CURSUL 4.

Semestrul II

ŞEDINŢĂ DE INFORMARE-DEZBATERE PRIVIND

MODALITATEA DE ABORDARE A DISCIPLINEI
“ACVACULTURĂ - PISCICULTURĂ“

-TEHNOLOGIA CREŞTERII CRAPULUI ROMÂNESC –

SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE. 2022-2023

 TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII CRAPULUI ROMÂNESC

Cyprinicultura este ramura cea mai importantă a pisciculturii pentru ţara noastră, care se
ocupă cu reproducerea şi creşterea crapului (Cyprinus carpio), a raselor şi a populaţiilor sale,
precum şi a altor specii din familia Cyprinidae recent aclimatizate. Pentru utilizarea mai raţională a
bazei trofice din iazuri şi heleşteie, alături de crap, se mai cresc şi alte specii din diverse familii,
pentru obţinerea de producţii mai mari, cu consumuri specifice de hrană mai reduse, variante ce
contribuie la ridicarea rentabilităţii crescătoriilor cyprinicole.

Particularităţile morfologice şi biologice ale crapului.

 Originea şi răspândirea crapului
Crapul de crescătorie (sau de cultură) provine din crapul sălbatic (Cyprinus carpio) şi este
originar din Europa Centrală, din bazinele hidrografice ale mărilor Neagră, de Azov, Caspică, etc.
Crapul de crescătorie de la noi din ţară provine din crapul sălbatic din bălţile bazinului
hidrografic al Dunării, unde mai trăieşte şi astăzi.
În Europa, crapul sălbatic a trăit înaintea perioadei glaciale, continuând să crească şi să
evolueze până în zilele noastre. Condiţiile naturale prielnice s-au limitat la zona temperată, între
paralelele 50-51º, însă cel de cultură s-a răspândit şi în alte zone ale globului, ajungând până în
Indochina, iar mai recent şi în America de Nord (se poate aclimatiza până la latitudinea de 425 m).
În Anglia a fost introdus şi aclimatizat încă din anul 1514. În Japonia a fost introdus în anul 1904,
iar în U.S.A. din anul 1877. Între timp a mai fost aclimatizat şi în America de Sud, în Africa, iar
mai recent şi în Australia.
Crapul a fost bine cunoscut şi apreciat de către romani, fiind amintit de Aristotel şi apoi de
Plinius ce Bătrân.
În centrul şi în nordul Europei, crapul s-a răspândit treptat, începând cu secolul al IX-lea,
fiind cunoscut cu numele "Kyprinos" ceea ce înseamnă "Afrodita" (zeiţa frumuseţii), iar numele de
"carpio" provine din cuvântul grecesc "Karpos" cu semnificaţia de fruct, fiind şi simbolul fertilităţii.
Teodor cel Mare, regele ostrogoţilor, menţionează în decretele sale un peşte cu denumirea
de crap.
La noi în ţară se creşte încă din secolul al XIII-lea, mai întâi în bălţile Dunării, apoi şi în
alte iazuri situate din ce în ce mai la nord şi mai puţin în apele curgătoare de şes şi colinare.

 Biologia şi fiziologia
Mediul de viaţă optim pentru crap îl constituie apele dulci (cu un conţinut de săruri minerale
de până la 0,5 g/l ) dar se poate adapta şi în apele uşor salmastre (cu cel mult 5 g NaCl/l)
În general, este puţin pretenţios faţă de conţinutul apei în oxigen, fără ca acesta să scadă sub
3,5 mg/l.
Crapul este animal omnivor, hrănindu-se cu biomasă bentală, completată, la stadiile tinere,
cu zooplancton şi foarte receptiv la hrănirea suplimentară cu furaje concentrate. Consumă resturi
vegetale, seminţe şi chiar plante submerse. Se adaptează uşor la diferite reţete de nutreţuri
combinate. Puietul se hrăneşte mai întâi cu zooplancton (planctonofagi) apoi devine bentonofag,
consumând larve de insecte, viermi şi moluşte în stadii tinere.
Temperatura apei are o influenţă hotărâtoare asupra nivelurilor consumului de hrană
naturală şi suplimentară; în sezoanele călduroase consumul este mai mare, iar în cele răcoroase mai
reduse, pentru ca pe timp de iarnă să se reducă la minim. Perioada de furajare suplimentară maximă
este cuprinsă între lunile mai şi octombrie, dar mai ales între lunile iunie-august.
Consumul specific de hrană este influenţat de temperatura apei, fiind mai mare primăvara
când aceasta este cuprinsă între 9-10ºC şi mai redus la 20-26ºC, deci între aceste ultime valori hrana
se utilizează cel mai bine. Când temperatura apei scade sub 5ºC crapul intră în hibernare, proces
care se soldează cu scăderea greutăţii corporale între 5-15% (aceste proporţii sunt influenţate şi de
vârsta peştilor). Perioadele cu temperatura apei mai crescute din timpul iernii stimulează mişcarea
peştelui, ceea ce face ca şi pierderile să fie mai mari.
Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani la masculi şi de 4 ani la femele, fiind mai
redusă cu un an la unele rase.
Perioada de reproducere corespunde lunii mai, dar se poate întîrzia, ajungând până la
începutul lunii iunie, factorul primordial fiind temperatura apei, care trebuie să fie cuprinsă între 18-
20ºC.
Reproducerea la crap este de tip porţionat şi sincronă, când icrele sunt depuse în 3-4 porţii
(ponte). Trebuie menţionat că 75% din icre sunt depuse în luna mai, într-o singură repriză, iar restul
de 2-3 reprize în lunile iunie şi chiar iulie. Se scontează, în medie, la crapul sălbatic, pe 200 mii icre
pe 1 kg greutate vie, iar la cel de cultură sunt mai puţine, de cca. 60 mii, cu unele variaţii influenţate
de rasă, de greutatea corporală, de starea de sănătate, etc. Icrele neexpulzate se resorb. Prolificitatea
femelelor diferă cu: vârsta, rasa şi dezvoltarea corporală, etc.
Icrele sunt depuse în zonele cu adâncime redusă, pe vegetaţie proaspătă de talie mică, în ape
liniştite şi ferite de duşmani. Prolificitatea relativă (icre fecundate/kg greutate vie) este cuprinsă ître
55-85 mii icre, după BUSNITA şi colab. şi între 100-170 mii, după PAPADOPOL .
Icrele au o formă sferică, cu diametrul între 1,4-1,8 mm, de culoare alb-transparentă şi
aderente pe toată suprafaţa lor, proprietate care le înlesneşte fixarea pe suporturi vegetale.
Fecundaţia este externă, iar incubaţia durează 3-5 zile, în funcţie de temperatura apei (cea
optimă fiind de 20-21ºC). Icrele nefecundate se opacefiază, căpătând o culoare alburie.
La crap se disting următoarele stadii de dezvoltare ontogenetică :
 perioada de embrion, între 3-5 zile, ţine de la fecundaţie până la eclozionare;
 perioada de larvă, de cca. 10 zile, ţine de la eclozionare şi până la resorbţia sacului vitelin
(deci până la vârsta de 10 zile );
 perioada de alevin, de cca. 10 zile, ţine de la resorbţia sacului vitelin şi până la apariţia
primilor solzi, ceea ce corespunde cu intervalul 11-21 zile de viaţă (tab.3);
 perioada de puiet, care ţine de la apariţia primilor solzi şi până la vârsta de 45 zile şi care,
calendaristic, corespunde lunii iulie, uneori începutul lunii august;
 crap de o vară (C0+), care ţine de la vârsta de 45 zile şi pâna toamna;
 crap de consum, care are vârste diferite: cel mai adesea de 1 an şi o vară (C 1+) şi mai rar
de 2 ani şi o vară (C2+).
 remonţii (Cr), care sunt constituiţi din reproducătorii tineri;
 reproducătorii (CR) care sunt constituiţi în nucleul de prăsilă.

