Textul suspus analizei de faţă compară în esenţă sistemul tradiţional cu cel

modern de educaţie. Aşadar, sculptorul reprezintă tipul tradiţional al profesorului, care

vede elevul ca o structură omogenă, ce trebuie adaptată şi modelată conform realităţilor
societăţii, respectiv unor principii care nu ţin seama şi de nevoile particulare ale elevilor.
În schimb, grădinarul, profesorul modern, vede elevul drept o entitate cu identitate
şi proces propriu şi unic de evoluţie, care necesită foarte mulţi factori, pentru ca această
evoluţie să fie una benefică şi să ducă la dezvoltarea elevului ca individualitate şi nu
neapărat ca un alt membru al unei mulţimi predefinite. Drept urmare, pentru ca elevul să
se dezvolte armonios, profesorul trebuie să ia în calcul o varietate de factori, pornind de
la vârstă, abilităţi intelectuale, mediu familial, etnie, mediu social din care provine,
înzestrarea sau nu cu nevoi speciale de învăţare.
Identificarea tuturor acestor particularităţi presupune o cunoaştere temeinică a
elevilor cu care profesorul colaborează pentru a atinge multiple obiective, dintre care cel
mai important trebuie să fie dezvoltarea armonioasă a copilului, atât din punct de vedere
intelectual, cât şi din punct de vedere moral.
„Solul” de care copilul, sau planta, în metafora de mai sus, are nevoie pentru a-şi
atinge maturitatea, dezvoltarea sa armonioasă, trebuie totodată identificat şi schimbat în
funcţie de nevoile copilului. Acest lucru înseamnă că, dacă până acum, şcoala se baza
exclusiv pe ideea de omogenitate, este cazul ca, înainte de a ne proiecta activităţile şi a ne
propune anumite standarde, să ne bazăm pe anumite principii esenţiale.
Primul dintre aceste principii este acela al adaptabilităţii la nevoile elevilor
noştri; nu toate clasele sunt la fel, nu toţi elevii sunt la fel, drept urmare, nu toate orele
vor avea aceeaşi structură şi nu toţi elevii vor atinge aceleaşi obiective. Foarte important
este faptul că nu toţi elevii au acelaşi ritm de învăţare, respectiv acelaşi interes faţă de
materia predată. Drept urmare, profesorul trebuie să identifice toate aceste nevoi şi, deşi
pare foarte greu, să încerce să-şi adapteze strategiile astfel încât să acopere cât mai mult,
dacă nu chiar toate aceste nevoi. Înlăturarea impresiei de dificultate şi transformarea
şcolii într-un mediu în care elevul se simte important şi este încurajat în permanenţă pot
transforma insuccesul şcolar într-un fenomen izolat, şi nu unul de masă.
Cel de-al doilea principiu este cel al flexibilităţii. Practicile actuale, din păcate,
forţează profesorul să menţină un anume curs şi un anume ritm, indiferent de
particularităţile şi ethosul şcolii. Flexibilitatea în a alege anumite conţinuturi sau anumite
tehnici în funcţie de nevoile copiilor ar trebui să aparţină profesorului, acesta fiind cel
mai în măsură să facă acest lucru, luând în calcul faptul că el petrece cel mai mult timp cu
clasa respectivă şi îi cunoaşte cel mai bine pe copii.
Un alt principiu este acela al colaborării. Învăţarea nu ar trebui să mai fie
organizată pe principiul profesorul predă, elevul învaţă, şi ar trebui văzută ca o colaborare
între doi parteneri, profesorul şi elevul, din care, ambele părţi au de câştigat. Perceperea
autorităţii ca fiind un element ce ne poate ajuta va transforma anumite ostilităţi sau acte
de „rebeliune” normale pentru vârsta elevului, în simple discuţii ce se pot dovedi
eficiente.
În consecinţă, dacă înainte elevul era văzut ca o structură omogenă ce
trebuia să primească şi să reţină informaţii, adaptându-se în acelaşi timp unui cadru
rigid ce-i îngrădea atât dezvoltarea, cât şi exprimarea creativităţii şi personalităţii
sale, în momentul de faţă, Şcoala vizează din ce în ce mai mult identificarea acestor
particularităţi şi cultivarea lor, tocmai pentru ca elevul să nu fie doar o persoană ce
se va pierde într-o mulţime, ci o voce unică, puternică, capabilă să-şi croiască un
drum unic şi de succes în viaţă, fără a se baza prea mult pe ajutorul altora şi fără a
fi înfrânt de eventualele eşecuri care pot apărea în viaţă.

S14-G2-exterior 28.06-13.07.2023 Ev:03.08.2023

REZOLVAREA unui conflict trebuie să înceapă prin identificarea surselor
care l-au generat. Punctele de vedere diferite apar din modul de
percepere diferit a scopurilor, a valorilor, a resurselor sau a nevoilor,
percepţii generate de prejudecăţi, de interese diferite, de intenții
diferite. Cauzele frecvente ale conflictelor le reprezintă: limitarea
resurselor disponibile la un moment dat (toţi doresc acelaşi lucru în
acelaşi timp), diferenţa culturală, exprimată prin discrepanța dintre
sistemele de valori promovate de indivizi/grupe (uşor de sesizat în
conflictele religioase sau interetnice).


APLICAȚIE:

Găsiți un răspuns adaptat la următoarea situaţie problemă:

Tatăl unui elev este profesor la școala la care învaţă fiul lui. El s-a certat cu un alt
coleg (care este profesorul fiului său), iar a doua zi, elevul are teza la acea
materie. Elevului îi place foarte mult o formaţie de muzică și, auzind că va susţine
un singur concert de o singură noapte în orasul lui, ar dori să se ducă (cu atât
mai mult cu cât la concert mergea și o fată din clasa lui, de care se îndrăgostise).
Dar a doua zi era teza cu pricina, iar tatăl lui i-a spus că nu îl va face de râs faţă
de colegul profesor cu care se certase. De aceea l-a încuiat în camera lui. Elevul a
plâns toată noaptea, iar a doua zi a luat nota trei la teză. Acum, cei doi sunt
supăraţi unul pe altul- tatăl pentru că fiul l-a făcut de râs în faţa colegului său,
fiul, pentru că a pierdut concertul formaţiei preferate, iar fata în cauză s-a dus cu
un alt coleg la concert.

