Aparat de terapie prin electroșocuri

Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”din Iași,

Facultatea de Bioinginerie Medicală

Titular disciplină, Student,

SL Eugen CREȚU Bianca COTÎRLEȚ

Ianuarie, 2022
 Comportarea organismului uman ca receptor de energie şi semnal electric, precum şi efectele
diverselor forme de energie aplicate asupra sa sunt folosite pentru:

• diagnostic, urmărind răspunsul la stimulul respectiv sau analizând energia de aceeaşi natură
cu cea incidentă, reflectată de organism (de exemplu diagnostic prin ultrasunete, raze X,
radiaţii infraroşii sau luminoase etc.);
• terapie, exploatând efectele pozitive produse de absorbţia şi transformarea energiei
incidente în ţesuturi;
• protezare, folosind biosemnale-răspuns la o anumită formă de energie pentru acţionarea
unor biosisteme electromecanice, stimularea unor ţesuturi (stimulator cardiac, terapie prin
biofeedback ş.a.) sau diverse proteze (auditive, pentru orbi etc.). [2]

Comportarea organismului la curent continuu, frecvenţe joase şi medii.

Din punct de vedere electrochimic, organismul este un ansamblu de electrolizoare minuscule

(celulele sale) umplute cu electroliți. Intensitatea curentului electric continuu, aplicat cu pantă
lentă pentru a nu produce excitaţie, depinde de rezistenţa ţesuturilor din circuitul serie
echivalent, Ri şi de rezistenţa piele-electrod, Rp . Ri are valori pornind de la 100 Ω (serul
sanguin), până la cca. 10 kΩ (osul). Rezistenţa piele-electrod se află în domeniul 1…100 kΩ şi
depinde de pregătirea suprafeţei de contact şi de tipul electrozilor folosiţi. Curentul continuu
produce în organism electroliza clorurii de sodiu (NaCl), o electroforeză şi o electroosmoză
(dată de trecerea lichidelor prin membrane). Un efect important al curentului electric este
electrotonusul, care reprezintă difuzia curentului electric pe fibra nervoasă. Rezultatul este
mărirea sau micşorarea excitabilităţii nervoase. Acţiunea curentului continuu se răsfrânge
asupra:

• fibrelor nervoase motorii, prin creşterea pragului de excitare la stimuli exogeni şi endogeni
(acţiune catodică);
• fibrelor nervoase senzitive, prin scăderea pragului de excitare şi a durerilor (acţiune
anodică);
• fibrelor nervoase vasomotorii, rezultând creşterea circulaţiei sanguine prin vasodilataţie de
suprafaţă şi adâncime.

Terapia folosind curentul continuu se numeşte galvanizare iar aparatul specific poartă numele
de pantostat. Acesta este un simplu redresor care produce un curent maxim de 1,2 A cu

2
densitatea reglabilă între 30…200 µA/cm2 (funcţie de suprafaţa electrozilor) şi factor de
ondulaţie sub 0,3%. Durata tratamentului nu poate depăşi, în general, 15 min. Aplicarea
curentului se face cu doi electrozi plasaţi pe ţesut sau în băi celulare sau generale. Acţiunea
fiziologică a curentului variabil de joasă şi medie frecvenţă, având diferite forme de undă, este
în principal excitomotoare. Curenţii se aplică în tratamentul atrofiilor musculare şi al
degenerescenţei neuromusculare. Terapia prin faradizare se foloseşte la excitarea cu impulsuri
dreptunghiulare a muşchilor scheletici. Pentru muşchi paralizaţi se pot utiliza curenţi
neofaradici, cu alură exponenţială sau impulsuri modulate în amplitudine cu impulsuri
trapezoidale. În vederea obţinerii unei contracţii accentuate, frecvenţa de repetiţie a trenurilor
de impulsuri este de 40…100 Hz. Utilizarea curenţilor diadinamici (curenţi Bernard) are loc în
artroze, perturbaţii circulatorii, mialgii, reumatism, traumatisme. Semnalele pot sau nu avea
componentă continuă (0…10 mA). Combinarea curenţilor diadinamici cu terapia ultrasonoră
continuă poate detecta şi trata puncte dureroase (trigger-points) în inflamaţii ale ţesutului
conjunctiv. [2]

