Sunteți pe pagina 1din 6

Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

TEST no.2

1.Emisiunile private de valori mobiliare se caracterizează prin:


a. titlurile negociabile existente in circulaţie fac obiectul unui plasament particular
b. titlurile emise şi acceptate vor putea fi negociate la bursa indicată în prospectul de emisiune
c. titlurile emise sunt în întregime subscrise doar de către anumiţi investitori

2.Subscripţia publică are ca obiect următoarele operaţii:


a. emiterea de obligaţiuni de stat prin intermediul instituţiilor financiare ale acestuia
b. emiterea de obligaţiuni de către societăţi comerciale pe contul şi riscul acestora prin intermediul bursei
oficiale
c. emiterea de către stat a unor valori mobiliare, pe pieţele externe, prin intermediul sindicatelor de
plasament

3.Plasamentul privat de valori mobiliare are următoarele trăsături:


a. emitentul se adresează direct unui grup restrâns de investitori, care achiziţionează respectivele titluri în
contul clienţilor care i-au mandatat
b. ofertantul apelează la serviciile unei societăţi de valori mobiliare autorizate sau ale unei bănci pentru a-
şi plasa titlurile
c. plasamentul trebuie avizat de CNVM

4.Preţul de emisiune al unei obligaţiuni reprezintă:


a. suma pe care o plăteşte cel care subscrie
b. suma în funcţie de care se stabileşte venitul investitorului
c. suma pe care trebuie să o plătească emitentul pentru a-şi răscumpăra titlurile

5.Preţul de emisiune al unor acţiuni nou emise poate fi:


a. mai mic sau egal cu valoarea nominală a noilor acţiuni
b. mai mare decât valoarea lor nominală
c. mai mare decât cursul de piaţă al vechilor acţiuni
d. mai mic decât preţul titlurilor existente in circulaţie

6.Dreptul de atribuire al vechilor acţionari operează în următoarele cazuri:


a. la creşterea capitalurilor proprii prin încorporarea de rezerve
b. în cazul creşterii valorii nominale a vechilor acţiuni prin încorporarea rezervelor în capitalul social
c. în situaţia emiterii de noi acţiuni, subscrise de către noii acţionari şi atribuite gratuit acţionarilor
existenţi, înaintea efectuării operaţiunii

7.Emisiunile externe de valori mobiliare se caracterizează prin următoarele:


a. emitentul realizează plasarea titlurilor exprimate în propria sa monedă pe piaţa unui alt stat
b. titlurile sunt plasate de către emitent pe piaţa internă, dar sunt libelate în moneda altui stat
c. emitentul realizează plasarea titlurilor emise în eurovalute, unor subscriptori străini, care le
achiziţionează contra monedei emitentului

8.Bursa de valori mobiliare din România prezintă următoarele trăsături:


a. este o piaţă secundară reglementată ce asigură negocierea tuturor titlurilor emise de societăţile
comerciale
b. asigură cadrul reglementat pentru emiterea de acţiuni
c. este o piaţă organizată şi administrată exclusiv de stat
d. brokerii si dealer-ii profesionişti formează ceea ce generic poarta denumirea de “membrii bursei”

1
Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

9.Acţionarul are următoarele obligaţii:


a. să contribuie la acoperirea pierderilor dacă emitentul nu obţine profit
b. să gestioneze partea din capitalul social reprezentată de acţiunile pe care le deţine
c. să verse capitalul corespunzător acţiunilor deţinute ori de câte ori se majorează capitalul societăţii
emitente
d. să convertească obligaţiunile in acţiuni dacă ele au caracterul unor obligaţiuni convertibile NICIUN
RASPUNS NU ESTE CORECT

