CERONAV

SECURITATE ȘI
SĂNĂTATE, DREPTURILE
PASAGERILOR ȘI
PROTECȚIA MEDIULUI
Securitate,sanatate si protectia mediului sunt:

-Cunoașterea practicilor de lucru sigure și a procedurilor de

lucru sigure

Viața la bord: riscuri pentru sănătatea și securitatea în muncă

Riscurile pentru sănătatea și securitatea în muncă pot duce la deces, invaliditate
permanentă, invaliditate temporară sau capacitate de muncă redusă. Riscurile pentru
sănătatea și securitatea în muncă pot apărea din pericolele legate de muncă sau din
condițiile generale de viață și de muncă la bord, denumite uneori factori ambientali. În
cazurile în care unele riscuri sunt inevitabile, trebuie implementate măsuri de control
adecvate pentru a minimiza expunerea la pericole care pot cauza vătămări, boli sau deces.
Expunerea dăunătoare poate avea efecte adverse asupra sănătății pe termen scurt sau
lung.
Riscurile inerente mediului de lucru trebuie identificate și evaluate („evaluarea
riscurilor”) și trebuie luate măsuri pentru a elimina sau a minimiza aceste riscuri, pentru a
proteja navigatorii și alte persoane de vătămări, în măsura în care este rezonabil posibil.
Aceste riscuri includ, dar nu se limitează la:
• factori ambientali, cum ar fi zgomotul, vibrațiile, iluminarea, lumina ultravioletă,
radiațiile neionizante și temperaturile extreme;
• pericole inerente, cum ar fi structura navei, mijloacele de acces, pericole ergonomice și
materiale periculoase precum azbestul;
• pericolele care decurg din activitățile de muncă, cum ar fi munca în spații închise,
utilizarea echipamentelor și mașinilor, lucrul pe și sub punte pe vreme nefavorabilă,
operațiuni periculoase de încărcătură și balast și expunerea la pericole biologice sau la
substanțe chimice;
• riscuri pentru sănătate, cum ar fi oboseala și impactul asupra sănătății mentale la locul
de muncă; și
• răspunsul în caz de urgență și accident.
În plus, există riscuri legate de violența la locul de muncă, fumatul de tutun, abuzul de
droguri, abuzul de alcool și dependența de droguri sau alcool.
Obligațiile proprietarilor de nave
Este datoria proprietarilor de nave și angajatorilor să protejeze sănătatea și siguranța
membrilor echipajului și a altora, în măsura în care este rezonabil posibil. Principiile care
ar trebui să stea la baza măsurilor de sănătate și siguranță sunt:
• evitarea riscurilor, care include printre altele combaterea riscurilor la sursă și înlocuirea
practicilor, substanțelor sau echipamentelor periculoase cu practici, substanțe sau
echipamente nepericuloase sau mai puțin periculoase;
• evaluarea riscurilor inevitabile și luarea de măsuri pentru reducerea acestora;
• adoptarea de modele și proceduri de lucru care să țină seama de capacitatea individului,
în special în ceea ce privește proiectarea locului de muncă și alegerea echipamentului de
lucru, în special pentru a atenua munca monotonă și pentru a reduce orice efect negativ
rezultat privind sănătatea și securitatea lucrătorilor;

1
• adaptarea procedurilor pentru a ține seama de noile tehnologii și de alte schimbări în
practicile de lucru, echipamente, mediul de lucru și orice alți factori care pot afecta
sănătatea și securitatea;
• adoptarea unei abordări coerente a managementului navei sau al întreprinderii, ținând
seama de sănătatea și siguranța la fiecare nivel al organizației;
• acordarea prioritatii masurilor de protectie colectiva fata de masurile individuale de
protectie; și
• furnizarea de informații și instruire adecvate și relevante pentru lucrători.
Compania și alți angajatori au o datorie față de ceilalți lucrători de la bord care ar putea fi
afectați. În cazul în care pasagerii sunt, de asemenea, acoperiți, acest lucru va fi
menționat în mod normal.
Compania este, de asemenea, responsabilă să se asigure că membrii echipajului au
informațiile, instruirea și instrucțiunile adecvate pentru a le permite să lucreze în
siguranță, să facă aranjamente pentru consultarea membrilor echipajului cu privire la
problemele de sănătate și siguranță și să dispună de sisteme pentru înregistrarea și
investigarea incidentelor și accidentelor de siguranță pe bord.
Conducătorul de nava este reprezentantul companiei proprietare.

Obligațiile membrilor echipajului

Membrii echipajului sunt obligați să:

• să aibă grijă în mod rezonabil pentru propria lor sănătate și siguranță și a celorlalți de la
bord care pot fi afectați de actele sau omisiunile lor;
• să coopereze cu oricine altcineva care îndeplinește sarcini de sănătate și siguranță,
inclusiv respectarea măsurilor de control identificate în timpul evaluării riscurilor de către
angajator sau companie;
• raportați imediat orice pericol sau deficiențe grave identificate ofițerului corespunzător
sau altei persoane responsabile; și
• utilizați în mod corespunzător instalațiile și utilajele și tratați orice pericol pentru
sănătate sau siguranță (cum ar fi o substanță periculoasă) cu precauția cuvenită.

Abilitatea de a organiza proceduri de lucru sigure, de a motiva și monitoriza

membrii echipajului pentru a aplica regulile de lucru în siguranță
Membrii echipajului, precum si lucrătorii de la țărm, au dreptul și așteptarea că vor
rămâne în siguranță la locul de muncă.
Compania și angajatorii au responsabilitatea de a asigura sănătatea, siguranța și
bunăstarea la locul de muncă a tuturor membrilor echipajului și a celorlalți lucrători de la
bord.
Membrii echipajului au datoria de a avea grijă rezonabilă pentru sănătatea și siguranța în
muncă a lor și a celorlalți și să coopereze cu angajatorul lor și cu Compania în probleme
de sănătate, siguranță și bunăstare.
Prin crearea unei culturi în care fiecare își asumă responsabilitatea pentru un mediu de
lucru sigur și are grijă de ei înșiși și unul de altul, multe accidente și incidente legate de
muncă pot fi evitate.

2
Cum arată o cultură a muncii sigure? Cercetările ample au identificat anumite elemente
care contribuie în mare măsură la menținerea unei culturi de lucru sigure. Acestea pot fi
descrise ca:
• așteptări clar definite;
• comunicații bune;
• conducere clară;
• planificare bună;
• conștientizarea riscurilor;
• responsabilitate;
• bună cultură a siguranței; și
• managementul eficient al cunoștințelor.

• Aceste elemente ar trebui să fie atât implementate la nivel de companie în cadrul

sistemului de management al siguranței, cât și implementate la bordul navei de către
comandantul și echipajul. Este important ca întreaga forță de muncă, de la cei mai tineri
membri ai echipajului până la managerii superiori de pe uscat, să fie implicată în
dezvoltarea acestor elemente pentru ca aceștia să aibă un succes deplin. Multe dintre ele
sunt deja prezente în sistemele de management, dar adesea unele lipsesc, ceea ce poate
crea slăbiciuni în sistemul de management.
O abordare bună este de a efectua o analiză a decalajelor pentru a identifica acele
elemente care lipsesc sau lipsesc și de a modifica sistemele în consecință. Cu cât
sistemele sunt mai dezvoltate și mai cuprinzătoare, cu atât pot fi mai eficiente.
Așteptări clar definite
Este important ca navigatorii de la toate nivelurile organizației să înțeleagă clar ce se
așteaptă de la ei și ce standarde sunt cerute.
Pe fiecare navă:
• Compania are responsabilitatea generală de a stabili un sistem de management al
siguranței și politici și programe de sănătate și siguranță la locul de muncă și să se asigure
că comandantul are resursele și facilitățile necesare pentru a opera nava în siguranță și în
conformitate cu politicile și procedurile Companiei;
• Conducătorul de ambarcațiune are responsabilitatea de a implementa politicile și
procedurile Companiei la bordul navei și de a raporta orice deficiențe conducerii de la
mal pentru remediere;
• Fiecare persoană de la bord are responsabilitatea pentru propria sănătate și securitate în
muncă și pentru cea a altora, inclusiv:
o respectarea instrucțiunilor, procedurilor de siguranță și a oricăror alte măsuri existente
pentru siguranța proprie sau a altora;
o raportarea oricăror defecțiuni ale echipamentului sau condiții nesigure către o persoană
responsabilă; și să nu interfereze sau să nu modifice niciun dispozitiv de siguranță
furnizat la bord.
Toți membrii echipajului ar trebui să aibă o fișă a postului.
În plus, orice membru al echipajului ar trebui să se simtă încrezător că poate opri munca
dacă se simte nesigur - uneori cunoscut sub numele de „autoritatea de a opri munca”. Este
important să se desfășoare un proces de introducere cuprinzător și clar, cu privire la
cerințele companiei și specifice navei, pentru fiecare membru al echipajului care se
alătură. Inducțiile ar trebui folosite pentru a explica regulile și așteptările într-un format

3
care este ușor de înțeles. Tuturor membrilor echipajului ar trebui să li se ofere copii sau
prezentari generale ale regulilor adecvate pentru ei, împreună cu informații despre unde
pot fi găsite informațiile complete. Exemple de aceste reguli pot include:
• manualul companiei;
• ghidul navei; și
• carduri de buzunar.
Ar trebui să existe politici, proceduri și reguli de siguranță clare și concise conținute în
sistemul de management al siguranței și în documentația asociată. Acestea ar trebui
revizuite în mod regulat pentru a se asigura că sunt adecvate, rămân valabile și pot fi
comunicate echipajului în diferite moduri, inclusiv:
• în timpul introducerilor în Companie și a navei;
• ca parte a programelor de formare la bord și externă;
• prin supraveghere și monitorizare la bord; și
• în ședințele comitetului de siguranță.
Comunicarea eficientă și implicarea forței de muncă sunt esențiale pentru asigurarea unui
mediu de viață și de lucru sigur. Comunicarea este un proces în două sensuri. Este nevoie
de a putea obține informații și cunoștințe care să poată fi acționate și transmise altora care
au nevoie de ele, iar sistemele trebuie să fie în vigoare pentru a facilita acest lucru la toate
nivelurile organizației. Câteva exemple includ:
• să se asigure că fiecare își înțelege rolurile și responsabilitățile;
• să se asigure că ordinele și instrucțiunile sunt înțelese, recunoscute și aplicate în mod
corespunzător;
• asigurarea că afișele informative, semnele și instrucțiunile sunt clare și pot fi înțelese;
• asigurarea că alertele de siguranță, notele și buletinele informative sunt clare și pot fi
înțelese;
• încurajarea feedback-ului, sugestiilor de îmbunătățire și observațiilor privind siguranța
și acționarea pe baza informațiilor primite;
• ședințele de siguranță ar trebui să fie întocmite procese-verbale și rapoartele distribuite
și acționat după caz, acolo unde este cazul; și
• asigurarea unui sistem bun, clar și fiabil de comunicații de răspuns în caz de urgență.

CONTROLAȚI ȘI MONITORIZAȚI TOATE MĂSURILE DE SIGURANȚĂ

NECESARE PENTRU CURĂȚAREA SPAȚILOR ÎNCHISI ÎNAINTE DE
INTRAREA PERSOANELOR PENTRU A ACTIONA IN INTERIORUL
SPATIILOR INCHISE
- Capacitatea de a organiza controlul siguranței și de a monitoriza procedurile de
siguranță în cazul în care echipajul sau o altă persoană intră în spații închise (de exemplu,
tancuri de balast, coferdam, tancuri în spații cu cocă dublă), inclusiv supravegherea
Sistemul de management al siguranței trebuie să ofere instrucțiuni și proceduri pentru a
asigura funcționarea în siguranță a navei și protecția mediului. Companiile sunt obligate
să stabilească proceduri, planuri și instrucțiuni, inclusiv liste de verificare, după caz,
pentru operațiunile cheie la bordul navei privind siguranța personalului, a navei și
protecția mediului.
Sistemul de management al siguranței ar trebui să ofere instrucțiuni clare cu privire la
procedurile de intrare în spații închise. Acesta ar trebui să ofere echipajului navei
următoarele:

4
• un program de instruire care ar trebui să includă instruire și exerciții privind pericolele
intrării în spațiu închis, procedurile de intrare și salvarea personalului din spații închise;
• îndrumări pentru a determina dacă un spațiu poate fi periculos;
• proceduri care trebuie urmate în toate etapele de intrare într-un spațiu închis;
• îndrumări privind standardele și îndatoririle personalului implicat în intrarea în spațiul
închis;
• îndrumări cu privire la echipamentul de siguranță care trebuie utilizat la intrarea în
spațiu închis;
• proceduri de urgență, inclusiv evacuarea unui accident într-un spațiu închis.
Sistemul de management al siguranței ar trebui să se adreseze gestionării lucrătorilor
subcontractați, tehnicienilor, sudorilor și personalului de curățare a țărmului angajat să
lucreze pe navă. Acest personal trebuie să fie întotdeauna condus să lucreze în siguranță
și să respecte procedurile de intrare și de lucru anexate stabilite de companie. Uneori,
acest lucru poate fi o provocare și, în ocazii precum docarea uscată, trebuie să se încheie
acorduri cu privire la cine este responsabil pentru procedurile de siguranță ale
personalului de la mal.
Ca parte a procesului de audit al sistemului de management al siguranței, ar trebui să se
confirme că tot personalul este:
• instruit și conștient de procedura de intrare în spațiul închis;
• conștient de pericolele pe care le poate prezenta un spațiu închis;
• conștient de măsurile de precauție necesare pentru a intra într-un spațiu închis.

Capacitatea de a efectua o evaluare a riscurilor înainte de a intra în spațiu închis

Există multe modalități de a efectua o evaluare a riscurilor. Compania ar trebui să ofere
îndrumări cu privire la modul de realizare a evaluărilor riscurilor și a oricăror tehnici de
identificare a pericolelor care trebuie utilizate. Unul dintre rezultatele unei evaluări a
riscurilor ar trebui să fie un registru al pericolelor.
Registrul de pericole înregistrează toate pericolele care au fost identificate prin diferitele
evaluări ale riscurilor și orice tehnici de identificare a pericolelor, arătând cauzele
reprezentative, consecințele și măsurile de protecție pentru fiecare. Este util să se mențină
un portofoliu de registre de pericole specifice sarcinilor sau operațiunilor de la bordul
navei, inclusiv intrarea în spații închise. Când urmează să fie desfășurată o activitate
neobișnuită sau deosebit de periculoasă, se poate face referire la registru pentru a vedea
ce pericole se aplică și măsurile de siguranță care trebuie puse în aplicare. Deși nu toate
pericolele pot fi prezente de fiecare dată, pot exista pericole suplimentare care nu au fost
identificate anterior. Prin urmare, registrul este un document de orientare care trebuie
consultat și nu ar trebui să înlocuiască o evaluare a riscurilor de fiecare dată.
Există o mișcare cu unele autorități care cer ca un registru de garanții să fie produs mai
degrabă decât pericole, deoarece acestea au cerințe de management mai specifice.
Evaluările riscurilor și orice tehnici de identificare a pericolelor sunt potrivite pentru
identificarea măsurilor de protecție, în special a celor critice pentru siguranță, precum și a
pericolelor.
Astfel de registre ar trebui să fie „documente în viață” – revizuite și actualizate continuu.

Cunoașterea măsurilor de precauție care trebuie luate înainte de a intra într-un

spațiu închis și în timp ce se lucrează într-un spațiu închis

5
Pericolele asociate spațiilor închise includ:
Atmosferă toxică
O atmosferă toxică poate provoca diverse efecte acute, inclusiv afectarea judecății,
inconștiența și moartea. O atmosferă toxică poate apărea din cauza prezenței sau
pătrunderii de substanțe periculoase. Aceste substanțe pot fi prezente în spațiul închis din
diverse motive, cum ar fi:
• rămase din prelucrarea sau depozitarea anterioară;
• provenite din perturbarea nămolului și a altor depozite;
• prezența unui incendiu sau a flăcărilor în spațiu;
• infiltrații de la instalația adiacentă izolată necorespunzător;
• formarea în timpul proceselor de lucru desfășurate în spațiu;
• eliberarea de sub scară și în zidărie ca urmare a procesului de lucru.

Deficit de oxigen
Oxigenul poate lipsi de un spațiu închis din următoarele motive:
• deplasarea aerului de către un alt gaz;
• diverse procese biologice sau reacții chimice (cum ar fi putrezirea materiei organice,
ruginirea metalelor, arderea etc.);
• absorbția aerului pe suprafețele din oțel, în special acolo unde acestea sunt umede.

Îmbogățirea cu oxigen
Un exces de oxigen, în prezența materialelor combustibile, are ca rezultat un risc crescut
de incendiu și explozie. Unele materiale, care nu ard în aer, pot arde viguros sau chiar
spontan într-o atmosferă îmbogățită cu oxigen.

Atmosfere inflamabile sau explozive

O atmosferă inflamabilă prezintă risc de incendiu sau explozie. O astfel de atmosferă
poate apărea din prezența în spațiul restrâns a lichidelor sau gazelor inflamabile sau a
unei suspensii de praf combustibil în aer. Dacă se aprinde o atmosferă inflamabilă în
interiorul unui spațiu închis, se poate produce o explozie, care are ca rezultat expulzarea
gazelor fierbinți și dezintegrarea structurii.
Lichid care curge sau solide care curg liber
Lichidele sau solidele pot curge în spațiul închis, provocând înec, sufocare, arsuri și alte
răni. Solidele sub formă de pulbere pot fi, de asemenea, perturbate într-un spațiu restrâns,
rezultând o atmosferă asfixianta.

