Într-un cadru teoretic dat ,în care tema caracteristicilor de personalitate ale

profesorului este raportată ,pe de o parte la climatul în care acționează acesta

precum și la standardele acestei profesii (prof.Georgeta Diac) ,opinia mea este
că ,fără a minimaliza subiectul standardelor acestei profesii , ele devin
condiționate poate mai mult decât în trecut de actualele schimbări sociale
(impactul tehnologiei,etc).

Chiar dincolo de un context social și instituțional,consider că un model al

profesorului ideal “ care să prezinte într-o manieră sintetică totalitatea
trăsăturilor, calitățile personale necesare unui bun profesionist “(Georgeta Diac)
ar trebui să aibă în centrul său conceptul de vocație pedagogică ce demonstrează
valori sociale ,cultural-umane și conștiința responsabilității față de copii.

Criteriul competenței văzute în sensul de eficiență a activității educațional-

terapeutice ,definite în termeni de conduite așteptate și realizate de elevi
circumscrise de sfera progresului realizat de aceștia în direcția sporirii gradului
lor de autonomie i-a determinat pe specialiști să propună un profil de
competență jalonat de mai multe tipuri de competențe generale ce pot fi
dezvoltate :metodologice,de comunicare și relaționare , de evaluare a
elevilor ,psihosociale ,tehnice și tehnologice , de management al carierei.

Definită uneori ca standard profesional minim, competența pedagogică

dobândește repere evaluative prin acte cu caracter legislativ. În mod
concret ,fișa cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului
anual pentru cadrele didactice din învățământul special și fișa postului
profesorului psihopedagog (disciplina Terapia tulburărilor de limbaj) reprezintă
documente care prevăd în mod specific competențele necesare profesorului
psihopedagog :proiectarea activităților logopedice ( planul managerial al
cabinetului logopedic , fișa logopedică și fișa de examinare complexă
logopedică ,programe de terapie logopedică pe tipuri de diagnostic ,planuri de
intervenție personalizată și alte documente) ,realizarea activităților cu caracter
logopedic( examinarea copiilor ,formularea diagnosticului și prognosticului de
natură logopedică, realizarea intervenției terapeutic-recuperatorii în concordanță
cu diagnosticul logopedic formulat etiologic în contextul personalității unice a
copilului), realizarea activităților extracurriculare care au în centrul lor
consolidarea relației familie-școală și implicarea elevilor în activități menite să
îi integreze în comunitate și societate,evaluarea și prezentarea rezultatelor
activității logopedice ( evaluarea periodică a progreselor înregistrate de elevi și
eventual reproiectarea documentele specifice intervenției logopedice ,
participarea la activități cu caracter metodic) participarea la optimizarea
climatului educațional (tratând diferențiat elevii și optimizând comunicarea
elevi-părinți) . De asemenea ,managementul carierei și al dezvoltării
personale( concretizat prin participarea la activități cu caracter metodic,la
cursuri și programe de formare și diseminarea ,îmbunătățirea și diversificarea
activităților cu caracter logopedic dar și prin realizarea autoevaluării cuprinsă în
fișa anuală de evaluare a cadrului didactic) precum și promovarea imaginii
unității școlare prin participarea la diferite activități , ședințe și programe
derulate în cadrul acesteia dar și inițierea de parteneriate cu alte unități școlare
sau instituții din comunitate dar și alte atribuții diverse prevăzute în fișa postului
jalonează activitatea specifică profesorului psihopedagog.

Componenta funcțional-operațională a personalității profesorului ,aptitudinea

pedagogică este cea care face posibilă punerea în practică a competențelor
generale și specifice enumerate anterior,valorizând experiența pedagogică și
terapeutică a profesorului psihopedagog și menținându-l deschis pe acesta spre
dobândirea de noi cunoștințe și experiențe profesionale. Aptitudinea pedagogică
reprezintă “ principala modalitate de operaționalizare a conținutului
personalității profesorului “ (Gherghinescu)

Datorită dimensiunii terapeutice a intervenției cu caracter

logopedic ,profesorul psihopedagog trebuie să propună un demers care
debutează cu o cunoașterea particularităților unice ale copilului,probează faptul
că este conștient și constant propunând măsuri terapeutice logopedice adecvate
diagnosticului logopedic pe care le urmărește și revizuiește periodic, acordă
mult mai multă atenție comportamentelor pozitive ale elevului și ,pe cât acest
lucru este posibil ignoră comportamentele indezirabile ale elevului, asigură cât
mai mult feedback elevului în cadrul relației de comunicare ce se stabilește între
aceștia, valorizează copilul prin aprecierea pozitivă a progresului copilului și a
efortului depus de acesta în cadrul unui demers mai larg și în același timp
complex ce are în centrul său dezvoltarea gradului de autonomie al elevului prin
dezvoltarea a cât mai multor abilități care susțin acest lucru .Încurajarea
permanentă a elevului îi consolidează acestuia încrederea în sine și motivația
pentru învățare implicându-l cu atât mai mult în derularea activității de
învățare.Aceste aspecte , enumerate anterior pot fi considerate repere actuale ,
exigențe ale activității profesorului psihopedagog.

Cu o perspectivă intrinsecă obiectivă ,jalonată interdisciplinar și

multidisciplinar ,profesorul psihopedagog încearcă , cu mijloace științifice, o cât
mai bună cunoaștere a personalității elevului ,a gradului de dezvoltare a
achizițiilor limbajului și , pornind de la diagnosticul logopedic formulat trasează
dimensiuni și măsuri de intervenție terapeutice și recuperatorii pentru a orienta
copilul spre progres. În activitatea propriu-zisă , acest demers este întotdeauna
însoțit de o atitudine de tip terapeutic , calmă,pozitivă,încurajatoare.

Dorința de formare și perfecționare continuă , fie pentru a lărgi și diversifica

orizontul propriu al cunoașterii specific acestui domeniu ,fie pentru a-l
aprofunda ,mereu prezentă, se subordonează dorinței de sprijini capacitatea de
progres a copilului cu cerințe educative speciale care-i susține acestuia sporirea
gradului său de autonomie .