Theo National Construct S.R.L. v.

Republica Moldova

Cererea nr.72783/11

Hotărârea din 11.10.2022

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2022, nr.10-11, pag.10

***
_____________________
© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Theo National Construct S.R.L. v. Republica Moldova de pe site-ul
hudoc. Această traducere îi aparţine Curţii Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea
menţiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii
Moldova”.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu

privire la tardivitatea acţiunii, dar şi excluderea
ilegală din lista de asociaţi, care a condus la privarea
sa de bunuri (art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie)

Articolul 1 din Protocolul nr.1

Protecţia proprietăţii
Posesia liniştită a bunurilor
Pe 19 noiembrie 2011, societatea reclamantă Theo National Construct S.R.L. a invocat în
faţa Curţii încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, dat fiind modul în care fusese
exclusă din lista de asociaţi ai companiei Q., fiind deposedată de bunurile sale cu implicarea
instanţelor de judecată şi a organelor de aplicare a legii. De asemenea, societatea reclamantă a
pretins că a fost victima unui „atac raider”.

ÎN FAPT:
În anul 2007, societatea reclamantă, care era specializată în construcţii de drumuri, a
convenit cu un om de afaceri din Republica Moldova şi lider al unui partid politic, domnul Ş., să
intre pe piaţa moldovenească a construcţiilor de drumuri.
Potrivit unui acord din 4 aprilie 2007, societatea reclamantă urma să devină asociat al
companiei Q. cu o cotă de participare de cincizeci la sută din capitalul statutar. Societatea
reclamantă urma să contribuie la capitalul statutar al societăţii Q cu douăzeci şi trei de unităţi de
utilaje pentru construcţia drumurilor în valoare de peste un milion de euro. Capitalul rămas urma
să fie gestionat de societatea S., condusă de domnul Ş. cu o cotă de participare de 49,77% şi o
altă societate cu o cotă de participare de 0,23%.
Pe 5 aprilie 2007, adunarea generală a societăţii Q. a decis să admită societatea reclamantă
ca asociat cu o cotă de participare de cincizeci la sută. Pe parcursul evenimentelor care au stat la
baza prezentei cauze, societatea Q. şi-a schimbat denumirea de două ori. Cu toate acestea, din
motive de claritate, în prezenta hotărâre, Curtea se va referi întotdeauna la aceasta ca societatea
Q.
La o dată nespecificată, compania Q. a solicitat Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei
(CCI) să estimeze valoarea celor douăzeci şi trei de unităţi de utilaje care urmau să fie aduse în
Moldova de către societatea reclamantă.
Pe 25 aprilie 2007, CCI a prezentat un raport de expertiză conform căruia cele douăzeci şi
trei de unităţi de utilaje pentru construcţia drumurilor valorau 1.031.965 EUR. Întrucât utilajele
se aflau încă în România la momentul respectiv, expertiza s-a făcut pe baza documentaţiei şi a
pozelor acestora, luând în considerare uzura lor.
Pe 3 mai 2007, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat modificările în statutul societăţii
Q., conform cărora societatea reclamantă a devenit oficial asociat cu o cotă de participare de
cincizeci la sută. Valoarea capitalului statutar al companiei Q. a crescut de la 236.621 MDL
(aproximativ 14.000 EUR) la 17.540.179 MDL (aproximativ 1 milion EUR), iar directorul
general al acesteia a rămas neschimbat.
Pe 8 mai 2007, societatea reclamantă a importat în Moldova cele douăzeci şi trei de unităţi
de utilaje de construcţie a drumurilor. La solicitarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova,
CCI a examinat utilajul şi a emis un alt raport care confirma concluziile sale din raportul de
expertiză din 25 aprilie 2007.

