Marin Adrian Gabriel 7.11.

2023

Clasa a X-a A

CAPITOLUL I. ARGUMENT

Reproducerea animalelor prezinta numeroase aspecte biologice, tehnologice si

economice, care influenteaza direct nivelul cantitativ si calitativ al productiilor
animaliere, ceea ce subliniaza interdependenta dintre productie si reproductie in
zootehnia moderna.

Progresele tehnico-stiintifice remarcabile care s-au inregistrat in cadrul stiintelor

biologice, implicit celor zootehnice, au inflentat puternic gindirea biologica si tehnologica
asupra reproductiei, pe linia aplicarii creatoare a rezultatelor cercetarilor stiintifice cu caracter
interdisciplinar.

De asemenea, reproductia animalelor, prin biotehnica insamintarilor artificiale si optimizarea

indicilor de natalitate si de prolificitate, contribuie substantial la grabirea ritmului si a gradului
de ameliorare a efectivelor. Ameliorarea este un proces fundamental filogenetic si, ca atare,
dinamica ei este conditionata strict de succesiunea ritmica a generatiilor, deci, de
reproductie. Ceea ce credem insa a fi mai important, este faptul ca selectia-factorul de baza
al ameliorarii- nu trebuie inteleasa ca o simpla alegere a plus-variantelor genetice dintr-o
generatie, ci ca o realizare a unei generatii noi de indivizi adulti din aceste plus-variante,
ceea ce inseamna iarasi reproductie in primul rind; si aceasta fara a mai vorbi de posibilitatile
pe care reproductia le-a oferit ameliorarii prin realizarea insamintarilor artificiale, mai ales in
conditiile in care actiunea se poate baza pe sperma congelata, sau de perspectivele pe care
le prezinta la animale transferul de embrioni, inducerea estrusului extra sezon provocarea
poliovulatiei, obtinerea de produsi liberi de germeni patogeni.

In acelasi timp cunostintele noi, moderne, din domeniul reproductiei animalelor,

dobindite in conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporare, trebuie bine insusite si
corect aplicate de catre specialistii care lucreaza in diferite sectoare ale zootehniei.

CAPITOLUL II. CONTINUT PROPRIU-

ZIS STERILITATEA LA FEMELELE ANIMALELOR

DOMESTICE

Consideratii generale. Reproducerea sau inmultirea animalelor, una din trasaturile

importante ale mamiferelor, este alcatuita dintr-o serie de procese biologice care , in final,
duc la formarea, dezvoltarea si nasterea unor fiinte noi. Procesele normale datorita carora ia
nastere o noua fiinta sunt: gametogeneza, fecundatia si gestatia. Cind in evolutia lor unul din
aceste procese este tulburat, functia de reproducere este intrerupta temporar sau definitiv,
in raport de agentul etiologic si de gradul dereglarii produse.
 Tulburarile aparatului genital, mascul sau femel, produse de o serie de factori interni
sau externi, constituie principalele cauze de intrerupere a functiei reproducatoare, cunoscute
sub denumirea de sterilitate. In raport de gradul tulburarii, sterilitatea poate fi : temporara si
definitiva.

Sterilitatea temporara ( infecunditate sau infertilitate). Este caracterizata

prin incapacitatea limitata a animalului de a se reproduce. Fiind o tulburare reversibila, prin
inlaturarea cauzelor care au produs-o, functia de reproducere isi reia activitatea in limite
normale.

Sterilitatea definitiva. Este forma de tulburare cea mai grava a functiei de

reproducere, caracterizata prin incapacitatea nelimitata a animalului de a se reproduce. Fiind
o tulburare ireversibila, animalele care prezinta forma de sterilitate
trebuie neaparat indepartate de la reproducere.

Prin varietatea si multitudinea formelor in care evolueaza, sterilitatea produce

pagube importante atit direct, prin lipsa de produsi, cit si indirect, prin impiedicarea fluxurilor
de crestere si exploatare, care se soldeaza cu imposibilitatea satisfacerii livrarilor de carne,
lapte, lina etc.