 Insuşiri productive
În ţara noastră crapul sălbatic este mult apreciat de către consumatori şi are o pondere relativ
mare în pescuitul sportiv şi chiar industrial. Producţia maximă la crapul sălbatic s-a înregistrat în
1956 şi a fost de cca. 15 mii tone (din bălţile şi Lunca Dunării, precum şi în complexul de lagune
litorale, realizându-se producţii de cca. 55 kg/ha).
În apele naturale, crapul sălbatic creşte destul de repede comparativ cu alte specii,
pescuindu-se în mod obişnuit exemplare de 3 kg şi cca. 50 cm lungime, mai rar cele de 6-8 kg şi
foarte rar de peste 10 kg. Cel mai mare exemplar pescuit în ţara noastră a fost de 27 kg şi 110 cm
lungime.
Crapul sălbatic are o mare longevitate, acesta putând trăi, după unii pescari, pănă la 150 de
ani. În literatura sportivă de specialitate se citează faptul că în anul 1873, în Anglia, s-a pescuit un
exemplar de crap sălbatic care purta un inel pe care era imprimată cifra reprezentând anul 1674,
deci o vârstă de 199 ani.
Ritmul de creştere al crapului de crescătorie este mai rapid faţă de cel sălbatic datorită
condiţiilor de viaţă asigurate, stadiului de ameliorare şi furajării suplimentare.
Cele mai critice perioade din viaţa crapului sunt stadiile de larvă şi de alevin, când pierderile
pot însuma 90-95%. Femelele de crap sălbatic au prolificitatea mai ridicată faţă de cele de
crescătorie; de la o femelă, în greutate de 5-6 kg, se pot obţine cca. 600 mii icre fecunde, din care
doar 5% ajung la stadiul de puiet de o vară, adică cca. 30 mii de exemplare.
Tabelul 1
Etapele ontogenetice, evoluţia dezvoltării corporale şi specificul alimentaţiei la crap
(după EGRI, L. 1980)

Specificare Simbol Vârsta în Luna Lungimea Greutatea Specificul

zile calendaristică (cm) (g) alimentaţie
i
icră - 4 V 0,15-0,20 0,001 -
larvă L 1-10 V 0,5-1,8 0,25-1,0 -
alevin A 11-20 V 1,3-2,5 2,0 planctonof
ag
prepui C0 21-45 V-VII 2,6-4,2 5,0 -
crap de o C0+ 46-180 VII-X 4,1-15,0 30,0-50,0 bentonofag
vară
crap de 1 an C1 181-300 XI-III 15,0 25,0-40,0 hibernează
crap 2 veri C1+ 301-550 III-X 40,0 300-500 bentonofag
crap 2 ani C2 551-730 XI-III 40,0 270-450 hibernează
crap 3 veri C2+ 731-900 III-X 60,0 1000 bentonofag
remonţi Cr 3-4 ani I-XII 60,0 200 bentonofag
reproducători CR peste 4 I-XII peste 60 peste bentonofag
2000
În condiţiile reproducerii natural-dirijate, deci a asigurării securităţii larvelor
precum şi a alevinilor la nivele optime se pot obţine cca. 60 mii exemplare şi chiar 100 mii
exemplare.
Greutatea medie a crapului de cultură de o vară poater fi de 40 g la pescuirea din toamnă.În mod
obişnuit crapul de cultură se valorifică în toamna anului următor, când depăşeşte greutatea de 400 g
(dacă este şi furajat suplimentar).