Activitatea societăţii reclamante în Moldova

Pe 16 octombrie 2007, societatea Q. a semnat un contract cu Administraţia de Stat a
Drumurilor din Moldova privind lucrările de renovare a unui drum naţional. Valoarea
contractului a constituit 393 milioane MDL (echivalentul a circa 24,5 milioane EUR).
În scopul executării lucrărilor, societatea Q. a contractat mai multe împrumuturi bancare în
valoare de peste 1,5 milioane EUR pentru care a gajat utilajele de construcţie a drumurilor
importate de aceasta. Directorul executiv al companiei reclamante şi-a gajat şi casa din Chişinău,
estimată la peste 400.000 EUR.
Societatea Q. a demarat executarea lucrărilor de renovare a drumului conform contractului,
care trebuiau să le finalizeze până la sfârşitul anului 2012. Mai puţin de cincizeci la sută din
lucrări au fost finalizate până în anul 2010, iar întârzierile de finalizare a diferitor segmente se
datorau în general plăţilor întârziate de către Stat pentru lucrările executate.
La începutul anului 2010, societatea reclamantă a aflat că directorul general al societăţii Q.
a oferit mai multe împrumuturi fără dobândă în valoare de aproximativ 4,5 milioane MDL
(aproximativ 255.000 EUR) societăţii S., unul dintre asociaţii societăţii Q., fără a o informa şi cu
încălcarea statutului societăţii Q. Relaţiile între societatea reclamantă şi societatea asociată
condusă de domnul Ş. s-au înrăutăţit după acel incident. La cererea societăţii reclamante,
directorul general al societăţii Q. a fost schimbat, fiind iniţiate proceduri de către societatea Q.
pentru recuperarea împrumuturilor acordate fără dobândă. De asemenea, societatea reclamantă a
fost implicată şi într-un alt set de proceduri judiciare care nu aveau vreo tangenţă cu asociatul
său, societatea S. Indiferent de aceasta, la începutul anului 2011, societatea Q. nu avea dificultăţi
financiare, iar lucrările decurgeau conform planului.