In conditiile zootehniei moderne, intre productie si reproductie exista o strinsa

corelatie : tulburarile de reproducere, in speta sterilitatea, aduc prejudicii realizarii
parametrilor planificati in productia animaliera; nu este mai putin adevarat ca desfasurarea
normala a functiei de reproducere, tradusa prin procente ridicate de fecunditate si
prolificitate, este conditionata, in foarte mare masura, de baza materiala, respectiv de baza
furajera corespunzatoare calitativ si cantitativ, de adaposturi igienice, de mecanizarea
principalelor procese zootehnice, de intretinere etc.

Realizarea optima a principalilor indici de reproductie duce la obtinerea numarului de

produsi planificat si prin acestea, la livrarea constanta a tineretului destinat fie pentru
completarea efectivului-matca, fie pentru femele de exploatare, in directia productiei de
carne, lina etc.

Pentru reducerea pierderilor economice datorate infecunditatii se folosesc metode

moderne de investigatie, care sa duca la punerea unor diagnostice cit mai precise si la
instituirea unor tratamente eficace, ieftine si usor de aplicat.

Sterilitatea este conditionata de o serie de factori: specie, sex, virsta, alimentatie,

conditii de exploatare, rasa, dirijarea proceselor de reproducere, starea sanitar-veterinara.
Frecventa sterilitatii este mai ridicata la femele decit la masculi, iar pe specii, bovinele si
cabalinele detin primele locuri. Factorii care produc sterilitatea sunt destul de variati si
actioneaza asupra organelor genitale fie in timpul dezvoltarii lor ontogenetice, fie mult mai
tirziu, producind tulburari morfo-functionale mai mult sau mai putin grave.

Clasificarea sterilitatii. Asupra clasificarii diferitelor forme de sterilitate exista

controverse, atit din cauza greutatilor obiective de a cunoaste cauzele determinante, cit si
datorita faptului ca aceleasi cauze pot fi privite si interpretate din mai multe unghiuri de
vedere. S-au facut numeroase clasificari pe baza manifestarilor clinice, pe criteriul leziunilor,
pe baza evolutiei tulburarilor. Tinind seama de cauzele care o determina si de originea ei,
majoritatea specialistilor clasifica sterilitatea in: genetica( congenitala ), dobindita si senila.

II.1. STERILITATEA CONGENITALA

Alaturi de numerosi factori anatomo-patologici, tulburarea functiei de reproducere

poate fi zdruncinarea fondului genetic. Sterilitatea congenitala (sau genetica) include toate
formele de sterilitate la mascul si femele, datorita imperfectiunilor sau anomaliilor de la
nivelul aparatului genital, survenite in cursul vietii intrauterine; in aceasta perioada produsul
de conceptie este tribular factorilor intrinseci (ereditari) si factorilor extrinseci reprezentati de
conditiile de mediu.

Cerneke (1967), analizind mecanismele fiziopatologice ale tulburarilor de diferentiere

sexuala , arata ca factorii letali pusi in evidenta la animale se pot manifesta din momentul
formarii zigotului pina la aparitia maturitatii sexuale.

Barker denumeste genele si factorii letali care pot sa produca tulburari de diferentiere
sezuala, factori de sterilitate. Majoritatea cercetatorilor sustin ca in etiologia sterilitatii
congenitale pe primul loc se situeaza modificarile cromozomilor sexuali, care determina
alterarea procesului de gonadogeneza si implicit, a procesului de biosinteza hormonala.