10.Acţionarul are următoarele drepturi:


a. de a gestiona partea din activul societăţii emitente, reprezentată de acţiunile pe care le deţine
b. de a beneficia pe lângă dividend, de o parte din venitul realizat dintr-o revalorizare a acţiunilor
c. dreptul de preempţiune la încasarea capitalului investit în cazul falimentului societăţii emitente
d. dreptul de a primi anual un venit fix, proporţional cu valoarea nominală a acţiunilor deţinute NICIUN
RASPUNS NU ESTE CORECT

11.Emisiunile de acţiuni sunt realizate de către agenţii economici cu următoarele scopuri:


a. constituirea sau mărirea capitalului propriu
b. restructurarea capitalului propriu
c. procurarea de fonduri proprii

12.Semnificaţia valorii nominale a unei acţiuni este următoarea:


a. reprezintă suma înscrisă pe acţiune, pe care o plăteşte subscriptorul
b. reprezintă suma ce o plăteşte emitentul pt a-şi răscumpăra acţiunile
c. reprezintă suma plătită emitentului de viitorul acţionar
d. reprezintă suma în funcţie de care se converteşte obligaţiunea în acţiuni
NICIUN RASPUNS NU ESTE CORECT

13.Pe piaţa secundară, cursul obligaţiunilor se stabileşte şi se publică în lista de cursuri astfel:
a. ca pondere faţă de valoarea lor nominală
b. ca raport între cererea de obligaţiuni şi oferta de obligaţiuni
c. în sumă absolută
d. adăugând la valoarea nominală dobânda anuală asigurată

14.Gestiunea personală a valorilor mobiliare şi a capitalului deţinut prezintă următoarele inconveniente,


comparativ cu aceea realizată de investitorii instituţionalizaţi:
a. nu permite cea mai bună adaptare a portofoliului de titluri la nevoile si dorinţele investitorului
b. este o gestionare mai costisitoare
c. presupune informarea permanentă, promptă şi corectă asupra evoluţiei cursului titlurilor din portofoliu
d. presupune ca investitorul să stăpânească tehnica bursiera la care apelează pentru efectuarea investiţiei
în valori mobiliare

15.Emisiunea de noi acţiuni se caracterizează prin:


a. noile acţiuni nu pot avea un preţ peste valoarea lor nominală
b. vechii acţionari au un drept de preempţiune
c. vechii acţionari au un drept preferenţial de subscriere la noua emisiune
d. vechii acţionari beneficiază de dreptul de atribuire de noi acţiuni, proporţional cu numărul titlurilor
deţinute

2
Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

TEST no.5

1.Dividendul asigurat detinatorilor de actiuni la o societate se determina in functie de urmatoarele


elemente:
a) capitalul subscris de acestia
b) valoarea nominala a actiunilor detinute
c) cursul de piata al titlurilor respective NICIUN RASPUNS NU E CORECT

2.Plasamentul in valori mobiliare reprezinta :


a) o operatiune de cumparare de active financiare
b) distributia de valori mobiliare
c) speculatii cu valori mobiliare
d) arbitraj cu valori mobiliare

3.Speculatiile "à la baisse" reprezinta :


a) vanzari de titluri realizate de cei care mizeaza pe cresterea cursului
b) cumparari de titluri de catre cei care preconizeaza scaderea cursului
c) cumparari de titluri la un pret mai mic pentru a putea fi revandute ulterior la un curs mai mare
NICIUN RASPUNS NU E CORECT

4.Arbitrajul de titluri financiare consta in :


a) vanzarea de active financiare atunci cand operatorul preconizeaza o scadere generala a cursului
titlurilor
b) o vanzare realizata concomitent cu o cumparare a aceluiasi activ
c) exploatarea diferentelor de curs a doua active financiare pe doua piete diferite

5.Oferta publica secundara se caracterizeaza prin faptul ca :


a) este o tranzactie la termen cu titluri financiare
b) reprezinta un mijloc de a prelua controlul asupra unei societati
c) are ca obiect un pachet de valori mobiliare emise in prealabil
d) reprezinta o operatiune prin care statul poate asigura privatizarea intreprinderilor sale