Cum se putea rezolva acest conflict?!?


APLICAȚIE:

Colectivul de cursanţi se va împărţi în microgrupuri. Fiecare dintre

acestea va trebui să dezvolte trei situaţii conflictuale în clasa de elevi.
După ce acest lucru se va realiza, foile notate cu cele trei situaţii
conflictuale vor circula de la un grup la altul, fiecare citind situaţiile
propuse de celelalte grupuri și căutând să găsească strategii de
reducere, de prevenire și de rezolvare a conflictelor propuse.

Un exemplu de situație conflictuală și soluția ei.

Un exemplu de conflict și analiza acestuia. Rezolvarea conflictelor dintre profesor și
elev

Conflictul este cel mai adesea sinonim pentru confruntarea ostilă, negativă între oameni
din
cauza incompatibilității intereselor, normelor de comportament și scopurilor.
Dar există o altă înțelegere a conflictului ca un fenomen absolut natural în viața societății,
care
nu duce neapărat la consecințe negative. Dimpotrivă, atunci când alegeți canalul potrivit
pentru fluxul
său, acesta este o componentă importantă a dezvoltării societății.
În funcție de rezultatele rezolvării conflictului, acestea pot fi desemnate ca distructiv sau
constructiv. Concluzie distructiv ciocnirea este nemulțumirea uneia sau a ambelor părți
cu rezultatul
coliziunii, distrugerea relațiilor, resentimentele, neînțelegerile.
Constructiv este un conflict, a cărui soluție a devenit utilă părților care au luat parte la el,
dacă
au construit, au dobândit ceva valoros pentru ei înșiși în el, au fost mulțumiți de rezultatul
său.
Cauzele conflictelor dintre elevi sunt:
 rivalitate
 înșelăciune,
 bârfă
 insulte
 ostilitate față de elevii preferați ai profesorului
 antipatie personală pentru o persoană
 afectiune fara reciprocitate
 lupta pentru o fata (baiat)
Modalități de rezolvare a conflictelor dintre elevi
De foarte multe ori, copiii pot rezolva singuri situația conflictuală, fără ajutorul unui
adult. Dacă
este necesară intervenția profesorului, este important să o faceți într-o manieră calmă.
Este mai bine să
faci fără presiune asupra copilului, fără scuze publice, limitându-se la un indiciu. Este
mai bine dacă
elevul însuși găsește un algoritm pentru rezolvarea acestei probleme.
Conflictul constructiv va adăuga experienței copilului abilități sociale care îl vor ajuta să
comunice cu semenii, să-l învețe cum să rezolve problemele, ceea ce îi va fi de folos la
vârsta adultă.
După rezolvarea situației conflictuale, dialogul dintre profesor și copil este important.
Este bine
să numești un elev, important este ca acesta să simtă o atmosferă de încredere și
bunăvoință. Puteți
spune ceva de genul: „Dima, conflictul nu este un motiv de îngrijorare. Vor mai fi multe
astfel de
dezacorduri în viața ta și asta nu este un lucru rău. Important este să o rezolvi corect, fără
reproșuri și
insulte reciproce, să tragi concluzii, să corectezi unele greșeli. Un astfel de conflict ar fi
benefic”.

Copilul se ceartă adesea și manifestă agresivitate dacă nu are prieteni și hobby-uri. În

acest caz,
profesorul poate încerca să remedieze situația discutând cu părinții elevului,
recomandând ca copilul să
fie înscris într-un cerc sau secție de sport, în funcție de interesele acestuia. O activitate
nouă nu va lăsa
timp pentru intrigi și bârfe, vă va oferi o distracție interesantă și utilă, noi cunoștințe.
Conflict „Profesor – părinte elev”
Astfel de acțiuni conflictuale pot fi provocate atât de profesor, cât și de părinte.
Nemulțumirea
poate fi reciprocă.
Cauzele conflictului dintre profesor și părinți sunt:
 idei diferite ale partidelor despre mijloacele de educatie
 nemulțumirea părintelui față de metodele de predare ale profesorului
 animozitate personală
 opinia părintelui despre subestimarea nerezonabilă a notelor copilului
Modalități de a rezolva conflictul cu părinții elevului
Când apare o situație conflictuală la școală, este important să o înțelegem calm, realist,
fără
distorsiuni, priviți lucrurile. De obicei, totul se întâmplă într-un mod diferit: persoana în
conflict închide
ochii la propriile greșeli, în timp ce le caută simultan în comportamentul adversarului.
Când situația este evaluată cu sobru și problema este conturată, profesorului îi este mai
ușor să
găsească adevărata cauză. conflict cu un părinte „dificil”., evaluează corectitudinea
acțiunilor ambelor
părți, conturează calea către o rezolvare constructivă a unui moment neplăcut.
Următorul pas pe calea către acord va fi un dialog deschis între profesor și părinte, în care
părțile sunt egale. Analiza situației îl va ajuta pe profesor să-și exprime părintelui
gândurile și ideile
despre problemă, să arate înțelegere, să clarifice scopul comun și să găsească împreună o
cale de ieșire
din situația actuală.
După soluționarea conflictului, concluziile trase despre ceea ce s-a făcut greșit și cum să
acționăm pentru a nu veni un moment tensionat vor ajuta la prevenirea unor situații
similare pe viitor.
Conflict „Profesor – elev”
Astfel de conflicte sunt poate cele mai frecvente, deoarece elevii și profesorii petrec
aproape
mai puțin timp împreună decât părinții cu copii.
Cauzele conflictului dintre profesor și elevi sunt:
 lipsa de unitate în revendicările profesorilor
 solicitări excesive la adresa elevului
 inconsecvența cerințelor profesorului
 nerespectarea de către profesor
 elevul se simte subestimat
 profesorul nu poate accepta neajunsurile elevului
 calitățile personale ale profesorului sau elevului (iritabilitate, neputință, grosolănie)
Rezolvarea conflictelor dintre profesor și elev