Clasificarea unităţilor cyprinicole după intensitatea exploatării

Sistemul de exploatare poate fi: extensiv, semiintensiv, intensiv şi superintensiv, în funcţie

de intensitatea procesului de producţie, condiţionat la rândul său de baza materială şi bunurile
piscicole, adică de dotarea unităţii cu heleşteie, bazine, instalaţii, utilaje, tehnologii de furajare
suplimentară, condiţii naturale prielnice, precum şi de materialul biologic.
  Exploatarea extensivă se caracterizează prin obţinerea unor producţii de peşte relativ
reduse pe unitatea de suprafaţă, bazate numai pe seama productivităţii naturale. Se are în vedere
pescuirea în iazuri neamenajate, în bălţi, precum şi în unele lagune din Delta Dunării.
Producţiile au scăzut mult în ultimii ani, aşa încât în momentul de faţă se pescuiesc între 50-
60 kg/ha, cu unele variaţii în funcţie de condiţiile naturale.
Aceste bazine piscicole se pot popula suplimentar primăvara şi cu puiet de crap de cultură,
urmând ca hrănirea să fie naturală, bazată pe plancton şi bentos. Producţiile în această situaţie nu
depăşesc 200 kg/ha, dar se pot obţine şi cca. 400 kg/ha, când împreună cu crapul se cresc şi alte
specii fito şi fitoplanctonofage, în proporţii variabile (tab 2).
Tabelul 2
Rezultatele obţinute în creşterea extensivă a crapului împreună cu alte specii
(Battes, K. - 1981)

Populare Realizat

Exemplare Proporţia Greutat Exemplare Greutatea Supravieţuirea

Specia şi vârsta
la ha % e (g) la ha g kg/ha %
Crap (2 ani) 200 45 287 160 1050 164 79,6
H. molitrix (2 ani) 100 24 276 85 1200 120 85,0
Ct. idella (2 ani) 125 31 202 85 1100 84 68,3
Alte specii - - - - - 74 -
TOTAL 425 100 - - - 425 -

 Exploatarea semiintensivă se bazează pe utilizarea combinată, a unui iaz cu unele tipuri

de heleşteie specializate, după un flux tehnologic oarecum coordonat.
Prin urmare, pe lângă un iaz, care asigură stocul de apă, vor trebui să existe şi heleşteie de
reproducere, de predezvoltare, de creştere a diferitelor categorii şi de iernarea acestora. Iazul
serveşte uneori şi ca bazin de creştere pentru peştele de consum.
Iazul asigură şi stocul de apă pentru crescătorie, reţinând-o atât pe cea de pe cursul natural al
unui râu, cât şi pe cea din precipitaţii. În acest tip de exploatare se pot introduce şi unele tehnologii
de factură modernă, cum ar fi: furajarea suplimentară, stimularea productivităţii naturale prin
afânarea, fertilizarea şi cultivarea vetrei heleşteielor, precum şi popularea optimă cu diverse specii,
pe lângă cea de bază. În aceste situaţii se poate realiza o producţie de peşte cuprinsă între 1000-
1800 kg/ha. Este exploatarea cel mai des întâlnită la noi în ţară.

 Exploatarea intensivă se caracterizează prin utilizarea de bazine sistematice, bine

organizate, cu surse sigure de apă şi constante ca debit.
Acest sistem permite aplicarea de tehnologii moderne privind: reproducerea artificială,
furajarea suplimentară, iar heleşteielor li se aplică în mod curent lucrări de fertilizare, cultivare,
decolmatare, combaterea răpitorilor, alături de inducerea unui pescuit raţional. În aceste unităţi
materialul biologic este de foarte bună calitate, utilizându-se cele mai productive rase, hibrizi sau
populaţii de peşti, cu o înaltă valoare zootehnică.
Producţiile realizate sunt mari, de peste 3000 kg/ha, mai ales când sunt posibilităţi de furaje
suplimentară cu nutreţuri combinate. În acest sistem de exploatare, rezultate bune se obţin când, pe
lângă exploatarea crapului, se practică şi policultura cu specii fito sau fitoplanctonofage, utilizându-
se mai eficient hrana naturală (tabelul 3).
 Tabelul 3
Rezultatele obţinute în creşterea extensivă a crapului împreună cu alte specii
(Battes, K. - 1981)
Populare Realizat

Specia şi vârsta Greutat Greutate

Exemplare Exemplare Supravieţuirea
e kg/ha a kg/ha
la ha la ha %
(g) g
Crap 5000 42 210 3100 520 1607 62
H. molitrix 2500 25 63 2000 410 820 80
A. nobilis 2500 3 8 1830 315 579 73
Ct. idella 300 40 12 270 391 143 90
TOTAL 10300 28 293 7200 437 3149 70

 Exploatarea superintensivă. În acest sistem de exploatare condiţiile de mediu sunt sever

artificializate, investiţiile specifice sunt mari, iar rezultatele productive sunt foarte bune.
Numărul de exemplare la unitatea de suprafaţă este mare: la fiecare mc de apă se calculează
pentru populare cca. 120 crapi de 1 an cu greutatea de 40 g, iar în alte variante cca. 40 exemplare
crap de 2 ani cu greutatea de 250 g.
Apa este, în general, controlată ca temperatură şi calitate, iar debitele sunt foarte mari (de
cca. 200 l/sec/ha). Creşterea se face în baterii de viviere amplasate în bazine şi, uneori, în heleşteie
mai mici.
Timpul de golire este foarte redus, de cca.5 minute/bazin. Recircularea apei permite într-un
timp scurt anihilarea produselor metabolice şi o aprovizionare la nivel optim cu oxigen.
Se practică cu succes în ţările cu ape geotermale şi cu rezerve mari de combustibil pentru
încălzit şi pompat apă (Japonia, Germania, etc,.)
Producţia de carne de crap obţinută de către TANAKA în bazinele sale a fost de cca. 100
mii kg/ha. Bazinele utilizate pentru această variantă de exploatare au suprafeţele de cel mult 50 mp,
situate lângă râuri cu debite mari şi constante. Adâncimea bazinelor este de 1,7 m, iar debitele
variabile, între 103-362/l/sec/ha. Popularea cu crap de 1 an se face la densităţi mari, de 100
exemplare/mp, iar pentru hrănire se utilizează furaje combinate granulate, pe lângă viermi de apă
dulce, crisalide, zooplancton, etc.-toate produse special în acest scop.
În ţara noastră producţiile obţinute depăşesc 50 kg peşte/mc apa/an atunci când se
utilizează heleşteie, între 50-80 kg peşte/mc apă în viviere cu apă naturală şi între 150-250 kg
peşte/mc în viviere cu apă caldă termostatată (în decursul unui an calendaristic).