Terapia prin electroşoc realizează stimularea sistemului nervos central, prin inhibare (Figura
1). Este utilă tratamentului psihozelor, depresiunilor endogene şi schizofreniei. Se folosesc
trenuri de patru impulsuri de sfert de
undă a tensiunii reţelei:

• impulsuri continue (a);

• trenuri de impulsuri discontinue
(b);
• trenuri discontinue cu
amplitudine crescătoare, de
până la 900 mA ((c, metoda
glisantă ). [2]

Terapia prin electroșoc (ECT) este

utilizată de peste 80 de ani pentru a
trata o varietate de tulburări de
sănătate mintală. De atunci, rămâne
cel mai eficient tratament acut
pentru depresie. Terapia prin Figura 1 [2]
3
electroșoc constă în aplicarea controlată și sigură, sub anestezie, a unui stimul electric la nivelul
capului pacientului pentru a produce o criză generalizată în scopuri terapeutice. Este necesară
o serie de ședințe de terapie prin electroșoc pentru a obține eficacitatea tratamentului,
administrarea de două sau trei ori pe săptămână fiind cele mai des folosite prescrieri. Atât
studiile randomizate controlate, cât și meta- analizele arată în mod constant că terapia prin
electroșoc este mai eficientă decât terapia medicamentoasă. În ciuda acestor dovezi solide de
eficacitate, utilizarea acestei terapii în depresie rămâne limitată, în principal din cauza
problemelor legate de efectele secundare cognitive. De-a lungul anilor au fost introduse mai
multe modificări ale tehnicii terapiei, care au redus substanțial efectele cognitive ale
intervenției. Lipsa de consens în ceea ce privește atât mecanismul de acțiune al tratamentului,
cât și reversibilitatea efectelor secundare cognitive asociate au contribuit la utilizarea
suboptimală a acesteia. [3]

Datând din 1938, prima demonstrație a eficacității clinice a terapiei prin electroșoc în
schizofrenie a dus rapid la testarea intervenției pentru alte tulburări mintale. De la începutul
anilor 1940, a devenit clar că această terapie era chiar mai eficientă pentru tulburările de
dispoziție decât pentru schizofrenie. De atunci și până în prezent, principala indicație este
depresia severă. În anii 1940, 1950 și la începutul anilor 1960, terapia prin electroșoc a fost
tratamentul predominant de primă linie pentru depresie în majoritatea țărilor. Odată cu apariția
medicamentelor antidepresive, prescrierea acesteia a scăzut progresiv până în anii 1990, când
utilizarea s-a stabilizat în majoritatea țărilor occidentale. La nivel mondial, terapia prin
electroșoc rămâne o opțiune de tratament importantă, în special pentru depresia rezistentă la
tratament. [4]

Utilizarea terapiei prin electroșoc cu impulsuri scurte în depresia severă.

Cea mai mare parte a cercetărilor privind terapia prin electroșoc din ultimii 40 de ani s-a
concentrat pe înțelegerea și minimizarea efectelor secundare cognitive ale intervenției, ca
principal factor care limitează utilizarea acesteia. Perfecționarea tehnicii ECT de-a lungul anilor
au avut drept scop reducerea acestor efecte. Aceste îmbunătățiri au inclus trecerea de la stimulii
electrici cu unde sinusoidale la stimuli mai eficienți cu impulsuri scurte; utilizarea plasării
electrozilor drept-unilaterali (RUL), în loc de bitemporali și optimizarea intensității stimulilor
prin ajustarea acestora la pragul de criză (ST) al fiecărui pacient în parte. Terapia prin
electroșoc bitemporală este asociată cu mai multe efecte secundare cognitive în primele 3