Este mai bine să dezamorsezi o situație tensionată fără a o aduce în conflict. Pentru a face
acest
lucru, puteți folosi câteva tehnici psihologice.
O reacție naturală la iritabilitate și ridicarea vocii sunt acțiuni similare. Consecința unei
conversații pe tonuri ridicate va fi o agravare a conflictului. Prin urmare, acțiunea corectă
din partea
profesorului va fi un ton calm, prietenos, încrezător, ca răspuns la reacția violentă a
elevului. În curând
copilul va fi „infectat” de calmul profesorului.
Nemulțumirea și iritabilitatea provin cel mai adesea din rămânerea în urmă a elevilor care
îndeplinesc necinstit sarcinile școlare. Poți inspira un student să reușească în studii și îl
poți ajuta să uite
de nemulțumirile sale, încredințându-i o sarcină responsabilă și exprimându-i încrederea
că o va face
bine.
O atitudine prietenoasă și corectă față de elevi va fi cheia unei atmosfere sănătoase în sala
de
clasă și va facilita implementarea recomandărilor propuse. Este de remarcat faptul că în
dialogul dintre
profesor și elev, este important să se țină cont de anumite lucruri. Merită să vă pregătiți
din timp pentru
a ști ce să-i spuneți copilului. Cum să spun - o componentă nu mai puțin importantă. Un
ton calm și
absența emoțiilor negative sunt ceea ce ai nevoie pentru a obține un rezultat bun. Și tonul
de comandă
pe care profesorii îl folosesc adesea, reproșuri și amenințări, este mai bine să-l uităm.
Trebuie să fii
capabil să asculți și să auzi copilul. Dacă pedeapsa este necesară, merită să o luăm în
considerare în așa
fel încât să excludă umilirea elevului, o schimbare de atitudine față de el.
Sarcina lecției: să studieze şi să consolideze pe exemple concrete stilurile de
comportament
constructiv în situaţii conflictuale.
Exercițiu - încălzire "Gwalt"
Descrierea exercițiului.
Opțiunea 1. Participanții sunt împărțiți în perechi. Membrii fiecărei perechi sunt așezați în
spațiu
la cea mai mare distanță posibilă unul de celălalt (cel mai bine - în diferite colțuri ale
camerei), după care
toată lumea începe să vorbească în același timp. Sarcina este să purtați o conversație cu
partenerul dvs.
pe fundalul zgomotului general, evidențiind vocea lui de restul.
Opțiunea 2. Participanții se aliniază în două rânduri față în față, la o distanță de 1,5–2 m.
La
rândul său, fiecare dintre participanți trece între aceste linii înainte și înapoi. Dintr-o linie
i se strigă
numai lucruri bune (colorate emoțional pozitiv), din cealaltă - numai lucruri rele. Sarcina
participantului
este să asculte doar pe cei răi pe drum într-o direcție și numai pe cei buni în cealaltă.
Demonstrarea
efectului selectivității percepției în procesul de comunicare, care are loc întotdeauna în
conflicte.
Dezvoltarea capacității de a evidenția informațiile necesare pe fondul zgomotului general.
Cooperare
poate avea loc atunci când cei care au intrat într-un conflict au ocazia să găsească câteva
puncte de
interes comune care pot satisface atât nevoile unuia cât și celuilalt. Ceva ca în pilda a doi
oameni care s-
au certat pentru că nu puteau împărți o lămâie. Dar, de fapt, unul dintre ei avea nevoie de
pulpă pentru
a coace o plăcintă, iar celălalt avea nevoie de coaja pentru a găti compot. Dacă ar fi
hotărât imediat ce
avea nevoie cineva, nu ar fi existat niciun conflict.
Cooperare - Cel mai bun mod rezolvarea conflictului, dar, din păcate, nu este întotdeauna
posibilă; Există destul de multe situații în viață când atingerea obiectivelor de către unul
înseamnă