Din punct de vedere patogenetic, factorii cromozomali de penetratie, prin actiunea

lor, pot schimba numarul specific de cromozomi (poliploidie), pot tulbura chimismul
cromozomal (metabolismul ADN) sau pot tulbura structura gametilor ( stignes). De
asemenea, o serie de factori de mediu (externi sau interni ) pot modifica unele structuri
moleculare ale cromozomilor (mutatii), iar accidente ale meiozei sau ale primelor diviziuni ale
zigotului sunt in masura sa modifice formula cromozomala fie sub aspectul ei numeric
(aneuploidiile, mozaicismele), fie sub aspectul unor modificari morfologice ale cromozomilor.
Aceste modificarii tulbura informatia cromozomala normala autozomala sau gonozomala, fapt
ce are repercusiuni negative asupra structualizarii gonadei si implicit, asupra intregului
complex de sexualitate.

Forma de sterilitate congenitala mai des intilnita este intersexualitatea.

INTERSEXUALITATEA

Este o disgenezie gonadala caracterizata prin existenta pe acelasi individ, incomplet

manifestate, atit a caracterelor sexuale mascule, cit si a caracterelor sexuale
femele; coexistenta caracterelor sexuale opuse se manifesta obisnuit sub forma
dominarii unuia dintre ele, individul semanind somatic cu unul din sexe si numai in rare
cazuri caracterele au intensitati egale.

Intersexualitatea este cauzata de informatii genetice alterate, capabile sa induca pe

parcursul evolutiei ontogenetice tulburari morfo-functionale mai mult sau mai putin grave.
Intersexualitatea se poate manifesta sub multiple si variate forme, de cele mai multe
ori fiecare intersex prezentind particularitatea sa proprie. Cele mai frecvente forme de
intersexualitate sunt: freemartinismul; ovotestisul sau ovariotestisul; pseudo-
hermafroditismul etc.

Freemartinismul. Este o anomalie congenitala caracterizata prin prezenta pe acelasi

individ a organelor genitale femele si mascule, incomplet dezvoltate. Anomalia se intilneste la
unele femele cu gestatie gemelara, in cazuri de gemeni bivitelini (biovulari) de seze diferite,
care au un singur corion si, uneori, chiar o singura alantoida, legati prin conexiuni vasculare
interplacentare.

Intersexul freemartin prezinta urmatoarele caracteristici mai importante: gonadele au

aspect de testicul, sunt reduse in volum, iar pe sectiune prezinta tubi seminiferi fara
spermatozoizi, in schimb glanda diastematica este foarte dezvoltata; nu se observa structura
ovariana si nici foliculi de Graaf; slaba dezvoltare a segmentelor care deriva din canalele
Muller (oviduct-uter- vagin), in opozitie cu segmentele aparatului genital care deriva din
canalele Wolf (vezicule seminale, canale deferente, canalele Gartner); organele genitale
externe sunt, de asemenea, modificate: vulva este mica, clitorisul de cele mai multe
ori dezvoltat si asemanator cu un penis rudimentar, dirijat in sus (ceea ce face ca in timpul
mictiunii urina sa fie proiectata in sus si inapoi, sub forma unui jet), mamela este atrofiata;
fenotipic, feemartinul are infatisarea unui mascul castrat; prin examinarea cariotipului s-a
pus in evidenta cromatina sexuala, care este caracteristica sexului feminin, ceea ce confirma
sexul genetic al acestor animale; freemartinii manifesta un accentuat instinct genezic, si pusi
in apropierea femelei incearca sa efectueze monta.

Diagnosticul la animalul adult se precizeaza prin examen clinic extern: infatisarea

animalului, aspectul vulvei si al clitorisului; prin examen intern, se constata dezvoltarea
incompleta a organelor genitale interne. Explicatia stiintifica a freemartinismului a fost
formulata de catre Lillie (1917), care sustine ca, prin intermediul anastomozei vasculare care
se instaleaza la nivelul corionului comun, singele circula de la un embrion la altul si, in
consecinta, fiecare individ primeste hormonii elaborati de gonadele partenerului de sex opus.
Intrucit la mascul gonadele se diferentiaza mai de timpuriu, influenteaza dezvoltarea
embrionului femel si determina inversiunea sexuala, care evolueaza in sensul
gonadei mascule. Structural, se constata aparitia inca de la inceputul acestui proces a atrofiei
foliculilor primordiali si inlocuirea lor cu tubi seminiferi. Gonada femela nu poate influenta
gonada mascula a partenerului opus, deoarece diferentierea elementelor interstitiale
endocrine ale ovarului se dezvolta mult mai tirziu.

