PRINCIPII DE BAZĂ ALE CERCETĂRII

CURS NR. 5

III.  Documentarea în cercetarea  ştiinţifică 

III.1. Documentarea bibliografică

III..2. Documentarea directă asupra realităţii

III.3. Cercetarea “de laborator”

Obiectul documentării în cercetarea ştiinţifică, îl constituie INFORMAŢIA

ŞTIINŢIFICĂ.

Documentarea în cercetarea ştiinţifică, este o etapă pregătitoare a cercetării

ştiinţifice. Însă, o bună precizare a locului şi a rolului documentării ştiinţifice, în
cadrul procesului de cercetare ştiinţifică, este posibilă şi necesară, dacă se
examinează mai atent, conţinutul ca atare al documentării ştiinţifice.

Documentarea este un concept cu conţinut complex, incluzând trei forme:

-documentarea bibliografică;

-documentarea directă, asupra realităţii;

-cercetarea de laborator.

Informarea este procesul prin care o unitate specializată a reţelei de

documentare, sistematizează literatura ştiinţifică, după criterii bine stabilite şi
furnizează beneficiarului, în diferite modalităţi, o informaţie de semnalare
bibliografică. Cu ajutorul acesteia, beneficiarul ia cunoştiinţă de existenţa susrselor
documentare.

Informarea poate fi:

-curentă, pe măsura apariţieiu surselor;

1
 -retrospectivă, pe baza surselor documentare, apărute într-un interval de
timp.

III.1. Documentarea  bibliografică implică:

1. Revederea principalelor lucrări bibliografice cu caracter fundamental 
şi general, în domeniu;

2. Consultarea de lucrări cu caracter de orientare (eseistică, popularizare,

recenzii).

3. Studiul şi interpretarea literaturii ştiinţifice propriu zise;

4. Raportarea la observarea continuă a realităţii.

Etapele documentării bibliografice, sunt:

- informarea generală asupra temei de cercetare: identificarea surselor,

realizarea accesului la surse, procurarea materialelor bibliografice, adnotarea
superficială a materialelor şi ordonarea acestora;

- cercetarea surselor: parcurgerea atentă şi listarea ideilor, argumentelor,

demonstraţiilor, ipotezelor, sistemelor conceptual-metodologice, enunţurilor,
explicaţiilor şi concluziilor;

- prelucrarea şi interpretarea ideilor din bibliografia utilizată: ordonare,

sistematizare, analiza comparativa si de continut.

Surse de documentare bibliografică:

- documente primare periodice (reviste, anuare, editoriale, ziare) sau

neperiodice (manuale, monografii, tratate, publicaţii aplicate, standarde,
brevete, cataloage comerciale, prospecte, rapoarte de cercetare, teze de doctorat,
evidenţe contabile, rapoarte statistice, analize speciale etc.);

2
 - documente secundare - rezultate din prelucrări sistematizoare asupra
documentelor primare (reviste de referate, reviste de titluri, enciclopedii,
dicţionare, bibliografii, indexuri bibliografice, cataloage bibliografice, sinteze
documentare, ghiduri bibliografice, sinteze de traduceri, sinteze de referate
etc.);

- microformate: filme, fotocopii, benzi şi discuri magnetice propriu zise etc.;

această ultimă sursă devine foarte puternică prin facilităţile de comunicare
informaţională oferită de diferite sisteme naţionale şi internaţionale de
computere conectate (E-mail, Internet etc.).

Forme de documentare bibliografică:

 informare directă (biblioteci, E-mail, Internet, arhive, tezaure etc.) ;

 prin mediere (coordonator cercetare, specialişti din domeniu, bibliografie şi
indexuri tematice ale lucrărilor deja studiate etc.).

III.2. Documentarea  directă asupra realităţii:

Documentarea directă asupra realităţii, se face prin orientarea tactică 

în funcţie de:

- tema (problema) asumată spre cercetare (rezolvare);

- obiectivele şi scopul propuse prin elaborarea lucrării;

- caracteristicile sistemului real de referinţă (una sau mai multe întreprinderi,

grupuri de clienţi sau furnizori, profesionişti sau specialişti din profesii,
sectoare sau grupuri de sectoare de activitate, zone sau regiuni economice,
sociale sau culturale etc.);

- normele comportamentale şi atitudinile dominante ale actorilor economici cu

care se va desfăşura "jocul” ;

3
- sistemul de norme şi reglementări legale în materie (legi, decrete, ordonanţe,
decizii locale sau interne etc.);

- perioada de timp ce poate fi alocată documentării.

Etapele în vederea documentării  directe asupra realităţii, sunt următoarele: 

- informarea generală (preliminară) asupra caracteristicilor elementelor ce vor fi

implicate ca obiective ale cercetării (întreprinderi, organisme private sau
publice, clienţi sau furnizori etc.);

- culegerea informaţiilor necesare, prin contactul direct al documentelor

primare, angajaţilor, specialiştilor şi persoanelor de decizie din întreprindere,
organizarea şi realizarea de anchete, sondaje sau discuţii formale sau neformale
etc. 

- testarea sau experimentarea, simularea economică.

III.3.  Cercetarea  “de laborator”  

Cercetarea "de laborator" se realizează prin:

- operaţii, raţionamente, calcule, prelucrări, analize şi interpretări prin 
care se tinde spre obţinerea unui ansamblu coerent, sub aspect teoretic,
conceptual-metodologic şi practic-aplicativ care va deveni, în  final, o lucrare
ştiinţifică. 

Etapele cercetării de laborator, sunt următoarele:

a) - Incubaţia (etapă a procesului de creaţie, constând în revenirea spontană

asupra problemei şi apariţia tensiunii, ca stare de cercetare);

b) - Reformularea ipotezelor şi conceperea planului definitiv de lucru;

4
c) - Inventarierea şi confruntarea ipotezelor, ideilor, enunţurilor, tezelor,
concepţiilor, definiţiilor şi dezvoltărilor metodologice existente;

d) - Stabilirea (alegerea) metodologiei de cercetare;

e) - Construirea schemei cadru de cercetare;

f) - Dezvoltarea raţionamentelor logice.

CONCLUZIE:

Documentarea ştiinţifică nu este un scop în sine, ci se subordonează

soluţionării unei probleme ştiinţifice. De aceea, orice program iniţial de
documentare, se modifică şi se adaptează, uneori, în procesul de studiu al
susrselor.