important de comunicat astfel încât ne aflăm într-un „plebiscit
neîntrerupt”20. Această idee este extrem de relevantă pentru ca explică
de ce fake news sunt atât de prezente în comunicarea publică contem-
porană şi de ce au ajuns să deformeze realitatea publică. Dacă opinia
fiecărui individ este la fel de importantă, indiferent de problematica
aflată în discuţie, de competenţele pe care le are în domeniul respectiv,
atunci, de fapt, nu există o autoritate a domeniului şi fiecare utilizator
poate să creeze propriile adevăruri alternative şi poate să aleagă
persoanele ale căror opinii sunt similare cu ale sale, chiar dacă sunt
neconforme cu realitatea. În acest moment, pentru a reveni la motivul
prezentat anterior, convingerile şi emoţiile sunt cele care conduc
societatea, mai curând decât faptele şi cunoştinţele.
În prezent, mass-media reflectă acelaşi curent şi nu mai pot fi
considerate o sursă de încredere pentru informaţii adevărate. Finan-
ţarea lor depinde de numărul de consumatori. Cu toate acestea, faţă de
mass-media există aşteptarea de a descrie corect şi obiectiv realitatea
publică, deoarece se presupune că reporterii şi jurnaliştii sunt observatori
19 Allan, Ioan et al., op.cit., p. 13.

20 Ibidem, p. 13
23
Ra p o r t
imparţiali care corelează observaţiile, verifică sursele, coroborează

informaţiile din diferite relatări, cercetează cauzele şi consecinţele
evenimentelor în încercarea de a prezenta o imagine cât se poate de
clară şi de precisă. Sau cel puţin acesta era modul în care opera
jurnalismul în „era adevărului public”21
În prezent, jurnalismul este mult mai complex şi nu mai este o
activitate de care se ocupă doar ziarele, canalele TV, radiourile sau alte
medii tradiţionale. S-a extins şi s-a transferat pe platformele social
media. Wardle şi Derakhshan subliniază faptul că „creşterea popularităţii
reţelelor sociale ca surse de ştiri a avut loc în acelaşi timp cu declinul în
numărul de ziare locale în unele dintre cele mai mari democraţii din
lume.”22 Această asociere este confirmată şi de rezultatele îngrijorătoare
ale Barometrului de încredere Edelman din ultimii ani. În 2017, în
raportul intitulat Încrederea în criză23, rezultatul prezentat reflectă exact
acest aspect: încrederea în media era la un nivel scăzut record de doar
43% şi populaţia nu avea încredere în media în 23 din cele 28 de ţări
investigate. Un alt aspect prezentat în acest raport se referă la faptul că
53% dintre cei intervievaţi nu ascultă în mod regulat persoane sau
organizaţii cu ale căror puncte de vedere nu sunt de acord şi sunt de
patru ori mai predispuşi să ignore informaţii care sprijină un punct de
vedere cu care nu sunt de acord. În 2018, Barometrul de încredere
Edelman a prezentat raportul intitulat Bătălia pentru adevăr24 care
surprinde faptul că există uşoare semne de îmbunătăţire, dat fiind faptul
că încrederea în platformele digitale ca surse de informaţii descreşte
pentru prima dată în mai mulţi ani, iar jurnalismul câştigă din nou un pic
21 Deac, Ioan, (2018) “Fake news and the Misrepresentation of Security” in Proceedings, the
14th International Scientific Conference “STRATEGIES XXI”, volume 3, April 26-27, 2018,
Bucharest, National Defence University Publishing House, p. 32.
22 Wardle şi Derakhshan, op.cit., p. 50
23 Trust in crisis disponibil la https://www.slideshare.net/EdelmanInsights/2017-edelman-
trust-barometer-global-results-71035413
24 The Battle for Truth disponibil la https://www.edelman.com/sites/g/files/aatuss191/
files/2018-10/2018_Edelman_Trust_Barometer_Global_Report_FEB.pdf
24
de teren. Cu toate acestea, aproape 7 din 10 persoane sunt îngrijorate în

privinţa informaţiilor false şi a fake news folosite ca arme, iar această
incertitudine a condus la dezangajare şi la dezinteres faţă de informare.
50% dintre cei intervievaţi urmăresc ştiri mai puţin de o dată pe
săptămână, 25% săptămânal sau mai des şi 25% sunt amplificatori care
consumă ştiri zilnic şi le diseminează. În plus, 63% dintre cei intervievaţi
nu ştiu să distingă jurnalismul de calitate de zvonuri şi falsităţi şi 59%
declară că a devenit mult mai greu de identificat dacă o ştire a fost
produsă de o organizaţie media respectabilă. În 2019, raportul aceleiaşi
instituţii este intitulat Încrederea la muncă25 şi observă faptul că neîncre-
derea este în continuare la cote mari în ceea ce priveşte jurnalismul, dar
totuşi în scădere faţă de anii anteriori. Schimbarea cea mai semnificativă
este reprezentată de faptul că numărul de consumatori de ştiri este în
creştere. Doar 28% din totalul publicului rămâne dezangajat, urmărind
ştiri o dată pe săptămână sau mai rar. 32% declară că urmăresc ştirile o
dată pe săptămână sau mai des, iar 40% sunt amplificatori ai distribuirii
ştirilor. În continuare, 73% din cei inter-vievaţi sunt îngrijoraţi că
informaţiile false şi fake news pot fi folosite ca arme, iar coeficientul de
încredere în social media ca sursă de informare este de 44% la nivel
global, şi de doar 34% în Europa, iar mass media tradiţională a
recâştigat din încredere, ajungând la 64% la nivel global, dar la numai
60% în Europa.
Prin urmare, fake news pot funcţiona ca propagandă sau ca
dezinformare, dar întotdeauna fac apel la emoţiile publicului şi îşi propun
să acopere răspunsurile raţionale, analiza, compararea informaţiilor din
mai multe surse, favorizând inflamarea şi indignarea, iar acestea pot
conduce cu relativă uşurinţă spre crearea de tensiuni sociale, ceea ce
afectează negativ securitatea socială. Fake news subminează realitatea
25Trust at work, disponibil la https://www.edelman.com/sites/g/files/aatuss191/files/

2019-03/2019_Edelman_Trust_Barometer_Global_Report.pdf?utm_source=website&utm_
medium=global_report&utm_campaign=downloads
25
Ra p o r t
publică şi o înlocuieşte cu perspectivele strict individuale, care nu sunt

confirmate prin interacţiune comunicativă, şi care distrag atenţia de la
perspectiva de ansamblu, încurajând doar confruntarea de opinii între
persoane care împărtăşesc, de fapt, aceleaşi opinii.
Din punct de vedere al dezvoltării culturii de securitate, această
orientare emoţională a experienţei realităţii este dăunătoare pentru
sedimentarea perceptivă a realităţii, deoarece alimentează emoţii, de
cele mai multe ori emoţii negative, care nu au cum să consolideze
percepţia securităţii. Cultura de securitate dezvoltată are nevoie de
dialog şi acord asupra aspectelor definitorii pentru asigurarea securităţii
individuale şi sociale.
26
2. METODOLOGIE
Studiul de faţă şi chestionarul pe care se bazează îşi propun să

determine în ce măsură o cultură de securitate matură poate duce la
identificarea judicioasă a ceea ce sunt fake news, a scopurilor pe care şi
le propun, a efectelor pe care le pot avea, a actorilor care le pot folosi şi
prin această conştientizare, la identificarea metodelor de diminuare a
riscurilor societale cauzate de fake news. Mai precis, îşi propune să
determine dacă o cultură de securitate matură influenţează pozitiv
identificarea fake news şi sporeşte contracararea acestui fenomen. Prin
urmare, studiul se bazează pe operaţionalizarea şi studierea a trei
concepte: (1) cultura de securitate, (2) fake news şi (3) contracararea
fake news. Operaţionalizarea culturii de securitate a presupus evaluarea
nivelului culturii de securitate şi a modului în care se realizează
informarea în domeniul securităţii naţionale. Mai exact, chestionarul a
evaluat percepţia asupra intereselor de securitate naţionale şi asupra
dimensiunilor securităţii naţionale cât şi surselor de ştiri şi de informare
specifice. Pentru operaţionalizarea acestui concept s-au folosit întrebările
de la 1 la 5. Operaţionalizarea fenomenului fake news a presupus
identificarea percepţiei asupra ceea ce reprezintă acest fenomen, actorii,
scopurile, modul de diseminare cât şi efectele pe care le pot avea. Pentru
operaţionalizarea fake news s-au folosit întrebările 8,9 şi 11-15.
Contracararea şi combaterea fake news a reprezentat al treilea concept
pe care s-a bazat studiul. Operaţionalizarea contracarării a presupus
identificarea responsabilităţilor instituţionale, acţiunilor de combatere
şi măsurarea percepţiei publicului asupra reacţiei pe care o are la fake
news. Pentru operaţionalizare s-au folosit întrebările 6,7,10 şi 16-19.
Itemul 20 închide triada de termeni, conectându-i într-o manieră
27
Ra p o r t
holistică, prin nominalizarea obiectivelor promovării culturii de

securitate ce ar putea contribui la identificarea fake news.
Prezentul raport este fundamentat pe rezultatele unui sondaj de
opinie realizat în perioada noiembrie 2018 - ianuarie 2019 având ca
scop identificarea percepţiilor privind cultura de securitate şi fake news.
Chestionarul aplicat a cuprins 25 întrebări cu răspunsuri multiple
precodificate, dar şi deschise, a fost accesibil sub forma unui formular
Google şi a fost transmis pe e-mail către persoane fizice. De asemenea, a
fost pus la dispoziţie pentru completare şi în format tipărit.
La chestionar au răspuns 293 de persoane, ale căror caracteristici
(statut social, studii, gen, vârstă, rezidenţă) sunt detaliate în continuare.
Ca o constatare generală, respondenţii sunt persoane interesate de
domeniul securităţii şi apărării, care fie urmează diferite forme de
pregătire, fie desfăşoară activităţi de cercetare în acest domeniu, fie
activează sau au activat în acest domeniu, fie au participat la activităţi de
promovare a culturii de securitate.
În ceea ce priveşte vârsta, majoritatea respondenţilor (60,4%) este

reprezentată de persoane tinere şi foarte tinere (14% - sub 18 ani;
35,8% - 18-25 de ani; 10,6% - 26-35 de ani). Diferenţa procentuală este
acoperită de persoane adulte, însumând persoane cu vârste cuprinse
28
între 36 şi 44 de ani (34,1%%), între 45 şi 60 de ani (4,1%) şi peste 61

de ani (1,4%).
Cei mai numeroasă categorie a respondenţilor corespunde absol-

venţilor de programe universitare de master (28,7%), urmată de categoria
absolvenţilor de învăţământ liceal (25,6%). Grupul absolvenţilor de
programe universitare de licenţă (23,9%) este de asemenea unul numeros.
Din perspectiva statutului profesional, majoritatea respondenţilor

sunt angajaţi în domeniul public (49%), în timp ce procentul celor angajaţi
29
Ra p o r t
în domeniul privat (13,4%) este semnificativ mai mic. Persoanele care

nu sunt încă angajate (33,6%) sunt preponderent cuprinse în diferite
forme de pregătire preuniversitară şi universitară.
Persoanele care au răspuns consultării publice sunt majoritar de

genul masculin (54,1%), fapt ce se explică prin interesul profesional şi
de studiu mai ridicat pentru domeniul securităţii manifestat de bărbaţi.
Cu toate acestea, repartiţia pe genuri a respondenţilor poate fi consi-
derată echilibrată.
30
Majoritatea respondenţilor locuiesc în mediul urban, respectiv în

Capitală (55,3%) şi în alte oraşe (36,9%).
Sintetizând datele de mai sus, se poate defini profilul grupului de
respondenţi ale căror opinii au fost majoritare şi au influenţat decisiv
rezultatele consultării astfel: persoane tinere şi foarte tinere cu vârste
sub 35 de ani (60,4% dintre respondenţi), în marea lor majoritate
absolvenţi de studii superioare de licenţă şi masterat (52,6%), în mare
parte angajaţi în domeniul public (49%), care trăiesc în mediu urban
(92,2%).
Răspunsurile primite au fost supuse unei analize în general, după
care au fost efectuate analize defalcate, urmărind trei criterii: vârstă, gen
şi ocupaţie pentru a putea observa variaţiile rezultate.
31
3. EVALUAREA NIVELULUI
CULTURII DE SECURITATE
Pentru a măsura nivelul culturii de securitate a grupului ţintă, am

formulat o serie de întrebări bazate pe conceptul interes de securitate, cu
referire la direcţiile de acţiune, principalele modalităţi de asigurare a
securităţii naţionale şi la enumerarea intereselor de securitate.
3.1. INTERESELE NAŢIONALE DE SECURITATE

Interesele de securitate luate ca referinţă în formularea întrebărilor
din chestionar sunt cele prezentate în Strategia Naţională de Apărare a
Ţării pentru perioada 2015-2019.
Întrebarea 1
33
Ra p o r t
Întrebarea 1 a vizat cunoaşterea de către participanţii la consul-

tarea publică realizată a conceptului interes naţional de securitate. În
discursul public, referirile la „interesele naţionale”, la „interesele de
securitate” se fac într-o manieră destul de imprecisă şi în contexte foarte
diferite. De multe ori, invocarea „interesului naţional” sau a „interesului
de securitate” este doar o figură discursivă prin care se atribuie o
importanţa aparent majoră, deosebită, unei situaţii, unei decizii, unui
demers sau unei abordări în care sunt implicaţi actori politici sau actori
sociali. Nu de puţine ori, aprecierea acestora că prin comportamentul şi
acţiunile lor răspund „intereselor naţionale de securitate” este deplasată
sau neadecvată.
Varianta a) de răspuns la Întrebarea 1 este varianta care reproduce
formularea din Strategia Naţională de Apărare a Ţării, 2015-2019.
Procentul ridicat al răspunsurilor la această întrebare - peste 75% -
poate fi explicat prin faptul că o bună parte dintre participanţii care au
completat chestionarul sunt studenţi la diferite programe de studii ale
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, ceea ce presupune că au
parcurs cu mai multă atenţie Strategia Naţională de Apărare a Ţării
pentru, 2015-2019. În plus, o analiză în profunzime a acestor răspunsuri
arată că trei sferturi dintre respondenţi consideră că interesul naţional
reprezintă preocupările şi eforturile legitime ale statului prin care
promovează şi apără valorile care îi garantează existenţa, identitatea,
dezvoltarea şi stabilitatea. Acest răspuns fixează statul în postura
actorului principal în securitatea naţională, fiind o expresie a ideologiei
realismului politic. Dezvoltarea obiectivelor naţionale interne şi externe
care garantează prosperitatea cetăţenilor, adică varianta c) de răspuns,
are cel mai mic procent obţinut. Prosperitatea cetăţenilor, ca element
central a securităţii, nu este o prioritate a abordării realismului politic,
însă denotă o abordare neoliberală şi o responsabilizare a statului în
raporturile cu indivizii. Putem trage concluzii asupra paradigmei în care
este înţeleasă securitatea de către respondenţi, şi anume: securitatea
34
este dependentă de politicile statului, emană de la acesta şi are drept

scop protejarea acestuia. Individul nu este un subiect al securităţii, decât
în măsura în care el poate afecta securitatea statului. Răspunsul pe care
subiecţii chestionarului l-au oferit se integrează în linia oferită de
Strategia Naţională de Apărare, 2015-2019.
Răspunsuri (1) în funcţie de vârstă

