Sunteți pe pagina 1din 8

PROIECT FINAL

CURS LUCRĂTOR DE TINERET


PROIECT EDUCATIV
„PRIN ARTĂ ȘI JOC SPRE FRATERNITATE”

Acest proiect educativ se va desfășura în luna iulie 2023 la Roman, având ca beneficiari copii
și tineri din Mișcarea Focolarelor din România veniți în acest oraș pentru 3 zile și copii
defavorizați ai centrului de zi al Asociației Iubire și Speranță din Roman. Întâlnirea copiilor și
tinerilor va avea loc în cadrul unui eveniment mai amplu numit Mariapolis la care participă
persoane de diferite vârste, condiții sociale, confesiuni. Mișcarea Focolarelor are ca scop de a
crea unitatea prin diferite modalități, în toate mediile: familie, societate, școală, locul de muncă
etc. folosind arta de a iubi.
Activitățile propuse vor avea ca scop să încurajeze copiii şi tinerii să se deschide unii față de
ceilalți, să colaboreze în realizarea unor scopuri comune, să vadă în fiecare semen un frate pe
drumul către Domnul, în marea familie universală.
În acest sens, se vor realiza activități atât în interior cât și în aer liber, în care lucrătorul de
tineret cât și beneficiarii, vor avea ocazia să se împrietenească unii cu alții, să creeze o atmosferă
de comuniune și împărtășire, unde toți cei prezenți să îl simtă prezent pe Dumnezeu între ei.

Punctele esențiale ale proiectului


A. Scop;
B. Obiective;
C. Tema;
D. Grupul ţintă;
E. Beneficiari direcţi și indirecţi;
F. Locaţia;
G. Perioada;
H. Resurse: umane și materiale;
I. Regulamentul întâlnirii și al jocurilor;
J. Programul zilei;
K. Activități;
L. Evaluarea întâlnirii/ feedback.
M. Premierea echipelor câștigătoare ale jocurilor.
2
A. Scopul:
Crearea unității și fraternității între participanți
Se va avea în vedere ca activitățile să se desfășoare într-o atmosferă de bună înțelegere și
bucurie între participanți.
Activitățile desfăşurate îi vor ajuta:
- Să-şi dezvolte abilităţile de lucru în echipă și de cooperare
- Să-și dezvolte abilitățile de comunicare
- Să-și dezvolte stima de sine
- Să-și dezvolte abilitățile pro-sociale

B. Obiective:
De natură social- educativă:
- promovarea artei și jocului ca modalitate de creștere a coeziunii grupului și crearea unei
atmosfere de familie
- prezentarea evenimentului Mariapolis și implicit a acestor activități din proiect în articole
online pe Site: www.ercis.ro, facebook Ercis și alte pagini online ale organizațiilor
prezente
- transmiterea modului de desfășurare a activităților într-un mod cât mai corect pentru ca
grupul ţintă să înţeleagă scopul proiectului, regulamentul și modul de desfășurare al
activităților;
- promovarea de relații de prietenie cu copii aflați în dificultate.

De natură religioasă:
- a crește în atenție și iubire reciprocă
- a deveni tot mai buni creştini şi a înţelege sensul vieţii creştine şi adevărata fericire, făcând
binele și fiind aproape de cei aflați în dificultate;
- a înţelege că fiecare persoană este valoroasă;
- a oferi momente plăcute, încărcate de veselie în jocurile față în față;
- a dezvolta spiritul de colaborare, cooperare, toleranţă şi solidaritate;
- a simți că fac parte din marea familie creştină, indiferent că suntem catolici sau ortodocși
(sau alte confesiuni) și că avem toți un singur Tată: Dumnezeu.

3
C. Tema:
„Prin artă și joc spre fraternitate”

D. Grupul țintă:
- copii și tineri din Mișcarea Focolarelor din România prezenți la întâlnirea Mariapolis și
copii și adolescenți de la Asociația Iubire și Speranță.
- Vârsta participanților la joc va fi cuprinsă între 8 și 20 ani.

E. Beneficiari direcți și indirecți


- Beneficiari direcți: 20 de copii și adolescenți defavorizați de la Asociația Iubire și
Speranță și 60 de copii și tineri din Mișcarea Focolarelor din România
- Beneficiari indirecți: lucrătorul de tineret, voluntarii implicați în organizarea și
desfășurarea activităților din rândul tinerilor, voluntarii care însoțesc copii de la
Asociația Iubire și Speranță, familiile copiilor și societatea civilă.

