Mișcările distonează cu ritmul textului, arătând trauma războiului care umbrește în

continuare povestea personajelor. Jocul scenic mizează mult pe expresie, pe simplitate și

emoție. Scenografia este minimalistă, nu e menită să impresioneze. În fundal avem
ritmuri mixate de un DJ live (Men-D), care accentuează replicile, dar mai ales tăcerile.
Selecția textuală este bine gândită, iar ruperile de ritm dintre secvențe țin spectatorul în
priză, conectat permanent la ceea ce se întâmplă în jur. În mai puțin de o oră, atât cât
durează spectacolul, e imposibil să nu-ți zboare gândul la războiul de peste graniță, asta
făcând ca întreaga experiență să fie cu atât mai actuală. 

Fiind primul spectacol de teatru pe care l-am vizionat de la începutul pandemiei, am

pășit în sală timid, dar am regăsit aceeași energie pe care o resimțeam în anii trecuți. Nu
cred că există un mod mai bun pentru asta decât să mergi în fața unor actori tineri,
determinați și entuziaști. Spectacolul vine în întâmpinarea festivalului de absolvire al
anului trei, aflat acum în desfășurare, iar următoarea reprezentație a acestuia pe care o
puteți urmări va fi sâmbătă, tot la Casa Tranzit.