Analizarea răspunsurilor la Întrebarea 1, în funcţie de vârsta
respondenţilor, conduce către observaţia că variantele c) şi d) de răspuns,
respectiv cele referitoare la prosperitatea cetăţeanului şi la adaptarea
agendei de securitate la mediul volatil, dispar după vârsta de 45 de ani.
Comportamentul diferit al segmentului de vârstă de peste 44 de ani
poate însemna o diferenţă de mentalitate între cele două segmente de
vârstă. Persoanele cu vârsta sub 44 de ani consideră, în procente din ce în
ce mai mari, pe măsura descreşterii vârstei, că prosperitatea cetăţenilor
trebuie să fie un interes de securitate pentru care statul este respon-
35
Ra p o r t
sabil. Această tendinţă neoliberală de responsabilizare a statului pentru

bunăstarea individuală se poate datora faptului că statul nu este perceput
ca asigurând la nivel optim servicii de bază pentru prosperitatea cetăţe-
nilor. Astfel, conform Indicelui de progres social 201826, România se clasează
cel mai jos dintre toate statele Uniunii Europene (locul 44 în acest
clasament mondial), iar dintre ţările cu venituri similare pe cap de locuitor,
România se clasează cel mai jos în ceea ce priveşte calitatea educaţiei, a
serviciilor medicale şi a accesului la apă şi servicii de salubritate.
Ponderea variantei c) de răspuns arată că pentru persoanele de
până în 44 de ani, prosperitatea individuală este tot mai importantă, iar
pentru persoanele de peste 44 de ani, prosperitatea nu mai este văzută
ca o expresie a securităţii.
Răspunsuri (1) în funcţie de statutul profesional
26https://www.socialprogress.org/?tab=2&code=ROU Indicele de progres social măsoară

calitatea vieţii şi bunăstarea socială a cetăţenilor din 146 de ţări pe baza a trei criterii
generale: nevoile umane de bază, fundamentele bunăstării şi oportunităţile
36
Analizând răspunsurile la Întrebarea 1 în funcţie de statutul pro-

fesional, observăm două poziţionări deviante. Prima este a persoanelor
pensionate la care nu se regăseşte varianta a) de răspuns. Cea de-a doua
poziţionare este a persoanelor neangajate, care nici măcar acestea nu
consideră că prosperitatea individului este o expresie a securităţii.
Întrebarea 2
Întrebarea 2 a vizat perceperea de către respondenţi a modului în

care sunt reprezentate şi promovate în spaţiul public interesele
naţionale de securitate ale României. Rezultatul este unul negativ, peste
60% dintre participanţi apreciază ca aceste interese nu sunt corect şi
coerent promovate în spaţiul public. Coroborând răspunsul la această
întrebare cu cel de la Întrebarea 1, se observă că cei mai mulţi dintre
cei ce cunosc semnificaţia interesului naţional de securitate apreciază că
ele sunt reprezentate şi promovate neadecvat în spaţiul public. Doar
20% dintre respondenţi consideră că interesele naţionale de securitate
sunt reprezentate şi promovate corect şi coerent. Oricum, suma
37
Ra p o r t
procentelor de la celelalte două răspunsuri - „Nu” şi „Nu ştiu” - exprimă

un procent majoritar, de peste 80%, al celor care nu sunt mulţumiţi de
percepţia pe care o au cu privire la acţiunile de promovare a intereselor
naţionale de securitate ale României în spaţiul public. Această percepţie
negativă determină, fără îndoială, şi o imagine negativă referitoare la
acţiunile actorilor publici responsabili de reprezentarea şi promovarea
acestor interese.
Analizând răspunsurile la Întrebarea 2 în funcţie de vârsta

respondenţilor se observă că persoanele cele mai nemulţumite de
modul în care sunt promovate interesele de securitate sunt cele cu
vârstă sub 18 ani - 40% dintre aceştia neştiind dacă agenda publică de
securitate promovează corect problemele reale şi interesele naţionale.
Cele mai mulţumite de modul în care sunt promovate interesele de
securitate sunt persoanele din segmentul de vârstă între 45 şi 60 de ani -
aceştia consideră în proporţie de 40% că interesele de securitate ale
României sunt promovate corect. Ambele categorii de vârstă menţionate
38
mai sus prezintă o atitudine cu mult diferită faţă de media de 20% a

chestionarului. Explicaţiile pot fi multiple, pornind de la faptul că
percepţia asupra intereselor securităţii diferă de la vârstă la vârstă până
la faptul că implicarea persoanelor mai în vârstă în elaborarea şi
promovarea intereselor naţionale este mai ridicată decât a persoanelor
tinere. De notat aici este faptul că segmentul de vârstă peste 61 de ani nu
consideră deloc că interesele se securitate sunt bine promovate în
spaţiul public.
Atunci când analizăm răspunsurile la Întrebarea 2 în funcţie de

statutul profesional se observă o distribuire interesantă a datelor. Liber
profesioniştii consideră că interesele de securitate nu sunt deloc
promovate corect şi coerent, iar aprecierea celor din mediul privat cu
referire la promovarea corectă şi coerentă a intereselor de securitate
este sub media întregului grup. În acelaşi timp, angajaţii din domeniul
public au o opinie mai optimistă asupra acestui aspect, 23% dintre ei
39
Ra p o r t
considerând că promovarea intereselor naţionale de securitate este

corectă şi coerentă. În acest context, trebuie reamintit faptul că această
categorie de respondenţi sunt cei care sunt angajaţi în sistemul de
securitate şi apărare, deci au cunoştinţe mai clare despre interesele de
securitate şi sunt mai în măsură să evalueze modul în care acestea sunt
promovate. Pensionarii prezintă din nou un comportament atipic şi se
află în dezacord total, nici unul apreciind că interesele sunt promovate
corect şi coerent.
Întrebarea 3
Pentru înţelegerea intereselor de securitate ale României, respon-

denţii acordă cea mai mare încredere ministerelor şi instituţiilor guver-
namentale (70%), singurul răspuns selectat de mai mult de jumătate
dintre respondenţi.
Pe de altă parte, ONG-urile (24,5%) şi grupul comentatorilor şi
formatorilor de opinie (22,8%) ocupă poziţii aproximativ egale în prefe-
rinţele celor consultaţi, la mare distanţă însă de ministerele şi instituţiile
40
statului. Motivaţia acestor opţiuni poate fi găsită în prezenţa din ce în ce

mai mare în spaţiul public a persoanelor care analizează diferite aspecte
ale intereselor naţionale de securitate.
Surprinzător de redusă este încrederea în mass-media (8,3%)
precum şi în partide politice (2,4%). Aceeaşi încredere scăzută se reflectă
şi în sondajul de opinie INSCOP, realizat în perioada 21 ianuarie - 5
februarie 2019 27, în care presa se află tot pe ultimele locuri în ceea ce
priveşte gradul de încredere al populaţiei: 5,6% foarte multă încredere
şi 22,1% multă încredere, în timp ce gradul de neîncredere este de
70,5%; iar partidele politice beneficiază de încredere doar din partea a
11,8% din populaţie şi de neîncredere din partea a 85,2%.
Este explicabil nivelul redus de încredere în companii şi societăţi
private (8,3%) şi organizaţii sindicale (4,1%), aceşti actori sociali având
preocupări şi vizibilitate reduse în domeniul securităţii.
Pentru a analiza răspunsurile pe baza celor 3 criterii enunţate în
metodologie, am ales să ne concentrăm pe trei dintre variantele de
răspuns: companii şi societăţi private (datorită faptului că există respon-
denţi angajaţi în mediul privat), pe ministere şi instituţii guvernamen-
tale (deoarece au cel mai mare grad de încredere) şi pe analişti şi
formatori de opinie (care sunt pe locul doi în preferinţele întregului
grup de respondenţi).
27https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2019/03/Sondaj-INSCOP-martie-2019-
Institutii.pdf
41
Ra p o r t
În funcţie de vârsta respondenţilor, observăm că, începând cu

categoria de vârstă 45-60 ani, pe măsură ce vârsta descreşte, creşte
încrederea în companiile şi societăţile private şi respectiv în analişti,
comentatori şi formatori de opinie pentru a obţine informaţii şi pentru a
înţelege interesele de securitate ale României, în timp ce încrederea în
ministere şi instituţii guvernamentale scade. Singura excepţie de la
această tendinţă este reprezentată de grupul de vârstă peste 61 de ani,
în cazul cărora, încrederea în aceste trei surse de informare este
distribuită în mod aproximativ egal, cea mai mare fiind acordată
mediului privat.
42

statutul profesional al respondenţilor, observăm faptul că angajaţii din
mediul public au cea mai mare încredere în ministere şi instituţii
guvernamentale, 82%, ceea ce este explicabil datorită faptului că înţeleg
cum funcţionează şi cum comunică acestea, fiind locurile unde îşi
desfăşoară activitatea. Acelaşi grad ridicat de încredere în ministere şi
instituţii guvernamentale se manifestă şi în rândul liber profesioniştilor,
77%, iar comportamentul specific acestora este dat de faptul că nu au
deloc încredere în capacitatea mediului privat de a le furniza o
înţelegere a intereselor de securitate ale României. În ceea ce priveşte
angajaţii în mediul privat, aceştia au cea mai mare încredere tot în
ministere şi instituţii guvernamentale, 63%, şi au şi cel mai ridicat grad
de încredere în companii şi societăţi private dintre toţi respondenţii,
17%, cum era de aşteptat. Pensionarii au, din nou, un comportament
diferit, ei neavând deloc încredere în ministere şi instituţii guverna-
mentale, încrederea lor fiind împărţită în mod egal între companii şi
43
Ra p o r t
societăţi private şi analişti şi formatori de opinie. O explicaţie posibilă ar

putea fi dată de prezenţa ridicată în rândul pensionarilor a aşa numitei
audienţe captive unor posturi de televiziune care au în grila de
programe emisiuni în care apar în mod permanent persoane invitate şi
prezentate drept analişti în diferite domenii.
Pe locul doi din punct de vedere al gradului de încredere în
analiştii şi formatorii de opinie ca surse de informaţii privind interesele
de securitate se află respondenţii neangajaţi, adică cei mai tineri dintre
cei care au participat la sondaj, 31%. Această tendinţă poate avea
consecinţe negative, deoarece exprimă disponibilitatea la influenţarea
personală pe care o pot exercita aceşti analişti, comentatori şi formatori
de opinie. Pe următorul loc în privinţa încrederii în analişti, comentatori
şi formatori de opinie sunt liber profesioniştii cu 25%, iar cel mai puţină
încredere le este acordată de către angajaţii în mediul public, 16%.
Răspunsuri (3) în funcţie de gen

genul respondenţilor, observăm faptul că un număr mai mare de
44
bărbaţi, 73%, au încredere în ministere şi instituţii guvernamentale

pentru a obţine informaţii şi pentru a înţelege interesele de securitate
ale României, în timp ce femeile, deşi plasează ministerele şi instituţiile
guvernamentale tot pe primul loc, procentul este mai mic, 63%, ele
acordând o încredere mai mare decât bărbaţii analiştilor şi formatorilor
de opinie 29% faţă de 18% în cazul bărbaţilor. Şi în cazul încrederii în
mediul privat ca sursă de informaţii cu privire la interesele de securitate
ale României, procentele diferă: 14% pentru bărbaţi şi 7% pentru femei.
Întrebarea 4
Prin cea de-a patra întrebare li s-a cerut respondenţilor să

evalueze importanţa intereselor de securitate din următoarea listă28:
a) garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei,
unităţii şi indivizibilităţii statului;
b) apărarea integrităţii şi inalienabilităţii teritoriale a ţării;
c) apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului
de drept;
d) reducerea diferenţelor de dezvoltare (între regiunile ţării şi între
România şi Uniunea Europeană)
e) reconstrucţia marilor sisteme publice (de sănătate, educaţional, de
28 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, pp. 8-9
45
Ra p o r t
transport etc.);
f) protejarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi
a siguranţei tuturor cetăţenilor;
g) garantarea identităţii etnice, culturale lingvistice şi religioase
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
h) valorificarea resurselor şi a poziţionării geostrategice ale ţării
noastre în vederea atingerii nivelului de bunăstare;
i) consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele
de integrare în interiorul acesteia
j) consolidarea capacităţii naţionale de apărare inclusiv ca parte a
mecanismelor NATO.
La această listă am mai adăugat următoarele interese de securitate:
k) dezvoltarea capacităţilor necesare pentru a reacţiona la ameninţări
de tip hibrid (ex. atacuri cibernetice);
l) prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a altor forme ale
criminalităţii economico-financiare
m) garantarea independenţei justiţiei
n) prevenirea şi combaterea terorismului
o) pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi de
urgenţă
Această listă suplimentară reflectă problematici discutate intens în
societatea românească în ultimii ani şi care se concentrează pe aspecte
ce pot deveni ameninţări sau pot prezenta riscuri pentru siguranţa
naţională şi individuală. Scopul adăugării acestora a fost de a vedea în ce
măsură populaţia le consideră relevante pentru securitatea naţională,
pentru a fi preluate şi incluse în următoarea strategie.
Respondenţilor li s-a cerut să aprecieze importanţa acestor interese,
pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă interesele cele mai puţin
importante şi 10 interesele cele mai importante.
Rezultatele arată că primul interes naţional inclus în listă, respectiv
garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii
46
şi indivizibilităţii statului a fost evaluat de respondenţi ca fiind cel mai

important, media tuturor notelor acordate fiind de 9,13, ceea ce indică
preocuparea populaţiei cu privire la posibile atacuri la integritatea şi
suveranitatea statului. Cel mai puţin important a fost considerat garan-
tarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor
naţionale care a obţinut un scor de 7,39. Acest răspuns denotă interesul
mai scăzut pentru problematica minorităţilor şi poate indica faptul că
există tensiuni între majoritatea populaţiei şi anumite grupuri etnice
sau, dimpotrivă, se apreciază că protejarea minorităţilor de orice natură
este garantată şi respectată. Interesele care au fost adăugate suplimen-
tar pe listă au primit scoruri similare cu cele din Strategia Naţională de
Apărare a Ţării, ceea ce confirmă faptul că sunt percepute ca fiind de o
importanţă similară.
Răspunsuri (4) în funcţie de statutul profesional (neangajaţi)

Când comparăm media răspunsurilor obţinute la evaluarea impor-
tanţei intereselor de securitate pentru România între persoanele

neangajate şi media respondenţilor, cifrele ne indică faptul că respon-
47
Ra p o r t
denţii neangajaţi consideră aproape toate interesele de securitate

enumerate mai puţin importante decât le consideră media responden-
ţilor, scorurile acordate fiind cu câteva zecimi mai mici. În plus, cel mai
important interes de securitate în opinia acestei categorii profesionale
este pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi de
urgenţă, cu un scor de 9,10. Acest răspuns se poate datora faptului că
segmentul de respondenţi neangajat se suprapune pe segmentul tinerilor
din grupul respondenţilor, iar în mentalul publicului tânăr cazuri precum
cel de la Colectiv au reverberaţie mai puternică. În ceea ce priveşte cel
mai puţin important interes, şi pentru această categorie profesională
este tot garantarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a
minorităţilor naţionale - 7,56.

(angajaţi domeniu public)
Atunci când comparăm media răspunsurilor obţinute la evaluarea
48
importanţei intereselor de securitate pentru România între persoanele

angajate în domeniul public şi media respondenţilor, se constată că
aceştia au cotat majoritatea intereselor ca fiind mai importante decât
media respondenţilor, menţinându-se şi pentru ei drept cel mai important
garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii
şi indivizibilităţii statului, care a primit un scor de 9,47. În privinţa celui
mai puţin important, rezultatul este acelaşi ca al mediei, iar scorul
obţinut este şi mai mic: garantarea identităţii etnice, culturale, lingvistice
şi religioase a minorităţilor naţionale - 7,15.

(liber profesionişti)
Comparând media răspunsurilor obţinute la evaluarea importanţei
intereselor de securitate pentru România între persoanele liber profe-

sioniste şi media respondenţilor, din nou observăm o schimbare în ceea
ce priveşte interesul de securitate considerat cel mai important. Liber
49
Ra p o r t
profesioniştii consideră că garantarea independenţei justiţiei este cel mai

important interes acordându-i un scor de 9,67. Date fiind evenimentele
recente care au loc în viaţa politică din România (schimbarea codurilor
penale şi a legilor justiţiei) şi dezbaterile intense pe teme legate de
justiţie şi independenţa acesteia, acest răspuns nu este surprinzător, mai
ales că se coroborează cu răspunsurile acestei categorii la întrebarea
anterioară privind încrederea pe care o acordă analiştilor şi formatorilor
de opinie pentru informarea cu privire la interesele de securitate (25%),
iar aceştia au comentat intens situaţia justiţiei din România în ultimul
an. Şi în ceea ce priveşte interesul de securitate cel mai puţin important,
lucrurile sunt diferite în cazul liber profesioniştilor faţă media respon-
denţilor, aceştia acordând cel mai mic scor consolidării capacităţii
naţionale de apărare inclusiv ca parte a mecanismelor NATO - 8,00. Cel
mai probabil, în accepţiunea acestei categorii de public, interesul de
securitate nu se axează atât de mult pe componenta militară, de apărare,
cât pe componenta civilă, de securitate individuală şi societală.
50

(angajaţi domeniu privat)

importanţei intereselor de securitate pentru România între persoanele
angajate în domeniu privat şi media respondenţilor, diferenţele nu sunt
atât de semnificative. Interesul de securitate considerat cel mai important
este acelaşi cu cel al mediei generale: garantarea caracterului naţional, a
suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului, care a
obţinut un scor de 9,49, iar cel mai puţin important este tot garantarea
identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale,
cu o medie de 7,56.
51
Ra p o r t
Răspunsuri (4) în funcţie de statutul profesional (pensionari)
Atunci când examinăm comparativ media răspunsurilor obţinute la

evaluarea importanţei intereselor de securitate pentru România între
pensionari şi media respondenţilor, observăm că interesul considerat
cel mai important diferă faţă de media generală. Pensionarii consideră
că cea mai importantă este consolidarea capacităţii naţionale de apărare
inclusiv ca parte a mecanismelor NATO, acordându-i un scor de 9,67. De
asemenea, nici interesul cel mai puţin important nu este similar cu cel al
mediei, pensionarii considerând că acesta este pregătirea instituţiilor şi a
populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţă, care a primit un scor de
6,67. Este de remarcat, de asemenea, că interesul care este cel mai
relevant pentru media generală, garantarea caracterului naţional, a
suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului este în
mijlocul spectrului de importanţă pentru pensionari, obţinând doar
8,33, fiind surclasat chiar de cel pe care media îl consideră cel mai puţin
important şi anume, garantarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi
religioase a minorităţilor naţionale, cu un scor de 8,67.
52
Atunci când analizăm în paralel media răspunsurilor obţinute la

evaluarea importanţei intereselor de securitate pentru România între
toate categoriile de vârste şi media respondenţilor, putem observa că
pentru categoria de vârstă peste 61 de ani, cel mai important interes
care a avut aproape scorul maxim - 9,90 - este reconstrucţia marilor sisteme
publice (de sănătate, educaţional, de transport etc.), urmat îndeaproape
de prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a altor forme ale crimina-
lităţii economico-financiare - 9,00. Aceste scoruri ilustrează interesul
sporit pe care această categorie de vârstă îl are pentru securitatea
individuală şi societală şi faptul că aceste interese sunt considerate a fi
prioritare pentru asigurarea bunăstării societăţii şi a individului.
Interesele cele mai importante pentru categoriile de vârstă 36-44
de ani şi respectiv 45-60 de ani, deşi diferă din punct de vedere al scorului
acordat, nu se abat semnificativ în privinţa ordinii, cel puţin în cazul
53
Ra p o r t
celor considerate cele mai importante. Astfel pe primele trei locuri,