Caldura excesiva
Natura închisă a unui spațiu închis poate crește riscul de insolație sau de colaps din cauza
stresului termic, dacă condițiile sunt excesiv de calde. Riscul poate fi exacerbat de
purtarea echipamentului individual de protecție sau de lipsa ventilației

Precauții la intrarea în spații închise

Înainte de a intra într-un spațiu, trebuie luate următoarele măsuri de precauție, după caz,
pentru a asigura intrarea în siguranță fără a fi nevoie de aparat de respirat și pentru a se
asigura că acesta rămâne în siguranță în timp ce membrii echipajului se află înăuntru:

6
• o persoană competentă ar trebui să facă o evaluare a spațiului și să fie numit un ofițer
responsabil care să preia conducerea operațiunii;
• ar trebui identificate pericolele potențiale;
• spațiul trebuie pregătit și asigurat pentru intrare;
• atmosfera trebuie testată;
• ar trebui utilizat un sistem de „permis de lucru”;
• procedurile de intrare ar trebui stabilite și urmate;
• ventilația continuă trebuie menținută pe tot parcursul.
Măsuri de precauție suplimentare, inclusiv utilizarea aparatului de respirat, trebuie luate
atunci când au fost respectate măsurile de precauție menționate mai sus și s-a stabilit o
atmosferă nesigură.
Un membru al echipajului nu trebuie să intre într-un spațiu periculos pentru a încerca o
salvare fără să fi chemat mai întâi asistență și apoi să fi îmbrăcat un aparat de respirație.
Chiar și atunci, intrarea nu trebuie făcută până la sosirea asistenței.
Atribuțiile și responsabilitățile unei persoane competente și ale unui membru al
echipajului responsabil
Persoana competentă desemnată ar trebui să fie capabilă să facă o evaluare informată a
probabilității ca o atmosferă periculoasă să fie prezentă sau să apară ulterior într-un
spațiu. Persoana competentă trebuie să aibă suficiente cunoștințe teoretice și experiență
practică cu privire la pericolele care ar putea fi întâlnite pentru a putea evalua dacă sunt
necesare măsuri de precauție. Evaluarea ar trebui să includă orice pericol potențial care ar
putea fi întâmpinat și ar trebui să țină seama de orice pericol din spațiile învecinate sau
neconectate, precum și de lucrările care trebuie efectuate în spațiul propriu-zis.
Un membru al echipajului responsabil trebuie desemnat să preia conducerea oricărei
operațiuni în care este necesară intrarea într-un spațiu potențial periculos. Acest ofițer
poate fi aceeași persoană cu persoana competentă.
Ofițerul responsabil trebuie să decidă, pe baza evaluării persoanei competente,
procedurile care trebuie urmate pentru intrarea în spațiu.
Acestea vor depinde dacă evaluarea arată:
• nu se are în vedere niciun risc pentru viața sau sănătatea unei persoane care intră în
spațiu;
• nici un risc imediat pentru viață sau sănătate, dar că un risc ar putea apărea în timpul
lucrului în spațiu;
• un risc imediat pentru viață sau sănătate.
Dacă nu se are în vedere niciun risc pentru viață sau sănătate și se consideră că condițiile
din spațiu nu se vor schimba, atunci se poate face intrarea. Spațiul trebuie monitorizat
atâta timp cât se află cineva înăuntru.
Pregătirea și asigurarea spațiului pentru intrare
Trebuie avut grijă să se evite efectele unei posibile eliberări de presiune sau vapori la
deschiderea intrării în spațiu.
Spațiul trebuie izolat și asigurat împotriva scăpării substanțelor periculoase prin
închiderea conductelor sau a altor deschideri sau prin închiderea supapelor. Supapele ar
trebui apoi legate sau o altă metodă folosită pentru a arăta că nu trebuie deschise.
Spațiul trebuie curățat sau spălat dacă este necesar, pentru a îndepărta cât mai mult
posibil nămolul sau alte depuneri susceptibile de a degaja vapori periculoși. Pot fi
necesare precauții speciale.

7
Spațiul ar trebui să fie bine ventilat prin mijloace naturale sau mecanice, pentru a se
asigura că toate gazele nocive sunt îndepărtate și că nu rămân pungi de atmosferă cu
deficit de oxigen. Oxigenul comprimat nu trebuie folosit pentru a ventila niciun spațiu.
Persoanele responsabile, pe pod, pe punte, în sala mașinilor sau în camera de control al
mărfii ar trebui să fie informate, după caz, cu privire la orice spațiu care urmează să fie
pătruns, astfel încât, de exemplu, ventilatoarele să nu fie oprite, echipamentele să nu fie
pornite sau supape nedeschise cu telecomandă.
Pe controalele sau echipamentele relevante trebuie plasate avertismente adecvate.
Acolo unde este necesar, operațiunile de pompare sau mișcările de mărfuri ar trebui să fie
suspendate atunci când se face intrarea într-un spațiu periculos.
Testarea atmosferei spațiilor închise și închise
Doar persoanele instruite în utilizarea echipamentului trebuie să testeze atmosfera unui
spațiu.
Echipamentul trebuie calibrat corespunzător înainte de utilizare.
Testarea atmosferei trebuie efectuată înainte de intrare și după aceea la intervale regulate.
Testarea atmosferei înainte de intrare ar trebui făcută prin mijloace de la distanță. Dacă
nu este posibil, persoana competentă trebuie să se asigure că s-au făcut toate încercările
de reducere a pericolului reprezentat de atmosferă și numai atunci intrarea trebuie făcută
cu măsurile de precauție suplimentare.
Testarea atmosferei trebuie efectuată la diferite niveluri, după caz.
Echipamentele personale de monitorizare concepute exclusiv pentru a furniza un
avertisment împotriva deficienței de oxigen și a concentrațiilor de hidrocarburi nu ar
trebui să fie utilizate ca mijloc de a determina dacă într-un spațiu periculos se poate intra
în siguranță.
Utilizarea unui sistem de permis de lucru
Ar trebui folosit un sistem de „permis de lucru”. Intrarea într-un spațiu trebuie planificată
în avans și dacă în timpul operațiunii apar probleme sau pericole neprevăzute, atunci
lucrul trebuie oprit și spațiul evacuat imediat. Autorizațiile de lucru ar trebui retrase, iar
situația reevaluată. Permisele de lucru ar trebui revizuite după reevaluare după caz.
Toată lumea ar trebui să părăsească spațiul la expirarea unui „permis de muncă”, iar
intrarea ar trebui să fie închisă sau asigurată în alt mod pentru a preveni reintrarea, sau
declarată sigură pentru intrarea normală atunci când nu mai este periculos.
Proceduri și aranjamente înainte de intrare
Accesul și iluminarea în spațiu ar trebui să fie adecvate.
Nicio sursă de aprindere nu trebuie luată sau introdusă în spațiu decât dacă comandantul
sau ofițerul responsabil este convins că este sigur să facă acest lucru. O echipă de salvare
și echipament de resuscitare ar trebui să fie disponibile pentru acțiune imediată.
Echipamentul de resuscitare trebuie să fie poziționat gata de utilizare la intrare.
Numai personalului instruit ar trebui să i se atribuie sarcini la intrare, funcționând ca
însoțitori sau ca membri ai echipelor de salvare.
Numărul care intră ar trebui să fie limitat la acele persoane care trebuie să lucreze efectiv
în spațiu și care ar putea fi salvate în caz de urgență.
Cel puțin o persoană, instruită în procedurile de intrare și acțiunile care trebuie întreprinse
în caz de urgență, ar trebui să fie detaliată să stea lângă intrare cât timp aceasta este
ocupată.

8
Un sistem de comunicare ar trebui agreat și testat de toți cei implicați, pentru a se asigura
că persoanele care intră în spațiu pot păstra legătura cu persoana staționată la intrare.
Între ofițerul responsabil și persoana staționată la intrare ar trebui să se instituie un sistem
de comunicare.
Trebuie verificat dacă este posibilă intrarea cu un aparat de respirat înainte de a permite
intrarea. Ar trebui să se stabilească măsura în care mișcarea ar putea fi restricționată sau
înlăturarea unei victime ar putea fi îngreunată de utilizarea aparatelor de respirație, a
cablurilor de salvare sau a hamurilor.
Liniile de salvare ale hamului de salvare ar trebui să fie suficient de lungi pentru acest
scop și să poată fi detașate cu ușurință de către purtător, dar altfel nu ar trebui să se
desprindă de ham.
Proceduri și aranjamente în timpul intrării
Spațiul trebuie să fie ventilat continuu atât timp cât este ocupat și în timpul pauzelor
temporare. Toate persoanele din spațiu ar trebui să-l părăsească imediat în cazul în care
sistemul de ventilație defectează.
În timp ce spațiul este ocupat, atmosfera trebuie testată periodic. În cazul în care
condițiile se deteriorează, toate persoanele ar trebui să plece imediat.
Lucrările trebuie să se oprească și toate persoanele să părăsească spațiul dacă apar
dificultăți sau pericole neprevăzute. Atunci situația ar trebui reevaluată.
Dacă orice persoană care lucrează într-un spațiu se simte în vreun fel afectată negativ, ar
trebui să dea un semnal prestabilit persoanei care stă lângă intrare și să părăsească
imediat spațiul.
Trebuie purtat un ham de salvare pentru a facilita recuperarea în cazul unui accident.
Alarma generală (sau echipajului) ar trebui să fie declanșată în caz de urgență, astfel încât
echipa de salvare să poată fi asigurată imediat.
Cerințe suplimentare pentru intrarea într-un spațiu în care atmosfera este suspectă sau
cunoscută ca fiind nesigură
În cazul în care atmosfera este considerată suspectă sau nesigură pentru a intra fără aparat
de respirat și cu condiția să fi fost efectuate toate încercările rezonabile de eliberare a
gazelor, intrarea poate fi făcută dacă acest lucru este esențial pentru scopuri de testare,
funcționarea navei, siguranța vieții sau siguranța navei. Numărul de persoane care intră ar
trebui să fie minim necesar pentru a întreprinde lucrarea.
Aparatul de respirat trebuie purtat întotdeauna. Respiratoarele nu trebuie folosite
deoarece nu asigură o alimentare cu aer curat dintr-o sursă independentă de atmosfera din
spațiu.
Două surse de aer ar trebui să fie disponibile pentru purtător de aparat de respirat, cu
excepția cazului de urgență sau în cazul în care acest lucru nu este practic, deoarece
mișcarea în spațiu ar fi serios împiedicată. În mod normal, ar trebui utilizată o alimentare
continuă furnizată din afara spațiului. În cazul în care se dovedește necesară trecerea la
alimentarea autonomă, persoana trebuie să elibereze imediat spațiul.

Trebuie luate măsuri de precauție pentru a proteja continuitatea sursei exterioare de aer în
timpul ocupării spațiului de către purtătorul de aparat de respirat.
O atenție deosebită trebuie acordată proviziilor care provin din sala mașinilor.
O singură alimentare cu aer poate fi acceptabilă, în cazul în care testarea la distanță a
spațiului nu este posibilă în mod rezonabil, cu condiția ca prezența prelungită în spațiu să

9
nu fie necesară și persoana să fie amplasată astfel încât să poată fi transportată imediat în
caz de urgență.
Trebuie purtat un ham de salvare. Liniile de salvare ar trebui folosite acolo unde este
posibil și ar trebui să fie urmate de o persoană staționată la intrare, care a primit instruire
despre cum să scoată o persoană inconștientă dintr-un spațiu periculos. Dacă ar fi nevoie
de echipament de ridicare pentru a efectua o salvare, ar trebui să se asigure
disponibilitatea persoanelor care să opereze echipamentul în caz de urgență.
Luminile portabile și alte echipamente electrice trebuie să fie de tip aprobat pentru
utilizare într-o atmosferă inflamabilă.
Echipamentul individual de protecție trebuie purtat acolo unde există un pericol din cauza
substanțelor chimice, sub formă lichidă, gazoasă sau vapori.
Ar trebui elaborat un plan prestabilit pentru a se ocupa de salvarea persoanelor prăbușite
într-un spațiu periculos, care ar trebui să țină seama de proiectarea navei individuale și de
echipamentele și forța de muncă de la bord. Trebuie luată în considerare nevoia de a
aloca personal pentru a-i ajuta pe cei primii în spațiu sau pentru a-i ajuta.
Dacă o persoană care lucrează în spațiu indică că este afectată de atmosferă, folosind
sistemul de comunicare convenit, persoana staționată la intrare trebuie să tragă imediat
alarma. În niciun caz, persoana staționată la intrarea în spațiu nu trebuie să încerce să
intre în el înainte de a sosi ajutor suplimentar. Nimeni nu ar trebui să încerce o salvare
fără să poarte aparat de respirat și un ham de salvare și, ori de câte ori este posibil, să
folosească un colac de salvare.
Dacă aerul este furnizat printr-o linie de aer persoanei care s-a simțit rău, trebuie să se
verifice imediat dacă alimentarea cu aer este menținută la presiunea corectă.
O persoană cu incapacități trebuie îndepărtată din spațiu cât mai repede posibil, cu
excepția cazului în care este rănită grav, de ex. un spate rupt, când tratamentul de prim
ajutor esențial trebuie administrat mai întâi. Restabilirea alimentării cu aer a accidentului
în cel mai scurt timp posibil trebuie să fie prima prioritate.
Aparate de respirație și echipamente de resuscitare
Fiecare membru al echipajului care ar putea folosi un aparat de respirat ar trebui să fie
instruit cu privire la utilizarea acestuia de către o persoană competentă.
Procedurile complete de verificare și îmbrăcare înainte de purtare recomandate de
producător ar trebui să fie întreprinse de comandant sau de ofițerul responsabil și de
persoana care urmează să intre în spațiu. În special, trebuie verificate următoarele:
• că va exista suficient aer curat la presiunea corectă;
• că alarmele de joasă presiune funcționează corect;
• ca masca de față să se potrivească corect pe fața utilizatorului, astfel încât, combinată cu
presiunea aerului care intră în mască, să nu existe o intrare de oxigen deficitar
• aer sau vapori toxici atunci când utilizatorul inhalează. Trebuie remarcat faptul că părul
facial sau ochelarii pot preveni formarea unui sigiliu etanș între fața unei persoane și
masca de față;
• că purtătorul aparatului de respirat înțelege dacă aportul său de aer poate fi împărțit sau
nu cu o altă persoană și, în caz afirmativ, este, de asemenea, conștient de faptul că astfel
de proceduri ar trebui utilizate numai în caz de urgență extremă;
• că atunci când se lucrează în spațiu, purtătorul trebuie să păstreze provizia autonomă
pentru a fi utilizată atunci când există o întrerupere a aprovizionării continue din afara
spațiului.

10
Când vă aflați într-un spațiu periculos:
• nimeni nu trebuie să-și scoată propriul aparat de respirat;
• aparatul de respirat nu trebuie îndepărtat de la o persoană decât dacă este necesar pentru
a-i salva viața.
În cazul în care oricărei persoane i se poate cere să intre într-un spațiu periculos, ar trebui
să se prevadă dispozitive de resuscitare adecvate, iar dacă se preconizează că intrarea va
avea loc pe apă, nava ar trebui să fie prevăzută cu echipamentul corespunzător. Dacă nu a
fost furnizat echipamentul corespunzător, intrarea nu ar trebui să aibă loc.
Întreținerea echipamentului și instruire
O persoană competentă trebuie să întrețină și să inspecteze periodic și să verifice
funcționarea corectă a tuturor aparatelor de respirație, hamurilor de salvare, liniilor de
salvare, echipamentelor de resuscitare și a oricărui alt echipament prevăzut pentru
utilizare în sau în legătură cu intrarea în zone periculoase.
• inspecţiile şi verificările. Toate articolele aparatului de respirat trebuie inspectate și
verificate pentru funcționarea corectă înainte și după utilizare.
Echipamentele pentru testarea atmosferei spațiilor periculoase trebuie menținute în stare
bună de funcționare și, după caz, întreținute și calibrate în mod regulat. Recomandările
producătorului trebuie păstrate împreună cu echipamentul și trebuie respectate.
Armatorii de nave ar trebui să ofere membrilor echipajului pregătirea, instrucțiunile și
informațiile necesare cu privire la intrarea în spații periculoase, care ar trebui să includă:
• recunoașterea circumstanțelor și activităților susceptibile de a conduce la prezența unei
atmosfere periculoase;
• recunoașterea pericolelor asociate cu intrarea în spații periculoase și a măsurilor de
precauție care trebuie luate;
• utilizarea și îngrijirea corespunzătoare a echipamentului și îmbrăcămintei necesare
pentru intrarea în spații periculoase;
• instrucțiuni și exerciții de salvare din spații periculoase.

Capacitatea de a lua măsuri adecvate în cazul unei urgențe

În cazul în care este necesară o salvare dintr-un spațiu închis, însoțitorul de la intrarea în
spațiu este de obicei persoana care va anunța ofițerul de gardă cu privire la urgență.
Alarma generală ar trebui să fie declanșată pentru ca echipajul să se adune și să se poată
forma o echipă de salvare. Echipa de salvare va îmbrăca echipamentele de protecție și va
pregăti aparate de respirație. În mod ideal, toate echipamentele necesare pentru salvarea
accidentului ar trebui să fie deja la intrarea în spațiu, pregătite pentru utilizare de către
echipa de salvare.
Nimeni nu trebuie să intre în spațiul închis până când atmosfera din spațiu nu a fost
verificată și este în siguranță.
Pentru ca o salvare să fie eficientă, echipamentul potrivit trebuie să fie la bord și
echipajul bine instruit în utilizarea acestuia. Ar trebui efectuate exerciții regulate pentru a
evita surprizele nedorite în timpul unei urgențe reale.
Dacă accidentul inconștient se află într-un spațiu închis:
• trebuie să se presupună că atmosfera din spațiu este nesigură și echipa de salvare nu
trebuie să intre decât dacă poartă aparat de respirat
• personalul NU TREBUIE să intre în spațiul închis decât dacă este un membru instruit al
unei echipe de salvare care acționează la instrucțiuni

11
• ajutorul trebuie chemat și comandantul informat
• Un aparat de respirat separat sau un echipament de resuscitare trebuie montat pe
accidentat cât mai curând posibil
• accidentul trebuie mutat rapid în cea mai apropiată zonă sigură din afara spațiului
închis, cu excepția cazului în care rănile sale și timpul probabil de evacuare fac ca
tratamentul să fie esențial înainte de a fi mutat;
Timpul de răspuns de salvare
Următorul tabel oferă un ghid pentru timpul de răspuns. Acest lucru se bazează pe un
scenariu în care nava este echipată corespunzător și echipajul este bine forat în spațiul
închis de salvare.
Chiar și așa, trece aproape o oră înainte ca accidentul să ajungă la spitalul navei.
O echipă prost echipată și nepregătită va dura mult mai mult în recuperarea accidentului.

