Într-un cadru teoretic dat ,în care tema caracteristicilor de personalitate ale
profesorului este raportată ,pe de o parte la climatul în care acționează acesta
precum și la standardele acestei profesii (prof.Georgeta Diac) ,opinia mea este că ,fără a minimaliza subiectul standardelor acestei profesii , ele devin condiționate poate mai mult decât în trecut de actualele schimbări sociale (impactul tehnologiei,etc).
Chiar dincolo de un context social și instituțional,consider că un model al
profesorului ideal “ care să prezinte într-o manieră sintetică totalitatea trăsăturilor, calitățile personale necesare unui bun profesionist “(Georgeta Diac) ar trebui să aibă în centrul său conceptul de vocație pedagogică ce demonstrează valori sociale ,cultural-umane și conștiința responsabilității față de copii.
Criteriul competenței văzute în sensul de eficiență a activității educațional-
terapeutice ,definite în termeni de conduite așteptate și realizate de elevi circumscrise de sfera progresului realizat de aceștia în direcția sporirii gradului lor de autonomie i-a determinat pe specialiști să propună un profil de competență jalonat de mai multe tipuri de competențe generale ce pot fi dezvoltate :metodologice,de comunicare și relaționare , de evaluare a elevilor ,psihosociale ,tehnice și tehnologice , de management al carierei.
Definită uneori ca standard profesional minim, competența pedagogică
dobândește repere evaluative prin acte cu caracter legislativ. În mod concret ,fișa cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învățământul special și fișa postului profesorului psihopedagog (disciplina Terapia tulburărilor de limbaj) reprezintă documente care prevăd în mod specific competențele necesare profesorului psihopedagog :proiectarea activităților logopedice ( planul managerial al cabinetului logopedic , fișa logopedică și fișa de examinare complexă logopedică ,programe de terapie logopedică pe tipuri de diagnostic ,planuri de intervenție personalizată și alte documente) ,realizarea activităților cu caracter logopedic( examinarea copiilor ,formularea diagnosticului și prognosticului de natură logopedică, realizarea intervenției terapeutic-recuperatorii în concordanță cu diagnosticul logopedic formulat etiologic în contextul personalității unice a copilului), realizarea activităților extracurriculare care au în centrul lor consolidarea relației familie-școală și implicarea elevilor în activități menite să îi integreze în comunitate și societate,evaluarea și prezentarea rezultatelor activității logopedice ( evaluarea periodică a progreselor înregistrate de elevi și eventual reproiectarea documentele specifice intervenției logopedice , participarea la activități cu caracter metodic) participarea la optimizarea climatului educațional (tratând diferențiat elevii și optimizând comunicarea elevi-părinți) . De asemenea ,managementul carierei și al dezvoltării personale( concretizat prin participarea la activități cu caracter metodic,la cursuri și programe de formare și diseminarea ,îmbunătățirea și diversificarea activităților cu caracter logopedic dar și prin realizarea autoevaluării cuprinsă în fișa anuală de evaluare a cadrului didactic) precum și promovarea imaginii unității școlare prin participarea la diferite activități , ședințe și programe derulate în cadrul acesteia dar și inițierea de parteneriate cu alte unități școlare sau instituții din comunitate dar și alte atribuții diverse prevăzute în fișa postului jalonează activitatea specifică profesorului psihopedagog.
Componenta funcțional-operațională a personalității profesorului ,aptitudinea
pedagogică este cea care face posibilă punerea în practică a competențelor generale și specifice enumerate anterior,valorizând experiența pedagogică și terapeutică a profesorului psihopedagog și menținându-l deschis pe acesta spre dobândirea de noi cunoștințe și experiențe profesionale. Aptitudinea pedagogică reprezintă “ principala modalitate de operaționalizare a conținutului personalității profesorului “ (Gherghinescu)
Datorită dimensiunii terapeutice a intervenției cu caracter
logopedic ,profesorul psihopedagog trebuie să propună un demers care debutează cu o cunoașterea particularităților unice ale copilului,probează faptul că este conștient și constant propunând măsuri terapeutice logopedice adecvate diagnosticului logopedic pe care le urmărește și revizuiește periodic, acordă mult mai multă atenție comportamentelor pozitive ale elevului și ,pe cât acest lucru este posibil ignoră comportamentele indezirabile ale elevului, asigură cât mai mult feedback elevului în cadrul relației de comunicare ce se stabilește între aceștia, valorizează copilul prin aprecierea pozitivă a progresului copilului și a efortului depus de acesta în cadrul unui demers mai larg și în același timp complex ce are în centrul său dezvoltarea gradului de autonomie al elevului prin dezvoltarea a cât mai multor abilități care susțin acest lucru .Încurajarea permanentă a elevului îi consolidează acestuia încrederea în sine și motivația pentru învățare implicându-l cu atât mai mult în derularea activității de învățare.Aceste aspecte , enumerate anterior pot fi considerate repere actuale , exigențe ale activității profesorului psihopedagog.
Cu o perspectivă intrinsecă obiectivă ,jalonată interdisciplinar și
multidisciplinar ,profesorul psihopedagog încearcă , cu mijloace științifice, o cât mai bună cunoaștere a personalității elevului ,a gradului de dezvoltare a achizițiilor limbajului și , pornind de la diagnosticul logopedic formulat trasează dimensiuni și măsuri de intervenție terapeutice și recuperatorii pentru a orienta copilul spre progres. În activitatea propriu-zisă , acest demers este întotdeauna însoțit de o atitudine de tip terapeutic , calmă,pozitivă,încurajatoare.
Dorința de formare și perfecționare continuă , fie pentru a lărgi și diversifica
orizontul propriu al cunoașterii specific acestui domeniu ,fie pentru a-l aprofunda ,mereu prezentă, se subordonează dorinței de sprijini capacitatea de progres a copilului cu cerințe educative speciale care-i susține acestuia sporirea gradului său de autonomie .