pentru amândouă categoriile de vârstă, se află: 1) garantarea caracterului
naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului,
cu 9,60 şi respectiv 9,80; 2) apărarea integrităţii şi inalienabilităţii
teritoriale a ţării, cu 9,55 şi respectiv 9,70; 3) apărarea şi consolidarea
democraţiei constituţionale şi a statului de drept, cu 9,25 şi respectiv
9,50, urmate îndeaproape de 4) consolidarea capacităţii naţionale de
apărare inclusiv ca parte a mecanismelor NATO, cu 9,00 şi respectiv 9,25.
Această a patra alegere se poate datora faptului că în aceste categorii de
vârstă se încadrează acei respondenţi care activează în Ministerul
Apărării Naţionale, de unde şi interesul lor sporit pentru structurile
NATO şi rolul României în această alianţă.
Categoria de vârstă 26-35 de ani are un clasament diferit al
intereselor de securitate, pe primul loc aflându-se protejarea şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a siguranţei tuturor cetăţenilor,
cu 9,50, urmate de dezvoltarea capacităţilor necesare pentru a reacţiona
la ameninţări de tip hibrid (ex. atacuri cibernetice), cu 9,30, şi garantarea
independenţei justiţiei, cu 9,20. Acest grup de vârstă prezintă cel mai
mare interes pentru combaterea ameninţărilor de tip hibrid, ceea ce
poate indica nu doar faptul că sunt utilizatori de tehnologie
informaţională şi de comunicaţii, dar şi că sunt conştienţi de riscurile pe
care aceasta le comportă.
Pentru grupul cel mai tânăr (18-25 ani), interesul cel mai impor-
tant este pregătirea instituţiilor şi a populaţiei pentru situaţii de criză şi
de urgenţă, deoarece, aşa cum am menţionat şi anterior, tinerii sunt cei
care au observat lipsa de pregătire a populaţiei pentru a gestiona situaţii
de criză şi urgenţă precum cea de la Colectiv din 2015.
Ceea ce este interesant de observat este faptul că, pe penultimul loc
în clasament, pentru toate categoriile de vârstă, cu excepţia pensiona-
rilor, este consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele
de integrare în interiorul acesteia. Acest răspuns poate fi coroborat cu
54
încrederea relativ scăzută pe care românii o au în UE, după cum o

demonstrează şi cercetarea făcută de INSCOP29, conform căreia 49,6%
dintre români au încredere multă sau foarte multă în Uniunea Europeană,
46,9% în Parlamentul European şi 46,2% în Comisia European. Dat fiind
faptul că una dintre ţintele predilecte ale fake news este UE şi instituţiile
sale, am putea concluziona că aceste atacuri, fără a fi contracarate, îşi pot
atinge scopul destabilizator.
Răspunsuri (4) în funcţie de gen (1)

importanţei intereselor de securitate pentru România între genuri şi
media respondenţilor, observăm faptul că respondenţii de gen masculin
acordă o importanţă mai mare fiecărui interes în parte decât respon-
denţii de gen feminin, exceptând două dintre interesele de securitate:
prevenirea şi combaterea terorismului şi pregătirea instituţiilor şi a
populaţiei pentru situaţii de criză şi de urgenţă, cărora respondenţii de
gen feminin le acordă o importanţă mai mare decât cei de gen masculin.
Institutii.pdf
55
Ra p o r t
Răspunsuri (4) în funcţie de gen (2)
Iar atunci când comparăm media răspunsurilor obţinute de fiecare

gen în parte la evaluarea importanţei intereselor de securitate pentru
România, observăm că scorul mediu acordat de bărbaţii este mult mai
mare decât scorul mediu acordat de femei, ceea ce susţine observaţia
anterioară.
56
3.2. DIMENSIUNILE SECURITĂŢII NAŢIONALE

Dimensiunile incluse în această întrebare, la care respondenţii pot
selecta între unul şi toate răspunsurile, sunt extrase din Strategia Naţio-
nală de Apărare a Ţării30:
a. dimensiunea de apărare
b. dimensiunea de ordine publică
c. dimensiunea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate
d. dimensiunea economică şi energetică
e. dimensiunea diplomatică
f. dimensiunea de management al situaţiilor de criză
g. dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică
Întrebarea 5
30 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.
57
Ra p o r t
În opinia participanţilor la consultarea publică analizată în acest

raport, securitatea naţională este definită de două dimensiuni esenţiale,
respectiv: dimensiunea de apărare (80,6%) şi cea de informaţii şi contra-
informaţii (79,9%). Dat fiind faptul că mulţi dintre respondenţi lucrează
în sistemul de apărare sau sunt studenţi în cadrul programelor de
învăţământ desfăşurate în instituţii militare de învăţământ, aceste răs-
punsuri majoritare nu sunt surprinzătoare.
Scoruri ridicate au obţinut din partea respondenţilor dimensiuni
care privesc atât securitatea umană cât şi cea naţională - dimensiunea
educaţională, de sănătate, socială şi demografică (53,4%), dimensiunea
de management al situaţiilor de urgenţă (52,7%), dimensiunea diplomatică
(51,7%).
Dimensiunea de ordine publică (48,3%) şi dimensiunea economică şi
energetică (46,6%) sunt apreciate ca având un rol mai puţin important
în arhitectura conceptului de securitate.
58
Atunci când analizăm răspunsurile la această întrebare în funcţie

de statutul profesional al respondenţilor, luând în calcul răspunsurile
celor care au selectat toate dimensiunile securităţii naţionale obţinem
rezultatele de mai sus. Am ales să analizăm rezultatele din perspectiva
statutului profesional, deoarece am pornit de la premisa că alegerea
tuturor dimensiunilor ar indica o abordare comprehensivă asupra
securităţii. Graficul de mai sus redă în procente numărul persoanelor
care au ales toate dimensiunile securităţii naţionale la această întrebare.
Media de 20% este destul de slabă, totuşi. Putem observa un compor-
tament interesant al angajaţilor din mediul privat şi al neangajaţilor,
care au procentele cele mai mici, mai mici decât media: de 10,3% şi
respectiv 7,1%. Aceste procente se pot datora faptului că angajaţii în
mediul privat sunt mai puţin familiarizaţi cu dimensiunile securităţii
naţionale, iar cei neangajaţi sunt cei din categoria de vârstă cea mai
tânără. Pe de altă parte, aceste două categorii depind pentru informarea
privind securitatea naţională de informaţii din sfera publică, ceea ce ne
poate conduce către concluzia că în spaţiul public nu se discută suficient
despre securitatea naţională. Răspunsuri peste medie au oferit angajaţii
la stat - 30,8% şi pensionarii - 66,7%. În ceea ce priveşte angajaţii la în
domeniul public, aşa cum am precizat în metodologie, mulţi dintre ei
sunt angajaţi ai sistemului de apărare şi ordine publică, deci au
cunoştinţe în domeniu. Cu toate acestea, şi media lor este foarte scăzută,
ceea ce poate însemna că unele dintre dimensiuni, deşi clar definitorii
pentru securitatea naţională, nu sunt considerate la fel de relevante în
contextul actual.
59
Ra p o r t
Atunci când analizăm răspunsurile simultane la această întrebare

în funcţie de vârsta respondenţilor, pentru toate dimensiunile securităţii
naţionale, obţinem graficul de mai sus, din care rezultă din nou că cei
foarte tineri nu conştientizează faptul că securitatea naţională este
definită de toate cele şapte dimensiuni. De aici se poate trage concluzia
că este necesară o promovare mai explicită a ceea ce presupune
securitatea naţională în rândul publicului tânăr, astfel încât şi această
categorie de vârstă să conştientizeze complexitatea ansamblului de
dimensiuni care caracterizează securitatea naţională.
60
4. INFORMAREA
ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII
Următoarea etapă în stabilirea corelaţiei între cultura de securitate

şi abilităţile de recunoaştere a fake news constă în a determina din ce
surse se informează respondenţii şi cât de multă încredere acordă
acestor surse de informare. Această corelaţie este importantă deoarece
conţinuturile informative accesate, consumate de către public sunt cele
care asigură producerea reprezentărilor publice în mentalul acestora şi,
în final, constituirea realităţii publice în care aceştia trăiesc. Verificarea
conţinuturilor informative se realizează în funcţie de gradul de
încredere pe care îl acordă fiecare membru al publicului informaţiilor pe
care le acceptă. Dacă mai multe conţinuturi informative provenite dintr-o
sursă sunt confirmate şi acceptate, atunci există şansa ca subiecţii să
revină la aceeaşi sursă pentru a căuta informaţii. În acest fel, sursele de
informaţii, fie ele surse media sau surse umane, devin de încredere
pentru public.
4.1. SURSE DE ŞTIRI

Raportul naţional pentru România, parte a studiului Euro-barometru
Standard 9031, scoate în evidenţă câteva aspecte privind informarea
cetăţenilor români.
Astfel, se menţionează în raport, că televiziunea reprezintă principala
sursă de informare despre diferite subiecte de interes, 97% dintre români
31 https://ec.europa.eu/romania/news/20190603_eurobarometru_standard_90_opinie_ publica
_UE_ro?fbclid=IwAR322tOyT1ESXlfqA4dk5Gv3lPeplLSmH662ig7NFheH6fW3OJAVmVpj74
A, p. 11.
61
Ra p o r t
menţionând că privesc cel puţin o dată pe săptămână programele

televizate. Radioul este de asemenea o sursă preferată de informare,
56% din public declarând că ascultă radioul săptămânal. Internetul este
utilizat de mai bine de jumătate dintre români - 58%, şi aproape tot
atâţia - 54%, folosesc reţelele de socializare online. În ceea ce priveşte
încrederea acordată instituţiilor de media, televiziunea şi radioul se
bucură de cea mai mare încredere - 50%, pondere înregistrată de altfel
şi la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, aşa cum se subliniază în raportul menţionat, compa-
rativ cu anii anteriori, reţelele de socializare au fost menţionate din ce în
ce mai des ca surse de informare curentă. Acestea sunt considerate de
peste jumătate dintre români - 60% (cu 7 puncte procentuale mai mult
faţă de 2017), ca fiind o modalitate modernă de a fi la curent cu problemele
politice, dar şi ca o modalitate de exprimare a părerilor proprii despre
aceste probleme, astfel 60% dintre respondenţi folosind reţelele de socia-
lizare şi în acest scop (cu 9 puncte procentuale mai mult faţă de 2017).
Informaţiile cu privire la subiectele politice naţionale sunt preluate
de către români în primul rând de la televizor (70%, cu 15 puncte
procentuale peste media europeană), următoarea sursă de informare
fiind internetul (7%, mai puţin cu 14 puncte procentuale faţă de media
europeană). La nivelul Uniunii Europene, proporţia celor care caută să
se informeze despre politica naţională prin intermediul site-urilor de
internet este de 16%, iar în România este de doar 5%, iar în ce priveşte
informarea din reţelele de socializare, la nivel european ponderea celor
care le folosesc este de 5%, pe când în România este de doar 1%.
Potrivit aceluiaşi Eurobarometru, pentru informarea cu privire la
Uniunea Europeană, la politicile şi instituţiile ei, românii apelează în
principal la programele de televiziune (55%) şi la discuţiile cu rudele,
prietenii sau colegii (23%). Dacă în 2017 internetul era specificat de
47% dintre români ca sursă de informare, în 2018 doar 22%
menţionează site-urile instituţionale, oficiale sau de informare, reţelele
62
sociale online, bloguri sau site-urile ce găzduiesc clipuri video ca sursă

de informare, în timp ce media europeană este cu 20 de puncte
procentuale mai mare.
Întrebarea 6
Rezultatele chestionarului nostru evidenţiază că presa online

(40,2%) şi televiziunea (37,1%) sunt sursele de ştiri care se bucură de
cea mai mare încredere în rândul respondenţilor. Pe paliere aproximativ
egale se situează încrederea în presa scrisă (28,9%) şi radio (26,1%),
urmate de social media (17,9%).
Neîncrederea în orice sursă de ştiri, indiferent de natura lor, este
redusă (5,4%), dar nu este de neglijat. Alte surse de informare de
încredere, în afara celor incluse în chestionar, sunt menţionate comuni-
catele oficiale instituţionale, sursele specializate pe domenii de interes şi
sursele de informaţii militare.
63
Ra p o r t

de vârsta respondenţilor, observăm o serie de comportamente intere-
sante: categoriile de vârstă 45-60 de ani şi respectiv peste 61 de ani nu
folosesc deloc social media ca sursă de informare de încredere. Pentru
categoria cea mai înaintată în vârstă, radioul este sursa principală de
informare de încredere (75%), pe locul doi aflându-se presa online
(47%), urmată de televiziune cu un procent scăzut de 25%. În cazul
categoriei de vârstă 45-60 de ani, sursa de informare considerată cea
mai de încredere este presa scrisă, selectată de 50% dintre respondenţi,
urmată la egalitate de radio şi televiziune cu 33%, iar cea mai puţin de
încredere sursă este presa online cu 25%. Dintre toate categoriile de
vârstă, aceasta se dovedeşte a fi cea mai circumspectă în ceea ce priveşte
încrederea pe care o acordă diferitelor surse de informare. Începând de
la categoria de vârstă 36-44 de ani, social media ca sursă de informare
de încredere începe să se numere printre preferinţe, procentul de
64
utilizatori crescând, pe măsură ce descreşte vârsta utilizatorilor, astfel

încât grupul de respondenţi cu vârsta sub 18 ani acordă social media cel
mai ridicat procent de încredere dintre toate grupele de vârstă: 30%. O
tendinţă similară se observă şi pentru televiziune. Doar 30% dintre cei
cu vârsta între 36-44 de ani consideră această sursă de informare de
încredere, dar procentele cresc invers proporţional cu vârsta, astfel încât,
respondenţii sub 18 ani declară că au încredere în televiziune ca sursa
lor de informare în proporţie de 55%. În ceea ce priveşte radioul ca
sursă de informare de încredere, procentul descreşte progresiv pentru
categoriile de vârstă: 75% pentru respondenţii de peste 61 de ani; 33%
pentru respondenţii între 45-60 de ani; 32% pentru respondenţii între
36-44 de ani; 23% pentru respondenţii între 26-35 de ani; procentul cel
mai mic de utilizatori ai radioului ca sursă de informare de încredere
înregistrându-se în categoria de vârstă 18-25 de ani. În ceea ce priveşte
încrederea în presa scrisă ca sursă de informare, procentele oscilează
între gradul de încredere cel mai ridicat acordat de categoria de vârstă
45-60 de ani - 50% şi cel mai scăzut nivel de încredere acordat de
categoria de vârstă sub 18 ani - 25%, dacă nu luăm în calcul persoanele
peste 61 de ani care nu au selectat deloc această sursă de informare.
65
Ra p o r t
Analizarea răspunsurilor la această întrebare în funcţie de statutul

profesional al respondenţilor conduce către observarea faptului că
pensionarii menţionează doar două surse de încredere: radioul pe care îl
cotează ca fiind cea mai de încredere sursă (100%) şi presa online, cu un
procent mult mai mic de 33%. Celelalte categorii iau în considerare
toate sursele de informare. Astfel, persoanele neangajate consideră, în
proporţie de 43% că televiziunea este cea mai de încredere sursă, fiind
depăşiţi ca grad de încredere acordat acestei surse de ştiri doar de către
liber profesionişti, 67%. Angajaţii în domeniul privat acordă cel mai mic
grad de încredere televiziunii, doar 12%, iar angajaţii în domeniul public
consideră în proporţie de 30% că televiziunea este o sursă de ştiri de
încredere. Tot aceşti angajaţi acordă un grad de încredere de 46%
radioului, fiind urmaţi îndeaproape în această preferinţă de către liber
profesionişti, 45%. Angajaţii în mediul privat sunt cei mai rezervaţi în
privinţa gradului de încredere pe care îl acordă diferitelor surse de
informare, procentul maxim fiind de 30% acordat în mod egal pentru
social media, presa online şi presa scrisă. Angajaţii în domeniul public
66
acordă cel mai ridicat grad de încredere presei online: 46% dintre toate
categoriile de angajaţi; iar cel mai mic grad de încredere ca sursă de
informare îl acordă social media: 9%.

de genul respondenţilor, observăm diferenţe importante în gradul de
încredere pe care respondenţii femei şi bărbaţi îl acordă diferitelor
surse de informare. Atitudinile celor două genuri cu privire la gradul de
încredere acordat diferitelor tipuri de surse de ştiri diferă pentru fiecare
categorie. Bărbaţii au cea mai mare încredere în presa online: 44%; în
timp ce femeile consideră că televiziunea este cea mai de încredere
sursă de informaţii: 38%. Bărbaţii au cel mai mic grad de încredere în
social media ca sursă de informare: 16%; iar femeile îi acordă un grad
ceva mai mare de încredere: 23%, dar şi pentru ele social media se află
pe ultimul loc. Radioul şi presa scrisă prezintă la fel de multă încredere
ca surse de informare pentru femei, fiind cotate cu 31%, dar pentru
bărbaţi, aceste două surse de informare bucurându-se de un grad de
încredere de 27% pentru radio şi de 34% pentru presa scrisă.
67
Ra p o r t
4.2. SURSE DE INFORMARE

Informarea cu privire la evenimentele actuale solicită din partea
celor interesaţi consultarea unor surse de o largă diversitate.
Întrebarea 7
Formarea propriilor opinii de către persoanele consultate cu privire

la diferite evenimente este puternic influenţată de părerile experţilor cu
autoritate în domeniile respective (67,2%). Valoarea mare a acestui
indicator este corelată cu nivelul de încredere acordat analiştilor în
înţelegerea intereselor naţionale de securitate şi reflectă nivelul ridicat
de influenţă în societate al acestor persoane publice prezente în presa
online, televiziune, dar şi în social media.
Utilizarea informaţiilor publicate pe site-urile instituţiilor sau orga-
nizaţiilor competente (60,4%) constituie a doua preferinţă a respondenţilor
în formarea opiniilor proprii. Şi acest indicator se corelează cu valoarea
încrederii acordată ministerelor şi instituţiilor guvernamentale, sub cea
68
acordată analiştilor, în înţelegerea intereselor de securitate.