înfrângerea celuilalt (exemple clasice - doi băieți „împart” o fată sau două echipe sportive
joacă un meci
eliminatoriu).
rivalitate - aceasta este o strategie la care are sens să recurgem atunci când două condiții
coincid:
♦ Motivul conflictului este mai important pentru tine decât prietenia cu persoana cu care
ești în
conflict.
♦ Ai încredere în superioritatea forțelor tale. La urma urmei, dacă ați început o rivalitate,
cel mai
probabil vi se va răspunde în același mod.
Adaptarea, dimpotrivă, este mai justificată atunci când menținerea unei relații bune este
mai
importantă pentru tine decât un motiv
Joc de rol „Conflicte”
Descrierea jocului. Participanților li se oferă mai multe situații conflictuale, a căror
dezvoltare se
joacă în perechi. Mai pot apărea câteva situații cu adolescenții înșiși. Scenele rezultate
sunt discutate
într-un cerc.
Exemple de situații conflictuale:
1. Ai aranjat sa mergi la o discoteca cu prietenii (prietenele) cu ocazia zilei tale de
nastere. Iar
mama spune: „Nu vei merge nicăieri noaptea privind la mine, ești încă mic!”
2. Un prieten a luat o carte de la tine și a promis că o va returna într-o săptămână. A
trecut o
lună de atunci și nu a mai returnat cartea. Și ai nevoie disperată de el pentru pregătire
teme pentru
acasă. Ieri l-ai sunat acasă și i-ai amintit de carte, a jurat că o va aduce. Și astăzi spune:
„Îmi pare rău, am
uitat unde l-am pus și acum nu îl găsesc”.
3. Ai cumpărat jumătate de kilogram de cârnați din magazin, l-ai adus acasă și apoi ai
constatat
că era învechit. Te întorci la magazin, îi dai vânzătorului un cârnați și un cec și ceri
rambursarea unui
produs de calitate scăzută. Și el răspunde: „Nu știu nimic, avem toate produse proaspete.
L-ai cumpărat
în altă parte.”
Sensul psihologic al jocului. Actualizarea cunoștințelor despre diferite stiluri de
comportament
în situații de conflict interpersonal, demonstrarea lor pe exemple de viață.
Conflictul este o parte normală a vieții. Chiar și în cele mai prietenoase grup social
interese opuse
se pot ciocni. Acest lucru s-ar putea transforma într-un conflict. Orice dificultăți într-o
relație duc la
dezvoltarea lor, dacă sunt tratați corect.
În același timp, aproape toată lumea poate da un exemplu de conflict și analiza lui, dacă
această
situație a fost deja rezolvată. Din păcate, puțini oameni își construiesc succesele și își
folosesc
experiențele bune în dificultățile relaționale ulterioare.
Aplicatie M II (CATALINA )

Situație de conflict / criza educațională

La scoala unde profesez, m-am confruntat în calitate de profesor diriginte, la clasa a V-
a, cu mai multe situații conflictuale, atat între elevii clasei, cât și cu părinții acestora.
Am fost ajutata sa gestionez aceste situații conflictuale de către consiliera școlara, dar si
de catre colegi.
Mentionez o astfel de  situație:
 Conflictul intre 2 elevi repetenți care in timpul orelor se jignesc, se cearta,se
parasc ca nu sunt atenți si au alte preocupari. Cearta lor continuand  si in pauza
luandu-se la bataie, fiind   observati de catre profesorii de serviciu dar si de catre
d-na consilier scolar.
 Cei doi elevi au mereu ceva de împărțit cu majoritatea elevilor din clasa, din
diferite motive ( s-a uitat urat la el, l-a impins, l-a spus profesorului ca butoneaza
telefonul in timpul orei, îi povestește parintilor ce face el/ea la scoala…).
Majoritatea elevilor raspund la provocarile lor si de aceea devin cea mai
galagioasa clasa cu cele mai multe conflicte intre elevi. Cand lipseste de la
scoala macar unul dintre ei este mult mai multa liniste in clasa, reusind sa ne
desfasuram orele in liniste.
 Am incercat sa discut cu fiecare dintre ei, atat separat cat si impreuna sa vad
care este motivul conflictelor dintre ei. 
 Am intrebat in lipsa lor si colegii de clasa ce se intampla intre cei doi și de ce
sunt mereu cei care pornesc conflictul.
 Fiecare a motivat ca partea adversa este cea care incepe vorbind urat,  injura
sau loveste, ca i-a agresat verbal prietenul sau prietena , etc.
 Am incercat sa aplanez conflictul ascultand ce are de spus fiecare dintre ei,
incercand sa ii transpun pe fiecare in pielea celuilalt ( tie ti-ar placea sa fii lovit/
lovită , injurat/ injurata de catre coleg? ). 
 Le-am spus ca o sa mai intalneasca in viata persoane cu care nu sunt de acord
si este de preferat sa  le ignore si  sa nu mai raspunda la provocari, deoarece va
fi perceput ca o persoana conflictuala cu care multe persoane nu vor sa aibă
niciun fel de relatie.
 Daca se va mai intampla sa ma anunte pe mine, profesorul de la ora, mediatorul
sau consiliera scolara sa rezolvam  noi situația, sa nu  isi faca singur dreptate.  
 Am luat legatura telefonic cu parinții copiilor de cate ori am avut probleme de
disciplina si nu mumai
 Am apelat de fiecare data la ajutorul colegilor dar si al dnei consilier care a
discutat cu cei doi atat individual cat si impreuna, aceasta prezentandu-le
consecintele .

MODULUL III – Prevenirea și combaterea

abandonului școlar prin activități outdoor
T1-CAUZELE ABANDONULUI SCOLAR

Definiție: „Abandonul școlar este o formă a eșecului

școlar”.
Alte definiții ale abandonului școlar:

,,părăsirea sistemului de educație înainte de finalizarea învățământului

obligatoriu”

„ieșirea din școală înainte de absolvirea unuia din nivelurile acesteia”

„ieșirea din școală în general, indiferent de nivel, fără obținerea diplomei

care să ateste finalizarea studiilor”

„ieșirea din sistemul de învățământ fără un act care să-l certifice pe piața
muncii”

Cauzele abandonului școlar:

Din punct de vedere economic, abandonul școlar

reprezintă un indicator al eficienței sistemului școlar;
cu cât indicele este mai mic, cu atât sistemul școlar
este mai eficient.

Cauzele abandonului școlar:

Cercetările realizate referitor la abandonul școlar pot

fi grupate în trei mari categorii, corespunzătoare
perspectivelor de abordare/interpretare:

Cauzele abandonului școlar:

abordarea psihosocială a urmărit să demonstreze că aceia

care abandonează școala diferă de cei care își finalizează studiile
în ceea ce privește unul sau mai multe atribute psihosociale sau
trăsături de personalitate; numeroase studii de această factură
au investigat rolul motivației, inteligenței, imaginii de sine și
agresivității în decizia de a abandona școala.

