+(,121/,1(

Citation:
Laurentiu Brinzoiu, Aplicarea Dreptului Comunitar de
Catre Instantele Judecatoresti din Unele State Devenite
Membre ale Uniunii Europene in Anul 2004, 2006 R.R.D.C.
63 (2006)

Content downloaded/printed from HeinOnline

Fri Nov 9 09:18:19 2018

-- Your use of this HeinOnline PDF indicates your

acceptance of HeinOnline's Terms and Conditions
of the license agreement available at
https://heinonline.org/HOL/License

-- The search text of this PDF is generated from

uncorrected OCR text.

-- To obtain permission to use this article beyond the scope

of your HeinOnline license, please use:

Copyright Information

Use QR Code reader to send PDF

to your smartphone or tablet device
 APLICAREA DREPTULUI COMUNITAR
DE CÂTRE INSTANTELE JUDECÂTOREýTI DIN UNELE STATE
DEVENITE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎN ANUL 2004

Laurentiu Brînzoiu*

1. Introducere
La 1 mai 2004 Uniunea Europeanà (UE) a fâcut un pas istoric prin extinderea masivà
în special câtre centrul si estul Europei si primirea în sânul sàu a unor state de care pânà
nu demult era despàrtità de o ,,cortinâ de fier". O dimensiune aparte a acestei extinderi
vizeazà sistemele juridice ale acestor târi care au trecut în ultimii ani printr-un proces de
transformâri profunde.
Douà fenomene majore au avut loc în acest domeniu dupà 1989 în târile din Centrul si
Sud-Estul Europei (CSEE). Primul a fost acela de adoptare a unor legi fundamentale noi
care intentionau sà realizeze o rupturà definitivà cu trecutul comunist si sâ creeze bazele
unor societâti democratice. In acest proces, nou adoptatele constitutii sau amendamentele
aduse celor vechi au cuprins în parametrii lor suveranitatea si independenta statelor. Acest

1Judecàtor la Judecàtoria Sectorului 3 Bucuresti, formatorîn cadrul Institutului National ai Magistraturii

si Scolii Nationale de Grefieri în materia dreptului comunitar. Autorul doreste sà multumeascà d-nei
Brândusa Stefànescu si d-lui Jenô Czuczai pentru comentariile lor asupra unor variante anterioare ale
acestui studiu. Prezentul articol dezvoltà unul dintre capitolele tezei de masterat sustinutà de autor la
Colegiul Europei (Natolin), intitulatà Judiciaries in Legal Transition - From Pre-Accession Training into
Post-Accession Application of EC Law.

- 63
-
Doctrinà R.R.D.C. 1/2006

aspect este important dacà îl privim prin prisma faptului cà la relativ scurt timp aceste
state si-au canalizat eforturile spre aderarea la unele institutii internationale care implicà
limitarea suveranittii în anumite domenii. AI doilea fenomen s-a caracterizat prin apropierea
legislatiilor lor nationale de dreptul comunitar prin adoptarea de norme armonizate cu cele
ale UE. Acest fenomen a fost urmarea fireascà a dorintelor exprimate de statele din CSEE
de a adera la UE si a conditiilor impuse de aceasta din urmà pentru deschiderea tratativelor
de aderarel si concretizate, de altfel, în acordurile de asociere.
In acest proces de modernizare a sistemelor de drept ale statelor din CSEE, judecâtorul
national detine un rol extrem de important. În perioada de preaderare el a fost chemat
sa mentinà un echilibru necesar între nevoia, care are râdâcini istorice, de protejare a
suveranitâtii nationale prin aplicarea în litigiile deduse judecàtii sale a normelor de drept
intern - pe de o parte, si necesitatea elaborrii sau amendàrii dreptului intern în concordantà
cu normele emise de institutiile comunitâtilor europene în care târile din CSEE doreau sà
se integreze, pe de altà parte. In perioada de dupà aderare, judecâtorul este chemat sà
aplice pe lângà dreptul intern si normele comunitare emise de organisme de tentà supra-
statal aplicabile direct în ordinea juridicà a fiecàrui stat membru în parte, verificând astfel
de fiecare datà atât dacà acele competente pâstrate de statele membre au fost încâlcate
sau nu prin actele respectivelor institutii2 , cât si dacà statul cârora apartin respectà obligatiile
asumate prin conventiile internationale la care au devenit pârti.
Ne propunem sà tratàm în cele ce urmeazà un aspect particular al acestui proces, si
anume acela al modului în care judecàtorii din noile state membre ale UE aplicà dispozitiile
dreptului comunitar. Începând cu 1 ianuarie 2007 judecàtorii români vor fi nevoiti sà facà
fatâ acelorasi provocâri cu care se confruntà astâzi judecàtorii recentelor state membre.
Este ratiunea pentru care consideràm necesar sà analizàm experientele prin care acestia
trec sau au trecut, în asa fel încât adaptarea noastrà la valorile si standardele europene
în materia europenizàrii jurisdictiilor nationale sà fie mai simpl si mai rapidà.

2. Scurte consideratii referitoare la rolul judecâtorului national în

aplicarea dreptului comunitar
Judectorii statelor membre ale Uniunii Europene îndeplinesc cu ocazia exercitàrii
atributiilor lor o functie dubl : pe de o parte solutioneazâ litigiile deduse judecàtii lor în
aplicarea dreptului national, iar pe de altà parte au obligatia de a aplica dreptul comunitar
atunci când litigiul decurge din încâlcarea dispozitiilor dreptului comunitar, conform
prevederilor acestuia3 . Practic, judecâtorul national este cel care are în principal sarcina
de a aplica legea comunitarà în litigiile pe care le solutioneazà. Aceasta pune în luminà
importanta deosebità pe care judecàtorii nationali o au pentru implementarea legislatiei
comunitare, fiind cu drept cuvânt considerati judecàtori comunitari de drept comun.

Zdenek Kühn, The application of European Law în the New Member States: Several (Early)
Predictions, în German Law Journal, vol. 6, nr. 3, 2004, p. 563 si urm.
, În cazul în care judecàtorul constatà cà printr-un act al unei institutii comunitare au fost încàlcate
competentele statelor membre, el trebuie sà sesizeze Curtea de Justitie în baza art. 234 din Tratatul instituind
Comunitatea Europeanà (TCE), pentru ca aceasta sà se pronunte asupra validitàtii actului respectiv.
3 Slynn of Hadley PC, European Law and the national judge, în Butterworth Lectures 1991-1992,
Butterworths, London, Dublin and Edinburgh, 1993, p. 18.

- 64
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinil

Tratatul instituind Comunitatea Europeanà cuprinde putine prevederi referitoare la

împârtirea competentelor între Curtea de Justitie a Comunitâtilor Europene si instantele
judecâtoresti nationale. CJCE a dezvoltat însà o jurisprudentà clarà referitoare la aplicarea
dreptului comunitar de câtre instantele judecâtoresti nationale. Aceastà jurisprudentà rezultà
în special din interpretarea datà art. 234 (fostul art. 177) din TCE. In plus, principiile efectului
direct si al preeminentei dreptului comunitar prin raportare la dreptul national reprezintà
elemente de bazà ale acestei jurisprudente.
Începând cu hotârârea pronuntatà în cauza Van Gend en Loos 4, Curtea a statuat cà
dispozitiile tratatelor europene care sunt clare si neconditionate, care impun obligatii în
sarcina statelor membre si recunosc drepturi persoanelor fizice sau juridice, sunt de naturà a
produce efecte directe pe teritoriul statelor membre. Ca urmare, cetàtenii statelor membre si
persoanele juridice având nationalitatea acestora pot invoca aceste drepturi în fata instantelor
judecâtoresti nationale, iarjudectorii nationali au obligatia de a le proteja 5 . Curtea a arâtat
apoi cà nu numai prevederile legislatiei primare6 care îndeplinesc aceste conditii se bucurà
de efect direct, ci si dispozitiile legislatiei secundare 7. Mai mult, efectul direct al dispozitiilor
4 Cauza 26/62, Van Gend en Loos [1963], Rec. IX, p. 1 si urm.
5 Curtea a argumentat decizia sa din cauza Van Gend en Loos dupà cum urmeazà: ,,[...]Pentru a
stabili dacà prevederile unui tratat international au efecte atât de largi este necesar sà se ia in considerare
spiritul, organizarea generalà si formularea acelorprevederi. Obiectivul Tratatului CEE, care este acela de
a stabili o piatà comunà, a càrei functionare este o preocupare directà a justitiabililor comunitâtii, implicà
faptul cà acost Tratat este mai mult decât o nftelegere care nu ar crea decât obligatii reciproce între pâqtile
contractante. Acostpunct de vedere este confirmat de preambulul Tratatului care se adreseazà nu numai
guvernelor, ci si popoarelor. Acesta este confirmat in plus si de o manierà specificà de înfiintarea unor
institutii înzestrate cu puteri suverane, a càror exercitareafecteazà atât Statele Membre cât sipe cetâtenit
acestara. Mai mult, trebuie observat cà nationalii statelor reunite in comunitate sunt chemati sâ coopereze
in functionarea acesteia prin intermediul Parlamentului European si a Comitetului Social si Economic. În
plus, rolul atribuit Curtii de Jus titie conform articolului 177, al càrei scop este acela de a asigura interpretarea
uniformà a Tratatului de càtre curtile si tribunaiele nationale, confirmà faptul cà Statele au recunoscut
dreptului comunitar o autoritate care poate fi invocatà de càtre nationalii acestora in tata acestor curti si
tribunale. Concluzia care se desprinde este aceea cà Comunitatea constituie o nouà ordine juridicà de
drept international in beneficiul càreia Statele i-au limitat drepturile lor suverane, desi in domenii limitate,
si ai càrei subiecti sunt nu doar Statele Membre, ci si cetâtenii acestora. De aceea, in mod independent de
legislatiaStatelor Membre, legislatia comunitarà nu numai impune obligatiipersoanelor, ci intentioneaza si
sà confere acestora drepturi care devin parte constitutivà a patrimoniului lor juridic. Aceste drepturi aparnu
doar acolo unde ele sunt in mod expres garantate de Tratat, ci si ca urmare a obligatiilorpe care Tratatul
le impune într-un mod clar definit atât in sarcina persoanelor, cât si a Statelor Membre si a institutiilor
comunitare." (traducerea noastrà, L.B.).
6 Legislatia primara reprezintà totalitatea instrumentelor care guverneazâ Comunitatea, adoptate ca
rezultat al actiunilor interguvernamentale si care au fost ratificate de parlamentele statelor membre potrivit
procedurilor lor constitutionale: tratatele de bazà, instrumentele de modificare a tratatelor, protocoalele
si alte documente aditionale ale tratatelor, conventii si alte instrumente încheiate între statele membre,
principiile generale ale legislatiei comunitare, tratatele dintre CE si tàrile terte (de exemplu Acordul de
asociere CE/Statele membre si România). Legislatia secundarà reprezintà actele normative adoptate de
institutiile Uniunii Europene, precum regulamentele, directivele si deciziile adoptate în baza Tratatului
instituind Comunitatea Europeanà.
7 A se vedea, de exemplu, Cauza 39/72, Comisia c. Italiei [1973] ECR 101 în cazul regulamentelor, si
Cauza 41/74 Van Duyn c. Home Office [1974] ECR 1337, în cazul directivelor. In aceastà din urmà hotàrâre
Curtea a aràtat cà: ,.. .]Dacà, in baza prevederilorarticolului 189, regulamentele sunt direct aplicabile si, in
consecintà, pot prin natura lorsà aibà efecte directe, nu rezultà din aceasta cà alte categorii de acte mentionate
in acel articol nu pot produce niciodatà efecte similare. Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu atribuit unei
directive de articolul 189 sà se excludâ, in principiu, posibilitatea ca obligatia impusà de càtre aceasta sà fie
- 65
-
Doctrinå R.R.D.C. 1/2006

legislatiei comunitare a fost recunoscut nu numai in litigiile opunånd persoanele fizice si

juridice pe de o parte si statele membre pe de altå parte (efect direct vertical), ci si in cazul
litigiilor dintre persoane fizice sau juridice nationale (efect direct orizontal).8
In caz de conflict intre dreptul national si legea comunitarå, aceasta din urmå trebuie
aplicatå cu prioritate. 9 CJCE a dezvoltat principiul suprematiei sau preeminentei dreptului
comunitar in raport cu dreptul intern ca urmare fireascå a recunoasterii principiului
efectului direct. Astfel, s-a stabilit ca pånå si legislatia secundarå comunitarå se aplicå cu
prioritate fatå de cea mai importantå dispozitie de drept national, fie ea chiar o prevedere
constitutionaå 1 0 . In consecintå, in cazul in care existå un astfel de conflict, judecåtorul

