 Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de cuvinte, astfel încât să

evidențiați relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice folosite.

A lumii cântu cu jale cumplită viiața,

Cu griji și primejdii cum iaste și ața:
Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înșelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.
Fug vremile ca umbra și nici o poartă
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite
Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.
Și ca apa în cursul său cum nu să oprește.
Așa cursul al lumii nu să contenește.
Fum și umbră sântu toate, visuri și părere.
Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?
Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu,
Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?
Zice David prorocul: „Viața iaste floara,
Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea”.
„Viiarme sântu eu și nu om”, tot acela strigă
O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă
Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște
Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște
Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate
Primenești și nimica să stea în veci nu poate,
Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare,
Minunată zidire, și el fârșit are.
Și voi, lumini de aur, soarilă și luna,
Întuneca-veți lumini, veți da gios cununa.
Voi stele iscusite, ceriului podoba.
Vă așteaptă groaznică trâmbiță și doba.
În foc te vei schimosi, peminte, cu apa
O, pre cine amar nu așteaptă sapa
Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea,
Toate-s nestătătoare, toate-s niște spume.
 „Viața lumii” de Miron Costin

Miron Costin s-a născut în anul 1633, decedat în anul 169, a fost un boier, diplomat, dregător
și important cronicar moldovean. „Viața Lumii”este prima sa operă originală, un poem filozofic
pe tema fortuna labilis, scris cam în aceeași periodă cu psalmii lui Dosoftei.
Tema fundamentală, fortuna labilis spuse cu alte cuvinte soarta schimbătoare sau
nestatornică, este explicitată de autor chiar în predoslovie: „Cu această pildă scrisu-ţ-am și eu
această mică carte arătându-ţi pre scurt cum iaste lunecoasă și puţină viiaţa noastră și supusă
pururea primejdiilor și primenelilor.” În poem, tema barocă, generatoare de tristeţe, cunoscută
încă din antichitate, foarte răspândită în literatura Evului mediu, întâlnită şi la preromantici, este
descrisă de cronicarul moldovean în imagini elocvente: „A lumii cântu cu jale viiaţa./ Cu grije și
primejdii cum iaste și aţa:/ Prea subţire și-n scurtă vreme trăitoar”. Tema fortuna labilis unește
într-un tot întreg mai multe motive literare tratate în stil baroc, unele dintre ele asociindu-se cu
motive biblice: motivul „scurgerii neîntrerupte a timpului sau a timpului devorator” creează un
tablou apocaliptic: „Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară; / Cele ce trec nu mai vin, nici să-
ntorcu iară. / Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată, / Fug vremile ca umbra şi nicio poartă /
A le opri nu poate. Trec toate prăvălite / Lucrurile lumii şi mai mult cumplite”. Acest motiv îl
conduce pe poet, în mod logic, la un alt motiv, cel al extincţiei universal, care acum apare pentru
prima oară în literatura noastră într-o scriere poetică originală: „Ceriul fapt de Dumnezeu cu
putere mare, / Minunata zidire, și el sfârșit are./ Și voi, lumini de aur, soarile 170 și luna,/
Întuneca-veţi lumini, veţi da gios cununa./ Voi stele iscusite, ceriului podoabă/ Vă așteaptă
groaznica trambiţă și dobă./ În foc te vei schimonosi pământe cu apa”.
Limbajul este unul artistic , autorul folosindu-se de imagini artistice, dar și de figuri de stil
pentru a-și transmite ideile poetice , precum: comparația „A lumii cântu cu jale cumpită viiața/
Cu griji si primejdii , cum iaste și ața” , aceasta fiind și comparația cu care debutează opera
lirică , conturând ideea de fragilitate. La nivel stilistic şi imagistic se disting structurile
expresive, îmbogăţite de parfumul limbii române vechi. Metafora „a lumii cântu cu jale” trimite
la ideea efemerităţii şi a nefericirii existenţei umane. De asemenea , sunt prezente elemente ce
conturează ideea de baroc, acesta manifestându-se printr-o viziune asupra lumii , iar anitezele
prezente în operă sunt: „viață-moarte” , „timp-eternitate” , „sacru-profan”, unde existența este
pusă sub semnul divinității. Comparaţiile sunt facile, uneori chiar prozaice, dar tocmai această
trăsătură le conferă autenticitate poetică şi o amprentă lingvistică specială: „cu griji şi
primejdii cum este şi aţa...”. Aproape toţi termenii de comparaţie sunt luaţi din natură: floarea,
apa, norul, stelele, cerul etc., ceea ce subliniază universul de inspiraţie şi sensibilitatea
autohtonă. Epitetul „prea subţire” are valoarea de superlativ absolut popular şi arhaic. Prin
repetiţii, poetul se adresează lumii personificate, într-o structură poetică încărcată de afectivitate
: „O, lume hicleană, lume înşelătoare!”, ce dobândeşte valoarea unui leitmotiv. Impresia de
subiectivitate se accentuează şi prin interogaţia retorică: „Ce nu petrece lumea şi în ce nu e
cădere?”, acest fiind un mijloc stilistic prin care se transmite un adevăr.
Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este cărturarul cu gradul cel mai mare de
complexitate prin: erudiţie, orizont cultural, valoarea și amploarea documentării, viziunea
moralistă, uneori polemică, asupra destinului uman și al popoarelor, prin rafinamentul stilistic,
rezultat din modul în care utilizează toate artificiile literare ale epocii.