F. Locaţia:
Liceul Teologic-Franciscan din Roman, județul Neamț, care pune la dispoziție spații de
cazare, sala de mese, săli de clasă, cât și curtea împreună cu terenul de sport al liceului.

G. Perioada: o zi din iulie 2023 (Evenimentul Mariapolis 3 zile)

H. Resurse:
umane - lucrătorul de tineret (competențe: religioase, sociale, de comunicare, experiență în
domeniu, deschidere pentru a învăța lucruri noi, disponibilitatea de a lucra cu copii și tineri,
disponibilitatea de a lucra în echipă), beneficiari (copii și tineri), tineri voluntari
materiale – materiale necesare pentru desfășurarea activităților, dulciuri și apă pentru
pauză, alimente pentru masa de prânz etc.

I. Regulamentul general al zilei va oferi informații cu privire la:


- cine sunt responsabilii și tinerii voluntari cărora se pot adresa în caz de nelămuriri sau
necesități;
- activitățile sunt obligatorii pentru toți participanții. Se pot face excepții doar în cazuri
excepționale;
- nu se părăsește spațiul și curtea liceului fără prezența unui adult;
4
- modul de comportament acceptabil între participanți;
- Modul cum pot fi folosite telefoanele mobile în timpul programului sau pauze;
- păstrarea ordinii și curățenia în toate spațiile în care se vor desfășura activitățile.

J. Programul zilei;

9:00: Primirea copiilor și adolescenților de la Asociația Iubire și Speranță


9:15 – 10:00 Împărțirea în grupuri, jocuri de spargere a gheții și de cunoaștere
10:15 – 11: 00 ateliere de desen și pictură, de confecționat felicitări, de confecționat brățări,
dans
Pauza – gustari
11.15 – 12.00 ateliere de desen și pictură, de confecționat felicitări, de confecționat brățări, dans
12:00 - 13:00: Prânz în comun
13:00 – 14:00 – spălat vasele și făcut curățenie în sale de mese
14:15 – 16.00 – Împărțirea în grupuri și jocurile în curte.
Pauză - gustări
16:30 -17.30 – Evaluarea activităților și desemnarea echipelor câștigătoare
17:30 – Premierea echipelor câștigătoare

K. Activități
Activităţile propuse au în vedere atingerea obiectivelor şi a oferi participanţilor o atmosferă de
trăire creştină, destinsă, constructivă.
Activitățile din cadrul atelierelor au vizat: decuparea și colorarea unor brățări ale prieteniei, a
unor coroane din hârtie, pictarea unor tablouri din ipsos pregătite în prealabil, confecționarea de
brățări din ață, confecționarea unor felicitări pentru părinți și învățarea unor dansuri.
Jocuri propuse au urmărit: spargerea gheții, cunoașterea celor două grupuri de copii, adolescenți
și tineri, creșterea coeziunii grupului în totalitatea acestuia, a cooperării și stimei reciproce;
Formarea grupului de voluntari care vor coordona jocurile și vor explica regulamentul fiecărui
joc fiecărei echipe pe rând (8 voluntari), fiind atenți la fiecare echipă pentru a o distinge printr-un
aspect caracteristic.

5
Formarea grupurilor astfel încât în fiecare grup să existe copii, adolescenți și tineri din cadrul
celor două organizații (8 – 10 participanți). Grupuri care vor servi la masă, spăla vasele, strânge
vasele, efectua curățenie, și vor pregăti masa pentru cina.
Formarea a 8 echipe pentru jocurile de după-amiază.

