Paradisuri Fiscale

Ce este un paradis fiscal?

Un paradis fiscal este un termen general care se referă la un stat, o țară
sau un teritoriu care aplică impozite reduse sau chiar zero, oferind în același timp o
legislație stabilă, condiții economice favorabile și o rată scăzută a corupției,
inclusiv pentru veniturile străine, fiind o țară care încurajează prin politica sa
fiscală anumite activități economice specifice pe teritoriul său.
Termenul modern de jurisdicție fiscală avantajoasă este datat din 1926,
când micul stat Liechtenstein a adoptat o lege de autorizare pentru a atrage capital
străin.
Aceste jurisdicții fiscale sunt utilizate, mai ales, pentru scheme financiare
ingenioase cum ar fi evitarea TVA-ului sau realizarea de importuri fictive.
Estimările recente sugerează că, din cauza crizei, 70% din tranzacțiile pe plan
mondial se desfășoară prin intermediul sistemului offshore.
Atât în cadrul Uniunii Europene, cât și la nivel internațional, se depun
eforturi pentru a promova și consolida mecanismele de guvernanță fiscală,
impozitarea echitabilă și transparența fiscală la nivel global, cu scopul de a
combate frauda fiscală, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale.
Având în vedere competiția fiscală neloială la nivel mondial, este
important să se abordeze provocările externe cu care se confruntă bazele fiscale ale
țărilor din UE.
Focalizându-ne pe definiția termenului off-shore, putem spune că o zonă
off-shore reprezintă un spațiu limitat din teritoriul unui stat (cum ar fi un port sau
un aeroport), în care taxele vamale pentru mărfuri și servicii sunt suspendate. În
mod similar, fiecare stat are o jurisdicție off-shore pe teritoriul său, care
funcționează ca un paradis fiscal în ceea ce privește impozitarea.
Jurisdicție
O anumită jurisdicţie fiscală poate căpăta trăsăturile unui “paradis
fiscal”, în condiţiile în care această entitate oferă avantaje fiscale, comparativ cu
alte entităţi juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau persoanelor
fizice care au rezidenţă pe teritoriul acesteia.
Scopul îl constituie atragerea societăţilor în expansiune, atragerea de
capital şi stimularea apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului economic
şi social. Printre beneficiile ce pot fi accesate în zonele offshore, amintim:
• eliminarea controlului schimbului valutar – de regulă, companiile offshore îşi pot
derula tranzacţiile financiare în orice valută şi îşi pot păstra rezervele financiare în
orice monedă, fără o permisiune specială;
• lipsa obligativităţii ţinerii evidenţelor contabile;
• exploatarea posibilităţilor oferite de evoluţia sistemelor de tratate şi acorduri
fiscale internaţionale (aşa-numitul “treaty shopping”);
• utilizarea facilităţilor fiscale oferite în vederea îndeplinirii scopului urmărit;
• acordurile fiscale în vederea evitării dublei impuneri a veniturilor cu țările
industrializate;
• existenţa unui sistem bancar lipsit de reglementări şi constrângeri;
• absenţa/limitarea unui control financiar-contabil.
Pentru a fi considerate cooperante în scopuri fiscale, jurisdicțiile sunt
examinate pe baza unei serii de criterii:
Transparența fiscală
 jurisdicțiile ar trebui să facă schimb de date fiscale cu toate statele membre
ale UE prin schimbul automat de informații fiscale (AEOI), fie prin
standardul comun de raportare (CRS) instituit de OCDE, fie prin acorduri
echivalente
 jurisdicțiile ar trebui, de asemenea, să poată face schimb de informații fiscale
la cerere (EOIR)
  jurisdicțiile ar trebui să fie părți la Convenția multilaterală a OCDE privind
asistența administrativă reciprocă în materie fiscală sau să dispună de o rețea
de acorduri de schimb care să acopere toate statele membre ale UE
 aspectul proprietății efective va fi inclus într-o etapă ulterioară
Impozitare echitabilă
 jurisdicțiile nu ar trebui să aibă măsuri fiscale preferențiale dăunătoare
 jurisdicțiile nu ar trebui să faciliteze structurile sau mecanismele offshore
care urmăresc să atragă profituri fără nicio activitate economică reală
Măsurile anti-BEPS
 jurisdicțiile ar trebui să se angajeze să pună în aplicare standardele minime
anti-BEPS ale OCDE, care se referă la măsuri fiscale dăunătoare, la treaty
shopping, la raportarea pentru fiecare țară în parte și la soluționarea litigiilor
 jurisdicțiile ar trebui să primească evaluări inter pares pozitive pentru
punerea în aplicare efectivă a standardului minim anti-BEPS privind
raportarea pentru fiecare țară în parte