4
zile după tratament și cu o probabilitate mai mare de apariție a problemelor de memorie mai
persistentă decât la cea unilaterală dreaptă.
Amnezia retrogradă nu afectează toți pacienții și, atunci când apare, este reversibilă pentru
majoritatea în cele 3 luni de la efectuarea terapiei. Terapia prin electroșoc crește
neurotransmisia gabaergică și reglează funcția axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale.
ECT este asociată cu:
• creșterea volumului hipocampal;
• încetinirea conectivității frontotemporale;
• normalizarea nivelurilor de activitate a rețelei de mod implicit. [4]
Scopul terapiei este de a induce convulsii clonice terapeutice cu durata de cel puțin 15
secunde. Terapia acționeaă prin modificarea biochimiei creierului. Se știe că inima și creierul
sunt activate de un curent electric, iar întreruperea și repornirea acestui curent prin inducerea
de convulsii s-a dovedit benefică la pacienții cu depresie severa sau schizofrenie.
Mecanismul de acțiune nu este pe deplin înțeles. Electroșocurile afectează multiple
componente ale sistemului nervos central, incluzând hormonii, neuropeptidele, factorii
neurotrofici și neurotransmițătorii. Inducerea unei convulsii generalizate bilaterale este
necesară pentru efectele benefice și adverse ale electroșocurilor.
A fost observată o creștere a transmiterii Gaba și a antagonismului receptorilor Gaba în timpul
electroșocurilor. Terapia poate determina și creșterea opioidelor endogene, cu proprietăți
convulsivante. S-a folosit tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pentru a studia efectele
neurofiziologice ale electroșocurilor, evidențiind posibile modificări ale metabolismului
glucozei cerebrale înainte și după terapie, cu reducerea metabolismului glucozei după
electroșocuri, predominant în zonele frontale anterioare și posterioare.
Aproape toate sistemele de neurotransmitere sunt afectate de terapia prin electroșoc, incluzând
sistemele beta-adrenergic, serotoninic, muscarinic, colinergic si dopaminergic. [1]
Tulburarea depresivă majoră - Terapia trebuie considerată pentru pacienții aflați în fază acută
a depresiei majore cu simptomatologie severă și afectare funcțională sau care au simptome
psihotice sau catatonie. Electroșocurile pot fi terapia de elecție și pentru pacienții la care este
necesar un răspuns terapeutic urgent, cum sunt cei suicidali sau care refuză alimentația.
Tulburarea bipolară - Electroșocurile pot fi luate în considerare pentru pacienții cu episoade
maniace rezistente la tratament sau episoade mixte severe de tulburare bipolară sau pentru cei
care preferă această modalitate terapeutică. Terapia este un potențial tratament pentru cei care

5
suferă de mânie severă sau depresie în timpul sarcinii. Poate fi eficientă la pacienții cu tulburare
bipolară cu cicluri rapide. La pacienții cu inaniție periculoasă, suicidali sau psihotici,
electroșocurile sunt o alternativă rezonabilă. Terapia cu electroșocuri de menținere poate fi
aleasă pentru pacienții cu episoade acute de depresie care a răspuns la acest tratament.
Schizofrenia - Electroșocurile sunt eficiente pentru simptomele de schizofrenie acută, dar nu
și pentru forma cronică. În combinație cu antipsihoticele, electroșocurile pot fi indicate
pacienților cu psihoză severă care nu au răspuns la tratamentul cu antipsihotice. Cel mai mare
beneficiu terapeutic este observat când electroșocurile sunt administrate simultan cu
antipsihoticele. Terapia trebuie considerată și pentru pacienții cu elemente catatonice care nu
au răspuns la lorazepam. În faza stabilă a schizofreniei, terapia electroconvulsivă poate fi
benefică pentru unii pacienți a căror condiție a răspuns în trecut la electroșocuri în faza acută,
dar la care profilaxia farmacologică nu a fost eficientă sau tolerată. [3]

Terapia prin curenţi interferenţiali (curenţi Nemec) se bazează pe electrostimulări în