Clasificarea unităţilor cyprinicole după complexitatea tehnologică şi

scopul producţiei
 După complexitatea fluxului tehnologic din crescătoriile cyprinicole, unităţile se clasifică
în:
 unităţi cu ciclul complet de producţie;
 unităţi cu ciclu incomplet de producţie.

Unităţile cu ciclu complet de producţie au în dotare heleşteie specializate, care permit

desfăşurarea întregului flux tehnologic, începând cu reproducerea natural-dirijată sau artificială şi
terminând cu livrarea crapului de consum, de 2 sau 3 veri.
Unităţile cu ciclu incomplet de producţie rezolvă numai anumite verigi ale fluxului
tehnologic, fiind specializate în: producerea puietului de o vară (uneori numai în producerea şi
livrarea larvelor), în creşterea crapului de 1 an şi o vară sau a celui de 2 ani şi o vară, cu livrările
respective la pescuirea din toamnă.
Populările se fac, în general, în primăvară cu material provenit de la alte unităţi specializate.
Aceste unităţi practică sistemul de exploatare intensivă.
După scopul producţiei unităţile sunt specializate în anumite direcţii:
• producerea puietului de crap de o vară, care folosesc un anumit număr de reproducători
pentru obţinerea puietului de o vară (în greutate de 30-50 g la pescuirea din toamnă).
Unităţile pot fi specializate şi numai în producerea de larve în vârsta de 4-5 zile. În general,
aceste unităţi posedă bazine sau heleşteie de iernarea reproducătorilor, heleşteie de reproducere,
heleşteie de predezvoltare şi uneori de creştere vara I (în funcţie de tehnologia adaoptată). La un
hectar heleşteu de predezvoltare se calculează între 5 mii-1 mil. alevini, iar la un heleşteu de
creştere între 50-150 mii exemplare puiet.
• producerea crapului de 1 an şi o vară care este cel mai des practicată la noi în ţară, constă
în popularea cu C1 (în greutate de 30-40 g) şi recoltarea în toamnă de C1+ (în greutate de 400-600 g,
destinat consumului);
• producerea crapului de 2 ani şi o vară, care constă în popularea cu C2 (în greutate de 300-
400 g) şi recoltarea în toamnă de C2+, cu greutatea de 1,2-1,5 kg. Cheltuielile sunt cu cca. 11% mai
mari faţă de celelalte tipuri de exploatare, însă se obţine un peşte de calitate foarte bună;
• exploatarea mixtă, care constă în intoducerea în acelaşi heleşteu unde există C1 şi a
puietului de crap în vârsta de 40-45 de zile, sau mai puţin (în raportul de 10 Co la 1 C 1). În această
situaţie se foloseşte mai bine biomasa heleşteului.
În toamnă, în acelaşi heleşteu, există puiet de crap cu greutatea de 30 g şi crap de consum de
cca. 500 g. Pentru a nu se popula în primăvară cu puiet, în unele ferme se procedează la lansarea în
primăvară a unei familii de reproducători (2 masculi şi o femelă) la fiecare ha heleşteu;
• obţinerea de două recolte într-un an, care constă în popularea (primăvara devreme) cu C1
bine dezvoltat, iar la data de 20-25 mai se completează cu C0 (în proporţie de 20-40 exemplare C0 la
1 exemplar C1). În această situaţie C0 valorifică mai bine planctonul, iar C1 bentosul.
În prezent, există tendinţa generală de a se închide circuitul de producţie a crescătoriilor de
crap, spre a se evita transporturile, vehicularea diferitelor boli şi utilizarea mai eficientă a bazei
materiale (a heleşteielor, a construcţiilor, a utilajalor, etc.), precum şi a productivităţii naturale.

Tehnologia creşterii crapului de crescătorie

Creşterea crapului sau cyprinicultura, se face cu rezultate bune în unităţi piscicole ce au în