Interval de timp, Activitate Durata

0 – 03 minute Are loc un incident în spațiu închis și echipa de salvare este chemată la 03
minute
03–13 minute Echipa de salvare ajunge la fața locului 10 minute
13–23 de minute Echipa de salvare crește și se pregătește să inițieze salvarea 10 minute
23–38 de minute Echipa de salvare ajunge și salvează accidentatul timp de 15 minute
38–53 de minute Victima este transportată și ajunge la spitalul navei în 15 minute

Plan de acțiune de salvare

Măsuri de siguranță
• nu vă grăbiți
• nu încercați să acționați singur – nu intrați până când sosesc ajutorul
• apel de rezervă
• echipa de așteptare pentru a ajuta
• aerisiti atmosfera
Intervenții de urgență
• urmaţi procedurile corecte
• fii atent și fii gata să ieși rapid dacă există semne îngrijorătoare
Evaluarea și îngrijirea accidentului
• abordați cu grijă – nu deveniți și voi un accident
• dacă atmosfera este sigură, începeți evaluarea primară
• dacă atmosfera este nesigură, îndepărtați imediat accidentul
Metode de evacuare a victimelor dintr-un spațiu închis
Evacuarea victimelor din spațiile închise poate fi dificilă și riscantă atât pentru victime,
cât și pentru salvatori. Următoarele metode pot fi adoptate într-o evacuare de urgență.
Cât de eficientă este targa dumneavoastră în spații restrânse?
Sunt disponibile targi care sunt special concepute pentru a fi utilizate în spații restrânse
unde targile rigide nu ar fi potrivite sau ar putea chiar să nu ajungă.
Sunt disponibile targi care se rulează și pot fi depozitate într-un rucsac. Targi flexibile și
plăci pentru coloana vertebrală ca acestea sunt ideale pentru utilizarea în cazul în care un
accident poate fi transportat prin găuri de iluminare sau în jurul altor structuri din
rezervoare și aranjamente de spațiu liber.
O targă este mijlocul ideal de transport al unui accident. Acolo unde targa este prea mare,

12
sau nu sunt disponibile, pot fi utilizate următoarele metode:
• tragere înainte (rescue crawl sau neck drag);
• metoda pieptului încrucișat;
• tragere guler;
• tragere de picior;
• pătură.
Dacă atmosfera și mediul înconjurător sunt sigure, iar accidentul a suferit o vătămare
fizică, este recomandabil să solicitați sfatul medicului profesionist înainte de a-l muta, în
special atunci când se suspectează că victima are o leziune a coloanei vertebrale.
Metoda de tragere a gulerului
• utilizate atunci când metodele descrise mai devreme nu pot fi utilizate
• capul victimei este poziționat în direcția de ieșire
Metoda de tragere a piciorului
• ultimă soluție în spații foarte închise, aflate în pericol de viață
• dacă picioarele accidentului sunt în direcția de ieșire și accidentul nu poate fi
repoziționat

ORGANIZAȚI EXERCIȚII DE INSTRUIRE PENTRU COMPORTAMENTUL ÎN

SITUAȚII DE URGENȚĂ (de exemplu, incendiu, avertizare de scurgeri, explozie,
coliziuni, „persoană la bord” și evacuare)

Cunoașterea procedurilor de urgență

Tipuri de urgențe
Stingere a incendiilor
Abandonati vasul
Om peste bord
Inundarea sălii motoarelor
Inundarea calei de marfă
Scurgeri de ulei

Conducătorul de ambarcațiune ar trebui să se asigure că o listă de adunare este ținută la zi

și că, copiile sunt afișate în locuri vizibile de-a lungul navei. Lista de adunare trebuie să
conțină detalii despre semnalul general de alarmă și alte semnale de urgență și măsurile
care trebuie întreprinse atunci când astfel de semnale sunt activate. Trebuie incluse și
mijloacele prin care se dă ordinul de abandonare a navei. Lista de adunare trebuie să
indice sarcinile individuale ale întregului personal de la bord și tuturor membrilor
echipajului ar trebui să li se ofere detalii scrise cu privire la propriile sarcini.
Toți membrii echipajului în cauză trebuie să se adune la un antrenament purtând
îmbrăcămintea corespunzătoare.
Scopul exercițiilor este de a familiariza personalul cu sarcinile lor respective și de a se
asigura că pot îndeplini acele sarcini într-un mod adecvat. Fiecare membru al echipajului
trebuie să participe la exerciții în conformitate cu cerințele naționale și internaționale.
Momentul exercițiilor ar trebui să fie variat pentru a se asigura că membrii echipajului
care, din cauza îndatoririlor lor, nu au luat parte la un anumit exercițiu, pot participa la
următorul exercițiu.

13
Membrii echipajului ar trebui să fie instruiți cât mai curând posibil, dacă este posibil
înainte de a se alătura navei, pentru a se asigura că nu există nicio perioadă de timp în
care membrul echipajului este incapabil să își îndeplinească responsabilitățile legate de
siguranță.
Exercițiile implică adesea întregul echipaj, dar ar putea fi preferabil să se limiteze
anumite exerciții la membrii echipajului cu sarcini specifice.
Deși exercițiile sunt o parte esențială a instruirii de urgență, o schemă de antrenament ar
trebui să conțină mai mult decât exerciții. Informații ar trebui furnizate întregului echipaj
cu privire la salvarea vieții și instrucțiuni furnizate anumitor membri ai echipajului cu
privire la utilizarea anumitor elemente de echipament.

Capacitatea de a instrui membrii echipajului cu privire la procedurile de urgență

O situație de urgență la bordul ambarcațiunii trebuie gestionată cu încredere și calm,

deoarece deciziile grăbite și „tragerea la concluzii” pot înrăutăți situația. Abordarea
eficientă a situațiilor de urgență poate fi realizată prin instruire continuă și prin exerciții
practice la bordul ambarcațiunii. Cu toate acestea, s-a văzut că, în ciuda pregătirii
adecvate, oamenii fac atacuri de panică și în cele din urmă nu fac ceea ce ar trebui într-o
situație de urgență.
În ceea ce îl privește pe membrul echipajului, în primul rând, acesta trebuie să fie
conștient de diferitele tipuri de situații de urgență care pot apărea la bordul ambarcațiunii.
Acest lucru ar ajuta la înțelegerea scenariului real într-un mod mai bun și, de asemenea,
ar duce la luarea de măsuri corecte pentru a salva viața, proprietatea și mediul.
Trebuie pregătit un scurt ghid de instrucțiuni care trebuie oferit tuturor membrilor
echipajului de la bord pentru a aborda diferite situații de urgență, cum ar fi:
Ghid pentru situații de urgență
Toți membrii echipajului trebuie să se familiarizeze în detaliu cu Manualul de instruire în
caz de incendiu și cu manualul de instruire privind mijloacele de salvare a navei.

Alarma generala
În cazul unei alarme generale:
• grăbiți-vă la stația de adunare cu vesta de salvare și acționați conform listelor de
adunare ale ambarcațiunii;
• acționați conform situației de urgență explicate de ofițerul responsabil.
Alarma de incendiu
În cazul unei alarme de incendiu:
• să informeze comandantul/membrului responsabil al echipajului de cart
• verificați dacă este o alarmă falsă sau adevărată;
• raportarea constatărilor;
• în caz de incendiu, declanşaţi cât mai curând posibil alarma de incendiu/generală.
Încercați să opriți focul și, dacă nu este posibil, adunați-vă conform listei de adunare .

Alarma de om peste bord

În cazul alarmei de om peste bord:
• grăbiți-vă pe punte și încercați să localizați membrul echipajului căzut în apă;
• aruncați colac de salvare și informați puntea.

14
Alarma de abandonarea a navei
În cazul alarmeide abandonare a navei:
• grăbiți-vă la stația de adunare;
• purtați cât mai multă rație, apă și îmbrăcăminte caldă;
• acționați conform listelor de adunare ale navei.

Inundarea sălii motoarelor

În caz de inundare a sălii motoarelor, inginerul mecanic șef/conducătorul de
ambarcațiune trebuie sunat imediat și alarma generală ar trebui să fie declanșată.
Trebuie luate măsuri imediate pentru a preveni intrarea mai multor apă în camera
mașinilor și trebuie stabilită bilingul de urgență din camera mașinilor în conformitate cu
membrul responsabil al echipajului.

Inundarea calei de marfă

În caz de inundare a calei de marfă, conducatorul navei trebuie informat imediat.
Trebuie luate toate măsurile de precauție pentru a limita inundațiile în acea cală.
Alarma generală trebuie declanșată.

Prevenirea poluarii
În cazul oricărei deversări de petrol/poluare, trebuie luate măsuri imediate conform
„Planului de prevenire a poluării cu petrol” al navei.
Planul de urgență și echipamentele de bord trebuie utilizate în caz de scurgere de petrol.
În cazul oricăror alte situații de urgență, apelați pentru ajutor fie utilizând telefonul, fie
activând APELUL DE URGENȚĂ. Oricare ar fi situația, ține-l tot timpul informat pe
conducatorul navei despre situație.

În cazul unui accident sau incident la bordul sau în apropierea ambarcațiunii

dumneavoastră:
• INFORMAȚI-vă proprietarul și/sau managerul;
• NOTIFICAȚI corespondentul local;
• INVESTIGAȚI accidentul sau incidentul;
• STRANGETI și păstrați orice dovezi sau documente;
• CEREȚI martorilor să noteze ce sa întâmplat;
• PASTREAZA înregistrări detaliate ale tuturor faptelor relevante;
• FACEȚI fotografii oriunde este posibil.
La bordul navelor, o sarcină foarte importantă este de a comunica și alerta fiecare pasager
și membri ai echipajului cu privire la situație și de a dicta pașii și instrucțiunile necesare
care trebuie urmate.
Orice comunicare greșită sau lipsă de comunicare poate avea ramificații dezastruoase.
Prin urmare, aceste sisteme fac, de asemenea, parte din echipamentele de salvare. Toate
navele sunt echipate cu sisteme generale de alarmă, astfel încât să alerteze și să cheme
echipajul la stațiile de pompieri sau la stațiile de ambarcațiuni.
Navele de pasageri trebuie să fie echipate cu sisteme de adresare publică. Sistemele de
comunicații includ, de asemenea, radiouri portabile de foarte înaltă frecvență (VHF)

15
(denumite în mod obișnuit walkie-talkie) și sunt furnizate pentru comunicațiile
echipajului de urgență.
Astfel de facilități trebuie să fie disponibile și în încăperile de serviciu și, în cazul în care
nu există o comunicare directă de la postul de conducere, în zonele de acces și de adunare
pentru pasageri.
Toate zonele pentru pasageri trebuie să fie accesibile printr-un sistem de difuzoare.
Sistemul trebuie proiectat astfel încât să se asigure că informațiile transmise pot fi
distinse clar de zgomotul de fond. Difuzoarele sunt opționale acolo unde este posibilă
comunicarea directă între timonerie și zona pasagerilor.
Nava trebuie să fie echipată cu un sistem de alarmă. Sistemul va include:
• un sistem de alarmă care să permită pasagerilor, membrilor echipajului și personalului
de la bordul navei să alerteze comanda și echipajul navei.
Această alarmă ar trebui să fie dată numai în zonele alocate comandamentului navei și
echipajului; ar trebui să fie posibilă numai comanda navei să oprească alarma. Alarma
trebuie să poată fi declanșată cel puțin din următoarele locuri:
o în fiecare cabină;
o pe coridoare, ascensoare și case de scări, cu distanța până la cel mai apropiat
declanșator care să nu depășească 10 m și cu cel puțin un declanșator pe compartiment
etanș;
o în saloane, săli de mese și săli de recreere similare;
o în toalete, destinate utilizării de către persoane cu mobilitate redusă;
o în sălile mașinilor, bucătării și încăperi similare în care există risc de incendiu;
o în camerele frigorifice și alte depozite.
• un sistem de alarmă care permite comanda navei să alerteze pasagerii;
Această alarmă trebuie să fie perceputa clar și inconfundabil în toate încăperile accesibile
pasagerilor. Acesta trebuie să poată fi declanșat de la timonerie și dintr-o locație care are
personal permanent;
• un sistem de alarmă care permite comandamentului navei să alerteze echipajul și
personalul de la bord;
Sistemul de alarmă trebuie să ajungă și în încăperile de agrement pentru personalul de la
bord, în camerele frigorifice și în alte încăperi de depozitare.
Declanșatoarele de alarmă trebuie să fie protejate împotriva utilizării neintenționate.
. Un exercițiu de adunare pregătește pasagerii pentru o evacuare în siguranță, în cazul
unei urgențe la bordul navei, și familiarizează echipajul și pasagerii cu căile de evacuare.
DE URGENȚĂ. Aceasta poate include:
• să fie informat despre diferitele proceduri de răspuns în toate zonele de-a lungul
traseului;
• asigurarea faptului că, în cazul în care are loc un incident, acesta este evaluat în mod
corespunzător și rapid de către persoane cu cunoștințe în răspunsul la incidente;
• asigurarea că la bordul navei sunt purtate instrucțiuni de urgență adecvate;
• facilitarea unui răspuns prompt de către proprietarul navei și echipajul în situația de
urgență pe baza practicii și experienței, cu următoarele obiective.
Incendiul la bord este una dintre cele mai periculoase situații de urgență pentru o navă.
Stabiliți proceduri pentru IDENTIFICAREA potențialelor situații de urgență la bordul
navei.

16
Semnalul general de urgență este un semnal utilizat la bordul navelor în situații de
urgență.

Exercițiile de abandonare a navelor și exercițiile de incendiu sunt reglementate de

prevederile privind sănătatea în muncă la bordul navei și trebuie planificate, aranjate și
efectuate într-un mod rezonabil din punct de vedere al securității și sănătății.
Adunările, exercițiile de stingere a bărcilor de salvare și de stingere a incendiilor și
exercițiile prevăzute de legile și reglementările naționale și de instrumentele
internaționale trebuie să fie efectuate într-o manieră care să reducă la minimum
perturbarea perioadelor de odihnă și să nu inducă oboseală.
Întreținerea echipamentelor de siguranță
Verificați și întrețineți echipamentul în conformitate cu instrucțiunile producătorului, cu
respectarea tuturor măsurilor de precauție necesare. Este important să se acorde atenție
stării echipamentului și, nu în ultimul rând, condițiilor anormale de rupere și uzură sau
coroziune, despre care conducatorul navei trebuie anunțat imediat.
Importanța antrenamentului
În timpul exercițiilor, trebuie pus accent pe învățare, astfel încât toată lumea să se
familiarizeze cu funcțiile sale și cu echipamentul, printre altele pentru a putea acționa
într-o situație de urgență.
• Dacă este necesar, trebuie ținute pauze pentru a explica elementele deosebit de dificile
ale exercițiilor.
Aranjarea exercițiilor
Exercițiile să fie, pe cât posibil, efectuate ca și cum ar fi o urgență reală. Aceasta
înseamnă că întregul foraj ar trebui, pe cât posibil, să fie efectuat. Ideea este că, în același
timp, trebuie să se asigure că burghiul poate fi ținut într-un mod rezonabil din punct de
vedere al siguranței. În consecință, elementele forajului care pot implica un risc inutil
necesită o atenție deosebită.
Exercițiile de incendiu au dat naștere unor accidente și, din acest motiv, elementele care
implică un risc inutil ar trebui lăsate în afara acestor exerciții. Iată câteva exemple:
• Când ușile etanșe sunt închise, poate exista riscul ca persoanele să se blocheze în ușile
care se închid cu forță mare. Din acest motiv, ușile etanșe nu trebuie închise cu ajutorul
telecomenzii în timpul exercițiilor.
• Eliberarea de la distanță a ușilor de incendiu poate implica, de asemenea, un risc de
vătămare corporală. Înainte ca ușile de incendiu să fie eliberate de la distanță, un
avertisment în acest sens ar trebui, pe cât posibil, să fie anunțat de sistemul de sonorizare.
• Unele nave sunt prevazute cu amenajare pentru recuperarea unei targi de ridicare, de
exemplu din camera pompelor. Antrenamentul pentru recuperarea unei targi de ridicare ar
trebui să se efectueze fără persoane pe targă. O sarcină similară poate fi utilizată în
schimb.
Recuperarea omului peste bord prezintă unele probleme dificile. Prima problemă este
aceea de a localiza accidentatul și a doua de a-l recupera.
Dacă accidentatul se vede căzând peste bord sau este localizat ulterior, este vital ca ,cât
mai multe persoane sa participepentru a-i observa vizual poziţia. Odată ce victima a fost
găsită sau dacă se vede căzând peste bord, locația poate fi marcată cu un colac de salvare.
Practica a arătat că pot fi necesare diferite manevre de om peste bord, în funcție de
situația care predomină și de tipul de navă implicat.

17
De fapt, recuperarea unei persoane din apă se realizează de obicei prin utilizarea unei
bărci de salvare.
În unele condiții, membrii echipajului experimentați și calificați pot folosi barca de
salvare pentru a recupera accidentul.

18
- PRINCIPII GENERALE DE PRIM AJUTOR LA BORDUL NAVEI
Primul ajutor trebuie acordat imediat pentru:
 restabilirea respirației și activității inimii;
 controlarea hemoragiei;
 îndepărtarea efectelelor intoxicării;
 prevenirea eventualelor leziuni sau afecțiuni pe care le poate suporta ulterior
pacientul (de exemplu, transportarea pacientului dintr - o încăpere care conține monoxid
de carbon sau fum).
O diagnosticare rapidă și corectă a stării pacientului trebuie efectuată imediat, la locul
producerii accidentului, pentru a putea determina tipul și gravitatea traumei. Deoarece
fiecare secundă poate conta, trebuie îndepărtate numai articolele de îmbrăcăminte care
pot împiedica acordarea primului ajutor.
Trebuie, de asemenea, verificat pulsul pacientului. Dacă nu poate fi simțit la încheietura
mâinii, trebuie încercat la carotidă, pe partea laterală a gâtului.
Dacă pulsul nu se simte nici la carotidă, se va efectua masaj cardiac și respirație
artificială . Dacă pacientul are pulsul slab și rapid, pielea este palidă, rece și posibil
umeda, iar respirația este neregulată, atunci este în stare de șoc și trebuie să se intervină
corespunzător. Amintiți- vă că șocul poate constitui un real pericol pentru viața
pacientului și prevenirea lui reprezintă unul din principalele scopuri ale primului ajutor.
Pacientul trebuie menținut într - o poziție care descoperă cel mai bine rana. De obicei,
poziția recomandată este întins la orizontală, deoarece ajută la creșterea debitului fluxului
sanguin către cap. De asemenea, trebuie examinată respirația pacientului și verificat dacă
exista o posibilă hemoragie. Daca victima nu respiră, procedați imediat la respirația
artificială gură la gură sau gură la nas.
Hemoragiile puternice trebuie să fie controlate și oprite.
In timpul intervenției, dacă este conștient, pacientul trebuie încurajat, asigurându- l că i se
va acorda tot ajutorul posibil. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să afle de la
pacient care sunt locurile dureroase.Victima va fi întinsă la orizontală și mișcata numai
atunci când este absolut necesar. Trebuie observată starea generală a acesteia, inclusiv
orice semn sau simptom care pot indica o rană sau o afecțiune anume.
Pacientul nu trebuie să fie mișcat dacă se bănuiesc leziuni la gât sau la coloana
vertebrală. In cazul fracturilor, acestea trebuie să fie imobilizate cu ajutorul atelelor,
înainte ca pacientul să fie mișcat. Rănile și majoritatea arsurilor trebuie să fie pansate
pentru a preveni infectarea lor. Tratarea diferitelor răni va fi discutata pe larg în ultima
parte a acestui capitol și în capitolul următor.
Odată ce au fost luate măsurile necesare pentru stabilizarea stării pacientului, acesta
trebuie examinat amănunțit pentru a descoperi alte eventuale leziuni.
Victima trebuie învelită pentru a preveni scăderea temperaturii corpului.
Dacă este necesar, protejați pacientul de contactul cu căldura prea puternică, deoarece, de
exemplu la tropice, puntea de metal a navei pe care ați putea să-l așezați este de cele mai
multe ori foarte fierbinte.
In nici un caz nu se va administra alcool.
Nu subestimați și nu considerați ca fiind minore următoarele:
 inconștiența;
 simptome de hemoragie internă;
 răni provocate de obiecte ascuțite (ex. înjunghieri);

19
  leziuni în zona articulațiilor;
 posibile fracturi;
 leziuni ale ochilor.
Nota: Nu declarați victima ca fiind decedată decât dacă mai multe persoane
constată următoarele:
 pacientul nu mai are puls și nu se aude nici un zgomot când vă apropiați
urechea de pieptul pacientului;
 respirația este oprită;
 ochii sunt opaci;
 are loc o răcire progresivă a corpului (acest simptom poate să nu se
producă dacă temperatura aerului este apropriată de cea a corpului
omenesc).

