Plumb

De George Bacovia

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului 19 ca reactie la

romantism, respectiv realism. Este considerat “fata a modernismului” deoarece a realizat o
revolutie atat la nivelul sensibilitatii cat si a limbajului poetic.

George Bacovia a fost un scriitor roman format la scoala simbolismului literar francez. Este
autorul unor volume de versuri si proza scrise in baza unei tehnici unice in literatura romana, si
unul dintre cei mai importanti poeti simbolisti romani.

Poemul “Plumb” publicat in volumul omonim in 1916, este o arta poetica necanonica,
deoarece tema creatiei poetice si cea a conditiei poetului nu sunt explicite (indiciu in acest sens
fiind simbolul central care este reprezentat de un metal folosit atat in aplicarea sigiliilor, cat si
inactul tiparirii unei carti.

Se inscrie in curent prin utilizarea simbolurilor a sugestiei a analogiilor, corespondentelor

prin muzicalitatea interioara realizata prin tehnica repetitiilor, prin cromatica dar si prin
dramatismul trairilor interioare ale eului liric.

Titlul este reprezentat de un substantiv comun, nearticulat, caruia ii sunt asociate

semnificatii precum mineralizarea universului si a finitei umane, apasarea sufleteasca/ angoasa,
plictisul, plasarea finite sub semnul unor limite, universul devenind in acest context “o temnita
ontologica”. La nivel fonetic, cuvantul “plumb” cuprinde o vocala inchisa de cate doua consoane
“grele” ce sugereaza o inchidere a spatiului.

Tema poeziei o constitue conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si

artificiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului
interior, de un tragism asumat cu luciditate. Motivele specifice sunt somnul si singuratatea ce se
impletesc cu laitmotivul plumb.

Sintagma “sfarsitul continuu” folosita de Ion Coroian releva atat tragismul existential, cat
si amenintarea permanenta a mortii.

Din punct de vedere structural, textul se individualizeaza prin esentializare, fiind alcatuit
din doua catrene, puse sub semnul simetriei compozitionale. In cadrul acestora regasim
corespondenta dintre planul exterior/ cosmic si cel interior/ uman. Exemplu in acest sens fiind
versul incipit si primul vers celei de-a doua secvente poetice in cadrul careia regasim motivul
sonului materiei si al somnului spiritual.

Marcile subiectivitatii prezentate in textul analizat sunt de ordin verbal, respectiv

pronominal exemple in acest sens fiind : “stam”,”meu”,”am inceput”, “sa strig”. Un aspect demn
de remarcat este absenta pronumelui personal “eu” care denota dezumanizarea discursului poetic,
evidentiind totodata “tirania obiectelor.

In prima secventa a poemului, in prim plan se afla lumea exterioara, reprezentaat textual
de termenul “cavou”, ipostaza spatiului limitat in care eul poetic este definit prin solitudine
absoluta (“stam singur”). Versul incipit sugereaza prin intermediul metaforei verbale ideea mortii
atat in planul vegetal, cat si in ceea ce priveste planul uman, ilustrativ in acest sens fiind
sintagmele “flori de plumb”, “funerar vesmant”.

Vantul, stihie primordial, sporeste anxietatea finita, sugestiv in acest sens fiind imaginea
auditiva care releva ideea dizarmoniei.

Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia noscturnului.

In cea de-a doua secventa a poemului regasim in echilibru cele doua planuri ale textului
moartea sufleteasca a eului fiind evidentiata prin intermediul metaforei din versul “dormea intors
amorul meu de plumb”(potrivit lui Lucian Blaga, intoarcerea cu fata spre apus anticipeaza
moartea.) In cadrul acestei secvente, lexemul “plumb” este reluat de trei ori, fapt ce denota
anularea granitelor dintre uman si non-uman, plumbul desemnand un “cancer al materiei si al
sufletului”. Versul final al poemului releva o alta ipostaza a zborului care si-a pierdut sensul
ascensional si a devenit un zbor intors (element subordonat atractiei teluricului) “Si-i atarnau
aripile de plumb. Frigul existential este sugerat ata la nivel vizual, act si la nivel tactil, exemplu
in acest sens fiind versul al saptelea.

La nivel lexico-semantic, textul analizat se individualizeaza prin primatul campului

semantic al mortii (sicrie, cavou, funerar ), prin prezenta unor elemente ce apartin lumii concrete.

La nivel morfologic, poemul se diferentiaza prin valaentele stilistice ale verbelor: cele la
imperfect, asociate nedeterminarii temporale, respectiv permanetizarii angoasei eului poetic; cel
la timpul trecut perfect compus releva caracterul irevocabil al actiunii numite iar cel la conjuctiv
este asociat planului dorintei.

La nivel sintactic, se remarca prezenta coordonarii intre secventele textuale (propozitii

principale aflate in raport de coordonare prin juxtapunere).

La nivel stilistic este evidentiata prezent recuzitei simboliste (simboluri, sinetezii,

dislocari sintactice).

Din punct de vedere al versificatiei si aceasta contribuie la realizarea unei viziuni simboliste
prin rima imbratisata. Prezenta verbelor la imperfect ce sugereaza un geamat continuu si ritmul
combinat, iambic si amfibratic sporeste sentimentul de deznadejde.
 Prin atmosfera ,muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,
zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia “Plumb” se incadreaza in esteticxa
simbolista.