Proceduri judiciare iniţiate de societatea S. în faţa Curţii de Apel Chişinău

Pe 17 aprilie 2010, societatea S. s-a adresat către CCI, solicitându-i să-şi anuleze raportul
de expertiză din 25 aprilie 2007, pe motiv că expertiza a fost efectuată fără o inspecţie fizică a
utilajelor de construcţie a drumurilor.
Pe 26 aprilie 2010, CCI în răspunsul său a menţionat că normele naţionale şi internaţionale
permit ca expertiza să fie efectuată în baza documentaţiei tehnice şi a fotografiilor utilajului. În
orice caz, expertul CCI a inspectat utilajul la sosirea acestuia în Moldova, pe 8 mai 2007, şi a
confirmat concluziile raportului său din 25 aprilie 2007.
Pe 25 mai 2010, societatea S. a iniţiat o acţiune în contencios administrativ împotriva CCI
la Curtea de Apel Chişinău, solicitând anularea raportului de expertiză din 25 aprilie 2007.
Societatea S. a reiterat argumentele din scrisoarea sa din 17 aprilie 2010 şi nu a indicat societatea
reclamantă ca pârât.
Curtea de Apel Chişinău a primit cererea de chemare în judecată spre examinare şi i-a
atribuit numărul 3-2535/10, număr valabil pentru anul 2010.
În faţa instanţei, CCI a susţinut, în primul rând, că este o organizaţie nonguvernamentală şi
că, prin urmare, deoarece actele sale nu sunt acte administrative, acestea nu pot fi atacate în
instanţa de contencios administrativ. Nu existau reguli care să prevadă că o expertiză nu poate fi
efectuată pe baza documentelor şi a fotografiilor. În orice caz, expertul CCI a examinat fizic
utilajul la sosirea acestuia în Moldova şi a confirmat concluziile sale anterioare. Expertiza a avut
loc în prezenţa unui reprezentant al societăţii Q. care nu a avut obiecţii nici în timpul efectuării
expertizei, nici ulterior. Raportul emis de experţii CCI nu era obligatoriu pentru nimeni, având
doar caracter consultativ şi putea fi ignorat de către asociaţii societăţii Q., dacă doreau acest
lucru.
Pe 23 iunie 2010, în cadrul primei şedinţe de judecată, societatea S. a solicitat să fie atrasă
în proces, ca parte interesată, Camera Înregistrării de Stat. Aceasta a susţinut că anularea
raportului de expertiză al CCI putea avea un impact asupra deciziei Camerei Înregistrării de Stat
din 3 mai 2007 de înregistrare a modificărilor la statutul societăţii Q. Instanţa a admis această
cerere şi a amânat şedinţa pentru data de 13 septembrie 2010. Nu este clar ce s-a întâmplat
ulterior, deoarece dosarul naţional nu conţine nimic în acest sens.
Pe 1 decembrie 2010, CCI a solicitat ca societatea Q. şi societatea reclamantă să fie atrase
în proces ca părţi interesate. Instanţa a admis cererea şi a amânat examinarea cauzei pentru data
de 22 decembrie 2010, ora 10:15.
La data de 21 decembrie 2010, reprezentantul reclamantului a solicitat instanţei să amâne
examinarea cauzei pentru o altă dată pe motiv că trebuia să se prezinte la înmormântarea unei
rude apropiate la Floreşti în dimineaţa zilei de 22 decembrie 2010. Potrivit filei 42 din dosarul
naţional, instanţa a admis acea cerere şi a amânat şedinţa pentru 20 ianuarie 2011, ora 11:00.
Reprezentantul CCI a semnat înştiinţarea, prin care a confirmat că a fost citat pentru 20 ianuarie
2011.
În pofida încheierii din 21 decembrie 2010 de amânare a şedinţei din 22 decembrie 2010,
dosarul naţional conţine, la pagina 96, o copie a procesului-verbal al unei şedinţe din 22
decembrie 2010. Potrivit procesului-verbal menţionat, la şedinţă au fost prezenţi reprezentanţii
reclamantului, ai CCI şi ai Camerei Înregistrării de Stat. Reprezentantul societăţii reclamante nu
a participat. Deşi şedinţa ar fi avut loc pe 22 decembrie 2010, din motive necunoscute, în
procesul-verbal al acesteia este indicat numărul dosarului 3-333/11, număr care nu putea fi
atribuit cauzei până la începutul anului 2011.
Potrivit procesului-verbal, reclamantul şi-ar fi completat acţiunea iniţială cu noi pretenţii:
(a) de a anula raportul de expertiză al CCI din 8 mai 2007; (b) de a anula decizia Camerei
