„Sonet”

de George Bacovia

Simbolismul influenţează viziunea despre lume ṣi creaţie a poetului.

Prin urmare, dacă analizăm poezia „Sonet”, observăm că toate elementele

compoziţionale (tema, limbajul artistic, secvenţele poetice etc.) reflectă orientarea simbolistă
a lui Bacovia.

Poezia „Sonet”, de George Bacovia, face parte din volumul de debut care poartă
numele „Plumb”, fiind o artă poetică de factură simbolistă în care spațiul exterior
influențează trăirile lăuntrice ale eului liric. Viziunea despre lume și viață încadrează poezia
în specificul universului liric bacovian. Mesajul poeziei este exprimat cu ajutorul tehnicilor
simboliste, care pun accentul pe starea interioară a poetului, pe trăirile și stările sufletești ale
acestuia.

Titlu Titlul pe care poetul îl alege pentru poezie nu este lipsit de semnificaţie. Astfel,
titlul „Sonet” denumeṣte poeziile cu formă fixă ṣi contribuie la descifrarea acestei poezii, în
special prin ultimul vers, care concentrează ideea de bază, asemenea sonetelor. Concordanţa
dintre titlul poeziei şi versurile acesteia este evidentă, titlul anticipând semnificaţiile
conţinutului liric. Titlul este un punct de plecare în descifrarea întregului mesaj al poeziei.
Conform DEX, sonetul este o „poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri grupate în
două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea
dezvoltată în poezie”.
Expresivitatea textului: Expresivitatea poeziei „Sonet” se referă la limbajul pe care
îl folosește poetul în versurile sale. Această expresivitate se manifestă cu ajutorul imaginilor
artistice, dar și a figurilor de stil. Cu alte cuvinte, poezia „Sonet” este un text expresiv
datorită podoabelor stilistice și a cuvintelor folosite cu sens figurat. Stările interioare ale eului
liric sunt declanșate de asocierea unor semnificații ale cuvintelor folosite cu sens conotativ.
Dintre artificiile pe care le utilizează poetul pentru a putea încadra poezia la
simbolism se remarcă și cromatica, alături de muzicalitatea versurilor conferită de ritm și
repetiții. Cromatica este o trăsătură esențială pentru lirica simbolistă, lucru care se poate
observa și în poezia analizată, ea dând cadrului descris nuanțele întunericului.

Un aport simptomatic pentru lirica simbolistă este și prezența tehnicilor simboliste,

observabile prin muzicalitate și cromatică. Acestea oferă o viziune inedită, iar îmbinarea
dintre culoare, muzicalitate, sentiment imprimă corespondențe neobișnuite.

La nivel stilistic, poezia „Sonet” se caracterizează prin simplitate și expresivitate.

Simplitatea este rezultatul folosirii majoritate a cuvintelor din vocabularul fundamental:
“noapte”,”uda”,”ard”,”umeda”.
 Forța expresiva a textului vine din utilizarea simbolurilor precum: ceata, noaptea,
felinarele. Caracteristic poeziei moderne, obiectele/fenomenele înconjurătoare devin
reprezentări ale stărilor și ale sentimentelor, contribuind la traducerea prin imagini a unui
conținut sufletesc, în cazul lui Bacovia a apasarii si neputinței. Imaginile vizuale, de un
cromatism intens (“mai neagră noaptea pare”) , cele auditive realizate prin termeni cu aceeași
rădăcină (“tușind o tuse”) sau cu sugestie onomatopeică (“sivoaie”) si cele dinamice sugerand
deruta (“bajbaiesc”,”cad”,”recad”) contribuie la evocarea unei lumi agonice. La nivel fonetic,
textul construiește o armonie grava, intretinuta prin aliteratie , prin rima imbratisata a
catrenelor si prin unificarea sonora finala a tertinelor
(“casa”/”pasa”/”casa”;”bautura”/”masura”/”gura”).

Constructia rigida si unitatea rimei sporesc muzicalitatea intregului poetic, fiind

vorba, totusi, de aceeasi melodie taraganata si sfasietoare ce face inconfundabila opera
bacoviana. Numarul mare de substantive concrete care primesc, aproape toate, determinati
adjectivali, reprezinta o trasatura fundamentala a poeziei, la nivel morfologic.

Adjectivele in perechi (“obosite”,”rosii”; ”afumate”, ”triste”; ”umeda, murdara”) dau

nastere epitetelor duble, semnificand o nevoie acuta de clarificare a impresiei.Timpul prezent
al verbelor reinnoieste ideea de eternizare a chinului de a trai fara vreun țel , sub amenințarea
neslabita a mortii. La nivel sintactic, se fac remarcate frazele lungi , cu propozitii in raport de
coordonare-acumulari de senzatii si de sentimente pustiitoare. Cele mai multe sunt
afirmative."Sonetul" lui George Bacovia, aparut in volumul "Plumb" (1916), exemplifica
toate mutatiile tematice si prozodice inregistrate de aceasta poezie cu forma fixa prin
adaptarea ei la estetica simbolista bacoviana. Utilizat inca din secolul al XlII-lea in Italia,
trecand prin Renastere, clasicism si romantism, folosit in creatii remarcabile de Charles
Baudelaire, sonetul are in cazul lui Bacovia particularitati adecvate viziunii proprii asupra
lumii cuprinse de un iremediabil declin existential. Dezarticularea limbajului poetic, una din
trasaturile evidente ale creatiei bacoviene, care transforma armonia muzicala recomandata de
Verlaine intr-un antisimbolism tot mai vizibil, se produce si sub aspect prozodic, chiar intr-o
poezie cu forma fixa, cu rigori in mod normal de neînlăturat.

Sonetul bacovian nu respecta masura unitara a versurilor (versul al doilea are 13

silabe fata de 11 ale celorlalte), rimele au banalitatea vorbirii comune, iar unele cuvinte se
repeta, "noapte", "casa", "triste", accentuand universul obsesiv al poeziei.
Tematic, in Sonet" este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru, folosindu-se din
plin instrumentarul simbolismului bacovian: noaptea "uda, grea", incarcata de o materialitate
lichida, mahalaua potopita de intuneric, ploaia ajunsa la proportii diluviene, ceata in care se
contureaza prezente umane estompate,sugerate prin "rosii felinare", crasmele marginase, case
cu ziduri vechi, nesigure, in daramare: "E-onoapte uda, grea, te-neci afara./ Prin ceata -
obosite, rosii, fara zare -/ Ard, afumate, triste felinare/ Ca intr-o crasma umeda, murdara."
Este un spatiu sufocant, inchis, "fara zare", care invadeaza si inabusa fiinta umana, prin
proiectii terifiante de umbre launtrice, cuprins, sub efectul licorilor bahice, de balans,de
instabilitatea planului inclinat (Ion Caraion), pe care finalul sonetului o descrie in versuri
memorabile.