exploatare iazuri, heleşteie, lacuri de acumulare şi chiar unele canale de irigaţie.
Obiectivul principal îl constituie sporirea continuă a producţiei de peşte de consum în
condiţii economice avantajoase.
Succesul este asigurat de îmbinarea armonioasă a trei factori: peştele, mediul de viaţă şi
posibilităţile economice.
Creşterea nucleului de prăsilă
Creşterea şi selecţia nucleului de prăsilă se referă la asigurarea condiţiilor optime de viaţa şi
la exploatarea raţională a reproducătorilor şi remonţilor, alături de ameliorarea raselor şi populaţiilor
de crap.
La crap, reproducătorii se notează simbolic cu CR, iar remonţii cu Cr.
Prin reproducători se înţelege masculii şi femelele unei rase, sau varietăţi de crap, maturi din
punct de vedere sexual, deci capabil să elimine (în perioada de reproducere) cantităţi suficinte de
icre şi de lapţi, în vederea obţinerii unei descendenţe numeroase şi valoroase din punct de vedere
zootehnic.
Prin remonţi se întelege tineretul de crap în vârstă de 2-3 ani destinat reproducţiei, obţinut în
urma unei selecţii riguroase şi a unei creşteri speciale, sau dirijate.
Reproducătorii şi remonţii alcătuiesc nucleul selecţionat pentru prăsilă, care constituie baza
furnizării descendenţei cu performanţe superioare. În prezent, se preconizează ca fiecare unitate
piscicolă să posede propriul său nucleu de prăsilă în vederea reproducerii de puiet cu calităţi
superioare.
Determinarea numărului de reproducători se impune în toate unităţile ce au ca sarcină
producerea de puiet, sau de larve.
Longevitatea reproductivă economică la crap este considerată a fi de cca. 4 ani (între
vârstele de 4-8 ani, uneori de 10 ani), cu un procent anual de reformă de 25%.
Efectivul matcă, sau nucleul de prăsilă, este format din familii de reproducători; fiecare
familie compunându-se din 2 masculi şi 1 femelă.
La calcularea numărului de reproducători de crap (NCR) se are în vedere: numărul de
indivizi ce trebuie să se comercializeze, suprafata heleşteielor de creştere de vara I, baza trofică
naturală, posibilităţile de furajare suplimentară, precum şi procentele de supravieţuire până la
diferite vârste.
În efectuarea acestui calcul, mai au importanţă prolificitatea şi numărul de puieţi ajunşi în
toamnă.
În acest scop se utilizează formula:

în care: NCR = numărul de exemplare (masculi şi femele);

S = suprafată heleşteului de creştere vara I (ha);
P = productivitatea naturală (kg/ha);
K = coeficientul de rezervă (K=2);
G = greutatea medie a tineretului în toamnă (kg);
N = numărul de puieţi scontaţi de la o femelă;
p'= procentul de supravieţuire (p'= 35-40 %).

În cazul pepinierilor cyprinicole, care au ca sarcină să producă puiet de crap de o vară (C0+),
se pot lua în calcul următoarele elemente:
 baza de calcul (valori medii).
productivitatea naturală (P) ..................................................................................1000 kg/ha;
greutatea puietului la populare (g) ............................................................................0,005 kg;
greutatea tineretului în toamnă (G) ...........................................................................0,040 kg;
pierderile în timpul fecundaţiei ......................................................................................30 %;
pierderile în perioada de incubaţie .................................................................................70 %;
 pierderile în perioada de predezvoltare ..........................................................................50 %;
pierderile în perioada de creştere ...................................................................................40 %;
numărul de icre depuse/kg femelă ................................................................................60 mii;
greutatea medie a unei femele .........................................................................................4 kg;
raportul între sexe .................................................................................2 masculi şi 1 femelă.

Trebuie menţionat că pierderile reprezintă valori separate pentru fiecare stadiu de

dezvoltare.
Aşa cum s-a mai arătat, repartizarea suprafeţelor pe categorii de heleşteie este următoarea ;
de reproducere ..................................................................................................................2%;
de predezvoltare ...............................................................................................................8%;
de creştere vara I ............................................................................................................90%;

Această repartizare corespunde unei tehnologii simple şi nu sunt incluse alte categorii de
bazine şi heleşteie.
În cazul în care nu se utilizează formula de mai sus, se parcurg mai multe operaţii, pentru
stabilirea efectivelor şi a densităţilor la o pepinieră în suprafaţă de 100 ha heleşteu de creştere vara I,
după cum urmează:
 operaţiunea I. Se stabileşte, în ordinea inversă a stadiilor şi fazelor de dezvoltare a
peştelui, numărul de puiet de crap necesar populării heleştielor de creştere vara I, după formula:

în care NCo+ = numărul de pui la pescuirea din toamnă;

S = suprafaţa heleşteului de creştere (ha);
P = productivitatea naturală (kg/ha);
G = greutatea medie a puieţilor în toamnă (kg);
g = greutatea medie a puietului la populare (kg);
p = pierderile pe parcursul pierderii (%).

În cazul etalat calculele vor fi următoarele:

 operaţiunea a II-a. Se stabileşte numărul de larve şi de alevini necesari pentru 100 ha

crescătorie, după formula:

în care p' = procentul de supravieţuire care este egal cu 100 % pierderea (p). În cazul de faţă
pierderea (p') a fost de 50 % în faza de predezvoltare, deci:

 operaţiunea a III-a. Se stabileşte densitatea (D) de populare cu larve, după formula:

în care S = suprafaţa heleşteului de predezvoltare;

 operaţiunea a IV-a. Se stabileşte, în continuare, numărul de reproducători necesari

producerii celor 4,61 mil. larve. În prima etapă se calculează numărul de femele necesare asigurării
celor 4,61 mil. larve, care se determină după formula:

N icre eclozionate = (4,61 mil. x 100)/50 = 15,36 mil.

N icre fecundate = (15,36 mil. x 100)/70 = 21,95 mil.

kg femele = 21,95 mil./60 mii = 332 kg femele

N femele = 332/4 = 83 femele

N masculi = 83 x 2 = 166 masculi

Prin urmare, efectivul de reproducători pentru 100 ha heleşteu de creştere vara I, este de 250
exemplare (83 familii). Pentru siguranţă, acest efectiv se dublează, deci 500 exemplare (cca. 170
familii).
Practic se calculează 1-2 familii la fiecare ha heleşteu de creştere vara I (sau 3-6
reproducători).
Pentru aceasta unitatea va trebui să posede pe lângă heleşteiele amintite mai sus şi heleşteie
de creştere şi de iernarea reproducătorilor, iar dacă livrarea de tineret se va efectua în primăvară şi a
celor de iernare a acestora (calculând cca. 10 mii kg/ha)