Înregistrării de Stat din 3 mai 2007, cu repunerea părţilor în situaţia iniţială; solicitând şi (c)
executarea imediată a hotărârii. O copie a acestui supliment este cuprinsă într-un document
nedatat la pagina 45 din dosarul naţional, dar decizia judecătorului de a-l admite este datată cu 1
decembrie 2010 şi se regăseşte la pagina 91. În procesul-verbal s-a consemnat că instanţa a
amânat examinarea dosarului pentru 20 ianuarie 2011.
Societatea reclamantă a considerat că procesele-verbale erau false şi că au fost întocmite şi
anexate la dosarul cauzei la o dată ulterioară. Guvernul nu a comentat această acuzaţie.
Pe 20 ianuarie 2011 a avut loc o nouă şedinţă, care a fost prima şi ultima şedinţă la care a
participat reprezentantul societăţii reclamante. Înainte de şedinţă, reprezentantul societăţii
reclamante a făcut cunoştinţă cu dosarul şi, potrivit lui, acesta nu conţinea niciun supliment la
cererea iniţială a reclamantului în sensul solicitării excluderii societăţii reclamante din lista
asociaţilor societăţii Q. Guvernul nu a comentat această acuzaţie.
Pagina 100 din dosarul naţional conţine procesul-verbal al şedinţei din 20 ianuarie 2011,
potrivit căruia reprezentanţii societăţii reclamante şi ai societăţii Q. au fost prezenţi la şedinţă şi
acestora li s-a acordat termen până la următoarea şedinţă pentru a prezenta observaţii scrise ca
răspuns la pretenţiile reclamantului. În procesul-verbal s-a indicat că următoarea şedinţă urma să
aibă loc pe 2 februarie 2011, la ora 11:00.
Filele 92-93 din dosarul naţional conţin două citaţii adresate părţilor la proces, inclusiv
societăţii reclamante. Ambele sunt datate cu 20 ianuarie 2011. În una dintre ele una dintre părţile
procesului este citată pentru 2 martie 2011. În alta, societatea Q. şi societatea reclamantă sunt
citate pentru 2 februarie 2011, dar data scrisă de mână pare să fi fost corectată din „02.03.11” în
„02.02.11”. Pagina 94 din dosarul naţional conţine o înştiinţare conform căreia reprezentanţii
societăţii reclamante şi ai societăţii Q. confirmau că au fost informaţi cu privire la următoarea
şedinţă din 2 februarie 2011, dar şi acel act prezintă semne de falsificare întrucât, de asemenea,
data care era scrisă de mână pare să fi fost corectată din „02.03.11” în „02.02.11”.
În opinia societăţii reclamante acele procese-verbale au fost falsificate şi, de fapt,
următoarea şedinţă a fost stabilită pentru 2 martie 2011. Guvernul nu a comentat această alegaţie.
Pagina 101 din dosarul naţional conţine procesul-verbal al şedinţei din 2 februarie 2011,
potrivit căruia reprezentanţii societăţii reclamante şi ai societăţii Q. nu s-au prezentat la şedinţă,
deşi au fost citaţi. Instanţa a decis să finalizeze examinarea cauzei în fond.
Pe 2 februarie 2011, Curtea de Apel Chişinău a adoptat hotărârea. Aceasta s-a pronunţat în
favoarea societăţii S. şi a dispus anularea rapoartelor de expertiză ale CCI din 25 aprilie 2007 şi
8 mai 2007, după ce a hotărât că CCI nu putea să evalueze utilajul fără inspecţia fizică a acestuia.
Ca urmare a anulării raportului de expertiză, instanţa a dispus, de asemenea, anularea deciziei
Camerei Înregistrării de Stat din 3 mai 2007, prin care au fost înregistrate modificările în statutul
societăţii Q. şi a dispus repunerea părţilor în situaţia iniţială, anterioară datei de 3 mai 2007,
adică excluderea societăţii reclamante din lista asociaţilor societăţii Q. Instanţa a conchis că
tranzacţiile încheiate de societatea Q. după 3 mai 2007 nu trebuiau să fie afectate de respectiva
restabilire a situaţiei anterioare. Instanţa a dispus, de asemenea, executarea imediată a hotărârii,
fără a indica motivele urgenţei.
La momentul examinării cauzei de către Curtea de Apel Chişinău, societatea Q. nu avea
probleme financiare şi continua executarea contractului din 16 octombrie 2007 cu Administraţia
de Stat a Drumurilor din Moldova.