M. Vandenplasche (1966) considera ca freemartinismul se datoreste cromozomilor

sexuali. Conform teoriei acestui autor cromozomi sexuali inhiba dezvoltarea gonadelor
femele si a canalelor Muller, deoarece la mamifere sexul homogametic este mai labil decit cel
heterogametic si in consecinta, gradul de inhibitie sau de masculinizare depinde de
momentul instalarii anastomozei vasculare.

Profilaxie. In scop profilactic, se recomanda indepartarea de la reproducere a

junincilor provenite din fatari gemelare in care partenerul este de sex mascul.
 Ovotestisul sau ovariotestisul. Este un intersex la care testiculul si ovarul sunt
contopite, formind corp comun. In majoritatea cazurilor individul are mai mult infatisarea si
unele manifestari caracteristice sexului mascul, datorita predominantei tesutului testicular
care este dispus intotdeauna in zona medulara, deasupra tesutului ovarian situat in regiunea
corticala. De obicei, comportamentul indivizilor cu ovariotestis este alternant (cind de mascul,
cind de femela ), sau au comportare simultana caracteristica ambelor sexe.

II.2. STERILITATEA DOBINDITA

Apare in timpul perioadei sexuale a femelei si se caracterizeaza prin existenta unor

tulburari la nivelul aparatului genital, care intrerup temporar sau definitiv capacitatea de
reproducere. Aceasta forma de sterilitate poate fi cauzata de factori lezionali, cu localizare la
diferite segmente ale aparatului genital sau poate fi provocata de factori de alta
natura (alimentari, igienici, de exploatare, endocrini), fara existenta unor stari morbide
diagnosticabile. De asemenea, in unele cazuri pot fi etichetate sterile femelele al caror aparat
genital functioneaza normal si care, din cauza unor erori de diagnostic sunt trecute in
aceasta categorie.

In principal, sterilitatea dobindita este determinata de tulburari ovariene sau uterine

fie ca urmare a unor leziuni primare, fie consecinta unor tulburari neuro-endocrine sau
metabolice ale organismului.

AFECTIUNI OVARIENE

Activitatea functionala a ovarelor poate fi tulburata de o serie de factori nocivi, cu

repercusiuni mai mult sau mai putin grave asupra parenchimului ovarian: agenti infectiosi;
procese inflamatorii: tulburari trofice; tulburari endocrine; disfunctii. In raport de natura
agentului etiologic, de patogenitatea lui si de durata de actiune asupra organului, activitatea
functionala a ovarului poate fi dereglata, sistata temporar sau abolita definitiv.

Tulburarile trofice ale ovarelor. Se produc la nivelul parenchimului ovarian si se

traduc prin dereglarea si chiar sistarea ciclurilor sexuale, ca urmare a insuficientei neuro-
endocrine hipotalamo-hipofizo-ovariene.

Hipoplazia ovariana. Forma cea mai simpla de tulburare trofica, este caracterizata
prin reducere in volum a ovarelor, insotita de alterarea morfo-functionala a acestora.

Etiologie. Cauzele care determina hipoplazia ovariana dobindita sunt: dereglari

hormonale; masaje ovariene; enucleerea corpului galben; furajarea carentata; tratamente
hormonale defectuos conduse; stabulatie prelungita; lipsa repausului mamar.

Simptome. Ciclurile sexuale sunt neregulate la inceput, pentru ca ulterior sa dispara.

Caldurile sunt slab exteriorizate. Prin exploratie transrectala la femelele de talie mare, se
constata ca ovarele sunt reduse in volum, au consistenta elastica, fara formatiuni evolutive
pe suprafata lor. Pe sectiune in zona corticala, se pot pune in evidenta foliculi ovarieni in
stadii incipiente de dezvoltare (primari , secundari), lipsind foliculii maturi si corpii galbeni
progestativi.

