Coloși musulmani ai științei universale

MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI

(864-930 E.N.)

Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (în persană: ‫ زكريای رازی‬Zakaria ye Razi; în
arabă: ‫ ; ابو بکر محمد بن زكريا الرازی‬în latină: Rhazes sau Rasis) a fost alchimist, medic,
filozof, savant persan. A adus contribuţii valoroase în domeniile menţionate, înscrise în
peste 184 de cărţi şi articole. A fost unul din marii promotori ai medicinei experimentale
şi poate fi considerat părintele pediatriei. De asemenea, a adus contribuţii de pionierat în
neurochirurgie şi oftalmologie. A izolat acidul sulfuric şi etanolul, cărora, pentru prima
dată, le-a dat o utilizare medicală.

Abu Bakr Muhammed Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran.
Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica,
astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a
fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte
materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica
dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de
acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel
ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.

Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se
mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital
Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase,
in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in
jurul anului 930 E.n. Numele sau este comemorat la institutul Razi de langa Teheran.

Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a

fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele
dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansuri, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki
si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansuri, care a
fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod
exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual
in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si

1
varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in
multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat
asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta
enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile
importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti
si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si
viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a
sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest
tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra
sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua
consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind
primul care a folosit opiumul pentru anestezie.

Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a
dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat
chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii
chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite
in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un
limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa
cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in
latina sub titlul Liber Experi- mentorum.
El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale,
deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in
trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric
impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.

Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul

sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre
caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un

2
continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit
numar de savanti musulmani din regiune.

A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai
mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza
medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie
si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-
fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al-
Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- ‘Ilaj al-Ghoraba,
Bar al-Sa’ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene.
Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea
Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei,
in general si a medicinei, in particular.

Ibn sina (Avicenna) – doctorul doctorilorde Dr. Monzur Ahmed

Abu Ali al-Husain ibn Abdullah ibn Sina (980-1037 E.N.) Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd
Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ‫پورسينا‬/‫ ابوعلى سينا‬Abu Ali Sina sau numele arab: ‫أبو علي‬

3
‫ ;الحسين بن عبد هللا بن سينا‬deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a
fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia
(acum în Uzbekistan).

Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul
Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah,
apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa
Bukhara.

In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias
printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil,
la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In
timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii,
a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de
matematica si astronomie).

Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind

“usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele
metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un
manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la
intrebari.

La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre
conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din
recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber
biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila
capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul
bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.

Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a
calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma’mun, conducatorul Khivei, pentru
un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din
Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima
conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn
Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn
Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun,
cea mai mare lucrare a sa.

4
S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala
foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat
pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor
impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a
rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in
functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu
serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau
dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele
doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata.
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea,
incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in
serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice
si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.

Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i
statea in fire. “Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita,
replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta
relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se
mai vede.

Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in
filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii
atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si

5
metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa
natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-
i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.

Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre
lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii),
o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care
reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe. Din cele 16
lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum:
cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena,
remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun,
tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa
cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.

Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta
lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea
cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in
principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza
medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti
ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc,
se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre
combinatiile de medicamente.

Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a

ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si
pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta
conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a
influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a
anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput
ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia
medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor.
El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni
inainte de a se da in folosinta generala.

Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are
un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice
descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia
de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui
boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci
cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur
remediu: unirea suferindului cu iubita sa.

Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una
dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din

6
Cremona in secolul al-XII-lea. Acest ‘Canon’, cu continutul sau enciclopedic, cu
aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie
superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-
Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa. In ultimii 30 de ani ai secolului
al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus
partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit
drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe
Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas “o biblie
medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare”.

In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident
astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii
europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri
care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si
picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al
vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea
muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul
universitatii din Paris. Operatie in stilul secolului al-X-lea – Ibn Sina este cunoscut pentru
interventia chirurgicala asupra vezicii biliare a unui prieten.

Bibliografie selectiva:
1. Edward G. Browne (1921) Arabian Medicine, London, Cambridge University Press. 2.
Ynez Viole O’Neill (1973) in Mcgraw-Hill Encyclopaedia of World Biography vol I:
Aalto to Bizet.
3. Philip K. Hitti (1970) History of the Arabs, 10th ed, London, Macmillan, pp 367-368
4. M.A. Martin (1983) in The Genius of Arab Civilisation, 2nd ed, Edited by J.R. Hayes,
London, Eurabia Puplishing, pp 196-7

IBN AL-BAITAR

(A murit in 1248 E.N.)

7
Abu Muhammad Abdallah Ibn Ahmad Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul
dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist
si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul
secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist
erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit
Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a
lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a
calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante
vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si
Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost
desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-
Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria.
Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica
si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul
stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.

Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al-
Mufrada, reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu
privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul
botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai
vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta
enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si
legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea
face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti
greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.

Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada reprezinta
o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea
lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in
bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el
citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa
denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor,
facilitand astfel transferul informatiilor.

Contributiile lui Ibn Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au

avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra
medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile
occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand
referire la ea.

IBNU-N NEFIYS
(1213-1288 E.N.)

8
Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: ‫عالء الدين أبو‬
‫( ) الحسن علّي بن أبي حزم القرشي الدمشقي‬n. 1213 sau 1210 – d. 1288) a fost unul dintre cei mai
mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii:
fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie,
sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi
filozofia ştiinţei.

Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut
in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat
de Nur al- Din Zenghi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al-
Rahim. Inafara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El
a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi’I, cat si un reputat
doctor.

Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a
fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de
specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a
mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat
casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.

Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de

abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut,
evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare
semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a
fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul
care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care
vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si
functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).

9
Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a
constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata
datorita mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie
este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte
a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile
sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si
cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca. De asemenea, a
scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita
care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata
Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.

Lucrarile lui Ibnun-Nefiys au integrat cunostintele medicale ale acelui timp,

imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei
medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost
tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea
sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.

10
11