Cauzele abandonului școlar:

perspectiva interacționistă interpretează abandonul ca

pe o consecință a interacțiunii dintre caracteristicile
individuale ale elevilor și cele ale mediului educațional, în
care se includ ceilalți actori sociali (profesori, colegi) și
variabile ale programelor educative.

Cauzele abandonului școlar:

teoria constrângerii externe afirma că abandonul școlar
nu este atât un produs al sărăciei, cât un produs al presiunii
factorilor de mediu pe care individul nu îi poate controla.
Factorii care au un impact deosebit asupra menținerii
elevilor în școală sunt cei legați de sănătate și obligațiile
profesionale și familiale.

Cauzele abandonului școlar:

1.1. Cauze psihologice ale abandonului școlar - care țin de

personalitatea și starea de sănătate a elevului: motivatie școlară
scăzută, lipsa de interes, încredere scăzută în educația școlară,
oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine
deteriorată, sentimente de inferioritate, abilități sociale reduse,
pasivitate; refuzul de a adera la o alegere făcută de alții (reacție
la presiunea exercitată de dorințele adulților).

Cauzele abandonului școlar:

1.2. Cauze sociale ale abandonului școlar - care țin de

familie, condițiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil
parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinți
foarte ocupați sau plecați în străinătate.

Cauzele abandonului școlar:

1.3. Cauze psihopedagogice ale abandonului școlar - care țin de

contextul școlar specific (inclusiv relația profesor - elev): presiunea
grupului, supraîncărcarea școlară, comunicarea defectuoasă
elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica
de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi
ca fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspirațiile,
trebuințele de învățare și oferta educațională a școlii; forma de
apărare - împotriva disciplinei excesiv de rigidă și severă, politici
proabsenteiste ale școlii la elevii din clasele terminale (în școlile de
„elită”)

Definiți etapele, contextul general, problema,

identificați soluții!

Studiu de caz – Prevenirea abandonului școlar:


APLICAŢIE:

N.I. este elev în clasa a VI-a la o şcoală foarte bună din oraş. Colegii lui sunt cooperanţi,
toleranţi şi motivaţi pentru învăţare. Profesorii şcolii sunt de înaltă ţinută profesională şi
morală.Elevul, cu intelect normal, este diagnosticat cu ADHD şi CES. Are serioase
lacune
în cunoştinţe.Fuga de la ore a devenit o obişnuinţă. Trece, când este programat, pe la
Cabinetul de sprijin, apoi dispare de la şcoală, doar el ştie unde. Colegii spun că îşi
petrece
timpul la Internet-Caffe-ul de pe strada şcolii. A fost prins şi furând de la un supermarket
din
apropierea şcolii. Părinţii locuiesc împreună, dar nu sunt căsătoriţi. Mai are un frate mai
mic,
la grădiniţă, în grupa mare, la o grădiniţă din apropiere. Sunt aduşi amândoi dimineaţa de
tatăl lor, care îi lasă la o anumită distanţă de şcoală. Mama lucrează la o fabrică din oraş,
iar tatăl este muncitor pe undeva. Nu se ştie nimic exact despre locul lor de muncă. Nu au
venit niciodată la şcoală. Împreună cu ei mai locuieşte o verişoară a elevului N.I., elevă
de
liceu.

Cauze concrete:

Dificultăţile materiale ale familiei, mai ales în cazul familiilor numeroase,

dezorganizate, lipsite de resurse, care au probleme în a asigura îmbrăcămintea adecvată
tuturor copiilor şi resimt uneori nevoia de forţă de muncă (fie pe câmp, fie în
gospodărie).

Dezorganizarea familiei atrage după sine dificultăţi materiale. Factori precum

alcoolismul, divorțul sau violența în familie sunt semne ce reprezintă clar decizia de
abandon. De asemenea, alți factori reprezentanți pot fi și climatul familial excesiv de
permisiv, sau lipsa de autoritate a părinților, atitudinea despotică sau, din contră,
indiferentă a celor care ar trebui să ofere un șablon comportamental perfect pentru
integrarea lină în societate și în viață.

Modelul educaţional oferit de părinţi şi fraţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să nu își
dorească studiul provin din familii în care părinţii au maxim opt clase. Există, desigur,
şi excepţii. Modelul educaţional oferit de fraţi are o mult mai mare influență. Familiile
în care există fraţi mai mari ce au renunţat devreme la școală au tendința să reproducă
modelul şi în cazul fraţilor mai mici.

Trăsăturile care se pot regăsi, parțial sau total, în portretul general al copilului care
tinde să abandoneze școala pot fi reformulate în felul următor:

are cerințe educaționale speciale și manifestă dezechilibru emoțional, consecință a lipsei

unui ambient familial echilibrat sau chiar, foarte adesea, a absenței părinților de acasă;

provine din medii sociale sărace;

are o stare de sănătate precară;

are dificultăți de învățare și, prin urmare, rezultatele școlare sunt slabe;

imaginea de sine este negativă și îi lipsesc achizițiile în zona autocunoașterii;

este incapabil să se adapteze cerințelor mediului școlar;

manifestă comportamente deviante, de exemplu, agresivitate fizică și verbală, tendința

de vagabondaj, consum de tutun, alcool și alte substanțe interzise, acte de vandalism.

În aceste condiții, orice dezechilibru emoțional îl dezorientează și îl

descurajează, mai ales atunci când trebuie să depună un efort semnificativ
pentru îndeplinirea activităților școlare, efort care îi poate produce
disconfort fizic, psihic și emoțional. De aceea, elevul are nevoie acută de
suport, începând cu cel emoțional, iar dezvoltarea sentimentului de
apartenență la grup îl poate ajuta:

Anturajul de calitate îndoielnică care are influență în cazul elevilor cu un

psihic slab, traumatizat sau care doresc să evadeze din tiparele modelului
familial impus. Anturajul este un factor negativ care poate să determine
elevul să consume alcool, să fumeze, să lipsească de la școală, să își
însușească obiecte necuvenite furând.