invocatå de cåtre cei interesati. in special, în situatia în care autoritåtile comunitåtii ar impune statelor
membre, printr-o directiva, obligatla de a urma o anumitå conduitå, efectul util al unui astfel de act ar fi
redus dacå persoanele ar fi împiedicate så o invoce în fata instantelor nationale si dacå acestea din urmå
arfi împiedicateså o ia în considerare ca element al dreptului comunitar. Articolul 177, care îndreptåteste
instantele nationale så adreseze Curtii întrebåriprivindvaliditatea si interpretarea tuturoractelorinstitutilor
comunitåtii, fårå distinctie, implicå de altfel faptul cå aceste acte sunt susceptibile de a fi invocate de cåtre
justitiabili în fata instantelor nationale. Este necesar så se analizeze în fiecare caz dacå natura, textul
si termenil prevederii în cauzå sunt în måsurå så aibå efecte directe in relatfile dintre statele membre si
persoane" (traducerea noastrå, L.B.).
8A se vedea Cauza 43/1975, Defrenne c. Sabena [1976] ECR 455. Existå totusi o exceptie, respectiv
aceea a directivelor, in cazul cårora Curtea a refuzat så recunoascå efectul direct orizontal. A se vedea, in
acest sens, Cauza 152/84, Marshall1, Rec. [1986], 1-723, paragraful 48: ,,cuprivire la argumentul cå o directivå
nupoate fiinvocatå împotriva uneipersoane, trebuie subliniat cå în conformitate cu articolul 189 al Tratatului
CEE caracterul obligatoriu al unei directive, care constituie temeiul pentru posibilitatea de a se baza pe o
directivå în fata unei instante nationale, existå numai în legåturå cu,,oricare stat membru destinatar". Rezultå
de aici c o directivå nu poate prin ea însåsi så creeze obligatii în sarcina unui particular si cå prevederea
unei directive nu poate fi invocatå ca atare împotriva unei asemenea persoane." (traducerea noastrå, L.B.).
9 Cauza 6/64, Costa c. ENEL [1964] ECR 592: ,Prin crearea unei Comunitåti cu duratå nelimitatå,
avånd institutii proprii, personalitate juridicå proprie, propria sa capacitatejuridicå si de reprezentare în
plan international si, mai ales, puteri reale nåscute din limitarea suveranitåtii sau din transferul de puteri
dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre si-au restråns drepturile suverane, chiar dacå
numai în domenii limitate, creånd, astfel, un set de norme juridice care obligå atåt cetåtenii cåt si Statele
ca atare. Integrarea în legislatia fiecårui stat membru a dispozitiilor comunitare, si în general a termenilor
si spiritului tratatului, împiedicå statele så acorde prioritate unei måsuri unilaterale ulterioare fatå de un
sistem juridic acceptat de ele pe bazå de reciprocitate. In consecintå, o astfel de måsurå nu poate så fie
în dezacord cu respectivul sistem judiciar. Forta executorie a dreptului comunitar nu poate så difere de
la un stat la altul in favoarea unor legi interne ulterioare, fårå a periclita atingerea obiectivelor tratatului
prevåzute în articolul 5 (2) pi a determina discriminarea interziså de cåtre articolul 7. [...] Sistemul juridic
nåscut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, din pricina naturii sale speciale si originale,
surclasat de cåtre normele juridice interne, oricare ar fi forta lor juridicå, fårå a fi lipsit de caracterulsåu
de drept comunitar si fårå ca însåsi fundamentul juridic al Comunitåtii så fie pus sub semnul întrebårii.
Transferul întreprins de cåtre Statele Membre, de la sistemul lor normativ intern cåtre sistemul juridic al
Comunitå,tii, în ceea ce priveste drepturile si obligatile prevåzute de Tratat, implicå o permanentå limitare
a drepturilor suverane ale acestora" (traducerea noastrå, L.B.).
1 Cauza 11/1970, Internationale HandelsgesellschaftmbH contre Einfuhr-und Vorratsstelle für Getreide
und Futtermittel [1970] 1125, paragraf ul 3: ,,Recurgerea la reguli sau concepte de drept national în scopul
de a aprecia validitatea måsurilor adoptate de cåtre institutfile Comunitåtii ar avea un efect advers asupra
uniformitåtii si eficacitå,tii dreptului comunitar. Validitatea acestormåsuni nu poate fi apreciatå decåt în lumina
dreptului comunitar. Dreptul izvorånd din Tratat, care este o surså independentå de drept, nu poate,
datoritå naturii sale, så dea întåietate regulilor de drept national, indiferent care ar fi acestea, fårå så
piardå caracterul såu de drept comunitar si fårå ca baza legalå a Comunitåtii însåsi så fie puså sub
semnul întrebårii. In consecintå, validitatea unei måsuri comunitare sau efectul ei pe teritoriul un ui stat
membru nu pot så fie afectate de sustinerile cå måsura ar contraveni drepturilor fundamentale astfel
- 66
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinil

national este obligat sà aplice direct dreptul comunitar si sâ înlâture aplicarea dispozitiilor
de drept national fàrà a mai astepta ca acele dispozitii de drept intern sà fie declarate
neconstitutionale de câtre instanta de contencios constitutional internà sau sà fie abrogate
de legiuitorul national".
Cum dreptul comunitar reprezintà o legislatie comunà tuturor statelor membre, ea
trebuie aplicatà si interpretatà uniform de toate instantele judecâtoresti nationale". Aceasta
se realizeazà pe calea procedurii prevàzutà de art. 234 din TCE 3 , care se bazeazà pe
principiul cooperrii dintre judecâtorul comunitar si judecâtorul national cu ocazia aplicàrii
de câtre acesta din urmà a dreptului comunitar. In esentà, în cazul în care judecâtorul
national are îndoieli cu privire la validitatea unei prevederi din dreptul comunitar derivat
sau cu privire la interpretarea unei dispozitii din legislatia comunitarà, fie ea primarà sau
secundarà, el are dreptul si, în anumite cazuri, obligatia sà solicite judecàtorului comunitar
fie sà se pronunte asupra validitàtii actului comunitar secundar, fie sà interpreteze normele
de drept comunitar.
Astfel, competentele celor douà tipuri de instante sunt împârtite: tribunalele nationale
au obligatia sà aplice, acolo unde este cazul, legislatia comunitarà în cazurile deduse
judecàtii lor; CJCE are competenta de a interpreta dreptul comunitar sau de a decide cu
privire la validitatea unei norme europene. Altfel spus, CJCE nu are dreptul sà aplice dreptul
comunitar cauzei aflatà în fata judecàtorului national, iar judecâtorul national nu are dreptul
sà încalce competentele Curtii de la Luxemburg. Intre instanta nationalà si cea comunitarà
nu existà un raport de subordonare, ci unul de colaborare în aplicarea dreptului comunitar.
Trebuie mentionat totusi cà aceastà distinctie nu este atât de strictà în cazul procedurii
preliminare în interpretare prevàzutà de art. 234 TCE. Este evident cà judecâtorul national
trebuie sà interpreteze dreptul comunitar atunci când solutioneazà un litigiu. Ceea ce este
important este ca el sà respecte interpretarea unitarà datà de CJCE, iar în cazul în care

cum sunt ele formulate de càtre constitutia acelui stat membru, sau principiilor structurii
constitutionale nationale" (traducerea noastrà, L.B.).
" Cauza 106/1977, Simmenthal [1978] EC R 629, parag raful 26: ,,[.. .jjudecàtorul national are obligatia
de a asigura protectia drepturilor acordate de dispozitiile ordinii juridice comunitare, fàrà a fi necesar sà
se solicite sau sà se astepte inlâturarea efectivà, de càtre autoritâtile nationale autorizate in acest sens,
a eventualelor màsuri nationale ce ar putea impiedica aplicarea directâ si imediatà a regulilor de drept
comunita" (traducerea noastrà, L.B.).
1 Alfred E. Kellermann, Application of Community Law by National Courts: Direct Effect and
Supremacy, Raportul final prezentat în cadrul Conferintei 'EuropeanAdministrative Law in the National
Legal Order', Berna, 15-16 noiembrie 2001, disponibilà si la adresa http://www.emp-jurisprudence.com/
data/mpv/index200l /brno.html.
Potrivit art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeanà (TCE): ,Curtea de Justitie este
competentà sà hotàrascà, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea prezentului tratat;
(b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile Comunitâtii si de BCE;
(c) inteipretarea statutelor organismelor înfiintate printr-un act ai Consiiului, in cazul in care statutele
respective prevàd acest lucru.
În cazul in care o asemenea chestiune se invocà în fata unei instante judecâtoresti dintr-un stat membru,
aceasta instantà judecâtoreascà poate, in cazul in care apreciazà cà o decizie in aceastà privintà este
necesarà pentru a pronunta o hotàrâre, sà cearà Curtii de Justitie sà decidâ cu privire la aceastà chestiune.
ln cazul in care o asemenea chestiune se invocà într-o cauzà pendinte în fata unei instante judecâtoresti
nationale aie càrei hotàrâri nu sunt supuse vreunei cài de atac in dreptul intern, aceastâ instanta
judecàtoreascà este obligatà sà sesizeze Curtea de Justitie".
- 67
-
Doctrinà R.R.D.C. 1/2006

neclaritâtile sale persistà cu privire la interpretarea normelor respective, sà initieze o actiune

pentru pronuntarea unei hotârâri preliminare. Pe de altà parte, cu ocazia solutionârii trimiterii
preliminare, CJCE trebuie sà aibà în vedere si circumstantele concrete care au determinat
judecâtorul national sà formuleze întrebarea, în caz contrar râspunsul sàu riscând sà nu
ajute la solutionarea pricinii.
In cazul procedurii preliminare în validitate, competentele trebuie respectate însà cu
strictete. Singura instantà care are dreptul sà constate cà o dispozitie de drept comunitar
este lipsità de validitate este CJCE. Judecâtorul national nu poate decât sà constate
eventual validitatea unui act normativ comunitar14

.
Aceste scurte precizâri au menirea de a sublinia importanta aparte pe care judecâtorul
national o are pentru aplicarea dreptului comunitar. Din cele 10 state care au aderat la
Uniunea Europeanà la 1 mai 2004, opt sunt târi ex-comuniste din CSEE. Judectorii din
aceste târi au dobândit astfel un numâr important de competente rezultând atât din legislatia
comunitarà, cât si din jurisprudenta CJCE, precum si o responsabilitate semnificativà. Gradul
lor de pregâtire pentru aceastà provocare si modul cum au înteles sà aplice prevederile de
drept comunitar rezultà din hotârârile judecâtoresti pronuntate în cauze în care legislatia
comunitarà era aplicabil.

3. Aplicarea dreptului comunitar în perioada de pre-aderare în târile

din CSEE
Am mentionat mai sus cà dupà anul 1989 în târile din CSEE au fost adopte mâsuri
radicale care intentionau sà realizeze o rupturà definitivà cu trecutul comunist, sà creeze
bazele unei societâti democratice si sà conducà la europenizarea legislatiilor nationale.
Armonizarea legislatiilor nationale cu dreptul comunitar a reprezentat de fapt o obligatie
asumatà de aceste state prin acordurile de asociere încheiate în prima jumâtate a anilor
1990. Toate acordurile de asociere cuprindeau câte un capitol referitor la armonizarea
legislatiei cu dreptul comunitar, aceasta fiind ,,o conditie importantà a aderrii" târilor
respective la Comunitate 1 . Eforturile de armonizare au fost intensificate odatà cu inceperea
negocierilor de aderare la UE, în cadrul cârora statele în cauzà si-au asumat obligatia de a
prelua acquis-ul comunitarîntr-o perioadà determinatà, în functie de domeniul reglementat.
Ca urmare a acestor mâsuri a apârut o adevàratà inflatie de acte normative 1 6 . Ea a
fost determinatà nu numai de transpunerea directivelor europene în legislatia national,
dar si de implementarea regulamentelor europene. Desi aceste din urmà acte comunitare
sunt direct aplicabile în târile membre ale UE în conditiile art. 249 TCE 7 , în perioada
1 A se vedea Cauza 314/85, Foto-Frost[1987] ECR 4199.
" Astfel de prevederi existà si în Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, si
Comunitàtile Europene si statele membre ale acestora, pe de altà parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie
1993 si ratificat prin Legea 20/1993. A se vedea Titlul V, capitolul 11, al acestui acord.
1 Zdenek Kühn, op. cit., p. 563 si urm.
17 Potrivit art. 249 TCE, ,Pentru indeplinirea misiunii lor si in conditifle prevàzute de prezentul tratat,
Parlamentul European împreunà cu Consiiul, Consiiul si Comisia adoptà regulamente si directive, iau decizii
si formuleazà recomandâri sau avize. Regulamentul are aplicabilitate generalà. Acesta este obligatoriuin
toate elementele sale si se aplicà direct in fiecare stat membru. Directiva este obligatoriepentru fiecare
stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, làsând autoritâtilor nationale competenta
in ceea ce priveste forma si mijloacele. Decizia este obligatoriein toate elementele sale pentru destinatarii
pe care îi indicà. Recomandârile si avizele nu sunt obligatori'.