Furajarea reproducătorilor
Furajarea cea mai adecvată, este cea bazată pe hrană naturală, caz în care bentosul are cea
mai mare importanţă furnizând toate substanţele nutritive necesare dezvoltării armonioase a
corpului, în general şi a aparatului său genital, în special. Aşa se explică faptul că la crapul sălbatic
prolificitatea este mai mare faţă de cel de crescătorie.
Furajarea raţională a reproducătorilor stimulează procesele de ovogeneză şi de
spermatogeneză, garanţia unui puiet de bună calitate.
În consecinţă, prin măsurile luate, trebuie să asigurăm o dezvoltare maximă a organismelor
acvatice, care constituie hrana naturală a crapului şi numai la nevoie se intervine cu furajarea
suplimentară, având grijă ca raportul proteic al amestecurilor să fie adecvat vârstei şi sezonului (de
1/3 în primăvară, de 1/5 pe timpul verii şi de 1/10 spre toamnă).
În sens general, prin raport proteic se înţelege proporţia cantitativă dintre substanţele
proteice şi cele energizante (hidraţi de carbon şi grăsimi din raţie).
În perioada de pregătire a reproducerii, pentru hrănirea suplimentară se poate institui
următoarea reţetă: 40% făină de orz, 30% şroturi de floarea soarelui, 10% tărîţe de grîu, 10% făină
de leguminoase boabe cultivate (bob, lupin, etc.), 9% făină de oase şi 1% calciu furajer. Aşa cum se
poate observa, componentele proteice din această raţie sunt în proporţie de cca. 60%.
În perioada de reproducere raportul proteic va trebui să fie şi mai strâns (de 1/2), deci din
amestecurile furajere nu vor lipsi sortimentele proteice de natură animală. Cantitatea de furaj
administrată zilnic nu va depăşi 3% din greutatea (masa) corporală a reproducătorilor.
Furajarea raţională a nucleului de prăsilă începe de fapt cu cea a puietului, apoi a remonţilor
şi anual cu cea a reproducătorilor. Se impune deci, luarea de măsuri pentru asigurarea furajelor
adecvate şi prelucrarea acestora, alături de fertilizarea şi cultivarea vetrei heleşteielor de creştere a
reproducătorilor, pe faze de dezvoltare şi de producţie pentru a favoriza dezvoltarea hranei naturale.
Specificul reproducerii la crap În crescătoriile de crap reproducerea se poate realiza
prin două metode: reproducerea natural-dirijată şi reproducerea artificială (cu varianta sa, artificial-
timpurie).

Reproducerea natural-dirijată la crap

Această metodă de reproducere s-a aplicat pentru prima dată la crap de către JANUS
DUBRAVIUS, în secolul al XVI-lea, însă a fost descrisă, în anul 1665, de către COLERUS.
Metoda a fost reluată în secolul al XIX-lea şi modernizată în prezent.
Această metodă presupune existenţa unui heleşteu de reproducere, de regulă de tip
DUBISCH, cu suprafaţa cuprinsă între 200-400 mp, în care se introduc 1-2 familii de reproducători
(fig. 1).
Platforma heleşteului se înierbează din vara sau din toamna anterioară cu un amestec format
din gazon (Lolium perene), trifoi (Trifolium repens) şi coada vulpii (Alopecurus pratensis). Covorul
vegetal nu trebuie să fie prea abundent şi cu plante de talie mare. În unele cazuri, se preferă şi
fertilizarea din toamnă cu doze moderate de gunoi de grajd, în cantităţi de 10-16 tone/ha.

Primăvara, la temperatura apei de 18ºC, bazinul se inundă, iar după 3-5 zile se introduc
reproducătorii, pe familii. Gurile de alimentare şi evacuare se echipează cu site dese, cu ochiurile de
1-2 mm. Se limitează invadarea cu broaşte, prin instalarea de plase din sârmă, înalte de cca. 1 m, şi
garduri din stuf înalte de cca. 2 m, pentru protejarea incintei de curenţii de aer reci.
De la o femelă se poate sconta pe cca. 60 mii icre/kg masă corporală, ceea ce înseamnă o
prolificitate absolută de cel puţin 200 mii icre/exemplar.
 "Bătaia" este marcată prin urmărirea îndeaproape a femelelor de către masculi, iar
terminarea acesteia prin înotul disparat al indivizilor. Din acel moment indivizii se pescuiesc şi se
lansează în heleşteul de creştere al reproducătorilor. După această operaţie, nivelul apei se ridică la
cota necesară parcurgerii perioade embrionare.
Incubaţia durează 3-5 zile, uneori 8 zile, sau 90-100 grade zile. După eclozionare, larvele
rămân prinse de suportul vegetal cu regiunea cefalică.
Larvele au o lungime de cca. 4 mm şi posedă sac vitelin, amplasat ventral. Sacul vitelin
asigură hrana necesară pe perioada larvară, între 1-10 zile de la ecolziune. După vârsta de cca. 10
zile sacul vitelin se resoarbe, larva devenind planctonofagă, parcurgând până la vârsta de 20 zile,
stadiul de alevin.

De la vârsta de 21 de zile apar solzii şi până la maturitatea sexuală se parcurg stadiile de

puiet şi de tineret.
În condiţiile reproducerii natural-dirijate, rezultatele cele mai bune, cu privire la şansa de
supravieţuire, se obţin atunci când larvele sunt pescuite la vârsta de 5-7 zile şi transferate în
heleşteul de predezvoltare, sau după unele tehnologii, în heleşteul de creştere vara I. Puietul de crap
devine odată cu vârsta bentonofag.
În condiţiile asigurării parţiale a productivităţii naturale, se scontează de la o femelă pe cca.
20 mii puieţi în vârstă de 45 de zile, deci o supravieţuire medie de 10% (din 200 mii icre au rămas
20 mii puieţi). Supravieţuirea poate fi şi de 15% când condiţiile sunt mai bune şi chiar de 17% la
cele foarte bune.
Cauzele cele mai importante ale pierderii sunt legate de fluctuaţiile temperturii apei,
insuficienţa hranei, mărimea inadecvată a organismelor ce constituie hrana alevinilor şi a puieţilor,
mişcarea pontei de către valuri şi foarte mulţi duşmani.
După vârsta de 45 zile, puietul se pescuieşte şi se lansează în heleşteul de creştere vara I.
Prin urmare, la acest mod de reproducere sunt necesare 3 categorii de heleşteie de producţie:
de creştere a reproducătorilor, de reproducere şi de predezvoltare, sau pentru creşterea puietului, iar
din cele auxiliare trebuiesc heleşteiele de iernare şi de maturare a reproducătorilor.