6.Tranzactiile la termen determina pierderi in cazul scaderii cursului titlurilor negociate :


a) vanzatorului
b) cumparatorului
c) emitentului titlurilor
d) brokerului

7.Ordinele de bursa la curs limitat semnifica :


a) la cumparare sunt executate daca pretul titlului cotat este mai mare
b) la vanzare are loc executarea lor atunci cand cursul cotat este mai mic
c) ordinul se executa la cel mai interesant curs pentru cel care l-a introdus
d) ordinul se executa indiferent de marimea cursului cotat, daca se gaseste o contrapartida suficienta
NICIUN RASPUNS NU E CORECT

8.Reportarea este o operatiune bursiera care permite initiatorului care castiga dintr-o tranzactie la termen
urmatoarele :
a) sa-si sporeasca profitul
b) sa nu execute tranzactia daca nu dispune de titluri sau de capital la scadenta
c) sa se acopere in cazul unei pierderi
d) sa-si prelungeasca pozitia de castigator

9.Tranzactiile la termen conditionate includ :


a) tranzactii cu contracte futures de instrumente financiare
Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

b) tranzactii care se pot reporta


c) cumpararea de optiuni negociabile
d) vanzarea de optiuni negociabile

10.Pozitia de control in cadrul unei societati reprezinta o participare la capital care confera detinatorului
acesteia urmatoarele :
a) jumatate plus unu din totalul drepturilor de vot
b) drepturi la vot suficiente pentru a alege sau revoca majoritatea membrilor C.A.
c) cel putin o treime din totalul drepturilor de vot in AGA emitentului
Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

TEST no.3

1.Valoarea nominala a unei obligatiuni reprezinta:


a. suma pe care o plateste cel care subscrie
b. suma pe care trebuie, de regula, sa o plateasca emitentul pt a-si rascumpara titlurile
c. suma in fct de care se stabileste venitul creditorului obligatar

2.Marimea dobanzii asigurate detinatorului unei obligatiuni cu cupon zero este influentata de urmatorii
factori:
a. scadenta titlului respectiv
b. rata medie a dobanzii pe piata bancara
c. cursul de piata al obligatiunii

3.Prima de emisiune in cazul emiterii de obligatiuni reprezinta:


a. diferenta dintre pretul la care debitorul rascumpara titlul la scadenta si pretul de emisiune, mai mic
b. diferenta dintre pretul de emisiune mai mic si cursul obligatiunii pe piata
c. diferenta dintre valoarea nominala si pretul de emisiune, mai mare, al obligatiunii

4.Piata financiara se caracterizeaza prin urmatoarele:


a. asigura intermedierea intre cererea si oferta de capital
b. atrage disponibilitatile banesti temporar libere in economie
c. asigura emiterea de hartii de valoare negociabile

5.Urmatoarele obligatiuni asigura detinatorului un venit variabil:


a. obligatiunile cu fereastra
b. obligatiunile cu warrants
c. obligatiunile cu cupon zero

6.Bursa de valori este o piata secundara pe care tranzactiile se pot efectua prin intermediul:
a. bancilor
b. societatilor de investitii financiare
c. societatilor de valori mobiliare

7.Creditorul obligatar are urmatoarele drepturi:


a. sa subscrie obligatiuni la valoarea nominala
b. sa primeasca anual un venit care este direct proportional cu valoarea nominala si invers proportional cu
rata cuponului
c. sa aleaga si sa fie ales in conducerea societatii emitente NICUN RASPUNS CORECT

8.Marimea cursului unei obligatiuni este influentata de:


a. modul de rambursare a acesteia
b. rata medie a dobanzii pe piata bancara
c. rata dobanzii de emisiune