De obicei, in hipoplazia ovariana dobindita tractusul genital nu sufera modificari in

comparatie cu hipoplazia ovariana congenitala, la care tractusul genital este hipoplazic, iar
instinctul genezic este abolit complet. Hipoplazia ovariana dobindita este o tulburare
reversibila, iar prin inlaturarea cauzelor care au produs-o, cit si prin instituirea unui tratament
judicios condus, functia de reproducere poate fi recuperata. Se recomanda masaj utero-
ovarian si administrarea de substante hormonale: ser gonadotrop pentru maturarea foliculilor
ovarieni, asociat cu gonadotropina corionica, pentru asigurarea ovulatiei si formarii corpului
galben.

Atrofia ovariana. Este o forma grava de tulburare trofica ce se caracterizeaza prin

distrugerea totala a parenchimului ovarian datorita proliferarii masive a tesutului conjunctiv.
Ovarele atrofice sunt mult reduse in volum, indurate, netede sau cu usoare denivelari pe
suprafata. La examenul histopatologic se constata predominanta tesutului conjunctiv dens,
care a inlocuit complet tesutul parenchimatos. Intrucit este o tulburare ovariana ireversibila,
nu se recomanda tratarea ei.

Pentru prevenirea tulburarilor trofice ale ovarelor se recomanda asigurarea unei

furajari echilibrate, evitarea traumatizarii ovarelor in timpul masajelor sau enucleerii corpului
galben, administrarea rationala a substantelor hormonale.

Corp galben persistent. Este o tulburare descrisa numai la bovine, caracterizata

prin mentinerea pe ovar a corpului galben functional, de aceeasi marime, forma, consistenta,
timp de 21-25 zile, fara ca femela sa fie gestanta. Prin prezenta pe ovar, peste limitele
fiziologice admise, corpul galben impiedica manifestarea normala a ciclurilor sexuale,
determinind o stare de anafrodizie, uneori foarte prelungita. Depistarea relativ usoara, prin
examen transrectal, a unui corp galben pe ovar face ca de multe ori aceasta formatiune sa
fie considerata corp galben persistent (sau patologic) la vacile care prezinta anestru sau alte
tulburari ale aparatului genital. Printr-un examen sumar, sau pe baza unei anamneze eronate
se poate pune un diagnostic gresit (si nu de corp galben persistent), care atrage dupa sine
un tratament costisitor si indelungat. Efectuarea unor tratamente necorespunzatoare, mai
ales cu substante hormonale, duce de cele mai multe ori la dereglarea sau blocarea ciclurilor
sexuale. Aceste cazuri de diagnostic si tratament eronate impun examenul prin exploaratie
transrectala, de trei ori, la intervale de 8-10 zile, pentru precizarea diagnosticului.

Etiologie. Principalele cauze care duc la persistenta corpului galben sunt: afectiuni
uterine; dezechilibru endocrin ; furajare carentata; stabulatie prelungita. Tulburarea s-a
intilnit, de asemenea, la vacile bune producatoare de lapte, fiind incriminati si in acest caz
factori endogeni.
Sectiune printr-un ovar cu corp galben persistent, la vaca

Corpul galben persistent exista pe ovar in toate cazurile de piometrita, fetus macerat
sau mumifiat si in majoritatea cazurilor, de endometrita purulenta cronica (Wohanka, P.
Popescu si colaboratorii, I. Dumitrescu). In aceste cazuri impiedicarea functiei luteolitice a
endometrului, ca si atonia uterina, determina mentinerea o perioada indelungata de timp a
corpului galben pe ovar.