- CAZURILE DE INCONSTIENTA
Cauzele care duc la inconștiență sunt numeroase și pot fi cu greu depistate. Tratamentul
care trebuie aplicat diferă în funcție de cauza care, în cazul acordării primului ajutor este
de multe ori imposibil descoperit.
O amenințare imediată a vieții constă in:
 obstrucționarea respirației provocată de alunecarea limbii pe gât blocându-se
astfel calea respiratorie;
 stopul cardiac.
1 RESPIRATIA
In cazul unui pacient inconștient, ascultați la început respirația. Pentru a determina
cauzele care au dus la blocarea respirației, țineți ferm capul dat pe spate cât mai mult cu
putință ( vezi fig.1).
Incercțti să auziți sau să simțiți cu atenție orice mișcare a aerului, însă țineți cont de faptul
că pieptul sau abdomenul se pot mișca chiar dacă sunt blocate căile respiratorii, dar
mișcarea aerului poate fi imperceptibila.
Persoana care acordă primul ajutor va asculta respiratia, poziționîndu-și urechea la o
distanță de aprox. 2-3 cm. de nasul și gura pacientului astfel încât orice expirare poate fi
percepută pe obraz (vezi fig. 1).
Indepărtați placa dentară a pacientului, dacă este cazul.

Fig . 1 - Pacient inconștient - ascultați respirația

2 INIMA
Ascultați bătăile inimii. Luați pulsul la încheietura mâinii și la gât (carotidă, vezi fig. 2).
Verificați pulsul la carotidă, ținând 2 degete ale mâinii între spațiul dintre trahee și
mușchiul lateral al gâtului.

20
 Fig.2 .Verificarea pulsului la carotidă

Pulsul la carotidă este, în mod normal, puternic; dacă nu poate fi simțit sau este slab,
înseamnă că circulația sângelui este proastă.
Examinați pupilele, pentru a vedea dacă sunt dilatate sau contractate. Când inima nu
mai bate, pupilele încep să se dilate in aprox. 45 - 60 secunde.
Ele vor rămâne dilatate și nu vor reacționa la lumină.
Examinarea respirației și a pulsului trebuie să fie efectuată cât mai repede cu putință.
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să stabilească în timp util dacă victima:
 nu respiră și inima s-a oprit; sau
 nu respiră dar inima nu s-a oprit.
CAZURI DE INCONȘTIENȚĂ
CAZ 1: Respirația și inima s-au oprit
O persoană instruită în acordarea primului ajutor va incepe imediat masajul cardiac. Dacă
circulația sângelui nu este restabilită, creierul nu se va mai oxigena iar pacientul va muri
în 4-6 minute.
 Intindeți victima pe o suprafață tare;
 Incepeți imediat masajul cardiac ;
 Efectuați respirația artificială.
Primul ajutor poate fi acordat de o singură persoană care alternativ efectuează masajul
cardiac și respirația artificială sau, cel mai indicat, de două persoane.
2: Respirația s-a oprit, inima bate
 Deschideți gura pacientului și verificați dacă nu sunt blocate căile respiratorii;
 Incepeți imediat respirația artificială.
Dacă inima bate și respirația a fost restabilită, dar pacientul este în stare de inconștiență,
așezați-l în poziția recomandată pentru această stare (vezi fig. 3).
Intoarceți victima cu fața în jos, cu capul înclinat pe o parte sau pe alta (vezi fig.3). Nu se
vor pune perne sub cap. Indoiți mâna ți piciorul aflate de aceeași parte a corpului cu cea
pe care este înclinat capul. Răsuciți cealaltă mână, ca în figura de mai jos.

21
 Fig . 3 - Poziția indicată pentru o persoană inconștientă

RESPIRAȚIA ARTIFICIALĂ ȘI MASAJUL CARDIAC

Acordarea primului ajutor constă, în primul rând, in a recunoaște cauzele care au dus la
dereglarea sistemului respirator și cardiovascular și a interveni corespunzător.
Oxigenul, care este prezent în atmosferă într-o concentrație de aprox. 21%, este esențial
pentru viața tuturor organismelor. Creierul, principalul organ al vieții conștiente, începe
să moară dacă este privat de oxigen pentru mai mult de patru minute. In procesul de
oxigenare a celulelor creierului, sunt necesare două procese: respirația (introducerea
oxigenului în organism prin căile respiratorii) și circulația sângelui îmbogățit cu oxigen.
Orice problemă gravă intervenită pe căile respiratorii, în respirație sau circulația sângelui
poate produce moarte cerebrală.
Principiile de bază ale primului ajutor cuprind respectarea pașilor A, B, C, care se referă
la căile respiratorii și respectiv la respirație și la circulația sângelui.
Aplicarea acestor principii se referă la intervenția în cazul:
A. Obstrucționării căilor respiratorii;
B. Stopului respirator;
C. Stopului circulator sau cardiac.
Intervenția de prim ajutor nu necesită utilizarea de instrumente sau medicamentație iar
corecta aplicare a pașilor A , B , C este făcută cu scopul de a menține pacientul în viață
până la transportarea acestuia la spital, unde poate beneficia de un ajutor medical calificat
însoțit de bază materială corespunzătoare (monitorizare cardiacă, perfuzii, medicamente
etc.).
Primul ajutor trebuie acordat în regim de urgență.
Este indicat ca diagnosticarea și stabilirea tratamentului să dureze numai câteva secunde.
Dacă numai respirația este inexistentă sau slabă, tot ceea ce trebuie făcut este să eliberați
căile respiratorii și să efectuați respirația artificială.
Dacă circulația sângelui este, de asemenea absentă, începeți masajul cardiac, în
combinație cu respirația artificială.
In cazul în care respirația s-a oprit înainte de producerea stopului cardiac, oxigenul din
plămâni va fi suficient doar câteva minute. Dacă întâi intervine stopul cardiac, transportul
oxigenului către creier se întrerupe imediat.
Leziunile cerebrale se produc atunci când creierul este privat de oxigen timp de 4- 6
minute .
Peste 6 minute, aceste leziuni vor fi foarte grave.
Iată de ce, viteza cu care se acționează este esențială pentru menținerea pacientului în
viață.

22
Odată ce ați început intervenția, nu o întrerupeți mai mult de 5 secunde, pentru nici un
motiv, cu excepția cazului în care este necesar să mutați victima în alt loc. Chiar și în
acest caz, întreruperea nu trebuie să depășească 15 secunde.
Căile respiratorii (Pasul )
Cea mai importantă etapă înainte de efectuarea respirației artificiale este eliberarea căilor
respiratorii. Respirația poate reveni spontan, ca rezultat al acestei simple măsuri.
Poziționati pacientul cu fața în sus, pe o suprafață tare. Puneți o mână sub gât și cealaltă
mână pe fruntea acestuia. Ridicați gâtul și apăsați fruntea cu putere pentru a da capul cât
mai mult pe spate (vezi fig. 4). Această poziție deschide calea respiratorie și împiedică
sufocarea cu limba. Capul se va menține în această poziție în tot timpul cât se efectuează
respirația artificială și masajul cardiac. Dacă încă sunt obstrucționate , se vor reexamina
cu atenție căile respiratorii, pentru a îndepărta cu degetul eventualele corpuri străine.
Odată ce căile respiratorii au fost eliberate, pacientul poate începe să respire sau nu.
Pentru a verifica dacă victima respiră din nou, se va plasa urechea la o distanță de aprox.
2 - 3 cm. deasupra nasului și gurii victimei pentru a putea simți și auzi mișcarea aerului
provocată de inspirație și expirație și va urmări în același timp mișcarea abdomenului și a
pieptului. Dacă aceste semne sunt prezente, înseamnă că pacientul respiră din nou.
In cazul obstrucționării căilor respiratorii, pieptul sau abdomenul victimei se pot mișca
ca urmare a încercărilor victimei de a respira. Prin urmare este mai important a se asculta
și simți respirația decât a urmări mișcările pieptului sau ale abdomenului, mai ales când
pacientul este gros îmbrăcat.
Respirația (Pasul B)
In cazul în care, după eliberarea căilor respiratorii, pacientul nu respiră , se va efectua
imediat respirația artificială gură la gură sau gură la nas sau se vor aplica alte metode.

Respirația gură la gură

 Țineți capul pacientului dat pe spate cât mai mult posibil, ținând o mână sub
gât
(vezi fig.4 b);
 Țineți cealaltă mână cu podul palmei pe fruntea victimei iar cu degetul mare
și
cel arătător se vor strânge nările acesteia, pentru a preveni eliminarea aerului pe nas;
 Continuați să apăsati cu putere pe frunte, pentru a menține permanent capul
dat
pe spate;
 Trageți adânc aer în piept și acoperiți etanș cu gura dumneavoastră, gura
pacientului (vezi fig. 5 );
 Insuflați aer în plămânii victimei de patru ori la început, repede și complet,
fără
a permite ca plămânii pacientului să se golească de tot;
 Urmăriți pieptul pacientului în timp ce insuflați aer în plămânii acestuia. Dacă
intervenția este efectuată corect, pieptul pacientului se va ridica și va coborî;
 Indepărtați-vă gura și permiteți pacientului să expire singur (vezi fig. 6 );
 Trageți din nou aer în piept și insuflați aer în plămânii victimei. Repetați
procedura timp de 10 - 12 ori pe minut (odată la fiecare 5 secunde), pentru adulți și copiii
mai mari de patru ani;

23
  Dacă respirația artificială nu este eficientă și sunt semne că sunt obstrucționate
căile respiratorii, introduceți degetul în gura pacientului și îndepărtați eventualele corpuri
străine. Vă puteți da seama de existența acestor corpuri străine, dacă sunteți convinși că
efectuați corect procedura și totuși aerul insuflat nu ajunge în plămânii victimei.

a b
Fig. 4. Eliberarea căilor respiratorii

Fig.5. Respirația gură la gură Fig. 6. Respirația gură la gură

Respirația gură la nas Fig5 Fig 6

Această metodă se va folosi în cazul în care este imposibil să se deschidă gura
pacientului datorită leziunilor suferite în această zonă (vezi fig. 7).
 Țineți cu o mână capul pacientului dat pe spate și cu cealaltă mână ridicați
mandibula;
 Trageți adânc aer în piept, puneți buzele etanș în jurul nărilor ăi suflați cu
putere, până când observați că se ridică pieptul pacientului. Repetați repede operațiunea
de patru ori.

Fig.7. Respirația gură la nas

 Îndepărtați-vă gura și permiteți pacientului să expire singur.

 Repetați ciclul de 10 - 12 ori pe minut.

24
Masajul cardiac (Pasul C)
Masajul cardiac extern se va aplica în cazul iî care victima a suferit un stop cardiac, iar
dacă aceasta nu respiră, se va efectua simultan cu respirația artificială.
Respirația artificială este efectuată cu scopul de a introduce artificial aer oxigenat în
plămânii victimei. De aici oxigenul este transportat de sânge către creier și către celelalte
organe. Masajul cardiac are astfel scopul de a menține circulația sângelui până când
inima incepe să bată din nou.

Tehnica de aplicare a masajului cardiac

Apăsarea sternului produce o ventilație artificială, dar insuficientă pentru o oxigenare
corespunzătoare a creierului. Din acest motiv, respirația artificială este necesară ori de
câte ori se efectuează masajul cardiac.
Pentru ca un masaj cardiac să fie eficient, presiunea exercitată asupra sternului trebuie să
fie suficient de mare pentru a coborî sternul cu 4 - 5 cm. (la un adult).
Pacientul va fi așezat pe o suprafață tare, iar dacă se află în pat, i se va pune sub spate
o scândură sau un suport improvizat. Oricum, acordarea primului ajutor nu trebuie
întârziată căutând un suport adecvat.
Tineți genunchii lângă victimă și puneți podul palmei unei mâini peste partea inferioară a
sternului. Evitați să apăsați pe capătul osului pieptului, care se află puțin deasupra
abdomenului superior deoarece se poate strivi ficatul și poate provoca hemoragii interne
grave.
 Palpați pentru a simți capătul sternului și poziționați-vă podul palmei la o
distanță de aprox. 4 cm de acesta (vezi fig. 9). Degetele nu trebuie să atingă coastele în
timpul masajului, deoarece pot provoca fracturări ale acestora;
 Puneți cealaltă mână peste prima;
 Inclinați- vă în față , astfel încât umerii dumneavoastră să fie situați deasupra
pacientului;
 Țineți-vă brațele întinse și exercitați presiunea aproape perpendicular, pentru a
coborî sternul inferior al unui adult cu aprox. 4 - 5 cm;

Fig.9 Masajul cardiac ( punctul de presiune )

 Efectuați operațiunea de 60 de ori pe minut pentru un
adult (dacă în acest timp o
altă persoană efectuează respirația artificială), fiind suficient pentru a
menține fluxul sangvin la un debit corespunzător. Masajul trebuie să
fie regulat, fără mișcări bruște și neîntrerupt, iar comprimarea și relaxarea
sternului să dureze aceeași perioadă de timp. Pentru nici un motiv nu se
va întrerupe masajul mai mult de 5 secunde (fig 10).

25
 Fig. 10. O singură persoană efectuează masajul cardiac și cealaltă respirația
artificială

Este indicat ca primul ajutor să fie acordat de două persoane, deoarece masajul cardiac
trebuie combinat cu respirația artificială (vezi fig.11). Se va respecta un procent de 5:1
adică o insuflare, imediat după fiecare cinci apăsări. Daca opereaza doua persoane,
ritmul apasarilor va fi de 60 / minut . O persoană va efectua masajul cardiac, în timp ce
cealaltă persoana va ține capul pacientului pe spate și va face respirația artificială. Este
foarte important ca insuflarea să fie făcută fără ca masajul cardiac să se întrerupa,
deoarece aceasta poate duce la scăderea debitului sangvin și a presiunii sângelui la
zero.

O singură persoană care acordă primul

ajutor va respecta un raport între
masajul cardiac și respirația artificială de 30:2. Se va insufla aer de două ori după fiecare
30 apăsări, fără a aștepta eliminarea totală a aerului din plămâni. Se va menține un raport
echivalent cu 80 comprimări pe minut, corespunzător cu 50 -60 comprimări întrerupte de
insuflări.
Examinarea reacțiilor în urma masajului cardiac: pupilele și pulsul
Verificarea reacției pupilelor
Dacă pupilele se contractă la contactul cu lumina, înseamnă că există un aport suficient
de oxigen și sânge către creier. Dacă pupilele rămân în continuare dilatate și nu
reacționează la lumină, este semn că s-au produs grave leziuni cerebrale sau sunt pe cale
de a se produce.
Verificarea pulsul la carotidă
Se va lua pulsul pacientului după primele minute de masaj cardiac și respirație artificială
și la fiecare cinci minute după aceea.
Alte semne care indică eficiența masajului cardiac sunt:
 ridicarea pieptului ori de câte ori se insuflă aer în plămâni;
 se poate simți pulsul după fiecare apăsare a sternului;
 revenirea culorii normale a pielii;

26
  revenirea bruscă a respirației;
 revenirea spontană a bătăilor inimii.

Recapitularea etapelor în cazul efectuării masajului cardiac și a respirației

artificiale
Nu întârziați! Așezați victima pe spate, pe o suprafață tare!
PASUL A. Căile respiratorii - Dacă pacientul este inconștient, eliberați căile respiratorii
și asigurați- vă că se vor menține astfel.
 Ridicați gatul;
 Dați capul pe spate;
 Curățați gura cu ajutorul degetelor.
PASUL B . Respirația - Dacă pacientul nu respiră, începeți respirația artificială gură la
gură sau gură la nas.
 Inainte de a începe respirația artificială, verificați pulsul la carotidă.
Repetați operațiunea după trei minute și apoi la fiecare cinci minute;
 Insuflați de patru ori și apoi continuați, respectând un raport de 12
insuflări pe minut;
 Verificați dacă pieptul se ridică și coboară. Dacă acest lucru nu se
întâmplă, verificați poziția capul pacientului care trebuie să fie dat pe
spate cât mai mult posibil.
PASUL C. Circulația - Dacă pulsul este absent, începeți masajul cardiac. Este de
preferat să acționeze două persoane. Nu întârziați! Operațiunea poate fi efectuată și de o
singură persoană.
 Localizați punctul de presiune (în jumătatea inferioară a sternului);
 Coborâți sternul prin apăsarea acestuia , cu 4-5 cm, de 60 -80 ori pe
minut;
 In cazul unei singure persoane - 30 comprimări și două insuflări rapide;
In timpul masajului cardiac se vor examina pupilele. Contractarea acestora la contactul
cu lumina arată că există suficientă irigare a creierului cu sânge și oxigen .
Renunțarea la masajul cardiac
Starea de adâncă inconștiență , absența respirației spontane și pupile fixe, dilatate pentru
mai mult de 15-30 minute, indică moartea cerebrală a victimei și orice eforturi după
această periodă de timp sunt de obicei inutile.
In absența unui medic, respirația artificială și masajul cardiac vor continua până când:
 inima victimei începe să bată și a revenit respirația;
 victima este transportată la spital și poate beneficia de ajutor medical
competent;
 persoana nu mai poate continua din cauza oboselii.
HEMORAGIILE
Corpul omenesc conține aprox. 5 litri de sânge. Un adult sănătos poate pierde până la
jumătate din această cantitate de sânge, fără a suferi afecțiuni grave, dar pierderea a mai
mult de jumătate din cantitatea de sânge, poate constitui o amenințare pentru viață.
Hemoragia vaselor mari de sânge ale brațelor, gâtului și ale coapselor poate duce la
pierderea unei mari cantități de sânge într - un timp scurt, iar victima poate muri în câteva
minute. Prin urmare, hemoragiile trebuie oprite imediat, pentru a preveni o pierdere
excesivă de sânge.