- 68
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinå

de preaderare nu puteau fi aplicabile direct in tårile candidate, fapt pentru care statele
respective au procedat la adoptarea de legi armonizate cu regulamentele comunitare.
In toate tårile in discutie fenomenul de transpunere a regulamentelor sau directivelor
in dreptul intern a fost insotit de numeroase deficiente determinate, in esentå, de faptul cå
acest proces s-a realizat deseori prin simpla traducere a lor, fårå a fi insotite de o adaptare
la specificul fiecårui sistem de drept national in parte. In acest fel au fost introduse in dreptul
intern al statelor din CSEE notiuni juridice necunoscute sistemelor de drept din spatiul ex-
comunist.18 Astfel, in conditii de lipsa de experientå, autoritåtile legislative nationale nu
au armonizat in toate cazurile si in mod adecvat legea nationalå cu dreptul comunitar.
Cu alte cuvinte, desi se intentiona ca prin legile adoptate så se ajungå la armonizarea
dreptului intern cu dreptul comunitar, de multe ori efectul obtinut a fost diferit. In aceste
circumstante, pentru asigurarea unui climat de securitate juridicå un rol important a revenit
instantelor judecåtoresti.
Este important de subliniat cå in perioada de preaderare dreptul comunitar nu a avut
si nu putea avea in tårile din CSEE fortå obligatorie. Cu toate acestea, nu se poate nega
dreptului comunitar influenta asupra dreptului intern atåta vreme cåt dreptul intern trebuia
så ajungå la ,,un nalt grad de convergentå" cu dreptul comunitar in temeiul obligatiilor
asumate prin acordurile de asociere incheiate cu UE. In doctrinå se foloseste deseori in
acest sens notiunea de « fortå de convingere a dreptului comunitar ». Astfel, in cazul in
care legiuitorul intern intentiona så transpunå un act normativ comunitar, inså ajungea la
efecte contrare legii comunitare, singura solutie logicå era interpretarea legii nationale in
conformitate cu dreptul comunitar.
Analiza cåtorva hotåråri judecåtoresti pronuntate in perioada de preaderare de instantele
judecåtoresti din unele tåri ', care la 1 mai 2004 au devenit membre ale UE sunt suport
pentru cele afirmate mai sus. Eie sunt exemple elocvente ale modului in care judecåtorii
din aceste tåri au reactionat la intålnirea unor probleme de drept comunitar. Totodatå, eie
pot constitui un punct de plecare in analizarea modului in care magistratii vor aplica dreptul
comunitar in perioada de dupå aderare.
Un exemplu pozitiv constant in perioada de preaderare a fost dat de instantele supreme
poloneze, 20 fapt care se explicå si prin aceea ca eie au o anumitå traditie in aplicarea
dreptului international, mai precis a tratatelor la care Polonia este parte2 1 . De exemplu,
Curtea Administrativå Supremå 22 a decis printr-o hotåråre din anul 200023 cå judecåtorul
8 Wladyslaw Czaplifiski, Harmonisation of Laws in the European Community and Approximation of
Polish Legislation to Community Law, in 25 Polish Yearbook of International Law (PYI L), vol. 45, (2001).
1 Vom analiza hotåråri ale unor instante judecåtoresti din Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia.
,, Pentru un studiu mai amånuntit al jurisprudentei curtilor supreme din Polonia, a se vedea Alfred
E. Kellermann, Efectul direct al acordurilor europene în perioada de preaderare, in RRDC nr. 3/2004,
p. 100 si urm.
21 AnnaWyrozumslka, DirectApplication of the Polish Constitution and International Treaties to Private
Conduct, 25 PYIL 5 (2001), p. 5 si urmåtoarele.
22 Sistemul judiciar din Polonia cuprinde instante de competentå generalå, tribunale administrative si
instante militare. Sistemul instantelorordinare are patru nivele: tribunale locale, tribunale regionale, curti de
apel si o Curte Supremå. Sistemul instantelor administrative se compune din tribunale administrative la nivel
regional si o Curte Administrativå Supremå. In anumite conditii, hotårårile Curtii Administrative Supreme pot
fi atacate in fata Curtii Supreme. Sistemul instantelor militare are trei nivele: curti regionale, curti de apel
si o sectie specializatå la nivelul Curtii Supreme. Tribunalul Constitutional pare a face parte din sistemul
ordinar de instante atåta vreme cåt organizarea si atributiile sale sunt reglementate in constitutie in titlul
,,curti si tribunale". Problema este inså controversatå. El are competenta de a controla constitutionalitatea
legilor atåt inainte cåt si dupå adoptarea lor. _69-
Doctrinå R.R.D.C. 1/2006

national care aplicå dreptul intern litigiilor deduse judecåtii sale este obligat så aibå in
vedere legislatia comunitarå corespunzåtoare, interpretarea datå acesteia de cåtre CJCE
si chiar jurisprudenta statelor membre ale UE, dacå acest lucru este posibil.
Tribunalul Constitutional din Polonia a dezvoltat o jurisprudentå similarå. El a decis incå
din 1997 cå, chiar dacå dreptul comunitar nu avea fortå obligatorie in Polonia, instantele
judecåtoresti nationale aveau totusi obligatia de ,,a interpreta legislatia existentå in asa
fel încåt så asigure cel mai înalt grad posibil de compatibilitate cu dreptul comunita' 24

.
Tribunalele din Republica Cehå 25 au avut la råndul lor ocazia de a-si face cunoscutå
pozitia fatå de aplicarea dreptului comunitar in perioada de preaderare. Semnalele lor au fost
inså contradictorii. In hotårårea pronuntatå in Cauza Skoda, de exemplu, pronuntåndu-se
asupra unui acord anticoncurential incheiat de Skoda, autoritatea nationalå de reglementare
in materia concurentei a interpretat legea nationalå in lumina dreptului comunitar al
concurentei. Decizia a fost atacatå in fata Inaltei Curti din Olomouc pe motiv cå dreptul
comunitar nu are fortå obligatorie in sistemul juridic national pånå la aderare si de aceea
nu poate fi luat in considerare cu ocazia interpretårii dreptului national. In hotårårea sa26

,
Inalta Curte din Olomuc a aråtat cå legea nationalå "a primit ideile de bazå din Tratatul
de la Roma". Acest fapt a reprezentat o necesitate privitå "din perspectiva armonizårii
sistemelorjuridice ale Comunitåtii Europene si Republicii Cehe". De aceea, Curtea a decis
cå interpretarea dreptului national in concordantå cu jurisprudenta CJCE sau cu deciziile
Comisiei UE nu a reprezentat o eroare de drept, astfel cum se invocase in cererea de apel.
Decizia Inaltei Curti a fost atacatå, fårå succes inså, in fata Curtii Constitutionale, care a
mentinut decizia si argumentele Inaltei Curti 27
.

Intr-un alt caz inså, referitor la legislatia privind protectia consumatorului in care
jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitåtilor Europene a fost invocatå, nici una dintre
cele trei instante judecåtoresti care s-au pronuntat asupra cauzei nu si-au manifestat
intentia de a interpreta legea nationalå in lumina dreptului comunitar. Mai mult, judecånd in
ultimå instanta, Curtea Supremå a Republicii Cehe a stabilit fårå echivoc faptul cå,,egilesi
directivele valabile in tårile membre ale Comunitåtii Europene nu sunt aplicabile (pe teritoriul
2 Decizia Curtii Administrative Supreme din Varsovia din 13 martie 2000 in Cauza Senagpo, in Polish
Yearbook of International Law (1999-2000) nr. 24, p. 219.
2 Decizia K. 15/97, Orzecznictwo Trybunalu Konstytucyjnego [Colectia de decizii ale Tribunalului
Constitutional], nr. 19/1997, p. 380.
25 Sistemul judiciar din Republica Cehå cuprinde patru nivele: tribunale locale, tribunale regionale,
douå inalte Curti si o Curte Supremå. in 1994 si, respectiv, 2000 tribunalele militare si cele comerciale
au fost desfiintate, astfel cå in prezent nu mai existå tribunale specializate, iar competentele instantelor
militare si comerciale au fost transferate cåtre instantele ordinare. Desi Constitutia prevede existenta unei
Curti Administrative Supreme, ea nu a fost incå infiintatå. Curtea Constitutionalå are urmåtoarele atributii
principale: verificarea constitutionalitåtii actelor normative (ex post facto), controlul constitutional concret
ca urmare a cererilor formulate impotriva unei hotåråri judecåtoresti pronuntatå intr-un litigiu de tribunalele
ordinare, controlul constitutionalitåtii tratatelor internationale. In comparatie cu alte curti constitutionale din
statele din CSEE cu exceptia celor din Slovacia si Slovenia, Curtea Constitutionalå cehå dispune de o
importantå putere rezultånd din posibilitatea de a se pronunta asupra sesizårilor particularilor referitoare
la neconstitutionalitatea hotårårilor judecåtoresti pronuntate de instantele ordinare.
2 Decizia Inaltei Curti din Olomouc din 14 noiembrie 1996, publicatå in Pråvnf rozhledy (1997) 5 (9)
p. 484, citatå de Zdenek Kühn, op. cit., p. 586.
27 Hotårårea Re Skoda Auto, publicatå in Sbfrka nålezii a usnesenf[Colectia de hotåråri si decizii ale
Curtii Constitutionale], Vol. 8, p. 149 (in limba cehå), citatå de Zdenek Kühn, op. cit. p. 587.

- 70
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinil

Cehiei, s.n. - L.B.) atâta vreme cât Republica Cehâ nu a fost si nu este încâ membru ai
Comunitâtii, si tocmai de aceea nu este tinutà sâ respecte acele legi. De asemenea, forta
obligatorie a dispozitiiior invocate de apelant nu poate fi dedusâ nici din vreo prevedere
a Acordului de asociere" 8

.
Un exemplu asemânâtor a fost dat de Curtea Supremà a Republicii Slovace.
Pronuntându-se într-un litigiu în care era aplicabilà o lege prin care se transpusese în dreptul
national o directivà europeanà, aceastà curte a refuzat sà interpreteze legea nationalà în
concordantà cu directiva. Curtea si-a motivat decizia prin aceea cà o astfel de interpretare
nu este relevantà ,,în stadiul actual ai integrâri europene" 9

.
În Ungaria, douà decizii ale Curtii Constitutionale3 O sunt relevante pentru studiul
de fatà. Prima a privit promulgarea Acordului de asociere. Potrivit constitutiei ungare,
Curtea Constitutionalà poate controla constitutionalitatea acordurilor internationale
înainte de promulgare. Curtea Constitutionalà a decis însà printr-o hotârâre din 199731
cà ar avea competenta de a controla si constitutionalitatea legilor prin care se ratificà
un tratat international, precum si sa examineze dacà prevederile unui astfel de tratat
sunt în concordantà cu Constitutia ungar 32 . Potrivit hotàrârii Curtii, autoritâtile nationale
ar avea obligatia fie sà amendeze Constitutia, fie sà modifice acordul international, în
cazul în care cele douà documente cuprind dispozitii contradictorii 33 . Cu alte cuvinte,
potrivit interpretàrii Curtii Constitutionale, competenta sa se întinde si asupra verificàrii
constitutionalittii acordurilor internationale, chiar si dupà ratificare, pe calea indirectà a
controlului constitutionalitàtii legii de ratificare. 34 În astfel de conditii s-ar putea sustine cà,
potrivit Curtii Constitutionale ungare, chiar si dupà aderarea Ungariei la UE ea ar avea
competenta de a supune controlului de constitutionalitate dispozitiile tratatelor europene.35
A doua hotârâre a fost pronuntatà într-o cauzà în care s-a invocat în fata Curtii
Constitutionale neconstitutionalitatea art. 62 din Acordul de asociere încheiat de Ungaria,
pe de o parte, si UE si statele sale membre, pe de altà parte, precum si a Decretului
Guvernului nr. 230/1996 din 26 decembrie 1996, care implementase în dreptul intern art.

2 Decizia Curtii Supreme Cehe din 12.12.2000, nepublicatà, însà disponibilà la http://www.nsoud.cz.
29 Decizia nr. 76 publicatà în Zbierka stanovfsk Najvyèèieho sùdu a rozhodnutî sùdov Slovenskej
republiky[Colectia de decizii ale Curtii Supreme si ale tribunalelor din Republica Slovacà] Vol. No. 4/2000,
p. 55, citatà de Zdenek Kühn, op. cit. p. 587.
30 Sistemul judiciar ungar se compune din patru nivele de instante: tribunale locale, tribunale
departamentale, curti de apel si o Curte Supremà. Curtile de apel au fost recent create si functioneazà
în Budapesta, Pécs si Szeged. Tribunalele militare fac parte din sistemul de instante ordinare la nivelul
tribunalelor locale si departamentale. Nu existà tribunale specializate decât în materia litigiilor de muncà.
Curtea Constitutionalà este separatà de sistemul judiciar si are competenta de a controla constitutionalitatea
legilor, compatibilitatea acestora cu tratatele internationale ratificate de guvern precum si constitutionalitatea
tratatelor internationale înainte de promulgare.
31 Decizia nr. 4/1997 (1.22) din 27 ianuarie 1997 a Curtii Constitutionale, nepublicatà.
32 Aceastà interpretare a legii a fost criticatà în literatura de specialitate. A se vedea Jeno Czuczai,
Report on Hungary, în (eds.) A. Moore-M. Chiavario, Police and judicial co-operation in the EU, Dublin
2004, XXI. FIDE Congress, p. 139.
33 Attila Harmathy, Hungarian Report, prezentare la Conferinta internationalà'Position of Constitutional
Courts following Integration into European Union', Slovenia 30.09.2004-20.10.2004, disponibilà la ad resa
http://www.us-rs.si/pcceu/index.php?flash=2&sv path=589,722.
34Aceastà interpretare a fost criticatà în doctrinà. A se vedea de exemplu Jeno Czuczai, op. cit., p. 139.
35 lbid.

- 71
-
Doctrinà R.R.D.C. 1/2006

62 din acord 6 . Acest articol stabilea cà practicile neconcurentiale contrare prevederilor

cuprinse în respectivul articol trebuie sà fie analizate în baza criteriilor rezultând din
aplicarea directà a art. 81 - 82 si 91 din Tratatul CE. Reclamantul sustinea cà Acordul de
asociere încâlca Constitutia ungarà deoarece solicita autoritâtilor nationale sà aplice în mod
automat unui domeniu determinat de raporturi juridice interne reguli de drept apartinând
altei jurisdictii, fàrà ca acestea sà fie transpuse în vreun fel în legea internà. In consecintà,
reclamantul aràta cà era încâlcat art. 2 din Constitutia Ungariei, care stipula cà Ungaria
este un stat suveran3 7
.

În decizia sa38 , Curtea Constitutionalâ ungarà a acceptat apârârile reclamantului si

a statuat cà, potrivit acordului de asociere, criteriile prevâzute de dreptul comunitar al
concurentei trebuie sà fie aplicate de càtre instantele judecàtoresti litigiilor cu care erau
investite fàrà ca dispozitiile respective sà fie incorporate în legislatia national. Aceste
dispozitii încàlcau astfel, potrivit Curtii, art. 2 al Constitutiei. S-a mai aràtat cà Ungaria nu
era un stat membru al UE si de aceea legislatia europeanà trebuia sà fie transpusà în
legislatia national, în caz contrar ea neputând produce nici un efect3 9 . Curtea nu a luat
în considerare posibilitatea interpretàrii legislatiei nationale în concordantà cu legislatia
europeanà transpusà în dreptul intern. Cu toate acestea, Curtea a refuzat sà declare
neconstitutionale dispozitiile Acordului de asociere4 0 . Din contrà, a aràtat cà acesta nu
intrà în competenta sa jurisdictional si câ este de datoria legiuitorului sà modifice acordul
în asa fel încât sà fie în concordantâ cu constitutia. Curtea a constatat însà ca decretul de
promulgare a acordului era neconstitutional4 1
.