Factorii de natură educațională: refuzul respectării normelor și regulilor școlare,

motivație scazută în raport cu școala, greșelile cadrelor didactice (de gestionare a unor
conflicte, de atitudine și relaționare, de competență sau autoritate), integrarea
nesatisfăcătoare în colectivul clasei, calitatea relațiilor cu profesorii sau colegii.

Fenomenul de abandon școlar este destul de frecvent și răspândit în cazul populației de

etnie rromă, deoarece este legată de tradiții, obiceiuri respectate cu sfințenie, fără a se
ține cont de privarea de educație și efectele pe care le poate avea acest lucru. Aceștia
încurajează mariajul timpuriu, lucru care este regăsit și în multe din zonele rurale și
împiedică continuarea educației.Desigur,mergând în această direcție, apariția unui copil
este un impediment clar pentru continuarea educației. Sau, din contra, gândind pozitiv,
poate repezenta un factor determinant în a îți dori mai mult pentru el.

Apartenența la un mediu vulnerabil social unde acasă condiții defavorabile spijinirii

parcursului școlar.

Plecarea de acasă a părinților duce la abandon școlar, deoarece copiii sunt

nesupravegheați sau necorespunzător supravegheați.

Cercetătorul francez P. Perrenoud a constatat că în relaţia familie-şcoală există o

condiţionare reciprocă. Astfel, el a ajuns la concluzia că nu doar familia influenţează
rezultatele şcolare ale copiilor, ci şi şcolaritatea exercită influenţă asupra vieţii familiale.
Cele doisprezece tipuri de influenţe identificate de autor sunt:

modificarea programului familial în funcţie de orarul şcolar al copilului,

schimbarea mediului rezidenţial, părinţii optând pentru o locuinţă cât mai aproape de
şcoala copilului,

bugetul familiei suportă modificări considerabile odată cu şcolarizarea copilului, situaţie

frecvent întâlnită în familiile sărace care de cele mai multe ori nu reuşesc să acopere
cheltuielile şcolare,

familia acordă o mai mare atenţie conduitelor „publice” ale copilului, accentuând
funcţia de control, pentru a se asigura de reuşita copilului, părinţii se implică în
activităţile şcolare ale acestuia sau angajează pesoane specializate în acest sens,

Cercetătorul francez P. Perrenoud a constatat că în relaţia familie-şcoală există o

condiţionare reciprocă. Astfel, el a ajuns la concluzia că nu doar familia influenţează
rezultatele şcolare ale copiilor, ci şi şcolaritatea exercită influenţă asupra vieţii familiale.

Cele doisprezece tipuri de influenţe identificate de autor sunt:

rezultatele şcolare ale copilului influenţează climatul afectiv, contribuind la instalarea

unei stări de tensiune sau satisfacţie, în funcţie de natura rezultatelor,

şcoala invadează intimitatea familiei, cerând informaţii despre viaţa familială a elevilor,

şcoala introduce familia într-o nouă reţea de sociabilitate, alcătuită din colegii copilului,
părinţii acestora, cadrele didactice.

Familia reprezintă „un soi de personalitate colectivă” care prin tonalitatea şi atmosfera sa
colectivă, prin impactul asupra formării copilului, prin „dimensiunea sa culturală şi
gradul
ei de integrare socială, constituie un mediu educativ determinant”. Orice dezacord şi stare
tensională care apare la nivelul mediului familial generează tulburări emoţionale, sociale
şi
morale asociate cu diverse reacţii neadaptive între care se numără şi abandonul şco

EDUCAȚIA OUTDOOR – CLASA FĂRĂ PEREȚI

ALINA DANIELA CEPAN

- FORMATOR -

MODULUL III – Prevenirea și combaterea

abandonului școlar prin activități outdoor
MODULUL III

Începuturi:

„Există mai mult în tine decât crezi!”, era motto-ul după care se ghida Kurt
Hahn, fondatorul primei școli de Educație Experiențială Outdoor
– Outward Bound – în 1941. În opinia lui, societatea modernă suferea de
câteva „boli”, acestea apărând ca revers negativ al evoluției tehnologiei:
declinul condiției fizice, al spiritului de antreprenoriat, al imaginației,
creativității și abilităților practice, al autodisciplinării și al compasiunii
interumane. Modelul educațional din școala lui Hahn putea fi sintetizat în
următorul citat: „Consider că principală sarcină a educației este să asigure
supraviețuirea următoarelor calități: o curiozitate inovatoare, o voință
invincibilă, tenacitate în atingerea țelului, lepădare de sine și deasupra
tuturor: compasiune!”.

Metodologie:

Format – În ce cadru învăț? – Educația pe care o primim în

instituțiile de învățământ clasice (Școli, Universități) este una
de tip Formal.

Programele de Educație Outdoor se desfășoară în natură și

finalitatea acestora nu o reprezintă atestările de tipul
certificatelor și diplomelor, ci schimbările vizibile produse la
nivelul comportamentului participanților. Din acest motiv,
Educația Outdoor are un caracter Nonformal.

Metodologie:

Tip de învățare – Cum învăț? – De cele mai multe ori educația

primită la școală are un aspect pur teoretic (Cognitiv). Nici
nu-i de mirare când un profesor are de urmat o programă
foarte încărcată și prea puțin timp la dispoziție ca s-o predea
la 30 de elevi de-odată. În Educația Outdoor elevul învață
totul în mod practic, activ, prin experiențe personale la care
mai apoi reflectă pentru a extrage învățăturile.

Acest mod de învățare, caracteristic Educației Outdoor, se

numește Experiențial – Înveți cu creierul, mâinile și inima!