27
Semnele și simptomele unei pierderi prea mari de sânge sunt: slăbiciune fizică sau leșin,
amețeală, paliditate, piele umedă și lipicioasă, senzație de greață, sete, puls rapid, slab și
neregulat, respirație sacadată, pupile dilatate, țiuit în urechi, stare de neliniște și teamă.
Pacientul își poate pierde conoștinta și i se poate opri respirația. Numărul și intensitatea
reacțiilor diferă în funcție de cantitatea de sânge pierdută și de zona afectată.
Odată ce a fost oprită hemoragia, pacientul se va așeza într-o poziție recuperatorie,
încurajându-l să stea liniștit.
In cazul în care se bănuiesc răni interne, nu se vor administra substanțe lichide pe
cale orala.
Controlul hemoragiei
Hemoragia poate fi controlată prin aplicarea presiunii directe, ridicarea zonelor afectate și
exercitarea de presiune în punctele de presiune.
Garoul se va aplica numai în cazul în care orice altă metodă folosită pentru a opri
hemoragia nu a dat rezultate.
Presiune directă
Cea mai simplă metodă de a controla hemoragiile consta în a aplica un pansament peste
rana și a apăsa direct cu palma pe pansament (vezi fig.12). Este indicat a se utiliza un
pansament steril sau cea mai curată cârpă pe care o aveți la dispoziție. In cazul în care nu
aveți la îndemână un pansament sau o cârpă, folosiți mâna goală, până când puteți face
rost de un pansament adecvat.
Dacă pansamentul se îmbibă cu sânge, se va aplica un nou pansament peste primul,
exercitând în continuare presiune asupra rănii. Nu se va îndepărta primul pansament
deoarece se poate întrerupe procesul de coagulare a sângelui.
Se va aplica apoi un bandaj peste pansament pentru a-l fixa (vezi fig.13). Bandajul se va
lega strâns, pentru a exercita o presiune suplimentară.

Fig. 13 Aplicarea bandajului

Nu împiedicați circulația sângelui. Pulsul trebuie să se simtă în apropierea zonelor
afectate, chiar dacă sunt situate la distanță față de inimă. Dacă bandajul a fost aplicat
corect, nu se va schimba pentru cel puțin 24 ore. Dacă pansamentul nu este îmbibat cu
sânge și circulația
sângelui sub bandaj este bună, nu se va schimba pansamentul pentru mai multe zile.

28
Ridicarea părților afectate ale corpului
In cazul în care s-au produs leziuni urmate de hemoragie în zona capului sau la
extremități, se vor ridica părțile afectate, acest fapt ducând la diminuarea debitului
sanguin către zonele afectate, datorită micșorării presiunii sângelui. După ridicarea
zonelor afectate, acestea se vor pansa și apoi bandaja, aplicându-se presiunea directa.
Punctele de presiune
In cazul în care presiunea directă și ridicarea părților afectate nu sunt eficiente, se va
exercita presiune directă pe arterele care alimentează zona respectivă cu sânge. Deoarece
aceasta metoda reduce circulația sângelui către zona afectată de sub punctul de presiune,
se va aplica numai când este absolut necesar și numai până când hemoragia s-a diminuat.
Există un număr mare de puncte de presiune (vezi fig.14), dar artera brahială a brațului
superior și arteră femurală sunt cele unde presiunea exercitată este cea mai eficientă.
Punctul de presiune situat pe artera brahială, este situat la mijlocul distanței dintre cot și
subsuoară, pe partea interioară a brațului. Se va cuprinde brațul cu mâna și se va apăsa cu
degetul mare. Punctul de presiune pentru artera femurală este situat pe piciorul superior,
puțin mai jos de încheietura picorului. Inainte de aplicarea presiunii, pacientul va fi așezat
pe spate, iar presiunea se va exercita cu podul palmei în timp ce brațul va fi ținut întins.

Fig. 14. Punctele de presiune de pe artere

29
Garoul
Garoul se va aplica pentru controlul hemoragiei, numai atunci când celelalte metode nu
au fost eficiente. Spre deosebire de presiunea directă, garoul întrerupe circulația sângelui
sub punctul unde a fost aplicat. Lipsa de oxigen și sânge afectează țesuturile, ceea ce
poate duce ulterior la amputarea membrului. Slăbirea periodică a garoului duce la
pierderea de sânge și riscul apariției stării de șoc. Dacă garoul este prea strâns legat sau
prea îngust, va produce leziuni ale mușchilor, nervilor și a vaselor de sânge; dacă este
prea slab strâns nu va putea controla suficient cantitatea de sânge pierdută. Se cunosc
cazuri în care garoul a fost aplicat și apoi uitat. Prin urmare, în cazul în care utilizați un
garou, obțineti cât mai repede SMR.
Un garou poate fi improvizat dintr-o fâșie de haină sau alt material similar, de formă
triunghiulară, care apoi se rulează.
In fig.15 este prezentat procedeul de aplicare a garoului precum și modul de asigurare a
acestuia cu o bucată de lemn. Notați timpul la care ați aplicat garoul. Dacă victima va fi
transportată la spital, atașați la garou un bilet cu ora la care a fost aplicat.
Notă:
 Nu acoperiți niciodată garoul cu haine sau cu bandaje sau să-l ascundeți în alt
mod;
 Nu scoateți garoul decât în urma sfatului unui medic.

Fig. 15. Aplicarea și fixarea unui garou

- ŞOCUL

30
Șocul care poate apare în urma producerii unui accident, este rezultatul dereglării
funcțiilor vitale ale diferitelor organe ale corpului datorită unei proaste circulații a
sângelui sau a lipsei de oxigen.
Șocul urmează de obicei rănirilor grave cum sunt arsurile, rănile provocate în urma unui
impact puternic cu corpuri dure (în special la piept și abdomen), fracturilor sau altor răni
care provoacă dureri puternice. Pierderea unei mari cantități de sânge, precum și reacțiile
alergice, intoxicația cu droguri, medicamente, gaze sau alte substanțe chimice, intoxicația
cu alcool și ulcerul perforat duce, de asemenea, la apariția stării de șoc. Șocul poate urma
și unor boli grave ca infecțiile, crizele și atacurile de cord.
In unele cazuri, răspunsul emoțional la vederea unor răni ușoare sau chiar la vederea unei
cantități mici de sânge poate fi atât de puternic încât persoanele respective se simt slăbite,
au stări de amețeală și pot leșina. Această reacție constituie o formă ușoara de șoc care nu
este gravă și care dispare repede dacă pacientul va sta la orizontală.
Stările de șoc severe constituie o reală amenințare pentru viața pacientului.
Semnele și simptomele șocului sunt:
 Paliditatea - Pielea este palidă, rece și deseori umedă. Ulterior, pielea capătă
o
culoare cenușiu - albăstrie. Dacă pacientul are pielea închisă la culoare, se va examina
culoarea unghiilor;
 Respirație sacadată și superficială-.Un alt simptom este și acela de respirație
neregulată și adâncă;
 Senzație de sete, greață și vomă- Aceste simptome se întâlnesc cel mai des în
cazul pacienților cu leziuni hemoragice, aflați în stare de șoc;
 Puls slab și rapid- De obicei rata pulsului este peste 100;
 Stare de neliniște, excitație și anxietate- Aceste simptome apar la început iar
ulterior, se declanșează starea de inconștiență. In această ultimă fază, pupilele sunt
dilatate.
Desi este posibil ca aceste simptome să nu fie evidente, persoanele care au suferit răni
grave vor fi tratate în vederea prevenirii declanșării stării de șoc.
Tratament
 Eliminați cauzele producerii șocului- Aceasta implică controlarea hemoragiei,
reglarea respirației și îndepărtarea durerii;
 Așezați pacientul la orizontală- Picioarele victimei se vor ridica cu aprox. 30
cm.
pentru a îmbunătăți circulația sângelui către inimă și cap. Acest lucru nu se va face dacă
pacientul a suferit răni la cap, pelvis, șira spinării sau piept sau există dificultăți în
respirație;
 Tineți victima la căldură, dar nu într-o atmosferă încinsă- Prea multă căldură
duce la creșterea temperaturii corpului și determină creșterea debitului fluxului sanguin
de la organele vitale către zonele periferice ale corpului;
 Indepărtați durerea cât mai repede cu putință- Dacă durerea este puternică,
administrați 10 mg. sulfat de morfină intramuscular. Nu se va proceda astfel, dacă
presiunea sângelui este redusă, deoarece poate duce la o scădere suplimentară de
presiune. De asemenea, nu se va administra sulfat de morfină decăt dacă durerea este
insuportabilă. Doza administrată nu se va repeta fără a contacta SMR.
 Administrarea substanțelor lichide - Acestea nu se vor da pe cale orală dacă

31
pacientul este inconștient, are stări de somnolență, convulsii sau va suferi o intervenție
chirurgicală. De asemenea, nu se vor administra substanțe lichide daca există răni ale
abdomenului sau leziuni cerebrale. Dacă nu este vorba de nici una din situațiile de mai
sus, dați pacientlui o soluție de sare pe cale orală (o jumătate de pahar la fiecare 15
minute).
Nu se va administra niciodată alcool .
Administrarea pe cale intravenoasă a substanțelor lichide este de preferat în tratarea
șocului, dacă există o pesoană competentă să facă acest lucru. Se va administra
intravenos soluție de Dextran (60 g/litru 6 %) și clorură de sodiu (9 g/litru 0,9 %).
In cazul în care suspectați apariția stării de șoc, contactați SMR.

- ELECTROCUTĂRILE
Asigurați-vă că nu veți fi următoarea victimă când vă apropiați de o persoană
electrocutată.
Dacă este posibil , opriți alimentarea cu curent electric. In caz că acest lucru nu este
posibil, așezați-vă pe o bucată de cauciuc și folosiți mănuși și cizme din cauciuc.
Liniile electrice se vor îndepărta de victimă cu ajutorul unui obiect din lemn, un scaun, un
cablu izolator sau un alt obiect nemetalic.
Examinați apoi respirația și pulsul pacientului.
Dacă victima nu respiră, efectuați respirația artificială.
Dacă inima nu bate interveniți cu masajul cardiac.
Trimiteți după ajutor.
Dacă victima respiră, puneți apă rece peste zonele arse și aplicați un pansament curat,
uscat și neflaușat.
Tratamentul pentru arsurile provocate prin electrocutare este același ca pentru arsurile
termice. Acest tratament include îndepărtarea durerii, prevenirea și tratarea șocului și
controlul infecției.
Arsurile provocate de electrocutări pot fi urmate de paralizia centrului respirator,
inconștiență sau moarte.

- FRACTURILE
O fractură este o ruptură a osului. Osul poate fi rupt în două sau mai multe părti sau poate
suferi o fisură longitudinală. Fracturile se numesc închise (fig16.a), atunci când pielea nu
este spartă de osșsi deschise (fig 16.b), atunci când osul produce o rană vizibilă la
exterior.
Manevrarea necorespunzătoare a pacientului poate transforma o fractură simplă într-una
compusă care, datorită hemoragiei provocate , duce la starea de șoc în special în cazul în
care este vorba de o fractură a oaselor mari.
Indiciile și simptomele unei posibile fracturi sunt:
 Corpul sau numai membrele au intrat în contact cu obiecte dure;
 Victima sau alte persoane au auzit ruptura osului;
 Durere intensă, în special la apăsare sau mișcare;
 Distorsiune - Comparați membrul sănătos cu cel accidentat, pentru a vedea
dacă
acesta din urmă este inflamat, îndoit, răsucit sau mai scurt;

32
  Neregularitate - Capetele osului rupt se pot vedea în cazul unei fracturi
deschise
sau se pot simți sub piele, în cazul unei fracturi închise;
 Neputința de folosi membrul afectat - Victima se poate afla în situația de a nu
mai
putea folosi zona corpului accidentată. Poate avea dureri puternice dacă încercați să o
mișcați. Urmăriți mimica feței în această situație. In cazul în care capetele osului rupt
rămân îmbinate, pacientul se poate mișca dar va simți, de asemenea, durere.
 Umflarea zonei afectate - Zona poate fi inflamată și vânătă, fapt care de obicei
se
datorează unor hemoragii interne. Inflamarea zonei are loc imediat, iar colorarea pielii se
poduce ulterior. Fractura deschisa si fractura inchisa

Incercați să obțineți prin radio un

sfat medical competent, în special
în cazul fracturilor compuse sau a
celor grave (fractură de craniu, femur, pelvis, coloană vertebrală), deoarece poate fi
necesară evacuarea pacientului de la bordul navei.
Pacientul nu trebuie mișcat decât numai dacă există pericolul producerii unor noi
accidente. In caz contrar, primul lucru care trebuie făcut este oprirea hemoragiei și
imobilizarea fracturii cu atele- (fig.17).
Hemoragia provocată de fracturi
Hemoragiile provocate de fracturile deschise se opresc prin apăsarea zonei de deasupra
fracturii și aplicarea unui pansament pe rană. Dacă hemoragia este gravă , se va ridica cu
grijă partea afectată a corpului. Pacientul nu va muri din cauza fracturii, chiar dacă
mișcarea părții afectate este foarte dureroasă, dar poate muri din cauza hemoragiei.
După ce hemoragia este controlată, se va trata rana. Zona din jurul rănii se va spăla de jur
împrejur cu apă și săpun și se va dezinfecta cu soluție de cetrimidă de concentrație
1% (10 g/l). Rana nu se va spăla și se va acoperi cu un pansament steril. Particulele de
murdărie, bucățile de haină, lemn etc. se vor îndepărta cu un forceps sterilizat. Sângele
coagulat nu se va spăla, deoarece poate duce la declanșarea unei noi hemoragii. Rana nu
se va sutura. Pansamentul aplicat se va menține pe rană timp de 4-5 zile (dacă rana nu se
infectează).
Durerea
Daca durerea este puternică, se vor administra 10 mg. de sulfat de morfină
intramuscular. Nu repetați doza, fără a contacta SMR.
Imobilizarea

33
Pentru imobilizarea fracturilor se vor utiliza atele pneumatice, care sunt foarte indicate,
dar care nu sunt eficiente în cazul fracturilor situate mult deasupra genunchilor sau
cotului, deoarece nu asigură o suficientă imobilizare. Atela se va aplica în zona fracturii
și se va umfla cu gura (vezi fig. 17). Sunt contraindicate alte metode de umflare a
atelelor, deoarece acestea pot deveni prea rigide, dure, împiedicând astfel circulația
sângelui. Atelele pneumatice se pot monta peste rana pansată.

Atelele sunt
confecționate din
plastic
transparent, ceea
ce permite ca
orice sângerare
să poată fi
observată.
Pentru a asigura o buna imobilizare a fracturii, atelele trebuie să fie suficient de lungi
pentru a acoperi zona afectată și a se extinde deasupra încheieturii osului fracturat.
Atelele pneumatice se folosesc atât pentru victimele de la bordul navei cât și pe timpul
transportării acesteia la spital. Nu vor fi aplicate mai mult de câteva ore. După această
perioadă se vor utiliza alte metode de imobilizare.
Imobilizați membrul afectat în poziția în care l-ați găsit, dacă acest lucru este posibil.
Dacă este necesar a se mișca partea afectata pentru a îmbunătăți circulația sângelui sau
din alte motive, întâi trageți cu grijă de membrul afectat și îndepărtați-l de corp.
In cazul în care a fost fracturat un os mare de la braț sau de la picior, acesta se va
îndrepta cu foarte mare grijă. Membrul fracturat se va trage de mână sau de laba
piciorului și se va așeza în poziția normală (vezi fig. 18). Nu se va interveni în acest mod
iî cazul fracturilor compuse ale încheieturilor (cum sunt cele de cot sau de genunchi). In
acest caz, membrul respectiv se va așeza într-o poziție adecvată, pentru a putea fixa atela.
Genunchiul se va imobiliza cu piciorul drept, iar cotul va fi îndoit în unghi drept.

34
 Fig. 18. Indreptarea unui membru fracturat
Circulația sângelui
Verificați de mai multe ori circulația sângelui la un membru fracturat, prin apăsarea unei
unghii. Când circulaâia sanguină este normală, unghia devine albă când exercitați
presiune asupra ei și capătă o culoare roz atunci când nu o mai apăsați. Repetați
procedeul, până când sunteți convinși că rezultatul este concludent. Semnele care indică o
proastă circulație a sângelui sunt:
 degetele de la mâini și de la picioare sunt de culoare albă sau vânătă;
 zonele de sub fractură sunt reci;
 pacientul nu poate simți nimic dacă sunt atinse zonele de sub fractură;
 absența pulsului.
Daca sunteți siguri că există o bună circulație a sângelui, îndepărtați pansamentul și
îndreptați membrul afectat. Nu uitați să trageți de membru înainte de a-l îndrepta.
Verificați din nou circulația sângelui. Dacă membrul nu revine la o culoare normală, nu
se încalzește și nu puteți detecta pulsul, este posibilă necesitatea amputării printr-o
intervenție medicală de urgență. Contactați SMR.
Amintiți-vă că fracturile pot cauza hemoragii interne grave. Examinați pacientul în acest
scop și luați decizia corectă.
Fracturi specifice anumitor părți ale corpului
Craniul
O fractură craniană se poate datora accidentelor precum căderi, lovituri, izbituri sau
penetrării unor corpuri dure (de exemplu, fracturile provocate de penetrarea unui glonte).
Pacientul poate fi conștient, inconștient sau amețit și poate avea dureri de cap sau stări de
greață. Pot apare sângerări pe nas, urechi sau gură, paralizii și semne de șoc.
Tratament
Pacientului care a suferit contuzii craniene i se va acorda ajutor de urgență, pentru a
preveni apariția altor leziuni cerebrale. Pacientul se va așeza la orizontală . Dacă fața este
îmbujorată, capul și umerii se vor ridica puțin . Dacă fața este palidă , capul se va menține
la același nivel cu corpul sau puțin mai jos. Hemoragia se va controla prin presiune
directă asupra arterei temporale și a arterei carotide. Transportarea pacientului se va face
cu grijă și se vor utiliza saci de nisip de o parte și de alta a capului.
Nu se va administra sulfat de morfină.