Hotârârile prezentate sumar mai sus conduc la concluzia cà existà diferente de apreciere
din partea judecâtorilor nationali în ceea ce priveste aplicarea dreptului comunitar în perioada
de preaderare. Au existat diferente între tàri, însà chiar si în cadrul aceleiasi tàri au existat
aprecieri diferite ale instante judecàtoresti. Oricum, ceea ce consideràm ca ridicând probleme
în acea perioadà nu a fost refuzul judecâtorilor de a interpreta legea national în concordantà
cu dreptul comunitar, ci însâsi ignorarea posibilitàtii unei astfel de interpretàri. Ultima decizie
prezentatà, cea a Curtii Constitutionale ungare, este un exemplu elocvent în acest sens.

4. Aplicarea dreptului comunitar în noile state membre dupâ aderare

La doi ani de la extinderea din 2004 rezultatele nu sunt foarte semnificative din punctul
de vedere al cauzelor în care judecàtorii nationali au aplicat dreptul comunitar, însà sunt
3 A.F. Tatham, Constitutional judiciary in Central Europe and the Europe Agreement: Decision
30/1998 (VI.25) of the Hungarian Constitutional Court, International and Comparative Law Quaterly, Vol.
48, octombrie 1999, p. 915 si urm.
37 Ibid.
8 Decizia nr. 30/1998 (VI.28) AB a Curtii Constitutionale din Ungaria, nepublicatà.
" Jeno Czuczai, Practical implementation by the acceeding candidate countries of the constitutional
acquis of the EU problems and challenges, în (eds.) J. Czuczai, A. F. Kellermann, J. W de Zwaan, EU
Enlargement. The constitutional impact at EUand National Level, T.M.C. Asser Institut, Haga, 2001, p. 416.
40 Attila Harmathy, op. cit.
41 Desi a constatat cà Decretului Guvernului nr. 230/1996 din 26 decembrie 1996 era neconstitutional,
Curtea a decis sà suspende procesul în privinta efectelor declaràrii ca neconstitutionale a acestui act
normativ pânà ce acordul de asociere urma sa fie modificat astfel încât sà se conformeze constitutiei.
In anul 2002 acordul a fost modificat si promulgat, iar procesul a luat sfârsit prin pronuntarea deciziei
483/B/1996 din 27 mai 2002.

- 72
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinå

destul de elocvente pentru analizarea modului de abordare a dreptului comunitar de cåtre

magistratii din noile state membre. Trei decizii ale curtilor constitutionale din Polonia si
Ungaria dezvåluie faptul cå judecåtorii acestor tribunale se aflå incå intr-o perioadå de
tatonare (4.1.). Mai mult, cele douå trimiteri preliminare realizate pånå in acest moment de
douå instante ungare in care Curtea s-a pronuntat deja, precum si celelalte cinci trimiteri
preliminare afiate incå in fata instantei europene 42 ilustreazå modul in care judecåtorii
din tårile din CSEE inteleg relatia dintre instantele judecåtoresti nationale si CJCE (4.2.).

4.1. Inainte de analiza hotårårilor curtilor constitutionale din Polonia si Ungaria, vom
face cåteva precizåri privitoare la dispozitiile constitutionale relevante pentru studiul nostru.
Eie se referå la modificårile aduse constitutiilor ungarå si polonå pentru a pregåti cele douå
tåri pentru aderarea la Uniunea Europeanå4_.
In Polonia, o nouå constitutie a fost adoptatå in anul 199744. Articolul 90 alin. 1 din
aceastå constitutie prevede cå Polonia poate delega competentele organelorautoritåtii de
stat in anumite materii unor organizatii sau institutii internationale, iar potrivit art. 91 alin. 1,
tratatele intemationale ratificate si promulgate constituie parte din ordinea juridicå intemå
si trebuie aplicate in mod direct. Mai mult, art. 91 alin. 2 prevede cå tratatele internationale
se aplicå cu prioritate, iar potrivit alin. 3, actele normative adoptate de acele institutii
internationale se bucurå de aplicabilitate directå si preeminentå in raport cu dreptul intern.
Constitutia din 1997 a låsat inså cåteva probleme nerezolvate. De exemplu, ea pare
a interzice dreptul cetåtenilor stråini de a vota in alegerile locale, implicit cetåtenilor
celorlalte state membre, ceea ce contravine legislatiei comunitare. De asemenea, se
interzice extrådarea cetåtenilor polonezi (articolul 52 alin. 4 si art. 55)45, iar aceasta pune
sub semnul intrebårii eficacitatea legislatiei comunitare in materia mandatului de arest
european 46. Aceste douå probleme au si apårut de altfel in practicå si au dat Tribunalului
Constitutional posibilitatea så isi exprime pozitia in problema raportului dintre dreptul intern
si dreptul comunitar, pe de o parte, si a ultimului arbitru in conflictul dintre dreptul intern si
dreptul comunitar, pe de altå parte.
Tribunalul Constitutional al Poloniei a pronuntat douå hotåråri partial diferite din punctul
de vedere al aprecierii suprematiei dreptului comunitar in acele materii in care constitutia
din 1997 a låsat loc unor discutii, respectiv posibilitatea cetåtenilor europeni de a participa
la alegerile locale si mandatul de arest european. Dacå, imediat dupå aderare, confirmånd
evolutia anterioarå, instanta de contencios constitutional a acceptat acest principiu, in
42 Situatie existentå la 13.02.2006.
43 Pentru analiza amendamentelor aduse constitutiilor tårilor din CSEE a se vedea, de exemplu, Anneli
Albi, ,,Europe"Articles in the Constitutions of Central and Eastern European Countries, in CMLR nr. 42,
2005, p. 399 si urm..
44 Constitutia Poloniei poate fi consultatå si la adresa: http://www.sejm.gov.pl/prawo/konst/angielski/
kon1.htm.
4 Potrivit art. 52 alin. 4 din Constitutia Poloniei, un cetåtean polonez nu poate fi expulzat din tarå si nici nu
i se poate interzice så se intoarcå in tarå, iar potrivit art. 55, extrådarea unui cetåtean polonez este interziså.
4 Potrivit art. 1 din Decizia cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul de arest european
si procedurile de extrådare (2002/584/JAI), mandatul de arest european este o decizie judiciarå emiså de
un stat membru in vederea arestårii si predårii de cåtre un alt stat membru a unei persoane cåutatå pentru
exercitarea urmåririi penale sau pentru executarea unei pedepse sau a unei måsuri de sigurantå privative
de libertate. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, statele membre executå orice mandat de arest european pe
baza principiului recunoasterii reciproce si potrivit dispozitiilor prezentei decizii cadru.

- 73
-
Doctrinä R.R.D.C. 1/2006

pofida neciaritätii dispozitiilor constitutionale in materia alegerilor locale, intr-o decizie

pronuntatä in aceeasi perioadä pare sä se depärteze de aceastä linie de rationament in
materia mandatului de arest european.
In mai 2004, un grup de deputati din Seim, camera inferioarä a Parlamentului Poloniei,
au atacat in fata Tribunalului Constitutional legea prin care se implementaserä in dreptul
intern drepturile electorale ale cetätenilor europeni. Ei sustineau cä prevederile legale
care dädeau dreptul cetätenilor altor state membre sä voteze sau sä candideze pentru
functiile de membru al Parlamentului European (art.19 din TCE 47 ) in alegerile care urmau
sä se desfäsoare in Polonia incälcau articolul 4 alin. 1 din Constitutia polonä care promova
principiul suveranitätii poporului polonez4 8

.
Tribunalul Constitutional a respins aceste apäräri, argumentånd cä in cauza respectivä
nu s-ar fi pus in discutie, si cu atåt mai mult nu era periclitatä, suveranitatea Poloniei.49
Desi a evitat astfel sä se pronunte asupra problemei suprematiei, Tribunalul a invocat totusi
« principiul constitutional » care obliga ca dreptul national sä fie interpretat in concordantä
cu dreptul comunitar 0
.

In pofida acestei interpretäri favorabile datä dreptului intern in raport cu dreptul

comunitar, o altä decizie aruncä o umbrä de indoialä asupra directiei in care urmeazä sä
se inscrie Tribunalul Constitutional in aceastä materie. Tribunalul Regional din Gdansk a
sesizat Tribunalul Constitutional pentru ca acesta sä se pronunte asupra constitutionalitätii
art. 607 t alin. 1 din Codul de procedurä penalä, care permitea exträdarea unui cetätean
polonez unui alt stat membru al UE in cadrul procedurii referitoare la mandatul de arest
european. Articolul fusese introdus in Codul de procedurä penalä in vederea transpunerii
in legislatia internä a deciziei cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul de
arest european si procedura de exträdare intre statele membre. 51
Tribunalul a retinut5 2 cä legea internä este neconstitutionalä, atåta vreme cåt art. 55
din Constitutie interzice exträdarea unui cetätean polonez, iar dispozitiile referitoare la
executarea unui mandat de arest european reprezintä in fapt o formä specialä de exträdare.

4 Potrivit art. 19 TC E, ,(1) Orice cetä,tean al Uniuni care îsi are resedinta într-un stat membru si care
nu este resortisant al acestuia are dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile locale din statul membru in
care îsi are resedinta in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat. Acest drept se va exercita in conditlle
adoptate de Consiliu, hotäränd in unanimitate la propunerea Comisiei si dupä consultarea Parlamentului
European; aceste norme de aplicare potprevedea dispozitii derogatorii in cazul in care probleme specifice
ale unui stat membru justificä acest lucru. (2) Färä a aduce atingere dispozitilor Articolului 190 alineatul
(4) pi dispozitiäloradoptate pentru aplicarea acestuia, orice cetätean al Uniuni care îsi are resedinta într-un
stat membru si care nu este resortisant al acestuia, are dreptul de a alege si de a fi ales la alegerle pentru
Parlamentul European in statul membru in care îsi are resedinta, in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui
stat. Acest drept se va exercita in conditiile adoptate de Consiliu, hotäränd in unanimitate la propunerea
Comisiei si dupä consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispozitii
derogatorii in cazul in care probleme specifice ale unui stat membru justificä acest lucru".
4 Decizia K 15/04 din 31 mai 2004 disponibilä si la adresa www.trybunal.gov.pI/Eng/.
4 Decizia K 15/04 din 31 mai 2004.
50 Zdenek Kühn, op. cit., p. 590.
51 Decizia cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul de arest european
si procedurile de exträdare.
5 Decizia a fost pronuntatä la 27 aprilie 2004, deci cu 4 zile inainte ca Polonia sä devinä membru
UE. Am inclus decizia in aceastä sectiune, avånd in vedere atåt apropierea fatä de data aderärii, cåt si
continutul hotärårii care isi extinde efectele dupä data aderärii si face cunoscutä pozitia pe care Tribunalul
o va adopta in perioada post-aderare.

- 74
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinå

Mai mult, tribunalul a subliniat cå are competenta de a examina conformitatea actelor

normative interne cu Constitutia, competentå care se extinde si asupra actelor normative
care transpun in legislatia internå acte legislative comunitare. Cu alte cuvinte, pe calea
indirectå a analizårii constitutionalitåtii legii interne de implementare a unui act comunitar,
Tribunalul Constitutional analizeazå compatibilitatea unui act normativ european cu
Constitutia Poloniei.5 3 Desigur, aceastå decizie pare similarå, cel putin partial, hotårårii datå
de Curtea Constitutionalå Federalå din Germania in cauza Maastricht, 54 inså nu trebuie
uitat faptul cå aceastå din urma instantå a avut o atitudine criticå la adresa jurisprudentei
CJCE incå de la decizia Solange I.55 Tribunalul Constitutional din Polonia nu pare så intre
in acele categorii de instante nationale care, fie refuzå autoritatea dreptului comunitar, fie
isi arogå competente care apartin Curtii de Justitie a Comunitåtilor Europene, conform
jurisprudentei acesteia. 56
Tribunalul a incercat totusi så reducå socul provocat de decizia sa. Mai intåi, contrar
regulii generale potrivit cåreia o hotåråre a Tribunalului Constitutional isi produce efectele
din momentul in care ea este publicatå in jurnalul oficial, instanta de contencios comunitar
a decis cå art. 607 t alin. 1 din Codul de procedurå penalå, desi neconstitutional, så isi
producå efectele incå 18 luni de la data publicårii hotårårii, lucru permis de art. 190 alin.
3 din Constitutie, pentru a se da posibilitatea legiuitorului så punå in acord cele doua
legislatii. Consecinta imediatå a fost aceea cå declararea neconstitutionalitåtii art. 607 t
alin. 1 din Codul de procedurå penalå nu a fost suficientå pentru a permite cetåteanului
polonez in cauzå så nu fie extrådat intr-un alt stat membru. Apoi, tribunalul a subliniat
faptul cå institutia mandatului de arest european are o "semnificatie crucialå" pentru buna
administrare a justitiei. De aceea, o interventie legislativå care så vizeze si prevederile art.
55 din Constitutie ar trebui så constituie o prioritate pentru legiuitorul national in vederea
implementårii complete si corecte a deciziei cadru privind mandatul de arest european.
Decizia Tribunalului Constitutional este de o importantå particularå. Desi in cauza
respectivå Tribunalul pare så recunoascå o autoritate superioarå dreptului comunitar,
in fapt el se foloseste de ocazia datå de acest litigiu pentru a-si preciza pozitia pe care
intelege så o ocupe in conflictul de competente dintre dreptul intern si dreptul comunitar,
pe de o parte, si intre CJCE si Tribunalul Constitutional, pe de altå parte. La intrebarea

53 Este adevårat cå decizia europeanå fusese adoptatå in cadrul Pilonului 111. Acesta nu face inså ca
hotårårea tribunalului så isi piardå din importantå, privind mai ales prin prisma deciziei Curtii din data de
16 iunie 2005 pronuntatå in cauza C-105/03, in care se aratå cå judecåtorul national este obligat så ia in
considerare regulile de drept intern si så le interpreteze, in måsura posibilului, in lumina textului si finalitåtii
unei decizii cadru, adoptatå in cadrul Pilonului 111.
54 A se vedea BVerfGE 89, 155 (1993), (Maastricht). in aceastå hotåråre Curtea Constitutionalå Federalå
Germanå a sustinut, in esentå, cå are competenta de a analiza constitutionalitatea oricårui act care are
efect direct in Germania si så determine dacå un act legislativ comunitar incalcå drepturile fundamentale
si dacå acel act a fost adoptat de cåtre institutiile comunitare prin incålcarea competentelor care apartin
statelor membre. A se vedea supra, p. 60 (n.r.).
55 Ase vedea BVerfGE 37, 271 (285), (Solange l). in aceastå hotåråre Curtea Constitutionalå Federalå
Germanå a aråtat cå actele normative comunitare trebuie så fie tratate asemånåtor actelor legislative
parlamentare, iar cererile de constatare a constitutionalitåtii lor sunt admisibile. A se vedea supra, p. 57 (n.r.).
56 Pentru o prezentare a modului cum instantele judecåtoresti au acceptat de exemplu principiul
suprematiei dreptului comunitar, a se vedea Paul Craig, Grainne de Burca, EU Law.: Text, Cases and
Materials, Oxford University Press, Londra, 2000, p. 285 si urm.

