Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NEFROPATIA DIABETICĂ
1. DEFINIŢIE
= se defineşte prin prezenţa albuminuriei la cel puţin două determinări într-un interval de 3-6 luni
= reprezintă cauza principală a BCR la nivel mondial şi principala cauză de iniţiere a terapiei de
epurare extrarenală
= este cauza principală de morbiditate şi mortalitate la pacienţii diabetici prin afectarea renală
de diverse grade şi prin numeroasele comorbidităţi cardiovasculare
- antecedente familiale de DZ
- HTA
- fumatul
- obezitatea
- vârsta avansata
- hiperfiltrarea precoce
- contraceptivele orale
3. PATOGENIE
- Teoria glomerulară: hiperglicemia stimulează eliberarea de factori vasoactivi care produc fie
vasodilataţia AA (arteriolei aferente), fie vasoconstricţia AE (arteriolei eferente) → creşte
presiunea coloidosmotică în capilarele postglomerulare → creşterea reabsorbţiei proximale de
Na;
↑ RFG este dată şi de corpii cetonici, deficitul de insulină, ↑ nivelului de STH şi glucagon, dieta
hiperproteică.
Factorii metabolici
- stimularea producţiei de factori de creştere (din care TGFβ1 este cel mai important) şi
proinflamatori (IL1) cu ↑ producţiei şi ↓ degradării matricei extracelulare.
Predispoziţia genetică
Doar 30-40% din pacienţii diabetici dezvoltă ND, chiar in condiţiile unui control slab al
glicemiei. Există o susceptibilitate genetică de a dezvolta ND atât în cazul DZ tip I cât şi în
cazul DZ tip II.
4. ANATOMIE PATOLOGICĂ
Microscopia optică:
→ leziuni glomerulare:
Microscopie electronică :
Există o corelaţie puternică între ND şi retinopatia diabetică: prezenţa retinopatiei este de 95%
la pacienţii cu DZ tip I şi ND şi de 50-60% la cei cu DZ tip II şi ND.
Proteinuria persistentă (cu valori între 500mg-20g/zi) marchează debutul ND. Din acest moment
funcţia renală se degradează ireversibil (RFG scade cu 10-15ml/min/an).
La pacientii cu diabet zaharat, puncţia biopsie renală este indicată doar în următoarele cazuri:
la toţi pacienţii cu DZ tip I mai vechi de 5 ani şi la cei cu DZ tip II din momentul
diagnosticului este necesar screeningul anual de decelare a microalbuminuriei.
A1 (= normoalbuminuria): cu ACR sub 30mg/g şi AER (albumin excretion rate) sub 30mg/24ore
A1 este folosit pentru aprecierea riscului de a dezvolta leziune renală la pacientul diabetic,
iar A2 şi A3 pentru dg şi managementul ND. Un ACR crescut trebuie confirmat în două
probe din trei de-a lungul a 3-6 luni de urmărire (dupa excluderea factorilor de confuzie:
febră, HTA, ITU).
Direcţiile urmate:
- controlul glicemiei,
- tratamentul dislipidemiei,
- dieta hipoproteică şi
Managementul albuminuriei
Ghidurile KDOQI 2012-update şi KDIGO 2012 de management al BCR şi ADA (American
Diabetes Association) sugerează folosirea IEC sau a BRA la diabeticul cu A2 şi A3 chiar în
condiţii de normotensiune dacă există factori de risc pentru dezvoltarea ulterioară a ND:
- valori mari ale ACR,
- scăderea RFG,
- prezenţa retinopatiei,
- dislipidemia,
- hiperuricemia şi
Controlul glicemiei
Controlul TA
Scade microalbuminuria şi încetineşte evoluţia spre IRC. Antihipertensivele de elecţie sunt IEC
deoarece scad presiunea intraglomerulară şi secundar microalbuminuria. Se mai folosesc şi
blocantele canalelor de calciu dar nu la fel de eficiente în scăderea proteinuriei.
Tratamentul dislipidemiei
Statine sau combinaţii statină/ezetimib pentru scăderea riscului apariţiei evenimentelor majore
cardiovasculare la pacienţii diabetici cu BCR, inclusiv cei cu transplant renal.
Dieta hipoproteică
La pacientul diabetic cu boală renală cronică de stadii 1-4 se recomandă scăderea aportului
proteic până la 0,8g/Kg corp/zi şi evitarea unui aport de peste 1,3 g/kg corp/zi la cei cu BCR şi
risc de progresie a ei.
Optiunile de tratament in BCR stadiul terminal: hemodializă, dializă peritoneală, transplant
renal, transplant concomitent rinichi+pancreas.
Dializa peritoneală asigură o mai bună stabilitate hemodinamică şi un mai bun control al anemiei
şi glicemiei (insulina se administrează intraperitoneal în doze de 3-4ori mai mari decât cele
necesare subcutanat).
Dezavantajele hemodializei:
- este dificil de obţinut un abord vascular,
SPK si PAK sunt rezervate pacienţilor tineri (sub 55ani), cu DZ tip I, BCRT şi control
dificil al glicemiei.