Maxilarul superior
In toate cazurile de răni faciale, eliberați întâi căile respiratorii, daca este cazul.
Tratament
Se va controla hemoragia . Dinții loviți nu se vor scoate fără a obține întâi SMR , decât
numai daca există pericolul ca aceștia să fie înghițiți și să blocheze căile respiratorii.
Maxilarul inferior
Fractura poate cauza o deformare a maxilarului, însoțită de pierderea parțială sau totală a
dinților, sângerarea gingiilor, inflamarea zonei afectate și dificultăți de înghițire.
Tratament
Maxilarul fracturat poate bloca respirația. In acest caz, maxilarul și limba se vor trage în
afară și se vor menține în această poziție. Poate fi o problemă situația în care ambele părți
ale maxilarului sunt fracturate. In acest caz, mandibula și limba pot obstrucționa calea
respiratorie. Cu ajutorul degetului, al dumnevoastră sau al pacientului, trageți maxilarul

35
inferior de dinții frontali inferiori și odată cu acesta se va trage și limba în afară. Apoi
dacă este posibil , așezați pacientul în poziție șezând cu capul înclinat în față,
recomandându-i să strângă din dinți, dacă poate. Dacă victima nu poate fi așezată în
această poziție datorită altor răni, se va așeza în poziția indicată stării de inconștiență. O
persoană va sta cu victima, ținându-i maxilarul tras în afară, dacă este cazul, și
urmărindu-l cu atenție, pentru a observa eventualele semne de oprire a respirației.
Aplicarea unei comprese reci reduce inflamările și durerea. Maxilarul pacientului trebuie
imobilizat cu ajutorul unui bandaj (vezi fig.19). Dacă pacientul este inconștient sau
sângerează pe gură sau dacă există pericolul ca acesta să vomite, va fi supravegheat
permanent pentru a i se scoate bandajul, dacă este necesar.

Bandajarea maxilarului

Clavicula, omoplatul și
umarul
Fracturile acestor părți ale corpului sunt de obicei, rezultatul căderilor pe un umăr sau
într-o mână. Aplicați la subsuoară un tampon de mărimea unui pumn și apoi fixați brațul
lipit de corp cu ajutorul unei eșarfe de formă triunghiulară (vezi fig.20). Este indicat ca
pacientul să stea jos, cu bustul în poziție verticală.
Brațul superior (humerus) și cotul
In cazul fracturilor de humerus, se pot ivi complicații, datorită faptului că nervii și vasele
de sânge sunt foarte aproape de os. Aceste fracturi sunt foarte dureroase și provoacă
deformări. Pacientul se poate afla în imposibilitatea de a ridica brațul sau de a îndoi cotul.
Tratament
Se vor aplica atele pneumatice pentru tot brațul . Dacă nu aveți la dispoziție acest tip de
atele, brațul se va imobiliza cu atelă clasică. Atela și brațul se vor fixa de corp cu ajutorul
unei bandaj cravată . Se poate folosi, de asemenea, și o atelă scurtă , cu apărători, aplicată
pe partea exterioară a mâinii . Dacă nu se poate îndoi cotul, se vor fixa două atele lungi,
cu apărători, una pe partea exterioară a brațului iar cealaltă pe partea interioară . In cazul
fracturii de cot , acesta se va imobiliza cu o atelă conform.
.

36
 Aplicarea eșarfei si a bandajului cravată

a b

a. Cotul poate fi ăndoit cu ușurință

b. Cotul nu poate fi îndoit cu ușurință

B A

- Fixarea cu atele a brațului superior

37
 ÎNECAREA
De obicei, se datorează obstrucționării căilor respiratorii, ca urmare a blocării esofagului
cu alimente. Intr-un timp scurt, persoana devine inconștientă și va muri în 4-6 minute.
Inecările se pot confunda cu atacurile de cord. Elementele distinctive sunt:
 persoana care s-a înecat a fost văzută mâncând;
 persoana sufocată nu poate vorbi și respira, ceea ce nu e întâmplă în cazul
atacurilor de cord;
 din cauza lipsei de oxigen, fața va căpăta o culoare vineție și pacientul își va
pierde cunoștința;
 persoana care se sufocă își va masa gâtul, semn cunoscut sub denumirea de
"semnul lui Heimlich" care, dacă este bine înțeles, se va putea acționa în
consecință.
Dacă victima este conștientă , apucați-o ca în fig. 22 și apăsați abdomenul brusc și cu
forță. Repetați operațiunea de mai multe ori. Intervenția poate fi efectuată chiar de
pacient. Acesta va trebui să tușească forțat, în timp ce va apăsa cu pumnul pe abdomen
sau se va sprijini cu abdomenul pe un spătar de scaun, pe colțul mesei sau pe orice altă
suprafață rigidă.

Manevra Heimlich – victima

este conștientă

Așezați-vă în spatele pacientului

și înconjurați-l cu brațele în
jurul mijlocului. Apăsați cu
pumnul pe abdomen, printr-o
mișcare bruscă.
Dacă victima este inconștientă,
așezați-o pe spate (fig. 23) și
înclinați-i capul pe o parte. Așezați-vă genunchii de o parte și de alta a corpului și puneți
mâinile una peste cealaltă în partea de jos a sternului, sub coaste. Apăsați brusc și tare,
repetând mișcarea de mai multe ori. Când mâncarea s-a dislocat, îndepărtați-o din gură și
așezați pacientul în poziția indicată pentru starea de inconștiență.

Manevra
Heimlich
Victima
este

inconștientă
Așezați-vă în spatele pacientului și înconjurați-l cu brațele în jurul mijlocului. Apăsați cu
pumnul pe abdomen, printr-o mișcare bruscă.

38
SUFOCAREA
Sufocările se produc în urma inhalării de gaze sau fum. Amintiți-vă cî unele gaze nu au
miros. Nu intrați în spații închise fără a vă lua măsuri de precauție. Nu uitați de riscurile
producerii incendiilor sau exploziilor când acționați într-un mediu cu gaze sau vapori
inflamabili.
Primul ajutor
Duceți pacientul la aer curat. Dacă este necesar, efectuați respirație artificială și masaj
cardiac și așezați-l în poziția de inconștiență.
Administrați-i oxigen.

- TRANSPORTAREA VICTIMEI
Mișcarea victimei dintr -un loc în altul, este o operațiune de a cărei efectuare corectă,
poate depinde viața pacientului, în special dacă acesta a suferit leziuni ale coloanei
vertebrale și fracturi grave. Dacă nu există pericolul producerii unui incendiu, a
exploziilor sau mediul nu este toxic, nu mișcați pacientul până când nu interveniți pentru
a:
 imobiliza fracturile; și
 controla și opri hemoragia.
Alegeți apoi traseul cel mai scurt și mai sigur, ridicați pacientul cu grijă și transportați-l
ușor, pentru a nu-i cauza dureri suplimentare.
Modul în care transportați pacientul depinde de natura rănii.
Dacă nava este în port, este indicat să așteptați sosirea ambulanței, deoarece are personal
specializat în manevrarea pacienților. Puteți să-i ajutați, în special dându-le informații
despre modul cum s-a produs accidentul. De exemplu, dacă pacientul a cazut în magazie,
cea mai bună metodă este de a aduce targa jos, acordați-i primul ajutor și apoi puneți
targa pe o platformă și ridicați-o cu ajutorul unei macarale. Această operațiune poate fi
foarte stresantă pentru pacienții șocați și neajutorați, deci este indicat ca o altă persoană
să stea lângă ei, cu picioarele de o parte și de alta a tărgii, pentru a menține echilibrul și
pentru a liniști victima.

NOŢIUNI GENERALE DESPRE INCENDIU

DEFINIȚII
Incendiul – arderea initiață de o cauză bine definită, scapată de sub control, declanșată
cu, sau fără voința omului. Un incendiu poate produce pagube materiale și pierderi de
vieți omenești.

39
Material combustibil - orice material, solid, lichid sau gazos, care are proprietatea de a
se aprinde și de a întreține arderea.
Punctul de inflamabilitate – temperatura cea mai scăzută la care un lichid emană vapori
ce formează împreună cu aerul amestecuri de gaze inflamabile la suprafața lichidului.
Temperatura de aprindere – temperatura la care un produs combustibil (solid, lichid
sau gaz) emană suficienți vapori care se pot aprinde și suportă arderea, ca urmare a
aplicării unei surse exterioare (flacără, scânteie).
Temperatura de autoaprindere – temperatura minimă la care vaporii se aprind fără
aplicarea unei surse de aprindere exterioare.

TEORIA ARDERII. TRIUNGHIUL FOCULUI

Focul este rezultanta reacţiei chimice declanșată de interacţiunea simultană a trei
elemente de bază : un material cu proprietăți combustibile, aer atmosferic, o sursă de
apridere.
Această teorie este ilustrată printr-un triunghi al focului, precum în desenul de mai jos şi
prezintă totodată soluţiile optime de prevenire dar şi combatere, după cum urmează:
 Dacă un element din cele trei care formează triunghiul
lipseşte, focul nu se iniţiază;
 Dacă în timpul arderii, se elimină unul din cele trei
elemente, focul nu se întreține (se stinge).
Combustibil - orice material solid, lichid sau gaz, care emite
vapori inflamabili ce se aprind şi ard (hartie, lemn, cărbune,
plastic, textile, kerosen, uleiuri minerale, petrol, butan,
propan, metan, sodiu, potasiu, etc

Oxigen – al doilea element ca şi prezenţă în aerul atmosferic, cca 20,9%; reprezintă gazul
care ajută la inițierea și întreținerea arderii.
Căldură – o sursă de aprindere care să degaje atâta căldură câtă e necesară pentru
atingerea temperaturii de aprindere sau a punctului de inflamabilitate (scântei, flacără
deschisă, descărcări electrice în natură, etc.)

CLASIFICAREA INCENDIILOR. CLASE DE INCENDII. AGENȚI DE

STINGERE RECOMANDAȚI
Conform Standardului ISO European, incendiile se clasifică după criteriul materialelor
combustibile implicate în ardere, după cum urmează :
Incendiu CLASA A. - incendiu de materiale solide, în general de natură organică și a
căror ardere are loc cu formare de jar. În aceasta categorie sunt incluse: lemnul, cărbunii,
hârtia, materialele textile, pieile, rumegușul, produsele din cauciuc, materialele plastice
etc.
Agenți de stingere recomandați: apa, spuma, unele pulberi chimice.
Incendiu CLASA B - incendiu de lichide inflamabile (combustibile). Când vorbim
despre lichide combustibile ne referim în principal la petrolul brut (țițeiul) și toate
derivatele sale cum ar fi benzina, motorina, petrolul, păcura, precum și diluanții,
vopselurile, alcoolii, lacurile, etc.
Agenți de stingere recomandați: spuma, pulberile chimice.

40
Incendiu CLASA C - incendiu de gaze sub presiune în tubulaturi, tancuri, containere,
aerosoli, etc. În categoria gazelor combustibile putem include : hidrogenul, gazul metan,
propanul, etanul, butanul, butadiena, propilena, etc.
Agenți de stingere recomandați: pulberile chimice.
Incendiu de natură electrică - tablouri electrice, motoare electrice, echipamente,
instrumente, aparate, mașini de gătit electrice, radiatoare, etc.
Agenți de stingere recomandați: Bioxidul de Carbon, pulberile chimice.
Incendiu CLASA D - incendiu de metale combustibile cum ar fi: sodiul, potasiul, litiu,
zinc, magneziu, titan și aliajele lor.
Agenți de stingere recomandați: pulberile chimice specializate pe bază de grafit.
Incendiu CLASA F - incendii în bucătării și restaurante, care implică în special uleiurile
de gătit și grăsimi.
Agenți de stingere recomandați: Bioxidul de Carbon, stingătoare cu ceață de
apă îmbunătățită chimic (wet chemical)
Simbolizarea claselor de foc în Sistemul ISO

COMPARTIMENTE DE LA NAVĂ CU RISC CRESCUT DE INCENDIU

Compartimentul mașini
 Eșapamente neprotejate termic:
o din construcție;
o din exploatare (izolație termică deteriorată).
 Căldări, caldarine:
o Protecții defecte (lipsa flacară);
o injectoare defecte;
o pompe de combustibil defecte;
o defecțiuni în instalația electrica de automatizare.
 Tancuri de serviciu și consum carburanți și lubrefianți:
o cepuri, valvule defecte, scurgeri;
o tăvi murdare, tubulaturi drenare înfundate;
o stupe, carpe de șters în tăvi.
 Camera pompelor de marfă la navele petroliere:
o pompe și tubulaturi defecte, neetanșeități;
o sisteme de etanșare a pompelor cu scăpări;
o ventilație necorespunzătoare, acumulare de gaze combustibile în
compartiment.
 Tablouri electrice:
o contacte oxidate, murdare, lipsă protectie flamă;
o conexiuni slăbite sau deteriorate, praf depus pe bare, conductoare sau
aparate.
 Camera cârmei:

41
 o pierderi de ulei din instalația hidraulică, depozitarea
necorespunzătoare a
materialelor de întreținere;
o murdărie, surse de încălzire cu deficiențe (calorifere electrice sau cu
abur).
Castel
 Comanda de navigație:
o folosirea aparatelor de încălzit nestandardizate, fierbătoarelor electrice,
fumatul.
 Bucătării:
o alimente uitate pe plită sau în cuptor, plite, hote, necurățate de
grăsimi;
o tablouri electrice defecte.
 Cabine, careuri:
o scrumiere fără protecție;
o abajururi improvizate din materiale cu proprietăți combustibile;
o aparate electrice cu defecțiuni, improvizații.
 Cambuze:
o depuneri de praf sau făină;
o becuri cu incandescență neprotejate.
 Magazii de lenjerie:
o obiecte de lenjerie imbibate cu grasimi;

Punți
 Magazii de marfă:
o mărfuri cu pericol potențial de aprindere, explozie (gaze, combustibili
lichizi);
o mărfuri cu pericol potențial de autoaprindere (făină pește, cărbune,
bumbac);
o lucrul cu flacără deschisă (operațiuni de polizare, sudură, fumatul);
o fenomene meteo extreme (descărcări electrice);
o descărcări electrostatice la ambarcarea produselor petroliere;
o mărfuri cu caracter periculos ambalate, depozitate sau segregate
necorespunzător.
 Picuri și Rufuri:
o vopseluri și diluanți depozitați necorespunzător ;
o instalații electrice defecte ;
o lucrul cu flacăra deschisă ;
o fumatul.

PREVENIREA ȘI STINGEREA INCENDIILOR

CAUZELE PRODUCERII INCENDIILOR
Un incendiu poate avea la origine cel mai adesea o cauză de natură umană, o cauză de
natură tehnică, o combinație a celor două, sau o cauză externă.

42
Cauzele de natură umană sunt cele mai comune cauze de la originea producerii
incendiilor și care provin din nerespectarea precauțiilor și măsurilor de prevenire
specifice (necunoaștere, rutină, oboseală, indisciplină, consum alcool, etc).
 lipsa sau nerespectarea măsurilor de siguranță instituite;
 nerespectarea bunelor practici, indisciplina, necunoașterea procedurilor de lucru;
 actul voluntar (arson);
 neglijenţa în manevrarea unor mici cantităţi de lichide inflamabile sau cilindri cu
gaze lichefiate.
Cauzele de natură tehnică sunt cele care țin de:
 fiabilitatea și siguranța echipamentelor;
 defecțiuni tehnice;
 factori naturali (fenomene meteo);
 cauze colaterale(incendii rezultate în urma unei coliziuni);
 mărfuri care se aprind din diverse cause (exemplu reacții chimice, depozitare
necorespunzătoare), etc.
Folosirea focului deschis în cabine și în celelalte spații ale navei este strict interzis cu
excepția cazurilor în care se execută lucrări autorizate. Fumatul în anumite
compartimente (inclusiv) cabine poate fi restricționat. Există spații special amenajate
pentru fumat dotate cu scrumiere speciale. Dacă este permis fumatul în cabine, niciodată
nu se fumează în poziția culcat.
Dacă situaţia o impune, comandantul navei poate interzice total fumatul pe navă.
Întotdeauna interdicția de a utiliza focul deschis și fumatul trebuie semnalizată
corespunzător.

MĂSURI DE PREVENIRE A
INCENDIILOR LA
BORDUL NAVELOR
Măsurile de prevenire sunt acele
măsuri care includ educarea echipajului în
spiritul siguranţei, respectarea politicii privind siguranţa şi toate acţiunile care se
intreprind la bord în acest spirit:
 respectarea regulilor privind prevenirea incendiilor;
 corecta manevrare a materialelor cu potenţial combustibil;
 exploatarea şi întreţinerea corespunzătoare a tuturor echipamentelor navei;
 siguranţa lucrărilor la bord;
 politica privind fumatul şi utilizarea focului deschis.
Întregul personal al navei trebuie să aibă abilităţi în a recunoaşte pericolul de incendiu şi
de a lua măsurile necesare în scopul prevenirii acestuia. În acest sens, trebuie reţinut
faptul că oricare membru din echipaj care sesizează declanşarea unui incendiu, trebuie să
acţioneze cu cea mai mare rapiditate pentru alarmarea de urgenţă şi luarea primelor
măsuri de combatere dacă realitatea de la faţa locului impune acest lucru.

43
Se interzice folosirea oricăror produse inflamabile pentru curăţirea sau ştergerea pereţilor,
a mobilierului sau a altor elemente care se află într-o zonă cu risc de incendiu.
Se interzice utilizarea aparatelor electrice (încălzitoare, cafetiere, fier de călcat, scule, etc)
în anumite spații, inclusiv cabine, care prezintă defecțiuni ce ar putea fi la originea
declanșării unui incendiu.
Prevenirea producerii incendiilor trebuie să fie o temă pe care fiecare membru al
echipajului să o rezolve în fiecare zi, pe toată durata voiajului.
Instrumentele principale care contribuie la rezolvarea acestei teme trebuie să fie:
 conştientizarea existenţei pericolului de incendiu;
 respectarea regulilor;
 vigilenţa continua;
 grija pentru persoana proprie, pentru navă şi pentru toţi cei de la bordul ei.
Un miros dubios, scurgeri de produşi combustibili din tubulaturi sau recipiente, materiale
inflamabile depozitate incorect, valuri de căldură suspecte, scântei, zgomote anormale,
trebuie privite întotdeauna ca pericole potenţiale de incendiu, persoanele responsabile
trebuiesc informate imediat şi intreprinse fără întârziere măsurile cele mai sigure de
eliminare a acestor pericole.
 Posibilitatea controlului ventilaţiei şi a canalelor de aducţiune local şi/sau de la
distanţă;
 Posibilitatea obturării rapide a traiectelor de gaze de eşapament;
 Posibilitatea izolării unor compartimente prin uşi rezistente şi etanşe la foc şi fum;
 Utilizarea gazului inert ca mijloc de protecţie împotriva aprinderii vaporilor de
combustibil în tancurile de marfă sau în spaţiile adiacente.
Prevenirea producerii incendiilor trebuie să fie o temă pe care fiecare membru al
echipajului să o rezolve în fiecare zi, pe toată durata voiajului. Instrumentele principale
care contribuie la
rezolvarea acestei teme trebuie să fie:
 conştientizarea pericolului de incendiu;
 respectarea regulilor;
 vigilenţa continuă.
Un miros dubios, scurgeri de produşi combustibili din tubulaturi sau recipiente, materiale
inflamabile depozitate incorect, valuri de căldură suspecte, scântei, zgomote anormale,-
trebuie
privite întotdeauna ca pericole potenţiale de incendiu iar persoanele responsabile
trebuiesc informate imediat şi intreprinse fără întârziere măsurile cele mai sigure de
eliminare a acestor pericole.
ROLUL DE INCENDIU
Rolul de incendiu reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni desfășurate la bordul navei,
în scopul dobândirii cunoștințelor, aptitudinilor și automatismelor necesare gestionării cu
succes a situațiilor de urgență care implică focul.
Rolul de incendiu include, dar nu se limitează la:
 Cunoașterea semnalelor de alarmare în caz de incendiu;
 Cunoașterea mijloacelor (echipamente, instalații, aparate, căi de evacuare,
mijloace de
alarmare și comunicare) de care dispune nava și a modului de utilizare corectă și în
siguranță a acestora;

44
  Formarea și omogenizarea echipelor de intervenție (de acțiune directă) și
auxiliare (de
asistență);
 Cunoașterea procedurilor și abordărilor cele mai potrivite în diverse situații
(locații
diferite, materiale combustibile și clase de foc diverse, etc);
 Dezvoltarea de scenarii posibile de incendiu și punerea în practică a celor mai
potrivite
măsuri pentru soluționarea acestora.