- 75
-
Doctrinà R.R.D.C. 1/2006

cine este ultimul arbitru în conflictul dintre dreptul comunitar si dreptul constitutional intern,
Tribunalul a dat prin aceastà decizie un ràspuns clar: acel arbitru nu este CJCE, ci Tribunalul
Constitutional. Mergând pe aceeasi linie de rationament, într-o ierarhie a actelor normative,
este evident ca Tribunalul polonez pune deasupra oricàror norme juridice Constitutia
Poloniei, iar nu dreptul comunitar. Faptul ca în anumite materii se recunoaste suprematia
dreptului comunitar se datoreazà nu naturii legii comunitare, ci însâsi constitutiei Poloniei,
astfel cà aceasta ierarhie nu este ràsturnatà.
In Ungaria, nu a fost adoptatà o nouà constitutie, ci au fost aduse unele amendamente
celei în vigoare. Amendamentele constitutionale care au pregàtit Ungaria sà adere la UE
au fost adoptate în decembrie 2002. Modificârile au fost însà modeste si intens criticate
în literatura de specialitate ungarâ 57 . Potrivit noului art. 2A din constitutie, Ungaria poate
,,in mâsura necesarà sâ exercite puterile constitutionale împreunâ cu alte state". Nici
o prevedere constitutional nu reglementeazà raportul dintre legea comunitarà si cea
internà sau dreptul de vot al cetâtenilor europeni în alegerile locale. Aceste probleme au
fost lâsate în mod intentionat, potrivit unor autori 58 , spre solutionare Curtii Constitutionale
pentru perioada post-aderare.
Curtea Constitutionalà a Ungariei s-a înscris pe o linie mai radical decât Tribunalul
Constitutional din Polonia. Ea a continuat sà protejeze suveranitatea national si sà refuze
interpretarea dreptului national în concordantà cu dreptul comunitar pânà si dupà aderarea
Ungariei la UE. Un exemplu în acest sens este hotàrârea nr. 17/2004 a Curtii. Printr-un Act
al Parlamentului ungar adoptat la 5 aprilie 2004, deci înainte de aderare, au fost transpuse
în legislatia national douà regulamente ale Comisiei Europene referitoare la mâsurile
tranzitorii în privinta comertului cu produse agricole si taxarea cantitâtilor excedentare5 9

.
Aceste regulamente intentionau sà identifice operatorii implicati în comertul speculativ cu
astfel de produse înainte de aderarea Ungariei la UE. Intrarea in vigoare a acestor prevederi
urma sà se producà la 45 de zile dupà promulgare, ceea ce însemna trei sàptàmâni dupà
aderare. Cu toate acestea, impozitarea urma sà fie calculatà raportat la data aderârii. 60
Inainte de promuIgare, Presedintele Republicii a atacat în fata Curtii Constitutionale
legea de mai sus. In decizia sa 61 , Curtea a statuat cà mentionatele prevederi erau
neconstitutionale deoarece încàlcau principiul statului de drept, principiul certitudinii
juridice si principiul neretroactivitâtii legii. Ceea ce frapeazà în special la aceastà decizie
nu este atitudinea deja cunoscutà a Curtii Constitutionale, ci faptul cà aceasta a refuzat
pur si simplu sà admità cà cererea cu care era învestità putea fi solutionatâ prin aplicarea
directà a dreptului comunitar, caz în care solutia la care ar fi ajuns ar fi fost în mod evident
diferità. Oricum, nu se poate sustine cà instanta de control de constitutionalitate nu a fost
constientâ de faptul cà dreptul comunitar putea fi aplicat direct în cauzà atâta vreme cât ea
a subliniat cà decizia sa nu priveste nici validitatea si nici interpretarea dreptului comunitar,

5
'A se vedea, de exemplu, Jeno Czuczai, National preferences in light of the constitutional adaptation
process to the EU accession acquis. The Hungarian experiences in a comparative dimension of central
and eastem Europe, în Europe 2002, Budapesta, vol. V/1, martie 2004, p. 35 si urm.
Il Idem.
59 Regulamentele Comisiei nr. 1972/2003 si nr. 60/2004. Pentru explicarea necesitàtii implementàrii
regulamentelor în perioada de preaderare, a se vedea sectiunea a 1l-a a acestui articol.
60 Attila Harmathy, op. cit., nota 29.
6' Decizia 17/2004 a Curtii Constitutionale ungare, nepublicatà.

- 76
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinä

ci doar aplicarea unor norme interne. Cu alte cuvinte, in loc sä dea un räspuns transant
prin prisma dreptului comunitar problemei cu care era sesizatä sau sä foloseascä eventual
procedura intrebärilor preliminare, instanta ungarä s-a limitat la a nega faptul cä dreptul
comunitar putea fi aplicat in cauza respectivä.

4.2. Primele trimiteri preliminare formulate de judecätorii din noile state membre ale
UE sunt si ele interesante din perspectiva studiului de fatä. Pe långä opiniile exprimate
de judecätorii instantelor de contencios constitutional, ele completeazä imaginea pe care
incercäm sä o prezentäm despre modul in care se aplicä dreptul comunitar in noile state
membre ale UE. La doi ani de la extindere, din spatiul ex-comunist doar sapte cereri pentru
pronuntarea unor hotäråri preliminare au fost formulate, douä dintre ele fiind deja solutionate
de CJCE. Este interesant de observat cä primele douä trimiteri au fost efectuate imediat
dupä aderare, ceea ce ar fi putut conduce la concluzia cä instantele noilor state membre
urmau sä fie foarte active in aplicarea dreptului comunitar. Cu toate acestea, din iunie 2004
pånä in prezent nu a mai fost fäcute decåt 5 trimiteri preliminare.
Prima cerere pentru pronuntarea unei hotäråri preliminare 2 a fost formulatä in cadrul
unui litigiu aflat pe rolul unei instante locale ungare intre un cetätean maghiar si o societate
comercialä de nationalitate maghiarä. Cauza se referea la o problemä de protectie a
consumatorului si privea interpretarea anumitor dispozitii ale Directivei Consiliului 93/13/
CEE din 5 aprilie 1993 in raport cu prevederile unei legi nationale care päreau sä incalce
respectiva directivä.
Ceea ce este important de subliniat in primul ränd la aceastä trimitere este atitudinea
judecätorului national care s-a aflat in fata unui posibil conflict intre legea nationalä si dreptul
comunitar si, cel putin aparent, a unei probleme de interpretare a dreptului comunitar. Väzutä
si numai din aceastä perspectivä, prima trimitere preliminarä a unei instante judecätoresti
din CSEE este färä indoialä un exemplu pozitiv. Judecätorul national nu a ezitat sä ia
decizia de a sesiza CJCE in asa fel incåt sä obtinä o interpretare oficialä a unei prevederi
de drept comunitar. Mai mult, modul in care intrebärile au fost formulate demonstreazä
cä judecätorul national a inteles rolul CJCE. Sesizarea este o trimitere in interpretarea
dreptului comunitar care ridicä o multitudine de probleme de drept, una dintre ele, cea
referitoare la aplicarea dreptului comunitar in timp, fiind de o importantä aparte care a si
condus de altfel la repartizarea cauzei Marii Camere de 13 judecätori.
Curtea de la Luxemburg s-a pronuntat recent in aceastä actiune.6 3 In urma analizei
cauzei, Curtea a refuzat sä se recunoascä competentä in a interpreta dispozitiile directivei
pe motiv cä faptele care au generat litigiul s-au petrecut inainte de aderarea Ungariei la
Uniunea Europeanä. Invocånd hotärårea sa din cauza Andersson si Wakeras-Andersson, 64
Curtea a statuat cä are competenta de a interpreta dreptul comunitar numai in cazul in
care faptele se petrec dupä aderare.
In pofida acestui refuz, criticabil in opinia noasträ, consideräm cä judecätorul maghiar a
dovedit cä dispune de o pregätire de bazä in materia dreptului comunitar. Trebuie subliniat
aici cä, la fel ca si in tara noasträ astäzi, in cele opt state din CSEE care au aderat la
6 Actiune pentru obtinerea unei hotäråri preliminare formulatå de Szombathelyi Värosi Bfrösäg
(Ungaria) prin hotärårea din 10 iunie 2004 in cauza Ynos Kft. vs. János Varga; JO C 251 din 9.10.2004.
6 A se vedea hotärårea Curtii din 10 ianuarie 2006 pronuntatå in cauza C-302/04.
6 Cauza Andersson si Wakeras-Andersson, C-321/97, Rec. p. 1-3551.

- 77
-
Doctrinä R.R.D.C. 1/2006

UE in 2004, pregätirea magistratilor in drept comunitar in perioada de preaderare a fost

insuficientä.
Cea de a doua trimitere preliminarä poate constitui un exemplu in acest sens. Aceastä
trimitere 6 5 a fost formulatä in cursul unui proces penal aflat in faza cercetärii judecätoresti.
Inculpatul, vice-presedinte al Partidului Muncitorilor, era acuzat cä ar fi purtat steaua cu
cinci puncte rosii in cadrul unei conferinte de presä. Potrivit Codului penal ungar, ,,este
interzis a se folosi sau purta in public svastica, o banda cu inscriptia SS, secera si ciocanul,
sau steaua cu cinci puncte rosi' 66

.
Judecätorul national a luat decizia de a sesiza CJCE cu urmätoarea intrebare : ,,este
compatibil cu principiul fundamental de drept comunitaral nediscriminärii art. 269/B, primul
alineat, din Codul penal ungar, care prevede cä o persoanä ce foloseste sau aratä in public
simbolul constånd intr-o stea cu cinci puncte rosii comite, in cazul in care conduita sa nu
reprezintä o infractiune mai gravä, o infractiune minorä?' 67

.
Modul in care este formulatä intrebarea dezväluie faptul cä judecätorul national nu
a inteles incä rolul si competenta CJCE si nici natura relatiei dintre aceastä curte si
instantele judecätoresti nationale; in mod evident intentia sa a fost aceea ca CJCE sä
declare compatibilitatea sau incompatibilitatea legii nationale cu dreptul comunitar, ceea ce
depäseste competenta instantei europene. Tocmai de aceea decizia pronuntatä de Curte
nu surprinde pe nimeni: ea a refuzat sä räspundä intrebärilor instantei ungare deoarece
este ,,vädit' necompetentä. 68
Celelalte 5 trimiteri preliminare formulate in cursul anului 2005, trei tot din Ungaria, 69 una
din Polonia7 0 si una din Cehia,7 1 sunt insä de naturä a conduce la concluzia cä intre timp
situatia s-a schimbat, iar magistratii au fost supusi unui program de pregätire in materia
dreptului comunitar.

5. Concluzil
In acest articol au fost prezentate cåteva hotäråri judecätoresti care ni s-au pärut
elocvente pentru relevarea modului in care dreptul comunitar a fost si este aplicat de
judecätorii din noile state membre ale Uniunii Europene. In general, am fäcut o distinctie
intre instantele de contencios comunitar si instantele ordinare.