Un procent însemnat dintre respondenţi preferă să urmărească
publicaţiile şi buletinele informative (45,1%), aproximativ dublu faţă de
cei care sunt atraşi de talk-show-uri pe teme politice, economice, sociale
etc. (21,4%).
Formatorii de opinie (8,8%) sunt foarte puţin preferaţi de către
respondenţi în definirea opiniilor proprii, iar un număr foarte redus
dintre aceştia aleg să consulte mai multe surse (2,4%) pentru a-şi forma
o imagine completă.

de vârsta respondenţilor, constatăm că cei peste 61 de ani folosesc în
proporţie de 100% de părerile experţilor în domeniile de interes pentru
a-şi forma propria părere, după care se orientează către informaţiile
publicate pe site-urile instituţiilor sau organizaţiilor competente şi către
69
Ra p o r t
publicaţiile şi buletinele informative, amândouă având un procent de

50%. Talkshow-urile pe teme politice, economice, sociale etc. sunt pe
locul trei în preferinţele acestei categorii de vârstă, cu un scor de 24%.
Această categorie de vârstă nu urmăreşte formatorii de opinie. Publi-
caţiile şi buletinele informative sunt folosite pentru a-şi forma propria
părere cu privire la evenimente de către 74% dintre cei cu vârsta
cuprinsă între 45-60 de ani, dar procentele pentru această sursă de
informaţii descreşte apoi direct proporţional cu vârsta respondenţilor.
Mai precis, categoria de vârstă 36-44 de ani o foloseşte în proporţie de
56%, aproape similar cu categoria de vârstă 26-35 de ani: 57%; dar
pentru categoriile de vârstă 18-25 de ani şi sub 18 ani, publicaţiile şi
buletinele informative nu mai sunt folosite decât de aproximativ 32%
dintre respondenţi. Pentru toate categoriile de vârstă, cu excepţia deja
menţionată a celor cu vârsta peste 61 de ani, părerile experţilor cu
autoritate în domeniile de interes sunt folosite în procente aproximativ
similare pentru formarea propriei păreri: categoria 45-60 de ani - 68%;
categoria 36-44 de ani - 72%; categoria 26-35 de ani - 59%, categoria
18-25 de ani - 65%, categoria sub 18 ani - 65%. Această preferinţă indică
faptul că respondenţii respectă autoritatea experţilor şi au încredere că
persoanele cu competenţe în diferite domenii de interes sunt cele mai
potrivite surse de informare pentru a-şi forma propriile păreri. Scoruri
ridicate, în jur de sau peste 50% (47%-68%) au şi informaţiile publicate
pe site-urile instituţiilor sau organizaţiilor competente, reflectând, din
nou, înţelegerea respondenţilor cu privire la informarea judicioasă, din
surse de autoritate şi competente pentru a obţine informaţiile cele mai
corecte în baza cărora să îşi formuleze propriile păreri. Cel mai mare
grad de încredere în această sursă de informare o ai cei din categoria de
vârstă 18-25 de ani - 68%, iar cel mai scăzut, cei din categoria de vârstă
26-35 de ani - 47%. Talkshow-urile politice şi formatorii de opinie sunt
sursele cele mai puţin creditate de respondenţi - între 18% şi 35% pentru
talkshow-uri şi 0% şi 18% pentru formatorii de opinie. Aceste cifre
70
reflectă, probabil, faptul că talkshow-urile sunt ghidate mai mult de

nevoia de audienţă, iar formatorii de opinie nu sunt neapărat convin-
gători prin competenţele pe care le au în domeniile despre care îşi expun
părerile.

de statutul profesional al respondenţilor, observăm că se confirmă
opţiunile pentru sursele de informare pe baza cărora se formează
opiniile personale. Mai precis, părerile experţilor sunt considerate de
majoritatea categoriilor profesionale ca fiind cele mai de încredere
pentru a-şi forma propriile opinii: 66% dintre pensionari; 67% dintre
cei neangajaţi, 70% dintre angajaţii în domeniul public, 78% dintre liber
profesionişti şi, cu procentul cel mai mic dintre toţi, 47% dintre cei
angajaţi în domeniul privat se bazează pe părerile experţilor. Informa-
ţiile publicate pe site-urile instituţiilor sau organizaţiilor competente
71
Ra p o r t
sunt folosite de mulţi dintre respondenţi, dar singurul caz în care

acestea depăşesc părerile experţilor în aprecierile respondenţilor este în
cazul liber profesioniştilor care acordă acestor site-uri cel mai mare
grad de încredere: 90%. Publicaţiile şi buletinele informative sunt pe
locul trei între preferinţe, iar pe ultimele locuri sunt formatorii de opinie
sub 20% pentru toate categoriile, cu excepţia pensionarilor, şi talkshow-
urile pe teme politice, economice, sociale etc., sub 40% pentru toate
categoriile, cu excepţia pensionarilor. Pensionarii acordă mai multă
încredere decât restul categoriilor profesionale acestor două surse, ceea
ce poate însemna că sunt mai vulnerabili la fake news, dacă informaţiile
obţinute din aceste surse şi folosite pentru a-şi forma propriile păreri nu
sunt verificate şi din alte surse ulterior.
Comparând răspunsurile la această întrebare în funcţie de genul

respondenţilor, se observă o relativă distribuire egală în preferinţele
72
surselor de informare pe baza cărora îşi formează propria opinie

bărbaţii şi femeile, chiar dacă procentele în care sunt utilizate diferă. Pe
primul loc, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, se situează părerile
experţilor, iar pe ultimul loc sunt formatorii de opinie.
Întrebarea 8
În opinia marii majorităţi a respondenţilor, există diferenţe majore

între modul în care diferite canale de ştiri sau diferite surse de informare
prezintă aceleaşi evenimente (92,9%). Acest fapt reflectă mutaţiile care
au avut loc în mass-media şi în modalităţile de relatare a evenimentelor,
respectiv de la informarea primară, obiectivă, nepartizană la prezentarea
de opinii, analize şi comentarii subiective.
73
Ra p o r t
Criteriul vârsta participanţilor la consultarea publică aplicat

asupra răspunsurilor obţinute, indică faptul că media răspunsului „da”
scade în segmentele de vârstă de până în 35 de ani şi apoi creste în
segmentul de până în 44 de ani. Pentru categoria de vârstă 45-60 de ani,
răspunsurile sunt nete, „da” sau „nu”, marea majoritate susţinând că au
observat diferenţe majore în modul de tratare a ştirilor, aproximativ
91%, în timp ce restul de 9% susţin că nu au observat aceste diferenţe.
Aceeaşi formă de răspuns o au şi cei din categoria de vârstă 36-44 de
ani, care răspund „da” în proporţie de 98% şi „nu” în proporţie de 2%.
Segmentul de peste 61 de ani a răspuns 100% da la această întrebare. La
categoriile de vârstă sub 35 de ani apare şi răspunsul „nu ştiu”, în
proporţii variabile, cel mai mare procent al acestui răspuns fiind întâlnit
în segmentul de vârstă 26-35 de ani: 3%. Cei mai mulţi respondenţi care
au ales răspunsul „nu” sunt din categoriile de vârstă sub 25 de ani, ceea
ce poate conduce către concluzia că aceste categorii sunt cele mai
74
vulnerabile în faţa fenomenului fake news pentru că nu folosesc mai

multe surse de informare pentru a-şi forma părerea, nu sunt suficient de
critice în ceea ce priveşte aprecierea interpretărilor date informaţiilor şi
nu au abilitatea de a observa diferenţe de interpretare şi tratare a
informaţiilor atunci când acestea există.

de statutul profesional al respondenţilor, observăm că persoanele nean-
gajate au cel mai mic procent de răspuns „da”, aproximativ 87%, şi cel
mai mare procent de răspuns „nu”, ceea ce din nou poate reflecta
vulnerabilitatea lor şi faptul că nu folosesc mai multe surse de informare
sau că nu sunt încă pregătiţi să analizeze ştirile şi sursele de informare
în mod critic. Comparativ cu aceştia, segmentul angajaţilor din domeniul
public are un scor foarte ridicat de răspunsuri „da”, peste 97%, şi unul
redus de răspunsuri „nu”, în timp ce angajaţii din domeniul privat au un
procent mai mic de răspunsuri „da” şi unul mai ridicat de răspunsuri
75
Ra p o r t
„nu”. De remarcat faptul că răspunsul „nu ştiu” apare la persoanele

neangajate, care aşa cum am precizat anterior sunt şi cei mai tineri din
grupul ţintă fiind studenţi şi elevi de liceu, şi la cei angajaţi în domeniul
privat. Prin urmare, aceste două segmente au şansele cele mai mari să
fie vulnerabile la fake news.
Răspunsuri (8) în funcţie de gen32
Comparând răspunsurile la această întrebare în funcţie de genul

respondenţilor, observăm faptul că 144 de femei au răspuns într-un
număr mult mai mare că „da”, au observat diferenţe majore între
modurile în care diferite canale de ştiri sau diferite surse de informare
prezintă aceleaşi evenimente, doar 6 femei au răspuns „nu” şi doar una a
declarat că „nu ştie”. În cazul bărbaţilor, 115 au răspuns că „da”, au
observat diferenţe în modul de tratare al informaţiilor şi ştirilor la
diferite canale, 9 au spus că „nu” au observat diferenţe şi 4 că „nu ştiu”.
32 În acest grafic, răspunsurile sunt numerice, nu procentuale
76
Întrebarea 9
Conform Raportului naţional pentru România, parte a studiului

Eurobarometru Standard 9033, unul din doi români (50%) consideră că
mass-media din România furnizează informaţii de încredere, neafectate
de presiuni politice şi comerciale, 36% susţin că afirmaţia e falsă, în
scădere cu 12 puncte procentuale faţă de toamna anului 2016. De
aceeaşi percepţie se bucură şi televiziunea deşi media la nivelul Uniunii
Europene pentru aceasta este cu 16 puncte procentuale mai mică (RO:
55%; UE28: 39%).
În ceea ce îi priveşte pe respondenţii la chestionarul nostru, aceştia
consideră într-o proporţie covârşitoare: 85,4% că interesele politice
sunt cele care determină diferenţele majore între modurile în care
diferite canale de ştiri sau diferite surse de informare prezintă acelaşi
eveniment. Este de reţinut faptul că acest chestionar a fost administrat la
33 https://ec.europa.eu/romania/news/20190603_eurobarometru_standard_90_opinie_ publica
_UE_ro?fbclid=IwAR322tOyT1ESXlfqA4dk5Gv3lPeplLSmH662ig7NFheH6fW3OJAVmVpj74
A, p. 11.
77
Ra p o r t
doar trei luni după manifestaţiile din 10 august 2018, când rezultatele
anchetei nu fuseseră făcute publice, dar opinia publică putuse să
observe faptul că pe diferite canale de ştiri, respectivele evenimente
fuseseră prezentate în mod diferit. Pe locul doi, ca motiv pentru care
evenimentele pot fi prezentate în moduri diferite sunt interesele
persoanelor implicate în eveniment: 61,1% dintre răspunsuri. Interesele
economice pot fi cauza disparităţilor în tratarea informaţiilor pentru
45% dintre respondenţi, iar interesele externe au fost selectate de
31,8% dintre participanţii la consultarea publică, în timp ce interesele
de securitate naţională au obţinut cel mai mic procent dintre răspunsuri:
doar 12,9%.

de vârsta respondenţilor, observăm faptul că ierarhia mediei respon-
denţilor se menţine aproximativ aceeaşi pentru toate categoriile de vârstă,
pe primele două locuri fiind interesele politice şi cele ale persoanelor
78
implicate, diferenţele apărând în ceea ce priveşte interesele externe. În

mod particular, doar două dintre cele 6 categorii de vârstă acordă
intereselor politice şi celor ale persoanelor implicate aproximativ acelaşi
grad de influenţare a prezentării evenimentelor. Cei peste 61 de ani au
selectat amândouă categoriile de interese în procent de 100%, iar cei
sub 18 ani au selectat interesele politice în procent de 70% şi interesele
persoanelor implicate în procent de 68%. Pentru cei din segmentul de
vârstă peste 61 de ani, interesele externe nu au jucat niciun fel de rol în
influenţarea modului în care canalele de ştiri prezintă evenimentele, iar
pentru cei cu vârsta între 45-60 de ani, interesele externe sunt cele mai
puţin responsabile pentru eventualele diferenţe în modul de prezentare
a evenimentelor: doar 8% dintre răspunsuri. Segmentul de vârstă 36-44
de ani şi respectiv cel 26-35 de ani consideră în procentajul cel mai mare
dintre toţi respondenţii că interesele externe joacă un rol în diferenţele
existente în modul de prezentare a ştirilor în diferite surse de informare:
39% şi respectiv 38% dintre respondenţi selectând acest răspuns. Cei
din categoriile de vârstă cele mai mici: 18-25 de ani şi sub 18 ani
consideră că interesele externe influenţează prezentarea evenimentelor
doar într-un procent de 23% şi respectiv 30%. Cei din segmentul de
vârstă peste 61 de ani consideră că interesele economice au influenţat
prezentarea evenimentelor într-un procent de 75%, dar pentru celelalte
categorii de vârstă, procentele descresc: 50% pentru segmentele 45-60
de ani şi 36-44 de ani, 35% pentru segmentul 26-35 de ani, 40% pentru
segmentul 18-25 de ani şi 35% şi pentru cei sub 18 ani. Interesele
considerate a fi cele mai puţin relevante pentru prezentarea diferită a
evenimentelor sunt, pentru majoritatea categoriilor de vârstă (cu
excepţia celor cu vârste între 45-60 de ani), cele de securitate naţională.
79
Ra p o r t

de statutul profesional al respondenţilor, observăm faptul că pentru
pensionari, interesele politice, interesele persoanelor implicate şi intere-
sele economice joacă un rol la fel de important în apariţia diferenţelor
între modul în care sunt prezentate evenimentele pe diferite canale de
ştiri sau în diferite surse de informare, respondenţii selectându-le pe
toate trei în procent de 65%. Interesele externe nu se regăsesc deloc
printre cele selectate de pensionari, iar interesele de securitate
naţională au fost selectate de 35% dintre ei. Pentru celelalte categorii
profesionale, interesele politice (90%-75%) sunt considerate a fi cele
mai responsabile pentru crearea de discrepanţe în modul în care sunt
prezentate evenimentele pe diferite canale de ştiri sau surse de
informare, urmate de interesele persoanelor implicate (68%-50%).
Interesele economice apar pe locul trei (50%-39%), interesele externe
pe locul patru (38%-23%), iar interesele de securitate naţională sunt
80
percepute ca producând cele mai puţine discrepanţe în opinia majorităţii

grupurilor de respondenţi (35%-9%). Singura categorie pentru care nu
se respectă întru totul această ierarhie este cea a liber profesioniştilor
care au selectat interesele de securitate naţională pe locul patru şi cele
externe pe ultimul loc drept cauze ale diferenţelor în prezentarea
evenimentelor pe diferite surse de informare.
Atunci când analizăm răspunsurile această întrebare în funcţie de

genul respondenţilor, observăm că atât bărbaţii cât şi femeile au selectat
în aceeaşi ordine probabilitatea ca interesele de diferite tipuri să
influenţeze modul în care evenimentele sunt prezentate diferit de către
diferite canale de ştiri sau surse de informare: interese politice, interese
personale, interese economice, interese de securitate naţională.
81
Ra p o r t
Întrebarea 10
Pentru marea majoritate a respondenţilor, emisiunile TV (80,6%)

reprezintă surse de informare în care au descoperit informaţii conside-
rate ca fiind contestabile.
Cu o probabilitate ridicată, informaţii contestabile au fost desc-
operite şi în social media (69,4%) şi în sursele de ştiri online (67,3%),
ceea ce reflectă gradul de neîncredere pe care aceste surse de informare
îl au în rândul populaţiei, după cum rezultă şi din Edelman Trust Report
prezentat în secţiunea de premise ale cercetării din prezentul Raport. Cu
toate acestea, după cum am observat în graficele analizate anterior, presa
online este în continuare folosită de respondenţi şi chiar este conside-
rată sursa de ştiri cea mai credibilă (vezi întrebarea 6), urmată fiind de
televiziune, chiar dacă la această întrebare este revelată ca fiind sursa de
ştiri în care au descoperit cel mai mare număr de informaţii contestabile.
În partea opusă, cu cele mai puţine aprecieri, se situează presa
scrisă, respectiv ziarele (35,7%) şi emisiunile radio (20,4%) care
prezintă în opinia respondenţilor o probabilitate relativ redusă de
82
diseminare a unor informaţii care ar putea fi contestate, în ciuda faptului

că la întrebarea 6 aceste două surse nu au fost selectate de către
respondenţi ca prezentând un grad de încredere ridicat.
În cazul social media, răspunsurile prezentate la întrebarea 6 şi
cele de la această întrebare se corelează în sensul în care gradul de
încredere în social media ca sursă de ştiri este cel mai scăzut, iar în aici
respondenţii au selectat social media pe locul doi ca sursă de informare
în care au găsit informaţii contestabile.