Ateliere de pictură și de confecționare obiecte hand-made. Prin aceste activităţi copiii vor
învăţa despre elemente de limbaj plastic, teoria culorii și se va urmări dezvoltarea creativităţii, a
simţului artistic, a abilităţilor practice şi tehnice. În plus obiectele confecționate vor putea fi
dăruite celorlalți, cât și membrilor familiei.
Atelierul de dans îi va învăța pe participanți simțul melodic și ritmic al copiilor.
Jocuri propuse pentru după masă se vor desfășura în curtea liceului în 8 locuri diferite.
Fiecare echipă va trece pe la cele 8 locuri unde vor așteptați de tinerii voluntari. Jocurile
sunt
-telefonul fără fir folosind o frază aberantă. Membrii echipei stau la depărtare unul de celălalt.
Voluntarul spune fraza primei persoane din dreapta la ureche, care la rândul ei transmite mai
departe , iar ultima persoană o spune cu voce tare.
- scrierea unui cuvânt cu ajutorul corpurilor lor, cuvânt care trebuie ghicit de un coechipier care
va sta cu spatele.
- joc de ascultare trenulețul. Echipa se împarte în două: o parte din ea va fi trenul, cealaltă va fi șoferul
trenului. Cei care fac parte din trenul vor fi cu ochii legați. Cei care vor fi conducatori a trenului trebuie să
conducă trenul prin sunete de animale, astfel încât trenulețul să se oprească în fața obiectelor de cules (3).
Pentru înainte – sunetul raței, pentru stânga – sunetul pisicii, pentru dreapta – sunetul vacii, pentru stop –
sunetului câinelui.
- jocul podul încrederii. Echipa se împarte în doua astfel încât o parte să formeze perechi de
jucători care să țină capetele unor bucăți de lemn (3-4), iar cealaltă parte să treacă pe aceste bucăți
le lemn între două puncte stabilite din teren. După ce persoana care trece pe podul astfel format
depășește o bucată de lemn, perechea care o ținea se pune în capătul celălalt pentru a asigura
continuitatea podului până la punctul final.
- pânza de păianjen cu ghicitori. Echipa poate să treacă dincolo de pânza de păianjen după ce
fiecare a rezolvat o ghicitoare. Trecerea se va face fără să se atingă firele și fără să treacă prin
aceeași gaură.

6
- Mimarea unei parabole din Evanghelie. Echipa se împarte în două ( 2 copii și restul echipei). Se
extrage un bilețel cu parabola care trebuie mimată de copii iar cei doi care nu au văzut bilețelul
trebuie să ghicească
- volei cu pătura. Echipa se împarte în două, una din părți preia mingea pe o pătură și trebuie să o
lanseze spre cealaltă parte a echipei care ține o altă pătură, astfel încât mingea să ajungă într-un
punct stabilit pe terenul de sport.
- la cules de role de carton. În jurul unui copac este o sfoară în care intra toată echipa. De jur
împrejurul copacului la distanța la o un pic mai mare decât circumferința sforii sunt împrăștiate
role de carton pe care participanții trebuie să le culeagă cât mai repede, fără a ieși din perimetrul
sforii.
Jocurile vor avea ca scop dezvoltării lucrului în echipă, a încrederii, a colaborării, cooperării
în cadrul echipei.

L. Evaluarea activităţii/ feedback (observaţia sistematică)

Monitorizare şi evaluare:
- respectarea etapelor proiectului;
- observaţie sistematică;
- bareme de notare a echipelor de joc;
- feedback-urile pozitive din partea beneficiarilor;
- grup de discuții cu voluntarii și toți participanții,
- evaluarea activităților prin aplauze,
- implicarea efectivă şi afectivă a participanților.

M. Premierea echipelor câștigătoare

La finalul activității, echipele vor fi chemate pe scenă, în fața tuturor și vor premiate prin
aplauze pentru o calitatea de care au dovadă (aspecte observate de voluntari): cea mai
inventivă, ce mai haioasă, cea mai rapidă, cea mai simpatică, cea mai grijuliu, cea mai
atentă, cea mai unită, ce mai încrezătoare. Copii și adolescenții vor fi îndemnați să ofere
lucrurile realizate la ateliere, unui alt participant cu care s-a împrietenit sau să-l ducă unui
membru din familie.

7
De asemenea, se va face un interviu în plen, prin intermediu căruia participanții vor fi
invitați să împărtășească din experiențe trăite, provocările întâmpinate, impresia lor despre
această zi etc.

Sponsori/Parteneri:
- Mișcarea Focolarelor din România
- Episcopia Romano-Catolică de Iași
- Asociația Iubire și Speranță Roman
- Banca Română de Alimente
- Liceul Romano-Catolic franciscan Roman

S-ar putea să vă placă și