65 Actiunea pentru pronuntarea unei hotäråri preliminare formulatä de Fövärosi Bfrösäg (Ungaria) prin
decizia din 24 iunie 2004 in procesul penal pornit impotriva d-lui Attila Vajnai, JO C 262 din 23.10.2004, p. 15.
66 Articolul 269/B, alin. (1), punctele a, b, c din Codul penal.
67 JO C 262 din 23.10.2004, p. 15.
68 Ordonanta Curtii (carnera a 4-a) din 6 octombrie 2005 pronuntatå in cauza C-328/04.
69 Cele trei cauze au fost inregistrate astfel: 1. cauza C-261/05 Lakép Kft. et Pár-Bau Kft. et Rottelma
Kft. împotriva Komáron-Esztergom Megyei Közigazgatási Hivatal, cerere pentru pronuntarea unei
hotäråri preliminare: Komärom-Esztergom Megyei Birösäg; 2. cauza C-290/05 Akos Nádasdi împotriva
Vám-és Pénzügyörség Eszak-Alföldi Regionális Parancsnoksága, cerere pentru pronuntarea unei
hotäråri preliminare: Hajdú-Bihar Megyei Bfrösäg; si 3. cauza C-333/05, fiona Németh împotriva Vám-és
Pénzügyörség Dél-Alföldi Regionális Parancsnoksága, cerere pentru pronuntarea unei hotäråri preliminare:
Bäcs-Kiskun Megyei Bfrösäg.
70 Cauza C-313/05, MaciejBrzeziñiski c. DyrektorlzbyCelnejw Warszawie, cerere pentru pronuntarea
unei hotäråri preliminare: Wojewödzki SId Administracyjny w Warszawie.
71 Cauza C-437/05 Jan Vorel c. Nemocnice Éeský Krumlov, cerere pentru pronuntarea unei hotäråri
preliminare: Okresnf soud v Eeském Krumlovì - Republica Cehä.

- 78
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinil

Hotârârile curtilor constitutionale din noile state membre descrise în sectiunea anterioarâ
sunt concludente din punctul de vedere al atitudinii pe care judecâtorii de contencios
constitutional considerâm câ o vor avea în perioada imediat urmâtoare. In prima decizie a
Tribunalului Constitutional al Poloniei s-a statuat câ dreptul intern artrebui sâ fie compatibil
cu dreptul comunitar, iar instantele judecâtoresti ar trebui sâ interpreteze dreptul intern în
concordantâ cu dreptul comunitar. Acelasi tribunal însâ, precum si Curtea Constitutionalâ
ungarâ, au lâsat sâ se înteleagâ, desi nu într-o manierâ explicitâ, câ dreptul comunitar
trebuie sâ respecte principiile constitutionale interne, în caz contrar el putând fi ignorat de
câtre instantele judecâtoresti nationale.
Aceste douâ exemple urmeazâ drumul deschis de unele instante din vechile state
membre7 si probabil vor fi urmate la rândul lor de alte curti constitutionale ale noilor state
membre. Acele instante care au înteles specificitatea dreptului comunitar vor urma cel
mai probabil jurisprudenta Tribunalului Constitutional din Polonia exprimatâ în prima sa
decizie; celelalte vor evita o perioadâ de timp sâ ia o decizie definitivâ în probleme care
ating suveranitatea nationalâ. Considerâm însâ câ un refuz deschis si explicit al acceptârii
rolului de instanta supremâ a CJCE în materia dreptului comunitar este totusi greu de
imaginat 73 Si teoretic imposibil fatâ de realitatea dreptului comunitar acceptat prin aderare.
In ceea ce priveste situatia curtilor ordinare, douâ probleme ar trebui subliniate. Prima
se referâ la pregâtirea judecâtorilor nationali în materia dreptului comunitar. Considerâm
câ aceastâ pregâtire nu a fost suficientâ la data aderârii, fapt care rezultâ, de exemplu, din
cea de a doua trimitere preliminarâ formulatâ de o instantâ maghiarâ. A doua si principala
problemâ în opinia noastrâ priveste chiar ignorarea existentei dreptului comunitar. Cel mai
probabil, comportamentul pe care judecâtorii îl vor avea va fi nu acela de a aplica gresit
legea comunitarâ, ci acela de a ignora existenta ei, întemeindu-si eventual deciziile pe
teoria ,,actului clar" dezvoltatâ de CJCE în jurisprudenta sa. 74
În sfârsit, o problemâ comunâ tuturor instantelor statelor din CSEE este aceea câ
magistratii însisi, iar nu numai sistemele de drept nationale, se gâsesc într-o perioadâ de
tranzitie. Elemente de culturâ juridicâ fac încâ diferenta, desi nu într-un mod foarte vizibil,
între magistratii acestor târi si magistratii vechilor state membre. De exemplu, în timp ce
judecâtorii CJCE si cei din târile din vestul Europei folosesc cu predilectie interpretarea
teleologicâ, judecâtorii din târile din CSEE folosesc de cele mai multe ori interpretarea
textualâ. Mai mult, rolul creator al jurisprudentei nu este un concept foarte cunoscut în
aceste din urmâ târi. 75
În concluzie, în opinia noastrâ aplicarea dreptului comunitar în statele ex-comuniste în
perioada imediat urmâtoare va fi influentatâ de doi factori: nivelul de pregâtire a magistratilor
în aceastâ materie si deschiderea pe care judecâtorii o vor avea fatâ de un sistem de drept
superior dreptului intern si comun tuturor statelor membre.

72 A se vedea supra, nota 54.

73 În acelasi sens, a se vedea Zdenek Kühn, The application . . , p. 593.
74 Cauza 283/81, CILFIT si Lanificio di Gavardo impotriva Ministerului Sànàtàtii, hotârârea Curtii din
6 octombrie 1982, ECR 1982, p. 3415 si urm.
7- Pentru un studiu detaliat asupra acestor probleme, a se vedea Zdenek Kühn, WorldsApart: Western
and Central European Judicial Culture at the Onset of the European Enlargement, în American Journal of
Comparative Law, volumul 52, nr. 3, 2005 , p. 531 si urm.

- 79
-
 CONSIDERATII PRIVIND UNELE
ACTIUNI JUDICIARE IN DREPTUL COMUNITAR

Dragos-Marian Bärlog*

1. Aspecte comune
lnainte de a trece la analizarea concretä a cåtorva tipuri de actiuni, consideräm necesar
sä subliniem anumite elemente care se regäsesc in specificul fiecärei actiuni introdusä in
fata Curtii de Justitie a Comunitätilor Europene (CJCE).
Actiunile nuau caractersuspensiv de executare. Cu toate acestea, in cazul in care acest
lucru apare ca fiind necesar, Curtea poate dispune suspendarea aplicärii actului atacat. In
situatia in care Curtea nu suspendä, din proprie initiativä, aplicarea actului, reclamantul are
dreptul sä solicite si el acest lucru, cerånd Curtii sä pronunte o mäsurä provizorie (ordin
de suspendare). Pentru ca aceastä cerere sä poatä fi admisä este necesar sä se ia in
calcul urmätoarele criterii':
- posibilitatea de succes a actiuniiprincipale, evaluarea realizåndu-se de Curte pe baza

'Consilier de integrare europeanä, Secretariatul General al Guvernului.

A se vedea Klaus-Dieter Barchardt, The ABC of Community Law, p. 88, material disponibil la adresa
www.europa.eu.int/eur-lex/en/about/abcen.pdf;

- 80
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinà

unei sumare examinàri a motivelor invocate de reclamant;

- urgenta: trebuie avut in vedere dacá màsura interimarà este absolut necesarà pentru
a evita anumite pagube grave si ireversibile ce ar putea fi produse reclamantului;
- compararea intereselor pentru a decide asupra emiterii unui ordin de suspendare,
Curtea trebuie sà aibà in vedere, pe de o parte, interesele reclamatului si modul in care
acestea ar fi prejudiciate dacá màsura nu este luatà, iar pe de altà parte, interesele
comunitàtii si cele ale tertilor in punerea imediatà in executare a màsurii a cárei suspendare
se cere2
.

Un alt aspect comun se referà la motivele ce potfi invocate in sustinerea acestor actiuni.
Astfel, desi art. 230, alin. 2 din Tratatul CE stabileste in mod limitativ cinci motive doar pentru
actiunea in anulare, in fapt acestea pot fi invocate si in cazul celorlalte recursuri, respectiv:
a) lipsa de competentá este invocatà atunci cànd actul atacat este adoptat de o altà
institutie decàt cea càreia ii revenea acest drept potrivit Tratatului CE 3 sau intr-o altà
materie decàt cele date in competenta sa;
b) incálcarea unei cerinte procedurale esentiale se referà la nerespectarea dispozitiilor
privind regulile de consultare intre diverse institutii comunitare la adoptarea unui act, precum
si a regulilor de motivare, publicare sau notificare a actului;
c) incálcarea Tratatului CEare in vedere atàt dispozitiile specifice, càt si cele cu caracter
generai;
d) incálcarea oricáror reguli de drept privind aplicarea Tratatului este prezentà in
contextul nerespectrii actelor ce obligà Comunitatea, fie regulamente sau acorduri
internationale, fie principii generale de drept;
e) abuzul de putere implicà dovedirea faptului cá actul adoptat a urmàrit alte obiective
decàt cele circumscrise competentelor atribuite institutiei initiatoare.

2. Actiunea in anularea actelor institutiilor comunitare4

Cunoscutà si sub denumirea de recurs in anulare 5, actiunea in anulare este o actiune
directà, indreptatà impotriva unui act adoptat de o institutie comunitarà, scopul acesteia
fiind desfiintarea actului respectiv.
Dispozitiile legale prevàd in mod limitativ actele care pot fi atacate pe calea unei
asemenea actiuni, si anume : actele adoptate impreunà de Parlament si Consiliu, actele
adoptate de Consiliu, cele ale Comisiei, Bàncii Centrale Europene, altele decàt recomandàri
si avize, precum si actele Parlamentului European destinate sà producà efecte fatà de terti 6
.

Din redactarea textului rezultà cá nu pot fi atacate decàt actele care produc efecte juridice
obligatorii (legislative sau administrative), fiind in mod expres excluse recomandàrile si

2 Procedura obtinerii unui ordin de suspendare este insà rar utilizatà, datorità strictetii conditiilor ce
trebuie indeplinite;
3 Tratatul instituind Comunitatea Europeanà (referit, in cele ce urmeazà, ca Tratatul CE), a fost amendat
de Tratatul de la Nisa, ultima versiune fiind publicatà in JO C 325 din 24.12.2002.
4 Baza legalà este reprezentatà de art. 230 (fost 173) din Tratatul CE;
5 Notiunea de recurs in anulare, in acest context, are intelesul de actiune in fata primei instante, si
nu de cale de atac.
6 Asadar, in cazul actiunii in anulare, toate institutiile mentionate au o legitimare procesualà pasivà.

- 81
-
Doctrinä R.R.D.C. 1/2006

avizele7 ; de asemenea, este evident faptul cä actiunea in anulare nu poate viza Tratatele
constitutive, mäsurile care vizeazä organizarea internä a Parlamentului, practicile Comisiei
in anumite domenii. Astfel, in Cauza C- 301/03, Italia c. ComisieiEuropene, din 1 decembrie
20058, Curtea a respins ca inadmisibilä o actiune in anulare a guvernului italian indreptatä
impotriva unor note ale Comisiei prin care aceasta propunea adoptarea unui set de reguli
intr-un anumit domeniu; instanta europeanä a retinutfaptul cä aceste propuneri nu au efecte
obligatorii si, ca atare, nu pot face obiectul unei actiuni in anulare. Pe cale de consecintä,
dacä un act implicä mai multe etape pentru adoptare, mäsurile intermediare nu pot fi
atacate, ci numai acel act care exprimä pozitia finalä, definitivä, a institutiei respective.
In mod expres, art. 46 al Tratatului de la Maastricht prevede cä actele Consiliului
European 9 nu pot fi atacate pe calea unei actiuni in anulare. De asemenea, o decizie
care doar confirmä o decizie anterioarä, färä a aduce vreun element de noutate, nu poate
face obiectul unei actiuni in anulare, dacä decizia initialä nu a fost contestatä in termenul
mentionat de prevederile legale10
.

Sub aspectul legitimärii procesuale active, art. 230, paragraful 2 din Tratatul CE
mentioneazä cä pot introduce o actiune in anulare statele membre, Parlamentul, Consiliul
sau Comisia, iar paragraful 3 al aceluiasi articol aratä cä Banca Centralä Europeanä si
Curtea de Conturi pot initia o astfel de actiune dacä tind la salvgardarea propriilor drepturi.
Toate aceste institutii sunt considerate reclamante privilegiate, ceea ce inseamnä cä nu
sunt tinute sä dovedeascä vreun interes in sustinerea actiunii, acesta fiind intotdeauna
prezumat.
Spre deosebire de reclamantii privilegiati, actiunea in anulare poate fi introdusä de orice
persoanä fizicä sau juridicä1 1, contra deciziilor 2 al cäror destinatar aceasta este, precum

7Acestea produc efecte juridice, dar nu sunt obligatorii.

