Relația dintre Harap-Alb și Spân

”Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, aparținând lui Ion Creangă, opera fiind
publicată In anul 1877 ăn revista „Convorbiri literare”. Harap-Alb este eroul operei,
reprezentând forțele binelui și se află într-o relație antitecă cu Spânul, acesta fiind
antagonismul basmului.

Relația dintre aceste două personaje se bazează pe diferențele ce apar între aceștia in
diferite momente ale operei și mai ales, pe rolul pe care Spânul îl joacă în dezvoltarea
protagonistlui pe plan etic și social.

În debutul acțiunii operei, Harap-Alb are un statut social nobil, fiind denumit „feciorul
craiului” și încă aflându-se sub aripa tatălui său. Acesta își păstrează acest statut până în
monemtul în care acesta se lasă păcălit și este luat ca slugă a Spânului. Aici, suferă o
decădere din punct de vedere social și este obligat prin jurămntul cu antagonistul, să
îndeplinească orice poruncă pe care o primea. Pe de altă parte, Spânul este un personaj plat
din punct de vedere social, întrucât acesta nu își schimbă statutul de-a lungul operei, ci doar
face schimb de identitate cu Harap-Alb.

Din punct de vedere, feciorul este superficial față de Sfânta Duminică și de sfaturile
acesteia de a încerca să-și încerce și el norocul și să ia hainele, armele și calul din tinerețea
tatălui său, cel mai mult această trăsătură fiind accentuată atunci când Harap-Alb loveste
calul slăbănog, judecând după aparențe „Fiul craiului îi mai trage și atunci un frâu în cap
[…]”, „ Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în
căpăstru și, punându-i frâul în cap, zice în gândul său: "Să-l iau, ori să-i dau drumul? Mă tem
că m-oi face de râs. Decât cu așa cal, mai bine pedestru".” Spânul este „răul necesar al acestei
opere, ce joacă un rol foarte important în dezvoltarea psihologică a lui Harap-Alb, întrucât
prin devenirea slugă a răufăcătorluiu, acesta își dezvoltă abilitățile sociale și mărindu-i
încrederea de sine, fapte ce îl vor ajuta mai târziu la a se împrieteni cu cei cinci uriași, precum
și îndeplinirea tuturor încercărilor sale.

Acesta este de asemenea lipsit de experiență și foarte naiv, ce nu dă ascultare vobelui

tatălui său, ajungând sluga Spânului. De-a lungul operei, acesta evoluează din punct de
vedere moral, ajungând de la un fecior naiv și superficial, la un caracter mai puternic, demn
de un conducător, acest fapt neputând fi realizat fără ajutorul Spânului. În finalul operei
acesta devine mai sociabil, mai curajos, datorită poruncilor primite de la Spân și de la
Împăratul Verde, mai prietenos precum și un bun lider.

Deși Harap-Alb și Spânul sunt personaje puse în antiteză, aceșia se află într-o strânaă
legătură ce are ca scop in devoltarea caracterului protagonistului. Cu toate acestea, și Harap-
Alb are un rol în conturarea caracterului răufăcătorului, acela de a evindenția trăsăturile de
viclenie, precum și portetul de om trecut prin viață, ce îî pun la încercare cunoștințele eroului
și stârnesc schimbările interioare ale acestuia, Spânul nesuferind nicio schimbare de caracter
pe tot parcursul operei, dând impresia și de stabliliate, deși fiind una rea. De asemenea,
Harap-Alb poate semnifica și caracterul îndepărtat al Spânului, acesta fiind, cel mai probabil,
în trecut, naiv și neexperimentat asemenea feciorului.

În concluzie, Spânul și Harap-Alb fiind două personaje complet diferite și aflate în

antiteză, unul plat și celălalt în continuă schimbare, aceștia se completează și ies în evdență
unul cu ajutorul celuilalt, constituind o dezvotare a personajului principal și o decădere a
antagonistului, urmând ca în final, binele să înfrângă răul.