Remarci în favoarea educației outdoor:

Un vechi proverb chinezesc accentuează eficiența Educației

Experiențiale:
“Ce aud – Uit, Ce văd – Îmi amintesc, Ce fac – Înteleg”

Un studiu mai modern spune că:

“Ne amintim 20 % din ceea ce auzim, 30 % din ceea ce vedem și

90 % din ceea ce facem.”

Tema 2: Strategii pentru prevenirea

abandonului școlar - activitățile outdoor

Caracteristicile educaţiei outdoor

Caracteristicile educaţiei outdoor:

Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura -

protecţia mediului reprezintă un subiect de interes mondial, urbanizarea
masivă a produs un efect nociv asupra mediului şi prin faptul că oamenii
nu conştientizează impactul pe care acţiunile lor non-ecologice le au
asupra mediului iar educaţia outdoor poate fi privită ca o modalitate
extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor
faţă de mediu;

Caracteristicile educaţiei outdoor:

Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de

învăţare-un mediu relaxant, liber, fără constrângerile pe care le impun
„cei patru pereţi ai unei săli de clasăˮ poate oferi copiilor nenumărate
provocări, astfel că procesul de educare devine puternic, inspiraţional şi
de natură să schimbe comportamente antisociale, să creeze o relaţie
puternică între copii, bazată pe sprijin reciproc;

Caracteristicile educaţiei outdoor:

•
Educaţia outdoor facilitează procesul de învăţare al copiilor care
întâmpină dificultăţi-astfel educaţia outdoor oferă un climat diferit de
învăţare ce permite copiilor care în mod uzual întâmpină dificultăţi de
învăţare şi au un nivel scăzut de performanţă şcolară, să devină motivaţi;

•
Educaţia outdoor duce la dezvoltarea personală atât a celor care o
aplică dar și a copiilor;

Caracteristicile educaţiei outdoor:

•
Educaţia outdoor contribuie la dezvoltarea spiritului de
echipă-conexiunea între copii-copii, copii-cadru didactic și duce la
creşterea gradului de participare activă;

•
Educaţia outdoor oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale şi
mentale care asigură bunăstarea societăţii.

Formele educației:

Educaţia în aer liber este considerată a fi mult mai motivantă,

stimulativă şi cu un impact mai puternic asupra procesului de
învăţare în rândul elevilor. Pentru a înţelege mai bine ce aduce nou
educaţia outdoor procesului de predare-învăţare, vom face o
scurtă incursiune a formelor de educaţie existente:

Educația formală

Educația informală

Educația nonformală

Educația formală: acel tip de educaţie care operează într-o

instituţie reglementată de norme şi reguli numită şcoală.

Caracteristici:

•
instituţionalizată, ierarhizată,

•
supraveghează cadrul în care se desfăşoară procesul de educaţie
impune reguli şi norme

•
este gradată cronologic (de la educaţia primară până la educaţia
universitară),

•
organizată şi condusă de la centru (Ministerul Educaţiei)

•
evaluarea este realizată de către profesor,

•
foloseşte metode puţin participative, autoritatea şi disciplina sunt
impuse prin constrângere ,relaţia profesor-elev este formală.

Educația informală:

se realizează prin învăţare de-a lungul vieţii, fiecare individ îşi

formează atitudini, valori, deprinderi din experienţa cotidiană,
folosind resursele educative din mediul în care trăieşte - de la
familie şi vecini, de la locul de joacă, de la magazin, de la
bibliotecă sau din mass-media. Aceasta se realizează individual
sau prin interacţiuni cu membrii comunităţii fără a fi planificată,
ajutându-i pe oameni să înveţe oricând şi oriunde.

Educația nonformală:

nu se traduce ca o activitate lipsită de un efect formativ, ci trebuie

înţeleasă ca o realitate educaţională mai puţin formalizată. Conceptul
de educaţie nonformală este asociat conceptului de "învăţare pe tot
parcursul vieţii" (lifelong learning).

Evaluarea în cadrul educaţiei nonformale este realizată de cel care

învață, iar abordarea multi-disciplinară a procesului de învăţare, ajută
oamenii să înţeleagă şi să aprecieze mediului şi legătura lor cu acesta.
Pregăteşte elevii pentru un viitor durabil, analizează problemele pe
termen lung.

Educația nonformală: caracteristici

metodele folosite sunt axate pe participarea activă

metoda este un mijloc prin care sunt îndeplinite obiectivele

unei activităţi - jocul este o metodă des folosită.

răspunde la întrebarea Cum?

Importanţi furnizori de educaţie nonformală sunt ONG-urile.

Concluzie:

Educaţia formală are meritul de a fi organizată şi structurată,

încorporând o paletă întreagă de informaţii şi cunoştinţe de care are
nevoie un individ în formarea sa educaţională, educaţia informală vine
în sprijinul educaţiei formale şi asigură procesul de învăţare oricând şi
oriunde, pe tot parcursul vieţii, educaţia non-formală vine cu acele
elemente de natură să satisfacă nevoile unui individ de natură, psihică,
socială, emoţională prin diferite metode interactive, participative, iar
educaţia outdoor "scoate la aer" cele 3 forme de educaţie, le
rivigorează, le adaugă prospeţime si îşi extinde acţiunea benefică în
diferite domenii (în speţă dezvoltare durabilă, protecţia mediului,
dezvoltare personală şi profesională).

Aplicație:

Propuneți un scenariu în vederea realizării unei activități didactice în

manieră out-door la una dintre disciplinele de studiu din planul cadru/la
nivelul unei arii curriculare (poate fi o activitate integrată, trans sau
interdisciplinară).

Veți preciza tema, grupul țintă/intervalul de vârstă, materiale și

mijloace de lucru, procedee/strategii utilizate, etapele scenariului,
modul concret de realizare a sarcinilor, eventuale obstacole/dificultăți
întâmpinate, rezultatele așteptate/obținute, feed-back-ul oferit la
finalul activității.