8Hotärårea citatå poate fi consultatå la adresa http://curia.eu.int (de altfel, toate hotärårile CJCE citate
in acest material pot fi consultate la adresa de web arätatå - n.a.).
9A nu se confunda Consiliul European, Consiliul Europei si Consiliul de Ministri. Compus din sefii de
stat si de guvern din tärile membre, aläturi de care isi desfäsoarä activitatea Presedintele Consiliului,
Presedintele Comisiei si Ministrul de Externe al Uniunii Europene (pozitia de Ministru de Externe al Uniunii
este preväzutä de noul Tratat Constitutional), Consiliul European este organismul care furnizeazä impulsul
necesar dezvoltärii Uniunii, stabilind directiile de actiune si prioritätile.
Cunoscut si sub denumirea de Consiliul Uniunii Europene, Consiliul de Ministri nu trebuie confundat
nici cu Consiliul European, nici cu Consiliul Europei - acesta din urmä reprezentånd o organizatie
interguvernamentalä, in afara sistemului institutional al Uniunii, fondatä in 1949, compusä din ministri
de externe ai 46 de state membre si tratånd toate chestiunile majore cu care se confruntä societatea
europeanä, in afarä de problema apärärii.
Consiliul de Ministri este principalul legiuitor al Uniunii, aceasta prerogativä fiind insä impärtitä
cu Comisia si Parlamentul European. Componenta Consiliului de Ministri este asiguratä de cätre un
reprezentant al fiecärui stat membru, la nivel ministerial, in functie de domeniul de activitate al formatiunii
la care participä, competent sä angajeze guvernul tärii pe care o reprezintä. In aceastä lucrare, notiunea
de Consiliu se va referi la Consiliul de Ministri.
Octavian Manolache, Drept comunitar, editia a IV-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 632.
" Curtea a decis cä si un resortisant al unui stat care nu este membru al Uniunii poate introduce o
actiune in anulare in fata instantei europene. A se vedea CJCE, 15 octombrie 1986, decizia pronuntatä
in Cauza C-299/85, Tokyo Juki Industrial Co. Ltd c. Consiliu si Comisie", in ECR [1986], p. 2965, sediul
social al reclamantului aflåndu-se in Japonia.
12 Decizia este obligatorie in toate elementele sale pentru cei cärora Ii se adreseazä (asadar, si sub
aspectul rezultatului si sub cel al mijloacelor necesare). Totusi, decizia se deosebeste de Regulament prin

- 82
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinå

si contra deciziilor care, desi luate sub forma unui regulament' 3 sau a unei decizii care se
adreseazå unei alte persoane, oprivesc in mod direct siindividual, bineinteles, intotdeauna
sub rezerva dovedirii unei interes legal. Scopul urmårit de reclamantii neprivilegiati, prin
introducerea unei actiuni in anulare, este reprezentatde protejarea propriilordrepturi, spre
deosebire de institutii, care urmåresc un control obiectiv de legalitate; ca atare, se poate
afirma cå, in cazul persoanelor fizice si juridice, actiunea in anulare capåtå caracterele
unei actiuni in contencios administrativ1 4.
Asa cum am mentionat anterior, persoanele fizice sau juridice se pot indrepta cu o
actiune in anulare si contra deciziilor care desi luate sub forma unui regulament sau a unei
decizii care se adreseazå unei alte persoane, o privesc in mod direct si individual. Atacarea
acestui gen de acte trebuie inså så se circumscrie urmåtoarelor conditii:
a) måsura respectivå trebuie så fie echivalentul unei decizii;
b) actul, desi adresat unei alte persoane, trebuie så priveascå in mod direct persoana
care introduce actiunea in anulare. Aceasta inseamnå cå persoana care este mentionatå
expres in textul actului ca fiind destinatar al deciziei nu trebuie så aibå nici o libertate in
aplicarea måsurilor prevåzute de actul respectiv, ci aceastå aplicare se face in mod direct,
automat, in virtutea dreptului comunitar, afectånd in acest mod si situatia juridicå a celui
care introduce actiunea in anulare15 ;
c) de asemenea, actul trebuie så priveascå reclamantul in mod individual, adicå acesta
trebuie så poatå fi identificat in virtutea unor atribute caracteristice sau a unor imprejuråri
care il evidentiazå intr-un mod asemånåtor destinatarului.
Declararea nulitåtii actului atacat este reglementatå in art. 231 din Tratatul CE 16 ;
aceasta retroactiveazå pånå la data emiterii si are efecte erga omnes. Declararea
nulitåtii actului poate fi si partialå, dar numai in contextul in care prevederile anulate pot
fi desprinse de restul dispozitiilor acestora17 . De asemenea, intr-una dintre hotårårile

aceea cå este un act individual, adresåndu-se unor subiecte bine determinate in continutul lor : state,
institutii comunitare, persoane fizice sau juridice. Datoritå faptului cå nu cuprind reguli opozabile erga
omnes, deciziile nu pot fi asimilate legilor din dreptul intern; eie se prezintå numai ca un act administrativ,
individual, de aplicare a dreptului comunitar. Decizia are aplicabilitate imediatå, nefiind necesar un act de
ratificare din partea statelor cårora li se adreseazå.
1 Regulamentul este instrumentul juridic comunitar caracterizat prin trei elemente definitorii: este de
aplicabilitate generalå, este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in orice stat membru
(poate fi invocat in fata instantelor nationale). Aplicabilitatea generalå a Regulamentului se concretizeazå in
faptul cå domeniul såu de actiune este nedeterminat, general, neindividualizat. Sub acest aspect, regulamentul
se apropie de specificul actelor legislative ale Parlamentelor nationale, aplicåndu-se atåt statelor membre
cåt si persoanelor fizice si juridice. Notiunea de decizie luatå sub forma unui regulament desemneazå actul
care nu mentioneazå in mod expres destinatarul, dar care, prin natura sa, priveste in mod direct o anumitå
persoanå, aceasta cåpåtånd astfel dreptul de a cere desfiintarea sa printr-o actiune in anulare.
14 Fabian Gyula, Curtea de Justitie Europeanå - instantå de judecatå supranationalå, Editura Rosetti,
Bucuresti 2002, p. 135.
15 Octavian Manolache, op. cit, p. 641.
1 Art. 231 prevede cå ,,n cazul admiterii actiunii, Curtea va declara nulitatea actului atacat. in cazul
regulamentului, nså, Curtea va aråta care dintre efectele regulamentului pe care I-a declarat nul vor fi
apreciate ca definitive". Desigur, in acest caz, notiunea de regulament vizeazå decizia care a fost luatå
sub forma unui regulament. Pentru determinarea naturii unui act, esentialå nu este denumirea actului, ci
continutul acestuia.
ý7Asevedea CJCE, hotåråreadin 23octombrie 1974in Cauza 17/74, Transocean Marine PaintAssociation
vs. Commision, ECR [1974], p. 1063. In spetå, reclamantul a solicitat anularea unei singure dispozitii din

- 83
-
Doctriná R.R.D.C. 1/2006

sale , Curtea a decis ca intreg ul act sá fie mentinut si sá isi producá in continuare efectele,
desi il declarase nul, pâná la intrarea in vigoare a unui nou act, adoptat pe baze legale.
Decizia a fost motivatá pe principiul mentinerii stabilitátii circuitului juridic' 9 , având in vedere
faptul cá unele efecte ale Regulamentului atacat se produseserá deja.
Mai mult, Curtea a stabilit cá unei directive i se pot recunoaste chiar efecte retroactive,
cu conditia ca aceasta sá nu priveascá domeniul dreptului penal. Astfel, intr-o altá
hotárâre20 , instanta europeana a statuat cá ,desi principiul stabilitátii juridice împiedicá
producerea efectelor unui act de la un moment anterior intr rii sale in vigoare, totusi, in
situatii exceptionale, acest lucru poate fi acceptat, dacá scopul actului nu poate fi altfel
atins si dacá asteptárile legitime ale pártilor interesate sunt respectate".
Curtea Europeaná de Justitie nu are dreptul de a modifica actul atacat si declarat nul si
nici de a stabili obligatii in acest sens in sarcina institutiilor comunitare, neavând posibilitatea
de a se substitui acestora; instanta trebuie sá se limiteze numai la a restitui actul institutiei
initiatoare. Evident, însá, in virtutea principiilor dreptului comunitar, aceasta este tinutá
sa ia toate másurile pentru punerea in executare a hotárârii Curtii, in caz contrar fiind
deschisá calea unei actiuni in repararea daunelor provocate reclamantului prin aplicarea
actului declarat nul`.
Actiunea in anulare trebuie sá fie introdusá in termen de 2 luni de la publicarea actului
sau de la notificarea sa cátre reclamant. S-a admis, de asemenea, posibilitatea ca acest
termen sá curgá de la data la care reclamantul a luat cunostintá de prevederile actului, cu
conditia ca aceasta sá se facá intr-un termen rezonabil.

Decizia Comisiei din 21 decembrie 1973 (publicatá in JO L 19 din 23.01.1974, p. 18). Conform paragrafelor
21 si 22 din hotárârea citatâ, Curtea a decis anularea dispozitiei atacate, având in vedere faptul cá aceasta
poate fi desprinsâ de restul actului si cá acesta, in ansamblul sáu, este favorabil pártii interesate.
18 A se vedea CJCE, hotârârea recentâ din 10 ianuarie 2006 in Cauza C-178/03, Comisia c.
Parlamentului si Consiliului, paragrafele 61 - 65 (nepublicatá).
19 Necesitatea respectrii acestui principiu este cu atât mai mult evidentâ in cazul directivelor. Având
in vedere faptul cá statele membre trebuie sá implementeze directiva într-un anumit termen, precum si
faptul cá persoanele fizice sau juridice pot, in anumite conditii, sá invoce prevederile directivei in fata
instantelor nationale, Curtea Europeaná de Justitie trebuie sá evite prejudiciile care pot fi produse prin
declararea nulitátii actului, având astfel posibilitatea sá mentiná in vigoare o directivá pâná se va adopta
o alta, corectá din punct de vedere juridic.
Principala caracteristicá a directivei este aceea cá numai rezultatul prevázut este obligatoriu, nu si
mijloacele necesare pentru atingerea acestuia. De asemenea, spre deosebire de regulament, directiva are
un domeniu de aplicare limitat, adresându-se numai statelor membre. Ca atare, nu pot fi impuse obligatii
persoanelor; cu toate acestea, si desi Curtea Europeaná de Justitie nu a adoptat o pozitie clará, s-a
admis faptul cá directivele pot crea drepturi in favoarea particularilor, mai ales in situatia in care aceste
acte juridice au o naturá regulamentará. Desi lasá la alegerea statelor mijloacele prin care trebuie obtinut
rezultatul prevázut in mod expres, directivele mentioneazá un termen pâná la care statele respective
trebuie sá se conformeze prevederilor comunitare. In acest interval de timp, statele europene trebuie sá
ia másurile legislative interne necesare, ceea ce permite concluzionarea faptului cá directiva determiná
modificári in legislatiile nationale.
20 A se vedea CJCE, hotárârea din 13 noiembrie1990 in Cauza C-331/88, FEDESA, paragraful 45,
in ECR [1990], p. 1-4023.
21 A se vedea Marin Voicu, Drept comunitar- Teorie sijurisprudentá", Editura Ex Ponto, Constanta
2002, p. 178.

- 84
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctrinil

3. Acliunea referitoare la abtinerea instituliilor comunitare de a actionad

Cunoscutà si sub denumirea de recurs în carentâ (din francezul recours en carence),
actiunea referitoare la abtinerea institutiilor comunitare de a actiona desemneazà posibilitatea
statelor, institutiilor si a persoanelor fizice sau juridice de a obtine sanctionarea, de câtre
Curtea Europeanà, a inactivitàtii institutiilor comunitare în domeniile în care acestea sunt
obligate sà actioneze, conform Tratatelor comunitare23 . Aceastà actiune este consideratà
o suplimentare a protectiei legale disponibile împotriva Consiliului, Comisiei, Parlamentului
si Bâncii Centrale Europene24 , institutiile enumerate având calitate procesualà pasivà.
Sub aspectul legitimàrii procesuale active, actiunea referitoare la abtinerea institutiilor
de a actiona poate fi introdusà de statele membre precum si de oricare dintre institutiile
comunitare25 , acestea nefiind enumerate expres în textul tratatului; ca urmare, nici unei
institutii comunitare nu i se poate nega dreptul de a introduce o astfel de actiune. Ca si în
cazul actiunii în anulare, statele si institutiile sunt considerate a fi reclamanti privilegiati,
nefiind astfel obligate sà dovedeascà vreun interes în exercitarea actiunii.
Actiunea în spetà poate fi introdusà, de asemenea, de orice persoanà fizicà sau juridicà,
în contextul în care o institutie comunitarà a omis sà-i adreseze în mod individual un act, cu
exceptia recomandârilor sau avizelor26 . Asadar, este obligatoriu ca actul care ar fi trebuit
emis de institutia comunitarà sà se fi adresat reclamantului, în calitate de destinatar; în nici
un caz, persoanele nu pot introduce actiuni referitoare la abtinerea institutiilor de a adopta
acte cu caracter general, cum ar fi regulamentul 27 . Domeniul de aplicare a acestei actiuni
este mai restrâns decât în cazul actiunii în anulare, unde cel care introducea actiunea nu
trebuia sà fie, în mod necesar si expres precizat, destinatarul actului, ci era suficient ca
acest act sà îl priveascà în mod direct si individual.
Motivele care pot fi invocate în sustinerea unei asemenea actiuni sunt încâlcarea
tratatului si abuzul de putere; lipsa de competentà a institutiei si nerespectarea unei conditii
procedurale esentiale nu au aplicabilitate în cazul în care o institutie comunitarà omite sà
actioneze 2
.