profunzimea corpului, prin interferenţa câmpurilor electromagnetice produse de doi curenţi
sinusoidali având frecvenţele de f1 = 4000 Hz şi f2 = f1f . Efectul este unul mialgezic şi de
îmbunătăţire a circulaţiei sanguine. În plus, localizarea este mai bună decât în cazul curenţilor
diadinamici sau Träbert, pielea nefiind afectată. În Figura 4.5, pentru cazul interferenţei statice,
sunt figurate liniile de câmp într-un volum conductor omogen (a), linii echipotenţiale în acelaşi
mediu (b), vectorul intensitate de interferenţă (i = i1 + i2) (c), modulaţia totală de amplitudine
(100%) pe direcţia 45o a vectorului i (d), interferenţa parţială pe o direcţie oarecare (e) şi forma
curentului pe direcţiile perpendiculare ale electrozilor (f). Frecvenţa purtătoare a semnalului
modulat în amplitudine produs prin fenomenul de bătăi este media aritmetică a frecvenţelor
celor doi curenţi, (f1+f2)/ 2, iar anvelopa are frecvenţa f1−f2. Practic sunt două situaţii: (i) f =
const. (max. 100 Hz); (ii) f variază între 0…100Hz cu o perioadă de 15 s. Câmpul
interferenţial dinamic se produce prin variaţia intensităţii celor doi curenţi în sensuri contrarii
şi prin modulaţia în amplitudine a curenţilor cu un semnal modulator de foarte joasă frecvenţă,
ceea ce duce la rotirea direcţiei vectorului i (Figura 4.6). Terapia prin curenţi interferenţiali se
aplică la boli articulare (artroze, reumatism, anchiloze fibroase şi osoase etc.), ale sistemului
muscular (pareze, atrofii), ale sistemului nervos (nevrite, hemiplegii, nevralgii, paralizii ş.a.),
ale pielii (eczeme, ulceraţii varicoase) sau endocrine (pancreatite, prostatite). Electrozii au
mărimi proporţionale cu suprafaţa supusă tratamentului şi se aplică folosind un material îmbibat
cu soluţie electrolitică. [2]
6
 Există trei metode de a administra șocurile. Prima se bazează pe factori precum vârstă, sex
și plasarea electrozilor, a doua administrează o doză fixă independentă de pacient sau alți factori
și ultima presupune administrarea unei doze mici la început și creșterea progresivă a dozei până
la instalarea convulsiei. Pacientul așezat pe pat este conectat prin electrozi la electrocardiograf,
electroencefalograf și la aparatul de electroșocuri. O echipă de medici supraveghează pacientul
pe perioada tratamentului. Pacientul va primi o anestezie generală venoasă și o injecție cu
relaxanți musculari, va mușca o bucată de cauciuc pentru a nu-și mușca limba și va avea o
mască de oxigen pe nas pentru a nu priva creierul de oxigen în timpul convulsiilor.
După pregatirea pacientului, medicul va apăsa pe butonul aparatului care va elibera șocul
electric transmis creierului prin electrozii speciali aplicați pe cap. Convulsia grand-mal are o
durată de 20 de secunde. De obicei pacientul se va trezi dupa 30 de minute.
Durata convulsiei nu influențează mult eficactatea terapiei, dar este asociată cu intensitatea
stimulării. Dacă convulsia are o durată sub 15 secunde în manifestările motorii și EEG,
convulsia este limitată de stimularea insuficientă. Se folosește EEG pentru a confirma
activitatea convulsivă și a documenta durata. Activitatea convulsivă motorie este monitorizată.
Ședințele de doua ori pe saptămână pot determina afectarea mai mică a memoriei, dar cu aceeași
ameliorare clinică. Numărul de tratamente necesare pentru a atinge răspunsul clinic complet
variază larg. Deși numărul mediu de ședinte este 6-12, unii pacienți pot răspunde după doar
câteva ședințe, iar alții pot să nu raspundă nici după zece. Tratamentul este oprit când se atinge
ameliorarea maximă. [4]

Bibliografie

1. Dr. Andrei Rădulescu, Colab. Ing Marion Burtan, Electroterapie, Editura Medicală,
București, 33-86, 2005.
2. Electronică Medicală - Suport de curs, 2020-2021, Facultatea de Bioinginerie Medicală,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași.
3. The practice of electroconvulsive therapy: recommendations for treatment, training and
privileging. A task force report of the American Psychiatric Association. Washington (DC):
American Psychiatric Association, 2001.
4. Weiner, R. D. Introduction to convulsive therapy. In I. M. Reti (Ed.), Brain stimulation
Methoodologies and interventions ( pp. 61-82). New Jersey: Wiley Blackwell, 2015.