de vârsta respondenţilor, observăm că cele mai multe segmentele de
vârstă, cu excepţia celor două segmente sub 25 ani, au selectat emisiu-
nile TV ca fiind cele care prezintă mai multe informaţii contestabile.
Pentru segmentul sub 18 ani, ştirile online (76%) sunt cele care prezintă
cele mai multe informaţii contestabile, urmate de televiziune (68%) şi
de social media (65%), iar pentru segmentul 18-25 de ani, social media
(76%) este locul unde au identificat cele mai multe informaţii de acest
83
Ra p o r t
fel, urmate de emisiunile TV (70%) şi ştirile online (63%). Faptul că

aceste categorii de public tânăr au selectat sursele de informaţii online
ca fiind cele care prezintă cele mai multe informaţii contestabile se
datorează faptului că ei sunt cei accesează aceste surse pentru a afla
informaţii în numărul cel mai mare, deci sunt mai expuşi la informaţii
contestabile online, dar sunt şi mai vulnerabili la efectele lor de dezinfor-
mare deoarece nu le identifică corespunzător (Răspunsuri (8) în funcţie
de vârstă). Segmentul de vârstă 18-25 de ani plasează pe primul loc
emisiunile TV (87%), iar pe locul doi, aproape la egalitate, plasează social
media (85%) ca sursă de informare în care au identificat informaţii
contestabile. Acest grup de vârstă reuneşte comportamentele segmen-
telor mai tinere - accentul pe social media -, dar şi pe al celor mai în
vârstă - accentul pe televiziune -, în timp ce ştirile online sunt plasate pe
locul trei. Pentru categoriile de vârstă 36-44 de ani şi 45-60 de ani,
televiziunea conduce detaşat în topul surselor de informare în care au
descoperit informaţii contestabile (92% pentru amândouă categoriile),
ceea ce reflectă comportamentul de consumator de ştiri al acestor
segmente de vârstă, mai precis care sunt sursele de informare predilecte.
84
Analizarea comparativă a răspunsurilor la această întrebare în

funcţie de statutul profesional al respondenţilor, conduce către obser-
vaţia că doar două categorii profesionale plasează emisiunile TV pe
primul loc ca sursă de informare în care au descoperit informaţii
contestabile: pensionarii (100%) şi angajaţii în domeniul public (90%).
Celelalte categorii profesionale consideră că social media este sursa de
informare care prezintă cele mai multe informaţii contestabile: angajaţii
în domeniul privat - 82%; liber profesioniştii - 67% (pentru ei social
media este la egalitate cu emisiunile TV); neangajaţii - 74%. Ştirile online
se menţin între primele trei surse de informare ce prezintă informaţii
contestabile şi în repartizarea pe statut profesional, iar pe ultimul loc
sunt emisiunile radio şi ziarele pentru toate categoriile profesionale.
85
Ra p o r t

de genul respondenţilor, observăm că există anumite diferenţe. Pentru
amândouă genurile, televiziunea este sursa de informare care prezintă
cel mai adesea informaţii contestabile, dar în timp ce femeile consideră
că social media ar fi a doua astfel de sursă de informare (73%), bărbaţii
consideră că ştirile online sunt pe locul doi (75%), urmate apoi de social
media la o diferenţă de 7 puncte procentuale. Pentru femei, ştirile online
sunt pe locul trei, dar la o diferenţă considerabilă faţă de social media,
13 puncte procentuale, respectiv 60%. Pe ultimele locuri, pentru amân-
două genurile, sunt ziarele şi emisiunile radio ca surse de informare care
prezintă informaţii contestabile.
86
5. FENOMENUL FAKE NEWS
Producerea şi difuzarea de fake news nu reprezintă o situaţie

nemaiîntâlnită în istoria comunicării publice şi mediatice. Dar în prezent
asistăm la o amploare fără precedent a acesteia ca urmare a utilizării pe
scară largă a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii care
permit distribuirea şi circulaţia informaţiei la nivel global, combinând
ştirile false cu interesele politice, de securitate, economice, chiar de
infotainment, ceea ce face din fake news un fenomen distinct.
Trebuie menţionat faptul că anumite limitări în funcţionarea plat-
formelor online sunt identificate ca vulnerabilităţi şi exploatate cu
preponderenţă de actorii interesaţi în propagarea fake news:
● Limitări de natură politică şi ideologică: asigurarea libertăţii de
exprimare; neîngrădirea schimbului de informaţii, idei, concepte;
interzicerea cenzurii; accesul liber la serviciile online;
● Limitări tehnice: imposibilitatea verificării şi filtrării în timp real a
conţinutului postat simultan de milioane sau miliarde de utilizatori;
● Limitări juridice: reglementări privind interzicerea filtrării sau
alterării conţinutului postat de către utilizatori sau crearea de
bariere în accesarea serviciilor online;
● Limitări financiare: veniturile serviciilor online sunt dependente de
publicitate care conduce pe de o parte la necesitatea creşterii
numărul de utilizatori şi încurajarea acestora să creeze şi distribuie
conţinut, iar pe de altă parte la limitarea măsurilor drastice de
blocare sau eliminare a actorilor care dezinformează.
87
Ra p o r t
5.1. DEFINIRE FAKE NEWS

Fiind un fenomen relativ nou, cu o multitudine de manifestări şi cu
multe conexiuni, e firesc ca fake news să nu aibă încă o definiţie stabilă,
bine fixată. Am căutat să identificăm câteva posibile caracteristici ale
fenomenului fake news în percepţia grupului de respondenţi.
Întrebarea 11
Răspunsurile propuse la această întrebare sintetizează elementele

teoretice prezentate în secţiunea Premisele cercetării, în aşa fel încât
respondenţii, indiferent de domeniul de activitate sau de vârstă, să poată
să înţeleagă şi să se raporteze la ceea ce sunt fake news.
Percepţia ce-a mai răspândită în rândul respondenţilor este că ştirile
false reprezintă un nou mod de a influenţa opinia oamenilor (83,7%).
Fenomenul pare a fi unul îngrijorător pentru persoanele consultate, date
fiind procentele extrem de reduse ale răspunsurilor conform cărora
ştirile false reprezintă un mit (2,4%) sau un mijloc de amuzament (2,4%).
88
Conotaţia negativă a fake news este întărită de procentul ridicat al

celor pentru care ştirile false sunt acel tip de ştiri care dezinformează
(71,1%), chiar şi de percepţia celor pentru care ştirile false sunt practicate
de anumite organizaţii care nu au alte arme (15,3%).
Cele două răspunsuri care au fost selectate de numărul cel mai
mare de respondenţi sunt cele pe care şi literatura de specialitate le indică
drept cele mai relevante, ceea ce înseamnă că publicul chestionat înţelege,
în mare parte, ce sunt fake news şi cum le pot afecta percepţia realităţii
publice.

de statutul profesional al respondenţilor, observăm faptul că pensionarii
consideră, în procent de 100% că fake news dezinformează, iar în
procent de 67% consideră şi că reprezintă un nou mod de a influenţa
opinia oamenilor. Pentru angajaţii în domeniul privat, fake news dezin-
formează în primul rând, acest răspuns fiind selectat de 76% dintre
respondenţi, iar în al doilea rând influenţează opinia oamenilor, 66%.
89
Ra p o r t
Acesta este singura categorie de angajaţi care a selectat răspunsurile în

această ordine. Celelalte categorii au plasat pe primul loc fake news ca
instrument de influenţare a opiniilor oamenilor: liber profesionişti -
89%; angajaţi în domeniul public - 85% şi cei neangajaţi - 87% şi pe
locul doi au selectat fake news ca instrument de dezinformare: liber
profesionişti - 78%; angajaţi în domeniul public - 70% şi cei neangajaţi -
68%. Celelalte opţiuni de răspuns nu au depăşit, pentru nici una dintre
categoriile profesionale, 30% dintre opţiuni, ceea ce indică faptul că
respondenţii înţeleg ce sunt fake news şi care sunt aspectele lor cele mai
relevante şi cu potenţialul periculos cel mai mare.
Compararea răspunsurilor la această întrebare în funcţie de vârsta

respondenţilor relevă faptul că aprecierile pe segmente de vârstă se pot
împărţi în două categorii: cei cu vârsta peste 45 de ani şi cu vârsta sub
45 de ani. Cei din prima categorie pun accentul pe fake news ca fiind acel
tip de ştiri care dezinformează, selectând acest răspuns în proporţie de
92%, respectiv 100%, urmat de răspunsul potrivit căruia fake news
90
reprezintă un mod de a influenţa opiniile oamenilor: 64%, respectiv

76%. Pentru segmentele de vârstă sub 45 de ani, fake news reprezintă în
primul rând un mod de a influenţa opinia oamenilor: 36-44 ani - 83%;
26-35 de ani - 78%; 18-25 de ani - 84%; sub 18 ani - 91% şi în al doilea
rând apreciază că sunt ştiri care dezinformează: 36-44 ani - 71%; 26-35
de ani - 64%; 18-25 de ani - 67%; sub 18 ani - 70%. Se observă, pentru
amândouă aceste răspunsuri, faptul că cel mai tânăr segment de vârstă a
selectat în cea mai mare proporţie aceste răspunsuri dintre toate
segmentele de vârstă, ceea ce indică faptul că sunt conştienţi de
pericolele prezentate de fake news şi sunt conştienţi că sunt expuşi la ele
în momentul în care se informează online. Dar acest fapt nu însemnă că
sunt pregătiţi să le facă faţă sau că au competenţele necesare pentru a le
identifica în toate cazurile. Dar, aşa cum am explicat în secţiunea Premise
ale cercetării, pentru o dezvoltare optimă a culturii de securitate este
nevoie de conştientizarea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor,
astfel încât să se poate dezvolta cele mai bune competenţe care să le
permită să se protejeze.
91
Ra p o r t

de genul respondenţilor, observăm că atât bărbaţii, cât şi femeile
consideră că fake news sunt în primul rând un mod de a influenţa opinia
oamenilor şi, în al doilea rând, un tip de ştiri care dezinformează. E
interesat de observat că bărbaţii apreciază fake news drept amuzament
într-o măsură infimă, faţă de femei care acordă totuşi un scor de câteva
puncte acestui răspuns.
92
5.2. ACTORI SOCIALI INIŢIATORI AI FENOMENULUI FAKE NEWS

Diferiţi actori sociali, statali sau non-statali, sunt implicaţi în activi-
tăţile de creare şi distribuire a fake news, fiecare având motivaţii proprii şi
urmărind obiective de natură politică, economică, comercială, financiară
etc. dintre cele mai diverse (răspândirea unor informaţii false care ţintesc
lideri politici sau instituţii, crearea unor ştiri false în scopuri comerciale
pentru creşterea traficului şi a numărului de utilizatori unici etc. ).
De asemenea, generarea fake news poate fi iniţiată de interese
personale de căutare a notorietăţii în mediul online - crearea de campanii
informale de dezinformare şi de stârnire a urii (trolling) de către actori
individuali sau grupuri de tip troll în scop de amuzament şi atragerea
atenţiei asupra propriei persoane.
Am căutat să aflăm opinia respondenţilor privind actorii respon-
sabili de iniţierea şi întreţinerea fenomenului fake news.
Întrebarea 12
93
Ra p o r t
În opinia respondenţilor, grupurile de interese politice (74,8%)

reprezintă actorii publici care poartă cea mai mare responsabilitate în
producerea şi difuzarea fake news. Această clasare pe primul loc confirmă
şi susţine răspunsul participanţilor la chestionar pentru întrebarea 9,
unde au fost întrebaţi asupra diferenţele pe care le observă între modul
în care diferite canale de ştiri sau diferite surse de informare prezintă
aceleaşi evenimente, şi unde răspunsul selectat de cei mai mulţi respon-
denţi a fost ca aceste diferenţe sunt determinate de „interesele politice”.
Revenind la întrebarea 12, pe locul doi în ierarhia responsabilităţii sunt
identificate grupurile de interese economice (50,7%). Responsabilităţi
aproximativ egale revin grupurilor de interese financiare (43,9%) şi
serviciilor de informaţii străine (43,2%). Autorii individuali care produc
şi/sau difuzează informaţii publice, respectiv persoanele cu notorietate
în mediul on-line (39,8%), jurnaliştii (37,4%) şi grupul format din analişti,
comentatori, formatori de opinie (34,7%), sunt percepute ca fiind mai
puţin responsabile pentru producerea şi diseminarea fake news.
Datorită faptului că schema rezultată ar fi fost dificil de redat grafic
în paginile acestui raport, am ales să analizăm distributiv, pe cele trei
criterii anunţate în metodologie (vârstă, loc de muncă, gen) doar răspun-
surile care au fost selectate de cel mai mare număr de respondenţi.
94

de vârsta respondenţilor, observăm că toate segmentele de vârstă plasează
grupurile de interese politice pe primul loc între actorii publici respon-
sabili pentru difuzarea de fake news. Doar categoria de vârstă peste 61
de ani consideră în procent egal că grupurile de interese politice şi cele
de interese economice sunt responsabile pentru diseminarea de fake
news (75%).
95
Ra p o r t
Comparând răspunsurile la această întrebare în funcţie de statutul

profesional al respondenţilor, observăm faptul că angajaţii în domeniul
privat şi cei neangajaţi consideră că grupurile de interese politice sunt
aproape de două ori mai responsabile decât grupurile de interese
economice de producerea şi difuzarea de fake news: angajaţii în domeniul
privat: 71% pentru grupurile de interese politice şi 36% pentru cele de
interese economice, respectiv cei neangajaţi: 70% pentru grupurile de
interese politice şi 41% pentru cele de interese economice. Cei mai
preocupaţi de producerea şi diseminarea de fake news de către aceste
două grupuri sunt angajaţii în domeniul public care au selectat grupurile
de interese politice în proporţie de 81% şi pe cele de interese economice
în proporţie de 64%.
96

de genul respondenţilor, observăm că, pe ansamblu, bărbaţii consideră
în procentaje mai mari decât femeile că grupurile de interese politice şi
cele de interese economice sunt responsabile pentru difuzarea de fake
news: 78% şi respectiv 60%, în timp ce femeile acordă procentaje mai
mici, respectând însă ordinea acestui clasament: 72% şi respectiv 40%.
97
Ra p o r t
5.3. SCOPURILE FAKE NEWS

Pentru a identifica scopurile în care sunt create şi difuzate fake news,
am întocmit o listă bazându-ne pe scopurile identificate în literatura de
specialitate studiată, dar şi pe scopurile vehiculate în comunicarea
publică de către diferiţi actori publici, astfel încât să avem o imagine cât
mai completă asupra acestora şi pentru a vedea cum sunt ele percepute
de către respondenţi. Lista rezultată este următoarea:
a. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri economice
b. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri politice
c. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri de securitate
d. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri din domeniul sanitar
e. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri legate de protecţia
mediului
f. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri referitoare la educaţie
g. Informarea greşită cu privire la diferite măsuri juridice
h. Distragerea atenţiei publicului de la anumite evenimente
i. Crearea de neînţelegeri şi conflicte între diferite categorii sociale
(tineri/bătrâni, salariaţi/ pensionari etc.)
j. Scăderea încrederii populaţiei în Uniunea Europeană
k. Scăderea încrederii populaţiei în NATO
l. Promovarea intereselor personale ale unor anumite persoane publice
m. Promovarea intereselor unor companii multinaţionale
n. Promovarea intereselor unor anumite ţări
o. Afectarea rezultatului alegerilor democratice din diferite ţări
p. Destabilizarea guvernelor democratice
q. Destabilizarea guvernelor autoritare
Respondenţilor li s-a cerut, din nou, să aprecieze importanţa acestor
interese, pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă interesele cele mai
puţin importante şi 10 interesele cele mai importante.
Rezultatele obţinute sunt următoarele:
98
Întrebarea 13
Se observă că toate scopurile propuse au primit note mai mari de

5, deci au fost considerate de respondenţi ca având o importanţă consi-
derabilă. Pe primul loc este Distragerea atenţiei publice de la anumite
evenimente, care reprezintă scopul considerat cel mai des întâlnit de
respondenţi - 8,75, ceea ce înseamnă că respondenţii consideră că fake
news sunt folosite ca factor distractor menit să abată atenţia publică de
la anumite evenimente înspre situaţii, evenimente, probleme derizorii şi
false, care nu au legătură cu cele dezbătute, astfel încât ceea ce este cu
adevărat important să poată trece neobservat. Din nou domeniul politic
este în atenţia respondenţilor (vezi întrebarea 6 şi întrebarea 12),
deoarece cel de-al doilea scop ca grad de importanţă acordat este
Informarea greşită cu privire la diferite măsuri politice - 8,45. Această
clasare pe locul doi se poate datora faptului că expresia fake news este
adesea folosit de politicieni fie ca atare, fie în legătură cu alte teorii care
sunt ele însele fake news: de exemplu, „statul paralel”, pentru a abate
orienta opinia publică de la situaţii care nu sunt congruente cu convin-
gerile, acţiunile sau intenţiile lor. Pe locul trei în aprecierile respondenţilor
99
Ra p o r t
este Promovarea intereselor personale ale unor anumite persoane publice

- 8,19. Acest al treilea scop este legat de cel anterior ales. Dacă persoanele
publice folosesc fake news pentru a discredita opiniile sau faptele
contrare celor susţinute de ele, atunci punctul lor de vedere devine
automat mai puternic, iar interesele lor vor fi cele care primează. Cel mai
puţin important este Informarea greşită cu privire la diferite măsuri
legate de protecţia mediului - 6,36. Motivul cel mai probabil pentru care
acest scop a obţinut scorul cel mai mic este că mediul înconjurător şi
protecţia acestuia nu sunt o prioritate în România, iar dezbaterile
publice se concentrează rareori asupra acestui gen de subiecte.
100
101
Ra p o r t

de statutul profesional al respondenţilor, observăm că pentru pensio-
nari cel mai important scop în care sunt produse şi diseminate fake news
este Promovarea intereselor personale ale unor anumite persoane publice
- 9,50, iar pe locul 2 se află Crearea de neînţelegeri şi conflicte între
diferite categorii sociale (tineri / bătrâni, salariaţi / pensionari etc.) -
8,30. Acest al doilea scop menţionează în mod explicit categorii sociale
din care pensionarii fac parte şi probabil de aceea scopul este considerat
atât de important. Ceea ce este interesant de remarcat pentru categoria
pensionarilor este faptul că pe locul trei, la egalitate se află următoarele
scopuri: Informarea greşită cu privire la diferite măsuri politice şi
Scăderea încrederii populaţiei în Uniunea Europeană - 8,00. Primul dintre
aceste două scopuri este consonant cu cel identificat şi de media respon-
denţilor, dar cel de-al doilea nu este considerat atât de important de
media respondenţilor, pensionarii fiind cei care i-au acordat cel mai
ridicat grad de importanţă, în concordanţă cu sondajele de opinie
comunitare care arată că încrederea întregii populaţii în UE este la cote
destul de scăzute34, ceea ce s-ar putea datora unor campanii de dezinfor-
mare menite să scadă încrederea populaţiei în această instituţie. Acest
răspuns se coroborează cu cel dat la întrebarea 4. Cel mai puţin important
scop al fake news pentru pensionari este Promovarea intereselor unor
anumite ţări - 3.,0. Angajaţii în domeniul public sunt cei care acordă un
grad de importanţă mai mare, pe ansamblu, fiecărui scop al fake news
faţă de celelalte categorii de angajaţi, la cote apropiate aflându-se
angajaţii din domeniul privat. Pe de altă parte, liber profesioniştii şi cei
neangajaţi acordă punctaje mai mici pentru importanţa diferitelor
scopuri în care sunt utilizate fake news. Aceasta se poate datora faptului
că nu consideră că sunt atât de periculoase sau că le pot identifica mai
bine şi nu le pot cădea pradă. Indiferent de motiv, o atitudine indiferentă
Institutii.pdf
102
din partea receptorilor poate atrage după sine, cu mai multă uşurinţă,
atingerea scopurilor fake news, în lipsa vigilenţei şi rezilienţei. Un alt
aspect interesat de observat este dat de faptul că segmentul cel mai
preocupat de faptul că scopul fake news poate fi Afectarea rezultatului
alegerilor democratice din diferite ţări sunt cei neangajaţi, care în cazul
respondenţilor noştri sunt în proporţie covârşitoare elevii şi studenţii.
Cel mai probabil, fiind şi cei care folosesc cel mai mult social media şi
informarea din surse online observă modul în care fake news sunt
asociate acestor evenimente.
Comparând răspunsurile la această întrebare în funcţie de vârstă,

se observă faptul că răspunsurile pentru fiecare categorie de vârstă
reflectă răspunsurile pe ansamblu ale grupului de respondenţi, astfel
încât pentru toate segmentele de vârstă, chiar dacă în măsuri diferite, pe
primele două locuri se află Distragerea atenţiei publicului de la anumite
103
Ra p o r t
evenimente şi Informarea greşită cu privire la diferite măsuri politice.