Actiunea referitoare la abtinerea institutiilor comunitare de actiona nu poate fi introdusà

decât dacà existà obligatia legalà a acestor institutii de a actiona si numai dupà ce institutia
respectivà a fost invitatà sà ia pozitie29, de câtre prezumtivul reclamant. Aceastà procedurà
22 Baza legalà este reprezentatà de art. 232 (fost 175) din Tratatului CE, asa cum a fost modificat
ultima datà de Tratatul de la Nisa.
23 Augustin Fuerea, Institutille Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2002, p. 139.
2 Klaus-Dieter Barchardt, op. cit.
25 Cu titlu de exemplu, citàm hotàrârea CJCE din 22 mai 1985, în Cazul C-13/83, Parlamentul c.
Consiiului,în ECR [1985], p. 1513. In spetà, Curtea a constat nerespectarea de càtre Consiliu a obligatiei
de a introduce o politicà comunà în domeniul transportului international.
26 Aceste tipuri de acte emise de institutiile comunitare nu au o fortâ juridicà obligatorie, si, ca atare,
nu pot fi contestate în justitie. Ele sunt folosite fie pentru a orienta pe cel càruia i se adreseaza cu privire
la atitudinea pe care trebuie sà o adopte (recomandarea), fie pentru a exprima punctul de vedere al unei
institutii comunitare cu referire la o problemà determinatà (avizul).
27
A se vedea CJCE, hotàrârea din 15 ianuarie 1974 în Cauza C-134/73, Holtzsi Willemsen c. Consiiului,
paragraful 5, în ECR [1974], p. 1.
28 Augustin Fuerea, op. cit., p. 141.
29 Ase vedea TPI, hotàrârea din 30 aprilie 1999, în Cauza T-311/1997, Pescados c. Comisiei, în ECR
[1999], p. 11-1407; în aceeasi hotàrâre, instanta a stabilit cà solicitarea reclamantului trebuie sà fie suficient de

- 85
-
Doctrinä R.R.D.C. 1/2006

prealabilä cu caracter administrativ are efectul unei puneri in intårziere, urmärindu-se

solutionarea rapidä a problemei, färä a se apela la jurisdictia comunitarä30 . ln contextul in
care, in termen de 2 luni de la notificare, institutia comunitarä somatä nu a luat pozitie3 ',
reclamantul are la dispozitie un nou termen de 2 luni, in care poate introduce actiunea. In
hotärårile sale3 2, instanta europeanä a stabilit cä termenul initial de 2 luni, necesar pentru
desfäsurarea procedurii prealabile, este intrerupt ,nu in momentul in care institutia si-a
definit pozitia, ci in momentul in care reclamantul a primit documentul cuprinzänd pozitia
respectivä". Asadar, in cazul in care institutia chematä sä actioneze si-a definitivat pozitia
in cadrul termenului de 2 luni, chiar dacä este vorba de un refuz categoric de actiona si
chiar dacä pozitia adoptatä nu este corespunzätoare asteptärilor reclamantului3 3 , actiunea
nu mai poate fi introdusä, ffind deschisä insä calea pentru o actiune in anulare. Recursul in
carentä rämåne färä obiect si in situatia in care pozitia definitivä a fost adoptatä de institutia
comunitarä dupä introducerea actiunii si pånä la pronuntarea unei hotäräri3 4

.
In contextul in care instanta a admis actiunea, ea nu poate decåt sä constate existenta
unei abtineri nejustificate din partea unei institutii comunitare, färä a se putea subroga in
drepturile acesteia pentru a inlätura ilegalitatea35 . Cu toate acestea, art. 233 din Tratatul CE
mentioneazä expres faptul cä institutia a cärei abtinere a fost declaratä contrarä prezentului
tratat este obligatä sä ia mäsurile impuse de executarea hotäråri Curtii de Justitie".

4. AcQiunea in constatarea neindepliniril de cätre statele membre a

obligatiilor lor conform tratatelor comunitare3 6
Comisia Europeanä are rolul de gardian al tratatelor comunitare, in aceastä calitate
avånd obligatia de a supraveghea respectarea de cätre statele membre a obligatiilor
preväzute de dispozitiile tratatelor sau de dreptul comunitar in general. Instrumentul juridic
la indemåna Comisiei pentru indeplinirea acestei atributii este reprezentat de actiunea
in constatarea neindeplinirii de cätre statele membre a obligatiilor lor conform tratatelor
comunitare. Initierea acestei actiuni este subordonatä urmätoarelor conditii si etape:
a) existenta unei incälcäri a prevederilor tratatelor (sau neindeplinirea obligatfilor
preväzute de dreptul comunitar). Evident, este necesar sä existe o neindeplinire a obligatiilor

clarä si precisä, astfel incät institutia chematå sä actioneze sä isi poatå face o idee concretä despre
continutul deciziei dorite de reclamant.
ýO Fabian Gyula, op. cit, p. 151.
31 Este necesar ca aceastä pozitie sä fie definitivä si clarä. 0 scrisoare prin care institutia chematå så
actioneze fl instiinteazä pe reclamant cä problema este luatå in considerare nu reprezintä un impediment
pentru introducerea unui recurs in carentä, bineinteles dupä expirarea termenului de 2 luni. A se vedea
CJCE, hotärårea din 22 martie 1961 in Cauzele conexate 42/59 si 49/59, S.N.U.P.A.T, in ECR [1959], p. 53.
3 A se vedea TPI, hotärårea din 27 ianuarie 2000 in Cauzele conexate T-194/97 si T-83/98, Branco
c. Comisiei, paragraful 55, in ECR [2000], p. 11-69.
33 A se vedea CJCE, decizia din 1 martie 1966 in Cauza C-48/65, Alfons Lutticke c. Comisiei, in
ECR [1966], p. 19; a se vedea, de asemenea, TPI, hotärårea din 17 februarie 1998 in Cauza T-107/96,
Pantochim SA c. Comisiei, paragraful 30, in ECR [1998], p. 11-311.
34A se vedea TPI, hotärårea din 27 octombrie 1994 in Cauza T-32/93, Ladbroke Racing Ltd c. Comisiei,
paragraful 49, in ECR [1994], p. 11-1015.
35 A se vedea TPI, hotärårea din 9 septembrie 1999 in Cauza T-127/98, UPS Europe SA c. Comisiei,
paragraful 50.
36 Baza legalå este reprezentatå de art. 226 - 228 din Tratatul CE.

- 86
-
R.R.D.C. 1/2006 Doctriná

stabilite de dreptul comunitar in sarcina statelor membre, indiferent dacá aceste obligatii
sunt de diligentá sau de rezultat si indiferent dacá aceastá încálcare s-a fácut din culpá
sau cu intentie.
b) declansarea procedurii. Comisia poate fi sesizatá de un tert sau se poate sesiza din
oficiu 3 7 in legáturá cu neîndeplinirea de cátre un stat membru a obligatiilor care ii revin.
In contextul in care Comisia are informatii despre încálcarea dispozitiilor legale de cátre
un stat membru, ii poate transmite acestuia o cerere de informare pentru lâmurirea unor
aspecte, urmatá, dacá statul nu ráspunde, de o invitatie formalá de a ráspunde, cu invocarea
obligatiei de cooperare prevázutá la art. 10 din Tratatul CE. Dacá statul nu ráspunde nici
de aceastá datá, sau nu demonstreazá cá si-a indeplinit obligatiile (situatie in care dosarul
este clasat) Comisia poate initia faza precontencioasá (administrativá). In cadrul acesteia,
va adresa statului respectiv o scrisoare de punere in întârziere, prezentând un rezumat
al nemultumirii sale si cerând statului sá-si prezinte pozitia; aceastá scrisoare poate fi
înaintatá si fárá a parcurge etapele descrise anterior.
Toatá procedura de mai sus se circumscrie notiunii de ,,discutii formale", durata lor
nefiind prevázutá in tratate. In orice moment, dacá statul isi indeplineste obligatiile, Comisia
se poate desesiza.
c) avizul motivat. Ultima etapá a procedurii precontencioase este reprezentatá de
întocmirea unui aviz motivat, conditie sine qua non pentru declansarea fazei jurisdictionale
in fata Curtii de Justitie. Acest aviz motivat contine motivele de fapt si de drept pentru
introducerea actiunii si poate sá continá recomandári pentru statul in cauzá, cu arátarea
unui termen de conformare. Numai dacá statul nu se conformeazá, Comisia poate sesiza
Curtea, dar ea nu are obligatia de a face acest lucru, ci doar optiunea de a initia faza
contencioasá, chiar dacá in urma discutiilor formale se constatá cá statul nu si-a respectat
obligatiile. In aceastá materie, Comisia are puteri discretionare, ceea ce face ca acest
drept sá nu poatá fi extins la persoanele fizice sau juridice si, de asemenea, ,,exclude
posibilitatea introducerii unei actiuni in anulare contra refuzului Comisiei de a declansa
procedura in fata Curti"38 . De asemenea, Curtea nu are posibilitatea de a aprecia dacá
exercitarea dreptului Comisiei in aceastá materie, fie in sensul declansárii actiunii, fie in
sensul abtinerii, este sau nu oportuná39
.

In conditiile in care reclamant este un alt stat, procedura prealabilá parcurge alte etape,
si anume sesizarea Comisiei de cátre statul respectiv, printr-o cerere, parcurgerea unei
proceduri contradictorii in fata Comisiei (cu o fazá scrisá si una oralâ) si emiterea unui
aviz motivat.
In cazul in care Comisia nu emite un aviz motivat in 3 luni, statul reclamant se poate
adresa direct Curtii Europene de Justitie.
Faza jurisdictionaláeste declansatá prin actul de sesizare a Curtii de cátre Comisia
Europeaná. Nu se prevede nici un termen pentru introducerea acestei actiuni, optiunea fiind
in intregime la dispozitia Comisiei. Obiectul actiunii, însá, este limitat la motivele invocate
37 Un model de act de sesizare a fost publicat in JO L 119 din 30.04.1999, p. 5, acesta nefiind însá
obligatoriu, întrucât Comisia are datoria de a inregistra si procesa toate reclamatiile primite, indiferent de
forma acestora, cu conditia sá fie fácute in scris.
8 A se vedea TPI, hotârârea din 19 februarie 19971în Cauza T-1 17/96, Intertronicc. Comisie, in ECR 1996,
p. 11-141, precum si hotârârea datá in apel de CJCE din 15 ianuarie 19981n Cauza C-196/97, paragraful 12.
39 A se vedea CJCE, hotârârea din 10 mai 2001 in Cauza C-152/98, Comisia c. Tárilor de Jos,
parag raful 20.

- 87
-
Doctrinä R.R.D.C. 1/2006

de Comisie in faza precontencioasä40 . Si in aceastä fazä, statul isi poate indeplini obligatiile
in orice moment, ceea ce corespunde dreptului Comisiei de a-si retrage actiunea oricånd.
Totusi, in aceastä ipotezä, desi poate pärea cä actiunea rämåne färä obiect, Comisia are
dreptul sä o continue, dacä are un interes in a vedea chestiunea decisä in drept, intrucåt
astfel se va putea stabili interpretarea dispozitiei legale in litigiu si se va determina baza
legalä a räspunderii ce trebuie asumatä de statul ce nu si-a indeplinit obligatiile4 1 . Curtea
de Justitie nu are posibilitatea de a se pronunta asupra mäsurilor luate de stat dupä
introducerea actiunii, ci trebuie sä se limiteze la a constata dacä statul a incälcat sau nu
dispozitiile comunitare.
Jurisprudenta4 2 Curtii a stabilit cä este posibilä si retinerea unui interes material al
persoanelor in continuarea actiunii, in sensul cä hotärårea Curtii poate constitui o bazä pentru
introducerea unei actiuni in daune contra statului in cauzä, in fata jurisdictiilor nationale,
dacä neexecutarea obligatiilor care ii reveneau a produs un prejudiciu in dauna particularilor.
In ceea ce priveste hotärårea Curtii Europene de Justitie, pronuntatä in aceastä materie,
trebuie subliniat faptul cä, dacä statul in cauzä a adoptat anumite acte in legäturä cu care
Comisia a initiat actiunea in constatarea neindeplinirii obligatiilor, aceasta nu va putea anula
aceste acte, ci trebuie sä se limiteze numai la a constata o neindeplinire a obligatiilor ce ii
reveneau in virtutea tratatelor comunitare. Statul este obligat sä ia toate mäsurile necesare
pentru a aduce la indeplinire hotärårea Curtii43 ; principala ratiune a acestei obligatii rezidä
in faptul cä, dacä hotärårea Curtii constatä cä unele prevederi ale dreptului national sunt
incompatibile cu dreptul comunitar, aplicarea acestor prevederi nu se mai poate realiza,
instantele nationale in fata cärora se va face invocarea hotärrii Curtii fiind obligate sä
facä abstractie de acele prevederi declarate ca incompatibile cu cadrul legal comunitar44

.
Dacä statul in cauzä nu respectä hotärårea Curtii, Comisia elaboreazä un aviz motivat
(intr-o procedurä similarä celei administrative prealabile in baza art. 226) arätånd care dintre
mäsurile preväzute in hotäråre nu a fost respectatä, dånd un termen pentru conformare.
In contextul in care statul nu adoptä mäsurile necesare nici de data aceasta, in cuprinsul
termenului arätat de Comisie, aceasta va putea sesiza Curtea, indicånd o sumä forfetarä
sau cu caracter cominatoriu pe care statul este obligat sä o pläteascä. In cadrul acestei noi
actiuni, dacä Curtea constatä cä intr-adevär, statul nu s-a conformat hotärårii sale, poate
sä-i aplice o sumä forfetarä sau cu caracter cominatoriu, nefiind obligatä sä se incadreze
in cuantumul preväzut de Comisie45
.

4 Marin Voicu, op. cit, p. 182.

4 A se vedea CJCE, hotärårea din 14 iunie 2001 in Cauza C-207/00, Comisia c. Italiei, paragraful
28; in spetä, desi Guvernul italian a luat mäsurile necesare pentru implementarea unei Directive, dupä
introducerea
42
actiunii de cätre Comisie, Curtea a decis cä existä interes pentru continuarea procedurii.
A se vedea CJCE, hotärårea din 19 noiembrie 1991 in Cauzele conexate C-6/90 si C-9/90, Francovich
si Bonifaci c. Italiei (Francovich 1), paragrafele 44 - 46, in ECR [1991], p. 1-5357.
M Desi tratatele nu mentioneazä un termen in care statele sunt obligate sä aducä la indeplinire
hotärårea Curtii, acest lucru trebuie insä sä se petreacä in cel mai scurt timp posibil; a se vedea in acest
sens CJCE, hotärårea din 30 ianuarie 1992 in Cauza C-328/90, Comisia c.. Greciei, paragraful 6, in ECR
[1992], p. 1-425.
44 Octavian Manolache, op. cit, p. 718.
4 A se vedea CJCE, hotärårea din 4 iulie 2000 in Cauza C-387/97, Comisia c. Grecieiin ECR [2000], p.
1-5047; in spetä, constatånd neindeplinirea de cätre Grecia a obligatiilor derivånd din aplicarea prevederilor
unei Directive, Curtea a decis ca acest stat sä pläteascä o amendä de 20.000 Euro pe zi, pånä in momentul
in care dispozitiile comunitare vor fi aduse la indeplinire.

- 88
-