Obiectivele generale ale educaţiei outdoor sunt:

Dezvoltarea abilităţilor socio-personale:

îmbunătăţirea spiritului de echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale,

dezvoltarea competenţelor de conducere etc;

Dezvoltarea abilităţilor de management:

organizare, coordonare, evaluare, atât a celor care o aplică, cât şi

elevilor.

Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că răspunde

atât nevoilor de bază ale individului, cât şi celor care îl
particularizează în grupul din care face parte:

NEVOI pentru finalitățile activităților

outdoor:

Nevoia de a fi respectat – derularea de diferite activități în

aer liber încurajează copilul să se simtă în largul său, astfel el
va fi mult mai deschis, va comunica, își va exprima propriile
opinii, se vă simți băgat în seamă și va simți ca deciziile sale
contează pentru ceilalți; elevii pot fi consultați cu privire la
diferite jocuri sau activități.

NEVOI pentru finalitățile activităților

outdoor:
Nevoia de a fi responsabil – activităţile outdoor permit copilului
oportunitatea de a primi diferite sarcini, responsabilităţi pentru
atingerea scopului propus (spre exemplu dacă se optează pentru o
activitate de ecologizare, un copil poate primi sarcina de a curăţa
pomii, un altul sarcina de a uda florile, important este însă, ca prin
comunicarea cu copilul, profesorul să-i transmită acestuia
sentimentul că prince ea ce întreprinde el, mediul va fii mai curat,
astfel el va conştientiza că și el, asemenea celorlalți, are o
responsabilitate faţă de protejarea mediului).

NEVOI pentru finalitățile activităților

outdoor:

Nevoia de a fi activ – implicarea în diferite activități

sportive, jocuri, plimbări tematice, aduce numeroase beneficii
dezvoltării fizice și psihice ale copilului. Jocul fiind activitatea
fundamentală a copilului este important ca toţi copiii să fie
stimulaţi în mod constant să se joace, să alerge, să participe
la diferite activităţi în mod activ.

NEVOI pentru finalitățile activităților outdoor:

Nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a

educaţiei outdoor este aceea că este o modalitate de succes de a depăşi
unele dificultăţi ale copilului (psihice, fizice, sociale, emoționale sau
economice), astfel încât acesta să fie inclus social, să simtă că aparţine
unei comunităţi; se consideră că mediul din interiorul grupului de elevi
este mai degrabă unul competitiv, în timp ce acela din afara clasei este
unul suportiv, care permite copiilor să se exprime, să relaționeze cu
ceilalți, să colaboreze.

NEVOI pentru finalitățile activităților outdoor:

Nevoia de a se simţi în siguranță – interiorul clasei este mult mai

sigur pentru copii, în timp ce mediul exterior implică diferite riscuri şi
situaţii neprevăzute care pot avea efect negativ. Educatorul (cadrul
didactic de la orice nivel de studiu) trebuie să identifice posibilele riscuri
care pot să apară şi să conceapă un plan de management al riscului,
întrucât este un aspect deosebit de important care i-a făcut pe unii
specialişti în domeniu să nege utilitatea utilizării educației outdoor.

ATENȚIE!

Activităţile de tip outdoor NU SUNT activităţi de educaţiei

formală ce au loc în afara sălii de clasă, ci activităţi de
educaţie nonformală, menite să familiarizeze copiii cu
natura/lumea reală şi să le formeze deprinderi şi priceperi
de cunoaştere prin experienţă, bazându-se desigur pe
cunoştiţele dobândite în activităţile de educaţie formală.

Proiectarea activităților extrașcolare cu accent pe

prevenirea abandonului școlar:

Educația extracurrriculară (realizată dincolo de procesul de învățământ)

își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalitații copiilor noștri.
Educația prin activitățile extracurriculare urmărește identificarea și cultivarea
corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață
civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii.
Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de
cunoștințe punându-i în contact direct cu obiectele și fenomenele din natură,
dincolo de cei 4 pereți ai clasei. Trebuința de se juca, de a fi mereu în
mișcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm școala cu viața.

Proiectarea activităților extrașcolare cu accent pe

prevenirea abandonului școlar:

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv - educative să primeze, dar să fie

prezentate în mod echilibrat și momentele recreative, de relaxare, atunci
rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activități elevii se
deprind să folosească surse informaționale diverse, să întocmească colecții,
să sistematizeze date, învată să învețe. Prin faptul că în asemenea activități
se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități, copiii se
autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activități, posibilități
deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să
realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al școlii și al procesului
de învățământ în esență - pregătirea copilului pentru viață.

Proiectarea activităților extrașcolare cu accent pe

prevenirea abandonului școlar:

Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini

speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în
conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale,
facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru
reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și
corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile
extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor
cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății
și să-și maximizeze potențialul intelectual.

Proiectarea activităților extrașcolare cu accent pe prevenirea

abandonului școlar:

Forme de organizare:

•
metode clasice de instruire, reevaluate din perspectiva curriculumului centrat pe
cursant:

•
expunerea;

•
conversația;

•
exercițiul;

•
demonstrația;

•
metode moderne, de interacţiune educaţională;

•
problematizarea;

•
expunerea însoțită de mijloace tehnice;

•
modelarea;

•
algoritmizarea;

•
instruirea programată.

Proiectarea activităților extrașcolare cu accent

pe prevenirea abandonului școlar:

Strategii folosite:

•
inductive;
•
deductive;

•
algoritmice;

•
euristice.

Resurse materiale: laptop, videoproiector, suport de curs,

fişe de lucru, hârtie, coli flip – chart, markere.

Evaluare: Proiect educativ pentru o activitate outdoor în

scopul prevenirii abandonului școlar și a părăsirii timpurii a
școlii