Segmentul de vârstă 45-60 de ani consideră că scopurile referitoare la
Informarea greşită pentru diferite măsuri din diferite domenii (punctele
b-g) şi Distragerea atenţiei publicului de la anumite evenimente, Crearea
de neînţelegeri şi conflicte între diferite categorii sociale (tineri / bătrâni,
salariaţi / pensionari etc.), Scăderea încrederii populaţiei în Uniunea
Europeană, Scăderea încrederii populaţiei în NATO sunt mai importante
decât le consideră celelalte categorii de vârstă, acordând fiecăruia în
parte un scor mai mare decât celelalte categorii. Pe de altă parte, celelalte
scopuri nu sunt cotate ca fiind la fel de importante de această categorie
de vârstă cum sunt considerate de celelalte categorii. Cei din categoria
peste 61 de ani consideră că scopul cel mai important este Promovarea
intereselor personale ale unor anumite persoane publice, 9,00, urmat de
Informarea greşită cu privire la diferite măsuri economice, 8,75, şi
Informarea greşită cu privire la diferite măsuri politice, 8,50. La polul
opus, cele mai puţin importante scopuri pentru această categorie de
vârstă sunt Promovarea intereselor unor anumite ţări, Afectarea
rezultatului alegerilor democratice din diferite ţări şi Destabilizarea
guvernelor autoritare, fiecare cu 4,00, ceea ce indică faptul că pentru
acest segment de vârstă sunt mai importante scopurile pe care fake news
le pot avea în interiorul ţării decât în afara ei.
104

de genul respondenţilor, putem observa că diferenţele între rezultate
pentru cele două genuri sunt minore, în general bărbaţii acordând o
importanţă mai mare scopurilor pe care le pot urmări fake news. Doar în
două cazuri, spre deosebire de bărbaţi, femeile consideră anumite
scopuri ca fiind mai important: Informarea greşită cu privire la diferite
măsuri din domeniul sanitar şi Informarea greşită cu privire la măsuri
referitoare la educaţie. Deşi sunt diferenţe de doar 1 punct, el exprimă
totuşi preocupările mai mari ale femeilor pentru cele două domenii.
105
Ra p o r t
5.4. DISEMINAREA FAKE NEWS
Întrebarea 14
Mediul online favorizează în cea mai mare măsură propagarea fake

news, prin intermediul reţelelor de socializare (68,3%), al diverselor
site-uri internet (67,6%) sau al presei online (54,3%). La acestea se
adaugă blog-urile (37,9%) şi vlog-urile (31,1%), ceea ce din nou reflectă
faptul că respondenţii folosesc destul de mult social media şi presa
online pentru a se informa (Întrebarea 6) deşi au descoperit informaţii
contestabile în aceste surse de informare (Întrebarea 10). În rândul
mediilor clasice, televiziunea (56,3%) este considerată un mijloc de
diseminare a fake news care poate fi utilizat cu o probabilitate mai mare
decât radio-oul (15,7%).
Respondenţii apreciază că probabilităţile de diseminare a fake
news de către structurile de comunicare pregătite în acest sens (35,2%)
sau de către analişti, comentatori, formatori de opinie (36,5%) sunt relativ
reduse. Ei apreciază ca fiind şi mai redusă probabilitatea ca structurile
de comunicare ale asociaţiilor, ONG-urilor, sindicatelor (12,3%) sau
106
structurile de comunicare ale instituţiilor publice (14%) să se constituie

în mijloace de distribuire a fake news.

de vârsta respondenţilor, pentru cele mai selectate două răspunsuri,
observăm că segmentele de vârstă peste 26 de ani sunt mai sigure
privind probabilitatea de a vedea fake news pe reţelele de socializare şi
pe site-uri pe internet, după cum urmează: segmentul de vârstă 26-35
de ani, 84% probabilitate pentru site-uri pe internet şi 75% pentru
reţelele de socializare; segmentul de vârstă 36-44 de ani, aproximativ
80% pentru amândouă mediile; segmentul de vârstă, 45-60 de ani 75%
pentru amândouă mediile. Prin contrast, cei cu vârsta sub 26 de ani nu
au procente la fel de ridicate: segmentul de vârstă 18-25 de ani, 51%
pentru site-uri internet şi 56% pentru reţelele de socializare; iar
segmentul de vârstă sub 18 ani, 60% pentru site-uri pe internet şi 63%
pentru reţelele de socializare. Aceste diferenţe destul de consistente
indică faptul că segmentele de vârstă mai tinere nu sunt pregătite întru
totul să identifice fake news acolo unde ele se distribuie cel mai adesea.
107
Ra p o r t
Comparând răspunsurile la această întrebarea în funcţie de

statutul profesional al respondenţilor pentru cele mai alese două
variante de răspuns, putem observa că pensionarii în procentul cel mai
mic, 33%, consideră că site-urile de internet şi reţelele de socializare pot
fi modalităţi de diseminare a fake news, în timp ce angajaţii în domeniul
public consideră în procentul cel mai mare că aceste două surse de
informare pot fi folosite pentru a disemina fake news: 80% pentru site-
urile internet şi 79% pentru reţelele de socializare. Angajaţii în
domeniul privat acordă acelaşi procent amânduror surselor de
informare 64%, în timp ce pentru liber profesionişti, site-urile de pe
internet sunt de două ori mai predispuse a fi medii de transmitere a fake
news decât reţelele de socializare: 56% şi respectiv 33%. Persoanele
neangajate sunt singura categorie care consideră că reţelele de sociale
sunt medii mai probabile de diseminare a fake news decât site-urile de
internet: 58% şi respectiv 51%.
108

de genul respondenţilor pentru cele mai alese două variante de răspuns,
observăm că bărbaţii consideră amândouă modalităţile de diseminare
ale fake news aproape la fel de probabile: 70% pentru site-uri internet şi
71% pentru reţelele de socializare, în timp de femeile consideră că
reţelele de socializare sunt mai utilizate pentru diseminarea de fake
news decât site-urile pe internet: 68% şi respectiv 62%. E posibil ca
procentele să exprime şi preferinţele în ce priveşte informarea.
109
Ra p o r t
5.5. EFECTE FAKE NEWS

Raportul naţional pentru România, parte a studiului Eurobarometru
Standard 9035, indică faptul că aproape trei sferturi dintre români (72%)
consideră că ştirile false sunt deseori întâlnite, faţă de 68% la nivel
european. De asemenea aceştia îşi manifestă în mare măsură îngrijora-
rea faţă de acest fenomen (69%, faţă de 71%, la nivelul UE) şi consideră
că ştirile false reprezintă o problemă la nivel naţional.
Românii, conform datelor cuprinse în acelaşi raport, consideră că
ştirile şi informaţiile care denaturează realitatea sau chiar sunt false
reprezintă un pericol pentru democraţie (69%, media europeană fiind
de 76%).
Întrebarea 15
Cel mai important afect al diseminării fake news îl constituie, în

opinia respondenţilor, distragerea atenţiei publicului de la anumite măsuri
35https://ec.europa.eu/romania/news/20190603_eurobarometru_standard_90_opinie_
publica_UE_ro?fbclid=IwAR322tOyT1ESXlfqA4dk5Gv3lPeplLSmH662ig7NFheH6fW3OJAV
mVpj74A, p. 12.
110
de guvernare (81,6%) urmat de ascunderea de ilegalităţi (70,4%). Răspuns

dominant este corelat cu cel dat de subiecţii chestionaţi la întrebarea
privind scopurile fake news, unde cei mai mulţi dintre ei au selectat
distragerea atenţiei publicului de la anumite evenimente (vezi Întrebarea
13). Pe paliere mai joase, dar cu valori importante, se situează efectele
creării de diviziuni în cadrul societăţii (64,3%) şi ascunderii realităţilor pe
care guvernele nu vor să le recunoască (60,2%).
Diseminarea fake news poate conduce la discreditarea statului, ale
unor organizaţii sau instituţii: discreditarea organizaţiilor internaţionale
- UE, NATO, OSCE, ONU (45,6%), discreditarea partidelor de opoziţie
(39,1%), discreditarea autorităţii statului (38,8%). Procentele obţinute
de acest răspuns se coroborează cu cele obţinute la întrebare privind
scopurile fake news, unde respondenţii nu considerau scopul diminuării
încrederii populaţiei în UE sau NATO ca fiind printre cele mai impor-
tante (vezi Întrebarea 13)
Fake news pot produce efecte asupra evaluării activităţii guverna-
mentale, fie prin discreditarea politicilor guvernului (30,3%) fie prin
exagerarea realizărilor guvernării (32,3%) sau punerea într-o lumină
bună a actelor de guvernare (31%).
Religia ar avea cel mai puţin de suferit din cauza fake news, discre-
ditarea bisericii (13,9%) fiind cotată ca având o probabilitate foarte redusă.
111
Ra p o r t
Atunci când analizăm răspunsurile la această întrebare pentru cele

mai alese două variante în funcţie de vârsta respondenţilor, observăm că
pentru toate segmentele de vârstă distragerea atenţiei publicului de la
anumite măsuri de guvernare este cel mai probabil efect, cu excepţia
celor peste 61 de ani care consideră că ascunderea de ilegalităţi este
efectul cel mai posibil, acordându-i procent maxim de 100%. Segmentul
de vârstă 45-60 de ani plasează aceste efecte la nivelul cel mai scăzut
dintre toţi respondenţii 58% pentru ascunderea de ilegalităţi şi 67%
pentru distragerea atenţiei publicului.
112
Compararea răspunsurilor la această întrebare pentru cele mai

selectate două variante de răspuns, în funcţie de statutul profesional
indică faptul că singura categorie care plasează ascunderea de ilegalităţi
pe primul loc este reprezentată de pensionari: 100%. Liber profesio-
niştii consideră amândouă efectele la fel de posibile: 89% pentru
ascunderea de ilegalităţi şi pentru distragerea atenţiei publicului. Celelalte
categorii de angajaţi plasează pe primul loc distragerea atenţiei publicului
la diferenţe de 10 procente şi mai mult de ascunderea de ilegalităţi.
113
Ra p o r t
Atunci când analizăm răspunsurile la această întrebare, pentru cele

mai alese două variante de răspuns, în funcţie de genul respondenţilor,
observăm că atât bărbaţii cât şi femeile sunt mai preocupaţi de efectul
de distragerea atenţiei publicului de la anumite măsuri de guvernare pe
care fake news îl poate avea decât de ascunderea de ilegalităţi.
114
5.6. EVALUARE ŞI IDENTIFICARE / DETECTARE FAKE NEWS
Întrebarea 16
Principala metodă de estimare a valorii de adevărat sau fals a unei

ştiri o constituie, în opinia celor chestionai, verificarea ştirii din mai
multe surse (86,4%). Aceasta este de fapt şi metoda recomandată de
specialişti, deoarece astfel se pot confrunta diferitele variante posibile
ale unei ştiri pentru a vedea care sunt elementele comune sau se poate
vedea că un anumit eveniment nu a avut loc dacă nu este prezentat de
mai multe surse de informare. O altă metodă foarte apreciată o reprezintă
raportarea la referinţe, externe - verificarea corespondenţei între
informaţiile anterioare ale autorităţilor publice competente şi informaţiile
actuale ale actorilor publici (57,8%) sau interne - evaluarea ştirii în
funcţie de cunoştinţele avute în domeniu (53,1%). Încrederea în sursa
care prezintă ştirea (17,3%) are o influenţă redusă asupra evaluării
veridicităţii ştirii, deşi, cele mai multe aplicaţii sau site-uri care verifică
ştiri se bazează pe acest criteriu şi îl consideră extrem de pertinent
115
Ra p o r t
pentru a stabili în ce măsură o informaţie este reală sau fake news, ceea
ce poate indica faptul că cei chestionaţi nu cunosc surse de încredere în
materia ştirilor sau că prefera să evalueze singuri veridicitatea ştirilor.

respondenţilor, pentru cele mai alese două variante de răspuns şi pentru
varianta de răspuns cel mai puţin aleasă indică faptul că toate categoriile
de vârstă consideră că verificarea informaţiei din mai multe surse este
metoda cea mai eficientă pentru a-i estima gradul de veridicitate: peste
80%, cu excepţia segmentului de vârstă peste 61 de ani. Segmentul de
vârstă sub 18 ani este cel care acordă cel mai mare procent şi celei de-a
doua variante: verificare corespondenţei între informaţiile anterioare
ale autorităţilor publice competente şi informaţiile actuale ale actorilor
publici, 77%, dezvăluind faptul că au încredere în autoritate. Pentru
categoria de vârstă imediat următoare, 18-25 de ani, această metodă nu
este deloc preferată, obţinând un procentaj mai mic, 9%, chiar decât cea
care se află pe ultimul loc în răspunsurile cumulate, încrederea în sursa
116
care prezintă ştirea, 17%. O altă categorie care consideră că verificarea

corespondenţelor între informaţiile de la autorităţi şi informaţiile actorilor
publici este o modalitate bună de a verifica veridicitatea unei ştiri este
segmentul de vârstă 36-44 de ani, 62% selectând acest răspuns.

de statutul profesional al respondenţilor, pentru cele mai alese două
răspunsuri şi pentru cel mai puţin ales, observăm faptul că pentru toate
categoriile profesionale verificarea ştirii din mai multe surse este
metoda predilectă de estimare a veridicităţii ei, cu procente variind între
90% (respondenţii neangajaţi) şi 33% (pensionari). Verificarea cores-
pondenţei între informaţiile anterioare ale autorităţilor publice competente
şi informaţiile actuale ale actorilor publici este selectată ca a doua
opţiune de verificare a ştirilor de către majoritatea categoriilor profesio-
nale, cu excepţia pensionarilor, care nu apelează deloc la această
metodă, iar liber profesioniştii consideră că amândouă metodele sunt la
117
Ra p o r t
fel de importante şi le selectează în procent egal: 79%. În ceea ce

priveşte încrederea pe care o au respondenţii în sursa care prezintă
ştirea, adică răspunsul cotat cel mai slab de ansamblul respondenţilor,
majoritatea categoriilor profesionale îi acordă un grad de încredere de
sub 20% cu excepţia liber profesioniştilor: 21%, şi a pensionarilor: 35%.

de genul respondenţilor, pentru cele mai alese două răspunsuri şi
pentru cel mai puţin ales, observăm că ordinea în care sunt selectate
cele trei variante reflectă rezultatelor obţinute pentru întreg grupul de
respondenţi, în procentaje foarte apropiate.
118
6. COMBATEREA FAKE NEWS
6.1. RESPONSABILITĂŢI INSTITUŢIONALE ŞI INDIVIDUALE

La nivelul UE a fost înfiinţat în 2014 grupul de lucru East StratCom
Taskforce al cărui scop este să „dezvolte produse şi campanii de
comunicare care să explice mai bine politicile UE în ţările din partene-
riatul estic”36, dar care de fapt se ocupă cu contracararea informaţiilor
false şi a fake news difuzate pe diferite canale de către Rusia sau alţi
actori externi, care au interese ostile UE. Aşa cum am prezentat şi în
secţiunea Premisele cercetării, tot la nivel european funcţionează şi site-
ul euvsdisinfo care publică periodic ştiri şi informaţii cu privire la
campaniile fake news care au fost identificate şi blocate.
Tot la nivelul UE, mai precis al Comisiei Europene, a lucrat şi
grupul de experţi la nivel înalt pentru dezinformare şi fake news care, în
martie 2018, a publicat Raportul Grupului de experţi de înalt nivel pentru
dezinformare şi fake news37. În cadrul acestui raport, experţii propun
cinci măsuri pentru combaterea dezinformării:
- sporirea transparenţei partajării ştirilor online;
- formarea abilităţilor media, de informare şi de navigare în mediul
digital media;
- dezvoltarea instrumentelor care să permită utilizatorilor şi jurnaliştilor
combată dezinformarea;
- protejarea diversităţii şi durabilităţii ecosistemului european al ştirilor;
- promovarea cercetării continue a dezinformării în Europa, evaluarea şi
36 https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage_en/2116/
37 https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/final-report-high-level-expert-group-
fake-news-and-online-disinformation
119
Ra p o r t
adaptarea măsurilor adoptate.