Executarea imediată a hotărârii Curţii de Apel Chişinău

Pe 2 februarie 2011, reprezentantul societăţii S. a primit o copie a hotărârii Curţii de Apel
Chişinău din aceeaşi zi, iar a doua zi a sesizat Camera Înregistrării de Stat pentru executarea
acesteia. Iniţial, Preşedintele Camerei Înregistrării de Stat a repartizat cererea funcţionarului
(registrator) C.L. Cu toate acestea, la 4 februarie 2011, un alt ofiţer, A.B., a emis o decizie
privind modificarea statutului societăţii Q. şi excluderea societăţii reclamante din lista de
asociaţi. Ulterior s-a depistat că A.B. era soţia vicepreşedintelui partidului politic condus de
domnul Ş.
După executarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău, capitalul social al societăţii Q. era de
236.662 MDL (echivalentul a 14.377 EUR).
Pe 17 februarie 2011, societatea reclamantă a solicitat Camerei Înregistrării de Stat să
anuleze decizia sa din 4 februarie 2011 privind excluderea sa din lista de asociaţi a societăţii Q.
Întrucât Camera Înregistrării de Stat a refuzat să dea curs acelei cereri, la 28 februarie 2011
societatea reclamantă a înaintat împotriva acesteia o acţiune în contencios administrativ la Curtea
de Apel Chişinău. Societatea reclamantă a susţinut că reducerea capitalului social al societăţii Q.
a fost efectuată cu încălcarea procedurii prevăzute de articolul 36 din Legea privind societăţile cu
răspundere limitată. Această acţiune a fost însă respinsă atât de Curtea de Apel Chişinău, cât şi
de Curtea Supremă de Justiţie.