Lesbouyeres, Trimberger, Lunca si colaboratorii, arata ca afectiunea se datoreste

unui dezechilibru hormonal adenohipofizar , prin existenta unui prag ridicat de LH si LTH fata
de FSH care se gaseste in cantitate insuficienta. Autorii citati sunt de parere ca, in
majoritatea cazurilor, cauzele acestui dezechilibru rezida in: stari de subalimentatie;
alimentatie deficitara in principii nutritivi, in saruri minerale si in vitamine; conditii
necorespunzatoare de adapostire (grajduri neigienice, stabulatie prelungita). Afectiunea
poate aparea si la vacile cu mari productii de lapte.

Bhattacharya arata ca un loc important in aparitia corpului galben persistent il ocupa

afectiunile uterine provocate de avort embrionar sau fetal (cu retinerea fetusului), retentii
placentare, endometrite, piometrite. De asemenea, autorul a intilnit aceasta tulburare la
vacile cu productii ridicate de lapte al caror organism este supus la mari solicitari, mai ales in
primele saptamini dupa parturitie, cind nu este complet restabilit.

Evolutie.Corpul galben persistent, fiind un fenomen secundar ca efect al unei cauze

primare de origine interna sau externa, se mentine pe ovar atit timp cit persista cauza care l-
a generat. Astfel, in cazul in care corpul galben se mentine pe ovar, ca urmare a unei
tulburari uterine (piometrita, fat macerat sau mumifiat, endometrita cronica purulenta, corp
strain introdus in utere), el isi pastreaza atributele morfo-functionale initiale. Prin elaborarea
progesteronului, corpul galben persistent determina starea de anafrodizie si prin aceasta,
dereglarea functiei clinice. Perioada de hiperluteinemie se mentine atit timp cit corpul galben
isi pastreaza integritatea sa anatomica si functionala pe ovar.
 Diagnostic. Pentru stabilirea diagnosticului este necesara examinarea transrectala,
minutioasa a vacilor cu anafrodizie pentru a se urmari, prin examene repetate, marimea,
forma, consistenta si topografia corpului galben, precum si modificarile de la nivelul uterului.
Lucrarile de specialitate aparute in ultima vreme in acest domeniu au scos in evidenta
necesitatea punerii unui diagnostic competent de corp galben persistent si pericolul pe care il
prezinta instituirea unor tratamente eronate pe baza unor diagnostice gresite. Pentru
evitarea punerii unui diagnostic eronat, majoritatea autorilor recomanda, asa cum s-a mai
aratat, examinarea aparatului genital prin exploratie transrectala de 3-4 ori, la intervale de 8-
10 zile, intr-o perioada de 21-25 zile. In cazul in care la vacile negestante sau la vacile dupa
60 zile de la fatare pe unul din ovare, dupa examene repetate, se gaseste un corp galben in
acelasi loc, de aceeasi marime, forma si consistenta, acesta poate fi etichetat drept corp
galben persistent. In cazul in care corpul galben persistent insoteste unele afectiuni uterine,
prin examenele efectuate se constata si modificarii de forma, marime, consistenta si eventual
de topografie ale uterului.

Tratament. Terapia preconizata pentru restabilirea functiei de reproducere cauzate de

corpul galben persistent a fost in atentia practicienilor de multa vreme. Pentru impiedicarea
elaborarii progesteronului s-a recurs fie la enucleerea corpului galben, fie la tratamente
hormonale; in majoritatea cazurilor, tratamentele preconizate s-au axat pe enucleerea
corpului galben persistent. Faptul ca la numai citeva zile dupa enucleere majoritatea vacilor
carora li s-a facut aceasta interventie intra in calduri, a condus la ideea ca acest tratament
poate fi considerat ca indicatie majora in disparitia starii de anafrodizie si implicit, in reluarea
activitatii clinice a ovarului (Clark, 1953; Rowson, 1959; Ermacenkov,1964).

Numeroasele cercetari intreprinse in acest domeniu nu au reusit totusi, pina in

prezent, sa elucideze problema mult controversata atit cauzelor, cit mai ales a tratamentului
anafrodiziei prin corpul galben persistent; reluarea functiei de reproducere a fost obtinuta
prin: tratament nespecific, tratament medicamentos, masajul ovarelor, enucleerea corpului
galben.