 Reproducerea artificială la crap

Reproducerea artificială la crap este o metodă relativ recentă. În anul 1937, PROBST
demonstrează posibilitatea realizării reproducerii artificiale la crap, iar în anul 1952
WOYNAROVICH, E., o aplică la scară industrială în crescătoriile intensive de crap.
La noi în ţară, lucrările au fost iniţiate în anul 1963, iar în prezent se aplică pe scară largă la
crapul de crescătorie, fiind indispensabilă pentru unităţile intensive.
Reproducerea artificială nu afectează biologia normală a reproducţiei la crap, ci asigură
condiţii mai bune pentru parcurgerea fecundaţiei şi incubaţiei, inclusiv a securităţii lor. Principalele
momente şi acţiuni sunt prezentate în caietul de lucrări practice.
Cu toate acestea precizăm că realizarea reproducerii artificiale la crap a fost legată, mai întâi
de utilizarea la incubaţie a incubatoarelor Zug-Weiss (cu capacitatea de 8 l), iar în prezent a celor de
tip Nucet (fig. 25) şi chiar Zug-Weiss gigant (cu capacitatea de 240 l).
În prezent se fac ample cercetări asupra perfecţionării reproducerii artificiale la crap; în cele
ce urmează facem unele precizări asupra principalelor momente şi acţiuni.

Alegerera şi maturarea reproducătorilor

Toţi reproducătorii destinaţi recoltării de produse sexuale (icre şi lapţi) trebuie să fie de mare
valoare zootehnică, iar unde este posibil chiar testaţi pe baza performanţelor proprii şi după
descendenţi. Individualizarea este indispensabilă, precum şi înscrierea în evidenţle zootehnice.
În primăvară, când temperatura apei trece peste 15-16ºC, reproducătorii vor fi cazaţi în
bazinele de maturare, separaţi pe sexe. Transferul lor în bazinul de maturare se face cu 10 zile
înaintea declanşării campaniei de reproducere. Temperatura apei în aceste bazine trebuie să fie de
18-20ºC.

Injectarea extractului hipofizar.

Injectarea este precedată de cântărirea individuală a reproducătorilor şi de calcularea
dozelor de extract hipofizar.În mod practic, o doză se prepară dintr-o hipofiză şi 0,5 ml ser
fiziologic pentru fiecare kg femelă şi o jumătate hipofiză şi tot atâta ser pentru un kg mascul.
Hipofizele pot să fie proaspete, sau cel mult de un an (conservate în acetonă). Amestecul de
hipofize triturate şi ser se face separat pentru fiecare reproducător şi se injectează cu 24 ore înainte
de recoltarea elementelor sexuale, după ce s-a constatat la femele un abdomen voluminos şi flasc
(fig. 26.). Operaţiunea de injectare se face pe-o masă specială, după prinderea şi contenţionarea
separată a fiecărei femele sau mascul.
Reproducătorii injectaţi se întreţin, fie în bazinele de maturare, fie în heleşteie mici din
apropiere cu vatra înierbată (se pot utiliza în acest scop şi bazinele pentru creşterea larvelor, din
cadrul staţiei).
Controlul maturării gonadelor se efectuează prin masarea uşoară a abdomenului şi
examinarea orificiului genital, care prezintă modificări sesizabile în acest stadiu.

Recoltarea produselor seminale

Icrele se recolteaza în vase foarte curate, printr-un masaj de la cap spre coadă. Primele jeturi
se înlătură, deoarece prezintă o încărcătură mare de agenţi patogeni. În fiecare vas, cu capacitatea
de cca. 3 l, se recoltează între 250-300 g icre, cantitate obţinută, în general, de la o femelă, care
constituie o porţie pentru 3-4 ml lapţi (proveniţi de la 2-3 masculi).
Concomitent se recoltează, tot prin presare, şi lapţii în vase separate, foarte curate, sau se
aspiră cu ajutorul unei pipete speciale, elastice.
Este preferabil ca vasele în care se recoltează produsele sexuale să fie confecţionate din
material plastic. Acestea pentru faptul că materialul plastic este mai uşor, mai rezistent, se poate
întreţine şi se dezinfectează foarte uşor.