Procedurile în faţa Curţii Supreme de Justiţie

Pe 28 februarie 2011, societatea reclamantă a făcut cunoştinţă cu dosarul şi a primit o copie
a hotărârii Curţii de Apel Chişinău. Pe 3 martie 2011 aceasta a declarat recurs la Curtea Supremă
de Justiţie.
 Societatea reclamantă a susţinut că a fost atrasă în procesul dintre societatea S. şi CCI la o
etapă tardivă şi că a fost citată pentru prima dată pentru şedinţa din 20 ianuarie 2011.
Reprezentantul societăţii reclamante a avut ocazia să facă cunoştinţă cu dosarul cauzei înainte de
această şedinţă şi afirmă că nu era niciun supliment la cererea iniţială a reclamantei în sensul
solicitării excluderii societăţii reclamante din lista asociaţilor societăţii Q. Reprezentantul
societăţii reclamante a mai susţinut că pe 20 ianuarie 2011 reprezentantul reclamantei a formulat
o cerere verbală privind modificarea pretenţiilor sale, dar că judecător i-a solicitat să întocmească
o cerere în scris, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, pe care să o depună
la următoarea şedinţă. Examinarea cauzei a fost amânată pentru 2 martie 2011. Cu toate acestea,
următoarea şedinţă a avut loc pe 2 februarie 2011, iar data în citaţii a fost corectată de mână din
„03” în „02”.
Societatea reclamantă a mai susţinut că, în pofida numeroaselor cereri, Curtea de Apel
Chişinău a refuzat o perioadă îndelungată să îi înmâneze o copie a hotărârii şi să îi permită să
facă cunoştinţă cu dosarul. Totodată, reclamantului i s-a înmânat o copie a hotărârii la 2 februarie
2011, adică în ziua adoptării acesteia.
După ce a avut acces la materialele dosarului, reprezentantul reclamantului a constatat că
unele documente au fost manipulate.
Referitor la fondul cauzei, societatea reclamantă a susţinut, inter alia, că dosarul nu trebuia
să fie examinat de o instanţă de contencios administrativ şi că, în orice caz, acţiunea înaintată de
societatea S. trebuia respinsă ca fiind depusă tardiv. Societatea reclamantă a mai invocat că a fost
victima unui „atac raider”.
Pe 20 mai 2011, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul societăţii reclamante şi a
menţinut hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 2 februarie 2011. Instanţa nu s-a pronunţat cu
privire la niciunul dintre argumentele societăţii reclamante, inclusiv la cel privind neajunsurile
procedurale în faţa Curţii de Apel Chişinău şi cel privind aplicabilitatea termenului de prescripţie
a acţiunii înaintate de societatea S.

Evenimentele ce au urmat după procedurile judiciare

După 4 februarie 2011, conducerea societăţii Q. a fost schimbată. Noua conducere a retras
acţiunile înaintate în instanţă privind recuperarea sumei de 4,5 milioane MDL.
Utilajele de construcţie a drumurilor importate în Moldova de către societatea reclamantă
au continuat să fie utilizate de către societatea Q. după ce instanţele au dispus repunerea părţilor
în situaţia iniţială, iar încercările societăţii reclamante de a le recupera s-au dovedit a fi
ineficiente din cauza contractelor de gaj încheiate între societatea Q. şi banca care acordase
creditul.
Întrucât societatea Q. a încetat efectuarea plăţilor conform contractelor de credit, în anul
2011 banca care i-a acordat credit a înaintat o acţiune în vederea transmiterii în posesie a
bunurilor gajate. Primele două instanţe au respins acţiunea băncii şi au decis că, întrucât părţile
urmau să fie repuse în situaţia iniţială în conformitate cu hotărârea din 2 februarie 2011, utilajele
nu puteau fi preluate de către bancă, dar trebuiau întoarse societăţii reclamante. Cu toate acestea,
la 3 aprilie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a casat aceste hotărâri şi a dispus transmiterea
utilajelor în posesia băncii. Mai mult, banca a intrat în posesia locuinţei din Chişinău gajată de
directorul general al societăţii reclamante, iar în 2014 a fost iniţiată procedura de faliment în
privinţa societăţii Q.

