Răspunsuri adevărate 2022

I.
1. Suveranitatea presupune și acea calitate a puterii de stat de a fi independentă pe plan extern;
2. Poporul poate fi privit și ca o comunitate politică formată din cetățenii aceluiași stat;
3. Teritoriul statului include spațiul terestru, spațiul acvatic și spațiul aerian;
4. Terenul pe care se află sediul unei misiuni diplomatice constituie parte a teritoriului statului
acreditar;
5. Teritoriul statului include marea teritorială și apele interioare;
6. Marea teritorială a României cuprinde o fâșie de mare adiacentă țărmului, sau după caz, apelor
maritime interioare, având o lățime de 12 mile marine (puțin peste 22 de km), măsurată de la
linia de bază;
7. . Puterea de stat este o putere de dominație politică, unică, permanentă, seculară cu un caracter
organizat și rațional și este suverană;
8. Statul suveran deține atât monopolul constrângerii cât și pe cel al edictării și aplicării
dreptului.
9. Fiind una din noțiunile cheie ale teoriei moderne a statului, conceptul de suveranitate își are
rațiunea în instituirea certitudinii pe plan normativ , asigurând astfel condițiile păcii civile și
împiedecând degenerarea disputelor politice, religioase sau juridice în război civil;
10. Lucrarea lui Jean Bodin, publicată în 1576, Les Six Livres de la République, conceptualizează
pentru prima dată noțiunea de suveranitate și stabilește criteriile în baza căruia un stat (o
„republică”) este suveran(ă);
11. În opinia lui Jean Jacques Rousseau (Contractul social, 1762), suveranitatea constă în
exercitarea voinței generale și aparține exclusiv poporului;
12. În concepția lui Hans Kelsen, temeiul juridic al validității unei norme nu poate fi decât o altă
normă juridică, iar dreptul reprezintă un ansamblu ierarhizat de norme juridice, privit ca un lanț
neîntrerupt de atribuiri succesive, unde fiecare normă își derivă validitatea de la o normă
superioară, ceea ce face logic necesară existență unei norme fundamentale (Grundnorm), izvor
ultim al validității tuturor celorlalte, iar ideea suveranității apare ca dispensabilă, putând fi
înlocuită prin postulatul unității ordinii juridice;
13. Creșterea interdependenței pe plan mondial impune o deschidere crescândă a statelor față de
comunitatea internațională, inclusiv prin încheierea de tratate internaționale, universale sau
regionale, și impune redefinirea limitelor conceptului de suveranitate;
14. Uniunea Europeană poate fi concepută ca o „asociație de state”, în sensul unei asociații de
durată a unor state care rămân suverane, și care exercită, pe baza tratatelor constitutive, putere
publică, a cărei ordine fundamentală rămâne însă la dispoziția exclusivă a statelor membre și în
care popoarele – cetățenii – statelor membre rămân subiecți ai legitimării democratice. 9
15. Sub aspectul exercitării puterii în teritoriu – sau al „separației verticale a puterii” – statele
pot fi unitare sau compuse;
16. Confederația constituie o formă de asociere a statelor în care membrii își păstrează
suveranitatea dar delegă unor organisme comune anumite atribuții, în special – dar nu exclusiv –
de domeniul politicii externe și de apărare;
17. Printre argumentele invocate de-a lungul timpului în favoarea principiului separației
puterilor pot fi menționate: (1) garantarea faptului că legea este administrată în mod imparțial și
că toți administratorii stau sub imperiul acesteia; (2) crearea posibilității ca reprezentanții
poporului să tragă la răspundere pe demnitarii și funcționarii executivului pentru exercitarea
abuzivă a puterii lor;
18. Statul de drept presupune respectarea anumitor exigențe, printre care este de menționat și
cea a asigurării unui înalt grad de certitudine și de stabilitate a raporturilor juridice;
19. Statul de drept presupune respectarea anumitor exigențe, printre care este de menționat și
cea a unui grad mai ridicat de predictibilitate a dreptului;
20. Statul de drept presupune respectarea anumitor exigențe, printre care sunt de menționat și
cea a respectării principiului proporționalității, precum și cea a respectării obligației de a
motiva și fundamenta rațional deciziile adoptate;
21. Sub aspect formal, o constituție este o lege fundamentală adoptată de o adunare special
constituită – adunarea constituantă – conform unei proceduri speciale, deosebite de cea a
adoptării legilor ordinare, și care are o forță juridică superioară celorlalte legi
22. Supremația constituției exprimă poziția supraordonată a constituției, nu numai în
ordinea de drept, ci în întregul sistem social-politic al unei țări;
23. Constituția română din 8 decembrie 1991 poate fi calificată drept o constituție rigidă,
rigiditatea manifestându-se sub următoarele aspecte: a) limitarea inițiativei revizuirii; b)
procedura de revizuire; și c) stipularea unor limite ale revizuirii.
24. Controlul jurisdicțional al constituționalității legilor a apărut pe cale pretoriană, atât în Statele
Unite ale Americii (1803: decizia Curții Supreme în cazul Marbury v. Madison), cât și în
România (1912: decizia Curții de Casație în „Procesul Tramvaielor”);