In aplicarea tratamentului nespecific, Schaetz (1952) si Gallina (1961) au obtinut

rezultate bune, soldate cu reaparitia ciclurilor sexuale in urma regresiunii corpului galben
persistent, prin inlaturarea cauzelor care au determinat instalarea lui pe ovar: imbunatatirea
conditiilor de alimentatie si ingrijire, inlaturarea surmenajului, extragerea avortonului din
uter, vindecarea tulburarilor uterine. Tratamentul medicamentos urmareste deblocarea
ciclului sexual prin folosirea substantelor hormonale. Martens (1957), Rezanteva (1963), N.
Lunca si colaboratorii, (1964), V.Otel (1966) recomanda administrarea gonadotropinei serice
in cantitate de 25-30 ml (1200-1500 U.I.), asociata cu vitamina C; in prealabil, pot fi
administrate substante estrogene ( 10-15mg);recent, tratamentul corpului galben persistent
da rezultate foarte bune cu PgF-2 alfa; prin masajul ovarelor se urmareste marirea tonusului
neurovegetativ in vederea reactivarii ciclului sexual (F. Popescu si colaboratorii, 1957; Kunst
si colaboratorii, 1965; I. Dumitrescu, 1969 ); se recomanda masajul utero-ovarian timp de 3-
4 minute, in 3 zile consecutiv si reluarea manoperei dupa un interval de 4-5 zile; enucleerea
corpului galben este un procedeu terapeutic practicat de multa vreme in stari de anafrodizie
la vaci; facuta incorect, apar: aderente intre ovar si ligamentul utero-ovarian sau intre ovar si
pavilionul trompei; obstruarea oviductului prin coaguli sau datorita traumatismelor;
traumatizarea parenchimului ovarian urmata de ooforita, consecutiva interventiilor brutale de
enucleere; infectii la nivelul ovarelor sau oviductelor, ca urmare a propagarii agentilor
bacterieni din uter prin intermediul singelui.

Este absolut necesar ca animalele carora li s-a facut enucleerea corpului galben sa fie
supravegheate citeva zile dupa acest tratament, pentru a se interveni la timp in caz de
accidente postoperatorii. Succesul tratamentului depinde in mare masura de stabilirea
etiologiei, precum si de alegerea solutiei terapeutice cele mai adecvate.

Profilactic, se recomanda aplicarea unui complex de masuri de furajare, intretinere si

exploatare rationala, precum si de prevenire a unor tulburari ale tractusului genital. O atentie
deosebita trebuie acordata perioadei post partum, pentru evitarea infectiilor puerperale cu
tendinta de cronicizare. De asemenea, in cazuri de avort cu retinerea fetusului in cavitatea
uterina, se va urmari extragerea avortonului, pentru ca involutia uterina sa se desfasoare
normal. Prin pastrarea integritatii morfo-functionale a endometrului se asigura elaborarea
luteolizinei, care are un rol hotaritor in regresia normala a corpului galben.

Chistii ovarieni (foliculari si luteinici). Sunt formatiuni veziculare patologice de

diferite marimi, care apar pe ovar ca urmare a unor procese de natura exogena sau
endogena.

Etiologie. Ca si in geneza corpului galben persistent, asupra etiologiei chistului ovarian

parerile diferitilor cercetatori sunt foarte mult controversate, cei mai multi inclinind spre
existenta unui dezechilibru endocrin.