În aprilie 2018, a fost publicată Comunicarea Comisiei (Europene)
către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social Euro-
pean şi Comitetul Regiunilor privind combaterea dezinformării online: o
abordare europeană38. În această comunicare sunt analizate mai multe
aspecte legate atât de cauzele dezinformării online, de modalităţile de
creare şi diseminare a dezinformării cât şi de abordarea europeană
pentru combaterea dezinformării online. Această abordare europeană
îşi propune să asigure transparenţa şi responsabilizarea ecosistemului
online şi se concentrează pe procesul electoral securizat şi rezilient.
Acest aspect, referitor la protejarea procesului electoral de ingerinţele şi
efectele fake news, deşi nu a fost considerat extrem de relevant de
respondenţii la chestionar, este o preocupare activă a UE care se reflectă
şi în Planul de acţiune împotriva dezinformării, din decembrie 201839,
care propune un răspuns coordonat, concertat şi construit pe patru piloni:
- îmbunătăţirea capacităţilor instituţiilor Uniunii de a detecta, a analiza
şi a devoala dezinformarea;
- consolidarea răspunsurilor coordonate şi integrate împotriva
dezinformării;
- mobilizarea sectorului privat în combaterea dezinformării;
- sporirea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea rezilienţei sociale.40
La nivelul statelor membre UE există abordări diferite privind
combaterea ştirilor false şi limitarea efectelor dezinformării. De exemplu,
în Spania a fost înfiinţată recent o unitate specială formată din experţi
din domeniul securităţii, apărării, comunicaţiilor, afacerilor externe şi
alte domenii guvernamentale destinată luptei împotriva ameninţărilor
hibride între care sunt incluse atacurile informaţionale şi campaniile de
dezinformare. Includerea în această structură a specialiştilor în securitate
38 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52018DC0236&from=EN
39 https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/action_plan_against_disinformation.pdf
40 Idem, p. 6.
120
evidenţiază poziţia guvernului spaniol faţă de dezinformare care este

considerată o ameninţare naţională care poate afecta interesele funda-
mentale ale statului. De altfel sondajele arată că 80% dintre cetăţenii
spanioli consideră dezinformarea ca fiind o ameninţare pentru demo-
craţie. Printre primele sarcini ale acestei unităţi specializate se numără
identificarea şi catalogarea ameninţărilor specifice (surse de informare
false, metode de diseminare, tehnici de distorsionare a faptelor reale etc.)
şi colaborarea cu cele mai importante companii din domeniul informa-
ticii pentru proiectarea şi realizarea unor aplicaţii destinate detectării
fake news. Contracararea dezinformării poate lua diferite forme, în
viziunea experţilor spanioli, cum ar fi inacţiunea pentru evitarea
declanşării efectului „bulgărelui de zăpadă”, simple comunicate de presă
pentru clarificări şi exprimarea punctelor de vedere oficiale, colaborarea
strânsă cu media tradiţională pentru acţiuni comune.
Întrebarea 17
În opinia respondenţilor prezentului studiu, responsabilitatea

individuală este esenţială în identificarea şi combaterea fake news - fiecare
121
Ra p o r t
consumator de ştiri, în mod individual, trebuie să facă efortul de a

identifica şi raporta aceste ştiri: 75,7% dintre răspunsuri. Această
alegere reflectă scopul tuturor programelor de educare şi elementelor
de legislaţie care reglementează mediul informaţional contemporan este
de a spori conştientizarea şi rezilienţa individuală în faţa fenomenului
fake news. Şi responsabilitatea instituţională este importantă în aceste
demersuri, respondenţii apreciind rolul unei instituţii a statului cu acest
tip de atribuţii (53,1%) privind lupta împotriva fake news. Alte instituţii,
precum o instituţie internaţională, deoarece afectează mediul interna-
ţional (24,2%), o instituţie privată cu acest tip de atribuţii (15,8%), sau
doar instituţiile şi persoanele care difuzează informaţii publice (10,3%) se
apreciază că ar avea contribuţii minore în acţiunile de contracarare a
fake news.
Analizarea răspunsurilor la această întrebare în funcţie de vârsta

respondenţilor relevă faptul că toate segmentele de vârstă plasează pe
122
primul loc responsabilitatea individuală şi pe locul al doilea o instituţie a

statului cu responsabilităţi de acest tip. Pe locul trei se află, pentru
majoritatea categoriilor de vârstă, o instituţie internaţională cu acest tip
de responsabilităţi, ceea ce reflectă necesitatea existenţei, cel puţin la
nivelul UE, a unei instituţii pentru a combate acest fenomen. Instituţiile
private sunt plasate pe locul patru de către toate categoriile de vârstă, cu
excepţia celor din segmentul 45-60 de ani şi a celor din segmentul peste
61 de ani. În cazul primului segment, acest tip de instituţie este pe locul
5, iar în cel de-al doilea caz, nu este aleasă de nici unul dintre
respondenţi. Segmentul de vârstă 45-60 de ani consideră, în procentul
cel mai mare dintre toate segmentele, că instituţiile şi persoanele care
difuzează informaţii publice ar trebui să se ocupe de identificarea şi
combaterea fake news: 33%. Această opţiune nu are procentaje mai mari
de 10% la nici una dintre celelalte categorii de vârstă.
123
Ra p o r t

de statutul profesional al respondenţilor, observăm faptul că pensio-
narii, angajaţii în domeniul public şi cei neangajaţi pun cel mai mare
accent pe responsabilitatea individuală a fiecărui consumator de ştiri în
parte, cu procentaje între 100% şi 78%. Liber profesioniştii plasează pe
primul loc instituţiile statului cu acest tip de atribuţii, 78%, şi pe locul
doi responsabilitatea individuală, 67%. În plus, această categorie de
angajaţi nu acordă nici un procentaj instituţiilor şi persoanelor care
difuzează informaţii publice, aceeaşi părere fiind susţinută şi de
pensionari. Angajaţii în domeniul privat nu cotează nici una dintre
opţiuni cu un grad ridicat de încredere: pe primul loc este fiecare
consumator de ştiri - 54%, urmat de instituţiile statului - 49%, celelalte
variante de răspuns obţinând sub 30% dintre alegeri.
124

de genul respondenţilor, observăm că atât femeile cât şi bărbaţii
selectează opţiunile în aceeaşi ordine, iar clasamentul lor este acelaşi:
fiecare consumator de ştiri este opţiunea preferată de către 75% dintre
femei şi de către 75% dintre bărbaţi, iar opţiunea cea mai puţin
susţinută este reprezentată de instituţiile şi persoanele care difuzează
informaţii publice, 9% şi respectiv 10%.
125
Ra p o r t
6.2. ACŢIUNI DE COMBATERE FAKE NEWS

Uniunea Europeană a lansat pe 18 martie 2019 Sistemul de
Alertare Rapidă41 (RAS) care este o platformă digitală de reacţie rapidă
împotriva dezinformării. Este înfiinţat pe baza cooperării între institu-
ţiile UE şi statele membre şi are ca scop facilitarea distribuirii de
informaţii privind campaniile de dezinformare şi coordonarea răspun-
surilor. RAS se bazează pe informaţii provenite din surse deschise şi pe
cercetări din sferă academică, de verificare a informaţiilor, din partea
platformelor online şi partenerilor internaţionali. Sistemul permite:
distribuirea de cazuri de campanii de dezinformare; distribuirea de
analize periodice; răspunsuri coordonate; discutarea celor mai bune
practici pentru combaterea dezinformării; eficientizarea utilizării timpului
şi resurselor. Scopurile pe care şi le propune sunt: informarea publicului
şi facilitarea conştientizării; semnalarea cazurilor de dezinformare grave
către platformele digitale; sprijinirea cercetătorilor, verificatorilor şi
societăţii civile; răspunsuri coordonate.
O informare publică corectă ar trebui să se bazeze pe indexarea şi
etichetarea surselor de creare şi răspândire a informaţiilor false, a
resurselor media utilizate precum şi pe identificarea domeniilor şi
scopurilor posibile vizate. Furnizarea de date în timp real către publicul
larg privind campaniile de dezinformare ar trebui să fie principala
misiune a oricărui instrument de alertă, alături de crearea şi întreţinerea
de baze de date şi furnizarea de rapoarte informative pe această temă.
41 https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/ras_factsheet_march_2019_0.pdf
126
Întrebarea 18
Din perspectiva consumului de ştiri, educarea media prin campanii

adresate publicului larg reprezintă, în opinia majorităţii respondenţilor
(72,8%), cea mai eficientă acţiune strategică în combaterea răspândirii
fake news. Acesteia i se alătură contracararea dezinformării online.
Activităţile de educare ar trebui să vizeze îmbunătăţirea cunoştinţelor şi
a aptitudinilor privind evaluarea calităţii informaţiilor distribuite online
precum şi de creştere a rolului activ al opiniei publice în combaterea
dezinformării online. Această acţiune strategică este cea care va efecte
127
Ra p o r t
pe termen lung şi sporeşte cu adevărat rezilienţa publicului la fenomenul

fake news.
În ceea ce priveşte combaterea producerii de fake news, respon-
denţii apreciază în egală măsură atât dezvoltarea instrumentelor de
verificare a informaţiilor distribuite online (69,7%) cât şi sancţionarea
surselor care difuzează fake news (69,7%). Platformele de colaborare
între experţi şi cetăţeni reprezintă instrumente extrem de utile în
autentificarea surselor de dezinformare, limitarea circulaţiei ştirilor false şi
diminuarea impactului acestora. În acelaşi spirit, Comisia Europeană a
semnat împreună cu marile platforme digitale - Facebook, Google, Twitter
şi Mozilla - un Cod de practică împotrivă dezinformării42, în octombrie
2018. Aceste măsuri strategice au impact inclusiv pe termen scurt şi
mediu, dar ele nu sunt măsurile prin care se poate spori rezilienţa
publicului la fenomenul fake news.
Aplicarea de măsuri coercitive drastice sunt de asemenea luate în
considerare de către respondenţi, cum ar fi închiderea site-urilor care
distribuie fake news (49,7%) sau suspendarea licenţelor trusturilor de
media care difuzează fake news (48,6%).
Alte acţiuni strategice eficiente în lupta împotriva fake news vizează
sensibilizarea şi conştientizarea publicului privind pericolele existente
prin dezvoltarea de metode pentru ca publicul să poată semnaliza cu
uşurinţă fake news (46,9%), semnalizarea strategiilor de dezinformare
(39,8%) şi dezvoltarea sistemelor de alertă publică (36,4%).
La această întrebare, am ales să prezentăm răspunsurile
respondenţilor împărţite conform celor trei criterii menţionate în
metodologie: vârstă, statut profesional şi gen pentru răspunsurile care
au fost selectate de cel mai mare număr de respondenţi: sancţionarea
surselor care difuzează fake news şi educarea media.
42 https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/code-practice-disinformation
128

de vârsta respondenţilor, observăm că cei cu vârsta sub 18 ani consideră
cele două măsurile strategice la fel de importante: 68% dintre voturi. Cei
din segmentul de vârstă 18-25 de ani şi cei peste 61 de ani consideră că
sancţionarea surselor care difuzează ştiri false este mai importantă
decât educaţia media: 72% şi respectiv 100%. Pentru celelalte categorii
de vârstă, educarea media este acţiunea strategică cea mai importantă:
26-35 de ani - 80%; 36-44 de ani - 78%; 45-60 de ani - 75%. Cu alte
cuvinte, aceste categorii consideră mai importantă acţiunea strategică
care va avea impact pe termen lung în sporirea rezilienţei indivizilor în
faţa fenomenului de fake news.
129
Ra p o r t
Atunci când comparăm răspunsurile la această întrebare în funcţie

de statutul profesional al respondenţilor, se observă faptul că doar
angajaţii în domeniul public consideră că educarea media este acţiunea
strategică cea mai importantă, 80%, în timp ce celelalte categorii de
angajaţi preferă sancţionarea surselor care difuzează fake news. În acest
caz, putem spune că angajaţii în domeniul privat, liber profesioniştii, cei
neangajaţi şi pensionarii preferă măsura reactivă de protecţie împotriva
fake news, în faţa celei proactive cu efecte pe termen lung. În acelaşi
timp, angajaţii din domeniul public sunt mai conştienţi de eficacitatea
metodelor de combaterea a fake news.
130

de genul respondenţilor, observăm că cele două măsuri de combatere a
fenomenului fake news obţin procente aproximativ egale din partea
celor două genuri, cu diferenţa principală că femeile preferă sancţio-
narea surselor care difuzează fake news, dar diferenţa între cele două
acţiuni este aproape insignifiantă: 77% pentru sancţionare şi 76% pentru
educarea media. Bărbaţii preferă educarea media 76%, în faţa sancţio-
nării surselor 67%.
131
Ra p o r t
6.3. REACŢIA PUBLICĂ LA FAKE NEWS
Întrebarea 19
Principalele reacţii publice în situaţia identificării fake news ar

trebui să fie, conform aprecierilor respondenţilor participanţi la studiu,
cele de informare a autorităţilor, respectiv să raporteze către o instituţie
specializată în verificarea şi evaluarea acurateţei şi calităţii informaţiilor
(63,4%) şi să semnaleze Consiliul Naţional al Audiovizualului sau alte
instituţii cu atribuţii în domeniu (52,7%).
Identificarea fake news poate induce şi modificări are comporta-
mentului individual, respectiv creşterea vigilenţei şi ridicarea nivelului
de auto-protecţie: să reţină faptul că respectiva sursă de ştiri nu este de
încredere şi să nu o mai folosească (49%); dar şi creşterea responsabili-
tăţii colective - să semnaleze către toţi cunoscuţii existenţa acelei ştiri false
(35,6%) şi să semnaleze pe reţelele de socializare respectiva informaţie
(31,2%).
132
Responsabilizarea actorilor care diseminează fake news - să

informeze conducerea instituţiei care a prezentat sau a difuzat ştirea falsă
(28,4%) reprezintă de asemenea o opţiune luată în considerare de către
respondenţi.
Pentru o analiză detaliată a răspunsurilor obţinute, am selectat
dintre răspunsurile care au obţinut procentele cele mai mari, respectiv
raportarea către o instituţie specializată în verificarea şi evaluarea acura-
teţei şi calităţii informaţiilor şi reţinerea faptului că acea sursă de ştiri nu
este de încredere şi să nu o mai folosească ca fiind reprezentative pentru
cele două tipuri de acţiuni ce pot fi întreprinse: raportarea spre autorităţi
şi responsabilizarea individuală.

de statutul profesional al respondenţilor, observăm faptul că pensionarii
sunt singurii care nu consideră utilă adresarea către o instituţie speciali-
zată, preferând doar să reţină că sursa respectivă de ştiri nu este de
încredere, 66%. În privinţa celorlalte categorii de angajaţi, cu toţii
133
Ra p o r t
preferă să adopte măsura de raportare către instituţia specializată: 59%

angajaţii în domeniul privat; 78% liber profesioniştii; 59% angajaţii în
domeniul public şi 70% cei neangajaţi. Dintre toate categoriile, doar
angajaţii în domeniul public consideră că amândouă măsurile strategice
au acelaşi grad de importanţă.

respondenţilor indică faptul că gradul de importanţă acordat măsurii de
raportare către o instituţie specializată în verificarea şi evaluarea
acurateţei şi calităţii informaţiilor descreşte invers proporţional cu
vârsta respondenţilor. Dacă cei tineri, sub 18 ani, consideră în proporţie
de 70% că aceasta este măsura cea mai eficientă, doar 25% dintre cei
peste 61 de ani împărtăşesc aceeaşi părere. În acelaşi timp, direct
proporţional cu vârsta respondenţilor creşte importanţa pe care o
acordă reţinerii faptului că respectiva sursă de ştiri nu este de încredere
şi renunţării la ea pe viitor: 36% pentru cei sub 18 ani şi 100% pentru
cei peste 61 de ani. Aceste două curente dovedesc faptul că, pe măsură
134
ce respondenţii sunt mai maturi, importanţa responsabilităţii indivi-

duale este mai mare şi cea instituţională devine mai redusă.

de genul respondenţilor, observăm că atât femeile cât şi bărbaţii
consideră că cea mai importantă acţiune strategică este raportarea către
o instituţie specializată în verificarea şi evaluarea acurateţei şi calităţii
informaţiilor, dar procentele diferă: 69% pentru femei şi 59% pentru
bărbaţi. În ceea ce priveşte măsura referitoare la responsabilizarea
individuală: reţinerea faptului că respectiva sursă de ştiri nu este de
încredere şi renunţarea la o mai folosi, procentele sunt inversate: mai
puţine femei decât bărbaţi consideră că aceasta este o acţiune eficientă:
45% şi respectiv 52%.
135
Ra p o r t
6.4. ROLUL PROMOVĂRII CULTURII DE SECURITATE
Întrebarea 20
Participanţii la studiu apreciază că promovarea culturii de securi-

tate are un rol activ în acţiunile de identificare şi contracarare a afectelor
fake news mai ales prin asigurarea unui bagaj minim de cunoştinţe
pentru un public cât mai larg privind conceptul de securitate (74,4%) şi
dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a înţelege riscurile, provocările şi
ameninţările la adresa securităţii (71,7%). Un rol mai puţin important ar
avea adaptarea comportamentului individual, de grup şi al întregii
societăţi la condiţiile specifice privind securitate (34,5%) şi aplicarea de
către cetăţeni a normelor, regulilor, procedurilor standard de acţiune în
domeniul securităţii (27,3%).
136

de vârsta respondenţilor, observăm că toate segmentele de vârstă cu
excepţia celor între 18-25 de ani consideră că asigurarea unui bagaj minim
de cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind conceptul de securitate
este obiectivul culturii de securitate selectat ca fiind cel mai important
de segmentele de vârstă sub 18 ani - 79%, 26-35 de ani - 84%, 36-44 de
ani - 79% şi peste 61 de ani 100%. Celelalte două segmente de vârstă
consideră că cel mai important obiectiv este dezvoltarea capacităţii
cetăţenilor de a înţelege riscurile, provocările şi ameninţările la adresa
securităţii: 18-25 de ani - 67% şi 45-60 de ani - 82%. Aceste două
răspunsuri indică faptul că respondenţii consideră că dezvoltarea com-
petenţelor personale, bazate pe cunoştinţe sunt obiectivele pe care
cultura de securitate ar trebui să şi le propună, iar aceste răspunsuri
sunt în consonanţă cu ceea ce am explicat că este un element al culturii
de securitate în secţiunea Premise ale cercetării. Cu toate acestea,
conform celor explicate în respectiva secţiune, doar conştientizarea
137
Ra p o r t
elementelor culturii de securitate şi dobândirea de cunoştinţe nu sunt

suficiente pentru a forma o cultură de securitate durabilă care să
încurajeze şi să susţină rezilienţa membrilor grupului. Iar faptul că cele
două răspunsuri care detaliau comportamentele pe care cetăţenii ar
trebui să le aibă dacă elementele şi cunoştinţele referitoare la cultura de
securitate sunt asimilate corespunzător nu au fost selectate de respon-
denţi, indică necesitatea aplicării Teoriei învăţării sociale în ansamblul
ei, adică inclusiv etapele referitoare la reproducere şi motivaţie, astfel
încât cultura de securitate să poată servi obiectivului de protejare
împotriva dezinformării.