ÎN DREPT:
Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie:
Articolul 1 din Protocolul nr.1 cuprinde trei reguli distincte: prima regulă, prevăzută în
prima teză a primului paragraf, are un caracter general şi enunţă principiul posesiei liniştite a
bunurilor; a doua regulă, cuprinsă în a doua teză a primului paragraf, reprezintă privarea de
bunuri şi o supune anumitor condiţii; a treia regulă, enunţată în al doilea paragraf, recunoaşte că
statele contractante au dreptul, inter alia, să gestioneze utilizarea proprietăţii în conformitate cu
interesul general. Cele trei reguli nu sunt, totuşi, distincte în sensul de a fi neconexate. A doua şi
a treia regulă se referă la cazuri particulare de ingerinţă în dreptul la respectarea proprietăţii şi,
prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului general enunţat la prima regulă (a se
vedea Broniowski v. Polonia [MC], nr.31443/96, §134, CEDO 2004-V).
În prezenta cauză, „bunul” era acţiunile societăţii reclamante deţinute în compania Q. cu o
cotă de cincizeci la sută şi participarea implicită a acesteia la contractul din 16 octombrie 2007
dintre societatea Q. şi Administraţia de Stat a Drumurilor din Moldova cu o valoare de 24,5
milioane EUR. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 2 februarie 2011, societatea
reclamantă a pierdut acest bun în favoarea celorlalţi asociaţi ai societăţii Q.
Astfel, Curtea a observat că prezenta plângere se distinge de alte cauze cu care fusese
sesizată prin faptul că nu se referă la preluarea proprietăţii de către stat sau vreo formă de control
al gestionării impusă de stat. Acesta a fost un litigiu între părţi private, iar rolul statului s-a
limitat la asigurarea, prin sistemul său judiciar, a unui mecanism de stabilire a drepturilor şi
obligaţiilor civile ale reclamanţilor.
Curtea a reiterat în această privinţă că procedurile privind litigiile de drept civil între părţi
private nu angajează în sine responsabilitatea statului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1
la Convenţie (Ruiz Mateos v. Regatul Unit, nr.13021/87, decizia Comisiei din 8 septembrie 1988,
Decizii şi Rapoarte (DR) 57 p.268; Tormala v. Finlanda (dec.), nr.41258/98, 16 martie 2004;
Eskelinen v. Finlanda (dec.), nr.7274/02, 3 februarie 2004; Kranz v. Polonia (dec.), nr.6214/02,
10 septembrie 2002 şi Skowronski v. Polonia (dec.), nr.52595/99, 28 iunie 2001). Simplul fapt că
statul, prin sistemul său judiciar, pune la dispoziţie un „for” pentru soluţionarea unui litigiu de
drept privat nu dă naştere la o ingerinţă a statului în drepturile de proprietate în temeiul
articolului 1 din Protocolul nr.1 (Kuchař şi Štis v. Republica Cehă (dec.), nr.37527/97, 21
octombrie 1998), chiar dacă soluţia unei hotărâri pronunţate de o instanţă civilă conduce la
pierderea anumitor „bunuri”. Cu toate acestea, este una din responsabilităţile care le revin
statelor în temeiul art.1 din Protocolul nr.1, de a institui cel puţin un cadru legislativ minim care
să includă un forum adecvat, care să permită celor care pretind că dreptul lor a fost încălcat să îşi
apere în mod efectiv drepturile şi să le asigure respectarea lor. Dacă nu ar proceda astfel, un stat
nu şi-ar îndeplini în mod serios obligaţia de a proteja statul de drept şi de a preveni arbitrariul
(Kotov v. Rusia [MC], nr.54522/00, §117, 3 aprilie 2012).
Competenţa Curţii de a verifica dacă dreptul naţional a fost interpretat şi aplicat în mod
corect este limitată şi nu este rolul său să se substituie instanţelor naţionale. Mai degrabă, rolul
său este de a se asigura că hotărârile acestor instanţe nu sunt arbitrare sau în mod vădit
nerezonabile (Anheuser-Busch Inc. v. Portugalia [MC], nr.73049/01, §83, CEDO 2007-I). Statul
poate fi tras la răspundere pentru prejudiciul cauzat de astfel de hotărâri numai dacă hotărârile
judecătoreşti nu sunt în conformitate cu dreptul naţional sau dacă sunt arbitrare sau nerezonabile
contrar articolului 1 din Protocolul nr.1, sau dacă o persoană a fost arbitrar şi pe nedrept lipsită
de proprietate în favoarea altuia (Melnychuk v. Ucraina (dec.), nr.28743/03, CEDO 2005-IX;
Breierova şi alţii v. Republica Cehă (dec.), nr.57321/00, 8 octombrie 2002 şi Vulakh şi alţii v.
Rusia, nr.33468/03, §44, 10 ianuarie 2012).
Situaţia din speţă trebuie, aşadar, să fie examinată din punctul de vedere al primei reguli,
enunţată la prima teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1, aceea a
principiului posesiei liniştite a bunurilor.
Curtea a reţinut, în primul rând, că în temeiul articolului 47 din Legea privind societăţile cu
răspundere limitată, în vigoare la data evenimentelor, un asociat într-o societate poate fi exclus
numai în două cazuri: (a) dacă nu şi-a adus aportul la capitalul statutar sau (b) dacă acţionând în
calitate de director al societăţii, a săvârşit fapte prejudiciabile societăţii. Niciuna dintre cele două
situaţii nu a fost invocată de reclamant în cadrul procedurii şi/sau considerată aplicabilă de către
Curtea de Apel Chişinău în hotărârea sa din 2 februarie 2011. Prin urmare, se pare că excluderea
societăţii reclamante a fost o măsură extralegală care nu era prevăzută de legea în vigoare la data
evenimentelor.
 În continuare, Curtea a reţinut că cererea reclamantului privind excluderea societăţii
reclamante din lista asociaţilor societăţii Q. nu a fost niciodată adusă la cunoştinţa societăţii
reclamante. În orice caz, dosarul naţional nu conţine nicio dovadă că societatea reclamantă a
primit vreodată o copie a acelei cereri. În timp ce procesul-verbal al şedinţei din 22 decembrie
2010 indică faptul că acea cerere a fost depusă pentru prima dată la acea dată şi că societăţii
reclamante i s-a solicitat să îşi prezinte observaţiile scrise cu privire la aceasta până la
următoarea şedinţă, autenticitatea şi credibilitatea acelor procese-verbale prezintă un motiv serios