Chistii foliculari. Provin din degenerarea foliculilor ovarieni, cu pastrarea aproape

intacta a anumitor structuri, de marimi si localizari diferite, in tesutul ovarian. Chistii foliculari
prezinta o capsula relativ subtire, semitransparenta, in functie de marimea chistului, ce
contine un lichid clar si seros in care se pune in evidenta (prin examen de laborator)
existenta de hormoni esterogeni. Chistii foliculari variaza ca marime de la dimensiunea unui
bob de griu (chiar mai mici), pina la un cap de copil. Ca structura microscopica, se constata
granuloasa formata dintr-un numar redus de celule mici, intunecate, cu nuclei in pignoza,
dispuse pe o capsula mica, cu structura conjunctivo-fibroasa si care provin din teaca interna
si din cea externa. La chistii foliculari mijlocii si mici, celulele tecii interne au o forma
poliedrica sau ovala, cu nuclei mari, ovali avind cromatina dispusa sub forma unor retele fin
granulate; ovulul din interiorul chistilor foliculari este degenerat (Boitor, 1970).

Chistii luteinici. Provin din degenerarea corpului galben. Marimea lor variaza de la o
aluna la o castana. Capsula chistului luteinic este ingrosata si de nuanta galbuie. Lichidul
cuprins in interiorul capsulei este de consistenta relativ viscoasa si de culoare galbuie. Prin
examen histopatologic se constata ca zona granulara este formata din celule care sunt unele
rotunde altele alungite, cu nucleu clar si cu granulatii; aceste celule sunt inglobate intr-o
masa fundamentala amorfa. Teaca interna are o structura mai aparte decit a corpului
galben, fiind formata din celule mari epiteloide, cu nucleul central si cu citoplasma
vacuolizata. In lichidul seros din interiorul chistului, prin examen de laborator, se pun in
evidenta hormonii progesteronici. Uneori, cind chistul afecteaza numai un ovar, congenerul
poate functiona normal si, in acest caz, ciclurile sexuale se desfasoara relativ obisnuit. Daca
ambele ovare sunt chistice, functia de reproducere este definitiv compromisa.

Chisti ovarieni bilaterali la vaca. Chisti ovarieni bilaterali la scroafa.

Evolutie. Prin secretia hormonilor estrogeni, chistii foliculari determina mentinerea

femelei in stare de calduri prelungite(hiperexitatie genezica), care in final poate duce la
nimfomanie; chistii ovarieni luteinici, prin cantitatea de progesteron ridicata, dimpotriva
produc abolirea treptata a libidoului, permanentizindu-se starea de anafrodizie.

Diagnosticul se bazeaza atit pe anamneza, cit si pe rezultatele examenului clinic,

completat cu biopsia uterina. In chistii foliculari bilaterali femela prezinta o stare de
hiperexitatie genezica prelungita; prin exploratie transrectala se constata, in urma
examenelor repetate, una sau mai multe formatiuni chistice pe ovare. Examenul biopsic pune
in evidenta endometrul in faza foliculara. In chistii luteinici femela prezinta anafrodizie; prin
biopsia endometrului se constata glandele uterine in faza profilerativ-secretorie. Daca
afectiunea este unilaterala, aparatul genital poate functiona relativ normal.

Prognosticul. Femelele cu chisti ovarieni bilaterali, precum si cele cu chisti ovarieni

vechi sunt excluse de la reproducere.

Tratamentul chistilor ovarieni este destul de dificil, mai ales cind nu se cunosc cauzele
care i-au produs. La instituirea tratamentului trebuie sa se porneasca de la o medicatie de
substitutie prin hormoni gonadotropi, in scopul restabilirii echilibrului neuro-hormonal. In
cazul chistilor foliculari ovarieni se administreaza Gonacor asociat cu Progesteron, care duc in
prima faza la inlocuirea chistului cu un corp galben provizoriu, al carui produs de secretie
(progesteronul) normalizeaza treptat functia hipotalamo-hipofizara (Wohanka, 1960). Unii
autori recomanda inocularea intrachistica a progesteronului si testosteronului. Terapia
chistilor luteinici se poate face, de asemenea, prin metode chirurgicale si hormonale. Dintre
metodele chirurgicale, cea mai folosita este spargerea chistilor prin compresiune pe cale
transrectala. In tratamentul hormonal al chistilor luteinici se foloseste gonadotropina serica.