Fecundarea icrelor
Această operaţiune se face într-o cameră specială, ferită de acţiunea razelor solare, într-un
vas foarte curat, din material plastic sau emailat. La crap se aplică fecundarea umedă (fig. 27).
Se amestecă cu o pană de pasăre, timp de 1-1,5 minute, doze de 250-300 g icre cu 3-4 ml
lapţi (cca. 4 linguriţe), iar după o pauză de 2-3 minute se adaugă, puţin câte puţin, lichid fecundant
(la 10 ml apă distilată sau bidistilată se adugă 30 g uree şi 40 g clorură de sodiu), aşa încât în 10
minute să se obţină 1,5 litri de asemenea lichid.
Menţionăm că, reprizele ulterioare de amestecare a icrelor cu lapţii vor avea o durată de 2-3
minute, cu pauze de 1-2 minute, toate însumând o perioadă de o oră.
Spălarea de acest lichid se face de 2-3 ori, utilizând apă foarte curată, după care, cu atenţie,
se deversează uşor materialul în vase cu capacitate mai mare, de cca. 8 litri. Aici se adaugă, până la
acoperire, o soluţie de 8,5 g  uree (soluţie dizolvată), care se amestecă uşor timp de o jumătate de
oră. După acestă operaţiune icrele se spală cu multă apă, până ce aceasta este limpede.
Tratarea icrelor, atât cu soluţie fecundantă cât şi cu soluţie dizolvantă se face în scopul
sporirii fecundităţii şi evitării aglomerării lor pe perioadele fecundaţiei şi incubaţiei.
Incubarea icrelor s-a făcut în trecut cu ajutorul incubatoarelor de tip Zug-Weiss, iar în
prezent în incubatoare de tip Nucet.
Incubatorul de tip Zug-Weiss este un vas din sticlă, de cca. 8 litri şi de forma unui flacon
(fig. 28 şi 29), cu fundul retezat şi asezat cu gâtul în jos. Dimensiunile flaconului sunt de 60-70 cm
lungime şi de 16-20 cm diametru.
Alimentarea cu apă se face de jos în sus, printr-ub tub fixat la gâtul flaconului, sub o rondelă cu
sită. Debitele de apă sunt reglate la nivel de 0,4 l/sec în primele ore şi apoi de 0,3 l/sec.
 Temperatura apei trebuie să fie de 22-23ºC. Eliminarea apei se face prin partea superioară.
În prezent, aceste incubatoare se confecţionează din fibre de sticlă şi au capacităţi mult mai
mari, de cca. 240 l.
Alte unităţi utilizează incubatoare de tip Nucet, însă de capacitate mare.
Încubatoarele sunt amplasate în sala de incubaţie, care este situată în apropierea bazinelor
pentru creşterea larvelor.
În cazul în care temperatura apei nu este optimă se procedează la încălzirea ei prin diferite
metode, inclusiv cu ajutorul energiei solare.
După 24 de ore icrele fecundate din incubatoare se spală cu o soluţie de verde de malachit
(0,7 g/l mc apă), operaţiunea repetându-se după alte 24 ore.
Apa pentru incubaţie trebuie să fie foarte curată, cu temperatura constantă, iar lumina din
cameră să fie difuză.
Prin mişcarea apei, icrele sunt supuse unui regim continuu de barbotare, curenţii de apă fiind
ascendenţi şi de rotire de jos în sus, asigurând o bună oxigenare a icrelor fecundate. Incubaţia
durează 3-3,5 zile, când temperatura apei variază între 22-23ºC,sau 90 zile-grade.
Zilnic se observă calitatea apei, prin recoltări de probe, cel puţin pentru temperatură,
conţinutul în oxigen şi pH, supraveghindu-se funcţionarea ireproşabilă a alimentării cu apă. De
asemenea se vor controla riguros prizele de apă, funcţionarea filtrelor şi temperatura apei la intrarea
în sala de incubaţie.

Varianta de reproducere artificial-timpurie

Această variantă de reproducere artificială este condiţionată de utilizarea apei calde sau
încălzite (ape termale, de recirculare industrială, etc.,) cu ajutorul schimbătoarelor de căldură.
Campania de reproducere este declanşată cu 15-17 zile mai devreme faţa de reproducerea
artificială propriu-zisă. Apa îcălzită se utilizează pentru realizarea temperaturii optime din bazinele
de maturare a reproducătorilor, la staţia de incubaţie şi la bazinil de parcare a larvelor până la vârsta
de 5-6 zile. Celelalte momente şi acţiuni sunt identice ca la reproducerea artficială.
La noi în ţară această metodă se practică la Staţiunea piscicolă Ovidiu- Constanţa, la
Înteprinderea piscicolă Timişoara şi la pepiniera piscicolă Felix-Oradea, etc,. În unele unităţi se
utilizează gazul metan pentru încălzirea apei, însă rezultate bune şi rentabile se obţin şi prin
folosirea energiei solare. Apa din bazinele de maturare a reproducătorilor şi din incubatoare poate fi
încălzită de la centrala care deserveşte sediul administrativ, iar temperatura apei din bazinul de
parcare a larvelor se poate regla cu ajutorul energiei solare (fig. 30).
La staţia de reproducere Ciurea, temperatura apei din incubatoare şi bazine era reglată cu
ajutorul apei calde de recirculare industrială provenită de la instalaţiile de răcire de la S.C.
"FORTUS" S.A. Iaşi, cu ajutorul schimbătoarelor de căldură. În felul acesta, obţinerea de larve şi
alevini se devansează cu 15-16 zile. Pe lângă devansare, se creează condiţii optime de dezvoltare a
larvelor şi a alevinilor, concretizându-se prin producţii de cel puţin 1200-1500 kg de puiet de
crap/ha (în toamnă), cu greutatea de 40-50 g. La acestă variantă, tineretul intră la iernare mult mai
viguros ceea ce îi conferă o şansă de suprvieţuire sporită, faţă de cel cu greutatea corporală mică
(sau mai redusă).
Procesul de reproducere artificială a crapului este influenţat de o serie de factori, dintre care
amintim:
 stadiul de dezvoltarea a gonadelor reproducătorilor în momentul administrării suspensiei
hipofizare;
 cantitatea şi calitatea hipofizei injectate;
 regimul termic al apei;
 regimul gazos al apei.
Se poate afirma că rezultatele ce se obţin în procesul de reproducere artificială sunt tributare
nu numai influenţei favorabile sau defavorabile a factorilor menţionaţi, ci ele sunt şi un indicator al
condiţiilor de mediu create reproducătorilor atât în perioada de creştere cât şi în cea de prematurare.
În cele ce urmează vom face câteva referiri succinte la factorii antemenţionaţi.