9.Presupunem ca, in data de 1.04.1999, un investitor a cumparat 100 obligatiuni XXX, emise la paritate la
data de 1.01.1996, purtand un cupon anual de 40 % si avand valoarea nominala de 100000 lei. La data
cumpararii obligatiunii , pretul de piata al acesteia era de 150000 lei. In aceste conditii, care va fi venitul
obtinut de detinatorul obligatiunii, aferent primului semestru al anului?
a. 10000 lei/obligatiune
b. 20000 lei/obligatiune
c. 30000 lei/obligatiune

10.Marimea cuponului asigurat de o obligatiune depinde de :


a. cursul pe piata al obligatiunii respective

1
Pieţe financiare – seminarii Teste grilă

b. valoarea nominala
c. rata medie a dobanzii pe piata bancara

11.Care dintre afirmatiile de mai jos, referitoare la obligatiunile cu fereastra, sunt false?
a. sunt titluri cu dobanda fixa
b. sunt titluri cu termen fix de rambursare
c. sunt in esenta titluri cu dobanda variabila

12.Euroobligatiunile au urmatoarele caracteristici:


a. sunt emise si platibile intr-o valuta convertibila si plasate pe piata statului caruia ii apartine moneda
respectiva
b. sunt obligatiuni exprimate in moneda tarii de provenienta a emitentului si plasate simultan pe mai
multe piete straine
c. sunt obligatiuni plasate pe mai multe piete, cu exceptia celor din tarile in a caror moneda sunt libelate

13.Pentru ca o societate de valori mobiliare sa poata efectua operatiuni de intermediere in nume si pe cont
propriu, trebuie sa aiba un capital social minim de :
a. 300 milioane lei
b. 600 milioane lei
c. 900 milioane lei NICI UN RASPUNS NU ESTE CORECT

14.Produsele financiare derivate prezinta urmatoarele caracteristici:


a. confera detinatorilor dreptul asupra unor active financiare (ale emitentului)
b. valoarea si existenta lor depind de evolutia (cursului) activelor la care se refera
c. confera detinatorilor dreptul asupra unor venituri viitoare ale emitentului

15.Piata financiara primara serveste


a. conducerii societatii emitente, asigurand evaluarea corecta a cursului titlurilor sale
b. creeaza conditii pt modificarea structurilor de productie prin operatiunile de preluare a controlului
asupra unei firme de catre alta firma
c. celor care cumpara actiuni, deoarece asigura evaluarea permanenta a societatii emitente, facand
tranzactiile sigure, rapide si eficiente NICI UN RASPUNS NU ESTE CORECT

16.Pretul de emisiune al obligatiunii are urmatoarele roluri:


a. este elementul prin care dobanda reala asigurata de emitent creditorilor sai se situeaza la nivelul celei
medii pe piata
b. este elementul prin care venitul fix promis de emitent se asigura creditorului obligatar
c. este suma care, data cu imprumut la o rata a dobanzii egala cu aceea medie existenta pe piata, asigura
un venit egal cu cel fix platit de emitent creditorului obligatar NICI UN RASPUNS NU ESTE
CORECT

17.In calitate de purtatori ai cererii si ofertei, participantii pe piata financiara sunt:


a. detinatoprii de disponibilitati temporar libere
b. bancile, care au nevoie de capital social mai mare
c. statul, care emite actiuni pentru acordarea de subventii

18.Pp ca o SA a emis in anul 1995 obligatiuni cu warrant care dau dreptul obligatarului sa cumpere, intr-o
perioada de patru ani, doua actiuni emise de aceeasi societate, la pretul de 2500 lei/actiune. Stiind ca la
bursa pretul maxim inregistrat de o actiune a fost in anul 1995 de 1800 lei, in 1996 de 2000 lei , in 1997 de
2400 lei, in anul 1998 de 2200 lei si in 1999 de 2700 lei, sa se arate care era valoarea warrant-ului in anul
1997.
a. 100 lei
b. 0 lei
c. 200 lei NICI UN RASPUNS NU ESTE CORECT

S-ar putea să vă placă și