de statutul profesional al respondenţilor, observăm că toate categoriile
de angajaţi, cu excepţia liber profesioniştilor optează pentru asigurarea
unui bagaj minim de cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind
conceptul de securitate ca obiectiv principal al culturii de securitate. Pe
locul doi, liber profesioniştii plasează adaptarea comportamentului
138
individual, de grup şi al întregii societăţi la condiţiile specifice privind

securitatea, astfel demonstrând faptul că înţeleg că cultura de securitate
nu presupune doar cunoştinţe, ci şi dezvoltarea de comportamente care
să asiste la transpunerea cunoştinţelor în acţiuni concrete. Acest răspuns
este selectat, în procent mult mai mic, şi de către celelalte categorii de
angajaţi, cu excepţia pensionarilor care nu au ales deloc acest obiectiv al
culturii de securitate. Celelalte grupuri plasează pe locul doi în ordinea
importanţei dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a înţelege riscurile,
provocările şi ameninţările la adresa securităţii. Pe ultimul loc pentru
toate categoriile de angajaţi este aplicarea de către cetăţeni a normelor,
regulilor, procedurilor standard de acţiune din domeniul securităţii, ceea
ce indică faptul că, deşi recunosc importanţa cunoştinţelor nu conştien-
tizează faptul că, dacă aceste cunoştinţe rămân la nivel teoretic şi nu
sunt aplicate în viaţa de zi cu zi, cultura de securitate nu este complet
dezvoltată şi nu poate asigura protecţia împotriva dezinformării.
139
Ra p o r t
Compararea răspunsurilor la această întrebare în funcţie de genul

respondenţilor indică faptul că atât femeile, cât şi bărbaţii selectează ca
obiectiv principal asigurarea unui bagaj minim de cunoştinţe pentru un
public cât mai larg privind conceptul de securitate, urmat de dezvoltarea
capacităţii cetăţenilor de a înţelege riscurile, provocările şi ameninţările
la adresa securităţii, adaptarea comportamentului individual, de grup şi
al întregii societăţi la condiţiile specifice privind securitatea şi aplicarea
de către cetăţeni a normelor, regulilor, procedurilor standard de acţiune
din domeniul securităţii susţinând cele afirmate anterior cu privire la
dezvoltarea incompletă a culturii de securitate.
140
CONCLUZII
Cultura de securitate şi abilităţile de detectare şi identificare a fake

news, precum şi de combatere a acestora se condiţionează reciproc.
Pe de o parte, o cultură de securitate bazată pe cunoştinţe avansate,
valori bine definite şi împărtăşite de către membrii unei comunităţi sau
naţiuni oferă elemente de referinţă solide în evaluarea informaţiilor
distorsionate diseminate în acele medii şi repere morale solide greu de
distrus. De asemenea, cultura de securitate determină anumite tipare
mentale şi acţionale care permit o analiză critică a naraţiunilor negative
destinate slăbirii încrederii în arhitectura de securitate existentă şi luarea
de măsuri de diminuare şi eliminare a impactului negativ al acestora.
Definind identitatea de grup, a unei comunităţi, a unei societăţi,
cultura de securitate asigură un fundament al solidarităţii sociale în jurul
unor obiective comune care inspiră devotament, loialitate, coeziune,
apartenenţă, patriotism care reprezintă în ultimă instanţă tot atâtea
bariere în propagarea ştirilor false şi potenţează capabilităţile de
combatere eficientă a acestora.
În ceea ce priveşte rezultatele studiului nostru, este de remarcat
înţelegerea de către respondenţi a conceptului de interes de securitate
(75,2%), aşa cum este definit în Strategia Naţională de Apărare a Ţării,
2015-2019, precum şi evaluarea corespunzătoare a importanţei
intereselor de securitate în raport cu realităţile mediului de securitate
contemporan. Încrederea în ministerele şi instituţiile guvernamentale
(70%) din perspectiva înţelegerii intereselor de securitate ale României
oferă garanţia unei informări corecte şi discernământ în evaluarea fake
news. De subliniat poziţia critică a respondenţilor în raport cu prezen-
tarea şi promovarea corectă şi coerentă în spaţiul public a intereselor
141
Ra p o r t
naţionale de securitate, mai puţin de un sfert dintre aceştia (20,7%)

apreciind că aceste activităţi au loc în mod adecvat nevoilor de informare a
cetăţenilor. Pentru a-şi forma propria opinie privind evenimentele
curente, respondenţii preferă să urmărească părerile experţilor cu
autoritate în domeniu (67,2%), să consulte informaţiile publicate pe
site-urile oficiale (60,4%) sau cuprinse în buletine şi publicaţii specifice
(45,4%), comportament care diminuează substanţial consumul de fake
news şi reduce impactul negativ al acestora. Spiritul critic este dezvoltat
în rândul respondenţilor, atât timp cât marea lor majoritate (92,9%)
apreciază că au observat diferenţe majore între modul în care diferite
canale de ştiri sau diferite surse de informare prezintă aceleaşi
evenimente. Presa online (40,2%) şi televiziunea (37,1%) reprezintă
principalele surse de informare ale respondenţilor. Exact în aceste surse,
dar în ordine inversă, respondenţii au descoperit informaţii pe care le
consideră contestabile, respectiv emisiuni TV (80,6%), social media
(69,4%) şi ştiri online (67,3%). În spatele acestor abordări diferite sau
chiar diametral opuse în reflectarea mediatică a evenimentelor pot sta,
apreciază cei consultaţi, interese politice (85,4%), interesele persoanelor
implicate (61,1%) sau interese economice (45%). De asemenea, un
spirit critic ridicat, rezultat dintr-o cultură de securitate dezvoltată,
conduce la un comportament prudent în recepţionarea informaţiilor
(86,4% dintre respondenţi apreciază că verifică ştirile din mai multe
surse, în timp ce 57,8% declară că verifică dacă există corespondenţă
între informaţiile anterioare ale autorităţilor publice competente şi
informaţiile actuale ale actorilor publici, pe când 53,1% evaluează ştirea
în funcţie de cunoştinţele pe care le au în domeniu).
Pe de altă parte, expunerea îndelungată la fenomenul fake news
poate eroda fundamentele culturii de securitate. Spre exemplu,
cunoştinţele specifice care asigură înţelegerea problematicii securităţii
pot fi puse sub semnul îndoielii prin dezinformare agresivă, importanţa
valorilor poate fi diminuată iar atitudinile schimbate prin promovarea
142
unor idei, concepte şi modele populiste sau extremiste. Practic, potrivit

aprecierii respondenţilor, fake news pot avea ca efecte distragerea
atenţiei publicului de la anumite măsuri de guvernare (81,6%), ascunderea
de ilegalităţi (70,4%) dar şi crearea de diviziuni în cadrul societăţii
(64,3%). În plus, scăderea încrederii populaţiei în instituţiile de
securitate, instituţiile Uniunii Europene, promovarea doctrinelor politice
populiste, a intereselor unor actori statali sau non-statali sunt scopuri
urmărite intens în acţiunile de dezinformare şi diseminare a fake news.
Combaterea fake news însumează acţiuni la nivel individual şi
instituţional, în planul acţiunilor concrete dar şi în cel al reglementărilor.
Pentru respondenţi, este mai important ca fiecare consumator de ştiri, în
mod individual, să facă efortul de a identifica şi raporta fake news
(75,7%) comparativ cu activităţile unei instituţie a statului cu acest tip
de atribuţii (53,1%), a unei internaţionale (24,3%) sau a uneia private
(15,8%).
Educarea media (72,8%) împreună cu dezvoltarea instrumentelor
de verificare a informaţiilor distribuite online (69,7%) sunt două dintre
modalităţile de luptă împotriva fake news indicate cu largă majoritate de
persoanele consultate. Campanii de educare a publicului larg privind
evaluarea calităţii informaţiilor distribuite online şi creşterea rolului
activ al opiniei publice în combaterea dezinformării online, crearea de
platforme de colaborare între experţi şi cetăţeni pentru autentificarea
surselor de dezinformare, limitarea circulaţiei ştirilor false şi a diminua-
rea impactului acestora reprezintă modalităţi concrete de combatere şi
limitare a efectelor fake news. Într-un alt plan se situează măsurile
coercitive împotriva surselor de dezinformare, cum ar fi aplicarea de
sancţiuni (69,7%), închiderea site-urilor (49,7%) sau suspendarea
licenţelor trusturilor de media (48,6%).
Promovarea activă a culturii de securitate prin activităţi de
comunicare publică şi strategică, de comunicare de influenţare şi diverse
manifestări şi evenimente promoţionale care vizează informarea,
143
Ra p o r t
stimularea interesului, educarea precum şi schimbarea atitudinii şi a

comportamentelor cetăţenilor în ceea ce priveşte problematica
securităţii contribuie în mare măsură la acţiunile de combatere a fake
news şi de limitare a efectelor acestora. Asigurarea unui bagaj minim de
cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind conceptul de securitate
(74,4%), împreună cu dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a înţelege
riscurile, provocările şi ameninţările la adresa securităţii (71,7%) sunt
două dintre obiectivele promovării culturii de securitate care, conform
opiniei majorităţii respondenţilor, pot contribui în mod eficient la
identificarea fake news şi la limitarea efectelor dezinformării.
144
BIBLIOGRAFIE
1. *** Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.

2. Allan, Ioan et al. (2018) Fake news. A Roadmap, Riga: King’s Center for
Strategic Communications and NATO Strategic Communications Center
of Excellence.
3. Bandura, A. (1977). Social learning theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice
Hall
4. Barclay, Donald (2018) Fake news, propaganda and plain old lies. How
to find trustworthy information in the digital age, Rowman and Littlefield
Publishers
5. Deac, Ioan, (2018) “Fake news and the Misrepresentation of Security” in
Proceedings, the 14th International Scientific Conference “STRATEGIES
XXI”, volume 3, April 26-27, 2018, Bucharest, National Defence University
Publishing House
6. Fisher, Geoffrey (1997) Mindsets. The Role of Culture and Perception in
International Relations, Yarmouth Maine: Intercultural Press Inc.
7. Habermas, Jurgen, Speech to the International Communication
Association, 2006
8. O'Connor, Cailin & Weatherall, James Owen (2019) The Misinformation
Age. How False Beliefs Spread, Yale University Press
9. Paul, Richard & Elder, Linda (2004) The Thinker’s Guide for Conscientious
citizens on How to Detect Media Bias & Propaganda in National and
World News, The Foundation for Critical Thinking
10. Roer, Kai (2015) Build a Security Culture, Cambridgeshire: IT Governance
Publishing
11. Snyder, Timothy (2017) On Tyranny. Twenty Lessons from the Twentieth
Century, Tim Duggan Books, New York
145
Ra p o r t
12. Voicu, Marian (2018) Matrioşka mincinoşilor. Fake news, manipulare şi

populism, Bucuresti: Editura Humanitas
13. Wardle, Claire & Derakhshan, Hossein Information Disorder: Toward an
interdisciplinary framework for research and policy making, disponibil la
https://rm.coe.int/information-disorder-toward-an-interdisciplinary-
framework-for-researc/168076277c.
14. 2018 Social Progress Index, disponibil la https://www.socialprogress.
org/?tab=2&code=ROU
15. INSCOP Research, Sondaj de opinie la nivel naţional, Raport martie
2019 disponibil la https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2019/
03/Sondaj-INSCOP-martie-2019-Institutii.pdf
16. Eurobarometru Standard 90 Opinia publică în Uniunea Europeană.
Raport Naţional, disponibil la https://ec.europa.eu/romania/news/
20190603_eurobarometru_standard_90_opinie_publica_UE_ro?fbclid=I
wAR322tOyT1ESXlfqA4dk5Gv3lPeplLSmH662ig7NFheH6fW3OJAVmV
pj74Ahttps://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage_
en/2116/
17. Final report of the High Level Expert Group on Fake News and Online
Disinformation disponibil la, https://ec.europa.eu/digital-single-market
/en/news/final-report-high-level-expert-group-fake-news-and-online-
disinformation
18. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul
Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. Combaterea
dezinformării online: o abordare europeană, disponibil la https://eur-
lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52018DC0236&from=EN
19. Joint Communication to the European Parliament, the European Council, the
Council, the European Economic and Social Committee and the Committee
of the Regions Action Plan against Disinformation, disponibil la https://
eeas.europa.eu/sites/eeas/files/action_plan_against_disinformation.pdf
20. https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/ras_factsheet_march_2019_0.pdf
146
21. Code of Practice on Disinformation, disponibil la https://ec.europa.eu/

digital-single-market/en/news/code practice-disinformation
22. Edelman Report Trust in crisis disponibil la https://www.slideshare.net/
EdelmanInsights/2017-edelman-trust-barometer-global-results-71035413
23. Edelman Report The Battle for Truth disponibil la https://www.edelman.
com/sites/g/files/aatuss191/files/2018-
10/2018_Edelman_Trust_Barometer_Global_Report_FEB.pdf
24. Edelman Report Trust at work, disponibil la https://www.edelman.com/
sites/g/files/aatuss191/files/2019-03/2019_Edelman_Trust_Barometer
_Global_Report.pdf?utm_source=website&utm_medium=global_report
&utm_campaign=downloads
147
View publication stats

Cultura de Securitate Si Fenomenul Fake News

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cultura de Securitate Si Fenomenul Fake News

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

CULTURA DE SECURITATE şi FENOMENUL FAKE NEWS

Book · September 2019

Ruxandra Buluc Ioan Deac

SEE PROFILE SEE PROFILE

Razvan Grigoras Ciprian Lungu

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Autori: Ruxandra BULUC, Ioan DEAC, Răzvan GRIGORAŞ, Ciprian LUNGU

Asociaţia ProSCOP este o organizaţie cu scop nepatrimonial, fără afiliere politică, ce

Formulările şi prezentarea materialului nu reprezintă întotdeauna poziţia Editurii Top Form.

CIP nr. 11984/01.07.2019

Editura Top Form

Prezentul raport vine în continuarea studiului privind Promovarea

este un fenomen complex de construire a unei realităţi publice alterna-

Prof. univ. dr. Ioan DEAC

Într-un mediu dominat de discuţii contradictorii şi ocazional

Aprecierea că fake news reprezintă un fenomen, utilizată în acest

În realizarea chestionarului, am pornit de la definirea culturii de

Securitatea, pe de altă parte, este agregatul reprezentărilor indivi-

ţional, dar ele sunt aplicabile şi în domeniul mai extins al securităţii

3 Roer, Kai (2015) Build a Security Culture, Cambridgeshire: IT Governance Publishing, p. 30

new media şi în special în social media, informaţiile distorsionate sau

(platformă a Comisiei Europene care îşi propune să semnaleze fake news

4 Roer, Kai, op.cit., p. 43.

promovează naraţiuni care sunt adecvate cu convingerile pe care

de identificare a ştirilor cu potenţial dezinformator, a competenţelor de

este abordată şi de Wardle şi Derakhshan. Ei propun un alt concept care

7 Wardle, Claire & Derakhshan, Hossein Information Disorder: Toward an interdisciplinary

Communications and NATO Strategic Communications Center of Excellence, pp. 8-9.

Editura Humanitas, pp. 71-2.

information in the digital age, Rowman and Littlefield Publishers, p. 330

percepe şi de a interpreta evenimentele, fenomenele, situaţiile, persoa-

contemporană. Dimpotrivă, este în continuare important şi dezirabil la

şi Linda Elder, democraţia nu poate fi eficientă decât dacă oamenii sunt

numeroase segmente de public concentrate pe chestiuni particulare.”15

15Habermas, Jurgen, Speech to the International Communication Association, 2006

minciunile, atunci orice naraţiune poate fi acceptată, chiar dacă contra-

17 O'Connor & Weatherall, op.cit., p. 172.

alterarea percepţiei şi luarea unor decizii în consecinţă.”18 Emoţiile şi

18 M. Voicu, op.cit., p. 18.

Prin urmare, e nevoie de surse de informaţii credibile, de

19 Allan, Ioan et al., op.cit., p. 13.

imparţiali care corelează observaţiile, verifică sursele, coroborează

de teren. Cu toate acestea, aproape 7 din 10 persoane sunt îngrijorate în

25Trust at work, disponibil la https://www.edelman.com/sites/g/files/aatuss191/files/

publică şi o înlocuieşte cu perspectivele strict individuale, care nu sunt

Studiul de faţă şi chestionarul pe care se bazează îşi propun să

holistică, prin nominalizarea obiectivelor promovării culturii de

În ceea ce priveşte vârsta, majoritatea respondenţilor (60,4%) este

între 36 şi 44 de ani (34,1%%), între 45 şi 60 de ani (4,1%) şi peste 61

Cei mai numeroasă categorie a respondenţilor corespunde absol-

Din perspectiva statutului profesional, majoritatea respondenţilor

în domeniul privat (13,4%) este semnificativ mai mic. Persoanele care

Persoanele care au răspuns consultării publice sunt majoritar de

Majoritatea respondenţilor locuiesc în mediul urban, respectiv în

Pentru a măsura nivelul culturii de securitate a grupului ţintă, am

3.1. INTERESELE NAŢIONALE DE SECURITATE

Întrebarea 1 a vizat cunoaşterea de către participanţii la consul-

este dependentă de politicile statului, emană de la acesta şi are drept

Răspunsuri (1) în funcţie de vârstă

sabil. Această tendinţă neoliberală de responsabilizare a statului pentru

Răspunsuri (1) în funcţie de statutul profesional

26https://www.socialprogress.org/?tab=2&code=ROU Indicele de progres social măsoară