MIJLOACE PENTRU STINGEREA INCENDIULUI

STINGATOARE DE INCENDIU PORTABILE
Stingătoarele portabile constituie prima linie de apărare împotriva focului. Majoritatea
incendiilor au un început de mică amploare iar o acţiune promptă şi hotărâtă cu un stingător
sau mai multe în paralel poate pune rapid capăt unei situaţii care ar deveni altfel foarte
periculoasă.
Stingătorul este un aparat de stingere acţionat manual, care conţine o substanţă
stingătoare (apă, spumă, pulbere, CO2), ce poate fi refulată şi dirijată asupra unui focar de
ardere, sub efectul presiunii unui gaz (Azot sau CO2).
Pe timpul exerciţiilor
de incendiu, echipajul
trebuie să primească
instrucţiuni clare
referitoare la utilizarea
diverselor tipuri de
stingătoare şi să
participe la
demonstraţii practice,
prin descărcarea prin
rotaţie a unor
stingătoare, în scopul
dobândirii de
experienţă şi încredere
în sine şi în aparatul respectiv.
Fiecare stingător trebuie marcat corespunzător printr-o etichetă dintr-un material durabil
şi care să cuprindă următoarele informaţii: numele fabricantului, pictograme cu clasele de
foc pentru care este recomandat, text şi pictograme cu indicaţii de utilizare, tipul şi
cantitatea de agent de stingere, termen de utilizare, detalii referitoare la autorizare.
În imaginea de mai sus se prezintă principalele elemente ale unui stingător de incendiu
portabil cu butelie de presurizare aflat în dotarea tuturor navelor de ape interioare şi
maritime din toată lumea, elementele constitutive principale fiind notate sugestiv pe
desen. Această construcţie este comună atât pentru stingătoarele cu apă, cât şi pentru cele
cu pulberi chimice şi spumă mecanică.
Stingătorul cu pulberi chimice
Pot fi cu presurizare internă sau cu butelie de gaz. Distanţa de refulare este 3 – 9 m
funcţie de mărimea stingătorului.

45
 Punerea in funcţiune se face în modul următor:
 Se transportă stingătorul la locul intervenţiei, se
aşează stingătorul jos, se extrage siguranţa şi se rupe
sigiliul
 Se ridică stingătorul, se apucă ferm furtunul şi se
îndreaptă către baza flăcării
 Se apasă clapeta de acţionare. Furtunul trebuie dirijat
în funcţie de evoluţia procesului de stingere.
 Se acţionează stând cu spatele la curentii de aer.
Stingătorul cu spumă
Acest tip de stingătoare sunt cele mai eficiente mijloace de
stingere pentru incendiile de mică anvergură în cazul
produselor de hidrocarburi.
La fel ca şi în cazul prezentat mai sus, spumantul
concentrat din butelia stingătorului, poate fi presurizată
permanent cu azot (gradul de presurizare este indicat de
un manometru amplasat pe capul stingătorului), sau
nepresurizată, dar având o butelie încărcată cu gazul
propulsor (bioxidul de carbon).
La acţionarea clapetei, gazul propulsor antrenează spuma prin tubul ascendent şi furtunul
de refulare către baza focarului. De subliniat că acest gen de stingătoare au ca terminaţie
a furtunului un ajutaj cu orificii radiale, care are rolul de a antrena o cantitate de aer care
să permită un grad ridicat de înfoiere a spumei (uzual 4 – 8).
Stingătorul cu CO2.
Acest tip de stingător face parte din grupa stingătoarelor cu
gaze inerte şi este un recipient sub presiune de formă cilindrică
de capacităţi variabile. Agentul de stingere este bioxidul de
carbon stocat în recipient sub formă lichidă.
Functionare:
Apăsarea clapetei, duce la ridicarea supapei de pe orificiul de
descărcare şi eliberarea căii de descărcare a agentului de
stingere către difuzorul (ajutajul) situat la capătul furtunului.
În difuzor datorită

46
fenomenului de detentă (gazul comprimat trece de la volum mic şi presiune mare, la
volum mare şi presiune mică), temperatura CO2 scade sub punctul de solidificare -
78,5C, acesta fiind evacuat sub formă de zapadă carbonică.
Verificarea stării de încărcare se face prin cântărire, stingătorul având inscripţionate
greutatea netă şi brută. La pierderi de cca. 20-25% butelia se va înlocui. Aceste tipuri de
stingătoare se folosesc pentru stingerea incendiilor de la instalaţii şi transformatoare
electrice, lichide combustibile cu temperatura de inflamabilitate scazută, incendii
izbucnite in spaţii închise, etc.
Ghid de utilizare în siguranţă a stingătoarelor
 Alege tipul corect de stingător funcţie de natura incendiului!
 Testează dacă stingătorul este funcţional!
 Fii sigur că ştii procedurile corecte de punere în funcţiune şi acţionare!
 Asigură-te că ești în în siguranţă tot timpul!
 Ai grijă, rapiditatea este esenţială dar este mai important să fii precaut şi calculat!
 Asigură-te că ai tot timpul la îndemână cel puţin o cale de retragere şi nu te
apropia de foc mai mult decât este necesar!.

INSTALAȚII DE STINGERE A INCENDIILOR

Instalaţii de stingere cu apă
Asigură aplicarea de la distanţă asupra focului a unor jeturi de apă cu presiune şi debite
mari şi sunt compuse în principal din următoarele elemente:
 Pompe de incendiu
Sunt de obicei electro-pompe centrifugale verticale, cu debite și presiuni foarte mari.
 Racord internaţional
Navele trebuie să dispună la bord de cel puţin un racord internaţional de legătură cu
uscatul, corespunzător pentru a facilita cuplarea instalaţiei la alte mijloace de stins
incendiu cu apă (de la altă navă sau de la alte mijloace cum ar fi maşini de pompieri sau
instalaţii portuare specializate).
 Hidranţi
Numărul şi amplasarea hidranţilor de incendiu sunt stabilite astfel încât să asigure
furnizarea a cel puţin două jeturi de apă ce nu pleacă din acelaşi hidrant, care pot fi
dirijate spre orice punct al navei şi în orice punct al oricărei încăperi de marfă când
aceasta este goală, al oricărei încăperi ro-ro sau al oricărei încăperi pentru vehicule.
 Furtunuri
Furtunurile de incendiu sunt fabricate din materiale nedegradabile, cu lungime suficientă
pentru a putea proiecta un jet de apă în oricare din spaţiile care ar necesita acest lucru.

47
Fiecare furtun este prevăzut cu o ţeavă de refulare de mănă şi cuplajele necesare.
 Ajutaje
În funcţie de tipul jetului de apă, se deosebesc trei tipuri de ajutaje:
 ajutaje cu jet compact, folosite pe punţile exterioare;
 ajutaje cu jet imprăştiat, folosite pe punţile interioare şi în compartimentul mașini;
 ajutaje cu jet combinat, folosite la interioare şi în compartimentul mașini.
Instalații de stingere cu bioxid de carbon
Domeniile de utilizare a Bioxidului de Carbon ca agent de stingere:
 Depozite de materiale, magazii de marfă;
 Compartimente de maşini termice şi instalaţii electrice;
 Compartimente pentru transformatoare şi generatoare electrice, staţii de
distribuţie, etc
Ca agent de stingere are următoarele calităţi:
 eficienţă de stingere ridicată;
 neagresiv faţă de obiectele şi materialele cu care intră în contact;
 capacitate de penetrare ridicată;
 rău conducator de electricitate;
 conservare îndelungată;
 insensibil la acţiunea temperaturilor
scăzute.

Sisteme locale de stingere cu spumă mecanică

Spuma utilizată pentru stingerea incendiilor pe punţi şi în compartimentele navei constă
într-un amestec omogen de agenţi spumanţi, apă şi aer şi care au proprietatea de a
preîntâmpina degajarea vaporilor de combustibil, eliminarea oxigenului de la suprafaţa
combustibilului, răcirea acestuia şi împiedicarea reaprinderii.
La acest sistem, spuma este livrată dinspre recipientul de depozitare către posturile fixe
la care sunt cuplate furtunuri și ţevi de refulare sau către duze de distribuţie dispuse în
compartimente mici şi cu risc scăzut de incendiu .

Atunci când într-un compartiment, nivelul de fum sau căldură depășește un anumit nivel
de concentrație sau temperatură, detectoarele locale sunt activate, un semnal electric este
direcționat către centrala automată de semnalizare având ca răspuns emiterea alarmelor
vizuale și acustice precum și localizarea zonei în care s-a inițiat focul.

48
 ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE FOLOSITE IN LUPTA CONTRA
INCENDIILOR
Pentru o intervenție rapidă și eficientă, cât și pentru protecția individuală a persoanelor
participante la combaterea incendiului, navele dispun de echipamente și aparate de
protecție.
Acestea trebuie să fie în permanentă stare de funcționare, să fie eficiente și să asigure
securitatea celor care le folosesc.

Fiecare persoană care este nominalizată prin rolul de incendiu este obligat:
 Să participe la cursurile de instruire și să-și însușească procedurile corecte de
utilizare, verificare, întreținere a echipamentelor respective;
 Să cunoască și să respecte semnificația alarmelor de incendiu la bord;
 Să cunoască și să aplice procedurile corecte de intervenție în caz de incendiu;
 Să fie capabil să se integreze și să conlucreze în echipă împreună cu toți cei ce
formează componența grupei de intervenție;
 Să cunoasă locația unde sunt depozitate echipamentele respective și să aibă
imediat acces la ele în caz de urgență.
- SPAȚII ÎNCHISE
Definiție
Orice compartiment al unei nave, indiferent de amplasarea lui, care are o singură cale de
acces, atmosferă nocivă, condiții reduse de ventilație naturală și care determină condiții
de lucru incomode, forțate poate fi definit ca un spațiu închis. Tancurile de marfă și

49
balast, coferdamurile, spațiul dublului fund, tunelurile axelor, magaziile de mărfuri, fac
parte din această categorie.

Proceduri de lucru în siguranță

Înaintea demarării lucrărilor în spații închise, bunele practici impun evaluarea riscurilor
și întocmirea unor liste de verificări și completarea acestora de către comandant sau în
prezența acestuia după cum exemplificăm mai jos:
 Spațiul de verificat a fost ventilat corespunzător, atmosfera testată si găsit
sigur;
 S-au luat măsuri de continuare a ventilației pe toată durata desfășurării
activității în
spațiu inclusiv în timpul pauzelor;
 S-au luat măsuri de repetare a măsurătorilor la intervale regulate de timp pe
durata
activității și după pauză;
 Sunt pregatite echipamentele de salvare pentru intervenții prompte la intrarea
în
spațiul de lucru;
 S-a stabilit persoana care va acorda asistență permanentă de la intrarea în
spațiu;
 Exista un echipament de comunicare adecvat si testat între persoana din
spațiul de
lucru și cel care acordă sistența;
 Căile de acces și iluminatul sunt corespunzătoare tipului de activitate
preconizat;
 Sculele pentru intervenție și echipamentul de iluminat sunt de un tip aprobat.

Lista de verificări trebuie să conțină o parte dedicată persoanelor implicate direct în

lucrările din spațiul închis, după cum urmează :

DESCRIERE Da Nu
Ați fost instruit sau aveți permisiunea de la căpitan de a intra în spațiu?
Sunteți mulțumit de verificările efectuate și menționate?
Sunteti conștient că trebuie să părăsiți spațiul imediat în cazul defectării
sistemului de ventilație?
Ați înțeles procedurile de comunicare dintre dvs. și persoana care vă
acordă asistență?

50
În situații în care atmosfera nu poate fi menținută la parametrii normali, se recurge la
utilizarea aparatelor de respirat. Persoanele ce vor purta acest echipament trebuie să fie
familiarizate în prealabil cu utilizarea acestuia. Lista de verificări va cuprinde în acest caz
obligatoriu și elementele prezentate în tabelul de mai jos, împreună cu semnăturile
persoanelor desemnate pentru lucrări și a căpitanului navei.

DESCRIERE Da Nu

Sunteți familiarizat cu modul de utilizare a aparatului de respirat?

S-au făcut următoarele verificari la aparat?
(1) Cantitatea de aer adecvată
(2) Alarma de presiune minimă
(3) Masca, alimentarea ei cu aer, etanșarea circuitului de aer
Sunteți de accord cu semnalele de urgență și alte pregătiri pentru caz de
urgență?

APARATE DE RESPIRAT
Aparatul de respirat autonom în circuit deschis, cu inspiraţie din butelie şi expiraţie
în mediul ambiant.
Părți componente:
Masca facială cu vizor panoramic 1 - este un accesoriu
care are rolul de a proteja faţa şi căile respiratorii. Este
prevazută cu un vizor panoramic din sticlă rezistentă la
temperaturi ridicate şi şocuri mecanice, precum şi un
sistem de fixare a furtunului cu valvula de reglare
automată a presiunii aerului.
Masca trebuie să poată fi ajustată cu uşurinţă pe figură
pentru a nu permite pătrunderea gazelor.

Regulatorul şi reductorul de presiune 2 - au rol de

reducere a presiunii şi de regularizare a acesteia pe
măsură ce se consumă o cantitate de aer din butelie. În
acest ansamblu este prevăzută și supapa la cerere prin
intermediul căreia operatorul poate aduce în mască o
cantitate suplimentară de aer în funcţie de necesităţi.

51
Dispozitivul de avertizare sonora (fluier) încorporat în reductorul de presiune - la
atingerea unei presiuni limită în butelie (cca 50 bar), sistemul emite un sunet de averizare,
din acest moment, aparatul mai poate fi utilizat doar un timp foarte limitat, timp care
trebuie folosit pentru evacuarea compartimentului respectiv.

Placa dorsala echipata cu harnasament 3, asigură fixarea

ergonomică a aparatului și a buteliei pe corpul purtătorului.
Este echipamentul de susţinere a buteliei, regulatorului,
reductorului şi a celorlalte accesorii precum manometrul şi
furtunul de aer şi care se fixează în spatele celui ce
acţionează cu acest echipament.

Butelia de aer comprimat 4 este fabricată din oţel sau

materiale compozite şi se încarcă la presiuni de 200 sau 300
bar, funcţie de tipul aparatului. Conţinutul fiecărei butelii
variază de la 1 litru la 7 litri, astfel încât dacă o butelie are 7
litri şi se încarcă la o presiune de 300 bar, cantitatea totală
de aer din cilindru va fi de 2100 litri.
Bazându-ne pe acest raţionament, dacă presiunea la
manometru indică la un moment dat valoarea 180 bar iar
efortul depus necesită un consum de aer de 40 litri pe minut,
înseamnă că aparatul oferă încă o autonomie de cca 180 x 7 : 40 = aprox. 30 minute.