de îngrijorare. Nu destul că în acele procese-verbale este indicat un număr de dosar care nu era
încă disponibil pe 22 decembrie 2010, dar se pare că şi şedinţa a fost amânată printr-o încheiere
adoptată de acelaşi judecător cu o zi mai devreme. Guvernul nu a oferit o explicaţie cu privire la
modul în care procesul-verbal din 22 decembrie 2010 putea avea un număr de dosar din viitor
sau cum putea avea loc şedinţa în pofida amânării.
Curtea a constatat că în dosarul naţional existau şi alte neconcordanţe care fortifică
rezervele sale cu privire la autenticitatea procesului-verbal din 22 decembrie 2010. În special,
Curtea a reţinut că, în pofida menţiunii în procesul-verbal din 22 decembrie 2010, că reclamantul
a înaintat o nouă cerinţă la acea dată, dosarul naţional conţine la pagina 91 decizia judecătorului
pe caz din data de 1 decembrie 2010 de a accepta spre examinare acea nouă cerinţă.
În continuare, Curtea a notat că procesul-verbal al şedinţei din 20 ianuarie 2011, examinat
în coroborare cu alte documente anexate la dosarul naţional, la fel, prezintă semne de falsificare.
Astfel, societatea reclamantă susţine că, la 20 ianuarie 2011, instanţa a amânat examinarea cauzei
pentru data de 2 martie 2011. Acest argument nu este conform cu procesul-verbal al şedinţei din
20 ianuarie 2010, care menţionează că următoarea şedinţă urma să aibă loc în data de 2 februarie
2011. Cu toate acestea, una dintre citaţii şi înştiinţarea de la paginile 92 şi 94 din dosarul naţional
par să indice „02.03.11”, dată care a fost corectată de mână în „02.02.11”. La dosar nu se
regăseşte vreo explicaţie pentru acea corectare şi nicio explicaţie nu a fost prezentată de Guvern.
Mai mult, o altă citaţie de la pagina 93 din dosarul naţional nu a fost corectată şi indică, după
cum susţine societatea reclamantă, „02.03.11” ca dată a următoarei şedinţe. Greşelile, inclusiv
cele tehnice, nu pot fi excluse din activitatea instanţelor şi pot fi corectate. Totuşi, atunci când
acestea nu sunt corectate în mod legal şi transparent, apar suspiciuni.
Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că cererea reclamantului privind
excluderea societăţii reclamante din lista asociaţilor societăţii Q. a fost depusă la o dată
nedeterminată nu mai devreme de decembrie 2010 şi că societăţii reclamante, care a fost atrasă în
proces abia la 1 decembrie 2010, nu i s-a înmânat niciodată o copie a cererii în timpul procedurii
în faţa Curţii de Apel Chişinău. Mai mult, având în vedere mai multe semne de falsificare a
citaţiilor şi a înştiinţărilor, şi a faptului că Guvernul nu a contestat alegaţia societăţii reclamante
cu privire la respectiva falsificare şi nu a explicat prezenţa corectărilor efectuate de mână, Curtea
a conchis că societatea reclamantă nu a fost niciodată informată cu privire la şedinţa Curţii de
Apel Chişinău din 2 februarie 2011 şi, prin urmare, nu i s-a oferit şansa de a-şi prezenta poziţia
de apărare în aceste proceduri. De asemenea, Curtea nu poate decât să constate şi alte fapte
îngrijorătoare, cum ar fi diferitele date de pronunţare a hotărârii din 2 februarie 2011, rapiditatea
extremă a executării acelei hotărâri şi implicarea în proces a unei persoane apropiate domnului Ş.
Curtea a observat, de asemenea, că societatea reclamantă a invocat toate chestiunile
enunţate supra în recursul său. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie nu a răspuns în
niciun fel acuzaţiilor grave de abuz comise în cadrul procedurii în faţa Curţii de Apel Chişinău şi
nici măcar nu s-a pronunţat cu privire la acestea în decizia sa din 20 mai 2011.
Societatea reclamantă a invocat, de asemenea, în recursul său, chestiunea referitoare la
termenul de prescripţie şi a susţinut că cerinţa reclamantului privind excluderea sa din lista
asociaţilor era prescrisă. Într-adevăr, în conformitate cu articolul 267 Cod civil, se pare că
termenul de prescripţie expira pe 3 mai 2010, adică la trei ani după ce Camera Înregistrării de
Stat a înregistrat modificările la statutul societăţii Q. Cu toate acestea, cererea a fost depusă de
către reclamant nu mai devreme de decembrie 2010, adică după pretinsa expirare a termenului de
prescripţie.
 Curtea Supremă nu numai că nu a prezentat din care motive nu a respins cererea
reclamantului ca fiind depusă tardiv, dar nici măcar nu a menţionat în decizia sa pretenţia
societăţii reclamante cu privire la termenul de prescripţie. Curtea a reamintit că admiterea unei
acţiuni după expirarea termenului de prescripţie a acesteia şi în lipsa oricăror motive imperioase
este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice (a se vedea, printre alte autorităţi,
Ipteh SA şi alţii v. Moldova, nr.35367/08, §38, 24 noiembrie 2009) şi a considerat că eşecul
Curţii Supreme de Justiţie a avut un impact grav asupra procesului.
Având în vedere cele menţionate supra, Curtea a concluzionat că Guvernul nu a dovedit că
hotărârile judecătoreşti care au condus la pierderea bunurilor de către societatea reclamantă erau
în conformitate cu dreptul naţional. În plus, ţinând cont de constatările de mai sus, Curtea a
conchis că procedurile în care au fost adoptate aceste hotărâri au fost desfăşurate în mod arbitrar
şi vădit nerezonabil. Astfel, Curtea a considerat că statul nu şi-a îndeplinit în prezenta cauză
obligaţiile, care îi revin în temeiul articolului 1 din Protocolul nr.1, de a înfiinţa un for
corespunzător care să permită societăţii reclamante să-şi exercite în mod efectiv drepturile şi să
asigure realizarea acestora. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr.1.
Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.
Curtea a rezervat pentru o procedură separată chestiunea privind acordarea
satisfacţiei echitabile în conformitate cu Articolul 41 din Convenţie.

Direcţia Drepturile Omului

şi Cooperare Externă