52
. - PREVENIREA POLUĂRII MEDIULUI ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII
DURABILE
Conceptul de Dezvoltare durabila desemnează totalitatea formelor și metodelor de
dezvoltare
socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între
aspectele sociale economice și ecologice și elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială
pentru Mediu și Dezvoltare: dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește
satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de
a-și satisface propriile nevoi.
Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru
luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie ca
e vorba de mediul inconjurator, mediul economic sau mediul social.
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu
sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și
mediul în care trăiesc). Poluarea poate afecta aerul prin emisiile de noxe care provin din
industrie, transport rutier şi naval, poate afecta apa în urma deversărilor de ape uzate care
provin din zona marilor aglomerări urbane, din utilizarea apei în procesele tehnologice,
din activitatea de navigaţie.
In legislația națională și în legislația internațională se aplică principiul ”POLUATORUL
PLĂTEȘTE”.
- REGLEMENTĂRI NAȚIONALE ŞI INTERNAŢIONALE REFERITOARE LA
PREVENIREA POLUĂRII APELOR INTERIOARE NAVIGABILE
Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element
indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive,
sursa de energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului
ecologic.
Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie
protejat, tratat şi apărat ca atare.
Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoaşterea, protecţia, punerea în valoare
şi utilizarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
.REGLEMENTĂRI NAȚIONALE.
O.M.T. Nr. 859/2013 pentru aprobarea Regulamentului de navigaţie pe Dunăre în
sectorul românesc
Regulamentul de navigaţie pe Dunăre în sectorul romănesc se aplică între Km 1075 al
Dunării şi rada Sulina.
În cuprinsul acestui regulament o atenţie deosebită este acordată protecţiei apelor în
vederea prevenirii poluării acestora prin activitatea de navigaţie
În regulament sunt menţionate:
 Obligaţiile persoanelor ambarcate la bordul navelor de navigaţie interioară
referitoare
la interzicerea aruncarii peste bord a oricărui tip de deșeu provenit din activitatea de
navigaţie;
 Obligaţia ce revine conducătorului unei nave de a anunţa autorităţile competente
în

53
cazul unui incident de poluare în care este implicată propria navă sau o altă navă şi
conţinutul mesajului;
 Obligaţiile care revin echipajului referitoare la sortarea, colectarea, predarea
deşeurilor
la o instalaţie de receptie a deşeurilor.
Hotărârea Guvernului nr 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
la regimul transporturilor navale
Constituie contravenţii la regimul prevenirii poluării următoarele fapte şi se sancţionează
după cum urmează:
 poluarea apelor naţionale navigabile cu hidrocarburi sau alte substanţe nocive de
către
nave;
 descărcarea apelor uzate sau aruncarea gunoiului generat la bordul navei, în apele
naţionale navigabile şi/sau depozitarea acestora în afara locurilor amenajate şi destinate
acestui scop;
 nepredarea sau predarea parţială a deşeurilor generate la bordul navei şi/sau a
reziduurilor de marfă;
 stocarea la bordul navei sau predarea deşeurilor generate de navă (fara a fi sortate
pe
categorii de deșeuri) şi/sau a reziduurilor de marfă neseparate;
 netransmiterea de către conducătorul navei, înainte de sosirea navei în port, a
notificărilor privind informaţiile referitoare la tipurile şi cantităţile de deşeuri aflate la
bord ori transmiterea unor date eronate, precum şi înregistrarea necorespunzătoare a
acestora, cu amendă.
REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE
RECOMANDĂRI ALE COMISIEI DUNĂRII
Comisia Dunării (C.D.) este o comisie interguvernamentală, care a fost înfiinţată conform
art. 5 din “Convenţia referitoare la regimul navigaţiei pe Dunăre” semnată la 18 august
1948 la Belgrad. Ea constituie un instrument important de drept internaţional care
reglementează navigaţia pe Dunăre.
Prezentele Recomandări se aplică sectoarelor navigabile ale Dunării, apelor bazinelor
portuare adaposturilor şi punctelor de încărcare-descărcare fără a veni în contradicţie cu
dispoziţiile speciale date de autorităţile competente pentru aceste porturi, adăposturi şi
puncte de încărcare descărcare emise pe baza legislaţiei naţionale şi care sunt impuse de
condiţiile locale. Recomandările se aplică deasemenea şi la operaţiunile de
încărcare/descărcare.
Recomandările sunt destinate să se aplice tuturor navelor inclusiv celor care sunt în
tranzit pe Dunăre.
Recomandările se aplică tuturor autorităţilor competente care se ocupă cu probleme de
navigaţie pe Dunăre, administraţiilor porturilor dunărene, conducătorilor de nave şi
persoanelor participante direct sau indirect la navigaţia pe Dunăre.
Recomandările conţin modul de punere în aplicare a măsurilor de prevenire a poluării
apelor Dunării în activitatea de navigaţie şi conţin măsurile de control şi cooperare
internaţională axate pe prevenirea poluării apelor Dunării care constituie frontieră
comună.
COMISIA CENTRALĂ PENTRU NAVIGAŢIA PE RHIN

54
Comisia Centrala pentru Navigatia pe Rhin- CCNR, este o comisie de reglementare
internatională care a fost constituită formal în anul 1815.
CCNR joacă un rol important în coordonarea activităţii de reglementare în domeniul
navigaţiei pe Rhin precumşi a promovării principiului navigaţiei libere.
Obiectivele principale ale Comisiei Centrale pentru Navigația pe Rhin- CCNR sunt:
 Reglementarea navigaţiei pe Rhin;
 Menţinerea unor condiţii bune de navigabilitate;
 Promovarea unei navigaţii ecologice;
 Promovarea libertății navigației;
 Coordonarea dispoziţiilor naţionale referitoare la protecţia socială a navigatorilor;
 Probleme economice.
Comisia Centrala pentru Navigatia pe Rhin a promovat mai multe convenţii
internaţionale şi acorduri importante pentru navigaţia pe Rhin și anume:
 Convenţia CLNI pentru limitarea responsabilităţii în navigaţia rhenana şi
interioară;
 Convenţia CMNI pentru contracte de transport în navigaţia interioară;
 Convenţia CDNI pentru tratamentul deşeurilor rezultate din navigaţia interioară;
 Acordul internaţional pentru securitatea socială a navigatorilor;
 Acordul pentru condiţii de muncă ân activitatea de navigaţie;
 Acordul regiona pentru serviciile radiotelefonie în navigaţia interioară.
În domeniul prevenirii poluării mediului a fost elaborată Convenţia cu privire la
colectarea, depozitarea și recepția deșeurilor care rezultă din navigația rhenană și
de interior (CDNI). Ultima ediţie a acestei Convenţii este cea din anul 2011.
Prin aplicarea măsurilor stricte impuse de această convenție se realizează:
 prevenirea producerii de deșeuri la bordul navelor;
 dirijarea deșeurilor generate de nave catre stațiile de recepție dispuse de-a lungul
căii
navigabile;
 asigură o finanțare adecvată ținând cont de principiul „poluatorul plătește”;
 facilitează controlul respectării interdicțiilor de deversare în apă a deșeurilor.
Regulamentul de aplicare a Convenţiei cu privire la colectarea, depozitarea și recepția
deșeurilor care rezultă din navigația rhenană și de interior (CDNI) cuprinde trei părţi:
 Partea A- colectarea, depozitarea și predarea deșeurilor uleioase și unsuroase
rezultate din exploatarea navei;
 Partea B- colectarea stocarea și recepția deșeurilor legate de marfă;
Partea C -colectarea, depunerea și primirea de alte deșeuri rezultate din
exploatarea
navei.

- MĂSURI SPECIFICE DE PROTECŢIA MEDIULUI

DEFINIREA UNOR TERMENI
Deşeurile provenite din exploatarea navei – deşeuri şi ape uzate produse la bord ca
urmare a exploatării şi întreţinerii navei.
Deşeuri de marfă – deşeurile şi apele uzate provenite la bordul navei datorită mărfii
operate

55
Staţii de receptie– nave sau instalaţii de la uscat ,autorizate de autoritatea competentă,
pentru a prelua deseurile care apar la bord.
Transporturi exclusive –transporturi succesive in cursul carora aceeasi incarcatura sau o
alta incarcatura pentru care nu este necesară curăţarea calelorr sau cisternelor de marfă .
Grăsimi uzate –grăsimi rezultate în urma operaţiunilor de gresare a rulmenţilor şi
instalaţiilor de gresare şi alte grăsimi care nu mai pot fi reutilizate ;
Uleiuri uzate – uleiurile uzate sau alte produse de ungere (gresare) nereutilizabile pentru
motoare , angrenaje şi instalaţii hidraulice;
Alte deşeuri uleioase sau unsuroase – filtre uzate (filtre uzate de ulei şi aer) cârpe
folosite (cârpe şi lavete de şters utilizate si imbibate cu uleiuri sau grasimi), recipiente
(goale, poluate), ambalaje;
Apa de santină – apa uleioasă provenită din santina sălii maşinilor, din pic, din
coferdamuri sau din compartimentele laterale;
Ape uzate domestice – apele uzate provenind de la bucătărie, săli de mese, băi şi
spălătorii precum şi ape provenite de la grupurile sanitare.
Gunoaie menajere - deşeurile organice şi neorganice provenite din menaj (exemplu:
resturi alimentare, hârtie şi sticlă, deşeuri de bucătărie) ce nu conţin alte deşeuri aşa cum
au fost cele din exploatarea navei.
Nămoluri de epurare – reziduurile rezultate la bordul navei din exploatarea unei staţii
de epurare a apei de la bordul navei;
Slop – amestecuri de reziduuri de marfă cu resturi de apă folosita pentru spălat, de la
rugină sau de nămoluri, apte sau nu pentru a fi pompate.
Reziduuri de manipulare – marfa care în timpul manipulării cade pe navă în exteriorul
calei (de exemplu pe punte de-a lungul bordajului).
Marfă restantă- marfă lichidă care rămâne în cisterne sau în tubulaturi după descărcare
fără un sistem de uscare conform ADN, precum și marfa uscată care rămâne în cală după
descărcare fără utilizarea măturilor, a măturilor mecanice sau a instalațiilor de aspirație .
Resturi de marfă- marfă lichidă care nu poate fi evacuată din cisternele de marfă sau din
tubulaturi prin sistemul de uscare, precum și marfă uscată de care nu poate fi debarasată
cala prin utilizarea de mături mecanice precum și alte tipuri de mături.
Cală/cisternă necurăţată- cală sau cisternă unde subzistă resturi de marfă.
Cală măturată – cală debarasată de toate resturile de marfă (de exemplu cu ajutorul
periilor mecanice sau a măturilor) fără ajutorul aparatelor de aspirație sau de spălare şi
unde nu sunt decât reziduuri de marfa.
Cală aspirată – cală debarasată de toată marfa rămasă cu ajutorul tehnicii de aspirare şi
unde rămân clar mai puţine resturi de marfă decât într-o cală măturată.
Curăţare – evacuarea din cală sau cisternă a resturilor de marfă cu ajutorul mijloacelor
potrivite (de exemplu mături, perii mecanice, tehnică de aspirare, sistem de evacuare
suplimentară) care permit ajungerea la stadiul de curăţenie.
Spălare – evacuarea reziduurilor de marfă în afara calelor măturate sau aspirate şi din
cisternele uscate cu ajutorul apei sau a vaporilor de apă.
Cală /cisternă spalată- cală sau cisternă care după spălare este aptă să primească orice
fel de marfă.
Apă din spălare – apa rezultată de la spălarea calelor măturate sau aspirate sau de la
cisternele uscate, care include aici și apa de la balastare şi apa de ploaie provenită din
aceste cale sau cisterne.

56
 OBLIGAȚIILE MEMBRILOR DE ECHIPAJ PRIVIND PREVENIREA
POLUĂRII APELOR NAVIGABILE
Conducătorul navei, membrii echipajului sau alte persoane care se găsesc la bord, trebuie
să manifeste o atenţie deosebită, pentru a se evita poluarea căilor navigabile şi a se
diminua la maximum cantitatea de deşeuri şi ape uzate provenite de la bord.
Este interzisă aruncarea sau deversarea în calea navigabilă a deșeurilor.
Este interzis a se arunca, deversa sau a lăsa să curgă în șenalul navigabil cantități de
marfă ca de altfel și deșeuri de marfă.
În caz de deversare accidentală cu deşeuri, în cazul unui pericol de deversare, sau în
cazul în care este martor al unui incident de poluare în care este implicată o altă navă
conducătorul navei trebuie să anunţe fără întârziere Căpitănia de port cea mai apropiată,
indicând cât mai exact posibil, natura şi locul deversării.
INFORMAREA ASUPRA PRODUCERII UNEI POLUĂRI A APELOR
NAVIGABILE
Informaţia va conţine în mod obligatoriu următoarele:
 tipul,numele şi pavilionul navei care face comunicarea;
 numele conducătorului navei/convoiului (sau a persoanei care face
comunicarea);
 condiţiile hidrometeorologice de la locul şi momentul producerii poluării
(vizibilitate,
forţa şi direcţia vântului, viteza curentului);
 natura substanței poluante;
 mărimea suprafeţei poluate (întindere mare/mică, pată);
 caracteristici privind natura/starea poluantului (toxic, otrăvitor, inflamabil,
exploziv/
solid, lichid, gazos);
 grosimea stratului poluant în cazul unor substanțe lichide;
 măsurile care au fost luate de echipaj pentru combaterea și limitarea efectelor
poluării.

Conducătorul navei/convoiului poate completa fiecare comunicare cu orice alte

informaţii referitoare la evenimentul de poluare.
Este foarte important ca toți membrii de echipaj de la bordul navei să cunoască ce
informații trebuie să conțină mesajul către autoritățile competente în cazul unui incident
de poluare operațională sau accidentală.
MĂSURI DE PREVENIRE A POLUĂRII APELOR NAVIGABILE
Din grupa măsurilor preventive care trebuiesc luate pentru înlăturarea efectelor unui
incident de poluare operațională în timpul procedurii de ambarcare combustibil la bord
membrii de echipaj trebuie să verifice în permanenţă şi să cunoască următoarele aspecte:
 tăvile colectoare din zona răsuflătorilor tancurilor de combustibil sunt în bună
stare,
fără crăpături, fisuri sau găuri evidente;
 orificiile de scurgere a tăvilor colectoare se închid etanş cu dopurile destinate
pentru

57
obturarea orificiilor de golire a tăvilor de colectare a eventualelor scurgeri;
 există dopuri la fiecare orificie de scurgere a apei de pe punte şi dacă ele sunt
puse
corect înaintea începerii operaţiei de ambarcare combustibil;
 dacă există dopuri suficiente de rezervă pentru obturarea orificiilor de scurgere a
apei
de pe punte şi locul de depozitare;
 există la bord suficiente găleţi, ispoluri, materiale absorbante şi degresante şi
locul de
depozitare a acestora;
 există etichete de marcare a sondelor, răsuflătorilor de la tancurile de
combustibil şi
balast ale navei;
 există etichete cu menţiunea expresă valvulă de ambarcare combustil babord
sau
tribord;
 tăvile colectoare din zona gurilor de ambarcare combustibil sunt în bună stare
fără
fisuri, crăpături care ar putea provoca scurgeri decombustibil.
 există în zona gurilor de ambarcare combustibil şi /sau în compartimentul maşini
scheme cu dispunerea tancurilor de combustibil şi cu instalaţia de ambarcat şi transfer
combustibil;

RISCURI DE POLUARE
Riscuri potenţiale de poluare.
În funcţia pe care o are o navă aceea de a transporta marfă și ca urmare a numeroşi
factori aceasta poate fi implicată în accidente în urma cărora poate avea loc o poluare a
apei.
Urmatoarele situaţii pot constitui în anumite condiţii singulare sau cumulate riscuri
majore care pot conduce la incidente sau accidente cu efect de poluare a apei:
 Caracteristicile locale de navigatie;
 Densitatea traficului;
 Conditiile hidro-meteo;
 Adancimea apei;
 Operatiunile desfasurate: intrare /iesire din port, treceri prin ecluze, manevre de
acostare la dană, încărcare descărcare marfă;
 Alimentarea cu combustibil a navei.
Dacă unele dintre potenţialele riscuri enumerate mai sus, sunt riscuri care pot fi eliminate
datorită competenţei conducătorului navei, membrii echipajului trebuie să manifeste o
atenţie deosebita atunci când nava se află într-o zonă cu trafic intens, când condiţiile
meteo sunt nefavorabile şi orice abatere a navei de la drumul impus sau apropierea
periculoasă a unei alte nave participante la trafic de propria navă trebuie anunţată imediat
la comanda de navigaţie conducătorului navei.

58
În timpul operaţiunilor de alimentare cu combustibil următoarele deficienţe pot avea ca
efect un incident de poluare:
 comunicare ineficientă între membrii echipei care participă la procedura
operaţională;
 comunicare ineficientă între membrii echipei care participă la procedura
operaţională şi persoana de contact de la barjă, terminal;
 cuplarea incorectă a furtunurilor de alimentare la instalaţia de ambarcare a
bordului;
 nerespectarea măsurilor conform listei de verificări impuse navelor care
încarcă
produse petroliere, produse chimice într-un terminal.
-COLECTAREA ŞI PREDAREA DEȘEURILOR DE LA BORDUL NAVEI
Conducătorul trebuie să asigure și să impună membrilor de echipaj colectarea și stocarea
separată a deșeurilor produse la bordul navei.
Uleiurile uzate trebuie stocate în cisterne special destinate acestui scop dispuse în
compartimentul mașini, stocarea se va face până în momentul predării lor la o stație de
receptie.
Deşeurile uleioase sau unsuroase trebuie stocate în vase special utilizate în acest scop și
trebuie amplasate la bord în aşa fel încât orice scurgere din ele să poata fi uşor constatată
şi oprită la timp. Se predau la o stație de recepție
Apa de santină se poate stoca în santina navei până când se predă la o stație de recepție.
Predarea deșeurilor menționate mai sus se consemnează în carnetul de control al
uleiurilor uzate de către stația de recepție care confirmă predarea.
Se interzice:
 utilizarea drept rezervoare de colectare a uleiului
rezervoare mobile amplasate pe punte;
 distrugerea deşeurilor la bord cu excepţia
cazurilor în care incinerarea se face în instalaţii autorizate
de o autoritate competentă;
 să se introducă în sala compartimentului de
mașini produse de curățare care dizolvă uleiul sau
grăsimea sau cu acțiune emulsifiantă cu excepția
produselor care nu îngreunează separarea apelor de
santină de către stațiile de recepție agreate.

Fiecare navă echipată cu o sală de mașini trebuie să aiba la

bord un carnet de control al uleiurilor uzate conform,
reglementărilor din legislaţia în vigoare.
La bordul navei deșeurile menajere trebuie colectate
separat dupa cum urmează:
 Maculatura (hârtie, ziare, reviste, ambalaje
de hârtie pentru alimente) în stare curată se colectează în
saci de hârtie sau cutii de carton și se predau prin golire în
recipiente speciale marcate cu culoarea roșie amplasate în
spatii speciale;

59
  Ambalaje din mase plastice (sticle de plastic în
care s-au păstrat băuturi, detergenți, substanțe de curățenie, cosmetice exclus uleiuri de
motor, hidrocarburi) se colectează în saci de plastic și se predau prin golire în recipiente
speciale marcate de culoare galbenă amplasate în spații speciale;
 Ambalaje din metal (cutii de conserve alimentare,
cutii de băuturi, capace de la conserve, folii de aluminiu) se păstrează în cutii și se predau
prin golire in recipiente
speciale marcate cu culoare albastră amplasate în spații speciale;
 Sticla albă (sticlă necolorată cum ar fi cele de unică folosință, sticle și borcane de
conserve) se păstrează în cutii și se predau prin golire în recipiente speciale marcate de
etichete de culoare albă amplasate în spații speciale;
 Sticla colorată (cum ar fi cele de unică folosință, sticle și borcane de conserve) se
păstrează în cutii și se predau prin golire în recipiente speciale marcate de etichete de
culoare verde amplasate în spații speciale;
 Gunoi menajer rezidual: gunoi măturat, resturi de alimente, becuri, ceramică,
textile,
gumă, mase plastice (exceptând sticle de plastic), metal (exceptând ambalaje metalice),
sticlă (exceptând sticla alăa și sticla colorată), aparate/piese electronice (exceptând
deșeurile periculoase) se colectează în saci de plastic și se golesc în recipiente speciale
marcate cu etichetă de culoare neagră. În aceste recipiente nu se descarcă maculatură,
ambalaje din mase plastice, ambalaje din metal, sticlă albă, sticlă colorată, deșeuri
periculoase, deșeuri care conțin uleiuri și grăsimi, resturi de marfă;
 Deșeuri periculoase baterii, acumulatoare, tuburi fluorescente, resturi și
recipiente de
vopsele/lacuri/solvenți sau cârpe/pensule murdare de aceste substanțe, deșeuri compuse
din doze de spray ce mai conțin resturi de produs, medicamente vechi,se colectează în
recipiente care nu curg și se predau la stațiile de recepție confirmându-se de către acestea
predarea acestor deșeuri.

60
61